Biotehnologii, pentru o agricultură durabilă - REVISTA FERMIERULUI
Luni, 28 Martie 2022 17:14

Biotehnologii, pentru o agricultură durabilă Recomandat

Scris de

La finalul anului trecut, prof. univ. dr. Valeriu Tabără a fost reales, pentru patru ani, în funcția de președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești” (ASAS). L-am vizitat recent și, cum veți vedea în rândurile de mai jos, are multe de spus, fiindu-ne ușor, cu un asemenea interlocutor, să abordăm subiecte diverse din agricultură și industria alimentară.

„La nivel de guvern, cercetarea trebuie să fie un partener zilnic de discuţie, de consultare. Şi aici ar trebui să intre şi universităţile.”

Reporter: Care sunt priorităţile Academiei de Ştiinţe Agricole și Silvice anul acesta?

Valeriu Tabără: În principal, să mărim gradul şi îmbunătăţirea activităţii Academiei şi a structurilor din teritoriu. Vreau să punctez că este prima dată de când sunt eu la ASAS când am putut să transferăm bugetul care ne-a fost repartizat de Ministerul Agriculturii, ordonatorul principal de credit, către unităţile de cercetare. Sigur, o prioritate este să putem avea capacitatea de efort, aşa cum am avut în ultimii trei-patru ani, să putem duce anul din punct de vedere financiar până la capăt, astfel încât, ca şi în anii trecuţi, să nu înregistrăm datorii şi în acelaşi timp să ne putem înscrie cu rezultate care să fie favorabile domeniului pe care-l servim. Suntem într-un an în care se încheie un program sectorial pe care-l facem împreună cu MADR, cu asociaţiile de producători agricoli, în special cele mari, dar sunt binevenite şi iniţiative private, de la persoane particulare, pentru a întocmi un nou program sectorial care să fie preluat de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, desigur vizat şi susţinut de cercetătorii unităţilor noastre de cercetare. O altă prioritate este aceea de a putea veni cu noutăţi tehnice, inclusiv încercăm în acest an să facem acreditarea unităţilor noastre de cercetare, astfel încât ele să poată fi partenere cu orice partener din cercetare, învăţământ sau chiar din instituţiile internaţionale, pentru proiecte comune şi proiecte care să servească şi interesele agriculturii, şi sectoarelor adiacente acesteia. Oricum, noi şi aşa participăm la proiecte internaționale, chiar dacă acreditarea multora dintre unitățile de cercetare nu s-a făcut, pentru că, ştiţi bine, au fost probleme mari cu situaţia economico-financiară. Avem institute care lucrează în parteneriat cu institute din străinătate, inclusiv programe europene, avem institute naţionale care din punctul de vedere al cercetării sunt coordonate de către Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice care, de altfel, prin Legea 45 ar trebui să coordoneze tot sistemul de cercetare agricolă, dar, repet, unităţi cum este INCDBNA, Institutul de Bioresurse Alimentare, Institutul pentru Pomicultură de la Mărăcineni, chiar Staţiunea Blaj, Staţiunea de la Murfatlar, Institutul de Nutriţie Animală, noi am făcut acum demersuri pentru a intra în câteva programe şi avem reprezentanţi chiar staţiuni sau personalităţi deosebite şi chiar tineri, în Programul Bioeast. Este programul pe care l-au solicitat statele din Europa centrală, în special Grupul de la Vişegrad, cel la care s-a asociat şi România, este vorba undeva la 80 de miliarde de euro, care s-ar putea îndrepta spre programe, în special spre bioeconomie sau economia circulară, în care dorim să fim parteneri. Şi, sigur, cunoaşteţi că noi ne-am angajat în câteva tematici de cercetare, aş spune şi curajoase, dar absolut necesare, cum este cea privind reziduurile de pesticide şi în special problema neonicotinoidelor, a relaţiilor producătorilor noştri, a fermierilor cu crescătorii de albine, şi încercăm să găsim cele mai bune soluţii. Este vorba și de o demonstraţie că nu poţi lua decizii de anulare a unor elemente determinante pentru producţia agricolă pentru anumite zone bazându-te numai pe gândire politică sau chestiuni de teorie ecologistă. Am dat exemplu neonicotinoidele pentru că este un exemplu dintre cele mai neplăcute. De peste 20 de ani discutăm problema biotehnologiilor fără de care practic eu nu văd realizarea unor obiective majore din Pactul Verde European, deşi este un program, zic eu, generos ca viziune.

Reporter: Referitor la biotehnologii, să facem o paralelă cu noile vaccinuri introduse în ultimul an, cele cu ARN mesager. Ce tehnologie stă în spatele acestui vaccin?

Valeriu Tabără: În urmă cu doi ani când s-a declanşat această pandemie, am privit-o ca pe un moment ridicol, pentru că mă gândeam la tehnicile actuale din genetică şi din biotehnologii, din bioinginerie, pentru că aici este vorba de o inginerie. Fac o precizare, că de pildă la o întâlnire de la Academia Tehnică din România, medicii au ridicat problema ingineriei medicale. Este absolut nevoie să apară astfel de meserii în viitor. Eu am un nepot la New York care face o astfel de meserie. Dar din punct de vedere tehnic, şi metodologia care este stăpânită la această dată şi, sigur, dotarea tehnică îţi permit să faci orice combinaţie. Aşa că tipul de vaccin care a apărut pe bază de ARN, acesta fiind o facţiune din ansamblul codului genetic în relaţia directă cu ADN-ul, cu transferul de informaţii şi apoi informaţia genetică care se răsfrânge în caracterele organismului rezultat – este de importanţă excepţională şi nici nu cred că este o problemă foarte mare de realizat. Eu am rămas surprins însă că a fost întârziată. E posibil ca ea să fi trecut sau acest timp să fi fost dat de testele pe care trebuia să le parcurgă în ce privește influența asupra omului.

„Mă sperie faptul că am putea construi din nou un plan național strategic care să ne pună în situaţia în care eu vând numai materie primă.”

Reporter: Am făcut această paralelă pentru că vorbim tot despre biotehnologii...

Valeriu Tabără: E excelent de binevenită această observaţie. Biotehnologiile vor fi poate şi o bază pentru ceea ce înseamnă tipul de producţie ecologică. Şi dau un exemplu, de altfel el nu este abordat. Partea de agricultură pe biotehnologii este abordată într-un fel, iar partea medicală este în alt fel. Şi aici vin cu o chestiune extrem de importantă: se revine la un principiu pe care l-a promovat Hipocrate în Antichitate, că sănătatea se află în farfurie. Dar nu mergând pe ceea ce spunem noi acum că alimentaţia e sănătoasă. Nu, aliment sănătos. Alimentul sănătos înseamnă să aibă principiile active, cele necesare unui organism normal, viabil. Nu mă refer la unul care este afectat de diabet sau de alte probleme, în care nutriţia este de alt tip sau alte componente. Dar problema principiilor active din produsele alimentare joacă un rol fundamental. De pildă, conținutul proteinelor în aminoacizi esenţiali sau al structurii grăsimilor vegetale în anumite tipuri de acizi graşi reprezintă elemente esenţiale tocmai pentru folosirea lor ca bază în anumite produse farmaceutice. Să nu uităm că prin biotehnologii am putea urmări foarte bine anumite substanţe active în plantele medicinale, care apoi să înlocuiască aproape în totalitate ce înseamnă componenta sintetică, şi din punctul ăsta de vedere eu am avut un mentor extraordinar pe care-l admir şi l-am admirat, este vorba de eminentul farmacist Ovidiu Bujor, nemaipomenit în acest domeniu. Eu mă gândesc foarte mult la ce înseamnă, de exemplu, aminoacizii din proteina de cânepă – 16 aminoacizi esenţiali, un sfert din cei 64 care stau la baza vieţii pe pământ. Dacă mă duc mai departe la grâu, că tot discutăm despre proteină multă, problema nu este asta, ci structura substanţelor, globuline, diagline şi celelalte care compun glutenul şi care dau pe urmă însuşirile de panificaţie. Dar eu am văzut, apropo de biotehnologii, în Austria acum 14 ani, Universitatea din Graz undeva la o fermă avea o instalaţie prin care obţinea aminoacizi din biomasă. Şi, atenţie, îi trecea, triptofanul de pildă sau leucina, prin cinci trepte de purificare. Închipuiţi-vă că în farmacie eu mă duc şi găsesc triptofan, dar nu de natură sintetică, ci natural, obţinut prin astfel de chestiuni. Aici este problema biotehnologiilor, aceea de a mă duce şi la ceea ce înseamnă în mod special calitate, pentru că pot modifica structura substanţelor care dau valoare alimentaţiei, dar în acelaşi timp eu aş putea acţiona prin transfer de pildă de gene şi de caractere care să-mi dea toleranţă la secetă, să-mi dea rezistenţă la atacul unor boli, să-mi dea toleranţă sau rezistenţă la atacul unor dăunători, fără să folosesc substanţele chimice. În acelaşi timp, tot o astfel de chestiune mă ajută să limitez foarte mult emisia gazelor de seră, în primul rând a bioxidului de carbon. Tot prin inginerie genetică pot rezolva încă două probleme mari: de randament, aşa cum la un motor umblu ca să rezolv reducerea consumului şi creşterea puterii, şi în cazul în care de pildă am consumul de apă, se ştie că există consumul specific de apă care este cantitatea de apă consumată de o plantă pentru o unitate de substanţă uscată. Eu aici aş putea intra prin această cercetare, prin aceste metode, în care să măresc randamentul de valorificare a apei sau să reduc conţinutul specific al apei. Sau vedem cazul Bărăganului, de care tot vorbesc de ani de zile: de ce Bărăganul de la 1 iulie este uscat? Este din cauza secetei pedologice, îmi permit s-o spun: din cauza secetei şi a secetei atmosferice. Pentru că şi noi, profesorii, cred că trebuia să observăm că de pildă în astfel de situaţii frunza de porumb, planta de porumb, cea de floarea-soarelui în special, începe uscarea de la vârf la bază. Dar nu este vorba de uscare, ci de schimbarea culorii din verde spre albăstrui, sufocare. Pentru că închizându-se stomatele nu mai poate respira planta, nu mai are schimb, bioxidul de carbon rămâne în plantă, oxigenul nu mai este luat. Dar problema prin inginerie genetică este să pot menţine, cum este cazul sorgului și al porumbului, aceste stomate deschise şi pe timp de arşiţă, şi de secetă. Chestiile astea nu le poţi face decât prin aceste metode foarte perfecţionate, tehnice, sunt rolul unor descoperiri excepţionale din cercetarea ştiinţifică şi-şi au rădăcinile în ceea ce a însemnat genetica moleculară.

Cercetarea ştiinţifică nu şi-a spus ultimul cuvânt şi rezervele sunt nebănuite pentru obţinerea acelei proteine şi a masei vegetale care să ofere practic şansa de viaţă spre zona animalieră, care apoi se duce spre alimentară – las deoparte ce se discută acum, proteinele artificiale şi toate celelalte. Eu am anumite reţineri, atâta timp cât lumea, cât viaţa pe pământ are bazele ei pe care eu nu fac altceva decât să le perfecţionez, în sensul în care să-mi producă mai mult, mai bine şi adaptat la condiţiile climatice pe care eu de fapt nu le pot schimba.

„Avem o mare problemă, discutăm despre structuri, organizaţii profesionale, dar nu discutăm despre ce se întâmplă în ele, în aceste organizaţii. În ele ar trebui să funcţioneze baza economică.”

 

ASAS își aduce contribuția la PNS

Reporter: În Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027, unde se găsește cercetarea?

Valeriu Tabără: Normal ar trebui să ne găsim „de-a dreapta Tatălui”, să spunem. Cred că la nivel de guvern, cercetarea, şi aici nu este vorba numai de cercetarea agricolă, trebuie să fie un partener zilnic de discuţie, de consultare. Şi aici ar trebui să intre şi universităţile, ele fiind lăsate deoparte, din păcate. Avem nevoie de cercetări şi de a pune la punct problemele de piaţă, avem probleme de valorificare la un nivel maxim, şi aici apare un element în care noi ieşim puţin din sistemul comun în care particularităţile României nu se regăsesc în performanţă, şi vedem în agricultură. Nu e posibil ca o ţară cu potenţialul nostru să fie importatoare şi cu balanţă negativă pe produse agroalimentare! Şi o balanţă care de fapt nu se reduce, ci creşte în continuare, intrând în riscul de ţară. Mă sperie faptul că am putea construi din nou un plan național strategic care să ne pună în situaţia în care eu vând numai materie primă. Şi de ce materie primă? Pentru că mă afectează valoric. Spuneam, n-am ultimele date, ci doar pe cele din 2016, noi realizăm – şi realizăm, şi anul acesta cu toate recordurile pe care le avem – o valoare a producţiei agroalimentare româneşti globale în jur de 15-17 miliarde de lei, asta în condiţiile în care potenţialul României este între 40-50 de miliarde. Dar vă dau un alt exemplu, cum se poate ajunge la performanţa valorică, atenţie, nu cantitativă, prin sistemul de organizare. Italia, în opinia mea, este una dintre cele mai organizate structuri, chiar dacă fermele nu sunt foarte mari. Parteneriatele însă funcţionează foarte bine. Ei realizau, la nivelul anului 2016, circa 55 de miliarde de euro, pentru că materia primă a lor era transformată imediat în produse, şi produse de brand, produse recunoscute internaţional calitativ.

Reporter: Nu suntem în stare să facem şi noi ce fac italienii? De ce trebuie să inventăm roata, când putem prelua, copia lucruri care funcţionează foarte bine?

Valeriu Tabără: Ele trebuie adaptate întotdeauna, pentru că sigur că România e diferită de Italia, în primul rând pentru că aici coexistă şi ferme mai mari, şi mijlocii, şi foarte mici sau sistemele mici, o zonă montană care este reprezentativă ca o treime din teritoriul ţării, o diversitate extraordinară. Noi avem o mare problemă, se vede şi acum şi o să se vadă şi în viitor, discutăm despre structuri, organizaţii profesionale, dar nu discutăm despre ce se întâmplă în ele, în aceste organizaţii. În ele ar trebui să funcţioneze baza economică, prin relaţionarea a ceea ce spuneam în Italia. Partea de parteneriate nu se face în afara asociaţiei X, ci în interiorul ei. Ca şi în Germania, în Baden-Württemberg unul are scroafe şi patru purcei, purceii îi dă la îngrăşat, îngrăşătoria se duce la abatorul X, celălalt are magazin. E un circuit perfect.

Reporter: Da, dar vedeţi că există un circuit, există un flux, există o responsabilizare a fiecăruia dintre cei care se află în acest circuit.

Valeriu Tabără: Sigur, este o tradiţie. Pe urmă aceste colaborări, de pildă în Baden erau aceste relaţii de parteneriat de o sută de ani. Noi n-am reuşit să facem aceste parteneriate. Vă dau un exemplu, OIPA la legume, totul se oprea la poarta fabricii de procesare, pentru că aia era a altora, nu era a producătorului de roşii. Procesatorul cumpăra roşiile cu un preţ cât mai mic, la profitul final producătorul de roşii nu mai era. Mai vin cu un exemplu, Elveţia. Producătorul agricol elveţian face parte din toată structura de prelucrare până la valorificarea produsului finit. Şi îşi ia profit şi din profitul general al fabricii de zahăr, de pildă. A produs zahăr, vinde zahăr, vinde melasă, celelalte componente. La noi, problema zahărului e un pic mai complicată decât la roşii, dar e o problemă care sunt convins că la un moment dat va intra într-o dezbatere serioasă, pentru că şi aici este nepermis ca noi să fim importatori de zahăr, când structurile şi strategia erau făcute pentru 150.000 de hectare, vreo 5-6 fabrici de zahăr care puteau lucra prin întinderea intervalului de timp de lucrare, că aici e rentabilitatea, şi puteau produce până la 550.000 de tone de zahăr, iar consumul nostru este de 320.000-330.000. Plus 110.000 de tone care intră în medicamente, sucuri şi aşa mai departe, şi ne mai rămâneau 60.000 de tone de zahăr, atenţie, din sfeclă, deci produs de fermierii români, care putea fi exportat. Zahăr de super-calitate. Sigur, cu o zonare şi o respectare întru totul a unui sistem de organizare, care a existat, a fost lăsat în 1996 în Ministerul Agriculturii...

Reporter: Să revenim la PNS.

Valeriu Tabără: Academia cred că este printre puţinele instituţii care au participat absolut la toate domeniile, la toate măsurile, la toate grupurile de lucru în ceea ce privește PNS-ul. Ne-am spus punctul de vedere şi, dacă se poate, dorim să contribuim la îmbunătăţirea măsurilor. Analiza SWOT care s-a făcut mi se pare una excelentă. Problema care ne rămâne e să vedem dacă pe baza acestei analize SWOT care arată problemele României, nu ale UE, că noi aici trebuie să vedem două lucruri, aici e marea noastră problemă: cât putem introduce în Planul Național Strategic, dincolo de ce înseamnă statutul programului european de Politică Agricolă Comună, care să ţină seama de particularităţile noastre. Problemele, faţă de ceea ce a fost înainte, că noi nu ne mai suprapunem peste un program cum a fost PNDR 2014-2020, 40% din sursele financiare ale Politicii Agricole Comune se duc spre acest sistem zis eco sau de înverzire, care nu este uşor de realizat. Dar pe de altă parte, părerea mea este că nici noi n-am făcut foarte mult în favoarea a ceea ce este realitatea românească. Pentru că dacă luăm şi facem un bilanţ a tot ceea ce înseamnă verde în România, constatăm că noi avem extrem de multe suprafeţe care sunt pe sisteme naturale verzi. Şi atunci de ce vin să impun reducerea suprafeţei pentru fermierii care pot fi performanţi şi care pot să compenseze prin producţie exact suprafeţele acestea pe care eu nu le pot introduce într-un sistem de producţie cu grad de rentabilitate.

Reporter: Aici vorbim de păşuni şi fâneţe, care cu siguranţă pot să acopere poate chiar mai mult de 25% într-un timp foarte scurt.

Valeriu Tabără: Asta am şi propus noi, Academia, să se coboare partea aceasta de politici pe zonele colinare-montane, de la 1.600 de metri – că se discută numai de la 1.600 m în sus – la 1.000 de metri. Sau, dacă nu, cel puţin la 1.200 de metri. O altă intervenţie tot a noastră, a Academiei, a fost legată de grupurile de producători pentru producerea materialului de plantat şi semincer, dar în special a celui de plantat. Noi avem mari probleme, şi ştiţi bine că atunci când am făcut şi facem reconversie în continuare în viticultură, am fost obligaţi să cumpărăm inclusiv soiuri româneşti din pepiniere străine, nu întotdeauna obţinute cu materialul cel mai bun sau de cea mai bună calitate. Ca urmare, foarte mulţi fermieri au probleme la această dată. Eu sper ca aceste grupuri de producători pentru producerea materialului de plantat şi semincer să producă material pentru ce înseamnă programul pomicol, de pildă, pe măsura 4.1a, în care este implicată şi secţia noastră de horticultură, dar şi institutul de la Mărăcineni şi celelalte staţiuni pomicole, să putem să-l finalizăm cu material realizat în România. Este extraordinar de important acest lucru. Pe de altă parte, aş vrea să nu se mai întâmple ce s-a mai întâmplat în acest interval de timp, noi trebuie să mergem să acoperim prin cercetare cele 4,3 – 4,5 milioane de hectare cu pajiști, şi exact ce spuneaţi dvs., aceasta este o rezervă excepţională de a intra pe sistemul de eco-condiţionalitate, ştiut fiind că marea majoritate a acestor zone, a acestor suprafeţe poate fi dusă spre sisteme ecologice chiar într-un mod mai radical, şi produsul montan să se suprapună peste ceea ce înseamnă parametrii de super-calitate şi, sigur, originea legată de condiţiile naturale.

„Un sistem de cercetare organizat precum cel pe care-l are România nu-l mai are nicio altă ţară. Absolut niciuna. Nici măcar Franţa.”

 

România trebuie recunoscută în UE cu particularităţile ei

Reporter: Domnule profesor, aţi început anul 2022 cu un nou mandat de preşedinte, de 4 ani, nu e uşor...

Valeriu Tabără: Nu e uşor. Eu spun că nu e uşor, deşi niciodată nu mi-am pus problema greu sau uşor, pentru că lucrurile acestea trebuie să le facem. Pe de altă parte, cel mai greu lucru este când trebuie să asiguri continuitate. Şi nu e vorba de continuitatea primului meu mandat, ci a principiilor pentru care acest sector de cercetare s-a înfiinţat acum 95 de ani. Şi eu efectiv rămân uluit de modul de gândire, în sensul bun, că oameni la acea vreme, când România ieşise din Primul Război Mondial, era săracă, şi nu numai că era săracă, dar era izbită pe toate părţile de piaţa internaţională, să ştiţi că la vremea aceea România a avut mari probleme cu exportul de grâu, pentru că se puneau tot felul de condiţii de a bloca exportul de grâu al României, de către marile puteri. A se vedea un discurs senzațional al unui politician în parlament, legat de calitatea şi de standardizarea produselor de export, în primul rând de cereale, este vorba de Vintilă Brătianu, un discurs senzaţional descoperit de mine acum, că mă uit peste tot felul de documente. În acelaşi timp, cercetarea agricolă trebuie să răspundă, şi aici este marea noastră problemă acum cu PNS-ul, ea trebuie să îndeplinească două condiţii majore: să-mi satisfacă problemele mele naţionale, care nu sunt numai ale naţiunii române sau ale României, ele satisfac un sistem economic de viaţă şi de moarte. Şi să satisfacem şi să ne încadrăm în acelaşi timp în principiile de politică generală generate de prezenţa noastră ca membri la UE, este normal să fie aşa, eu am fost un adept şi pentru NATO, şi pentru integrarea europeană. Degeaba se chinuie marile puteri agricole să impună României nişte reguli. Nu, România trebuie recunoscută cu particularităţile ei. Nu mai vorbesc că aceste particularități vin dintr-un element esenţial de identitate românească, care este spaţiul rural. Acolo găsim identitatea românească. De altfel, România în evoluţia ei istorică nu a fost un popor de orăşeni, de urbanism, ci a fost o populaţie rurală. Că a fost bine, c-a fost rău în evoluţia ei, asta rămâne de văzut, dar este posibil ca elementele acestea pornind inclusiv de la producţia agroalimentară cimentată şi cu tradiţie în spaţiul românesc să prindă bine prin perfecţionare la nivel european, tocmai pentru elementele de diversitate cu care venim. Şi atunci trebuie înţeleasă România, că ea nu poate fi numai o piaţă, ci că poate produce şi poate produce în aşa fel încât să fie un partener complementar marilor puteri agricole ale UE. Şi aici va trebui şi noi, cercetarea, să contribuim. Un sistem de cercetare organizat precum cel pe care-l are România nu-l mai are nicio altă ţară. Absolut niciuna. Nici măcar Franţa. Asta nu înseamnă că noi n-avem de făcut mai multe ca să ne putem rentabiliza şi apropia mai mult de partenerii noştri producători agricoli.

„România poate exporta securitate alimentară şi produse de mare calitate.”

Reporter: Oricum, bătălia pentru ceea ce înseamnă cercetarea agricolă românească continuă şi nu este una deloc uşoară, pentru că, trebuie să recunoaştem, companiile care sunt prezente în România de zeci de ani nu duc lipsă de surse financiare pentru a-şi face simţită prezenţa la masa fermierului.

Valeriu Tabără: Cred sincer că sunt multe lucruri pe care eu le-am lansat, le susţin, dar care nu plac. Uneori pot să se transforme chiar într-un anumit tip de pericol. Să nu uitaţi că avem o mie de procese, din care 800 pentru domeniul public al statului. Tot terenul care este administrat de unităţile noastre de cercetare şi care a fost agresat în ultimii 30 de ani, noi suntem obligaţi să-l recuperăm. Ducem o luptă formidabilă de la apariţia Legii 45 pentru recuperarea proprietăţii private a fostului ICAR, continuatorul prin Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Închipuiţi-vă că avem peste două sute de acţiuni judecătoreşti. Cui îi pică bine? Ani de zile au fost nişte parteneriate de afaceri, în care staţiunile au pierdut. Încerc să lămurim, astfel de chestiuni de afaceri eu nu le pot tolera. Şi poate cel mai important lucru este afirmaţia că cercetarea agricolă românească, sigur, legată şi de decidenţii politici şi de strategiile care se vor forma pentru România, este capabilă să furnizeze inputurile principale pentru agricultura României şi să reducă costurile. Mai mult, să reducă riscurile, să dea siguranţă mai mare, să facă din agricultura României nu o agricultură sau o ţară dependentă de alţii, ci o ţară care poate exporta securitate alimentară şi produse de mare calitate. Noi nu suntem cu nimic mai prejos decât Austria, decât Germania, pe care le dominam în anii 1930-1940 din punctul de vedere al capacităţii şi se vede ce a făcut grâul românesc la vremea aceea, deşi era la cantităţi mici. Astăzi România, dacă va fi bine conturată şi cu un program de cercetare aplicativă, nu e vorba aici de a ne face lucrări şi să figurăm nu ştiu pe unde, nu asta e ideea, ideea este de a da soluţii. Şi vă dau doar un singur caz, după o discuţie pe care am avut-o la nivelul Egiptului, până la nivelul de ministru de externe. Producerea grâului bogat în substanţe active, exact ce vă spuneam înainte, şi am obţinut acest grâu într-o cercetare extrem de profundă pe care am făcut-o la Lovin, o continuăm şi la Turda. Avem grâul bogat în microelemente. Ce înseamnă asta pentru zonele de acolo, apropo de exportul de oi vii? Înseamnă că eliminăm aditivii alimentari subvenţionaţi de stat şi se dau aceste microelemente prin pâine, prin făina de grâu. Exact ceea ce se discută la nivelul actual: aliment sau medicament. Nu alimentaţie sănătoasă, ci aliment sănătos. Este ceea ce am dus ca lucrare şi am prezentat în China, în 2019, şi ceea ce s-a discutat la Forumul ştiinţei de la Budapesta tot din 2019, în decembrie. Noi trebuie să revenim. Şi de aia o admir pe colega noastră, pe Nastasia Belc, şi pe alţi câţiva care s-au băgat pe astfel de probleme şi care deschid calea spre ceea ce trebuie să fie producţia de alimente sănătoase care trebuie să înlocuiască substanţele sintetice.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Citit 907 ori

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista