ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:
Agricultura românească este afectată pe suprafeţe întinse din Moldova, Bărăgan si Dobrogea de o secetă pedologică cruntă, rezerva de apă fiind la nivelul de secetă pedologică extremă și puternică (după evaluarile ANM) pe o zonă ce reprezintă circa 4 - 4,5 milioane de hectare. După unele opinii, o astfel de secetă nu a mai fost văzută în ultimii 30 - 40 de ani, iar lucrurile par a deveni și mai negre decât sunt în acest moment.
La ora actuală, sunt din ce în ce mai mulţi fermieri care analizează întoarcerea culturilor de cereale păioase de toamnă şi rapiţă, iar în unele cazuri începe să se ia în calcul şi întoarcerea culturilor de mazăre sau lucernă nou-înființate, iar semănatul florii-soarelui și porumbului se face sub auspicii dintre cele mai nefavorabile.
Timid, au început, organizațiile profesionale sau unii oameni politici care au legătură cu domeniul, să facă propuneri, unele de luat în seamă, dar altele nu au legătură cu subiectul secetă. Cred cu tărie că măsurile de contracarare a efectelor secetei nu pot fi amestecate cu alte subiecte, nici legate de pandemia de COVID-19, nici cu o agendă de subiecte cu un orizont mai lung de timp până la implementare, aşa cum au prezentat asociaţiile profesionale.
Personal, am promovat (în presă, la asociaţia profesională din care fac parte, la autoritățile locale, la partide etc.) și promovez o agendă simplă de trei grupe de măsuri pentru intervenţie în limitarea cauzelor secetei şi repornirea activităţii fermelor, dar fără a avea pretenția deținerii adevărului absolut. M-aș bucura dacă și aceste idei ar fi preluate de către organizațiile profesionale.
Stabilirea unui plafon de intervenție financiar pentru zonele calamitate, prin aplicarea a două măsuri:
1. Linie de credit cu garanții de stat (pentru 80% din valoarea acestora), pentru o durată de 36 de luni, fără reevaluare bancară intermediară și cu dobândă subvenționată 100% - anul întâi, dobândă subvenționată 70% - anul doi și fără subvenție - anul trei.
2. Acordare ajutor nerambursabil sub formă de cupoane pentru inputuri (metoda Remeș) – semințe certificate, pesticide, îngrășăminte, motorină.
După părerea mea, valoarea liniilor de credit ar trebui să reprezinte circa 70% din valoarea costurilor directe pe o tehnologie realizată de ASAS ca medie pentru toate regiunile, iar valoarea cupoanelor nerambursabile diferenţa de 30%.
Aceste linii de credit şi cupoanele nu ar putea fi folosite decât pentru achiziţionarea de inputuri pentru noile culturi. Garanţia fermierului pentru cei 20% suportaţi să fie reprezentată de un BO avalizat în nume propriu și eliberat de societate/II/IF/PFA.
Ca şi cheltuieli directe luate în calcul pentru valoarea culturilor calamitate, am în vedere costurile cu semințele, pesticidele, îngrășămintele, motorină, piese de schimb, salarii, iar acestea să fie demonstrate cu facturi fiscale pentru produsele achiziţionate, bonuri de consum pentru seminţele produse în exploataţie.
Impactul financiar estimat al ajutorului sub formă de cupoane pentru culturile de toamnă ar fi de circa 100 - 120 euro/ha, adică aproximativ 100 milioane - 170 milioane euro pentru culturile de toamnă. Dacă vor fi afectate şi culturile de primăvară, valoarea ajutorului s-ar dubla.
Valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate aferente liniilor de credit garantate s-ar cifra la aproximativ 15 milioane - 20 milioane euro în primul an, estimând o suprafaţă calamitată pentru culturi de toamnă de vreo 1 - 1,5 milioane ha (o primă estimare se poate face în două săptămâni pentru culturile de toamnă), iar valoarea garanţiilor s-ar ridica la 250 milioane - 300 milioane euro, iar dacă vor fi compromise şi culturile de primăvară valoarea dobânzilor şi comisioanelor subvenţionate s-ar ridica în primul an la 50 milioane - 70 milioane euro, iar valoarea liniilor garantate s-ar ridica la circa un miliard euro la o suprafaţă calamitată estimată la un total de 3,5 - 4 milioane de hectare.
Aceste măsuri nu trebuie confundate cu măsurile pentru depăşirea efectelor epidemiei, deci nu au legătură cu protejarea locurilor de muncă, ci doar cu repornirea ciclului economic şi sunt limitate pentru zonele calamitate.
Adoptarea unor măsuri legislative
Emiterea unui ordin de ministru al agriculturii pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a comisiilor de constatare a calamităților, care ar trebui să reglementeze modul de efectuare a constatărilor, de emitere a proceselor-verbale, de raportare și centralizare a pagubelor etc. De menționat că, în acest moment, comisiile nu au un regulament de funcţionare.
Modificări ale art 31 din OUG 3/2015 privind invocarea stării de forţă majoră în raporturile dintre fermieri și APIA, după cum urmează:
Art. 31 - propunere modificare:
Această modificare ar permite să se ia în calcul pentru diversificare şi/sau înverzire şi culturile calamitate înainte de depunerea cererii unice.
Un alt aspect important, în opinia mea, și care ar clarifica modul de reglementare al invocării situaţiei de forță majoră, astfel încât fermierul să nu fie penalizat dacă comisia de constatare a calamităților nu întocmește procesul-verbal în 15 zile de la producerea calamităţii.
O altă măsură legislativă pe care o propun, reglementarea rambursării TVA cu control ulterior pentru exploatațiile agricole (cultură vegetală, zootehnie, legumicultură etc.) pentru sumele mai mici de 250.000 - 300.000 lei.
Plan de monitorizare și control al suprafețelor de producere de sămânță
Dacă cu toții am fi de acord asupra acestor propuneri de măsuri, care pot suferi modificări, completări sau nuanţări, am avea o şansă să ne revenim rapid în perioada care urmează. Dar pentru asta trebuie să renunţăm la ambiţii şi orgolii şi să căutăm soluţiile aşteptate de cei mulţi.
Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) solicită guvernului, premierului Ludovic Orban și ministrului Agriculturii Adrian Oros modificări ale ordonanțelor militare astfel încât să poată continua activitatea agricolă de sezon, în condițiile instituirii măsurilor de carantină totală în unele zone ale țării.
Solicitarea APPR, semnată de președintele Nicolae Sitaru: „Având în vedere prevederile Ordonanței Militare nr. 7/04.04.2020, emisă de Ministerul Afacerilor Interne, membrii APPR (ferme-companii din sectorul agroalimentar), propun să se revină asupra următoarelor puncte și să se găsească o soluție pentru ca activitatea agricolă de sezon să poată fi continuată în zonele agricole în care sunt instituite măsuri de carantinare, pe perioada stării de urgență: Art. 2 alin. b) din Ordonanța Militară nr.7 - corespunde unei modificări a lit. b) din art. 2: Persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, dar care desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitar, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentării cu apă, comunicațiilor și transporturilor. Acest articol să nu se refere doar la persoanele care nu locuiesc în zona carantinată, ci la toate persoanele implicate în activitățile agricole care sunt în situația de a se deplasa pentru a realiza lucrările agricole care nu suferă niciun tip de amânare. Să se acorde facilitatea de circulație pentru domeniul de activitate generală „AGRICULTURA” în aceste zone speciale având în vedere necesitatea de mobilitate a celor care lucrează în domeniu și faptul că ne aflăm în plină campanie agricolă de primăvară, iar contextul climatic este oricum extrem de nefavorabil agricultorilor în această perioadă. În baza actelor doveditoare referitoare la obiectul de activitate sperăm ca toți fermierii să își poată continua și/sau relua de urgență activitatea în această perioadă.”
Odată cu primele semne ale pornirii în vegetație la vița-de-vie, încep și problemele cauzate de bolile și dăunătorii din plantații. Urmărind activitatea viticultorilor din diferite regiuni ale țării, am constatat diverse fenofaze de creștere, pornind de la BBCH 03 (sfârșitul umflării mugurilor), până la BBCH 08-09 (dezmugurit complet - primordiile verzi; primele frunzulițe și vârful lăstarului sunt vizibile).
Totodată, privind și prognoza meteo actuală, dar și cea viitoare, temperaturile ce fluctuează (de la 3-4°C la 18-23°C) conduc către pregătirile pentru efectuarea primului tratament.
Aplicăm tratamentul T1 pentru reducerea rezervei de oomicete de pe coardă, cât și pentru populațiile de acarieni. Acest lucru se datorează faptului că am înregistrat o perioadă de repaus vegetativ fără temperaturi negative consistente, temperaturi ce în alți ani efectuau o igienizare naturală prin șocurile termice.
Uncinula necator, întâlnită popular sub denumirea de „făinare”, iernează sub formă de miceliu de rezistență în scoarță și, mai ales, în mugurii lăstarilor infectați, dar și sub formă de peritecii. Boala este favorizată de temperaturi mai ridicate, în jur de 20-25°C, când perioada de incubație este de 7-10 zile, situație des întâlnită în verile secetoase. Pragul inferior de dezvoltare a miceliului este 5°C, iar sporularea poate avea loc la 8°C. Temperatura optimă de dezvoltare a ciupercii este cuprinsă între 25°C și 28°C, iar germinația conidiilor este inhibată la temperaturi mai mari de 30°C.
Recomand aplicarea tratamentelor cu 0,5 l/ha Karathane™ Gold 350 EC, din portofoliul companiei Corteva Agriscience (detalii despre fungicidul Karathane™ Gold 350 EC, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/protectia-plantelor/item/4443-karathane-gold-350-ec-protectie-sigura-impotriva-fainarii-la-vita-de-vie-si-castraveti.html), singurul produs de contact, ce acționează la temperaturi joase, de la 4°C (temperaturi similare acestei perioade), când sulful este ineficient, fiind potrivit în cazul tratamentelor timpurii, precum și la temperaturi ridicate (până la 35°C), când sulful este fitotoxic.
Karathane™ Gold 350 EC poate fi aplicat cu succes de la primul tratament T1 corespunzător BBCH 12-13 (a doua/a treia frunzuliță vizibilă), până la tratamentul T8 BBCH 81 (începutul coacerii boabelor). La soiurile cu pielița colorată, acestea încep să-și schimbe culoarea, iar compactarea boabelor crește.
ALFRED ȘTEFAN, KEY ACCOUNT MANAGER SPECIALTY CROPS FARMS ROMÂNIA EST & REPUBLICA MOLDOVA CORTEVA AGRISCIENCE
Făinarea viței-de-vie produsă de agentul patogen Uncinula necator a fost observată prima dată în țara noastră în anul 1851, iar de atunci s-a extins continuu ajungând astăzi să fie prezentă în orice plantație de viță-de-vie din orice colț al țării noastre.
Ciuperca ierneaza sub formă de miceliu de rezistență în scoarță și mai ales în mugurii lăstarilor infectați, dar și sub formă de peritecii.
Primăvara, pe miceliul ectoparazit se formează conidii care răspândesc ciuperca pe întreaga perioadă de vegetație. Conidiile preferă o temperatură de 24-26 de grade Celsius, dar fereastra de germinare este de la 3-4 grade până la 34 de grade. După germinare, ciuperca se fixează pe organele verzi ale plantei cu ajutorul haustorilor și le acoperă în scurt timp cu un miceliu albicios cu aspect purulent.
Făinarea atacă fără ezitare toate organele verzi ale plantei, iar țesuturile acoperite de miceliu se brunifică și se necrozează sau chiar, mai grav, în cazul strugurilor, determină crăparea boabelor și scurgerea conținutului, creând astfel și condiții ideale pentru ca alte boli să se instaleze (mana, putregaiul cenușiu).
Așadar, este clar că această boală este foarte păgubitoare și afectează grav cantitatea, dar mai ales calitatea strugurilor.
Vinul obținut din struguri atacați de făinare este de o calitate slabă și nu mai este pretabil pentru învechire.
Făinarea este favorizată de temperaturi situate în jurul valorii de 20⁰C și de umiditatea relativă din aer în intervalul 50-80%.
În cazul castraveților, aceste condiții se întâlnesc adesea în solarii unde temperatura și umiditatea sunt ridicate în cea mai mare parte a timpului, de aceea trebuie gândit atât un plan eficient de combatere și o planificare foarte bună a tratamentelor, cât și alternarea sau combinarea substanțelor active pentru acțiunea multisite.
Karathane™ Gold 350 EC este un fungicid care țintește făinarea viței-de-vie și a castraveților datorită conținutului de meptildinocap 350g/l. Meptildinocap este o substanță activă cu un mod de acțiune unic care este foarte eficientă și pentru care nu s-a semnalat încă niciun risc de apariție a fenomenului de rezistență. Este omologat în România pentru combaterea făinării la vița-de-vie (Uncinula necator) și a făinării la cultura de castraveți (Sphaerotheca fuliginea).
Avantajele fungicidului Karathane™ Gold 350 EC:
ANA MARIA PASCARIU, CATEGORY MARKETING MANAGER FUNGICIDES & INSECTICIDES ROMANIA & REPUBLICA MOLDOVA CORTEVA AGRISCIENCE
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură informează că, prin Ordinul ministrului Agriculturii nr. 89/03.04.2020, a fost aprobată primirea cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020 prin utilizarea aplicației IPA online, mijloacelor electronice de comunicații și sistemului IACS, începând cu data de 06 aprilie 2020. De asemenea, a fost aprobat ca centrele județene/locale APIA să primească și să administreze cererile de plată/deconturile justificative, să acorde viza rentierilor agricoli aferente anului 2020 prin utilizarea mijloacelor electronice (telecomunicații).
Astfel, documentele care se prezintă la depunerea cererii unice de plată sau la modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificatul de înregistrare la ONRC/certificatul de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit la APIA, de către fermier/rentier, prin mijloace electronice (telecomunicații). Totodată, documentele care dovedesc că terenul agricol se află la dispoziția solicitanților se transmit la APIA, fie de către fermier prin mijloace electronice disponibile, fie prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a adeverințelor privind înscrierea în Registrul agricol și trimiterea acestora de către Primării pe adresele de e-mail ale centrelor județene/locale APIA.
De asemenea, documentele specifice schemelor de plată pentru sectorul zootehnic (inclusiv Pachetul 8 din Măsura10) se transmit la APIA prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către fermier sau de către Oficiile județene ale Agenției Naționale pentru Zootehnie (adeverința eliberată de asociația/agenția acreditată pentru înființarea şi menținerea Registrului genealogic al rasei; adeverința care certifică metisul cu rasa de carne, adeverința prin care se confirmă respectarea raportului de maximum 35 femele ovine/caprine neînscrise și neînregistrate într-un Registru Genealogic la un berbec/țap cu certificat de origine; adeverința eliberată de asociația care conduce Registrul genealogic al rasei solicitate la plata Pachetul 8 din Măsura10).
Documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricole se transmit la APIA, prin mijloace electronice (telecomunicații) disponibile, de către rentier/împuternicit/mandatar/curator sau prin solicitarea online de către centrele județene/locale APIA a documentelor la primării (contractul/ele de arendare, adeverințe de reziliere, adeverinţe de confirmare a suprafeţei totale existente în proprietatea rentierului).
Cererile de plată aferente ajutoarelor de stat și deconturile justificative privind Măsura 14 Bunăstarea animalelor se transmit la APIA prin mijloace electronice.
În ceea ce privește ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, formularul cererii de plată va fi transmis către fermieri prin mijloace electronice de către funcţionarii Centrelor Judetene (CJ) ale APIA. Depunerea cererilor de plată de către fermieri se va face prin mijloace electronice. Documentele aferente cererilor de plată pentru Măsura privind bunăstarea animalelor, documentele aferente ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor și cele pentru ajutorul de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură vor fi scanate şi încărcate de către fiecare fermier pe un server extern (FTP) pus la dispoziție de către APIA, unde vor avea drepturi doar de încărcare. Fermierii vor crea un director cu denumirea societății și județul unde vor încărca formularul de cerere de plată și documentele aferente perioadei pentru care solicită plată. Funcționarii APIA CJ vor avea acces la serverul extern (FTP) și vor descărca documentele aferente fiecărui fermier. Aceste documente vor sta la baza operării datelor în aplicația electronică de gestionare a sprijinului financiar și a efectuării verificărilor administrative ulterioare. După finalizarea verificărilor administrative şi aprobarea cantităților de motorină, prin ordin MADR funcționarii din cadrul CJ APIA (SMS) vor emite Decizia de plată care va fi transmisă prin mijloace electronice (poșta electronică) fermierilor.
Pentru informații detaliate privind măsurile instituite prin Ordinul nr. 89/03.04.2020, accesați pagina de internet a agenției, la adresa www.apia.org.ro.
Executivul de la București a aprobat, joi, 2 aprilie, o hotărâre pentru completarea art. 19 din Hotărârea Guvernului nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, prin care s-a alocat pentru anul 2020 suma de maximum 54.048 mii lei, care se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii.
Din suma totală alocată, care se acordă sub forma serviciilor subvenționate, prestate de către societăţile de ameliorare recunoscute de către Agenția Naţională pentru Zootehnie, 25.012 mii lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine și 29.036 mii lei pentru speciile ovine şi caprine.
Ajutorul de stat se acordă pentru acoperirea costurilor pentru următoarele servicii:
QU DONGYU, DIRECTOR GENERAL AL ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ALIMENTAȚIE ȘI AGRICULTUĂ (FAO):
Pandemia COVID-19 pune o presiune enormă asupra sistemelor publice de sănătate din întreaga lume, iar milioane de oameni din cele mai avansate economii ale lumii se află în diverse forme de carantină.
Știm că pierderile umane vor fi mari și că eforturile masive de a ține piept epidemiei implică costuri economice grele.
Pentru a reduce riscul de afectare și mai mare generat de o lipsă de alimente pentru milioane de oameni, chiar și în țările bogate, întreg globul trebuie să ia măsuri imediate pentru a reduce perturbările în lanțurile de aprovizionare cu alimente.
Este necesar un răspuns coordonat și coerent la nivel global pentru a împiedica această criză de sănătate publică să declanșeze o criză alimentară în care oamenii să nu aibă acces sau să nu-și poată permite să se alimenteze.
Deocamdată, COVID-19 nu a cauzat nicio tensiune asupra securității alimentare, în ciuda rapoartelor anecdotice ale asediilor asupra supermarketurilor aglomerate.
Deși nu este nevoie de panică, pentru că există o cantitate suficientă de alimente pentru toți, trebuie să fim pregătiți să facem față riscului în care alimentele să nu fie disponibile acolo unde este nevoie.
Focarul COVID-19, cu toate blocajele însoțitoare, a creat o congestie logistică care a ricoșat pe lanțurile valorice ale economiei globale moderne.
Restricțiile de circulație, precum și refuzul din partea lucrătorilor pot împiedica fermierii să-și gestioneze fermele și procesatorii de produse alimentare (care se ocupă de majoritatea produselor agricole) să-și exercite atribuțiile. Lipsa de îngrășăminte, medicamente veterinare și de alte aporturi necesare ar putea afecta și producția agricolă.
Închiderea restaurantelor, cumpărăturile alimentare mai puțin frecvente diminuează cererea de produse proaspete și produse pescărești, afectând producătorii și furnizorii, în special fermierii mici, cu consecințe pe termen lung pentru populația din ce în ce mai urbanizată a lumii, fie că se întâmplă asta în Manhattan sau Manila.
Incertitudinea cu privire la disponibilitatea alimentelor poate determina factorii de decizie să pună în aplicare măsuri restrictive comerciale pentru a proteja securitatea alimentară națională.
Având în vedere experiența crizei globale a prețurilor la produsele alimentare din 2007-2008, știm că astfel de măsuri nu pot decât să agraveze situația.
Restricțiile la export instituite de țările exportatoare pentru a crește disponibilitatea alimentelor pe piața internă ar putea duce la perturbări grave pe piața alimentară mondială, ceea ce duce la creșterea prețurilor și totodată la volatilitatea acestora.
În 2007-2008, aceste măsuri imediate s-au dovedit extrem de dăunătoare, în special pentru țările cu deficit alimentar, cu venituri mici și pentru eforturile organizațiilor umanitare de a procura mărfuri alimentare pentru cei nevoiași și vulnerabili.
Cu toții ar trebui să învățăm din trecutul nostru recent și să nu facem de două ori aceleași greșeli.
Factorii de decizie trebuie să aibă grijă să evite restrângerea accidentală a condițiilor de aprovizionare cu alimente.
În timp ce fiecare țară se confruntă cu propriile provocări, colaborarea - între guverne și întreaga gamă de sectoare și părți interesate - este primordială. Avem o problemă globală care necesită un răspuns global.
Trebuie să ne asigurăm că piețele alimentare funcționează corect și că informațiile despre prețuri, producție, consum și stocuri de produse alimentare sunt disponibile tuturor în timp real. Această abordare va reduce incertitudinea și va permite producătorilor, consumatorilor, comercianților și procesatorilor să ia decizii în cunoștință de cauză și să nu admită un comportament de panică nejustificat pe piețele alimentare globale.
Efectele pandemiei COVID-19 asupra sănătății unora dintre cele mai sărace țări sunt încă necunoscute. Cu toate acestea, putem spune cu certitudine că orice criză alimentară care va rezulta ca urmare a unei politici slabe va fi un dezastru umanitar pe care îl putem evita.
Avem deja 113 milioane de oameni care suferă de foame acută; în Africa subsahariană, un sfert din populație este subnutrită. Orice perturbări în lanțurile de aprovizionare cu alimente vor intensifica atât suferința umană, cât și provocarea de a reduce foamea în întreaga lume.
Trebuie să facem tot posibilul pentru a nu lăsa să se întâmple acest lucru. Prevenirea costă mai puțin. Piețele globale sunt esențiale pentru atenuarea șocurilor ofertei și cererii în state și regiuni și trebuie să lucrăm împreună pentru a ne asigura că sunt reduse la minimum orice întreruperi în lanțurile de aprovizionare cu alimente.
COVID-19 ne amintește în forță că solidaritatea nu este caritate, ci simțul realității.
Foto credit: @FAO Pier Paolo Cito FAO
Cătălina Costache: „Dintre faptele bune care se întâmplă în spatele ușilor închise. Acum câteva zile, am servit drept intermediar între Karpaten Meat Group și Spitalul de Pediatrie Sibiu. Cei de la Karpaten Meat voiau să ajute cu carne pentru masa cadrelor medicale din spital. Ieri s-au aliniat astrele și au livrat 80 kg carne și derivate Spitalului de Pediatrie, pentru a fi preparate în supă și gulaș. Mi-au spus că în fiecare miercuri vor să repete acțiunea, absolut gratuit și dezinteresat. Nu au vrut să scrie despre asta, li s-a părut normal să se implice cum pot ei mai bine. Mi-am spus că minimul pe care îl pot eu face este să vorbesc despre această faptă bună. Și să aduc aminte comunității, nu doar sibiene, că vitele premium Angus sunt crescute în aer liber, pe pășunile Văii Hârtibaciului. Am început de curând diversificarea bebelușului meu și, de o săptămână, am introdus carnea de vită. Mi-au recomandat pentru bebe rasolul alb, nu știam că există. L-am pregătit și i l-am oferit lui Pavel, a mâncat cu mare poftă. Este fraged, fără grăsime și fierbe incredibil de rapid. Dacă tot stăm în casă și gătim mai mult, mi se pare fain să apelăm la producători locali, care în plus se și implică în comunitate.”
Deoarece în următoarea perioadă temperaturile vor crește atât ziua, cât și noaptea, răspândirea afidelor va fi din ce în ce mai mare.
Afidele apar sub formă de colonii pe frunze și tulpini, pe care le înțeapă și absorb sucul celular. Plantele nu se mai dezvoltă, zonele atacate se decolorează și se veștejesc. Afidele sunt și vectori pentru virozele care produc piticirea și îngălbenirea plantelor, fenomenul fiind deosebit de periculos, mai ales la orz.
Transform™, pe bază de Isoclast™ active, este un insecticid cu acțiune sistemică și translaminară ce oferă o protecție de lungă durată împotriva afidelor care se ascund printre frunze și sub acestea, protejând inclusiv noile creșteri.
Transform™ are atât acțiune prin contact, cât și prin ingestie, moartea afidelor survenind la câteva ore de la aplicare. Se poate aplica un tratament pe sezon, în doză de 48 g/ha.
Transform™ este un insecticid cu acțiune sistemică și de contact pentru combaterea afidelor din culturile de grâu de toamnă, orz de toamnă, ovăz.
Substanța activă: sulfoxaflor (Isoclast active) - 500 g/kg (49,9%)
Formulare: WG - granule dispersabile în apă
Ambalat: la 1 kg
Articol scris de: Ana Maria Pascariu, Category Marketing Manager Fungicides & Insecticides Romania & Moldova Corteva Agriscience
ŞTEFAN GHEORGHIŢĂ, FERMIER, ADMINISTRATOR TRIAGROEXIM – JUD. BRĂILA:
În data de 16 martie 2020, ulterior în data de 23 martie şi apoi în 27 martie, Administrația Națională de Meteorologie a transmis comunicate însoţite şi de o hartă detaliată, în care arăta: ,,La data de 27 martie, rezerva de umiditate pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, prezintă valori scăzute (secetă pedologică moderată) şi deosebit de scăzute (secetă pedologică puternică şi extremă), în Dobrogea, pe suprafețe agricole extinse din Moldova și Muntenia, local în sud, est, izolat centrul și nord-vestul Transilvanei, sudul Olteniei și nordul Banatului”.
După aprecierea mea simplă, verificabilă, de altfel, am identificat judeţele din harta ANM afectate de secetă pedologică puternică şi extremă și am adunat suprafețele agricole de la statistică şi a rezultat că suprafeţele totale (includ şi ogoarele, plantaţiile pomicole și viticole) afectate de secetă se ridică la circa 4,5-4,7 milioane de hectare şi noi încă dezbatem dacă este sau nu este secetă?
Acum vreo două săptămâni şi eu am început să constat pe teren că la cultura de grâu a trecut faza de suferinţă datorată lipsei de apă și am ajuns la faza în care această cultură se usucă, iar astăzi procentul de ofilire ireversibilă a depăşit 30%.
Am început să semnalez şi eu şi soţia, acest lucru colegilor, care în prima fază au privit cu scepticism informaţia şi situaţia au pus-o pe seama gerului, pe seama diferenţelor de temperatură, până gluma s-a îngroşat şi acum din păcate toţi au depuse adrese la Primării prin care solicită comisii de constatare a calamităţilor, lucru pe care l-am făcut şi eu de altfel, deoarece grâul şi celelalte culturi de toamnă se usucă văzând cu ochii, indiferent de genetică sau tehnologie.
Demersuri am făcut peste tot, dar la început lumea doar că nu ne spunea, ,,doar voi aveţi secetă”, în condiţiile în care lângă noi apăreau alţi fermieri care spuneau ca totul este impecabil şi doar pe la ultimul rând ale interviurilor pe care le dădeau, rând pe care nu îl mai citeşte aproape nimeni, aminteau de secetă. În multe din cazurile unde situaţiile erau așa-zis bune, erau la fermieri care anul trecut au irigat sau au avut parte de ploi locale mai importante, iar în acest caz rezerva de apă din sol este un pic mai ridicată, dar în perioada următoare dacă nu va ploua vor fi în aceeaşi situaţie. Mă întreb când se prezintă situaţia la televizor sau în presă de ce nu se analizează şi aceste aspecte ? De ce nu se prezintă problema în adevăratul context, astfel încât alţi fermieri dar şi autorităţi care semnalează lucruri reale şi grave să nu fie „uşuiţi” deoarece li se ,„năzare” seceta?
Aceeaşi neîncredere am întâmpinat-o şi pe la unele „uşi mai răsărite”, ale autorităţilor sau organizaţiilor profesionale de unde am aşteptat sprijin, dar aşteptările au fost înşelate de ultimele luări de pozitie publice, unde subiectele au fost altele, gen „soia și derivatele ei” sau „nivelul plafonului achiziţiilor prin licitaţiile SEAP”? Eu nu spun că subiectele nu sunt de interes, dar acum în acest moment, noi despre asta vorbim? O putem realiza mâine sau astăzi ? Dar cu urgenţele care au apărut şi sunt specifice agriculturii cum facem?
Dar la un moment ne-am întrebat, oare eram noi primii care semnalam aceste lucruri? Astfel am încercat să văd care era situaţia şi am constatat că primele semnale erau trase încă de la începutul acestui an, din ianuarie.
Stau şi mă întreb, de ce oare nu continuăm (în cadrul organizaţiilor profesionale) luările de poziție pe care, de exemplu, le-a avut fostul lider LAPAR, Gheorghe Albu, care din ianuarie menționa: „Producția agricolă din acest an va fi cu cel puțin 30% mai mică decât ne așteptam. Semnalul de alarmă este tras de fermieri, în condițiile în care anomaliile meteorologice din ultimele luni au afectat culturile de orz, grâu, rapiță și floarea-soarelui. În 40 de ani de experiență nu am mai întâlnit o asemenea vreme iarna, cu plus 10 grade Celsius ziua și minus 4 grade noaptea”, declara la RFI, fermierul Gheorghe Albu, atunci președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. El atrăgea atenția că, în lipsa precipitațiilor, culturile vor fi serios afectate. „Dacă sistemul de irigații ar fi fost dezvoltat la nivel național, altfel ar fi stat lucrurile”, afirma reprezentantul fermierilor pe 28 ianuarie 2020. Deci, dacă este un „fost preşedinte” înseamnă că nu mai ştie ce vorbeşte, sau i-a dispărut toată experienţa de până atunci? Oare mereu vom fi condamnaţi să vină noi presedinţi, cu noi programe şi din nou să căutăm „apa caldă” pe care nu o mai găsim de 30 de ani (mențiune importantă, nu îl cunosc personal pe Gheorghe Albu).
Până şi ministrul actual al agriculturii recunoştea în ianuarie 2020 că este secetă puternică „Seceta care se înregistrează în România este o problemă gravă pentru agricultură, afirmă ministrul de resort, Adrian Oros. Aflat astăzi la Sibiu, el a declarat că, în acest an, se va încerca mărirea suprafeţelor irigate şi chiar experimentarea folosirii staţiilor antigrindină” (RADOR 30.01.2020). De atunci ne-a inundat ploaia şi chiar nu a văzut-o nimeni, fiindcă măsuri eu personal nu am văzut, afară de vechile metehne pompieristice prin care mereu am mai făcut ceva cu irigaţiile, dar nu le mai terminăm niciodată?
Aşa cum spunea domnul Costică Măcelaru, fermier din Brăila, într-o intervenţie în presă: „De agricultură se mai ocupă careva? Știți că se usucă grâul din cauza secetei și a gerului? Oare ASAS ce face, de ce nu vine cu soluții? Ministerul Agriculturii ce face? Toată lumea nu vede decât coronavirus, dar ce mâncăm la anul?”, întreabă Costică Măcelaru, fermier din județul Brăila (Revista Fermierului www.revistafermierului.ro, 22.03.2020).
De ceva timp am început împreună cu colegii din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) Brăila demersurile pe lângă autorităţi, alte organizaţii, partide politice, oricine am crezut că ne poate ajuta, din dorinţa de a atrage atenţia că seceta aduce în discuţie o problemă foarte grea pentru noi fermierii şi care blochează orice altă iniţiativă de ajutor viitoare - lipsa cadrului legislativ pentru constituirea comisiilor locale care să constate calamităţile în agricultură.
Unii fruntaşi ai administratiilor locale ne-au contrazis invocand existenţa Ordinului 459/2019 privitor la aprobarea „Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră, din 07.03.2019”, dar care se referă doar la seceta hidrologică și care este definită ,,seceta hidrologică - este un fenomen complex, generat de instalarea unui regim puternic deficitar la nivelul apelor de suprafață, apelor subterane, un volum insuficient în lacurile de acumulare, care determină imposibilitatea asigurării debitelor de apă pentru toți utilizatorii autorizați”, deci nu are legătură cu seceta din agricultură, ci se referă la aprovizionarea populaţiei sau a altor consumatori cu apă.
Fără aceste comisii locale nimeni nu va putea demonstra starea de forţă majoră nici în contractele „futures pentru produse agricole, nici în raport cu ANAF care s-ar putea să nu recunoască dreptul de rambursare al TVA pentru culturile calamitate, nici la APIA, care s-ar putea să nu recunoască înverzirea în cazul calamitării la mazăre, nici în cazul AFIR dacă nu vom avea bani să derulăm contractele cu fonduri europene.
Propuneri APA Brăila
APA Brăila a înaintat deja către autorităţile locale şi către LAPAR un material mai amplu cu unele din propunerile de rezolvare a situaţiei pentru reglementarea comisiilor locale, doar să ne asculte şi să ne ajute cineva şi, cine ştie, poate vom şi reuşi ceva, dacă nu, ca de obicei, doar Dumnezeu să ne ajute.
Încercăm să gândim şi alte propuneri de care fermierii au nevoie să ştie că există şi că la un necaz le pot accesa sau îi vor apăra, cum ar fi:
Dar când se va întampla acest lucru, adică calamitatea (ceea ce nu doresc nici celor care ar trebui sa facă ceva pentru a schimba acest lucru), să ne aducem aminte ce înseamnă să vorbeşti şi să nu gândeşti (popular se spune altfel).
Mai jos mi-am permis un mic colaj cu declarații ale unor persoane care au semnalat seceta, unele încă din luna ianuarie anul curent, şi îmi cer scuze pentru alţi mulţi fermieri care au semnalat şi ei acest lucru dar nu i-am menţionat.
Prin urmare, nu sunt singurul nebun care vede seceta!!!
„Pentru agricultură, temperaturile mai ridicate de ceva vreme pot determina uşoare revigorări în ceea ce priveşte pornirea mult mai devreme în vegetaţie a culturilor însămânţate în toamnă sau înmugurirea la speciile cele mai timpurii, cais, piersic, care în general sunt sensibile la ferestrele calde din anotimpul de iarnă. La acest moment, vorbim pentru cele două decade de o cantitate medie de numai 2,8 l/mp, faţă de o normă climatologică de 33,6 l/mp. La un interval mare de ani, iată că vorbim de încă un record. Vom vedea cum vor evolua lucrurile. (…) Vom vedea cât de mult va ploua. Fenomenul de secetă e prezent pentru că şi toamna a fost foarte secetoasă.” - Elena Mateescu, director executiv al ANM (Fantik.ro – 29.01.2020)
„Raportările Direcţiei Agricole Buzău indică, pentru luna ianuarie 2020, o cantitate de apă în sol de 7,8 litri/mp, adică de zece ori mai mică decât necesarul estimat de agricultori. Lipsa precipitaţiilor şi diferenţa mare dintre temperaturile diurne şi cele nocturne a dus la îngălbenirea grâului, în timp ce cultura de rapiţă este compromisă pe hectare întregi.” (Bursa – 24.01.2020)
„Culturi de toamnă, precum grâul și rapița, sunt afectate de seceta prelungită. Cantitatea redusă de precipitații va reduce producțiile din 2020, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Fermierii se feresc, deocamdată, să avanseze cifre exacte, dar recunosc că există posibilitatea ca pierderile să se ridice la 25-30%, în absența precipitațiilor. Și culturile de primăvară, cum este cea de cartof, ar putea fi afectate, deoarece lipsa ploilor și a ninsorilor duce la secarea bazinelor subterane de apă din sol.” (Reporter Global 30.01.2020)
„Din punct de vedere al caracteristicilor agrometeorologice, conținutul de umiditate de la nivelul solului între 0 și 100 de centimetri va prezenta cele mai scăzute valori și sunt în continuă scădere. În privința culturilor de toamnă, acestea prezintă, de asemenea, cele mai scăzute valori, iar seceta pedologică ajunge la valori extreme și rezervele de apă din sol vor ajunge la o limită foarte scăzută. Ce instrumente are Comisia Europeană la îndemână pentru a veni în sprijinul fermierilor care sunt afectați de seceta pedologică și cum ar putea să-și salveze fermierii culturile de toamnă?” - Daniel Buda, europarlamentar (interpelare Parlamentul European – 21.02.2020)
„Din păcate, anul agricol nu a început prea bine, din cauza secetei care îşi face tot mai acut simţită prezenţa. Culturile de grâu înfiinţate în toamnă au început să sufere din cauza lipsei de apă din sol. Seceta provoacă deja probleme, iar pentru a o contracara este nevoie de irigaţii. Fermierii încă nu au început să irige, dar vor începe în curând. Pregătirile pentru irigaţii sunt în plină desfăşurare”, - Traian Cişmaş, directorul Direcţiei Agricole Brăila (Obiectiv Vocea Brailei – 27.03.2020)
Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html