Ministrul Agriculturii invită mediul asociativ la discuții. Să fie de ochii lumii? - REVISTA FERMIERULUI
Miercuri, 10 Ianuarie 2024 14:12

Ministrul Agriculturii invită mediul asociativ la discuții. Să fie de ochii lumii? Recomandat

Scris de

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, invită, luni, 15 ianuarie 2024, la sediul instituției reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin și a oferi soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină în acest an agricol. Mediul asociativ este rugat să transmită lista de revendicări până vineri, 12 ianuarie 2024, la Cabinetul ministrului.

„Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a declarat Florin Barbu, iar MADR a transmis: „Ministrul Barbu și echipa tehnică pe care o coordonează fac toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările și revendicările acestora să fie soluționate în cel mai scurt timp”.

Miercuri, 10 ianuarie 2024, fermierii și-au scos utilajele în stradă și protestează alături de transporatori, care au și ei nemulțumiri legate de impozite, RCA, licențe, taxa de drum, acciza la motorină, timpul de așteptare din vămi etc. Multe ferme din țara noastră sunt în prag de faliment, au datorii la furnizori, costurile de producție sunt din ce în ce mai mari, iar producția agricolă are prețuri mici. Autoritățile n-au nici ochi și nici urechi pentru problemele fermierilor, cărora pare că le-a ajuns cuțitul la os. Transportatorii și fermierii circulă cu viteză redusă în semn de protest pe toate drumurile din România, iar sute de tiruri și tractoare se îndreaptă spre București.

„Legat de protestul „spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment, la Ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest. Din informațiile apărute în spațiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA și cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu țin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare. Am stabilit deja o întâlnire cu toate asociațiile și federațiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe care le avem pregătite pentru acest an. Vom putea vorbi, așa cum facem mereu, la aceste întâlniri, despre problemele pe care le întâmpină și sunt sigur că vom găsi, ca de fiecare dată, rezolvare. Aceste întâlniri le aveam programate înainte să apară acest protest. Îi asigur pe toți fermierii că subvențiile se acordă la timp! Subvenția la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă. Avem un buget bun, în acest an, avem fonduri prevăzute pentru toate sectoarele și vom continua să sprijinim producția românească. Este început de an electoral și acest protest spontan este masiv distribuit pe rețelele sociale de un partid politic. Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor și agricultura românească pentru a încerca să câștige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje. Să nu uităm că aceste partide politice nu au avut nicio soluție pentru agricultura românească în ultimii patru ani. Ca întotdeauna, ușa ministerului Agriculturii este deschisă oricând pentru fermieri, pentru că eu sunt acolo pentru a le rezolva problemele și a-i sprijini. Îi asigur pe toți că anul 2024 o să fie un an agricol bun atât pentru România, cât și pentru fermierii români”, transmite ministrul Florin Barbu prin intermediul rețelelor de socializare.

Pe aceleași rețele de socializare, în ultimii 3 - 4 ani, de când seceta cumplită a pus stăpânire pe agricultura noastră, fermierii își spun păsurile, și nu-s puține. În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți vor să-și vândă fermele, sau povestesc cum se roagă de bănci, de furnizorii de inputuri pentru păsuire. Parcă mai des ne întâlnim cu termenul „faliment”.

Pe aceleași rețele de socializare frecventate de politicieni, de autorități, fermierii se plâng de lipsa de reacție a guvernanților, de faptul că nu primesc subvențiile, și câte și mai câte. Însă, la București nu se văd, totuși, aceste lucruri, realitatea pare alta decât cea de pe teren, dacă ne uităm chiar la declarațiile ministrului Florin Barbu.

Marți, 9 ianuarie 2024, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis un comunicat în care arată că a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) adoptarea de urgență a actelor normative pentru introducerea creditelor cu dobândă redusă pentru sectorul agricol (articolul, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/comunicate/item/5998-implementarea-de-urgenta-a-creditelor-subventionate-pentru-sectorul-agricol-solicitarea-fermierilor.html).

Și, atunci, de ce susține șeful MADR că nu există revendicări ale reprezentanților fermierilor?

Este cert că există probleme, unele putând fi rezolvate de guvernanți, dacă există interes. Altfel, întâlnirea între Florin Barbu și mediul asociativ poate fi doar „de ochii lumii”, iar agricultura va continua „să meargă și așa”. Cu alte cuvinte, fiecare e pe cont propriu, se descurcă cum poate, dacă poate. Dacă nu, cu astfel de reacții de nepăsare, pompoase, de formă și fără fond, din partea autorităților, vom vedea într-adevăr multe falimente.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Citit 916 ori

newsletter rf

Publicitate

AGROMALIM 250x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista