PNS Eco-Scheme: 30 euro/ha pentru agricultorii din zonele afectate de secetă și arșiță, propunerea Clubului Fermierilor Români - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 04 Februarie 2022 19:09

PNS Eco-Scheme: 30 euro/ha pentru agricultorii din zonele afectate de secetă și arșiță, propunerea Clubului Fermierilor Români Recomandat

Scris de

Clubul Fermierilor Români, ca parte activă a subgrupurilor de lucru aferente discuțiilor privind elaborarea Planului Național Strategic (PNS), a transmis autorităților competente și membrilor subgrupurilor de lucru implicate o serie de sugestii de îmbunătățire a măsurilor vizate prin PNS, inclusiv sugestii de modificare a intervenției propuse pentru SGL 2.1 – „Eco-scheme finanțate din Pilonul I și intervenții de mediu și climă”.

În cadrul eco-schemei „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”, Clubul Fermierilor Români propune includerea unei Subdiviziuni aplicabile pentru zonele cu alte constrângeri, precum secetă și arșiță, în zonele cu potențial scăzut și mediu pentru practica agricolă (conform Studiului ICPA privind potențialul agricol) din Dobrogea (județele Tulcea și Constanța), Centrul și Sudul Moldovei (județele Galați, Bacău, Iași și Vaslui) și Oltenia (județele Dolj și Olt), în contextul în care nu există posibilitatea utilizării unor sisteme de irigații. Propunerea Clubului este ca valoarea Subdiviziunii Eco-schemei să fie de 30 euro/hectar (cumulată la eco-schema „Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil”).

„Faptul că fermierii din aceste zone realizează afaceri agricole la limita profitabilității și nu pot avea acces la alte intervenții, precum Sprijinul Cuplat Vegetal, din cauza efectului multi-anual al secetei și arșiței, concomitent cu o diminuare a subvenției, va conduce în timp la falimentul acestor activități economice și, prin urmare, la lipsa realizării unui echilibru socio-economic la nivel național (depopularea zonelor; renunțarea la activitățile agricole; instalarea unor efecte de mediu agresive, nefavorabile agriculturii, precum accentuarea procesului de deșertificare). Această intervenție, prin Subdiviziunea de Eco-schemă propusă, este în acord cu recomandările Comisiei Europene prin reforma PAC, conform căreia acțiunea acesteia trebuie să aibă o dimensiune regională și specifică, care să susțină pierderile financiare aferente aplicării eco-schemei, și va determina adaptarea tehnologiilor agricole în zonele respective prin economisirea apei, protejarea calității solului și a biodiversității, utilizarea de culturi tolerante și rezistente la secetă și protecția mediului”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Textul integral al adresei transmise de Clubul Fermierilor Români către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și descrierea tehnică a Subdiviziunii propuse sunt disponibile la următorul link: https://cfro.ro/articol/cfro-modificare-interventie-eco-scheme.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 1161 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista