Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune autorităților o serie de măsuri specifice care, în această perioadă deosebit de dificilă pe care o traversăm la nivel global, ar putea preîntâmpina disfuncționalități și blocaje majore în aprovizionarea populației cu hrană. În agricultură, personalul nu poate lucra de acasă și nici nu poate lua concediu de odihnă, dat fiind ciclul de producție. „Măsura șomajului tehnic are impact atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu și lung și afectează toate părțile implicate de la fermieri, prin restrângerea activității, până la personal – consumator de bunuri de larg consum și plătitor de taxe – prin restrângerea veniturilor. De aceea, conștienți fiind că se impun măsuri speciale de ajutor pentru fermele în carantină (inventarierea și localizarea acestora, pachet de măsuri de sprijin), considerăm că libera circulație a persoanelor angajate în agricultură și activități conexe nu trebuie îngrădită inutil. Toate măsurile de urgență trebuie gândite în scopul de a se evita deplasarea suplimentară a fermierilor, pentru ca aceștia să fie concentrați pe lucrările agricole, să rămână în ferme și pe parcelele pe care lucrează”, arată confederațiile și asociațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare.
România este o țară preponderent agricolă. 45% din populație locuiește în mediul rural și 20% din angajații României lucrează în sectorul agroalimentar. Omenirea are nevoie de hrană, iar la nivel local, fermele din România pot asigura o parte importantă din necesarul agroalimentar. „Având în vedere aceste premise și în condițiile actuale, guvernate de teama consumatorilor, fermierilor și procesatorilor pe fondul răspândirii COVID-19, se impune declararea sectorului agroalimentar ca strategic de siguranță națională”, precizează un comunicat de presă al alianței formată din organizații profesionale din sectorul agroalimentar.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare propune:
„1. Menținerea deschisă a canalelor logistice de aprovizionare rapidă printr-un culoar verde la nivel național, comunitar și extracomunitar cu semințe, îngrășăminte, pesticide, motorină, piese de schimb și alte materiale necesare desfășurării activității de producție agricole și alimentare, pentru contractele aflate în desfășurare și pentru noi comenzi/contracte. Asigurarea finanțării pe termen scurt prin menținerea deschisă a canalelor logistice de livrare printr-un culoar verde la nivel național, comunitar și extracomunitar pentru valorificarea producției aflate pe stoc. Stimularea aprovizionării cu produsele alimentare locale, pentru a preveni răspândirea virusului, a asigura securitatea, siguranța statelor membre și supraviețuirea operatorilor economici autohtoni.
2. În condițiile restricțiilor impuse de actuala stare de urgență, care generează implicit întârzieri în furnizarea de inputuri pentru fermieri, în special pentru zonele în care se utilizează tratamentul cu substanțe din familia neonicotinoidelor, propunem găsirea de soluții în fermă pentru tratamentul semințelor. Lipsa protecției pentru semințele de floarea-soarelui ar trebui, de asemenea, analizată în privința oportunității ca autorizarea de urgență să fie extinsă si pentru aceasta cultura strategică.
3. Continuarea și îmbunătățirea/flexibilizarea măsurilor de subvenționare a asigurărilor agricole din PNDR.
4. Stimularea digitalizării urgente a instituțiilor statului în relația cu operatorii economici. În mod special, prin această măsură, solicităm primirea în regim de urgență a cererilor APIA în sistem online și eliberarea extrasului pentru a putea obține credite în vederea înființării și menținerii ciclului de producție agroalimentară. Amânarea depunerii cererilor de plată APIA dezavantajează producătorii pentru că va întârzia încasarea banilor și le va crea dezechilibre financiare și mai mari.
5. Achitarea în regim de urgență de către APIA a tuturor sumelor restante față de beneficiari. În mod expres, plata integrală în regim de urgență aferentă trimestrului 4 – 2019/ accelerarea plății pentru trimestrul 1 -2020 (autorizarea agentului APIA dedicat fermei respective să primească în regim de urgență aceste dosare).
6. Asigurarea finanțării rapide a fermierilor prin rambursarea imediată a sumelor din TVA. Fermierii sunt supuși livrărilor de produse cu taxare inversă, motiv pentru care au tot timpul TVA de rambursat de la bugetul statului.
7. Debirocratizarea și simplificarea legislației privind funcționarea, autorizarea și prelungirea automată, pentru 6-9 luni, a autorizațiilor de funcționare existente. Exemplu: Modificarea în regim de urgență a Ordinului nr. 1171/2018 emis de Ministerul Mediului pentru a se reveni la valabilitatea autorizației de mediu pentru o perioadă de minimum 5 ani, fără a mai fi nevoie de viză anuală deoarece nu se modifică condițiile de fond ale autorizării. Din cauza acestui Ordin, există un blocaj și neclarități în teritoriu. Anul trecut a durat 5-6 luni de zile o reautorizare. În prezent nu există procedură internă a APM și se cere depunerea dosarului complet ca și cum acum te-ai autoriza pentru prima dată. Prin restricțiile impuse de situația de urgență nu se poate pune în aplicare activitatea birocratică solicitată de APM și Ministerul Mediului. În același sens, solicităm prelungirea autorizațiilor utilizării produselor de protecția plantelor specifice condițiilor României, care si-au dovedit eficiența și bune rezultate pentru fermieri. Simplificarea procedurii de achiziții publice prin SEAP/SICA în perioada stării de urgență. Solicităm modificarea art.43, alin. 3 lit. a din Legea Achizițiilor Publice astfel încât plafonul pentru produse și servicii achiziționate prin licitație simplă sa fie majorat la 400.000 – 500.000 lei, în loc de 100.000 lei.
8. Compensarea datoriilor agenților economici reprezentând taxe, impozite, contribuții față de bugetul statutului cu sumele reprezentând creanțe ale agenților economici față de stat (TVA, concedii medicale, alte sume de recuperat).
9. Bonificații (5-10%) pentru contribuabilii care își plătesc obligațiile în termen.
10. Urgentarea acordării de ajutoare de stat în baza art. 107 (3) b din TFUE – Proiect de interes european comun sau să remedieze perturbări grave ale economiei unui sau unor state membre.
11. Urgentarea implementării INVEST EU pentru finanțarea proiectelor de importanță strategică europeană. România poate deveni principalul producător de soia și derivate, din UE și asigura împreună cu celelalte state până la 50% din necesarul proteic la nivel european. Pentru a atinge obiectivul, este nevoie de creșterea suprafețelor irigate, inclusiv acolo unde nu există infrastructură, daca analizele dovedesc o activitate profitabilă.
12. Limitarea răspândirii focarelor de pestă porcină africană, mai ales prin controlul asupra principalului vector de propagare, porcii mistreți.
13. Stimularea cooperativelor agricole să devină hub-uri locale. Cooperativele agricole sunt o sursă de reziliență a fermierilor în fața acestei crize. Ele și-au dovedit succesul și rezistența pe timp de criză în majoritatea statelor cu agricultură dezvoltată. Desfășurarea greoaie a fluxurilor financiare și comerciale va duce la necesitatea depozitării în țară a întregii sau a celei mai mari părți a producției agricole, precum și la necesitatea intensificării la nivel național a tuturor activităților care aduc valoare adăugată.
14. Elaborarea urgentă a unui ghid pentru starea de urgență COVID-19 dedicat agriculturii. Ghidul de informare a fermierilor ar trebui realizat împreună cu asociațiile de profil și transmis electronic prin intermediul mass-media și al structurilor asociative specifice.
15. Informări regulate ale populației de către epidemiologi, institute de cercetare în domeniu prin care să se explice modul de propagare a virusului, modalități de prevenire, măsuri care trebuie luate, estimări privind durata și amploarea pandemiei pentru a calma și preveni haosul. Ne manifestăm disponibilitatea să discutăm cu factori de decizie și cei responsabili de implementarea măsurilor pentru a furniza input real și concret din teritoriu pentru a ne asigura că măsurile luate vor avea efectul așteptat.”
Dreptul la hrană este o componentă a drepturilor omului cuprinsă în „Declarația Universală a Drepturilor Omului” din 1948 și care a fost inclusă și în „Convenția Internațională privind Drepturile Economice, Sociale și Culturale” din 1978. Conform GC-12 (General Comment No. 12) a CESCR (Un Committee on Economic, Social and Cultural Right) dreptul la hrană este definit ca „dreptul fiecărui bărbat, femeie, copil, singuri sau în comunitate cu alții, de a avea acces fizic și economic, în orice timp, la o hrană adecvată sau la mijloace pentru procurarea acesteia, în condiții de demnitate umană”.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România - PRO AGRO; Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR; Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Producătorilor de Porumb din România – APPR.
Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR) transmite că membrii organizației s-au pregătit, ținând cont de recomandările și restricțiile impuse de autoritățile române, pentru a preveni modul în care noul coronavirus (COVID-19) poate afecta activitatea proprie, dar și pe cea a fermierilor, al căror rol în economia națională este deosebit de important.
Membrii APIMAR au luat următoarele măsuri:
1. Se respectă distanțarea socială prin modul de lucru flexibil, atât din punctul de vedere al programului, cât și din punctul de vedere al locației. Toate departamentele sunt funcționale pe oricare dintre canalele de comunicare la distanță. Membrii APIMAR pot fi contactați telefonic sau online pentru orice situație sau nelămurire tehnică sau comercială.
2. Se asigură continuitatea în activitatea desfășurată în condiții de maximă igienă și siguranță. Piesele de schimb pentru utilajele agricole sunt deja asigurate, în mare parte, pentru campania de primăvară, o parte fiind încă pe drum și trebuind să ajungă cu bine la destinație pentru finalizarea campaniei de primăvară în bune condiții. În depozitele membrilor APIMAR sunt respectate toate normele de prevenție solicitate în această perioadă.
3. Asigurarea intervențiilor de service în situații ce nu suportă amânare. Echipele de service mobil pot interveni în situații de urgență, ulterior unei discuții telefonice cu responsabilul tehnic regional pentru a stabili detaliile necesare.
În contextul pandemiei de COVID-19, prioritatea membrilor APIMAR este protejarea siguranței sănătății angajaților, a colaboratorilor și a comunității în care își desfășoară activitatea. „De aceea, vor continua luarea tuturor măsurilor de precauție în vederea limitării contactului direct, mai ales acolo unde există alternative. Mulțumim anticipat tuturor clienților și partenerilor noștri pentru suportul pe care îl vor acorda echipelor noastre pentru ca, împreună, să trecem cât mai bine peste această perioadă”, precizează comunicatul de presă al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România.
Având în vedere instituirea stării de urgență la nivel național, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) anunță o serie de măsuri de sprijin pentru beneficiarii proiectelor derulate cu fonduri europene coordonate prin autoritățile de management ale Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020, precum și ale Programelor de Cooperare Teritorială (PCTE) 2014-2020.
Astfel, autoritățile de management ale respectivelor programe au elaborat instrucțiuni prin care își dau acordul pentru prelungirea perioadei de implementare a proiectelor care se finalizează în cursul lunilor martie și aprilie 2020 și pentru care se inițiază/s-au inițiat în MYSMIS, până la sfârșitul perioadei de implementare, solicitări de încheiere a unor acte adiționale de prelungire.
Pentru toate celelalte solicitări de modificare a contractelor de finanțare care s-au inițiat sau se vor iniția prin MYSMIS, pe toată perioada existenței măsurilor de prevenire și protecție instituite de organele abilitate în acest sens, procesarea acestora se va realiza conform prevederilor contractuale, exclusiv electronic, prin MYSMIS, cu utilizarea corespunzătoare a semnăturii electronice de către toate părțile implicate.
Toată corespondența între beneficiari și autoritățile de management, legată de contractele de finanțare, inclusiv solicitări de puncte de vedere ș.a.m.d., pe toată perioada existenței măsurilor de prevenire și protecție instituite de organele abilitate în acest sens, se realizează exclusiv electronic, prin MYSMIS sau prin mail cu persoanele de contact din cadrul autorităților de management.
Instrucțiunile autorităților de management pot fi accesate pe pagina de internet a fiecărui program și își mențin aplicabilitatea până când autoritățile de management vor informa oficial asupra încetării acestor dispoziții.
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca contribuie la eforturile spitalelor din oraș de a diagnostica rapid testele prelevate de la persoane suspecte de infectare cu virusul SARS-CoV-2, cu aparatură performantă și specialiști în diagnostic, prin Touch Real-Time PCR Detection System PCR (RT-PCR) în boli parazitare și infecțioase, din cadrul Facultății de Medicină Veterinară.
Un echipament de tip RT-PCR din dotarea laboratoarelor USAMV Cluj-Napoca a fost transferat la Spitalul Județean de Urgență din Cluj-Napoca, iar doi specialiști au fost delegați de luni, 16 martie 2020, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, cercetător științific dr. Angela Ionică, de la Disciplina de Parazitologie și Boli parazitare, și asist. univ. dr. Ioana Buzura-Matei, de la Disciplina de Microbiologie.
Alte două aparate de tip RT-PCR sunt la dispoziție pentru laboratoare de diagnostic SARS-CoV-2. „La cererea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, două cadre cu experiență în biologia moleculară, în diagnosticul bazat pe identificarea materialului genetic specific agenților infecțioși, au acceptat și au fost delegate de la universitatea noastră să lucreze zilnic în laboratorul de diagnostic COVID-19 al spitalului. Comunitatea universitară este mândră de gestul colegelor și le mulțumește pentru efort și pentru spiritul de solidaritate. Dintre cele trei aparate RT-PCR puse la dispoziția sistemului de sănătate de către universitate, aparate care pot fi folosite pentru diagnostic, un aparat a fost deja transferat Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, aparatul fiind compatibil cu kiturile folosite de laborator. Celelalte aparate disponibile în universitate vor fi transferate laboratoarelor de diagnostic COVID-19, pe baza cererii acestora”, este mesajul transmis de rectorul USAMV Cluj-Napoca, prof. dr. Cornel Cătoi, adăugând că Ministerul Educației și Cercetării a solicitat încă de la începutul săptămânii un inventar al aparaturii de tip RT-PCR la nivelul universităților din România pentru a fi puse la dispoziția Ministerului Sănătății. „Astfel că USAMV Cluj-Napoca s-a alăturat din primul moment demersului, cu speranța că sprijinul prin aparatură performantă și specialiști va contribui la eforturile întregii comunități medicale în lupta cu pandemia Covid-19”, a arătat rectorul USAMV Cluj-Napoca.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că suspendă primirea cererilor unice de plată începând de azi, 16 martie 2020, până la data de 6 aprilie 2020, din cauza evoluției COVID-19.
„În funcție de evoluția virusului, vom lua măsurile care se impun. Menționăm faptul că activitatea agenției se va desfășura normal, evitând contactul cu publicul. Convinși de faptul că fiecare dintre noi, angajat APIA sau fermier, ar putea fi expus contaminării cu acest nou virus, în ciuda tuturor măsurilor de precauție impuse în această situație, considerăm că cel mai important este să ne gândim la sănătatea fiecăruia. De aceea, conducerea APIA susține inițiativa de a reduce riscul infectării în cazul oricărui angajat al Agenției. Cu toții știm că munca în echipă, făcută cu seriozitate și conștiinciozitate de fiecare dintre noi, a dus la atingerea nivelului maxim de performanță în acest domeniu. Dar, dincolo de rezultatele care ne onorează și ne obligă să fim întotdeauna cei mai buni, apreciem faptul că sănătatea fiecăruia trebuie să reprezinte, în această situație nemaiîntâlnită, prioritatea acestei Agenții. Măsura luată reprezintă o dovadă a respectului pe care trebuie să îl manifestăm înainte de toate față de noi înșine. Fermierilor noștri, beneficiari direcți ai tuturor formelor de sprijin acordate prin APIA, le transmitem rugămintea de a se solidariza cu efortul nostru de a reduce expunerea în fața acestui virus și îi asigurăm de faptul că le vor fi respectate toate drepturile. APIA transmite angajaților și fermierilor să respecte cu strictețe toate normele impuse în aceste momente și le dorește tuturor multă sănătate”, a transmis APIA prin intermediul unui comunicat de presă.
Reamintim că, pentru a beneficia de sprijinul aferent schemelor de plată/măsurilor de dezvoltare rurală/ajutoarelor naţionale, fermierii trebuie să depună anual, la APIA, Cererea Unică de Plată şi să îndeplinească condiţiile de eligibilitate conform legislaţiei comunitare şi naţionale în vigoare. În cazul Măsurilor 10 şi 11, fermierii trebuie să respecte şi cerinţele specifice pachetelor solicitate la plată şi cerinţele de bază conform Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Informații privind zonele eligibile pentru Măsura 10, Măsura 11 și Măsura 13 se regăsesc în PNDR 2014-2020, pe site-ul APIA și la Centrele județene/locale APIA.
Mai multe detalii, aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/stiri-interne/item/4368-cererea-unica-de-plata-se-depune-in-perioada-2-martie-15-mai-2020.html
În perioada 1 februarie - 30 aprilie 2021 are loc la nivel național, în toate unitățile administrativ-teritoriale din România, Recensământul General Agricol (RGA). Se intenționează eliminarea formularelor pe hârtie, datele culegându-se electronic, cu ajutorul unor tablete. Pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului agricol se vor face de către Institutul Național de Statistică, Ministerul Agriculturii, Ministerul de Interne împreună cu structurile din subordine, sub coordonarea și controlul Comisiei Centrale pentru Recensământ, cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale.
Astăzi, 10 martie 2020, la sediul Ministerului Agriculturii s-a desfășurat prima reuniune a Comisiei Centrale pentru Recensământul General Agricol, runda 2020. Întâlnirea a vizat discutarea și stabilirea aspectelor necesare privind pregătirea, organizarea și efectuarea recensământului agricol care va avea loc în perioada 2020-2022, cu an de referință 2020.
În deschiderea întâlnirii, ministrul Adrian Oros a afirmat că România, ca stat membru al Uniunii Europene, are obligația respectării legislației europene în domeniul statistic, precum și recomandările Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură - FAO, conform cărora fiecare stat membru trebuie să efectueze un recensământ general agricol o dată la zece ani. „Scopul fundamental al recensământului este de a oferi informații esențiale și de calitate atât pentru politicile naționale guvernamentale în domeniul agriculturii, cât și pentru definirea anumitor politici publice comunitare și, în același timp, permite elaborarea unor măsuri eficiente în vederea sprijinirii și menținerii structurilor agricole de mici dimensiuni. Rezultatele recensământului general agricol runda 2020 vor evidenția schimbările intervenite de la recensământul din anul 2010, evoluțiile referitoare la caracteristicile structurale ale exploatațiilor agricole, situația suprafețelor agricole utilizate, a celor care fac obiectul unor subvenții și care se află sub restricții de mediu, a efectivelor de animale, a adăposturilor pentru animale și a persoanelor care au lucrat în agricultură”, precizează un comunicat al MADR.
Conform legislației în vigoare privind RGA, perioada și momentul de referință ale recensământului sunt:
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de azi, 9 martie 2020, eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 - Bunăstarea animalelor, care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul 2020. Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2020, pentru Măsura 14 – Plăți în favoarea bunăstării animalelor - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.
De asemenea, prin adeverință se confirmă valoarea de 75% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată aferentă anului de angajament 2020. Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, Campania 2020. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor.
APIA reamintește fermierilor că potrivit Ordinului MADR nr.703/2013, cu modificările și completările ulterioare, ordin care stabilește condițiile în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de agenție în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR6M + maxim 2%.
În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii. Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.
Visul oricărui fermier este să obțină recolte mari și de bună calitate. Dar, între momentul pregătirii de dinainte de însămânțare și recolta propriu-zisă de floarea-soarelui, apar numeroase obstacole sau compromisuri pe care fermierul este nevoit să le facă.
Se spune că agricultura e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi cum să menții mereu în echilibru fiecare factor din lanțul tehnologic. Uneori, însă, acest efort duce la greșeli care pot compromite visul unei culturi de invidiat. Vă prezentăm cele mai întâlnite cinci greșeli la cultura de floarea-soarelui.
1. Densitatea prea mare la semănat
Din dorința de a obține mai multe plante la hectar, unii fermieri utilizează densități prea mari. Efectul este invers celui dorit. Plantele vor începe să concureze una cu cealaltă. Vor începe să crească prea înalte, în competiția pentru lumină, vor avea un capitul mai mic, iar riscul de cădere devine semnificativ mai mare. La fel și riscul unor atacuri puternice de boli, care se pot răspândi acum mult mai ușor. Din fericire, rezolvarea este foarte simplă, fermierul trebuie să respecte mereu indicațiile producătorului hibridului pe care-l folosește în cultură.
2. Combaterea insuficientă a buruienilor
O metodă folosită uneori pentru a limita cheltuielile este să aplici erbicide mai ieftine cu spectrul mai redus de combatere a buruienilor. Metoda poate da rezultate în anii ideali pentru cultură. Însă, așa cum știm, ultimii ani au fost departe de ideal, cu vreme capricioasă și factori favorizanți pentru buruienile dificil de combătut sau pentru parazitul Orobanche, cu care se confruntă mulți fermieri din estul țării. Condiții dificile, în care multe dintre produsele cu spectru redus de combatere nu mai dau rezultatele scontate.
O altă greșeală este lipsa de testare temeinică a amestecului din rezervor, ceea ce poate conduce, din păcate, la fitotoxicitate.
3. Arunci banii pe motorină, făcând prea multe treceri
Este o greșeală foarte des întâlnită în rândul fermierilor care folosesc erbicide cu eficacitate redusă, fiind nevoiți să facă și cel puțin o trecere suplimentară, de cele mai multe ori cu un graminicid. Însă, trăgând linie, costurile totale ale erbicidelor și ale motorinei le depășesc pe cele implicate de folosirea unui produs cu spectru larg de combatere a buruienilor atât dicotile, cât și monocotile anuale, precum este Pulsar® Plus.
4. Neaplicarea preventivă a fungicidelor
Există, din păcate, numeroși fermieri care consideră că fungicidele sunt doar o cheltuială în plus, iar nefolosirea acestora este un risc asumat. De cele mai multe ori însă, riscul este și mare, și inutil. Principala cauză este imprevizibilitatea vremii. Colegii noștri au constatat multe cazuri în țară când fermierii care au preferat să nu aplice fungicide s-au trezit, după precipitații, cu atacuri puternice de patogeni, fără să mai poată face ceva, deoarece nu mai puteau intra în câmp să aplice tratamente curative. Rezultatul? Culturi compromise. Mai bine să previi, decât să tratezi.
Este un fapt demonstrat. Agenții patogeni evoluează. Iar hibrizii și produsele fitosanitare trebuie să țină pasul. Dar ce facem când avem un produs preferat pe care-l folosim în mod repetat sau când folosim produse din aceeași clasă chimică? Apare fenomenul de rezistență. Fermierul trebuie să se informeze continuu, de la colegi sau reprezentanții producătorilor, cu privire la noile soluții sau produse apărute pe piață, și să încerce permanent soluții noi. Tehnologiile depășite aduc profituri mici.
Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:
Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.
Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?
Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.
Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.
Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?
Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!
Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.
Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!
Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministrul Agriculturii Adrian Oros a afirmat că țara noastră susține plafonarea voluntară şi plata redistributivă, astfel încât să poată fi sprijinite mai mult fermele de familie, acesta fiind un obiectiv prioritar al conducerii MADR, ca și dezvoltarea procesării produselor agricole.
Afirmația a fost făcută miercuri, 19 februarie 2020, în cadrul întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii, cu E.S. Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei la București, acesta fiind însoțit de atașatul pentru agricultură și mediu - Tibor László Sándor. Alături de ministrul Oros s-au aflat secretarul de stat Aurel Simion, precum și directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale – Roxana Zarma.
Întâlnirea a vizat consolidarea cooperării bilaterale între cele două state și în cadrul Uniunii Europene, discuția fiind premergătoare întâlnirii care va avea loc între ministrul Adrian Oros și omologul său ungar, István Nagy, în 29 februarie 2020, la Cluj, unde ministrul român va fi însoțit de Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Cu această ocazie, vor fi abordate subiecte de interes comun pentru ambele țări, precum: evoluția Pestei Porcine Africane și a gripei aviare pe teritoriul României și al Ungariei și identificarea de soluții pentru a ține în frâu aceste boli; modul de funcționare a Camerelor Agricole în Ungaria și posibilitatea implementării unui sistem similar în țara noastră; noua Politică Agricolă Comună cu accent pe Pactul Verde European „Green Deal”, precum și menținerea Sprijinului Cuplat și a Ajutoarelor Naționale Tranzitorii; problema plafonării voluntare.