În 2025, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) împlinește cinci ani de activitate. Luni – 10 februarie, în Aula de la USAMV București, Alianța a organizat o conferință în prezența fermierilor, a autorităților și mass-media, eveniment cu ocazia căruia au fost punctate realizările obținute în cei cinci ani de activitate, dar și ceea ce nu s-a reușit cu toate că inițiativele au fost nenumărate. Totodată, au fost arătate prioritățile și direcțiile strategice propuse pentru anul în curs.
Provocările sectorului agroalimentar sunt subiecte multisectoriale dezbătute la nivelul tuturor autorităților naționale, europene și organizațiilor profesionale.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Federația PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor – AFF, face parte din COPA-COGECA, cea mai importantă structură a fermierilor șia cooperativelor agricole din Uniunea Europeană. Astfel, AAC lucrează pentru a avea o legislație predictibilă, simplă, care să încurajeze competitivitatea producătorilor naționali și comunitari. „După cinci ani de activitate, dorim să dedicăm conferința unei mai bune înțelegeri a pozițiilor actuale a autorităților, organizațiilor noastre profesionale naționale și europene pe principalele subiecte de interes, în vederea dezvoltării unei poziții comune mai solide în viitor”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
Înființată în anul 2020, AAC are misiunea de a reprezenta și de a susține interesele membrilor săi, de a promova dezvoltarea unui sector agroalimentar competitiv și durabil în România și de a contribui la îmbunătățirea politicilor agricole la nivel național și european, principalele obiective ale Alianței fiind dialogul cu autoritățile, instituțiile și alte organizații relevante, promovarea unui cadru legislativ și de politici favorabil dezvoltării agriculturii și a industriei alimentare, susținerea cooperării, competitivității și a inovării în sectorul agroalimentar, precum și promovarea practicilor agricole durabile și a protecției mediului.
Obiectivele AAC pentru 2025 în relația cu autoritățile naționale și europene
-
Facilitarea accesului la finanțare pentru capital de lucru și investiții, implicit continuarea programului Creditul fermierului/Creditul agricol cu alocare de buget pentru 2025;
-
Implementarea unui instrument de asigurare-creditare/garantare adresat fermierilor pentru protejarea împotriva riscurilor catastrofice, de ex: asigurări pentru seceta pedologică severă și arșița atmosferică pentru întreaga suprafață înregistrată la APIA 2025-2027 (6,7 milioane ha), începând cu anul agricol 2024-2025;
-
Înregistrarea în Parlament a unei inițiative legislative pentru o Lege Specială a Arendei, cu contract cadru echilibrat între părți care să cuprindă perioadă minimă de 7 ani, acord realizare investiții în rețele teritoriale forestiere și agroforestiere de protecție a terenurilor agricole și lucrări îmbunătățiri funciare;
-
Modificare criterii accesare PNRR care să permită investiții în înființarea și întreținerea de perdele agroforestiere/forestiere începând de la perioade de 7 ani care să fie prelungite succesiv;
-
Modificarea Regulamentelor Europene 783, 784, 785/2018 prin includerea la excepții și a arealelor de cultură unde pragul economic de dăunare este depășit de la natură;
-
Păstrarea bugetului PAC post 2027 distinct, crescut până la 1% din PIB-ul UE;
-
Finalizarea convergenței externe a plăților directe începând cu 2028 și actualizarea suprafeței pentru care se achită subvenții;
-
Neratificarea acordului MERCOSUR de către instituțiile din România și europarlamentarii români;
-
Condiții de reciprocitate în oglindă pentru comerțul cu produse agricole în UE, implicit România, în baza acordurilor comerciale cu statele terțe;
-
Susținerea de către toate instituțiile și reprezentanții numiți sau aleși ai statului român a proiectelor prin care să creștem suprafața irigată, în legislația europeană privind utilizarea apei pentru irigații și Pachetul APĂ;
-
Intensificarea negocierilor privind aprobarea Regulamentului privind noile tehnici genomice în concordanță cu poziția României, respectiv anularea Anexei 2, separarea convenționalului de NGT 1 și NGT 2, definirea inovației, creând baza legală a genei/proceselor care să fie patentat și introducerea standardelor prin legislația națională;
-
Îmbunătățirea regulamentului privind bunăstarea animalelor cu referire la transportul animalelor vii, în condițiile relațiilor comerciale ale României cu țările arabe să continue în bune condiții exportul de animale vii;
-
Operaționalizarea activității Agenției pentru Promovarea Alimentului Românesc începând cu iunie 2025 și urgentarea aprobării normelor metodologice pentru schema de calitate DOR-de origine România;
-
Operaționalizarea grupurilor de dialog civil naționale (8), realizarea unui mecanism de consultare la nivelul MADR sau Cancelariei Primului Ministru (câte 2-3 întâlniri pe an pentru cele 8 GDCN) la care să participe reprezentanții tuturor autorităților implicate pe subiectele aflate pe ordinea de zi (MADR, Mediu, MF, MAE, Justiție, Parlament, etc), europarlamentarii și organizațiile profesionale din sectorul agroalimentar și mediu pentru ca țara noastră să aibă o poziție comună pe toate palierele;
-
Simplificarea documentației/fluxului pentru decontarea accizei la motorină.
De asemenea, Alianța pentru Agricultură și Cooperare are în plan înregistrarea inițiativelor legislative parlamentare privind:
-
Instituirea unei cotizații profesionale agricole voluntare aplicate fermierilor pentru finanțarea asociațiilor profesionale membre în organizații profesionale/interprofesionale reprezentative din sectorul agroalimentar;
-
Modificarea și completarea Legii nr. 204/2008 privind protejarea exploatațiilor agricole;
-
Modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
-
Modificarea Legii nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
-
Modificarea și completarea Legii Cooperației agricole nr. 566/2004;
-
Reprezentativitatea organizațiilor profesionale din sectorul agroalimentar și serviciile conexe înființate pe OUG nr. 26/2000 și modalitatea de desfășurare a dialogului instituționalizat;
-
Aprobarea OUG privind fabricarea, reambalarea, depozitarea, comercializarea şi utilizarea produselor de protecție a plantelor pe teritoriul României.
Măsurile Ministerului Agriculturii în 2025
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent la evenimentul Alianței pentru Agricultură și Cooperare, a vorbit despre proiectele de investiții în zootehnie, care vor fi lansate de MADR în 2025. Astfel:
-
Pentru sectorul suin este prevăzută alocarea a 2,8 miliarde de lei pentru reproducție;
-
Un miliard de lei se va aloca pentru dezvoltarea fermelor avicole;
-
Alocarea de fonduri pentru construcția de ferme de juninci din rase de carne, iar prin Planul Național Strategic, fermierii vor putea beneficia de fonduri pentru achiziția de scroafe de reproducție.
Dezvoltarea sistemului de irigații reprezintă o altă prioritate a MADR, iar în acest sens în buget sunt alocate fonduri în sumă de 1,5 miliarde de lei. Prin programul Investalim se vor putea continua investițiile în sectorul de procesare.
Ministrul Florin Barbu a asigurat fermierii că va continua demersurile la nivelul Consiliului European pentru susținerea convergenței externe a plăților directe din cadrul PAC și revizuirea regulamentelor europene, astfel încât să fie redusă sarcina administrativă a fermierilor.
Având în vedere că la momentul publicării acestui material evenimentul care marchează cincinalul pentru AAC este în desfășurare, vom reveni cu mai multe informații și interviuri în Revista Fermierului – ediția print, precum și în România Agricolă, emisiune pe care o realizăm pentru postul AGRO TV, difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18,00.
CITEȘTE ȘI: „Trenulețul” cu falimente pornește spre agricultură, dinspre Guvern
Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!