În vara anului 2025, pentru prima dată în țara noastră, am găsit în tulpinile de floarea-soarelui larvele unui cerambicid. În literatura de specialitate din România nu este menționat nici un dăunător al tulpinilor la floarea-soarelui. Accidental, putem găsi uneori larve de Ostrinia nubilalis. De aceea, am rămas surprinsă de larvele găsite în tulpini în timp ce făceam observații pentru a stabili incidența și intensitatea atacului de Macrophomina phaseolina. Primele larve le-am găsit într-o cultură de floarea-soarelui din Slobozia, atacată masiv de fungul Macrophomina phaseolina. Plantele erau frânte în procent mare din cauza putregaiului cărbunos. Pe lângă patogen, în tulpini am găsit larve de Mordellistena parvula și Agapanthia dahli, care au ajutat și ele la frângerea tulpinilor. După Slobozia, am găsit larve de Agapanthia dahli și la Constanța. Desigur că, ulterior am verificat și culturile de floarea-soarelui de pe teritoriul Stațiunii Didactice a USV Timișoara și am constatat prezența larvelor în tulpini.

Agapanthia dahli pe floarea-soarelui la 5 iunie 2026

După recoltat, plantele cu larve se observă ușor, deoarece în tulpinile tăiate se vede un orificiu destul de mare în măduvă. Dacă secționăm, găsim larva în partea bazală a tulpinii. În timpul observațiilor am găsit câte o singură larvă în tulpină și foarte rar două. Cele mai mari larve aveau între 28 - 30 mm lungime.

La data de 19 mai 2026 am văzut primii adulți de Agapanthia dahli pe plante de Carduus sp. și Cirsium sp. de la marginea unei sole unde anul trecut a fost floarea-soarelui. La 5 iunie 2026 am găsit și primii adulți într-o cultură de floarea-soarelui aflată în vecinătate. În perioada următoare voi urmări evoluția dăunătorului în culturile de floarea-soarelui de pe teritoriul SDT - USVT.

Documentarea pe care am realizat-o cu privire la prezența dăunătorului la floarea-soarelui în România a fost una anevoioasă, deoarece nu am găsit date. Este posibil să existe, dar să nu fie accesibile. Totuși, în căutările mele, am găsit un articol scris în anul 1960 de Romașcu et al. cu titlul „Un dăunător puţin cunoscut - croitorul floarei-soarelui (Agapanthia dahli Richt)”. Se pare că, de atunci și până în prezent a rămas tot necunoscut. Este posibil ca, în viitor, acest dăunător să își facă simțită prezența tot mai mult în culturile de floarea-soarelui din România. În unele țări din Europa este considerat un dăunător important la floarea-soarelui, iar în altele minor.

Larvă de Agapanthia dahli în tulpină de floarea-soarelui. Foto realizată la Slobozia în anul 2025

Răspândire și plante gazdă

Agapanthia dahli este un cerambicid răspândit în estul și sudul Europei și nu numai, în zonele de stepă și silvostepă. După Slama (1998), specia a fost raportată în mai multe țări din Europa, printre care și România. Plantele gazdă preferate sunt în mare parte din familiile botanice Asteraceae și Apiaceae, speciile fiind reduse (Horvath &Hotvoni, 2001; David'yan, 2008; FAO, 2021). Ciclul de viață îl parcurge pe specii de Carduus, Onopordon, Cirsium, Helianthus, Heracleum, Daucus, Ferula (Slama, 1998; FAO, 2021). Dascălu et al. (2006) citează pe Mitroiu (2004) cu Agapanthia dahli la Sambucus ebulus în Iași și pe Romașcu et al. (1960) la floarea-soarelui.

Câteva țări vecine au raportat Agapanthia dahli ca dăunător al florii-soarelui. Amintesc Ungaria (2001), Bulgaria, Ucraina (se află pe lista dăunătorilor de la floarea-soarelui alături de Mordellistena parvula) – Gornovska&Fedorenko, 2014; FAO, 2021. În România, acest cerambicid nu se află pe lista dăunătorilor de la floarea-soarelui.

Agapanthia dahli pe spic de grâu

Biologia dăunătorului

Agapanthia dahli are o generație la un an sau la doi ani, în funcție de condițiile climatice (Slama, 1998). Larvele iernează în tulpină la înălțimea de 8 până la 80 cm sau în colet. Uneori pot fi găsite și în rădăcina pivotantă. Primăvara se transformă în pupe, iar primii adulți pot fi observați începând cu luna aprilie. După împerechere, femelele rod cavități (fante de ovipoziție) în tulpinile de floarea-soarelui și depun ouăle, unul câte unul. O femelă poate depune până la 50 de ouă (David'yan, 2008; FAO, 2021).

Adulții au lungimea corpului cuprinsă între 9,5 - 22 mm. Corpul are culoare inchisă și prezintă pubescență galben - verzuie sau galben - portocalie strălucitoare pe partea dorsală și peri ruginii (Lazarov, 2013). Antenele sunt mai lungi decât corpul și sunt formate din 12 segmente. Primele două segmente sunt negre, iar restul au culoare gălbuie sau gălbuie - roșietică în partea bazală și neagră în cea apicală. Pe pronot are trei benzi longitudinale galbene (David'yan, 2008). Masculul este mai mic decât femela. Femelele au dimensiunea corpului cuprinsă între 12 - 21 mm, iar masculii între 9,5 - 16 mm (Lazarov, 2013). Pot fi observați pe plantele gazdă din aprilie până în iulie. La început îi vedem cel mai adesea pe specii de Carduus și Cirsium, după care în culturile de floarea-soarelui (Bense, 1995; Slama, 1998).

Agapanthia dahli pe Cirsium arvense (plantă gazdă)

Femelele depun ouăle în tulpina gazdei (la înălțimea de 90 cm), în cavități pe care le rod înainte de depunere. Ouăle au formă cilindrică și culoare alb - lăptoasă mată. Larvele pot ajunge la dimensiunea de 20 - 27 mm. Corpul este lung și îngust, de culoare albă – gălbuie, iar capul maroniu - deschis și uneori aproape negru. Nu au picioare și se hrănesc în tulpini (FAO, 2021). Pupele au lungimea de 18 - 20 mm, sunt alungite și localizate în tulpina subterană (FAO, 2021).

Daune

Stadiul larvar este cel care produce daune. Larvele sapă galerii mari în tulpini, de sus în jos. În urma hrănirii, tulpinile pot crăpa. În consecință, randamentul semințelor va fi scăzut, la fel și conținutul de ulei. Daunele cele mai severe apar de obicei la culturile de floarea-soarelui semănate mai târziu (David'yan, 2008). Plantele atacate sunt predispuse la frângere, mai ales când intervin furtuni puternice sau sunt infectate cu Macrophomina phaseolina (observație personală).

Galerie în măduvă

Managementul integrat

Monitorizarea dăunătorului este importantă și se face după recoltare. În fiecare solă se aleg 20 de puncte de sondare. În fiecare punct se verifică tulpinile cu rădăcini de pe un metru pătrat. Se numără larvele din tulpini, apoi se calculează numărul mediu la metrul pătrat.

Măsuri agrotehnice

În cazul acestui cerambicid, măsurile agrotehnice sunt foarte importante. Populațiile pot fi reduse prin:

• Semănat timpuriu;

• Respectarea rotației;

• Distrugerea buruienilor gazdă;

• Arătură adâncă toamna;

• Tocarea și îngroparea resturilor vegetale sau îndepărtarea acestora după recoltat (David'yan, 2008).

Orificii în tulpini. Se văd foarte bine după recoltat

Măsuri chimice

Combaterea chimică se face în perioada de vegetație, doar atunci când se impune, în urma monitorizării apariției adulților în câmpurile de floarea-soarelui. Momentul optim este atunci când adulții sunt în perioada de hrănire și împerechere, înainte ca femelele să depună ouă. Larvele nu pot fi combătute din cauza modului de hrănire ascuns (în tulpini).

În România dăunătorul nu este cunoscut așa că, nici insecticide omologate nu există. În țările vecine (Ucraina, de exemplu) se recomandă stropiri cu lambda-cihalotrin sau clorantraniliprol + lambda - cihalotrin (FAO, 2021).

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Cum vă puteți proteja culturile de Fusarium graminearum

Gândacul bălos, prezent în culturile de cereale păioase

În culturile de cereale apare făinarea

Fungul Fusarium graminearum produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza. Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON) micotoxina T-2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol.

Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate (atunci când sunt consumate) cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al Comisiei Europene din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxynivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări au intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024. Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Este important de știut că, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

Factorii de risc

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

• Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 25⁰C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 30⁰C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală.

• Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit.

• Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse.

• Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau ”no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale care rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010].

• Soiurile sensibile.

Recunoașterea simptomelor

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

• Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

• În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate datorită infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

• Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005. Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 20 0C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor). Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 29⁰C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

Managementul integrat

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza, dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante, dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică de inocul în sol.

Este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

• Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate;

• Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963];

• Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum;

• Densităţile mari trebuie evitate;

• Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat;

• Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum;

• Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii;

• Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, însă nu şi eliminată.

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase:Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol; Fludioxonil+ triticonazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan [după Aplicația PESTICIDE 2.26.5.3, 2026].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, respectiv primul tratament la începutul înspicării, iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile făcute pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

• Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

• Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

• Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Metconazol + protioconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Bromuconazol + tebuconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.26.5.3, 2026].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele! Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie făcute doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie făcute preventiv, nu curativ.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Gândacul bălos, prezent în culturile de cereale păioase

În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Încă din luna aprilie, gândacul bălos al ovăzului este prezent în culturi. Prin unele zone au început să apară și primele larve. Deocamdată, dăunătorul nu reprezintă un pericol pentru culturile de ovăz, grâu și orz dar trebuie monitorizat. La depășirea pragului economic de dăunare, tratamentele se impun.

Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, venim în sprijinul fermierilor cu date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

În anii favorabili dezvoltării, dăunătorul poate produce pagube importante atât la orz, cât și la grâu. La grâul de toamnă și primăvară sunt menționate daune cuprinse între 23% până la 55%, pe când la orz pot ajunge chiar la 75% în solele unde entomofagii lipsesc (Webster et al., 1979). În general, pagubele pot începe de la 3% (Ulrich et al., 2004) și pot ajunge în situațiile grave chiar la 95% (Daamen & Stol, 1993).

Hrănirea larvelor reduce suprafața de fotosinteză. Acest mod de hrănire duce la pagube cantitative și calitative ale producției de cereale (Haynes & Gage, 1981; Kostov, 2001). Atacă culturile de orz, grâu uneori chiar și porumbul. Preferință deosebită are însă pentru ovăz. Există studii care arată că adulții pot fi vectori pentru virusurile care atacă cerealele, cum ar fi Barley yellow dwarf virus (piticirea și îngălbenirea cerealelor) și Maize chlorotic mottle virus (Nault et al., 1978; Papp, 1992).

Recunoașterea daunelor

Gândacul bălos preferă ovăzul pe lângă alte graminee cultivate și spontane pe care le poate ataca. Adulții consumă cele două epiderme și parenchimul sub forma unor dungi longitudinale. Larvele preferă epiderma superioară și parenchimul, epiderma inferioară rămânând intactă (seamănă cu o pieliță albă).

Hrănirea are loc între nervuri și începe de obicei de la vârful frunzelor spre bază. Atacul larvelor are loc în vetre. Vetrele pot fi văzute cu ușurință în lan de la distanță din cauza aspectului albicios (frunzele sunt albite de la vârf către bază). Când larvele atacă în fenofaza de frunză steag pot apărea daune în producție (Wilson et al., 1969). Anii secetoși favorizează dezvoltarea insectei [după Roșca et al., 2011].

Ciclul de viață

Dăunătorul are o singură generație pe an. Iernează în stadiul de adult, fie sub frunze în pădure, fie sub resturile de plante rămase la sol. Primăvara, când temperaturile trec de 9 - 10⁰C, adulții încep să își facă apariția în culturile de cereale păioase (toamnă și primăvară) - Roșca et al., 2011. O perioadă scurtă se hrănesc, după care începe procesul de copulare (împerechere). Depunerea pontei începe la sfârșitul lunii aprilie - începutul lunii mai și se poate întinde uneori chiar până în luna iulie, în funcție de zone. De obicei, ouăle sunt depuse pe partea superioară a frunzelor, au culoare galbenă - portocalie, sunt alungite și rotunjite terminal. Fiecare femelă poate depune între 50 și 275 ouă [Schmitt, 1988; Stilmant, 1995].

Larvele (viermi băloși) au culoare albă - gălbuie - portocalie și poartă în spate sacul de excremente (sacul stercoral), ceea ce le conferă un aspect bombat. Larva parcurge patru vârste, care se succed pe parcursul a 12 - 21 zile, în funcție de condițiile climatice ale anului. Ajunsă la maturitate, larva își înlătură sacul de excremente și se retrage în sol unde se împupează (la 4 - 5 cm adâncime).

Noii adulți vor apărea la sfârșitul lunii iunie și se vor hrăni pe graminee în general (porumb) până la sfârșitul lunii august când vor migra pentru hibernare către păduri, uneori fânețe, sub resturi de plante etc [Grant et Patrick, 1993].

Managementul integrat

În gestionarea acestui dăunător, rezistența soiurilor este foarte importantă și trebuie luată în considerare. La soiurile rezistente, pubescența frunzelor ține departe dăunătorul, afectând ovipoziția, eclozarea, hrănirea (perișorii conțin silice) și în final supraviețuirea larvelor (Gallun et al., 1966; Papp et al., 1992). Cercetările arată că, în comparație cu orzul și ovăzul, grâul prezintă rezistență mai ridicată (Hahn, 1968).

Măsuri chimice

Măsurile chimice sunt cele mai utilizate în combaterea acestui dăunător. Culturile trebuie atent monitorizate cu privire la apariția adulților hibernanți. Se recomandă ca la un PED (prag economic de dăunare) de 10 adulți/m² să se facă tratamentul împotriva adulților. De obicei, acest tratament coincide cu cel împotriva adulților hibernanți de ploșnița cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.).

Monitorizarea culturilor trebuie să continue pentru a fi observate pontele și eclozarea acestora. Tratamentele se aplică când eclozarea ouălor s-a realizat în procent de 75 - 80%. În acest moment, cele mai multe larve au vârsta I și II și nu s-au format vetrele de atac. PED-ul pentru larve este de 250 larve/m² (densitate în vetre). Se recomandă respectarea momentului optim de tratament, evoluția atacului larvelor fiind extrem de rapidă. De regulă, tratamentele se efectuează la avertizare cu produse omologate [Roșca et al., 2011] .

În România sunt omologate următoarele insecticide: Deltametrin + flupiradifuron; Deltametrin; Cipermetrin; Acetamiprid; Lambda – cihalotrin; Esfenvalerat [Aplicația PESTICIDE 2.25.12.5]. Se recomandă respectarea dozelor de pe etichete.

Măsuri biologice

În combaterea biologică pot fi utilizate produse pe bază de Bacillus thuringiensis, dar și entomofagii Crysopa carnea, Coccinella septempunctata, Trissolchus sp., Trichogramma sp. [Popov et al., 2005].

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Ploșnițele cerealelor au ajuns în culturile de grâu

În culturile de cereale apare făinarea

O boală nelipsită din culturile de orz, pătarea reticulară

Ploșnițele cerealelor au migrat de la locurile de iernare (păduri de stejar în general) în lanurile de grâu. Primii adulți au fost observați la data de 25 aprilie 2026 în culturi de grâu din județele Olt, Teleorman, Timiș, Alba etc.

În această perioadă putem vedea în culturile de grâu daunele produse de adulții hibernanți la frunze (nesemnificative). În culturile verificate am găsit și primele ponte de ploșniță, ceea ce înseamnă că primii indivizi au fost prezenți în culturi cu aproximativ 20 de zile în urmă (5 aprilie 2026). Această perioadă este necesară pentru hrănirea adulților hibernanți, împerecherea și depunerea pontelor.

Ploșnițe din genul Aelia. Orbeasca - Teleorman 25.04.2026

Pentru a putea combate eficient acest dăunător important al cerealelor, vă punem la dispoziție date despre biologia, daunele produse și managementul integrat.

Importanța economică

Ploșnițele cerealelor (Eurygaster integriceps, Eurygaster maura, Eurygaster austriaca, Aelia acuminata, Aelia rostrata) sunt nelipsite din culturile de cereale păioase din România, unde apar an de an cu densități diferite, în funcție de condițiile climatice.

Ploșnițele sunt recunoscute ca dăunători importanți ai culturilor de cereale, deoarece prin modul de hrănire produc daune severe care duc la reducerea producțiilor, cât și a calității acestora (degradează glutenul). În situația în care, procentul de boabe de grâu atacate de ploșnite este cuprins între 2 - 3%, făina rezultată va avea calitatea mai scăzută. Cu cât procentul crește, cu atât făina nu va putea fi utilizată în panificație. În consecință, pierderile pot fi foarte mari (50 - 90% la grâu) dacă ploșnițele nu sunt combătute la momentul optim [Simsek, 1998]. Critchley (1998) arată că, de regulă, populații masive se înregistrează la 5 - 8 ani de zile.

Ploșniță din genul Eurygaster

Biologia dăunătorului

Ploșnițele iernează în stadiul de adult în pădurile de foioase (sub frunziș) și sunt univoltine (au o singură generație pe an). Ele sunt active în timpul primăverii și începutul verii. De la locul de migrare ajung în câmpurile de cereale cu ajutorul vântului, putând parcurge aproximativ 10 - 20 km și chiar mai mult [Critchley, 1998; Roșca et al., 2011].

Populațiile dăunătorului pot fi urmărite destul de ușor, mai ales dacă se execută sondaje toamna în pădurile de foioase, rezerva biologică a dăunătorului putând fi astfel cunoscută la locul de iernare. Primăvara, sondajele se reiau pentru a calcula mortalitatea peste anotimpul de iarnă. Pragul biologic al ploșnițelor este de 12⁰C [Săvescu & Rafailă, 1978]. Când temperatura medie a aerului este de 12⁰C, adulții migrează în culturile de cereale. La modul general, funcție de zonă și condiții climatice, adulții părăsesc locurile de iernat când temperaturile sunt cuprinse între 10 – 14⁰C, ajung în culturile de grâu unde încep să se hrănească și să se împerecheze [Davari & Parker 2018].

Migrarea masivă are loc când temperaturile medii zilnice sunt de 12°C, iar temperaturile maxime sunt cuprinse între 18 - 20⁰C [Gözüaçik et al., 2016; Roșca et al., 2011]. În funcție de condițiile climatice, perioada de migrare către culturi poate fi mai lungă sau mai scurtă.

Pontă - Orbeasca, Teleorman 25.04.2026

Ploșnițele încep să depună ponta după aproximativ 20 de zile de la începutul migrării, însă maximul de depunere se înregistrează la sfârșitul lunii mai [Roșca et al., 2011]. Cercetările realizate în anul 1973 de către Ionescu & Mustățea arată că, primele ouă au fost depuse la 25 de zile după migrare (începutul lunii mai la acea vreme). Culoarea ouălor este verde deschis la început, iar mai târziu, când se apropie momentul eclozării, în partea superioară apare un inel roșcat. Ouăle sunt așezate în șiruri paralele pe frunze. Durata incubației se poate întinde pe o perioadă de 7 - 25 de zile, funcție de condițiile climatice. Larvele eclozate trec în mod obligatoriu prin cinci vârste (cinci stadii nimfale) până ajung la maturitate, perioadă ce poate dura între 36 și 49 de zile [Roșca et al., 2011; Davari & Parker, 2018]. După Critchley (1998), perioada de la ou la adult poate dura minim 35 - 37 de zile și maxim 50 - 60 zile (funcție de condițiile zonei). Adulții noi se vor retrage către locurile de iernare (păduri în general) începând cu luna august când intră în diapauza estivală până în luna octombrie. Din octombrie până în luna mai intră în perioada de hibernare [Roșca et al., 2011; Paulian & Popov, 1980].

Precipitațiile abundente, vremea umedă și răcoroasă, vânturile puternice stânjenesc activitatea ploșnițelor [Critchley, 1998].

Recunoașterea daunelor

Ploșnițele încep să se hrănească de la sfârșitul lunii aprilie și până la recoltare. În zonele mai calde, adulții hibernanți pot fi observați în culturile de grâu la începutul lunii aprilie, iar primele ponte pot fi înregistrate la mijlocul lunii aprilie. Organele atacate sunt: tulpina, frunzele, spicul și cariopsele.

Atac la frunze, 25.04.2026

Adulții hibernanți se hrănesc pe organele vegetative. La locul înțepăturii, apare o mică umflătură (con salivar) înconjurată de o zonă decolorată, gălbuie. Frunzele atacate, se îngălbenesc, se răsucesc și se usucă de la locul unde ploșnița a înțepat, atârnând ca un fir de ață mai gros. Din cauza atacului, uneori spicele rămân în burduf. Dacă ies din burduf, pot avea aristele ondulate (la soiurile aristate) sau poate apărea fenomen de sterilitate parțială sau totală și chiar albirea vârfului în situațiile grave. Atacul produs de adulții hibernanți produce de regulă pierderi cantitative, nesemnificative. Periculos este atacul larvelor la spic care duce la pierderi calitative foarte periculoase, cum ar fi degradarea glutenului sub acțiunea enzimelor secretate de ploșnițe [Rajabi, 2000]. Pierderea elasticității glutenului duce la deprecierea calităților de panificație. Cariopsele atacate se recunosc ușor datorită înțepăturilor cu aspect de punct negricios înconjurat de o zonă de decolorare. Uneori punctul negricios nu este evident. Alteori, cariopsele atacate sunt zbârcite. Este bine ca procentul de boabe înțepate să nu treacă de 2%. Dacă trece de acest procent, calitatea pentru panificație a grâului începe să scadă [Rajabi, 2000]. După Roșca et al. (2011), la 15 - 20% boabe atacate, grâul nu mai poate merge către panificație.

Atac la spic (foto din anii trecuți)

Managementul integrat al ploșnițelor cerealelor

Combaterea se face pe baza biologiei dăunătorului și a condițiilor climatice. În acest sens, ploșnițele trebuie monitorizate la locurile de iernat (păduri de stejar) prin efectuarea sondajelor pentru stabilirea rezervei biologice la intrarea în iarnă, cât și la ieșire. În cazul acestui dăunător, nu pot fi utilizate metode de prevenire, ci doar modele de predicție și monitorizare. În timpul recoltatului, o parte din noii adulți pot fi omorâți.

Metode chimice

În cazul ploșnițelor, criteriile importante în stabilirea momentului optim sunt cele biologice și ecologice [Herms, 2004]. Acestea pot fi diferite de la o zonă la alta.

Tratamentele împotriva generației hibernante dar și pentru noua generație trebuie să se facă doar în urma controlului fitosanitar în culturi. Rolul controlului fitosanitar este de a stabili cât mai corect densitatea dăunătorului. Este bine ca tratamentele să se facă la avertizare și doar în culturile unde s-a depășit pragul economic de dăunare (PED).

Pragurile economice sunt stabilite, se cunosc și sunt diferite, în funcție de densitatea culturii și mai ales destinația producției. PED-ul pentru adulții hibernanți este de 7 adulți/m² în culturile cu densitate optimă, fertilizate corect. Pentru culturile cu densități necorespunzătoare și nefertilizate, PED-ul este de 5 adulți/m². În cazul larvelor noii generații, contează densitatea larvelor de vârsta I și II. PED-ul la culturile destinate consumului este de 5 larve/m² și 3 adulți/m². Pentru loturile seminciere, PED-ul nu trebuie să depășească 1 larvă/m² [Roșca et al., 2011].

În România sunt omologate pentru combaterea ploșnițelor următoarele substanțe: Deltametrin; Deltametrin + flupiradifuron; Lambda – cihalotrin; Tau – fluvalinat; Acetamiprid - se aplică la apariția dăunătorilor și nu se aplică în timpul înfloritului; Esfenvalerat.

Pentru o bună eficiență în combatere, tratamentele trebuie aplicate la momentul optim. Cele mai sensibile la tratamente sunt stadiile de ou și primele vârste larvare (nimfe) - Gozuacik et al., 2016. Adulții sunt mai rezistenți la unele insecticide (acetamiprid de exemplu) - Kocak și Babaroglu, 2006. După aceeași autori, lambda - cihalotrinul s-a dovedit foarte bun în combaterea adulților hibernanți, mai ales atunci când tratamentul s-a efectuat primăvara devreme.

Aplicarea excesivă a insecticidelor ucide paraziții naturali ai ploșnițelor (ex. Trissolcus grandis). După Saber et al. (2005), deltametrinul scade rata de apariție a parazitismului natural cu 18 până la 34%. Se crede că, populațiile de ploșnițe au crescut din cauza tratamentelor excesive care au omorât entomofauna utilă.

Metode biologice

Viespile din genul Trissolcus (paraziți de ouă) pot fi utilizate în controlul biologic al ploșnițelor – Kutuk et al., 2010. Biopreparatele pe bază de fungi entomopatogeni pot înlocui tratamentele chimice dacă sunt aplicate la momentul optim. Fungii entomopatogeni utilizați în prezent sunt Beauveria bassiana și Metarhizium anisopliae [Trissi et al., 2012; Kouvelis et al., 2008]. 

Combaterea biologică nu este utilizată pe scară largă. Adesea, eficacitatea tratamentelor „bio” este oscilantă, necesitând cunoștințe deosebite din partea celui care folosește agenții biologici pentru ca rezultatele să fie cele scontate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

O boală nelipsită din culturile de orz, pătarea reticulară

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Pătarea reticulară a frunzelor de orz, o boală periculoasă, este nelipsită din culturile de orz, fiind prezentă an de an, cu frecvențe și intensități de atac mai ridicate sau mai scăzute, în funcție de condițiile climatice.

Vremea umedă din această perioadă susține infecțiile și dezvoltarea bolii. Scopul acestui articol tehnic este de a veni în sprijinul fermierilor cu date despre simptomatologia, biologia și strategia de combatere a acestei boli, care este periculoasă deoarece poate produce pagube importante în producția de orz și orzoaică.

Importanța economică

Pătarea reticulară este o boală foliară importantă a orzului, care poate produce pagube în producție, mai ales în zonele unde cad mai multe precipitații. Pe lângă reducerea producțiilor, calitatea boabelor are de suferit. În anii favorabili infecțiilor, pagubele în producție pot trece de 40% [Weibull et al., 2003; Backes et al., 2021]. Pagubele pot fi diferite, în funcție de rezistența soiurilor cultivate, virulența patogenului și condițiile climatice [Liu et al., 2011].

Recunoașterea simptomelor

Patogenul atacă frunzele, tulpinile, glumele, paleele, aristele și semințele. Pe frunze apar două tipuri de simptome, produse de forme diferite ale fungului:

• Pete cu aspect de rețea sau reticulare (uneori arată ca ochiurile unui gard de sârmă) produse de Pyrenophora teres f. sp. teres. Aspectul reticular este dat de forma alungită a petelor, care arată ca niște striații și de dispunerea longitudinală și transversală a acestora. La început aceste striații au culoare gălbuie iar mai târziu brună - închis [Lightfoot & Able, 2010]. Astfel de pete pot fi observate toamna și primăvara devreme pe tinerele plăntuțe (observație personală);

• Pete de culoare brună închis, de forme diferite, circulare și chiar eliptice produse de Pyrenophora teres f. sp. maculata. De jur împrejur, petele prezintă halou clorotic sau galben [Liu et al., 2011; Murray et al., 2009]. La atacuri puternice frunzele se necrozează și mor. După Tekauz (1985), zona galbenă sau clorotică din jurul petelor contează foarte mult în tabloul simptomatic al bolii, deoarece poate cuprinde întreaga frunză care în consecință se va ofili. Intensitatea atacului este corelată mai mult cu dimensiunea țesuturilor îngălbenite decât cu cele necrozate.

Deși cele două forme de Pyrenophora teres sunt foarte asemănătoare din punct de vedere morfologic, simptomele produse sunt diferite. După Akhavan et al. (2016), cele două forme sunt filogenetic distincte (considerate populații autonome genetic).

Pe lângă frunze, patogenul poate infecta și spicele. Când infecția ajunge la spic, pe glume și palee se formează pete liniare de culoare maroniu - închis. Atunci când bracteele florale sunt infectate este semn că patogenul a ajuns la semințe. Petele de pe semințe sunt de culoare mai închisă, aproape negre [Iacob et al., 1998; Popescu, 2005; Hatman et al., 1989]. După Comes et al. (1982), embrionul cariopselor infectate are culoare galben - brună, puterea germinativă fiind scăzută în astfel de situații.

De reținut că, la soiurile rezistente petele nu evoluează, rămânând mici. De regulă, nu prezintă halou galben sau clorotic decât excepțional. La soiurile sensibile, petele se extind crescând în dimensiuni. De jur împrejur, aceste pete au o zonă galbenă [Smedegard-Petersen, 1971; Tekauz, 1985].

De multe ori simptomele produse de Pyrenophora teres pot fi confundate cu cele produse de fungul Cochliobolus sativus. De aceea, diagnosticul trebuie confirmat pria analize de laborator.

Realizarea infecțiilor

Infecțiile pot apărea în culturile de orz încă din toamnă. Primele infecții pot fi din cauza miceliului din semințe, ascosporilor eliberați de ascele din peritecii, cât și conidiilor care iernează pe resturile culturilor infectate. În timpul vegetației, conidiile produc infecții secundare repetate [Popescu, 2005].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Pyrenophora teres supraviețuiește pe resturile vegetale ale vechii culturi sub formă de micelii și pseudotecii brune [Smedegard - Petersen, 1972; Popescu, 2005]. Foarte importantă este supraviețuirea patogenului în semințele bolnave (inocul primar), fie la suprafața lor, fie sub pericarp [Singh & Chand, 1985].

Înmulțirea patogenului pe samulastra de orz și pe poacee sălbatice duce la un plus de inocul [Brown et al., 1993).

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Patogenul se dezvoltă foarte bine în perioadele caracterizate de umezeală (sursa de inocul crește) - [Mclean et al., 2009].

Infecțiile cele mai periculoase la orz au loc atunci când umezeala persistă pe frunze 10 până la 30 de ore și chiar mai mult. În astfel de condiții, când umiditatea este aproape de maxim (100%) și temperaturile sunt cuprinse între 15 și 25°C (optim 22°C), sporularea ciupercii este maximă. În timpul sporulării petele capătă aspect catifelat, semn că s-au format conidioforii și conidiile ciupercii [Chuhina, 2008]. Precipitațiile continue favorizează infecțiile masive [Jordan, 1981].

Managementul integrat

În cadrul sistemului de combatere integrată există o serie de măsuri care trebuie utilizate echilibrat pentru a ține sub control această helmintosporioză. În ultimii ani, Pyrenophora teres a câștigat teren, fiind tot mai prezentă în culturile de orz (au crescut suprafețele cultivate). Semințele de orz, deși certificate, se pare că sunt infectate totuși, altfel nu se explică incidența și severitatea bolii tot mai ridicate, încă din toamnă. De aceea, se recomandă îmbinarea măsurilor profilactice cu cele chimice și biologice pentru ținerea sub control a pătării reticulare.

Factorii care susțin infecțiile sunt:

• Rotațiile scurte;

• Lucrările minimale ale solului;

• Semănatul devreme;

• Densitatea mare a plantelor;

• Rezistența la fungicide;

• Soiurile sensibile;

• Precipitațiile continue [Locke, 1982; Gupta și Loughman, 2001; Doyle, 2005; Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

Pentru succes în combatere și prevenirea daunelor, respectarea măsurilor profilactice este esențială.

Se recomandă:

• Utilizarea soiurilor rezistente;

• Utilizarea semințelor sănătoase, certificate este esențială în prevenție, deoarece pe și în semințe, patogenul poate fi prezent. După Youcef-Benkada et al. (1994), semințele bolnave pot contribui la introducerea patogenului în zone unde acesta nu era prezent;

• Evitarea monoculturii;

• Rotația culturilor. Pentru a preveni infecțiile, rotația ar trebui să fie de minim doi ani între culturile de orz [Duczek et al., 1999];

• Distanța dintre culturile noi și vechi ar trebui să treacă de 500 m, pentru a preveni infecțiile realizate de ascosporii și conidiile aduse de vânt;

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii convenționale de cultură care se bazează pe lucrările solului;

• Respectarea epocii optime de semănat. În cazul acestui patogen, semănatul timpuriu favorizează infecțiile. Într-un studiu publicat în 1987, Delserone & Cole arată că, în culturile semănate devreme, intensitatea atacului a fost mult mai ridicată iar în cele semănate mai târziu a fost mai scăzută;

• Eliminarea sau reducerea sursei de inocul din câmpuri [Popescu, 2005; Liu et al., 2011]. Sursa de inocul poate fi redusă prin arături la 15 - 20 cm. Această lucrare este necesară deoarece pseudoteciile își pot păstra viabilitatea timp de aproape 9 luni iar microscleroții 2 ani [Piening, 1967; Ali - Haimoud et al., 1993];

• Fertilizarea echilibrată cu azot. Este cunoscut că azotul favorizează dezvoltarea patogenilor în general, deoarece duce la creșterea umidității în interiorul culturii [Iordan & Hutcheon, 1984; Popescu, 2005].

Măsuri chimice

În cadrul strategiei de combatere, măsurile chimice dețin ponderea în prezent. Tratarea semințelor și aplicările foliare în timpul sezonului de vegetație sunt importante în controlul pătării reticulare a orzului.

Tratarea semințelor este esențială. Fungicidele omologate în țara noastră pentru tratarea semințelor sunt: Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Fludioxonil + triticonazol; Tebuconazol; Fluxapyroxad; Triticonazol [după aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026].

Tratamentele în vegetație trebuie făcute la momentele optime, ținându-se cont și de pragul economic de dăunare (PED). În cazul pătării reticulate, PED-ul este de 20% intensitate de atac la începutul înspicării. Scopul tratamentelor este de a menține libere de patogen primele trei frunze, mai ales în timpul umplerii boabelor. La orz, în mod special, frunzele 2 și 3 sunt foarte importante pentru viitoarea producție (la grâu este importantă frunza stindard) - Weppler & Hollaway, 2004; Popescu, 2005].

Momente optime de aplicare a fungicidelor sunt: la apariția ultimei frunze (stindardul), precum și la începutul înspicării când PED-ul este de 20% intensitate.

În primăverile umede, când patogenul se instalează devreme în culturi se pot face tratamente și la începutul alungirii paiului (GS 30 - 33). Acest tratament protejează de infecție frunza 2 (prima de sub steag) care se implică în producție într-un procent cuprins între 20 - 40%. Tratamentul de la apariția primelor spice (GS 49) protejează frunza 3 care se implică în producția finală în procent de 10 până la 15% [Dunne, 2002]. Frunza steag sau stindardul este implicată cel mai puțin în producția finală (5 - 9%). Tratamentele făcute în stadii timpurii (GS 12) nu și-au dovedit eficacitatea.

În anii cu infecții masive poate fi necesar și un tratament în stadiul GS 58 pentru a reduce severitatea bolii.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea pătării reticulare a orzului (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Metrafenonă; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin; Piraclostrobin; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim metil; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Azoxistrobin + folpet; Fluxapyroxad + protioconazol; Bixafen + protioconazol + spiroxamină.

nAzoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.1, 2026].

Măsuri biologice

Agenții biologici pot fi introduși în strategiile de management actuale ale pătării reticulare a orzului, mai ales la tratarea semințelor (în fermele ecologice cât și în cele convenționale). Atunci când se utilizează agenții biologici, fermierii trebuie să respecte cu strictețe măsurile de prevenție pentru a avea succes în combatere. Introducerea unui tratament biologic în sistemele de combatere integrată poate diminua poluarea mediului și reziduurile de fungicide ce pot rămâne în cariopse, mai ales atunci când nu se respectă timpii de pauză.

Interes există în prezent pentru mai mulți agenți de biocontrol: Trichoderma sp., Clonostachys rosea izolat IK726, Pseudomonas chlororaphis MA 342, Bacillus subtilis etc [Copping, 2004; Jensen et al., 2016; Moya et al., 2018].

În anul 2004, Pseudomonas chlororaphis MA 342 era comercializat sub numele de Cedomon (BioAgri AB, Stockholm, Suedia) - Anon., 2004. Copping (2004) susținea că este singurul biopreparat care poate fi utilizat în combaterea pătării reticulare a orzului, fie ca tratament la semințe, fie ca tratament foliar. A urmat o perioadă în care produsul nu a mai primit aprobare, în special din cauza prezenței unui metabolit (DDR) cu proprietăți mutagene [EFSA, 2020].

În prezent, Pseudomonas chlororaphis MA 342 a primit aprobare pentru utilizare la cereale doar ca tratament la semințe. Aprobarea este datată 01.03.2023. Omologarea va expira în anul 2038 [după Official Journal of the European Union, 2023]. În România nu apare pe lista substanțelor omologate.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Fungul Blumeria graminis produce boala numită „făinare”. Acest fung este prezent în culturile de cereale an de an, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de condițiile climatice. În toamnele și iernile blânde, în culturile de cereale păioase sunt observate simptomele tipice ale patogenului. În articolul de față găsiți informații utile despre biologia patogenului, simptomatologia, pagubele produse și strategia de combatere.

În culturile de grâu și orz din vestul țării (Arad - Crișana), fungul Blumeria graminis a produs infecții în culturile de grâu și orz mai avansate în vegetație și cu densitate mai mare de plante/metru pătrat. Condițiile climatice înregistrate în prima și a doua decadă a lunii martie 2026 (vreme răcoroasă și umedă) au favorizat patogenia.

În culturile de grâu și orz verificate, am observat miceliile albe, bumbăcoase, pe tulpini și frunze. În cazul în care vremea răcoroasă și umedă se menține, patogenul va urca în etajele superioare ale plantelor, pe măsură ce acestea se dezvoltă. Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor opresc evoluția făinării cerealelor păioase.

Pe lângă factorii climatici, infecțiile sunt susținute și de factorii tehnologici (monocultura sau absenţa rotaţiei, densitatea mare a plantelor, irigarea, excesul sau carenţa elementelor nutritive, întârzierea semănatului).

Recunoașterea simptomelor

Simptomele produse de Blumeria graminis la orz și grâu sunt foarte ușor de recunoscut, neputând fi confundate cu simptomele produse de alți patogeni foliari. Atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, teci, tulpini, spice, ariste).

Tabloul simptomatic al bolii:

• După realizarea infecției, pe frunzele bazale apar pete clorotice sau galbene;

• La suprafața petelor de pe frunze, pe măsură ce patogenul evoluează, se formează aglomerări de micelii mici, albe și cu aspect pâslos. Miceliile albe pot fi izolate sau se pot uni;

• În condiții favorabile, pete acoperite de micelii vor apărea și pe frunzele din etajele superioare, pe tecile frunzelor, pe tulpini (miceliile le cuprind de jur împrejur ca un manșon) și în final pe spice;

• Miceliile albe de pe organele atacate își vor schimba culoarea (de la alb la gălbui) pe măsură ce boala evoluează, căpătând aspect prăfos, făinos. Este semn că ciuperca sporulează (se formează lanțurile de conidii sau oidii). Datorită aspectului făinos, boala a primit numele popular de „făinare”;

• Pe măsură ce plantele devin mature, aglomerările de hife miceliene, devin gri şi apoi uşor brune la culoare. În această etapă, pot fi observate în micelii corpușoare mici, negre, asemănătoare cu boabele de piper (peritecii sau cleistotecii cu asce şi ascospori). Formarea cleistoteciilor reprezintă sporogeneza telomorfă sau sexuată a ciupercii sau „faza galben – roşcată”.

• Sub pâsla miceliană, uşor desprinsă cu degetele mâinilor, ţesuturile plantelor sunt brune, necrotice sau moarte [Hatman et al., 1989; Eliade, 1990; Lipps, 1996; Baicu et Seşan, 1996; Popescu, 1998, 2005].

În condiții foarte favorabile, la soiurile sensibile și în zonele unde sunt prezente patotipuri cu virulență ridicată, manifestarea la exteriorul plantelor, specifică ciupercii Blumeria graminis, devine severă, amplă, adică ia caracter de masă sau de epidemie şi chiar de pandemie [Prescott et al., 1986; Popescu, 1998; Bissonette, 2002].

Supraviețuirea patogenului peste iarnă

Fungul ierneaza în anotimpul rece sub formă de cleistotecii pe samulastra de grâu și orz infectat. Pe lângă cleistotecii, patogenul poate ierna și sub formă de micelii pe plantele de grâu şi orz, putând produce conidii ce pot fi responsabile de infecțiile inițiale. Iernarea şi perpetuarea de la un an la altul a fost şi este studiată de diferiţi cercetători, dar ca şi alte probleme şi în aceasta sunt multe lucruri neelucidate sau controversate.

Făinare la grâu, 17.03.2026

Realizarea infecțiilor

Infecțiile cu Blumeria graminis pot apărea încă din toamnă dacă vremea permite. Uneori, în iernile blânde se pot observa micelii albe pe frunzele tinerelor plăntuțe. Infecţiile de toamnă constituie sursa principală de răspândire a bolii, miceliul rezistând peste iarnă [Hulea et al., 1975; Hatman et al., 1989; Popescu, 1998; Bissonnette, 2002].

Primăvara, primele infecții sunt produse de ascosporii eliberați din ascele aflate în cleistotecii cât și de conidiile produse de miceliile care iernează. Cleistoteciile se formează pe frunze, pe tulpini şi teci (iernează pe acestea), iar în primăvara următoare ascosporii eliberați produc infecţiile primare [Sandu-Ville, 1967; Eliade, 1990; Davis et al., 2002].

Infecțiile secundare în sezonul de vegetație sunt produse în mod repetat de conidiile care se formează la suprafața miceliilor când ciuperca sporulează (sporulare asexuată). Conidiile sunt purtate de vânt pentru ciclul secundar al bolii la intervale de 10 zile.

Făinare la orz, 17.03.2026

Condiții climatice favorabile infecțiilor

Factorii de mediu contează cel mai mult în realizarea infecțiilor.

Realizarea infecțiilor este în strânsă corelație cu următorii parametri climatici:

• Temperatura. Fungul Blumeria graminis realizează infecţia cerealelor şi-şi manifestă patogenitatea în limite largi de temperatură. Cu toate acestea, ciuperca este virulentă în condiții de răcoare. Asta înseamnă că preferă temperaturile cuprinse între 17 - 22⁰C [Prescott et al., 1986; Williams et Littlefield, 1995] sau 15 - 25⁰C [Kochourek et Vechet, 1984; Bailey et al., 1995; Lipps, 1996]. Pe măsură ce temperaturile trec de 25⁰C, patogenul nu mai infectează.

• Umiditatea (roua, precipitațiile, umiditatea relativă a aerului). Umiditatea relativă a aerului şi precipitaţiile interferează pozitiv cu gradul de atac al ciupercii, dar cu o intensitate redusă la jumătate faţă de rouă. S-a constatat că ciuperca poate fi mai agresivă la valori mai scăzute ale umidității (37 - 56%) decât la o atmosferă cu hidroscopicitate de 79 - 97% (Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990; Yang et al., 1992; Friedrich, 1995 a şi b; Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b). Alți autori arată că făinarea poate fi puternic extensivă atunci când umiditatea relativă este cuprinsă între 85% și 100% (în prezența sau lipsa ploilor) - [Kochourek et Vechet, 1984; Prescott et al., 1986; Bailey et al., 1995; Williams et Littlefield, 1995; Lipps, 1996]. Ploile puternice nu sunt favorabile producerii de spori sau creşterii miceliului pe suprafaţa frunzelor [Evans, 1997; Chet, 2003].

• Lumina. Însuşirile de patogenitate ale ciupercii sunt influenţate şi de lumină şi de întuneric. La întuneric lanţurile de oidii sunt mai lungi, au vitalitate scăzută şi o slabă putere de infecţiozitate datorită conţinutului scăzut de carbohidraţi [Sandu-Ville, 1967; Kocourek et Vechet, 1984; Eliade, 1990].

• Nebulozitatea de 3 - 6 este la limita semnificaţiei [Deacon, 1997, 2006; Chet, 2003; Cotuna et Popescu, 2005b].

• Viteza vântului este importantă în diseminarea patogenului în interiorul plantelor și la distanțe mai mari [Eliade, 1990; Cotuna et Popescu, 2005b].

Managementul integrat al făinării cerealelor

Făinarea cerealelor poate fi combătută prin utilizarea echilibrată a măsurilor profilactice, chimice și biologice. În România, de regulă patogenul nu pune probleme decât în anii extrem de favorabili infecțiilor și doar atunci când infecția ajunge la spic putem discuta de daune.

Măsuri profilactice

Aceste măsuri au rol important în prevenirea făinării la grâu dar și la alte cereale și constau în: respectarea rotaţiei culturilor; executarea corectă a lucrărilor solului; semănatul la date şi densităţi optime; folosirea soiurilor rezistente cu productivitate ridicată; utilizarea raţională a fertilizării; distrugerea samulastrei; irigaţia judicioasă acolo unde este cazul [Hatman et al., 1986; Iacob, 2003].

Măsurile de prevenție enumerate pot ține departe boala. Pe de altă parte, sunt și cele mai ieftine.

Măsuri chimice

Combaterea chimică trebuie să se facă la avertizare, după cum urmează:

• După înfrățit, când pe ultimele trei frunze sunt peste 25 pete pâsloase;

• Înainte de înflorit, când pe frunza stindard sunt peste 25 pete pâsloase (PED-ul sau pragul economic de dăunare) și factorii climatici (temperatură, umiditate, ploaie, ceaţă, rouă) continuă să se întrunească în limite optime pentru dezvoltarea bolii [Popescu, 1998].

De reținut că, stropirile aplicate la faza de un nod (stadiu de creştere GS 31) au controlat de timpuriu făinarea. De asemenea, cel mai bun control a fost asociat cu stropirile aplicate la emergerea frunzei stindard (GS 39 – 43) sau apariţia spicului (GS 59), stadii dezvoltate înainte de creşterea atacului. Stropirile aplicate în fenofazele amintite au determinat o bună protecţie a spicului [Harwick et al., 1994].

Fungicidele omologate în România pentru combaterea făinării cerealelor (dar și pentru alte boli ale cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + difenoconazol + tebuconazol; Azoxitrobin + tebuconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Protioconazol + tebuconazol; protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Bixafen + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + protioconazol + spiroxamină; Bixafen + protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Metrafenonă; Sulf; Ciprodinil; Ciflufenamid; Piriofenonă; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; Fenpropidin; Fenpicoxamidă + protioconazol; Fenpropidin + protioconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Metconazol; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină; Protioconazol + trifloxistrobin; Tebuconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Tetraconazol; Boscalid + kresoxim metil; Benzovindiflupir; Bromuconazol + tebuconazol; Difenoconazol + fluxapiroxad; Proquinazid; Proquinazid + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol [după aplicația PESTICIDE 2.24.3.1, 2024].

Măsuri biologice

În culturile de cereale, măsurile biologice aproape că nu există. Având în vedere contextul actual (multe pesticide sunt retrase) există interes la nivel mondial pentru mai mulți agenți biologici care ar putea fi utilizați în combaterea făinării cerealelor. Aceștia sunt: Bacillus subtilis, B. chitinospora, B. pumilus, Pseudomonas fluorescens, Rhodotaula sp. (Xiaoxi & Wenhong, 2011; Shahin et al., 2019).

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Gândacul ghebos, dăunătorul care poate compromite culturile de cereale

Pe 14 februarie 2024 a început monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță la Stațiunea Didactică a Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.

La data la care am început monitorizarea, gărgărițele erau prezente în culturi, în zona mugurilor de creștere. Capcanele galbene cu lipici au fost montate pe 26 februarie 2026. Prima citire s-a făcut pe 3 martie 2026. La prima capcană am înregistrat 101 capturi și o medie zilnică de 17 adulți/zi, iar la cea de-a doua 55 și o medie de 9 adulți/zi.

Citim capcane. Cu dr. ing. Doru Laies, Stațiunea Didactică Timișoara - USVT

Asistăm la o apariție masivă a gărgărițelor tulpinii în prima decadă din luna martie, de aceea fermierii trebuie să fie foarte atenți în această perioadă. Dacă în alți ani aveam populații mari de Ceutorhynchus pallidactylus, acum Ceutorhynchus napi este predominant (86%). Dintre cele două specii, C. napi produce pagube mai mari [Šedivý & Kocourek, 1994]. La capcane, numărul de femele de Ceutorhynchus napi este ridicat. Am făcut câteva disecții și am găsit femele cu ouă. Asta înseamnă că adulții se împerechează masiv în această perioadă.

Așadar, este important să controlăm adulții în momentele cheie, conform datelor obținute la capcane și a pragurilor economice de dăunare (PED). Larvele pătrunse în pețioli și tulpini nu mai pot fi controlate. Pentru succes în combatere este bine să monitorizați culturile de rapiță cu ajutorul capcanelor (lipicioase sau cu apă). Indiferent de tipul de capcană, citirea trebuie făcută cu multă acuratețe la fiecare trei zile. Momentele din zi ideale pentru citirea capcanelor (recomandate de cercetători) sunt înainte de amiază sau la amurg.

Ceutorhynchus napi la 3 martie 2026

Când aplicăm tratamentele chimice

Momentul aplicării unui tratament este foarte important, deoarece eficiența este în strânsă legătură cu acesta. Toate tratamentele trebuie făcute în urma monitorizării și doar atunci când pragul economic de dăunare este atins sau depășit uneori.

Primul tratament trebuie făcut atunci când se înregistrează un număr mare de indivizi imediat după migrare. Tratamentul trebuie repetat o dată sau de două ori, la interval de 7 - 8 zile [Graham et Gould, 1980; Winfield, 1961].

Capturi numeroase la capcana galbenă cu lipici

În Banat avem un număr mare de indivizi la capcane la începutul lunii martie. În timpul zilei, temperaturile sunt ridicate, iar gărgărițele migrează masiv. Pe lângă acest aspect, trebuie să ținem cont de pragurile economice. Pragul recomandat în general este de 10 gărgărițe/capcană timp de trei zile consecutiv [Alford et al., 2003] sau 10 - 20 adulți capturați timp de trei zile consecutiv. În cazul Ceutorhynchus napi, pragul recomandat și des utilizat este de 4 - 6 gărgărițe/capcană la trei zile [Šedivý, 2000]. La data de 3 martie 2026, acest prag este depășit în unele zone din Timiș.

Ceutorhynchus pallidactylus la 3 martie 2026

Pe lângă capcane, verificați și plantele! În România, pragul economic este de 2 adulți/plantă [Goga et al., 2020]. Cele mai bune rezultate în combatere se obțin când tratamentele se aplică în perioada de migrare și cea de hrănire, respectiv începutul depunerii pontei.

Femelă cu ouă la 3 martie 2026

Insecticidele omologate în România pentru combaterea gărgărițelor tulpinii de rapiță sunt: acetamiprid; cipermetrin; deltametrin + flupiradifuron; tau - fluvalinat [după Aplicația Pesticide 2.25.22.4., 2026].

Executați tratamentele doar la întrunirea pragului economic de dăunare, respectați dozele recomandate de producători, fenofazele când pot fi aplicate (la unele insecticide), timpii de pauză etc.

Evitați efectuarea tratamentelor în afara avertizărilor. Este deja cunoscut că foarte mulți fermieri abuzează de combaterea chimică (care poluează solul, apa, aerul, produsele vegetale, omoară entomofauna utilă și creează dezechilibre mari în comportamentul albinelor). Tratamentele trebuie făcute în zile cu temperaturi de peste 5⁰C, fără vânt și fără precipitații.

Capcană cu apă

***http://www.csalomontraps.com

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Septorioza frunzelor, o boală care poate reduce producția de grâu

Aducem în atenția fermierilor informații despre septorioza frunzelor de grâu. În această perioadă avem deja infecții în culturile de grâu. Este necesar să verificați culturile și să interveniți la momentul optim.

Condițiile climatice actuale favorizează infecțiile cu Septoria tritici, cunoscut fiind că acest patogen are nevoie de apă pentru a se dezvolta. La 26 februarie 2026, Septoria tritici este prezentă în toate culturile de grâu, cu frecvențe și intensități diferite de atac, în funcție de soiul cultivat, tehnologia aplicată și condițiile climatice ale zonei. Luna martie se anunță și ea una cu ploi, de aceea fermierii trebuie să fie foarte atenți la evoluția acestui patogen în culturi. Recomandarea e să fie verificate săptămânal culturile de grâu. Dacă constatați că PED-ul (prag economic de dăunare) a fost depășit, puteți aplica un prim tratament.

În prezent, din cauza sistemelor agricole bazate pe monocultură, rotații scurte și lipsa diversității plantelor cultivate într-o fermă, Septoria tritici trece foarte ușor de pe samulastră în noile culturi.

În zonele galbene, apa băltește

Condițiile climatice care favorizează patogenia

Epidemiile de septorioză sunt favorizate de vremea umedă întreținută de ploi continue, de temperaturile moderate, de soiurile sensibile, tehnologiile aplicate și existența sursei de inocul [Eyal et al., 1987].

Picnosporii sunt eliberați din picnidii (mici fructificații negre care se văd la suprafața petelor) atunci când apa persistă pe frunze mai mult de 30 de minute. În momentul expulzării, picnosporii se află grupați într-o masă gelatinoasă, lipicioasă care îi protejează de uscăciune, mărindu-le viabilitatea. În condiții favorabile de temperatură ei vor germina. Picnosporii pot germina la temperaturi minime cuprinse între 2 - 3⁰C. După Popescu (2005), germinarea sporilor și infecțiile se pot realiza la temperaturi minime cuprinse între 6 - 8⁰C și umiditate relativă a aerului de 85% timp de 12 ore. Temperatura optimă este cuprinsă între 20 - 25⁰C, iar cea maximă între 33 - 37⁰C [Hilu & Bever, 1957]. Acest patogen are capacitatea de a se dezvolta într-un interval larg de temperaturi (5 - 35⁰C), dar este condiționat de prezența apei. Dacă nu sunt precipitații, infecțiile nu se realizează. Primele simptome apar pe frunze după 6 - 7 zile de la realizarea infecției, iar ciclul se încheie la 11 - 15 zile.

În prezența picăturilor de apă, picnidiile expulzează o masă gelatinoasă plină de conidii. În fotografie se observă masa mucilaginoasă de la suprafața petelor, semn că Septoria tritici este activă

Recunoașterea simptomelor

Este vital să cunoașteți cum se manifestă septorioza. Petele produse de Septoria tritici pe frunze pot avea diferite forme, ovale, alungite, neregulate când se unesc și cuprind porțiuni mari din frunză. Cel mai adesea, petele au formă dreptunghiulară (cu două laturi neregulate), limitate de nervurile frunzelor. La început, culoarea petelor este verzuie – galbenă, iar pe măsură ce patogenul evoluează capătă culoare maro. La atacuri masive întreaga frunză poate fi acoperită de pete maronii care în stadiu avansat devin cenușii și mor. Uneori, de jur împrejurul petelor apare un halou clorotic. Tabloul simptomatic este întregit de prezența pe suprafața petelor a unor fructificații negre numite picnidii, care pot fi observate cu ochiul liber. Aceste fructificații sunt așezate în șiruri paralele (de regulă dar nu obligatoriu) cu nervurile frunzei. Uneori pe teci și pai pot apărea pete alungite, clorotice care în final se brunifică [Hatman et al., 1989; Popescu, 2005; Murray et al., 2009].

Picnidii negre dispuse în șiruri paralele

Managementul integrat

Septoria tritici este un patogen important al culturilor de grâu, capabil să producă pagube serioase în primăverile umede (între 30 - 50% la soiurile sensibile).

Factorii de risc sunt:

• Utilizarea soiurilor sensibile;

• Iernile blânde și umede, primăverile cu vânt;

• Vremea umedă întreținută de ploi continue;

• Semănatul timpuriu [Popescu, 2005].

Măsuri profilactice

• Utilizarea soiurilor rezistente și a semințelor sănătoase, certificate;

• Rotații corecte (duc la diminuarea sursei de inocul). Rotațiile de 3 - 5 ani la grâu au redus mult incidența septoriozei frunzelor [Shearer et al., 1974];

• Distrugerea samulastrei;

• Tehnologii de cultură care se bazează pe lucrările solului (arături), mai ales în anii cu infecții masive;

• Îndepărtarea resturilor vegetale duce la diminuarea sursei de inocul [Popescu, 2005].

Măsuri chimice

Aceste măsuri dețin ponderea în cadrul sistemului de combatere integrată. Tratamentele pot fi făcute preventiv și curativ.

Tratarea semințelor cu fungicide sistemice este obligatorie. În România sunt omologate pentru tratarea semințelor de grâu mai multe fungicide care protejează tinerele plăntuțe de atacul patogenilor specifici, între care și septoriozele. Pentru Septoria tritici este omologată substanța fluxapyroxad. Rareori, Septoria tritici poate fi găsită pe semințe. În partea de vest a României este predominantă Septoria tritici, de aceea în acest material sunt prezentate informații despre acest patogen.

În vegetație, tratamentele trebuie efectuate când PED-ul a depășit 10% intensitate de atac [Popescu, 2005]. Tratamentele preventive pot fi realizate atunci când plantele de grâu se află în stadiul „al doilea nod vizibil” sau când „frunza steag este vizibilă” [Eyal et al., 1987] .

Alte PED-uri (praguri economice de dăunare) de care se poate ține cont (corelate cu fenologia plantelor):

• Înfrățire - intensitate 30 - 50% sau 1% frunze cu fructificații;

• Alungirea tulpinii - intensitate 15 - 20% sau 1% frunze cu fructificații;

• Înspicat - 10% intensitate la frunza steag sau 1% frunze cu picnidii.

Infecții noi. 26 februarie 2026 - Timiș

Tratamentele în culturile de cereale este bine să se facă în intervalul fenologic „începerea alungirii paiului - apariția frunzei stindard”, adică BBCH 30 - 39. Fungicidele trebuie alese cu mare atenție mai ales când vremea este umedă și severitatea bolii ridicată. În astfel de situații se recomandă utilizarea fungicidelor compuse din mai multe substanțe active cu moduri diferite de acțiune (contact și sistemice). Combinațiile de mai multe substanțe active asigură protecție pentru o perioadă mai lungă de timp. Marea majoritate a fungicidelor omologate pentru combaterea patogenilor din culturile de cereale are spectru larg de acțiune, controlând mai mulți patogeni.

Într-un sezon de vegetație este foarte important să alternați substanțele active pentru a evita apariția fenomenului de rezistență. De asemenea, respectați dozele recomandate de producători (se observă o tendință a fermierilor de a supradoza). Nerespectarea dozelor recomandate de producători duce la instalarea fenomenului de rezistență. Tratamentele fitosanitare trebuie aplicate în zile fără vânt și cu temperaturi mai mari de 5⁰C (atât noaptea, cât și ziua). Utilizarea echipamentelor de protecție este obligatorie (pesticidele pot produce boli grave). Respectați timpii de pauză (la unele fungicide este de 61 de zile).

Prin urmare, primul tratamentul (T1) pentru controlul septoriozei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 32 (apariția frunzei 3), acest tratament asigurând control maxim pentru frunza 3 și bun pentru frunza 2. Al doilea tratament (T2) pentru controlul septoriozei ar trebui aplicat la stadiul de creștere GS 39, fiind foarte important și asigurând control maxim pentru frunza steag. Acesta oprește infecțiile care eventual s-au instalat pe frunza 2.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea septoriozei la grâu (dar și pentru alți patogeni ai cerealelor) sunt: Azoxistrobin; Azoxistrobin + folpet; Azoxistrobin + protioconazol; Azoxistrobin + fluxapyroxad; Bixafen +spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + tebuconazol; Protioconazol + spiroxamină; Protioconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Bixafen + tebuconazol; Difenoconazol; Fenpropidin + protioconazol; Fenpicoxamidă + protioconazol; Fenpicoxamidă; Piraclostrobin; Fluxapyroxad; Fluxapyroxad + protioconazol; Fluxapiroxad + piraclostrobin; Fluxapyroxad + metconazol; Fluxapyroxad + mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + metrafenonă + piraclostrobin; Mefentrifluconazol; Mefentrifluconazol + protioconazol; Metconazol; Metconazol + protioconazol; Protioconazol; Tebuconazol; Bixafen + protioconazol; Boscalid + kresoxim - metil; Difenoconazol + tebuconazol; Difenoconazol + metconazol; Difenoconazol + protioconazol; Bromuconazol + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol; Folpet; Folpet + protioconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Sulf + sulfat de cupru tribazic [după aplicația PESTICIDE 2.25.12.4, 2026].

Măsuri biologice

Din decembrie 2025 a fost omologat în România un biopreparat pe bază de Pythium oligandrum M1 (1x109 oospori/l) pentru combaterea biologică a septoriozei frunzelor. Doza recomandată de producători este de 0,1 - 0,2 l/ha. Tratamentele pot fi aplicate de la începutul alungirii paiului până la sfârșitul înfloritului. Într-un sezon de vegetație se pot face maxim trei tratamente. Intervalul de pauză dintre tratamente trebuie să fie de 14 zile.

Atenție, în combaterea biologică tratamentele se fac profilactic, nu curativ. Doar atunci avem succes în combatere.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aducem în atenția fermierilor informații despre gândacul ghebos al cerealelor, un dăunător care poate produce pagube importante la grâu, orz, secară, triticale, mai ales în zonele unde se practică monocultura.

În anul 2025, dăunătorul Zabrus tenebrioides a distrus suprafețe mari de grâu în sudul țării, în fermele unde se practică monocultura. Considerăm oportun să aducem în atenția dumneavoastră date despre biologia, daunele produse și managementul integrat al acestui dăunător pentru a putea gestiona corect un eventual atac.

În căutarea larvelor - februarie 2025, Dolj

Importanța economică și biologia

Zabrus tenebrioides este un dăunător periculos al culturilor de cereale (grâu, orz, secară, triticale și chiar porumb uneori) atunci când condițiile climatice sunt favorabile dezvoltării. Poate produce pagube importante, care pot trece de 40% în situațiile grave. Acolo unde se practică monocultura, dăunătorul poate distruge total culturile, fiind necesară îngroparea acestora (Popov et al., 2004; Küçükkayki et al., 2008; Kulkarni et al., 2015; Georgescu et al., 2017).

În condițiile din România, gândacul ghebos are o generație pe an și iernează ca larvă în stadiul II în sol. Adulții își fac apariția eșalonat în perioada mai - iunie. Corpul are lungimea cuprinsă între 14 - 16 mm, iar culoarea este neagră cu ușoare reflexe metalice. Elitrele sunt convexe și prezintă nouă dungi. Antenele au culoare brună - roșiatică (Rădulescu＆Săvescu, 1966; Kryazheva＆Dolzhenco, 2002; Vetek et al., 2017).

După apariție, adulții încep să se hrănească pe spice cu cariopsele în formare, de la înflorit și până la maturitate. Predominant, hrănirea are loc în timpul nopții. Temperatura influențează foarte mult activitatea adulților. Temperatura optimă este cuprinsă între 20 - 26⁰C. La 30⁰C, activitatea începe să scadă, iar la 36⁰C pot muri. De aceea, când este foarte cald, adulții intră în diapauză estivală, ascunzându-se în crăpăturile din sol. Uneori migrează către lizierele sau pădurile din apropierea culturilor (acolo unde acestea există). Repausul poate dura 20 - 30 zile, în funcție de condițiile climatice. Ieșirea din repaus are loc când temperaturile mai scad și apar ploile.

Cultura din fundal, calamitată, 2025

De regulă, adulții ies la suprafață la sfârșitul lunii august - începutul lunii septembrie (Avtaeva et al., 2018). Lipsa umidității influențează negativ activitatea adulților, scăzând fertilitatea și ovipoziția (Antaeva, 2021). Toamna, femelele depun ouăle în sol, în grămezi, la adâncimea de 5 - 15 cm. O femelă poate depune 120 - 270 ouă (Kryazheva＆Dolzhenco, 2002). În literatura de specialitate din România se menționează 80 - 100 ouă/femelă (Roșca et al., 2011). Acestea au dimensiuni între 2 - 5 mm, formă ovală și culoare albă, strălucitoare (Kryazheva＆Dolzhenco, 2002; Vetek et al., 2017). Pentru dezvoltare, ouăle au nevoie de umiditate în sol (Avtaeva et al., 2021).

După aproximativ 9 - 25 de zile, eclozează larvele. La eclozare, larvele au dimensiunea cuprinsă între 5 - 10 mm, iar la maturitate între 25 - 28 mm. Au corpul ușor aplatizat, de culoare albă - gălbuie, capul și trei segmente toracice maro – închis, iar segmentele abdominale prezintă pete dorsale maro deschis (Vetek et al., 2017).

Cultură de grâu distrusă în totalitate de larve. Monocultură 3 ani. Foto: februarie 2025

Larvele trăiesc în sol, la adâncimi de 10 - 20 cm. Se hrănesc toamna, în condiții de temperaturi moderate și umiditate în sol. Hrănirea este nocturnă, dar și diurnă. Noaptea, larvele ies din galeriile tubulare și se hrănesc cu frunze. Când se hrănesc diurn, trag frunze în galerii, le triturează, după care le expulzează în afara galeriei. Resturile expulzate au aspectul unui ghem de câlți. Acest aspect ajută mult în recunoașterea atacului.

La sfârșitul toamnei, activitatea de hrănire scade, dar poate reîncepe în ferestrele calde din timpul iernii și la desprimăvărare. Factor limitativ pentru larve este temperatura din sol la adâncimea de 20 cm. Temperaturile între 0 și minus 3⁰C opresc hrănirea. La fel, lipsa umidității (Avtaeva, 2018; Roșca et al., 2011). După Kryazheva&Dolzhenco (2002), larvele nu se mai hrănesc la sfârșitul toamnei, dacă temperaturile scad la 0 până la minus 5⁰C.

Împuparea are loc la sfârșitul lunii aprilie, la 10 - 20 cm în sol. Pupa este gălbuie la început, după care devine maro deschis și are dimensiunea curpinsă între 14 - 17 mm. Picioarele și aripile sunt vizibile.

Recunoașterea atacului

Atât adulții, cât și larvele atacă plantele. Atacul larvelor este cel mai dăunător și se manifestă de obicei în vetre și mai rar este generalizat (Kryazheva＆Dolzhenco, 2002; Roșca et al., 2011; Georgescu et al., 2017). Ele încep hrănirea toamna și continuă în ferestrele mai calde din timpul iernii când zăpada lipsește. În toamnele umede și cu temperaturi la nivelul solului care trec de 3⁰C, perioada de hrănire poate dura de la 15 până la 100 zile (Kryazheva＆Dolzhenco, 2002; Roșca et al., 2011). Dacă pământul nu este umed, larvele intră în stare de latență. Devin active când solul este umed la adâncimea de 6 - 8 cm și temperatura la nivelul solului trece de 3⁰C. Condițiile propice trebuie să dureze o perioadă mai lungă de timp pentru ca larvele să înceapă hrănirea. Uneori pot apărea chiar în ultima decadă a lunii ianuarie. Cel mai adesea, astfel de atacuri sunt observate pe la mijlocul lunii februarie (dacă temperaturile permit). Cele mai mari pagube (uneori 100%) sunt raportate în solele unde se practică monocultură (mai mult de 2 - 4 ani) - Roșca et al., 2011. Atacul se recunoaște ușor după galeriile tubulare din jurul plantelor și a frunzelor consumate și expulzate la exterior (aspect de fire răsucite). Uneori plantele au aspectul ca și când au fost pășunate.

Larvă de Zabrus tenebrionides și frunza triturată

Când larvele atacă toamna, pagubele sunt însemnate deoarece plantele distruse sunt neînfrățite. Uneori culturile trebuie reînsămânțate sau chiar se renunță la ele. Când larvele atacă mai tarziu (ferestre calde din iarnă, primăvara) pot distruge 1 - 2 frați, dar plantele nu pier. În astfel de situații pagubele sunt mai mici.

Atacul adulților este mai puțin important. Ei se hrănesc cu cariopse, pe care le rod total sau parțial. La densități mari pot diminua producția (Roșca et al., 2011).

Managementul integrat

Combaterea acestui dăunător este extrem de dificilă deoarece larvele se dezvoltă în sol și se hrănesc diurn și nocturn. De aceea, tratamentele în vegetație nu dau rezultatele scontate (Lodos, 1983). Pentru rezultate bune în combatere ar trebui combinate tratamentele la sol cu cele la semințe (Taskesen et al., 2015; Taskesen et al., 2021). De asemenea, foarte importantă este monitorizarea dăunătorului. Aceasta trebuie făcută la sfârșitul verii, toamna, în ferestrele calde ale iernii și la desprimăvărare.

Adulții pot fi monitorizați cu ajutorul capcanelor. Cele mai eficiente capcane sunt cele tip „Barber”. Acestea se îngroapă în sol în așa fel încât marginea superioară să fie la același nivel cu suprafața solului. Se amplasează în câmp în perioada iunie - august pentru a monitoriza activitatea adulților după recoltare, în timpul împerecherii și depunerii ouălor. Mai pot fi utilizate și capcanele luminoase, dar rezultatele nu sunt întotdeauna bune.

Pentru larve se fac sondări pentru stabilirea numărului/m² în câmp (Vetek et al., 2017). În urma acestor sondări se ia decizia de efectuare a unui tratament.

În literatura de specialitate sunt menționate mai multe praguri de dăunare, precum și limite:

• 1 - 2 larve/m² sau 4 plante atacate/m², toamna (Tratwal et al., 2017);

• 3 - 5 larve/m² sau 8 - 10 plante atacate/m², primăvara (Tratwal et al., 2017);

• 5% plante atacate - este necesară efectuarea unui tratament (Rădulescu＆Săvescu, 1966; Tratwal et al., 2017);

• 2 larve/m² - se consideră prag economic depășit (Hatman et al., 1986);

• 5 larve/m² sau 5% plante atacate toamna după răsărire și primăvara la pornirea în vegetație - prag de la care se aplică tratamente (Hatman et al., 1986).

Limite densitate larve:

• Mică - sub 2 larve/m²;

• Mijlocie - 2 larve/m²;

• Mare - peste 2 larve/m² (Baicu, 1978 citat de Hatman et al., 1986).

Larve în diferite stadii. Februarie 2025

Măsuri profilactice

Se recomandă:

• Evitarea monoculturii și respectarea rotației culturilor (nu mai mult de doi ani consecutiv cu cereale);

• Distrugerea samulastrei;

• Dezmiriștire prin arătură la adâncimea de 20 - 22 cm (Kryazheva＆Dolzhenco, 2002; Roșca et al., 2011, Vetek et al., 2017).

În prezent, sistemele agricole de cultivare se bazează pe monocultură, iar acest dăunător a început să creeze probleme deosebite în culturile de cereale.

Măsuri chimice

Combaterea chimică se face în prevenție. Semințele trebuie tratate înainte de semănat cu produse omologate. În România sunt omologate pentru tratarea semințelor substanțele: fludioxonil + teflutrin; teflutrin (Aplicația PESTICIDE 2.25.12.3, 2026). Tot în România se dau derogări în fiecare an pentru utilizarea substanțelor neonicotinoide, în special în zonele unde densitatea dăunătorului depășește pragul economic de dăunare.

În vegetație se recomandă ca tratamentele să se facă atunci când PED-ul este de 5% plante atacate.  În prezent, în România este omologat un singur insecticid: Deltametrin ((Aplicația PESTICIDE 2.25.12.3, 2026). Pot fi aplicate maxim două tratamente, de la stadiul de 2 frunze până la începutul coacerii.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este de interes în cazul acestui dăunător, mai ales pentru că sunt omologate foarte puține insecticide. Există multe studii în care se cercetează efectul entomopatogenilor, cât și al nematodelor entomopatogene asupra larvelor și adulților de Zabrus tenebrioides.

Cele mai studiate sunt Beauveria bassiana; Metarhizium anisopliae; Trichoderma harzianum (Khidr＆Khalil, 2024). În condiții controlate, rezultatele sunt destul de bune. În câmp, aceste produse sunt mai puțin testate sau deloc.

Dintre nematodele entomopatogene, rezultate bune s-au obținut în cazul a două specii: Steinernema feltiae și Heterorhabditis bacteriophora. Într-un studiu recent se arată că, nematodele entomopatogene au redus cu aproximativ 50% numărul de larve vii de Zabrus tenebrioides. Acest rezultat este considerat totuși nesemnificativ (Taskesen et al., 2021).

Extractele botanice sunt și ele testate pentru combaterea larvelor. Printre cele mai studiate sunt extractele din eucalipt, tuia, neem și rozmarin. Cele mai toxice pentru larvele de Zabrus tenebrioides sunt cele din eucalipt și tuia (mortalitate de 100% în câteva zile) - Khidr＆Khalil, 2024.

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fungii Microdochium nivale și Microdochium majus sunt agenții etiologici ai bolii „mucegaiul roz de zăpadă”, care poate produce pagube importante culturilor de cereale în anii cu condiții climatice favorabile dezvoltării. Condițiile climatice actuale favorizează infecțiile, știut fiind că acești fungi iubesc frigul, putând realiza infecții sub zăpadă (prag minim de dezvoltare minus 5⁰C). După topirea zăpezilor, verificați culturile și interveniți dacă este necesar și temperaturile permit. Informațiile puse la dispoziția dumneavoastră vă pot ajuta să preveniți infecțiile prin monitorizarea atentă a culturilor și aplicarea tratamentelor la momentul optim (la debutul bolii).

Mucegaiurile de zăpadă sunt produse în general de fungi care sunt clasificați ca fiind cryophilici sau psychrophilici (rezistă și se dezvoltă la temperaturi scăzute). Acești fungi iubesc vremea răcoroasă și atacă plantele sub stratul de zăpadă. Microdochium nivale sensu lato este mai puțin dependent de temperaturile scăzute și de stratul de zăpadă, comparativ cu alți fungi care produc aceleași simptome (Typhula sp.; Sclerotinia borealis). Fungul este capabil să infecteze toate organele plantei atunci când se întrunesc condiții optime de dezvoltare (vreme rece și umedă toamna și primăvara) - Murray et al., 2009. Aceste aspecte sunt susținute și de alți autori, care arată că Microdochium nivale nu se limitează doar la regiunile reci, unde zăpada persistă o perioadă lungă de timp (Gagkaeva et al., 2017; Gorshkov et al., 2020), ci este răspândit până în zonele temperate (Tronsmo et al., 2001).

La cerealele de toamnă întâlnim mai multe mucegaiuri de zăpadă cauzate de fungi diferiți: Microdochium nivale și M. majus (mucegaiul roz de zăpadă), Typhula idahoensis, Typhula ishikariensis și Typhula incarnata (mucegaiul gri de zăpadă), Sclerotinia borealis (mucegaiul Sclerotinia), Pythium iwayami, Pythium okanoganense (putregaiul de zăpadă) - Murray et al., 1999. Pe lângă cereale, fungii amintiți infectează și gramineele din gazoane, terenuri de golf, fotbal etc.

Deoarece în anul 2023 am avut situații grave în Timiș la orz din cauza mucegaiului de zăpadă, în cele ce urmează aduc în atenția dumneavoastră informații utile cu privire la recunoașterea, biologia și gestionarea corectă a fungilor Microdochium nivale și Microdochium majus.

O perioadă lungă de timp, cei doi fungi au fost clasificați ca fiind varietăți ale speciei Microdochium nivale. În consecință, erau numiți M. nivale var. nivale și M. nivale var. majus (Wollenweber, 1931; Gerlach et al., 1982). În 2005, Glynn et al., pe baza unor analize genetice, demonstrează că sunt specii diferite. În ciuda reclasificării, în prezent ele sunt numite la comun Microdochium nivale sensu lato. Când speciile sunt separate (în cercetare mai ales) atunci ele sunt denumite astfel: Microdochium nivale sensu stricto și Microdochium majus (Matsumoto＆Hsiang,2016).

Microdochium nivale la orz (Timiș, martie 2023)

La orzul analizat în anul 2023 (soiul Jup) am identificat fungul Microdochium nivale sensu stricto aș putea spune, deoarece forma conidiilor, culoarea sporodochiilor, simptomele, erau specifice. Acesta nu era singur, alături de el fiind și o specie de Typhula pe care nu am identificat-o, dar cred că era T. incarnata. Încă mai analizez. Simptomele au apărut în luna martie 2023 și au fost grave, extinse în toată sola (mai mult de 70%). Fermierul a decis să distrugă cultura. În acea perioadă nu a fost strat de zăpadă, însă a fost vreme rece și umedă.

Recunoașterea simptomelor

Atacul produs de Microdochium nivale sensu lato la cereale se manifestă de obicei în anii cu multă zăpadă și pe terenurile joase. Cerealele și mai ales grâul sunt infectate la desprimăvărare când zăpada începe să se topească. Inițial, fungul infectează frunzele care sunt în contact cu solul, după care pătrunde prin stomate în plantă. Dacă hifele infectează coroana radiculară și fasciculele vasculare, fungul se răspândește sistemic în plante (Zur et al., 2011). În lan apar vetre cu plăntuțe bolnave, îngălbenite, acoperite cu miceliul ciupercii, care la început este alb, pentru ca mai târziu să formeze aglomerări (pernițe miceliene sau sporodochii) de culoare rozalie sau portocalie. Astfel de plante sunt sortite pierii, iar în cultură vor apărea goluri (Popescu, 2005). La început, vetrele sunt mici și au formă aproximativ circulară. Pe măsură ce boala evoluează, vetrele se unesc, devenind tot mai mari. În situații grave fungii pot distruge întreaga cultură.

Un aspect important în diagnoză (pentru a elimina confuziile cu daunele produse de înghețuri) este prezența miceliului la suprafața plantelor bolnave. Hifele cresc printre și deasupra frunzelor moarte, formând un strat pâslos (Booth, 1971) sau comprimat și asemănător cu hârtia (Årsvoll, 1975). În opinia mea, întrețeserea de hife și frunze uscate arată ca o țesătură compactă sau nu, funcție de densitatea miceliului, care are culoare albicioasă la început, apoi rozalie sau portocalie (sporodochii prezente). Sporodochiile de culoare roz deschis pot fi prezente în miceliu, cât și pe partea inferioară a frunzelor, dispuse în șiruri paralele de-a lungul nervurilor. După Hsiang (2009), infecția cauzată de Microdochium nivale sensu lato se manifestă prin uscarea în vetre a plantelor coroborată cu creșterea extensivă a miceliilor albe sau roz (țesuturi foliare încâlcite de culoare portocalie sau maronie). Plăntuțele de la marginea vetrelor continuă să vegeteze mai slab. La sfârșitul perioadei de vegetație spicele sau paniculele acestor plante vor fi sterile (Popescu, 2005).

Când poate infecta Microdochium nivale cerealele?

Infecții pot apărea în toamnele reci și umede la cereale în timpul germinării și după răsărire. Aceste infecții apar din cauză că semințele sunt infectate. Prezența fungului în semințe afectează germinația ducând la daune severe în pre și postemergență (reducerea germinării cu 50% și necrozarea tinerelor plăntuțe) – Hudec&Muchova, 2010. În această fază este important de știut că simptomele nu sunt tipice fungului Microdochium nivale, ci sunt asemănătoare cu cele produse de Fusarium spp. În situațiile grave, când semințele sunt infectate în procent mare, pierderile pot fi semnificative (Humphreys et al., 1995), încât reînsămânțarea este necesară (Jamalainen, 1959).

Când primăvara este rece și umedă, fungul poate infecta frunzele, tulpinile în zona bazală (putregai bazal) și spicele (albire similară cu cea produsă de speciile de Fusarium) - Popescu, 2005; Gagkaeva et al., 2017.

Supraviețuiește în resturile vegetale infectate anterior, în sol și semințe infectate (Popescu, 2005; Nielsen et al., 2013). Având o capacitate saprofită bună, Microdochium nivale poate crește în sol și la suprafață, mai ales atunci când temperatura solului este scăzută (Domsch et al., 1980). Sursa de inocul este constituită din micelii, conidii și ascospori (Pronczuk＆Messyasz, 1991).

Condiții climatice necesare infecțiilor

Datorită unor mecanisme adaptative speciale, Microdochium nivale se poate dezvolta chiar la temperaturi de minus 5⁰C (Istokovics et al., 1998) și minus 6⁰C (Årsvoll, 1975; Trosmo et al., 2001). În literatura de specialitate din România se menționează că infecțiile se pot produce la temperaturi de 2 - 6⁰C și condiții de umiditate ridicată [Comes et al., 1982; Hatman et al., 1989; Popescu, 2005].

În 1975, Årsvoll arăta că acest fung oportunist și iubitor de răcoare se poate dezvolta în intervalul  minus 6 până la 28⁰C, cu un optim cuprins între 18 - 21⁰C. Okuyama et al. (1998) raportează ca optim de dezvoltare temperatura de 15⁰C. În prezent se cunoaște că, la temperaturi mai mari de 25⁰C, creșterea este inhibată (Gagkaeva et al., 2020).

După Smith (1986), temperatura minimă de creștere pentru Microdochium nivale este mai mare de minus 5⁰C, optimă 10 - 20⁰C și maximă 30⁰C.

Mucegaiul roz de zăpadă apare doar în anii cu ninsori bogate sau în primăverile cu multe ploi și temperaturi scăzute. Se recomandă evitarea înființării culturilor de cereale pe terenuri joase unde apa poate bălti, favorizând infecțiile. În cazul în care apa băltește, trebuie drenată și scoasă din culturi.

Mucegaiul de zăpadă, deși frecvent înregistrat, rar produce pagube mari. Pagube considerabile pot apărea în zonele unde zăpada cade în cantități mari și persistă mai mult timp.

Când coroana radiculară este infectată, planta moare (infecție sistemică)

Managementul integrat

Măsuri culturale

• Rotația culturilor. Se recomandă rotația cu leguminoase sau cereale de primăvară. Această rotație favorizează descompunerea resturilor vegetale infectate.

• Cultivarea de soiuri tolerante.

• Controlul buruienilor este foarte important, în special al gramineelor care sunt gazde pentru Microdochium nivale.

• Data semănatului. Pentru a preveni pagubele, cerealele ar trebui semănate în epoca optimă sau chiar mai devreme, pentru a intra bine dezvoltate în iarnă. S-a constatat că plantele mai dezvoltate tolerează mai bine infecțiile decât cele mai mici (semănat mai târziu) - Murray et al., 2009.

• Îngroparea resturilor vegetale infectate (Comes et al., 1982; Popescu, 2005).

• Gestionarea corectă a reziduurilor vegetale infectate în fermele care practică lucrări minimale, în așa fel încât să fie favorizată descompunerea rapidă pentru a evita infecții ulterioare (Murray et al., 2009).

Conidii Microdochium nivale

Măsuri chimice

Tratarea semințelor asigură protecție pentru infecțiile din timpul răsăririi. Fungicidele pe bază de fludioxonil, protioconazol, tebuconazol, fluxapyroxad, sedaxan protejează împotriva inoculului transmis prin semințe și sol (Glynn et al., 2008; Jorgensen et al., 2011).

În timpul primăverii pot fi aplicate tratamente (în urma monitorizării câmpurilor cu cereale) de la debutul bolii până la înflorit (prevenirea infecțiilor la spic în primăverile reci și umede).

Sporodochii de culoare roz - portocaliu pe frunzele uscate

Fungicide omologate în România:

• Pentru tratarea semințelor: Fludioxonil + teflutrin; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil + tebuconazol; Protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Fluxapyroxad; Difenoconazol + flodioxonil + sedaxan.

• Pentru tratamente în vegetație: Azoxystrobin; Benzovindiflupir - se aplică preventiv sau la debutul bolii, de la apariția primului internod până la sfârșitul înfloritului (BBCH 31 - 69); Protioconazol - se aplică de la sfârșitul înspicatului până la sfârșitul înfloritului (BBCH 59 - 69). Evitați aplicarea tratamentelor în timpul înfloritului. Ele sunt necesare doar când vremea umedă și răcoroasă persistă o perioadă lungă de timp și există risc major de infecții secundare (Aplicația Pesticide 2.25.12.1, 2026).

Microdochium nivale nu produce micotoxine (Gagkaeva et al., 2017) așa cum s-a crezut mult timp.

Vetre mici cu plante bolnave, îngălbenite, moarte

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!