Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în sistemul financiar contabil al instituției au fost transferați un număr de 100.135 fermieri cu o sumă de aproximativ 41,04 milioane euro, în vederea efectuării plăților în băncile comerciale și/sau Trezorerie.

Pe data de 23 octombrie 2023 s-a publicat, în Monitorul Oficial nr. 956, actul normativ emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la regimul subvențiilor aferente Campaniei de plată în avans, respectiv Ordinul 447/2023 pentru aprobarea în anul 2023 a relocării sumelor și stabilirea condițiilor de acordare a avansului pentru plățile directe decuplate finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă din cadrul Planului strategic PAC 2023 – 2027.

Reamintim că, în cadrul Campaniei 2023, APIA acordă avansuri în cuantum de 70% din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru plățile directe și de 85% din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) pentru măsurile delegate.

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Pentru a vedea cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023 accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5900-apia-a-inceput-autorizarea-platilor-in-avans-pentru-anul-de-cerere-2023.html

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Schimbările recente ale climei au motivat fermierii să adopte practici sustenabile în scopul obținerii unei productivități pe termen lung. În 2023, fermierii români persistă în eforturile lor de a se alinia cu practici care susțin un sistem alimentar rezilient.

Condițiile meteo instabile și seceta din 2022 au afectat culturile agricole, iar la începutul acestui an, fermierii nu au avut la dispoziție rezerve suficiente de apă subterană în zona de est și sud a României. Din cauza acestor condiții, în 2023, numărul agricultorilor din România care aplică practici agricole durabile și asimilează soluții inovatoare în agricultură este în creștere în comparație cu perioadele anterioare.

Agricultura regenerativă rămâne o preocupare semnificativă și persistentă pentru fermieri, cu o importanță în continuă creștere pe agenda lor, concentrându-se pe refacerea solului și îmbunătățirea procesului de gestionare a apei. Prin urmare, numărul fermierilor care optează pentru sisteme de lucrare a solului prin care să reducă pierderea resurselor de apă este în creștere. În prezent, lucrarea minimă a solului este un sistem la care unii fermieri sunt forțați să recurgă din cauza secetei sau a schimbărilor legislative și va prevala cu siguranță în țara noastră în viitor. Mai mult decât atât, este o abordare holistică a agriculturii care urmărește îmbunătățirea sănătății solului și gestionarea apei, minimizând în același timp impactul agriculturii asupra mediului.

Schimbările climatice și condițiile meteorologice din acest an, similare cu cele din anii precedenți, au avut un impact asupra practicilor utilizate de către fermieri pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea producției. Alegerile de produse făcute de fermieri descriu, așadar, peisajul agricol așa cum este astăzi: în 2023, cele mai comune produse preferate de fermieri sunt porumbul și cerealele păioase, care luptă în fiecare an pentru primul loc, cu aproximativ 2,5 milioane hectare, urmate de floarea-soarelui cu 1,1 milioane hectare și de rapiță cu 0,8 milioane hectare. Cu toate acestea, condițiile meteorologice extreme au dus, de asemenea, la un an dificil pentru culturile fermierilor în zona de sud și sud-est a țării, cu culturi de primăvară afectate în multe zone de secetă. Recoltele de floarea-soarelui au fost serios impactate de condițiile climatice, recolta situându-se la 20% până la 40% din potențialul productiv, de la 0,8 până la 2 tone/ha, iar în cazul porumbului, de la 0 la 3 tone/ha, unul dintre cei mai dificili ani din ultimii zece.

În ultimii doi ani, fermierii români s-au adaptat la condițiile meteorologice extreme alegând soiuri și hibrizi rezistenți la secetă, mărind ponderea cerealelor păioase, reducând cantitatea de îngrășăminte și trecând la tehnologii mai prietenoase cu solul. Prin urmare, compania internațională de agricultură Corteva Agriscience colaborează activ cu fermierii pentru a le satisface cerințele, valorificând expertiza științifică a companiei pentru a dezvolta soluții cuprinzătoare care abordează nevoile lor imediate, menținând un accent puternic pe inovațiile viitoare.

Fermierii prioritizează în mod constant selectarea celor mai bune produse și tehnologii pentru culturile lor, iar acest lucru rămâne o preocupare centrală în 2023. În acest context, portofoliul Corteva Agriscience se evidențiază, oferind fermierilor o gamă de instrumente de neegalat pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a spori nivelul cantitativ al producției pe termen lung, benefică atât pentru oameni, cât și pentru mediu.

În 2023, suprafețele cultivate cu porumb și floarea-soarelui rămân o prioritate pentru fermieri, aceștia începând să diversifice structura culturilor și a produselor utilizate, cu scopul de a îmbunătăți calitățile solului. Din aceste motive, în acest an fermierii continuă să aleagă cel mai bine vândut hibrid de porumb din România - P9889 și cel mai bine vândut hibrid de floarea-soarelui - P64LE162 din portofoliul Pioneer®, aceste produse ieșind în evidență datorită rezistenței lor la secetă, adaptabilității în diverse tehnologii și randamentului stabil.

Cu ajutorul inovației,  fermierii beneficiazăde produse și servicii care să satisfacă cerințele sistemului alimentar, în timp ce păstrează resursele și asigură sustenabilitatea pe termen lung a terenurilor lor. Prin urmare, în acest an fermierii din România au folosit predominant Lumiposa® 625, un insecticid formulat ca tratament al semințelor de rapiță, care oferă un control excelent asupra insectelor, protejând tinerele plăntuțe. Pentru protejarea culturilor de cereale, fermierii au preferat să folosească VerbenTM, cel mai nou și puternic fungicid al Corteva Agriscience, special dezvoltat și lansat în 2022 pentru a proteja cerealele încă de la primul tratament în primăvară. Fermierii au remarcat efectul lui VerbenTM asupra acestor culturi datorită efectului său de lungă durată împotriva ruginei și a făinării la cerealele păioase.

Anul 2023 a adus o perioadă de instabilitate atmosferică în timpul verii, care s-a suprapus peste cea mai importantă perioadă a formării și dezvoltării viței-de-vie, faza de înflorire, și tot mai mulți fermieri aleg Zorvec™ Zelavin® Bria pentru a-și proteja culturile de viță-de-vie. Prin administrarea preventivă a lui Zorvec™ Zelavin® Bria, într-un bloc de două aplicații consecutive, realizate la intervale de zece zile, primul tratament la începutul înfloririi, urmat de al doilea tratament la sfârșitul înfloririi, s-a obținut un control eficient al manei la vița-de-vie. De asemenea, LaserTM 240 SC este un insectid biologic care a ajutat fermierii ce activează în segmentul horticol să își protejeze culturile de insecte (Lepidoptere, Diptere si Coleoptere) fară să fie îngrijorați de rezidualitate sau de impactul asupra insectelor benefice.

Activitățile desfășurate în peisajul agricol pentru 2023 influențează în mod semnificativ disponibilitatea și calitatea alimentelor pe piețele din România. Aceste alimente servesc ca o resursă vitală în promovarea bunăstării comunităților noastre, iar Corteva se dedică îmbunătățirii agriculturii prin echiparea fermierilor români cu resursele necesare pentru a combate insecuritatea alimentară, susținându-i în atingerea unei productivități și durabilități de lungă durată în fiecare an.

 

Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova și Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Crop Protection Corteva Agriscience România și Republica Moldova

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Aproximativ o sută de tineri fermieri, dintre care cinci din Republica Moldova, s-au înscris în seria a cincea a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Participanții au un obiectiv comun, acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.

Luni, 23 octombrie 2023, Clubul Fermierilor Români a lansat a V-a serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, un proiect care și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul tinerilor în comunitatea rurală. Acesta pregătește generațiile viitoare de fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.

„Putem, acum, prin acești tineri, să gândim în mod concret schimbările necesare din agricultura românească. Prin ei vom schimba satul românesc, vom schimba modul în care agricultura este apreciată de cei care o fac și de cei care beneficiază de rezultatele ei. Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” a devenit, prin lansarea celei de a 5-a serie, un anagajament împlinit în Pactul între generații pentru viitorul agriculturii. Reînnoirea generațională poate fi o soluție pentru problemele întâmpinate în momentul de față de sectorul agricol, printr-un angajament voluntar între cele două generații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

IMG 2716

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români, urmărește trei obiective: să asigure succesiunea, să-i pună pe tinerii absolvenți în poziția de vectori ai transformării și să dezvolte o comunitate de afaceri. „Am pornit de la ideea de formare ca proces al transformării, ca ulterior să punem toată energia noastră în construirea unui vehicul care să împingă sistemul din România la nivelul celor mai performante țări. Agricultura joacă un rol vital în societatea noastră, iar pregătirea noilor lideri este mai importantă ca niciodată”, a adăugat Florian Ciolacu.

Programa celei de-a cincea serii vine cu noutăți, a fost introdus un curs numit „Influențare fără autoritate”, precum și un curs de „Story Telling”, care îi vor ajuta pe tineri să-și consolideze relațiile, atât cu membrii familiei, cât și cu partenerii de afaceri. „Le vom propune tinerilor din seria a V-a și un nou proiect privind procesul de succesiune în fermele din România, care va constitui o bună oportunitate de interacțiune și schimb de experiențe cu alți fermieri din România. Ne dorim ca tinerii să interacționeze unii cu alții, să lucreze în echipe și, în același timp, să aplice cunoștințele și abilitățile dezvoltate în timpul cursurilor, atât în proiectele propuse de noi, cât și în fermele lor”, a precizat Violeta Daria, managerul programului.

daria

Grupul Agricover este susținătorul principal al programului, împreună cu alți parteneri precum BCR Social Finance și Summit Agro România. Cei trei parteneri finanțează programul și toate activitățile conexe pentru participanții la cursuri.

„Astăzi, odată cu lansarea celei de-a cincea serii, suntem mai aproape de realizarea visului nostru: pregătirea a o mie de tineri fermieri care să poată prelua leadership-ul ecosistemului agricol, asigurând schimbarea generațională în fermă și transformarea agriculturii românești sustenabile. Visați cu mine asupra destinului agriculturii românești, având această comunitate puternică de tineri pregătiți să conducă fermele, afacerile de familie din agricultură. Fiecare absolvent al programului de formare este o promisiune pentru o agricultură mai prosperă și mai durabilă”, a punctat Jabbar Kanani, membru în consiliul director Clubul Femrierilor Români, inițiatorul și fondatorul programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Grupul Agricover se implică în inițiativa Clubului Fermierilor Români încă din prima serie a programului și susține astfel și anul acesta cheltuielile de școlarizare pentru participanții din seria 2023-2024, în cadrul acțiunilor sale de responsabilitate socială.

IMG 2741

„Agricover este dedicat dezvoltării agriculturii românești, iar schimbarea generațională din ferme reprezintă fundamentul acestei evoluții. Suntem convinși că investiția în tinerii fermieri este investiția în viitorul nostru și suntem bucuroși să vedem cum creștem și înflorim împreună cu fiecare zi ce trece. Acești o sută de tineri care s-au alăturat astăzi programului ne aduce mai aproape de atingerea obiectivului nostru, acela de a pregati profesional o mie de tineri lideri pentru agricultura de mâine”, a specificat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

 

Seria a V-a: Continuitate și noutăți

 

Datorită succesului seriei anterioare, programul va rămâne structurat pe următoarele trei module: (1) Leadership și management, (2) Reprezentare și comunitate, (3) Agribusiness prezent și viitor.

Cursurile se încheie pe 15 martie 2024 cu un concurs de planuri de business dezvoltate de tineri în program, pentru care au lucrat organizați pe echipe. Va exista un juriu avizat, care va evalua proiectele în baza unor criterii bine definite și va premia cea mai bună idee de business.

Se mențin cele două direcții importante care consolildează „structura de rezistență” a programului: dezvoltarea unui plan individual de carieră și a unui plan de afaceri pentru propria fermă. Cele două instrumente sunt totodată utile pentru că tinerii fermieri au oportunitatea de a înțelege care este utilitatea și aplicabilitatea fiecărui curs. De asemenea, tinerii vor avea un mentor pentru planul individual de dezvoltare și, la solicitarea lor, pot beneficia de experiența unui mentor – fermier experimentat, care îi va sprijini permanent cu feedback și îndrumare pentru îmbunătățirea activităților din ferma lor, în cadrul Programului de mentorat propus de Clubul Fermierilor Români.

IMG 2713

Obiectiv Program

Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.

Profil participanți

Tineri cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile de pregătire în următoarele domenii: Administrarea Afacerii; Business Management; Leadership; Comunicare și vorbire în public; Diplomație și protocol; Vânzare și tehnici de negociere; Marketing și Story Telling în agribusiness; Resurse umane; Simulare de business; Succesiunea afacerii de familie; Asigurări agricole; Comerțul cu cereale; Reforma PAC și Pactul Ecologic European; Managementul financiar al fermei; Tehnologie și digitalizare.

În funcție de interes, participanții la program pot opta pentru stagii de internship la Bruxelles, la Reprezentanța României la Comisia Europeană, Comisia de Agricultură din Parlamentul European sau asociații europene ale fermierilor, în România la instituțiile responsabile din agricultură – MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul parteneriatului cu aceste instituții.

Perioadă desfășurare Program

Participanții la program primesc burse din partea Agricover, susținătorul principal al programului, care acoperă costurile aferente cursurilor. Programul se desfășoară pe parcursul a șase luni, în perioada 23 octombrie 2023 – 15 martie 2024. Cursurile se desfășoară în format fizic, în săli de curs, câte o săptămână, în fiecare lună, de luni până vineri, de la 9.00 la 17.30.

Pentru mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” accesați link-ul: https://cfro.ro/tineri-lideri/

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Cosmin Dragomir, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști culinari de la noi, anunță campania de precomenzi pentru următoarea carte: Colecționarul de Sarmale și alte povestiri culinare, la editura GastroArt.

Colecționarul de Sarmale și alte povestiri gastronomice este o antologie de articole, editoriale și studii culinare publicate în diferite media în perioada 2017-2023. Volumul cuprinde și câteva texte care au apărut în „Curatorul de Zacuscă”.

Cartea are peste 700 de pagini, copertă cartonată și este structurată în 13 capitole tematice și este ilustrată de artistul Mihail Coșulețu. Volumul poate fi precomandat exclusiv pe carturesti.ro (https://carturesti.ro/carte/colectionarul-de-sarmale-si-alte-povestiri-gastronomice-2378562242?p=1).

„Așa cum nici Curatorul de Zacuscă nu a fost exclusiv despre zacuscă, nici Colecționarul de Sarmale nu este o carte dedicată sarmalelor. Avem și sarmale, dar aș spune că sunt minoritare, dar nu numai. Este o carte despre gastronomie la modul general, nu una de rețete, deși în destul de multe articole citez din cărți vechi de bucate. În cele peste 700 de pagini am publicat o selecție dintre textele mele scrise în ultimii șapte ani. Habar nu am dacă am scris mult sau prost sau mult și prost. Știu sigur că mai am mult de scris și că încerc să o fac din ce în ce mai bine”, declară Cosmin Dragomir.

Cartea va fi disponibilă în librăriile Cărturești din decembrie, iar autorul face apel la public ca să o precomande: „Este esențial pentru mine să știu cam câte precomenzi există pentru a-mi putea regla tirajul”.

 

Copertă personalizată

 

Companiile care sunt interesate să sprijine proiectul încă mai au timp să comande cartea cu copertă personalizată (detalii pe Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.).

Volumul Colecționarul de Sarmale poate deveni un cadou inspirat făcut angajaților, clienților sau partenerilor. „Cred că este atât o oportunitate pentru companii de a sprijini cercetarea gastronomică, cât și un parteneriat win-win. Nu cer bani, ci vând un produs care aduce plus valoare unui brand și care poate fi privit ca o investiție de marketing/promovare, dar și CSR. Este o carte în care se vorbește mult despre identitatea gastronomică românească, despre industria de profil, despre istoria noastră culinară, scrisă în așa fel încât să fie accesibilă oricui. Este și un exercițiu prin care companiile pot arăta că le pasă de cercetarea culinară și de identitatea gastronomică. Dacă investeam banii dați pe cărți în ultimii ani în reclamă pe social media acum eram și eu influencer cu zeci de mii de followers, dar prefer să rămân șoarece de bibliotecă și să cred că scrisul și cărțile nu au murit sau nu au doar valoare muzeală. O carte precum aceasta poate înlocui cozonacul și ciocolata clasice din coșurile de cadouri devenind o altfel de carte de vizită pentru companii. Cred că orice categorie de cititor are de aflat informații inedite din acest volum”, spune Cosmin Dragomir.

cosmin dragomir

Despre autor

Cosmin Dragomir este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști culinari de la noi. În 2017 a lansat gastroart.ro prima revistă de specialitate dedicată cercetării istoriei gastronomiei și ospitalității românești, în 2018 editura omonimă specializată în valorificarea patrimoniului gastronomic. Este, alături de Cezar Ioan și Nico Lontras, coinițiator al Congresului Național de Gastronomie și Vin și al Legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului.
A mai publicat:
Curatorul de zacuscă, 2021
Dulce Românie, o istorie a deserturilor de la noi, 2022 (coautor)
A organizat zeci de conferințe, dezbateri, comunicări pluridisciplinare cu tematică gastronomică, evenimente culinare.  
Scrie constant pe cosmindragomir.ro, gastroart.ro,eisberg.ro,zilesinopti.ro, mindcraftstories.ro, revistatomis.ro și câteodată pe dilemaveche.ro sau vinul.ro.
Vorbește tare și apăsat în calitate de gazdă în podcastul Amintiri Gustoase by Cronicari Digitali – primul podcast dedicat 100% gastronomiei.
Premii:
Gault & Millau, Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, Asociația Națională a Jurnaliștilor de Turism, HoReCa School
webstock:
2021 – locul III Best Company Blog – Salata de vorbe pentru Eisberg: #simplyfresh
2022 – locul II Best Branded Podcasts cu #amintirigustoase by Cronicari Digitali & Electrolux

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Ghidul solicitantului pentru intervenția DR-37 „Transfer de cunoștințe” din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027) a fost publicat pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

Fondurile alocate prin intervenția DR-37 sunt sub forma unor costuri unitare standard acordate pentru rambursarea cheltuielilor eligibile din cadrul proiectelor realizate de către furnizorii de formare profesională, beneficiarii direcți ai acestei finanțări. Furnizorii de formare profesională, care pot fi entități sau consorții publice sau private care activează în domeniul formării profesionale și care îndeplinesc toate condițiile de eligibilitate, trebuie să se înscrie online în Registrul furnizorilor eligibili de servicii de formare profesională (registrul va fi disponibil pe www.afir.ro printr-o aplicație distinctă).

În cadrul intervenției DR-37 sunt eligibile trei variante de Cost Unitar Standard (CUS), respectiv pentru întâlniri față în față cu cazare (CUS – A), cu o valoare de 94 euro/persoană/zi; pentru întâlniri față în față fără cazare (CUS – B), cu o valoare de 67 euro/persoană/zi; pentru întâlniri online (CUS – C), cu o valoare de 21 euro/persoană/zi. Aceste costuri includ, după caz, costul unitar standard pentru experții formatori, echipa de implementare, transport, cazare, masă, sală de conferințe, consumabile și materiale suport, cheltuieli indirecte.

Pentru primul apel de selecție lansat în cadrul acestei intervenții, cu o alocare financiară de 1,8 milioane euro, au fost propuse două domenii de formare profesională, respectiv domeniul „Eco-Scheme” – obligatoriu, în care vor fi instruiți fermierii, în special beneficiarii schemelor finanțate prin Pilonul I al PAC pentru climă, mediu și bunăstarea animalelor, precum și domeniul „Cunoștințe în materie de mediu, climă și eficiența utilizării resurselor în cadrul exploatațiilor agricole” – se adresează în special beneficiarilor finanțărilor de agro-mediu și climă și agricultură ecologică care trebuie să-și însușească informații detaliate privind metodele și practicile agricole compatibile cu protecția mediului, întreținerea și ameliorarea peisajelor tradiționale, reducerea poluării generate de activitățile agricole (reducerea poluării apei și solului, reducerea emisiilor de GES, protecția antierozională a solului, conservarea biodiversității și adaptarea la efectele schimbărilor climatice).

Aceste cursuri de formare profesională nu se supun prevederilor art. 21 din Ordonanța nr. 129/2000 privind autorizarea furnizorilor de formare profesională a adulților și vor avea o durată de 3 zile (24 ore) pentru domeniul „Eco-Scheme” și de 5 zile (40 ore) pentru ambele domenii de formare.

Pentru întocmirea documentației necesare depunerii cererilor de finanțare, solicitanții au la dispoziție Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia, disponibile pe pagina oficială de internet a AFIR, la secțiunea Finanțare.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 16 octombrie 2023 a demarat Campania de autorizare a plăților în avans aferentă Cererilor de plată depuse în anul 2023.

Pentru anul de cerere 2023, în conformitate cu Regulamentele UE, statele membre pot acorda plăți pentru intervenții/măsuri, cu încadrarea în procentul de maximum 70% în ceea ce priveşte cuantumul intervențiilor din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și de 85% din cuantumul măsurilor din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Pe 16 octombrie a.c., Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență prin care se asigură cadrul legal pentru plata a peste un miliard de euro sub forma avansurilor din campania de plăți derulată de către APIA, în perioada 16 octombrie - 30 noiembrie 2023 (OUG nr. 85/2023 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR, aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2021-2027 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării). De prevederile actului normativ beneficiază pe Pilonul I al PS PAC 2023-2027 un număr de circa 800.000 fermieri pentru plata avansului aferent Cererilor de plată depuse în anul 2023.

Cuantumurile stabilite pentru anul de cerere 2023

apia 1

apia2

Plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 29 septembrie 2023.

Plăţile pentru măsuri finanțate din FEADR se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 decembrie 2022.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, prin Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii, Disciplina de Apicultură și Sericicultură, face parte din consorțiul european al Proiectului Better-B, care are drept obiectiv principal restaurările, armonizările și echilibrările fiziologice ale coloniilor de albine. Consorțiul este format din 18 parteneri din 14 țări, iar coordonator este prof. dr. Dirk de Graaf, de la Universitatea Gent (Belgia), care a fost distins în 2021 cu titlul Doctor Honoris Causa al USAMV Cluj-Napoca.

Proiectul Better-B este finanțat cu 6,3 milioane euro din partea Uniunii Europene, a Regatului Unit și a Elveției, iar cercetările sunt dedicate îmbunătățirii tehnologiei apicole, rezistenței la stresul abiotic, la schimbările climatice, pierderea habitatului și la acțiunea substanțelor chimice periculoase.

Tema principală se referă la coloniile de albine, care sunt adesea slab adaptate pentru a face față stresului extern, cum ar fi schimbările climatice, pesticidele, provocarea și atacul paraziților, exacerbate de practicile apicole moderne. Specialiștii din cadrul proiectului subliniază faptul că reziliența apiculturii este susținută în primul rând de valorificarea puterii naturii, de restabilirea armoniei și echilibrului, atât la nivelul albinei ca individ, cât și la nivel de colonie sau între colonie și mediul ei.

„Consorțiul Better-B consideră calea către armonie și echilibru ca fiind reprezentată de coloniile darwiniene: colonii abandonate sau sălbatice, care au supraviețuit în mediul sălbatic sau au fost selectate pe criterii bazate pe potrivirea caracterelor de rezistență. Cu toate acestea, astfel de colonii lipsesc de obicei din efectivele de multiplicare și alte multe caracteristici favorabile, importante pentru apicultura modernă. Soluția noastră este să înțelegem procesele și mecanismele care sunt selectate în natură, pentru a putea adapta practicile moderne de apicultură tehnologiilor apicole avansate. Acesta este proiectul Better-B”, a explicat prof. dr. Daniel S. Dezmirean, decan al Facultății de Zootehnie și Biotehnologii și responsabil cu implementarea Proiectului Better-B din partea USAMV Cluj-Napoca.

Implementarea acestei noi abordări a managementului apicol va fi întreprinsă în strânsă colaborare cu apicultorii români, ca părți interesate. Specialiștii din cadrul proiectului consideră că armonia și echilibrul trebuie să aibă loc pe trei niveluri - mediul înconjurător, albinele melifere și practicile apicole, toate urmând a fi abordate în cadrul Proiectului Better-B, care va avea o durată de patru ani.

Better B

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de țări din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Alimentației, marcată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru prima oară în anul 1979, luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfășurată la Roma. Cu acest prilej, la această dată în România a fost instituită Ziua Națională a Alimentației și Combaterii Risipei Alimentare începând cu anul 2016, prin Legea nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României în același an.

Problema risipei alimentare este în centrul activităților de sustenabilitate din întreaga lume. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) calculează că aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se irosesc, în timp ce aproximativ 690 de milioane de persoane, adică aproximativ 9% din populația lumii, suferă de foame.

Prin urmare, România, în calitate de semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă adoptată de Organizația Națiunilor Unite, se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a reduce risipa alimentară cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030.

Utilizarea ineficientă a resurselor în cadrul sistemelor agroalimentare are un impact asupra populației din punct de vedere al mediului, pierderile și risipa de alimente contribuind la epuizarea resurselor naturale și la poluarea mediului. Mai mult, din punct de vedere social, pierderile și risipa de alimente pot submina securitatea alimentară prin reducerea accesului la alimente și a disponibilității acestora.

Potrivit Indexului Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a The Economist Group (EUI) și sponsorizat de compania internațională de agricultură Corteva Agriscience, România s-a clasat pe locul 29 din 113 țări evaluate, cu un scor general de 72,4, iar de-a lungul anilor țara și-a menținut principalele puncte forte în rândul țărilor europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară. Indicele atrage atenția asupra decalajelor sistematice și a acțiunilor necesare pentru a accelera progresul în vederea atingerii celui de-al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU până în 2030, eradicarea foametei în lume.

Risipa de alimente ocupă un loc important pe agenda publică, iar importanța sa continuă să crească odată cu necesitatea de a hrăni o populație în creștere. Un sistem alimentar mai puternic este, prin urmare, o prioritate pentru construirea unei lumi mai sigure din punct de vedere alimentar. În timp ce consumatorii încep să acorde mai multă atenție reducerii risipei alimentare personale, fermierii și companiile din întregul sistem alimentar lucrează, de asemenea, la soluții la scară largă.

 

Protecția culturilor, recolte mai bogate și mai generoase

 

Din aceste motive, principala preocupare a Corteva Agriscience este securitatea alimentară și implicarea în construirea unui sistem mai rezistent pentru a face față acestor provocări pe termen lung și scurt. Cea mai mare pierdere absolută de alimente potențiale în sistemul alimentar global are loc înainte de recoltare din cauza buruienilor, a dăunătorilor și a bolilor culturilor. Pentru acestea din urmă, agenții patogeni fungici au cel mai mare impact prin acțiunea bolilor fungice care afectează cantitatea și calitatea culturilor, cu consecințe importante asupra pierderilor de alimente și chiar a sănătății umane.

Fungicidele joacă un rol important în reducerea pierderilor de alimente și în hrănirea durabilă a unui număr mai mare de oameni, dar și de a oferi acestora siguranța alimentară prin evitarea consumului de produse agricole libere de micotoxine, fungi și bacterii care pot provoca îmbolnăvirea populației. Astfel, pentru a proteja culturile împotriva bolilor, Corteva Agriscience se angajează să ofere soluții diversificate și inovatoare pentru fermieri.

Cultura de vita de vie

Bolile fungice sau micotoxinele pot afecta atât cantitatea (randamentul), cât și calitatea culturilor, ambele având consecințe importante asupra pierderilor de alimente. Din aceste considerente, în portofoliul Corteva România, produsele pe bază de Zorvec™ activ, oferă o combinație specială de consistență și control care nu este egalată de alte fungicide, astfel încât fermierii își pot gestiona mai bine culturile pentru a îmbunătăți randamentul și calitatea prin recolte mai bogate și mai generoase. Zorvec™ Endavia® este fungicidul recomandat pentru a fi aplicat preventiv pentru a obține maximul de eficiență asupra apariției manei la nivelul culturilor horticole și Zorvec™ Zelavin® Bria este soluția revoluționară în lupta împotriva manei la culturile de viță-de-vie pentru o perioadă cât mai lungă de protecție.

Portofoliul de protecție a culturilor include Talendo® și Verben™, două fungicide inovatoare cu acțiune de lungă durată pentru evitarea apariției bolilor fungice cu consecințe cantitative și calitative asupra pierderilor de alimente. Talendo® este specializat în combaterea făinării la cereale, viță de vie și pomicultură prin acțiunea biochimică de inhibare a viabilității sporilor și stimulare a mecanismului natural de protecție a plantei. Pentru culturile de cereale de toamnă și primăvară, Verben™ este fungicidul sistemic cu spectru larg de combatere a bolilor specifice păioaselor, acesta având un efect de creștere calitativă și cantitativă a recoltelor.

Fermierii implicați în acțiuni de control al risipei alimentare, pentru a susține un sistem alimentar cât mai sigur, folosesc fungicidele ca soluție cu un impact semnificativ asupra culturilor în această luptă. Pentru a-i ajuta, Corteva Agriscience este angajată într-un proces continuu de dezvoltare a cât mai multor opțiuni inovatoare pentru a maximiza cantitatea de alimente care ajunge din câmp în bucătăriile consumatorilor.

 

Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides, SAT & Biologicals Corteva Agriscience România & Republica Moldova

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat condițiile accesării fondurilor disponibile pentru procesatori privind finanțarea acordată prin Programul național de dezvoltare și susținere a industriei alimentare INVESTALIM. Cererile de aprobare pentru finanțare și înregistrarea acestora se realizează în termen de 30 de zile calendaristice, respectiv în intervalul 27 octombrie 2023, ora 08:30 - 27 noiembrie 2023, ora 16:30.

Programul INVESTALIM este derulat de către Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale (MADR), prin AFIR, având un buget maxim, pentru perioada 2023 – 2026, de 590 milioane euro, respectiv echivalentul a 147,5 milioane euro anual.

Ghidul solicitantului și anexele aferente acestuia se regăsesc pe www.afir.ro, în pagina dedicată schemei de ajutor de stat – https://www.afir.ro/domenii-de-interventie/detalii-si-anexe-investalim/. În baza acestor documente potențialii beneficiari pot demara pregătirea documentației necesare accesării de către solicitanți a fondurilor INVESTALIM.

AFIR precizează că se vor considera cheltuieli eligibile modernizarea/reabilitarea infrastructurii destinate condiționării, depozitării și/sau procesării deținute de solicitanți. De asemenea, se vor considera cheltuieli neeligibile aferente construcțiilor din cuprinsul Planului de investiții, doar achiziția de clădiri și costurile aferente chiriei.

Beneficiarii eligibili pentru sprijinul prin INVESTALIM pot fi întreprinderile nou-înființate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari, înființate conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30% și 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.

Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei de ajutor de stat INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii; prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor; prelucrarea şi conservarea cartofilor; fabricarea sucurilor de fructe și legume; prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor; fabricarea uleiurilor şi grăsimilor; fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; fabricarea produselor de morărit, a pâinii, a prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie; precum și fabricarea zahărului.

Investițiile realizate în cadrul Programului INVESTALIM trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele criterii principale:

a) Să aibă o valoare totală, fără TVA, de minimum 2.500.000 lei, respectiv echivalentul a aproximativ 500.000 euro;

b) Să demonstreze eficienţa economică şi viabilitatea pe toată durata implementării investiţiei şi încă cinci ani de la data finalizării acesteia;

c) Să îndeplinească indicatori cantitativi şi calitativi stabiliți;

d) Să genereze contribuţii la dezvoltarea regională, prin plata de taxe şi impozite la bugetul consolidat al statului şi la bugetele locale, pentru perioada implementării investiţiei şi încă cinci ani de la data finalizării acesteia;

e) Să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie prin atragerea altor investiții conexe şi dezvoltarea furnizorilor locali de produse şi servicii.

f) Întreprinderea are obligaţia de a menţine în stare de funcţionare investiţia iniţială realizată, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani de la data finalizării acesteia.

AFIR transmite că, procesarea produselor agroalimentare va fi susținută financiar și prin intervenția DR 22 – Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole, din cadrul Planului Strategic pentru PAC 2023 – 2027, unde alocarea financiară este de 210.300.000 euro. Valoarea maximă a unui proiect de investiții poate ajunge la 10.000.000 euro pentru înființare unități de procesare legume-fructe și pentru industria de morărit, ulei și nutrețuri combinate, la 7.000.000 euro pentru înființarea unităților de procesare, iar pentru modernizare se acordă până la 3.000.000 euro/proiect. Intensitatea sprijinului nerambursabil pentru această intervenție este de 65%.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Joi, 12 octombrie 2023, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole.

Prin acest act normativ se stabilesc măsuri temporare de instituire a unui acord de punere pe piață în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina pentru produsele agricole, în vederea atenuării repercusiunilor negative imediate în sectorul producției primare și al procesării. Prezenta ordonanță de urgență se aplică până la data de 31 decembrie 2023.

Produsele agricole care fac obiectul importului reglementat prin prezenta ordonanță de urgență sunt: grâu și meslin; porumb; semințe de rapiță sau de rapiță sălbatică, chiar sfărâmate; semințe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.

Produsele agricole pot fi importate numai pe baza unui acord emis de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru operatorii economici cu sediul social și punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care desfășoară activități în următoarele sectoare economice:

a) 1041 - Fabricarea uleiurilor și grăsimilor;

b) 1061 - Fabricarea produselor de morărit;

c) 1091 – Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă;

d)  014  – Creșterea animalelor.

 

Procedura de emitere a acordului

 

I. Operatorul economic care intenționează să importe produsele agricole din Ucraina, solicită la MADR eliberarea acordului, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare a stocurilor, precum și a altor acte necesare menționate în OUG.

II. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie constituită în cadrul aceleiași instituții, eliberează acordul, după validarea de către autoritățile române a informațiilor prezentate de operatorii care solicită emiterea acordului.

III. Comisia este compusă din următorii reprezentanți:

a) un reprezentant al Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

b) un reprezentant al Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA);

c) un reprezentant al Autorității Vamale Române;

d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;

e) un reprezentant al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

IV. Operatorul economic prezintă un certificat de conformitate al produsului ce urmează a fi importat, eliberat de ANSVSA cu privire la respectarea normelor sanitar veterinare și pentru siguranța alimentelor, în urma testării unei mostre din produsul agricol.

V. În baza acordului eliberat de MADR, operatorul economic român încheie un contract de vânzare cu un operator economic licențiat de către Ucraina pentru cantitatea de produs necesară prevăzută în acord, apoi se desfășoară operațiunile de import, sub supravegherea autorităților vamale române.

VI. Sigiliul vamal va fi desfăcut la destinație, respectiv la sediul sau la punctul de lucru al operatorului economic din România, în prezența reprezentanților Autorității Vamale Române și ai ANSVSA.

VII.  ANSVSA recoltează probe din produsul importat și verifică dacă acesta are aceleași calități prevăzute în certificatul de conformitate, iar în situația în care produsele sunt constatate neconforme, acestea se returnează la locul de origine pe cheltuiala exportatorului.

VIII. De asemenea,  prin actul normativ se reglementează:

- Regimul sancțiunilor pentru nerespectarea prevederilor actului normativ;

- Formularistica utilizată în aplicarea prevederilor ordonanței de urgență.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

BKT BANNER APRILIE

Andermatt Slides

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista