AFIR a plătit fermierilor 1,86 miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate - REVISTA FERMIERULUI
Marți, 20 Decembrie 2022 00:11

AFIR a plătit fermierilor 1,86 miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate Recomandat

Scris de

În perioada 2015 – 2022, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a primit 77.721 de solicitări de finanțare pentru investiții în exploatații agricole și pomicole, în ferme mici și de mari dimensiuni, pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea formelor asociative, precum și pentru decontarea primelor de asigurare. Valoarea totală a solicitărilor se ridică 5,6 miliarde de euro. Pentru finanțare au fost contractate 66.709 de investiții, iar valoarea totală a proiectelor ajunge la 2,6 miliarde de euro. Până în prezent, AFIR a plătit fermierilor 1,86 miliarde de euro pentru decontarea investițiilor realizate.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a sprijinit financiar 20.124 de tineri fermieri prin intermediul submăsurilor (sM) agricole din PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală), 13.924 de tineri fermieri sprijiniți prin sM 6.1 - „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și 4.718 de tineri prin sM 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Totodată, prin sM 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” AFIR a finanțat 785 de tineri fermieri, iar prin sM 4.1a – „Investiții în exploatații pomicole” au primit fonduri 68 de tineri pomicultori. Din totalul tinerilor fermieri, 4.132 sunt din zona montană.

Cu ajutorul fondurilor europene disponibile fermierilor în cadrul submăsurii 4.1 s-au înființat 1.821 de ferme pentru culturi de câmp, 509 ferme pomicole, 126 de ferme pentru creșterea bovinelor de lapte, 153 de ferme mixte, 113 ferme pentru bovine de carne, 83 de ferme horticole, 68 de ferme de păsări, 51 de ferme porcine, 16 ferme de ovine și caprine și 7 ferme apicole.

De asemenea, 657.576 de hectare reprezintă suprafața exploatațiilor agricole finanțate prin intermediul submăsurilor gestionate de AFIR.

„Rolul pe care AFIR îl are în dezvoltarea și modernizarea agriculturii românești este unul deosebit de important. Înseamnă și o muncă susținută de a analiza, verifica și confirma investițiile pe care fermierii noștri le propun. Fiecare proiect este evaluat cu cea mai mare atenție și toate sunt la fel de importante pentru că fiecare este o cărămidă pusă la temelia economiei agrare a României. Suntem mândri de beneficiarii noștri, de performanțele lor și le mulțumim pentru că munca lor de zi cu zi aduce țării hrană și dezvoltare. Agenția va fi mereu angrenată în modernizarea și tehnologizarea agriculturii și a creșterii performanței acesteia, iar fondurile europene nerambursabile sunt acel motor de care este mare nevoie în continuare”, declară George Chiriță, director general AFIR.

 

Fermă de vaci modernizată cu bani europeni

 

Într-un comunicat de presă, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale prezintă ca exemplu o investiție în sectorul agricol realizată de societatea Antoduti Com SRL, care a obținut fonduri europene prin intermediul submăsurii 4.1 – „Investiții în exploatații agricole”, în valoare de 414.179 de euro.

Obiectivul principal al acestui proiect îl reprezintă modernizarea fermei zootehnice din satul Orheiu-Bistriței, comuna Cetate, județul Bistrița-Năsăud. Cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile s-a construit și s-a dotat o sală de muls și un spațiu de procesare a laptelui, pe un lot pe care exista deja o hală cu destinația „fermă de vaci”, cu o capacitate de 120 de capete. „Modernizarea activității s-a realizat prin utilizarea unor tehnologii performante de exploatare a bovinelor, moderne, cu monitorizarea și verificarea permanentă a calității produselor obținute și a stării de sănătate și bună stare a vacilor”, se arată în comunicatul AFIR. De asemenea, s-a construit o hală cu două spații funcționale, care include o sală de muls, respectiv de colectare și înmagazinare primară, pre-procesare a materiei prime.

Societatea Antoduti Com SRL vizează realizarea unei producții totale anuale de 960.000 litri de lapte.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Citit 957 ori

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista