În aprilie a avut loc cel mai mare protest al agricultorilor români. Vreo zece mii de fermieri au ieșit pe drumurile patriei cu utilajele, crescătorii de vaci au aruncat laptele, mass-media a relatat 24 de ore din 24 despre marele protest și greutățile cu care se confruntă întreaga agricultură. Gălăgia, care se pare n-a prea deranjat nici Bucureștiul și nici Bruxelles-ul, a durat vreo patru–cinci zile, că, na, au venit sărbătorile pascale.
După Paștele Ortodox, la nivelul Uniunii Europene s-a luat decizia interzicerii importurilor de grâu, porumb, rapiţă, seminţe de floarea-soarelui, originare din Ucraina, în Bulgaria, Polonia, România, Slovacia și Ungaria, din luna mai până la 5 iunie 2023. Totodată, în țările menționate mai sus s-a permis circulaţia grânelor sub regimul de tranzit vamal.
Fac o paranteză, apropo de tranzitul camioanelor din Ucraina, înțeleg că sunt scutite de plata rovinietei. După ce se încheie conflictul din țara vecină, va fi sprijinită România să refacă infrastructura rutieră? Știu, și mie îmi vine să râd, amar.
Revenind, interzicerea importurilor de produse agricole ucrainene până la începutul recoltării culturilor de toamnă ajută în mod real agricultura românească? Având în vedere reprezentanții noștri politici la Bruxelles, și mă refer în mod special la așa-zisul ministru al Agriculturii, credeți că dacă Polonia, Ungaria ori Slovacia n-ar fi avut probleme cu cerealele din Ucraina, țara noastră ar fi fost luată în seamă? Compensațiile rușinoase primite de fermierii noștri de la UE reprezintă răspunsul la această ultimă întrebare.
Ce au transmis fermierii prin protestul lor „pentru demnitate și respect”? Că politicile Uniunii Europene îi afectează și pe ei, și, în final, și pe consumatori. Spre exemplu, de ani buni în UE sunt interzise organismele modificate genetic, însă în spațiul comunității europene ajung produse GMO, porumb, soia, carne, din Brazilia, Argentina, SUA etc., produse care nu respectă trasabilitatea. Vorbim de zeci de milioane de tone anual. Acum, vin și din Ucraina zeci de milioane de tone de cereale fără trasabilitate și la prețuri extrem de mici. Cereale ucrainene la care se folosesc, de pildă, produse de protecția plantelor interzise în UE.
Ajutăm, ajutăm, da, suntem buni, dar nu până acolo încât să ne omorâm agricultura, drumurile, populația, economia.
Câinii latră, ursul merge. După protest, agricultorii s-au întors în fermele lor, la greutățile lor, continuând să muncească și să se descurce cu ce au și cum poate fiecare, așteptând măsuri de la guvernele lor, de la clasa politică pe care toți o girăm prin vot. Doar că a noastră clasă politică are alte preocupări, principala fiind acum lupta pentru ciolan. Ce să faci, n-ai ce să faci (csf ncsf), e vremea rocadei între Ciucă și Ciolacu și începe împărțirea ministerelor, a funcțiilor. La viitorul posibil fără hrană cine se gândește?
Și pentru a demonstra cât de liniștite sunt apele Dâmboviței, mediul asociativ agricol se rupe-n figuri, o organizație e mai europeană, alta-i extremistă, populistă sau antieuropeană. Parcă n-ar avea toți agricultorii fix aceleași probleme. Și, atenție, majoritatea protestatarilor din 7 aprilie nu face parte din niciuna dintre prea multele organizații profesionale existente în țara noastră.
Suntem toți, nu doar agricultorii, pe cont propriu într-un stat eșuat. Or, poate chiar într-o ratată comunitate europeană.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2023Abonamente, AICI!