Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Organizația Farm Europe, din care face parte și Forumul APPR, a transmis o scrisoare deschisă președintelui Partidului Popularilor Europeni, cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Aceasta este generată de nemulțumirea privind Politica Agricolă Comună post-2027 și finanțarea ei, care se propune a fi redusă cu 25%.

 

Domnului Președinte PPE
Stimate domnule Manfred Weber,

Mulți dintre noi ne-am aflat în sală pe 19 septembrie 2023 și am ascultat afirmațiile legate de ambiția Partidului Popular European (PPE) de a aduce un Pact pentru Fermieri, după ani de greutăți îndurate de agricultori din pricina ideologiei, aroganței și disprețului lui Timmermans. În sfârșit, aici, în inima Parlamentului European, ați găsit cuvintele potrivite pentru a reda speranța zonelor rurale în proiectul european, înaintea alegerilor europene din 2024. Fermierii nu sunt cetățeni de înlăturat, ostracizați din Europa și stigmatizați prin invective.

Chiar cu cuvintele dumneavoastră, avem o „Comisie Europeană PPE”, inclusiv un Președinte PPE și un Comisar European pentru Agricultură PPE. Partidul Popular European este direct responsabil pentru rezultatele acestui mandat. Inițial, acest lucru a fost promis alegătorilor – nouă tuturor – ca o garanție că Bruxelles-ul va reveni, în sfârșit, pe calea cea bună, aducând vești bune pentru fermierii europeni. În timp ce vă scriem astăzi, ne simțim trădați.

Niciodată în istoria Uniunii Europene mandatul unui președinte al Comisiei Europene nu a fost atât de dezastruos pentru agricultori. Descoperim acum că proiectul Timmermans este, de fapt, un proiect von der Leyen: voința de a subordona PAC, evaluându-i performanța doar prin prisma indicatorilor de mediu și climă, și nu ca pe o politică economică autonomă, și, în cele din urmă, de a lua decizii legate de agricultură în afara instituțiilor specifice sectorului agricol. Aceasta ridică întrebări. Este această direcție politică un proiect PPE sau doar o inițiativă individuală? Mai putem conta pe PPE sau conferința PPE a fermierilor din 2023 a fost doar un set de promisiuni goale?

Pe baza propunerilor Comisiei Europene atât privind CFM, cât și PAC, există motive de îndoială. Ziua de 16 iulie 2025 a fost una neagră pentru fermierii europeni. Ea a marcat o ruptură între actuala Comisie Europeană și lumea agricolă: dezmembrarea bugetului Politicii Agricole Comune, plasarea acestuia sub un cadru de performanță tehnocratic și abandonarea oricărei ambiții comune prin PAC în favoarea a 27 de politici naționale, în special în ceea ce privește noile planuri de gestionare (Stewardship Plans). Această abordare ar semăna semințele confruntării în interiorul Europei, tocmai într-un moment în care trebuie să ne redublăm eforturile pentru a ne exercita influența colectivă în lume, mai ales în agricultură, un sector strategic de bază pentru continentul nostru.

Structura propusă a pachetului cu legislația-cheie pentru viitorul agriculturii, dispersată în trei regulamente – cadrul de performanță, regulamentul privind planurile strategice naționale și regionale și regulamentul de implementare a PAC – amenință capacitatea de a construi un cadru politic coerent. Mai mult, cele mai importante decizii nu ar fi luate prin procese democratice, ci ar fi gestionate prin discuții bilaterale tehnocratice între Comisia Europeană și administrațiile naționale. Parlamentul European și Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și-ar pierde relevanța, la fel și sloganul PPE de a fi „partidul fermierilor”.

De aceea, vă solicităm, în calitate de Președinte al PPE, cel mai mare grup politic din Parlamentul European, să luați toate măsurile necesare pentru a pune capăt acestei agende dăunătoare, distructive nu doar pentru agricultură, ci și pentru Uniunea Europeană ca atare și pentru valorile sale fundamentale. CFM și propunerile aferente prezentate la 16 iulie nu pot reprezenta un punct de plecare pentru negocieri. Acceptarea acestor propuneri ar însemna acceptarea subminării concurenței echitabile, a regulilor și obiectivelor care stau la baza acelor propuneri. Avem nevoie să putem defini o nouă bază. Europa nu poate fi construită pe cenușa Politicii Agricole Comune. Existența ei însăși ar fi amenințată.

Cu respect,
Pedro Barato, președinte ASAJA
Theodor Lucian Ichim, președinte FAPPR
Yves Madre, președinte Farm Europe
Ettore Prandini, președinte Coldiretti
Martin Pycha, președinte ZSCR
Arnaud Rousseau, președinte FNSEA
Marian Sikora, președinte FBZPR

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Până la 30 septembrie 2025, inclusiv, fermierii care au solicitat Sprijinul Complementar pentru Venit pentru Tinerii Fermieri CIS-YF (Intervenţia PD-03) trebuie să depună documentele care fac dovada formării sau a deținerii competențelor adecvate în domeniul agricol/agronomic, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Sprijinul complementar pentru venit pentru tinerii fermieri – Intervenția PD-03, prevăzută la Cap. 5.1 din PS PAC 2023-2027 (denumit CIS-YF), reprezintă o plată anuală care se acordă tinerilor fermieri eligibili pentru plata BISS (Sprijinul de bază pentru venit în scopul sustenabilității), cu vârsta de maximum 40 de ani în anul de cerere, instalați pentru prima dată ca șef al exploatației, pentru primele 50 de hectare eligibile determinate și care se acordă pentru o perioadă de cinci ani consecutivi, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri (art. 33 alin. (1) din ordinul MADR nr. 106/2024, cu modificările și completările ulterioare).

Tinerii fermieri sunt persoanele fizice care fac dovada formării sau a deţinerii competenţelor adecvate în domeniul agricol/agronomic cu unul dintre următoarele documente:

  • Diplomă/certificat pentru dovedirea absolvirii a cel puţin un curs de iniţiere în domeniul agronomic acreditat, eliberată/eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare (conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare), sau de către Agenţia Naţională pentru Consultanţă Agricolă sau DAJ;

  • Diplomă/certificat/adeverinţă pentru dovedirea absolvirii unei forme de învăţământ agronomic, respectiv şcoală profesională, liceu, facultate, cursuri postuniversitare, doctorale etc;

  • Certificat de competenţe profesionale pentru dovedirea deţinerii de competenţe profesionale în domeniul agronomic, eliberat de un formator autorizat, potrivit legislaţiei în vigoare, conform Ordonanţei Guvernului 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau certificat de competenţe profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, eliberat de un centru de evaluare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări, conform Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  • Document eliberat de un angajator situat pe teritoriul naţional sau al altui stat pentru dovedirea experienţei practice în activitatea agricolă de cel puţin 12 luni acumulată în ultimii zece ani în cadrul unei exploataţii agricole.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agribusiness-ul intră într-o nouă eră, iar Agri Trade Summit 2026 este locul unde se trasează direcțiile viitorului. Organizatorii anunță că evenimentul de referință pentru agribusiness-ul din țara noastră va avea loc pe 26 februarie 2026, la Romexpo București, în Pavilionul C2.

Într-un context global tensionat, în care deciziile politice și financiare influențează direct piețele agricole, România se afirmă ca un actor regional de prim rang și un jucător cheie pe scena comerțului global. Țara noastră s-a consolidat ca lider european la exporturi și partener de încredere, oferind pieței internaționale predictibilitate, calitate, cantitate și sustenabilitate.

Agri Trade Summit 2026 nu este doar o conferință, ci platforma care reunește traderi, fermieri, procesatori, finanțatori și inovatori tehnologici într-un singur punct strategic. Evenimentul reprezintă epicentrul informației și al deciziei pentru agribusiness, susțin organizatorii.

„Agribusiness-ul înseamnă echilibru între costuri și venituri, iar la Agri Trade Summit 2026 vom interacționa cu cei mai performanți profesioniști din România și cu invitați de prestigiu din afara țării. Aici se simte pulsul pieței și direcția noii recolte. Aici se anticipează tendințele, se stabilesc mișcările și se încheie parteneriatele care contează”, declară Cezar Gheorghe, expert și analist în comerțul cu cereale, fondator AGRIColumn.

Sprijinit de Camera de Comerț și Industrie a României și Romexpo, Agri Trade Summit 2026 își consolidează poziția de catalizator al dialogului și al conexiunilor de business, creând cadrul unde se definește viitorul agribusiness-ului.

„Este mai mult decât o întâlnire. Este momentul zero în care fiecare jucător din piață trebuie să fie prezent. Cine lipsește, rămâne în urmă. Pentru o zi, întreaga piață se concentrează într-un singur loc – și nicio altă scenă nu oferă aceeași forță de conectare”, subliniază Cezar Gheorghe.

Agri Trade Summit este organizat de AGRIColumn, companie de consultanță și analiză de piață fondată de Cezar Gheorghe, recunoscută ca una dintre cele mai influente voci din agribusiness-ul românesc și regional. Prin analizele, rapoartele și proiectele sale, AGRIColumn conectează fermierii, traderii și procesatorii la tendințele și oportunitățile pieței globale.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Grupul Agroland, prezent pe piața de retail, agribusiness, producție alimentară și nutriție animală, anunță că intenționează să contracteze prin Raiffeisen Bank o finanțare în valoare de 15 milioane euro, prin programul Băncii Europene de Investiții „Recovery and Resilience Plan”, cu o garanție de portofoliu emisă de Banca Europeană de Investiții în favoarea Raiffeisen Bank, ce va acoperi 80% din creditul acordat.

Creditul la care intenționează să apeleze Agroland este destinat unei investiții în divizia Food a Grupului și va fi direcționat către construcția și dotarea cu echipamente a 12 hale grupate cu o capacitate totală de 600.000 găini, pe o platformă adiacentă platformei avicole existente la Mihăilești, în județul Giurgiu. Investiția totală în acest proiect va fi de 20 de milioane euro, diferența fiind acoperită din fonduri proprii.

La începutul lunii august compania a anunțat și achiziția unui teren în valoare de 785.000 de euro situat în vecinătatea platformei avicole de la Mihăilești pentru construcția acestor hale.

Proiectul vizează rezultate ambițioase pe termen mediu prin triplarea capacității de producție față de nivelul actual, și atingerea nivelului de un milion de găini ouătoare până la sfârșitul anului 2027, precum și consolidarea poziției Agroland ca cel mai mare producător de ouă cage-free, free-range și bio din sudul României.

„Această investiție strategică va marca  un moment cheie în execuția planului nostru de creștere pe termen lung și în consolidarea poziției de lider a Grupului Agroland pe piața agroalimentară din România. Strategia noastră se concentrează pe dezvoltarea unui ecosistem alimentar sustenabil prin investiții țintite care să stimuleze producția locală, inclusiv prin extinderea capacităților proprii de producție de ouă ecologice. Obținerea acestei finanțări  prin programul BEI Recovery and Resilience Plan, cu garanția Băncii Europene de Investiții, este un semnal de încredere, de data aceasta din partea instituțiilor financiare europene, pentru direcția pe care ne-am ales-o. Pentru noi, aceasta înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că planurile noastre de dezvoltare pe termen lung sunt realiste și bine fundamentate”, a declarat Horia Cardoș, fondator și CEO Agroland Group.

Consiliul de Administrație al Agroland Business System SA convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor pentru data de 29 septembrie 2025, având pe ordinea de zi aprobarea contractării creditului și constituirea garanțiilor aferente.

Adunarea Generală va mai avea pe ordinea de zi și constituirea unui pachet comprehensiv de garanții care include ipoteca imobiliară asupra terenului intravilan arabil în suprafață de 211.600 mp (nr. cadastral 32455) și asupra construcțiilor viitoare, ipoteca mobiliară asupra echipamentelor și utilajelor ce vor fi achiziționate, precum și ipoteca mobiliară asupra conturilor curente deschise la Raiffeisen Bank SA și asupra creanțelor ce vor fi încasate prin aceste conturi.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricover Holding SA anunță rezultate robuste pentru primul semestru al anului 2025, cu un profit net de 62,7 milioane lei (+55% YoY) și o creștere de 5,1% a veniturilor consolidate. Performanța reflectă modelul de afaceri Agricover, construit în cei 25 de ani de activitate și centrat pe fermieri, oferindu-le finanțarea necesară și inputurile agricole care contribuie la optimizarea costurilor de producție.

Anii 2023 și 2024 au fost dificili pentru sectorul agricol local, iar 2025, deși cu producții peste medie, a adus prețuri relativ scăzute la valorificarea recoltelor. În acest context, veniturile fermierilor continuă să fie reduse, amplificând presiunea pe lichiditate, deja o problemă cronicizată. În paralel, schimbările climatice își fac simțită tot mai mult prezența: seceta afectează acum doi-trei ani din cinci, față de unul din cinci, în special la culturile de primăvară, ceea ce determină schimbări în structura culturilor, trecerea de la porumb spre grâu, orz și rapiță.

Agricultura traversează un paradox: recolte mai bune, dar venituri reduse și lichiditate limitată. În acest context, Agricover a crescut portofoliul de credite la 3,84 miliarde lei, ajungând la o cotă de 7,8% din finanțarea agriculturii din România, și a readus segmentul de distribuție de inputuri agricole pe profit, cu venituri de 0,85 miliarde lei. Aceste rezultate arată că modelul nostru integrat funcționează, punând la dispoziție capital, inputuri și soluții digitale de finanțare, astfel încât fermierii să poată continua să producă sustenabil și competitiv”, a declarat Liviu Dobre, CEO Agricover Holding SA.

 

Segmentul finanțare: Capital de lucru și investiții ca motor al dezvoltării ecosistemului agricol

 

  • Valoarea brută a creditelor și avansurilor acordate: 3,84 mld. lei, +14,3% YoY

  • Cotă de piață: 7,8% din finanțarea agriculturii în România

  • Rata creditelor neperformante: 3,2%, sub media pieței

  • Profitul înainte de impozitare pe segmentul finanțare: 61,5 mil. lei (+2,2% YoY)

Într-o piață în care finanțările bancare au stagnat, Agricover a crescut portofoliul prin expuneri mai mari per client (+16,7% YoY), fiind unul dintre principalii furnizori de lichiditate pentru fermieri. Soluțiile de creditare au fost calibrate pe ciclurile agricole și pe nevoia urgentă de capital de lucru, confirmând strategia companiei de a menține agricultura în mișcare susținând fermierii să-și continue activitatea de producție.

 

Segmentul distribuție de inputuri agricole: Profitabilitate prin adaptare la context

 

  • Venituri totale: 0,85 mld. lei, +5,1% YoY

  • Profit operațional pe segmentul distribuție inputuri: 16,8 mil. lei (vs. pierdere de 4,3 mil. lei în primul semestru din 2024)

  • Creșterea veniturilor în categoriile principale: produse de nutriție a culturilor (+21,7%) și produse de protecție a plantelor (+12,6%)

După un an 2024 marcat de presiuni, segmentul de distribuție de inputuri agricole a revenit pe profit datorită, în principal, unui model de distribuție flexibil, care permite companiei să ofere prețuri mai mici fermierilor locali, dar și a unei cereri mai stabile. Portofoliul a fost adaptat astfel încât să ofere fermierilor inputuri esențiale la prețuri competitive, sprijinindu-i să își mențină productivitatea chiar și cu bugete restrânse.

 

Poziție financiară solidă a Grupul Agricover

 

Activele totale au crescut la 4,98 miliarde lei (+25% vs. decembrie 2024), iar capitalurile proprii la 782 milioane lei. Structura de finanțare diversificată (bănci locale, instituții internaționale și obligațiuni) a asigurat stabilitate și flexibilitate, permițând grupului să susțină nevoile de finanțare a fermierilor.

 

Perspective

 

Agricover își propune să continue creșterea constantă și să rămână un finanțator de referință pentru agricultura românească, sprijinind fermierii printr-o combinație de finanțare, inputuri agricole și soluții digitale de finanțare adaptate noilor realități din sector.

„Viitorul agriculturii va fi definit de volatilitate climatică și economică, de presiuni permanente pe lichiditate și de nevoia de a accelera adaptarea tehnologică. În acest peisaj, finanțarea rămâne fundamentul dezvoltării întregului ecosistem agricol. De-a lungul celor 25 de ani, rolul nostru a fost acela de motor care pune în mișcare ecosistemul agricol, oferind fermierilor stabilitate și resurse pentru a-și continua dezvoltarea cu încredere, a punctat Liviu Dobre, CEO al Agricover Holding SA.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că face plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025 (trimestrul I 2025).

Ajutorul de stat, sub formă de rambursare, se acordă unui număr de 9.213 beneficiari și este în cuantum de 2,213 lei/litru, transmite APIA.

Cantitatea maximă de motorină anuală ce poate fi decontată este de 410.000.000 litri/an.

Valoarea ajutorului de stat și cantitățile de motorină pentru trimestrul I/2025 au fost aprobate prin Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 269/07.08.2025 și se regăsesc prezentate în tabelul de mai jos.

motorina apia

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Marți, 26 August 2025 11:29

Adenovirusurile aviare

Adenovirusurile aviare sunt împărțite în trei grupe și sunt responsabile pentru mai multe boli care apar la păsări.

Grupa 1 - FADV afectează puii de găină și prepeliță și provoacă hepatite cu incluzii, Sindromul hidropericardului (Boala de Angara), eroziunea pipotei, bronșita prepeliței, adenoviroza gâștelor, cea a rațelor, porumbeilor și curcilor.

Grupa 2   - Adenoviroza curcilor provoacă enterita hemoragică la curci, boala splinei marmorate la fazani și splenomegalia cu adenovirus a puilor de găină.

Grupa 3   - Adenoviroza rațelor provoacă sindromul căderii ouatului (EDS76).

Testul PCR este utilizat pentru diagnosticul celor trei grupe de adenovirusuri aviare, dar se mai utilizează și testul ELISA.

 

Hepatita cu incluzii 

 

Apare, de regulă, la puii cu vârsta de la 2 la 4 săptămâni (uneori de la 4 zile, la 7 săptămâni). Pot fi afectați și porumbeii, curcile, bibilicile și papagalii. Boala poate evolua simultan cu bursita infecțioasă sau anemia infecțioasă a puilor, ceea ce determină creștere patogenității. Crește mortalitatea, cu vârf la 3 - 4 zile și scade între 9 și 14 zile (între 2 - 10%), putând ajunge la 30% în funcție de patogenitatea virusului, statusul imun al păsărilor și infecțiile secundare.

Păsările sunt letargice, penajul este ciufulit, apare inapetența și diareea galbenă și miocardoza.

La păsările moarte, ficatul apare mărit, palid, fiabil, cu focare necrotice. Hemoragiile apar frecvent în ficat și, uneori, în mușchii pectorali sau la picioare, rinichii sunt măriți în volum, palizi și cu multiple hemoragii.

Poate apărea și hidropericard, pancreatita necrozantă și incluzii cu corpi intranucleari în hepatocite, în special la bibilică, splina mărită și atrofia timusului, dar și anemie, icter, hemoragii în organe, degenerarea măduvei osoase și,  uneori, eroziunile pipotei.

 

Sindromul de hidropericard sau Boala de Angara

 

Induce o mortalitate între 20 și 80% la broileri. Se caracterizează prin acumularea a peste 10 ml de fluid în pericard și afectează broilerii cu vârsta între 3 și 6 săptămâni. În decursul a 7 pâna la 15 zile, mortalitate crește rapid, păsările afectate stând în decubit ventral cu ochii închiși și prezentând penaj zburlit și depresie. Post-mortem, fluidul în exces din pericard este patognomonic; ficatul este mărit în volum, decolorat și cu focare de hemoragie și necroze.

În eroziunea pipotei, broilerii care mor nu au semne clinice evidente la necropsie, pipota apare având zone negre și infiltrate cu lichid sângeriu.

În bolile respiratorii, adenovirusurile sunt frecvent izolate din tractul respirator al puilor cu diverse boli respiratorii. Totuși, în bronșita infecțioasă a prepelițelor, adenovirusurile nu sunt responsabile de boli respiratorii.

 

Porumbeii & sindromul Adeno Coli (SAC)

 

La porumbei, tineretul columbar a fost afectat de așa-zisul Sindrom Adeno Coli (SAC), o asociație dintre Adenovirusul de tip 1 și bacteria Escherichia coli.

Simptomele sunt binecunoscute: apatie, sete exagerată, anorexie, vomă și diaree apoasă, produse de adenovirusul de tip 1, cu distrugere masivă a ficatului produsă de adenovirusul de tip 2, în special la exemplarele adulte

Apare rapid o deshidratare masivă și în maxim 2 zile, tot efectivul de tineret înregistrează o mortalitate de 70 – 80%.

În majoritate cazurilor, infecția primară și cu adenovirus se complică cu E.coli, care agravează tabloul clinic, penetrând peretele abdominal și provocând o stare septicemică și, implicit, moartea.

Pentru combaterea și controlul Sindromului Adeno Coli, se recomandă evitarea stresului, asigurarea unei igiene riguroase a volierelor și dezinfecția periodică cu PURSEPT, ECOCID și, XL HERBS. 

Periodic, se administrează alternativ PRODIGEST și BIOENTEROM (probiotic), timp de 2 - 3 zile / săptămână.

PRODIGESTUL stimulează flora intestinală prezentă în stomacul și intestinele porumbeilor, care constă din bacterii acidolactice, în principal și care opresc dezvoltarea bacteriilor patogene: E.coli, Salmonella etc.

O populație sănătoasă de bacterii acidolactice stimulează rezistența naturală a porumbeilor, prin producerea de enzime care ajută la digerarea eficientă a hranei. 

 

Articol de: dr. CĂTĂLIN TUDORAN, șef Laboratorul de Diagnostic Romvac Company

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2025
Abonamente, AICI!

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar de finanțare, implementează în perioada 11.12.2024 - 30.10.2025 Proiectul Educație agricolă sustenabilă pentru asigurarea tranziției spre bioeconomia verde - Manager de proiect prof. dr. Ioana Pop, contract de finanțare nr. 14116/10.12.2024.

Proiectul este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cadrul Componentei 15 – Educație, Pilonul VI – Politici pentru noua generație, Reforma 4 – Crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul ethnic superior, Investiția 7 – Transformarea liceelor agricole în centre de profesionalizare, Apelul de proiecte – Program de formare a cadrelor didactice din Liceele cu profil agricol.

Valoarea totală a proiectului este de 731.223,00 lei, din care valoarea eligibilă prin PNRR este în cuantum de 698.611,61 lei, respectiv valoarea de la bugetul de stat în cuantum de 32.611,39 lei.

Obiectivul general al proiectului constă în creșterea capacității a 15 licee agricole din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Nord-Est și Centru de a furniza o educație agricolă modernă și relevantă pentru elevi, ca urmare a extinderii competențelor a 150 cadre didactice din aria curriculară Tehnologii, domeniul agricol/silvic, precum și din domeniile conexe (biologie, chimie, fizică etc).

Sub acest considerent, grupul țintă a fost format din 151 de astfel de cadre didactice, selectate din cadrul următoarelor licee: Liceul Tehnologic Nr.1 Valea lui Mihai, Liceul Tehnologic Nr. 1 Salonta, Liceul Tehnologic Agroindustrial „Tamasi Aron”, Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde”, Liceul Tehnologic Agricol Bistrița, Liceul Tehnologic Agricol Beclean, Liceul Silvic Transilvania Năsăud, Liceul Tehnologic „Ioan Bojor” Reghin, Colegiul Agricol „Traian Săvulescu” Târgu Mureș, Liceul Tehnologic „George Barițiu” Livada, Colegiul Agricol „Daniil Popovici Barcianu” Sibiu, Colegiul pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” Prejmer, Colegiul „Emil Negruțiu” Turda, Liceul Tehnologic „Ioan Ossian” Șimleul-Silvaniei, Liceul Tehnologic „Puskas Tivadar” Ditrău.

Toate cadrele didactice selectate și formate în grupul țintă au fost certificate în urma evaluării finale corespunzătoare programului de formare continuă Tranziția la Bioeconomia Verde. Acest program a fost acreditat prin OMEC nr. 3532/12.03.2025, pe o perioadă de 3 ani (2025-2028) având domeniul tematic abilitarea curriculară.

Prin forma de învățământ, respectiv forma de organizare a programului tip blended learning, demersul instructiv al cadrelor didactice a constat în 90 de ore, repartizate astfel: 30 ore față-în-față; 20 ore online sincron; 40 ore online asincron. Perioada de formare a fost organizată, în funcție de grupa de formare, în lunile aprilie – iulie, iar evaluarea finală în lunile iunie - august.

Ca urmare a absolvirii programului de formare continuă Tranziția la Bioeconomia Verde, toate cele 151 de cadre didactice au obținut un număr de 30 credite profesionale transferabile.

Prin activitățile și măsurile implementate, proiectul a contribuit la indicatorul comun 10 - Numărul de participanți care urmează studii sau cursuri de formare, aferent Pilonului VI (6) al PNRR, în concordanță cu indicatorii comuni prevăzuți în Anexa Regulamentului delegat (UE) 2021/21062 cu privire la indicatorii comuni prevăzuți de sprijinul acordat prin Mecanismul de redresare și reziliență. De asemenea, proiectul a reprezentat vectorul prin care USAMVCN a contribuit la atingerea Țintelor 475 și 476 ale PNRR.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura românească evoluează rapid, fiind impulsionată de nevoia fermierilor tot mai mare de tehnici sustenabile și precise de cultivare.

Odată cu schimbarea tiparelor climatice și intensificarea cerințelor pieței, fermierii caută soluții mai pretabile pentru a-și proteja culturile și pentru a crește producțiile chiar din faza semințelor. În acest context, tehnologiile avansate de tratament al semințelor au devenit un instrument strategic pentru a asigura o răsărire viguroasă a plantelor și o performanță ridicată pe termen lung în câmp.

Spre deosebire de soluțiile tradiționale în câmp, tratamentul semințelor livrează substanțele active exact acolo unde sunt necesare – pe sămânță – reducând pierderile, impactul asupra mediului mediului și maximizând eficiența fiecărei picături utilizate. Această abordare susține vigoarea timpurie a plantelor, dezvoltarea sănătoasă a rădăcinilor și o reziliență sporită la factori de stres și dăunători. Din aceste motive, compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience continuă să investească în soluții inovatoare de tratament al semințelor dedicate fermierilor români, precum îngrășământul pentru tratamentul semințelor Ympact® Completo și insecticidul Thrintoba®. Aceste produse acționează sinergic pentru a proteja culturile de cereale, precum grâul, orzul și secara, în unele dintre stadiile de dezvoltare esențiale.

Lansată în 2024, noua formulă a fertilizantului pentru tratamentul semințelor Ympact® Completo joacă un rol esențial în stimularea vigorii de germinare și menținerea sănătății plantelor tinere. Acesta îmbunătățește absorbția nutrienților și susține dezvoltarea unui sistem radicular puternic, care, la rândul său, stimulează creșterea plantelor și le îmbunătățește rezistența la factorii de stres. Mai mult, Ympact® Completo facilitează o răsărire uniformă și sustenabilă prin stimularea activității microbiene benefice și îmbunătățirea calității solului din jurul semințelor.

Pe lângă rolul critic al nutrienților în promovarea unei creșteri sănătoase a plantelor, fermierii își pot proteja culturile și prin combaterea dăunătorilor. Fertilizantul pentru tratamentul semințelor Ympact® Completo, cu formulare avansată, funcționează complementar cu insecticidul Thrintoba® pentru semințe de cereale. Thrintoba® acționează asupra dăunătorilor prin contact direct, ingestie și efect de vapori, având totodată și proprietăți repelente, descurajând atacul asupra semințelor protejate.

„La ferma noastră am ales pentru tratamentul semințelor Ympact® Completo de la Corteva ca parte a tranziției spre o agricultură conservativă, care protejează microbiologia solului și polenizatorii, susținând totodată culturi mai sănătoase. Mai mult, tefluthrinul, substanța activă din Thrintoba®, imită piretrinele naturale, dar oferă o protecție de mai lungă durată. Utilizând ambele produse, am observat sinergia dintre ele și impactul în accelerarea germinării semințelor și îmbunătățirea dezvoltării rădăcinilor. Prin această abordare obținem o răsărire mai rapidă a culturilor și o rezistență mai bună la stresul de mediu”, a arătat Iulian Munteanu, director de producție la fermele Comcereal SA Vrancea, despre experiența sa din 2024.

Soluțiile integrate Corteva îi ajută pe fermieri să valorifice mai bine potențialul culturilor de cereale, combinând protecția țintită cu îmbunătățirea sănătății solului și a plantelor.

 

Articol de: ANDREI DORU, Category Marketing Manager pentru Fungicide, Insecticide și SAT Corteva Agriscience România și Republica Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Syngenta este referință la cultura orzului, pentru că este compania care a adus pe piața din România, în urmă cu zece ani, orzul hibrid sub brandul Hyvido®, astfel demonstrând angajamentul de a aduce soluții inovatoare, cu valoare adăugată fermierilor. Această referință este acum confirmată și prin introducerea pe piață a hibrizilor Hyvido® Neo, cu rezistență genetică la virusul piticirii și îngălbenirii orzului (BYDV).

 

Beneficiile hibrizilor Hyvido® față de soiuri

 

Hibrizii de orz au un sistem radicular mai bine dezvoltat​ în comparație cu soiurile, fapt ce le permite o creștere și o dezvoltare rapidă​, caracteristici necesare în cazul unui semănat târziu și/sau în tehnologiile conservative ale solului.

Plantele orzului hibrid sunt mai viguroase​ și mai uniforme, având o capacitate fotosintetică crescută, precum și o capacitate de înfrățire foarte bună (chiar și 10 frați fertili pe plantă, în condiții optime de cultură​). Plantele orzului Hyvido® au o tulpină mai groasă, ce conferă o rezistență mai bună la cădere și spice mari, cu un număr mai mare de boabe pe spic.

Toate aceste caracteristici fenotipice asigură o utilizare mai eficientă a nutrienților​ și a apei precum și un potențial de producție mai ridicat (cu minimum 10% față de soiuri)​.

Tillers

 

Verigi tehnologice cheie de respectat pentru o cultură de succes

 

Există câteva elemente esențiale care trebuie respectate cu strictețe în cazul hibrizilor de orz, pentru a avea o cultură de succes. În primul rând, adâcimea de semănat trebuie să fie 3 cm, pentru a asigura o bună înfrățire și o trecere mai bună peste perioada de iarnă. În cazul unei adâncimi mai mari de semănat, vom influența în mod negativ procesul de înfrățire și vom avea plante mai puțin dezvoltate și mai sensibile la ieșirea din iarnă.

Al doilea aspect foarte important este legat de folosirea unor densități de 180-200 boabe germinabile/m2. Utilizarea unor densități mai mari va limita capacitatea de înfrățire a hibrizilor, cu un impact negativ asupra producției finale.

Atunci când vorbim de fertilizarea cu azot, recomandarea Syngenta este de a împărți aplicarea dozei totale de azot în două părți: 30% aplicată până la înfrățit, și restul de 70% la formarea primului internod. În condiții de umiditate optimă a solului, ar fi ideal ca doza de 70% să fie, la rândul ei, împărțită în două: 50% până la înfrățit și restul de 20% aproape de formarea frunzei stindard. Fertilizarea excesivă și doar cu azot trebuie evitată, iar aplicarea de fosfor și potasiu trebuie realizată prin corelarea cu dozele de azot aplicate.

Față de grâu, orzul, ca specie, are o anumită sensibilitate la cădere, iar din acest motiv, indiferent că vorbim de soiuri sau hibrizi, aplicarea unui regulator de creștere, până la alungirea paiului, este o verigă tehnologică esențială, care va face diferența la momentul recoltatului.

Barley stem

 

Genetica Hyvido®

 

Portofoliul Syngenta de orz Hyvido® are deja trei produse consacrate: Jallon, SY Dooblin, SY Dakoota, trei hibrizi semi-timpurii, cu o stabilitate în producții validată în câțiva ani de cultură.

Programul nostru de selecție este orientat către zona de tehnologie intensivă, însă SY Dooblin oferă rezultate bune și în tehnologii de cultură mediu-intensive.

Toți cei trei hibrizi Hyvido® au o toleranță ridicată la cădere, oferind rezultatele cele mai bune la densități de 180-200 boabe germinabile/m2.

Pentru crescătorii de animale, care folosesc orzul ca masă verde, hibridul Jallon reprezintă o opțiune bună, datorită masei vegetative foarte mari.

 

Genetica nouă Hyvido® Neo pentru semănat timpuriu și presiune mare de viroze

 

În plus față de genetica Hyvido®, hibrizii Hyvido® Neo - SY Zoomba și SY Kestrel au gena de rezistență yd4, care le oferă rezistență genetică la cele mai importante tulpini ale virusului piticirii și îngălbenirii orzului (BYDV): MAV, PAV, RPV. În același timp, gena yd4 oferă o toleranță genetică la virusul piticirii grâului (WDV).

Ambii hibrizi sunt recomandați pentru tehnologiile intensive, având o masă hectolitrică ridicată. SY Kestrel oferă cele mai bune rezultate la o densitate de 180-200 boabe germinabile/m2, în schimb ce SY Zoomba prezintă rezultate bune la o densitate maximă de 180 boabe germinabile/m2.

Screen PPT png BYDV Germany 2

În contextul actual al provocărilor asociate retragerii multor substanțe active de pe piața Uniunii Europene, folosite în tratamentul semințelor, rezistența genetică la viroze reprezintă un avantaj inovativ competitiv pentru fermieri, pentru că hibrizii Hyvido® Neo se pot semăna timpuriu și/sau în condiții de presiune ridicată a virozelor.

 

Articol de: MIHAI POPOVICI, Manager Marketing Semințe floarea-soarelui și cereale Syngenta România și Republica Moldova

Foto: Syngenta

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Hibrizii Hyvido® Neo, rezistență genetică la virozele orzului

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista