Întrebarea nu este dacă vinul românesc poate reveni, ci dacă cei care îl produc, îl promovează și îl iubesc sunt pregătiți să facă împreună ceea ce nu au reușit să facă separat.

Unghiul meu, strict subiectiv, surprinde la actorii industriei aerul de superioritate, de detașare față de ideile care ar fi putut atrage atenția asupra vinului românesc, care ar fi putut lega comunități în jurul acestui produs. Notez aici lipsa totală de interes față de poziționarea României ca singura țară care găzduiește un concurs internațional gratuit. Amorțeala față de imperativul de a susține inventica domeniului (și aici readuc aminte de sunetul vinului și brain mapping ~ neurofeedback în degustare). Neînțelegerea și, pe cale de consecință, neimplicarea în proiectul Muzeul Național al Vinului, neparticiparea la proiectele de upcycling Enovart, refuzul parcursului de reabilitare vizuală a cramelor (propusă încă de acum 20 de ani!) și exemplele pot continua prin teme ca festival de film cu temă „oeno”, caravaning în enoturism, editare de carte, emisiuni radio și TV cu actualizări în online, turnirul regiunilor viticole ș.a.m.d.

Rezumând, sectorul ar trebui să reevalueze ce are cu adevărat de făcut, mai ales că are la îndemână resurse ideatice.

Minuni nu există. Strategii fundamentate, da.

O piață în stare de șoc

Piața vinului din România traversează în prezent una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. Nu este vorba despre o simplă fluctuație de piață sau despre un efect colateral temporar al unor condiții economice nefavorabile, ci despre o criză structurală cu rădăcini adânci în decizii greșite acumulate de-a lungul anilor, într-o lipsă cronică de anticipare și viziune strategică la nivelul întregii industrii.

Vinul românesc de calitate ar fi trebuit să fie înțeles, apreciat, apropiat și... băut. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Sau se întâmplă la niște cote extrem de scăzute.

Semnalele de alarmă au existat cu mult înainte ca situația să devină critică. Voci din industrie au avertizat în repetate rânduri că direcția urmată nu este sustenabilă, că ecosistemul vinului românesc nu este încurajat să se dezvolte organic și că salvările individuale nu pot substitui o strategie colectivă coerentă. Aceste avertismente au fost, în mare parte, ignorate. Astăzi, piața plătește prețul acestei neglijențe colective.

Este esențial să înțelegem că vârful „lanțului trofic” al vinului nu poate fi monopolizat exclusiv de producători. Un ecosistem sănătos presupune o rețea complexă de actori: presă de specialitate, organizații nonguvernamentale, distribuitori, somelieri, critici, promotori, un concurs finanțat de dimensiuni europene, consumatori educați și instituții de promovare. Absența sau subdezvoltarea acestor verigi a slăbit întregul lanț.

Susținerea Institutului Vinului ar fi compensat absența Agenției Naționale de Promovare a Vinului. Am fi avut un Muzeu – o instituție vie, la granița dintre știință și edutainement. Din fericire, în binele tuturor, cu sacrificii și voluntariat, a funcționat și crescut Concursul Internațional. Dar „una hirundo non facit ver”.

Anatomia crizei: cauze și mecanisme

Lipsa unui ecosistem de susținere

Una dintre cauzele fundamentale ale actualei crize este absența unui ecosistem dezvoltat în jurul industriei vinicole românești. Spre deosebire de mari țări producătoare – Franța, Italia, Spania –, unde vinul este susținut de o infrastructură legislativă și culturală vastă – reviste de specialitate, programe TV dedicate, școli de degustare, festivaluri cu tradiție îndelungată –, în România aceste structuri fie nu s-au format, fie au fost ignorate chiar de către cei pe care ar fi trebuit să îi servească, dispărând prematur.

Presa de specialitate s-a „diluat”, concursurile de vinuri sunt accesate de-a valma (după sclipici!), iar emisiunile TV dedicate nu au reușit să câștige tracțiune instituțională suficientă. Paradoxal, această alterare a venit adesea chiar din partea producătorilor, iar autoritățile au preferat să controleze mesajul, în loc să îl amplifice. Rezultatul a fost o bulă informațională în care consumatorul a rămas neinformat și, implicit, neimplicat emoțional, iar connaisseur-ul s-a distanțat de superficialitatea curentă.

Prăbușirea canalului HoReCa

Sectorul HoReCa reprezintă nu doar un canal de vânzare, ci și principala scenă de prezentare și descoperire a vinului. Un consumator care descoperă un vin bun la restaurant este, cu o probabilitate ridicată, un viitor cumpărător fidel. Prăbușirea consumului în acest sector este, prin urmare, mai mult decât o problemă de cifre de afaceri – este o criză de recrutare a noilor consumatori.

Explicațiile simplificate (rostogolite de neaveniți) care atribuie această prăbușire exclusiv prețurilor ridicate din HoReCa sunt insuficiente și înșelătoare. Realitatea este multifactorială: lipsa de educare a personalului din servicii, absența unor liste de vinuri bine structurate și explicate, lipsa totală a căilor de comunicare AR, VR, competiția băuturilor alternative (cocktailuri craft, bere artizanală), dar și eșecul producătorilor de a corecta conduita acestui canal – toate acestea au contribuit la deteriorarea situației. „Incentivele” financiare de tip taxe de dop sau taxe de listare au reprezentat un plasture expirat aplicat pe o rană care necesita o intervenție chirurgicală.

Tinerii și viitorul consumului de vin

Poate cea mai îngrijorătoare tendință pe termen lung este îndepărtarea tinerilor de cultura vinului. Generațiile tinere nu au fost cultivate ca potențiali consumatori și ambasadori ai vinului românesc. Responsabilitatea pentru acest eșec revine în primul rând departamentelor de marketing ale marilor producători, care nu au reușit să construiască o narațiune relevantă și autentică pentru publicul tânăr.

Consumul de vin nu este doar un act de „băut o băutură” – este un mod de socializare cât se poate de modern, o formă de expresie culturală, dar și o legătură cu identitatea locală și cu tradiția. Tinerii din România nu au fost invitați în acest scenariu. Li s-a prezentat vinul ca un produs al bătrânilor sau ca o băutură de lux inaccesibilă sau cu prea multe reguli, nu ca o experiență de bucurie și atractivă. Greșelile de comunicare s-au acumulat până când distanța dintre tineri și vin a devenit o prăpastie greu de traversat. Constatăm că nu știm nici cine sunt acești tineri, nici ce vor să consume. De ce sunt antialcool „generic”?

Campaniile de marketing bazate pe vedete și influenceri au ratat adesea tocmai această conectare autentică. Colaborările au generat vizibilitate superficială, dar nu au construit simpatia reală, nici notorietatea de durată a brandurilor, și cu atât mai puțin creșteri semnificative ale vânzărilor. O strategie de marketing eficientă pentru vin trebuie să fie construită în jurul experienței, convenției narative și educației – nu al imaginii. Educație înseamnă și nuanțarea relației alcool–vin. 

Responsabilitatea colectivă, un bun comun

Un aspect important, adesea neglijat în dezbaterile despre criza vinului românesc, este cel al responsabilității colective. Vinul românesc, denumirile de origine controlată, arealele viticole, moștenirea culturală a podgoriilor – toate acestea sunt bunuri comune ale națiunii, nu proprietatea exclusivă a producătorilor. Prin urmare, dreptul de a opina și de a contribui la soluționarea crizei revine tuturor celor care au o legătură cu această industrie, indiferent dacă dețin sau nu o cramă. Până și proximitatea geografică față de o Denumire de Origine (de rezidență sau antreprenoriat fără legătură „oeno”) justifică luarea de poziție.

Istoria recentă demonstrează că unele dintre cele mai bune idei au venit din afara cercului producătorilor: primele magazine specializate, primele platforme de vânzare online, inițiativele de promovare culturală. Din nefericire, în loc să fie sprijinite și integrate, aceste inițiative au fost adesea privite cu suspiciune sau chiar sabotate indirect de producători, care au căutat să le dubleze în condiții de concurență neinspirată (până mai ieri, „prețuri de producător” la poarta cramei sau, ceva mai nou, în online-ul minuscul al fiecărui producător în parte).

Marketingul vinului, unde s-a greșit

Serviciile de marketing din industria vinului românesc suferă de o problemă sistemică: în proporție covârșitoare, strategiile adoptate sunt ineficiente, costisitoare și inadaptate realităților pieței. Această afirmație nu este o critică fără fundament, ci o concluzie susținută de rezultatele concrete: scăderea consumului, lipsa de notorietate a brandurilor locale și eșecul de a conecta emoțional cu publicul tânăr. Un „ingredient” folosit des: oameni de marketing provin din afara domeniului și sunt „neaclimatizați” (neșcoliți specific). De aici, și lauda participărilor la pseudocompetiții ca Frankfurt, Lyon ș.a.m.d. (reversul ar fi: în cunoștință = bătaie de joc față de public.

Marketingul eficient al vinului nu mai înseamnă a angaja o frumusețe pentru a poza cu un pahar în mână. Înseamnă a construi o poveste autentică despre terroir, despre oamenii din spatele vinului, inclusiv despre legătura dintre loc și gust. Înseamnă educație continuă a consumatorilor, prezență consistentă în canalele de comunicare relevante și o strategie de conținut bine gândită pe termen lung. Nimic din toate acestea nu se poate cumpăra cu taxe de dop sau campanii de imagine efemere. Primul exemplu fericit care îmi vine în minte este o emisiune/podcast de tip „travel” sau „discovery”. Nici parti-pris-urile cu haterii de serviciu n-au avut rezultat. Poate că – plătind – ai scăpat de o injurie, dar „verbul” colectiv a fost inhibat.

Unele firme mari poate au resurse suficiente pentru a-și permite ocoluri costisitoare și pentru a rezista perioadelor dificile. Altele, tot mari, dar și cramele mici și mijlocii nu au acest lux. Pentru acestea, fiecare an de marketing ineficient poate însemna înghețarea întregului circuit comercial, incapacitatea de a plăti furnizorii, pierderea listărilor în magazine și restaurante (ceea ce înseamnă dispariția din ochii consumatorilor). Criza nu are același chip pentru toți jucătorii din industrie.

Un ecosistem necoagulat

De-a lungul deceniilor, au existat numeroase inițiative valoroase care ar fi putut forma nucleul unui ecosistem vibrant al vinului românesc: publicații de specialitate, coloane în reviste naționale generaliste, glossy sau axate pe diferite domenii de interes, rubrici în presa economică, emisiuni TV, cărți de vinuri, concursuri. Toate acestea au funcționat, unele cu rezultate remarcabile. Totuși, industria nu s-a coagulat niciodată în jurul lor. Au fost percepute ca proiecte ale „altcuiva”, nu ca instrumente colective de construire a pieței. Nici măcar nu s-a folosit forța industriei pentru a determina acțiuni din partea administrației sau a entităților proiectate să facă ceva pentru vinul românesc.

Această fragmentare a generat un paradox dureros: cu cât fiecare actor și-a urmărit mai exclusiv interesul individual pe termen scurt, cu atât a afectat mai mult interesul colectiv pe termen lung. Salvările individuale au erodat valoarea percepută a vinului românesc în ansamblu. Astăzi avem scadența.

Calea înainte: soluții și condiții pentru redresare

Soluțiile există, dar trebuie spus cu toată onestitatea: costul implementării lor astăzi este semnificativ mai mare decât ar fi fost dacă s-ar fi acționat la timp. Fiecare an de inacțiune a adăugat noi straturi de dificultate și a redus marja de manevră a industriei. Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune – mizele sunt prea mari, atât economic, cât și cultural. Adică, mize existențiale!

Reconstruirea ecosistemului informațional și de acțiune

Prima prioritate trebuie să fie reconstruirea unui ecosistem informațional solid în jurul vinului românesc. Aceasta presupune susținerea activă a presei de specialitate, nu inhibarea ei. Presupune investiție în conținut editorial de calitate – articole, podcasturi, canale video –, care să educe și să entuziasmeze consumatorii. Presupune deschiderea producătorilor față de critica constructivă și față de evaluările independente. Impune o adoptare totală și rapidă a ideilor novatoare. (Repun pe tapet modelul A7 – Autostrada Podgoriilor.)

Totodată, este necesară o relație mai matură cu autoritățile și cu administrația publică. Lobbyul pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și fiscal nu trebuie să fie lăsat exclusiv în sarcina producătorilor – care se expun prin această poziție. ONG-urile, asociațiile profesionale, jurnaliștii specializați pot fi delegați să preia o parte din această responsabilitate de reprezentare. Evident, industria este obligată să formeze un buget pentru aceste demersuri și/sau să oblige statul să permită implementarea unor idei valoroase (vezi indicatoarele turistice amplasate pe domeniul public) – lucruri care nu costă, dar care au efect.

Reconectarea cu tinerii

Reconectarea cu publicul tânăr necesită o schimbare fundamentală de abordare. Vinul trebuie prezentat ca parte dintr-un stil de viață modern, nu ca o relicvă, un simbol al trecutului sau ca un mod de viață nesănătos. Evenimentele de degustare trebuie să devină experiențe sociale atractive, accesibile și distractive. Platformele digitale – Instagram, TikTok, YouTube – trebuie exploatate cu conținut autentic și educativ, nu cu reclame tradiționale adaptate superficial.

Colaborările cu creatori de conținut autentici, pasionați de gastronomie, călătorii și cultură pot fi mult mai eficiente decât campaniile cu vedete. Autenticitatea și cunoașterea reală a produsului sunt criteriile care trebuie să ghideze alegerile de parteneriat, nu notorietatea superficială. Caravaningul ar putea sta la baza celor enunțate mai sus. (Notați, vă rog!)

Revitalizarea HoReCa drept scenă a vinului

Sectorul HoReCa trebuie reconsiderat ca o scenă de prezentare și educare, nu doar ca un canal de vânzare. Producătorii pot „forța” ca, în timp, personalul din restaurante și hoteluri să aibă pregătire specifică ca barem de clasificare pentru restaurant. Astfel, chiar în condițiile de fluctuație a lucrătorilor, investiția în profesionalizarea lor ar avea sens, dar să și ofere materiale educative atractive, să organizeze degustări cu somelieri și personal de servicii. O chelneriță care poate recomanda cu entuziasm și cunoaștere un vin local face la fel de mult pentru brandul respectiv ca o campanie publicitară. AI-ul îi poate fi un sprijin „natural”.

Concluzii: momentul adevărului

Piața vinului românesc se află la o răscruce. Criza actuală este dureroasă, dar poate reprezenta și un catalizator pentru schimbarea profundă de care industria are nevoie de mult. Condiția esențială este ca actorii relevanți să renunțe la abordările individualiste și să accepte că problemele comune necesită soluții comune.

Este momentul să se pună întrebările corecte și să se enunțe problemele cu onestitate, fără a căuta vinovați externi sau a minimiza responsabilitatea internă. Este momentul unui audit sincer al strategiilor de marketing, al relațiilor cu presa de specialitate, al modului în care industria se raportează la consumatorii tineri, la canalul HoReCa și la foarte probabile noi obiceiuri de consum.

Vinul românesc are un potențial remarcabil: soiuri autohtone și internaționale, terroir-uri valoroase, o tradiție milenară. Toate acestea reprezintă un capital natural și cultural pe care nicio criză nu îl poate șterge. Ceea ce lipsește nu este potențialul, lipsesc voința colectivă și capacitatea organizatorică de a-l valorifica. Dacă industria va reuși să construiască această voință comună, redresarea este nu doar posibilă, ci 100% viabilă.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Există momente rare în istoria unei țări când infrastructura încetează să mai fie doar un ansamblu tehnic – o înșiruire de kilometri, betoane, pasaje și noduri rutiere – și devine un instrument de reconstrucție culturală, socială și economică. România se află acum într-un asemenea moment.

Autostrada A7, proiectată să lege Moldova de Muntenia, este mai mult decât o șosea strategică, este o șansă de repoziționare identitară, un traseu care atinge comunități, tradiții, economii locale și bazine viticole ce definesc un întreg filon al ființei românești. De aceea, tot mai mulți specialiști și lideri culturali vorbesc despre Autostrada Podgoriilor. Nu ca despre un nume de marketing, ci ca despre o realitate care exprimă ceea ce A7 poate – și trebuie – să fie: un drum spre binele colectiv, o rută a coeziunii, o vitrină bine luminată a unui nou tip de turism și coloana vertebrală a unei dezvoltări programate. Pentru că nimic nu reflectă mai bine bogăția, dar și subtilitatea României rurale decât podgoriile sale, așezate ca o galerie de artă vie, de la Cotnari, Iași, Strunga, Bucium, Bohotin, Averești, Vrancea toată, Dealu Mare de Buzău și Dealu Mare de Prahova.

Un traseu cu valoare simbolică: Santiago de Compostela, Via Transilvanica și Autostrada Podgoriilor

Marile rute culturale ale lumii au pornit, fără excepție, de la infrastructură: un drum, o potecă, o cărare. Camino de Santiago nu este doar o direcție pentru pelerini, ci și o cheie pentru regenerarea a zeci de comunități spaniole. Via Transilvanica a pornit ca un proiect de suflet și a devenit firul Ariadnei al turismului pedestru și etnocultural în România. Ambele exemple arată același lucru: un traseu devine important atunci când relevă poveștile locurilor și când (re)conectează energiile risipite ale unei societăți.

Autostrada Podgoriilor are potențialul unui astfel de traseu. Este, în fond, o călătorie prin cultură. Într-o Europă în care identitatea rurală se estompează, România păstrează încă lanțul viu al activității tradiționale, care poate deveni un argument pentru turism matur, pentru economie locală sănătoasă și pentru brand național, mai ales dacă se adaugă vitivinicultura modernă și turismul... anticipativ în concept.

Drumul nu este doar asfalt. Drumul este forța care trage mai aproape trecutul și prezentul de viitor. Și viitorul merită privit cu atenție.

De la simplu transport la o nouă geopoezică a Moldovei

A7 reprezintă mai mult decât doar trecerea de la drumuri aglomerate și anacronice la o infrastructură modernă; reprezintă trecerea spre o paradigmă în care Moldova devine cu adevărat conectată – logistic, economic și cultural. Pentru prima dată după decenii, regiunea își poate depăși izolarea primită „cadou” de la puterea centrală.

Iar podgoriile, așezate ca un șir de muzee naturale, oferă exact ceea ce Europa caută astăzi: autenticitate, natură, gastronomie, patrimoniu viu. Autostrada Podgoriilor nu înseamnă doar viteza cu care ajungi, ci și calitatea lumii în care ajungi. Deși este o arteră de mare debit, A7 va stimula – paradoxal? – turismul capilar.

Turismul cu autorulote, oportunitatea pe care România nu are voie să o rateze

Europa occidentală este dominată de un fenomen stabil: turismul cu autorulote, caravaningul și traseele tematice. Spania, Portugalia, Italia, Franța, Germania – toate au dezvoltat în ultimele două decenii o infrastructură dedicată unui nou tip de călător, caracterizat prin:

• autonomie financiară mare,

• dorință de explorare în zone nonurbane,

• consum constant de produse locale,

• interes pentru cultură și gastronomie.

A7 este, din punct de vedere geografic, singura autostradă românească ce poate susține un asemenea flux: nord-sud, paralel cu munții, traversând podgorii și spații rurale cu atractivitate naturală.

Dacă comunitățile de pe traseu ar instala zone de popas specializate, marcate coerent, ar putea deveni, în cinci-șapte ani, un pol major de caravaning în Estul Europei. Podgoriile care ar face același lucru ar câștiga vizitatori (cumpărători!), comunitățile ar câștiga bani, iar brandul de țară ar câștiga relevanță.

Autostrada Podgoriilor, mai mult decât o axă rutieră: un proiect cultural

Pentru prima dată, România are șansa să creeze un concept care să o diferențieze în Europa. Dacă A7 rămâne doar un drum, va fi utilă – dar nu memorabilă. Dacă însă A7 devine Autostrada Podgoriilor, atunci va spune o poveste: povestea celei mai vechi culturi viticole din acest spațiu. Va și scrie o nouă poveste: succesul unei zone marginale a Europei care devine centrul atenției.

Un brand național nu se construiește prin lozinci, ci prin infrastructuri inteligente.

Autostrada Podgoriilor este, în sine, un act de cultură.

Este modul prin care România spune Europei: „Aici avem tradiție, aici avem terroir, acum avem cea mai nouă tehnologie, avem personalitate. Aici avem comunități care cresc, nu doar supraviețuiesc. Și, la toate acestea, aveți acces în cel mai modern mod cu putință: avion, autostradă”. (Și București, și Iași sunt huburi pentru transport aerian.)

Beneficii pentru comunități și pentru binele colectiv:

• creștere economică locală – micii producători pot intra în circuite turistice stabile; marii producători pot juca global;

• stoparea depopulării – zonele rurale devin atractive pentru investiții și locuire;

• migrație inversă – atragerea diasporei într-un mediu atractiv de trai și business;

• educație și cultură – rutele tematice invită la cunoaștere, nu doar la consum;

• coerență teritorială – Moldova devine o regiune integrată și vizibilă;

• brand național – România capătă un reper unic în Europa Centrală și de Est.

În cele din urmă, drumul care poate schimba mentalități, Autostrada Podgoriilor este o invitație la normalitate, la bucurie, la echilibrul care vine din bine făcut împreună. Nu este doar un proiect tehnic, ci și unul identitar. E șansa României de a transforma infrastructura în cultură, transportul în experiență, mobilitatea în prosperitate.

A7 este cifră. Autostrada Podgoriilor este sens.

Oportunități ocupaționale generate de Autostrada Podgoriilor

O infrastructură de asemenea anvergură nu înseamnă doar tranzit; înseamnă ecosisteme de muncă. De la servicii turistice la agricultură modernizată, de la restaurare de patrimoniu la transport logistic, A7 creează zeci de ramificații profesionale. Zonele rurale pot absorbi forță de muncă în noi forme: ghizi specializați pe turism viticol, lucrători în hospitality, operatori de centre-camper, artizani, tehnicieni, somelieri, inspectori de calitate, organizatori de evenimente culturale.

Într-o regiune în care emigrația a fost norma, Autostrada Podgoriilor poate deveni echilibrul care aduce oamenii înapoi, singura șansă pentru creștere demografică.

Oportunități de business: un lanț valoric complet

A7 – Autostrada Podgoriilor activează întregul lanț economic asociat vinului și turismului:

• microcrame și proiecte de vinuri artizanale;

• crame mari cu etalarea calității constante;

• spații de degustare și horeca rurală;

• retail local cu produse specifice;

• zone de servicii pentru autorulote;

• dezvoltări imobiliare controlate și integrate cultural;

• centre de formare profesională în vitivinicultură și enoturism;

• ecologie de mediu.

Nu în ultimul rând, fiecare localitate a traseului poate dezvolta propriul cluster economic, legat fie de vin, fie de gastronomie, horticultură, meșteșuguri, artă, sport sau wellness.

Entertainment: experiențe care dau viață drumului

Autostrada Podgoriilor nu înseamnă doar vizitare, ci și trăire. De-a lungul noii rute pot apărea:

• festivaluri gastronomice;

• piețe volante tematice;

• concerte în aer liber;

• trasee de biciclete și drumeție;

• seri de film în spații neconvenționale;

• evenimente sub brand unic, coeziv, recognoscibil internațional.

Entertainmentul rural nu înseamnă zgomot; înseamnă energie distribuită inteligent, care aduce vizitatori și vitalizează comunitățile. Înseamnă ecologie culturală.

Arta populară – ADN-ul cultural al traseului

Nicio rută tematică nu este completă fără expresia artistică vernaculară. De-a lungul A7 - Autostrada Podgoriilor, zonele străbătute pot deveni laboratoare de artă tradițională și redeveni rampe de afirmare:

• ceramică (inclusiv filonul Cucuteni);

• lemnărit;

• țesături;

• podoabe tradiționale;

• sculptură în piatră.

Fiecare localitate poate propune propriul obiect-simbol, creând un fir cultural recognoscibil, așa cum Camino de Santiago are scoica, iar Via Transilvanica are bornele sculptate.

Arta cultă: tabere, rezidențe, sculptură monumentală

O autostradă tematică este și un muzeu linear.

România poate integra de-a lungul A7 – Autostrada Podgoriilor:

• tabere de sculptură în aer liber;

• rezidențe pentru artiști;

• instalații monumentale;

• galerii rurale;

• spații culturale create în foste conace, școli sau clădiri industriale.

Astfel, A7 se poate transforma într-un coridor artistic european, nu doar într-o rută utilitară.

Avantaj pentru localități fără tradiție vitivinicolă

Nu toate localitățile de pe traseu sunt podgorii – și tocmai aici stă oportunitatea. Fiecare localitate își poate genera propriul marker identitar, fie că este:

• gastronomic,

• folcloric,

• sportiv,

• natural,

• istoric,

• artizanal

• sau chiar tehnologic!

... și poate pune în vânzare vinuri de pe întregul traseu vitivinicol atins de A7.

Cheia este integrarea într-o narațiune unitară: Autostrada Podgoriilor este drumul patrimoniului viu, nu doar al vinului.

Profilul turistului de autorulote

Turistul european de camper are caracteristici extrem de bine definite:

• venit mediu peste media UE;

• interes pentru natură, cultură și gastronomie;

• consum constant de produse locale;

• călătorie în familie sau în cuplu;

• ședere de 1-3 zile în aceeași zonă și multe zile pe întregul traseu (până la luni);

• respect ridicat pentru mediu și reguli comportamentale neinvazive.

Este turistul ideal pentru reactivarea economiilor rurale.

Nu cere malluri, ci spațiu, autenticitate și infrastructură minimală, dar bine organizată. Va aprecia traseele de drumeții, pistele de bicicletă sau rutele mountain bike (inclusiv cele prin plantații), terenuri de tenis, golf sau iazurile pentru pescuit.

Capetele A7: două huburi aeriene majore – București și Iași

O rută tematică este cu atât mai valoroasă, cu cât este conectată internațional.

A7 are avantajul unic că începe și se termină în două orașe cu aeroporturi relevante:

• București – Henri Coandă, cel mai mare aeroport al României, poartă de intrare pentru turiștii europeni și din întreaga lume;

• Iași – aeroport aflat în plină dezvoltare, al doilea din țară, cu flux crescut de turiști din Vest și români din diaspora. O nouă poartă către Est.

Această facilitate de transport aerian transformă A7 – Autostrada Podgoriilor într-un coridor nu doar național, ci și european.

Puncte de atracție majore pe traseu

Stânca-Costești - A doua mare acumulare de apă a României după Porțile de Fier. Peisaj spectaculos, oportunități pentru sporturi nautice și ecoturism.

Cotnari - Un nume emblematic pentru tradiția vitivinicolă românească. Istorie, soiuri autohtone, potențial uriaș pentru enoturism.

Cucuteni - Una dintre cele mai vechi civilizații neolitice din Europa. Muzeele și siturile arheologice pot transforma zona într-un reper cultural continental.

Iași - Capitală culturală, universitară, istorică. Teatru, muzee, evenimente, artă. Un pol care poate genera satisfacții intelectuale și emoționale.

Bârlad - Pavilionul muzeal Marcel Guguianu – cea mai mare expoziție de artă în bronz din România.

Vrancea - Cea mai mare suprafață viticolă compactă a României. Regiune de excelență în vin, cu potențial turistic enorm. Panciu, Odobești, Cotești – trei dintre starurile zonei.

Focșani - Oraș cu o poziție strategică, în mijlocul podgoriilor vrâncene și la răscrucea unor drumuri importante către toate punctele cardinale.

Buzău - Una dintre cele mai valoroase exploatări viticole ale României: Dealu Mare de Buzău. Vulcanii noroioși și Focurile vii – atracții naturale spectaculoase.

Prahova - Dealu Mare de Prahova, unde găsim unele dintre cele mai cunoscute crame din țară. „Drumul vinului din Prahova” - Salină, stațiuni montane, castele și domenii regale, straturi de  cultură urbană în Ploiești. O completare perfectă pentru traseul oenoturistic.

București - Punct final (sau început) de traseu, metropolă, centru de cultură, business și atracții turistice și de entertainment.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2025

Abonamente, AICI!

Dacă aducem la valoarea nonenglezită, „oportunitate” poate însemna, foarte realist, „normalitate”.

Trebuie să recunoaștem că actuala criză a surprins pe majoritatea dintre noi în ipostaze de încredere exagerată într-o piață încă în formare sau în unele care aduc mai degrabă cu „pescuitul” la țaparină decât cu o conduită economică matură.

Din păcate, ce se putea corecta pe „așezatelea”, coerent și eficient, acum se precipită și reclamă acțiuni rapide.

Ceea ce, evident, nu este neapărat bine.

Dar, pe de altă parte, crizele economice și sociale au fost dintotdeauna parte a evoluției umane. Diferența dintre colaps și „pasul înainte” îl face raportarea curajoasă, inteligentă, cu ținte reale.

Să ne uităm, de pildă, la turism. La turismul românesc. Este clar că „nevenirea” crizei nu ar fi făcut decât să amâne o prăbușire dinainte anunțată de: ofertă searbădă, lipsă de imaginație, serviciu submediocru, promovare inadecvată și, mai pe șleau, „lumina stinsă” pe atracțiile sănătoase.

În condițiile neplăcute ale turbulențelor date, operatorii învață să se adapteze, să își schimbe strategiile de business. Nu vor reuși cu toții. Dar cei care vor fi trecut de impas… veți vedea! Vor fi competitivi inclusiv pe plan internațional.

Acum, redeschizând focala pentru cadru lărgit, acolo unde ne vedem cu toții: vom exersa cu toții reducerea costurilor, implementarea AI și a robotizării, optimizarea lanțului de aprovizionare – cu accente pe valoare veritabilă (nu pe fițe), pe sustenabilitate și factorii de diferențiere.

Adică, dacă nu am fi pierdut roșia românească, acum am fi putut să o exploatăm. Din păcate, aici avem o luptă pierdută nu cu materialul genetic (sămânța de tomate), ci cu mentalitatea noastră.

Această mentalitate cu care ne mințim noi pe noi poate fi un obstacol și pentru parcurgerea unei alte etape necesare. Spunerea lucrurilor pe nume. Merită să ne imaginăm următorii ani în care politicienii să fie forțați la acțiune, să-și justifice „nu”-urile și să nu primească politețuri decât atunci când își îndeplinesc misiunile. Promisiunile.

Poate este timpul și pentru a cere (și a obține) niște schimbări legislative. Din toată experiența de o viață în regim „capitalist”, reglementările excesive puse urechist (din birou) pe portativul economic, fie că se numesc SEAP, Curte de Conturi, ghiduri, norme de aplicare ș.a.m.d., toate au dus la încetinirea dezvoltării.

Furtișagurile și tâlhăriile au continuat în numele unor „realizări” fără noimă și fără valoare, în timp ce inițiativele bune ori nu se înscriu în nimic din ceea ce prevede „legea”, ori sunt măcinate de termene și etape legale, de obicei (iarăși) fără nicio legătură cu realitatea din teren. Pentru cei insistenți (din ce în ce mai puțini), timpii prețioși care ar trebui dedicați activității proiectate sunt risipiți pe „adaptări”, rebotezări ale liniilor din buget, modificări de timp de lucru și alte „minuni” care – deși duc la corecta îndeplinire a sarcinii asumate – pot atrage sancțiuni financiare și chiar penale.

Acesta este și motivul pentru care unii funcționari ridică din start umerii și îl îmbrățișează pe „nu se poate”. Să nu mai vorbim de proiectele excepționale, care „nu se califică” pentru a fi finanțate de la bugetul de stat sau prin proiecte. Un fel de pedeapsă pentru performanță, inovație și competitivitate la nivel mondial. „Da’..., la noi nu s-a mai făcut asta...” este sintagma care îngroapă de ani la rând proiecte minunate, cu adevărat folositoare țării, oamenilor care (încă) o populează.

Politicienii trebuie obligați să parcurgă această informație, să o prelucreze și să dea rezolvarea. Fără echivoc. Poate îi ajută rememorarea situației de la ultimele alegeri (articolul este scris în septembrie 2025). Măcar administrațiile locale ar trebui să fie mai atente, pentru că ele vor fi în primul rând al confruntării cu nemulțumirile oamenilor.

Apropo de nedreptate. Vă povestesc o întâmplare personală. După dispariția mamei, am hotărât împreună cu fratele meu că apartamentul în care am locuit cândva cu toții nu poate fi gestionat de la 400 km distanță.

După un șir de aventuri pentru punerea cap la cap a tuturor actelor (toate cerute de stat, dar aflate la stat), am inițiat tranzacția. Statul român – în nemărginita sa înțelepciune – ne-a impus o taxă de pedeapsă, aceea a vânzării sub 3 ani de la data dobândirii. „Dobândire”. Ciudat, nu?! Vorbim de apartamentul în care m-am născut, la care am participat (în vremurile grele ale socialismului) la ratele de achiziționare – prin lipsa unor adidași, excursii sau chiar... mâncare. Mama avea 1.875 de lei salariu. 500 lei era rata. Mai era întreținerea. Telefonul. Apoi, din ce rămânea, trebuia să trăim eu, fratele meu și mama. Deci, de ce a trebuit să-mi ia statul 3% din tranzacție?

Vă mai dau un exemplu. O situație cu care ne-am obișnuit, dar care nu e normală. Am mai atacat subiectul tot aici, cred. Muncesc și plătesc impozite de la 22 de ani. Aș fi avut nevoie, la un moment dat – să-mi fie activate drepturile de contributor (și, până atunci, neconsumator) la sistemul de sănătate. La dentist, mai exact. Știm că în România cabinetele particulare de stomatologie „nu servesc” decontări cu CASS-ul. Vorbesc strict de componenta sănătate, nu de estetică. Afirm apăsat că este obligatoriu ca toate cabinetele, clinicile de sănătate dentară să intre în sistem și să acorde asistența medicală tuturor celor care au asigurare.

Pot fi clinici care se înspăimântă că omul obișnuit le va păta mocheta; pot înțelege. N-au decât să se declare unitate de lux, să își aleagă clientela și cu asta basta. Am uitat să spun însă ceva important: dacă sunt „de lux”, trebuie să li se aplice taxă pe lux. O acciză, ceva. E corect, nu?!

La rândul nostru, poate ar trebui să fim mai vigilenți și mai incomozi prin întrebări și presiuni coerente.

De ce descurajați producția în România de substanțe de protecție a culturilor?

Avem un management al apei din țară? Cine l-a făcut, unde este publicat? Cine îl supervizează și cine ne dă raportul (lunar, trimestrial, anual)?

Chiar așa. Apa din barajele oprite (mă distanțez ferm de scenariile cu aurul și exportul, până la o probă credibilă) a fost redirijată, stocată, valorificată minimal? Poate ar trebui să avem o infrastructură națională pentru operarea excedentelor/deficitelor de apă.

Și, pentru materialul de față, doar încă o cerere pentru politicieni. Munciți pentru conectivitate. Mișcarea rapidă și în siguranță a fluxului de călători și de marfă poate accelera recuperarea retardului pe care îl avem față de Europa. Autostrada A8 poate fi dublată și de căile ferate de pe axa Est-Vest, cu condiția de a fi reabilitate și adaptate cerințelor secolului al XXI-lea.

O rețea eficientă de drumuri și cale ferată poate scădea costurile și, în final, prețurile la alimente, poate asigura mobilități care să țină satul românesc în viață și poate fi un factor determinant în renașterea turismului de aici, de la noi.

Nu uitați, vă rog, de A7 – Autostrada Podgoriilor!

Editorial de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Copiii frumoși se nasc greu, zice o vorbă din popor. Adevărat sau nu în cadrul maternității, metafora este realitate în societatea noastră unde proiectele bune apar cu mare greutate. Și totuși...

...am hotărât să ne mai opintim încă o dată pentru urnirea bolovanului branduirii României ca țară viticolă, cu accente pe toate zonele de producere a vinurilor de calitate.

Fără să fi iertat vreodată gafele, inconsistența și incoerența politicului, am fost – deopotrivă – de acord să recunosc meritele „Administrației” acolo unde se fac simțite.

Chiar dacă sub forma conceptualizării unui proiect, hotărârea Consiliului Județean Prahova îmi dă speranțe. Ca atare, subscriu eforturilor colective ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ținutul Vinului și UAT-urilor din componență și ale Instituțiilor Statului de a genera bunăstare prin exploatarea inteligentă a resursei numită VIN. Așadar, cuplăm experiența, expertiza, avangardismul, care compun VINARIUM, și trecem la luptă.

Până când vom termina arhitectura unui chestionar dedicat, unul care să inventarieze nevoi / așteptări, idei bune cu circulație, idei bune abandonate și măsurarea propriilor noastre idei, atașez gândurile grupului de lucru.

Forma suplă, schematică, nu este decât vârful aisbergului, dar, evident, v-am fi recunoscători pentru eventualele ajustări, modificări, îmbunătățiri.

1. BRANDING ȘI IDENTITATE REGIONALĂ

Obiectiv:

Crearea unei identități coerente și memorabile pentru oenoturismul din Prahova.

Acțiuni:

Slogan regional (ex. „Prahova – Ținutul Vinului” sau „Dealu Mare: vin, cultură și distracție”).

Logo oficial pentru rutele vinului – folosit pe panouri, materiale de promovare, vinuri locale etc.

Hartă turistică a cramelor și atracțiilor conexe – tipărită și în format digital.

2. INFRASTRUCTURĂ ȘI SEMNALIZARE TURISTICĂ

Obiectiv:

Facilitarea accesului și orientării turiștilor spre crame și atracții adiacente.

Acțiuni:

Indicatori rutieri personalizați spre crame, spații de degustare, muzee ale vinului.

Totemuri moderne de orientare în localități-cheie (Valea Călugărească, Urlați, Ceptura, Tohani etc.).

Colaborare cu CNAIR pentru semnalizare pe DN1, DN1B și A3 („Ținutul Vinului – ieșire Urlați” etc.) și A7 – Autostrada Podgoriilor.

Adaptarea stațiilor CFR de pe ruta Ploiești – Buzău pentru pachete turistice de tip wine train.

3. PACHETE TURISTICE & EXPERIENȚE LOCALE

Obiectiv:

Creșterea duratei sejurului prin experiențe tematice integrate.

Acțiuni:

Crearea unor „weekenduri tematice”:

„Vin & istorie” (cu vizită la Muzeul „Crama 1777” Valea Călugărească)

„Vin & natură” (cu drumeții, călărie, vizite la crame eco)

„Vin & gastronomie” (mese cu preparate locale + pairing)

Târguri sezoniere: „Toamna Vinului”, „Paștele în Dealu Mare”, „Flori și vin” (în mai).

Tururi ghidate cu microbuze sau e-bike între crame, organizate zilnic în sezon.

Introducerea unui „Wine Pass” – card care oferă acces cu reducere la degustări, cazare, evenimente sau chiar al unui pașaport generator de premii.

4. PROMOVARE MULTICANAL

Obiectiv:

Creșterea vizibilității locale, naționale și internaționale.

Acțiuni:

Platformă digitală unică (site + aplicație): „TinutulvinuluiPrahova.ro”, cu rezervări directe.

Campanie de promovare pe rețele sociale și YouTube – clipuri cu crame, experiențe, povești locale.

Colaborare cu influenceri în turism, gastronomie și vin (români + străini).

Participare cu stand propriu la târguri internaționale.

Miniserial TV sau YouTube: „Drumul Vinului din Prahova” (10 episoade x 5-10 min.), cu actori și vinificatori locali.

5. EDUCAȚIE & COMUNITATE

Obiectiv:

Implicarea localnicilor și crearea unui ecosistem durabil.

Acțiuni:

Cursuri pentru gazde (Airbnb, pensiuni) despre ospitalitate, vin, storytelling.

Proiecte cu licee și universități (agricultură, turism, arte culinare).

Festival al tinerilor viticultori și creatori locali – vin, design de etichete, muzică live.

Finanțare prin fonduri europene pentru reconversii de gospodării în pensiuni tematice viticole.

BONUS: Idei de diferențiere

Degustări cu neurofeedback (pilotat de VINARIUM) pentru turiști curioși de „ce le place cu adevărat”.

Rute pentru rulote & campinguri viticole (cu infrastructură de bază la crame).

Colțuri tematice „Instagramabile” în fiecare cramă (branduit cu „#Ținutul Vinului”).

Acțiuni suplimentare:

Integrarea conceptului „Ținutul Vinului” pe toate materialele de promovare, astfel încât să devină un brand recunoscut al regiunii Prahova.

Panouri tematice la intrările în județ și pe principalele artere, cu mesaje de bun-venit în „Ținutul Vinului”.

Semnalizare pe Autostrada A7: Panouri mari, de tip turistic (similar celor din Franța), care să indice „Autostrada Podgoriilor” și ieșirile către Dealu Mare și alte atracții oenoturistice.

Indicatoare locale în interiorul localităților, care să ghideze turiștii spre A7 – Autostrada Podgoriilor dar și evidențiind legătura între crame, zone de camping, piste de biciclete etc.

Hărți stradale mari în stațiunile montane (Sinaia, Bușteni, Azuga), dar și în Ploiești, care să includă destinațiile (până la) și rutele oenoturistice, traseele de ciclism și alte atracții, oferind o perspectivă unitară asupra întregii regiuni, nu doar a locului „unde te afli”.

Tururi ghidate care să includă și explorarea Autostrăzii Podgoriilor, cu opriri la puncte de belvedere, crame și zone de degustare.

Pachete speciale pentru rulote și campinguri viticole, promovate pe platforme internaționale de caravaning.

Campanii dedicate Autostrăzii Podgoriilor pe rețele sociale, promovând-o ca o rută turistică în sine, cu filmulețe, interviuri cu vinificatori și turiști.

Colaborări cu platforme internaționale de turism pentru a include Prahova și Autostrada Podgoriilor în traseele recomandate pentru turiștii internaționali.

Ateliere de informare pentru localnici despre beneficiile oenoturismului și despre importanța Autostrăzii Podgoriilor pentru dezvoltarea regiunii.

Programe de voluntariat pentru tinerii din zonă, implicându-i în proiectele de promovare a oenoturismului și infrastructurii turistice.

Astfel, planul devine mai amplu și mai bine ancorat în realitatea regiunii, evidențiind atât potențialul turistic al Prahovei, cât și rolul Autostrăzii Podgoriilor în conectarea și promovarea acestei regiuni viticole.

6. MUZEUL VIEI ȘI VINULUI – „CITÉ DU VIN” DE PRAHOVA

Pentru a aduce un plus de valoare și a consolida identitatea regiunii, propunem crearea unui muzeu modern al viei și vinului, un adevărat „Cité du Vin” al Prahovei. Acesta va fi un spațiu de edutainment, care să îmbine informația despre tradiția viticolă cu tehnologiile moderne, oferind vizitatorilor o experiență imersivă și interactivă.

Concept:

Expoziții interactive 3D și holograme, care să prezinte istoria vinului în regiune, procesul de vinificație și specificul fiecărei crame.

Zone de degustare virtuală, unde vizitatorii pot experimenta diferite arome și alege vinul preferat prin intermediul tehnologiei.

Ateliere de upgrade profesional, dedicate atât pasionaților, cât și profesioniștilor din domeniu, contribuind la creșterea cunoștințelor și abilităților acestora.

Evenimente tematice și lansări de vinuri, care să transforme muzeul într-un punct de referință pentru întreaga comunitate viticolă și pentru turiști.

Spații winebar.

Beneficii:

Creșterea brandului regional: un astfel de muzeu va contribui la consolidarea imaginii Prahovei ca destinație oenoturistică de top, atrăgând turiști din țară și din străinătate.

Valoare adăugată: vinurile din Prahova, dar și celelalte produse vor beneficia de o notorietate crescută, ceea ce va aduce beneficii întregii economii locale.

Astfel, integrarea unui muzeu modern al viei și vinului va reprezenta un punct de atracție central în „Ținutul Vinului”, susținând dezvoltarea turismului și a brandului regional.

Prahova își propune să devină destinația principală a oenoturismului din România, printr-un plan complex și inovator, ce aduce în prim-plan conceptele de „Ținutul Vinului” și „Autostrada Podgoriilor” (A7). Iată cum se va transforma această regiune într-un adevărat paradis pentru iubitorii de vin:

Prahova va fi cunoscută drept „Ținutul Vinului”, cu un logo distinct și un slogan memorabil. Fiecare cramă, fiecare pachet turistic va reflecta această identitate, creând o experiență unitară și coerentă.

Autostrada A7 va deveni la nivelul mentalului colectiv „Autostrada Podgoriilor”, cu panouri turistice speciale care vor ghida turiștii spre Dealu Mare, crame, campinguri și alte atracții. În localitățile din Prahova, totemuri moderne vor indica distanțele și direcțiile către crame, piste de biciclete și alte puncte de interes.

Vizitatorii se vor bucura de tururi tematice – de la „Vin & istorie” la „Vin & gastronomie” – și de pachete dedicate rulotelor, toate, menite să prelungească șederea și să creeze amintiri de neuitat.

O platformă digitală dedicată va centraliza toate informațiile și va facilita rezervările. Campaniile pe rețele sociale, colaborările cu influenceri și participarea la târguri internaționale vor aduce Prahova în atenția întregii lumi.

Educație și comunitate

Localnicii vor fi implicați activ prin cursuri de ospitalitate, iar tinerii vor putea participa la programe de voluntariat și evenimente dedicate, contribuind la creșterea brandului regional.

Muzeul Viei și Vinului – „Cité du Vin” de Prahova

Un proiect de viitor ambițios este crearea unui muzeu modern al viei și vinului, un spațiu de edutainment care va aduce împreună istoria, tradiția, tehnologiile avansate și buna-dispoziție.

Prin acest plan, Prahova își propune să devină nu doar o destinație turistică, ci și un simbol al excelenței economiei sustenabile, un loc în care ruralul și urbanul se întâlnesc armonios.

Ziua Internațională a Viei și Vinului va fi valorificată în mod plenar, racordată direct la mărimea și importanța zonei viticole prahovene.

Ca notă particulară – heraldica județului include și un strugure!

Sperăm ca, odată cu primii pași făcuți în implementare, noua realitate prahoveană să devină exemplu de bune practici și pentru celelalte județe, mai ales pentru cele de pe A7 – Autostrada Podgoriilor.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2025

Abonamente, AICI!

Suntem în a doua parte a unei discuții cu AI (Inteligența Artificială) inițiată la începutul anului 2024, pe tema bunăstării prin viticultură, oenoturism.

Salvarea satului românesc. Vinul – mai mult decât o băutură recreațională. Brandul de țară. După cum veți vedea, informațiile obținute, chiar dacă nu ating nivelul panseurilor filozofice, sunt decente, credibile, coerente și ar putea fi folositoare politicienilor, administratorilor, funcționarilor... dacă le-ar parcurge. Dar (de ce nu) o fac?

Eu: Nu ai pomenit nimic despre Parlament, președinți...

AI: Ai dreptate, implicarea Parlamentului și a președintelui poate fi esențială în promovarea vinului și a enoturismului în România. Iată cum ar putea contribui aceste instituții:

Parlamentul:

1. Elaborarea și adoptarea legislației relevante: Parlamentul ar putea să elaboreze și să adopte legi și politici care să sprijine dezvoltarea sectorului vitivinicol și a enoturismului, inclusiv în domenii precum fiscalitate, protecția mediului, infrastructură și promovarea culturală.

2. Monitorizarea implementării politicilor: Prin comisiile parlamentare relevante, Parlamentul ar putea să monitorizeze și să evalueze implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului, asigurându-se că acestea sunt eficiente și benefice pentru dezvoltarea sectorului.

Președintele:

1. Promovarea internațională: Președintele ar putea să sprijine promovarea vinului românesc și a enoturismului în străinătate prin participarea la evenimente internaționale, întâlniri diplomatice și campanii de marketing internațional.

2. Implicarea în inițiative și proiecte: Președintele ar putea să susțină și să se implice în proiecte și inițiative care promovează vinul și enoturismul la nivel național și internațional, oferindu-le astfel mai multă vizibilitate și legitimitate.

Alte instituții:

- Autorități locale și regionale: Aceste instituții pot juca un rol crucial în implementarea politicilor și programelor destinate promovării vinului și a enoturismului la nivel local și regional, având cunoștințe și expertiză în nevoile și potențialul specific ale fiecărei regiuni.

- Sectorul privat: Implicarea sectorului privat, inclusiv a producătorilor de vinuri, operatorilor turistici, restauratorilor și întreprinzătorilor locali, este esențială pentru dezvoltarea și succesul enoturismului în România.

- Societatea civilă: Organizațiile neguvernamentale, asociațiile de dezvoltare comunitară și alte organizații din societatea civilă pot contribui la promovarea vinului și a enoturismului prin proiecte de educație, conservare a mediului și implicare comunitară.

Prin colaborarea și coordonarea tuturor acestor instituții și actori relevanți, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării economice și sociale a țării.

Eu: Pentru că ai introdus în enumerare și ONG-urile. În România, din cauza legilor proaste, aceste entități sunt subfinanțate. Cele care mai primesc, cât de cât, fonduri - cele mai multe din zona privată - sunt ONG-urile care se ocupă de cazuri sociale sau de sănătate. Un lucru admirabil, dar care nu rezolvă real problemele. În niciun caz pe termen lung. Alegând, așa cum ai spus, „să susținem principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri” ce ar fi de susținut: un ONG care luptă pentru ridicarea nivelului de trai într-o zonă, urmând ca nevoile sociale și de sănătate să fie rezolvate din resurse proprii, sustenabile, predictibile, sau ONG-uri care se ocupă de pansarea acestor probleme, dar care vor fi, împreună cu beneficiarii, tot în aceeași situație și mâine, și poimâine, dependente de resursele private, care pot fi din ce în ce mai sărace (într-un context în care nu se sprijină excelența, inovația, valoarea adăugată)?

AI: Este o întrebare complexă și trebuie să se țină cont de mai mulți factori în luarea unei decizii în acest sens. În general, există argumente atât în favoarea susținerii ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților, cât și a celor care se axează pe nevoile sociale și de sănătate. Iată câteva considerații pentru fiecare:

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe ridicarea nivelului de trai și dezvoltarea comunităților:

1. Soluții pe termen lung: Abordarea axată pe dezvoltarea comunităților și ridicarea nivelului de trai poate oferi soluții pe termen lung pentru problemele sociale și de sănătate, prin creșterea accesului la educație, locuri de muncă, infrastructură și servicii de bază

2. Autonomie și independență: Susținerea comunităților în a-și dezvolta propriile resurse și capacități poate duce la autonomie și independență în gestionarea nevoilor lor, fără a fi dependente de asistență externă pe termen lung.

3. Durabilitate: Investițiile în dezvoltarea comunităților pot crea resurse și oportunități durabile, care să asigure un nivel de trai mai bun și o calitate a vieții mai ridicată pentru toți membrii comunității.

Pentru susținerea ONG-urilor care se concentrează pe nevoile sociale și de sănătate:

1. Urgență și necesitate imediată: Problemele sociale și de sănătate, cum ar fi sărăcia extremă, foametea, bolile infecțioase etc., necesită adesea intervenții imediate și urgente pentru a salva vieți și a ameliora suferința.

2. Egalitatea și drepturile omului: ONG-urile care se ocupă de nevoile sociale și de sănătate pot promova drepturile omului și egalitatea de acces la serviciile de bază, asigurând că nicio persoană nu este lăsată în urmă din cauza sărăciei sau a condițiilor sociale.

3. Reducerea inegalităților: Abordarea problemelor sociale și de sănătate poate contribui la reducerea inegalităților și la crearea unei societăți mai juste și echitabile, în care fiecare individ are șanse egale de a-și atinge potențialul maxim.

În final, alegerea între susținerea ONG-urilor care se concentrează pe dezvoltarea comunităților și cele care se axează pe nevoile sociale și de sănătate poate depinde de prioritățile și valorile adoptate în comunitate. Ideal ar fi să existe un echilibru între cele două tipuri de intervenții (subliniere autor), pentru a asigura atât dezvoltarea pe termen lung, cât și răspunsul la nevoile imediate ale comunităților vulnerabile.

Eu: Da… Echilibrul care nu există. Te întreb și altceva: cunoști vreun președinte al României care să fi susținut vinul nostru? Aceeași întrebare pentru prim-miniștri, miniștrii agriculturii…

AI:  În contextul specific al promovării vinului românesc, este important să menționăm că sprijinul și promovarea acestuia sunt adesea parte dintr-un efort mai larg de promovare a produselor agricole și alimentare românești. Prin urmare, este posibil să găsim lideri politici care au susținut industria alimentară și sectorul agricol în ansamblul său, inclusiv vinul românesc, în diferite contexte și ocazii.

În ceea ce privește președinții, prim-miniștrii și miniștrii agriculturii, aceștia pot fi implicați în promovarea vinului românesc prin participarea la evenimente, expoziții, târguri și campanii de promovare a produselor românești, precum și prin susținerea politicilor și măsurilor care facilitează dezvoltarea și exportul vinului românesc.

Este important să subliniem că sprijinul pentru vinul românesc poate fi exprimat și prin intermediul altor instituții și organizații, cum ar fi camerele de comerț, asociațiile viticole, organizațiile de turism și alte entități relevante din sectorul privat și public.

În concluzie, în contextul specific al promovării vinului românesc, este necesar să găsim lideri politici și oficiali care să susțină și să promoveze acest sector, fie în mod direct, fie ca parte a unor eforturi mai largi de promovare a produselor românești.

Eu: Că „este necesar”... știm. Te rog, poți formula o scuză în limbajul de lemn al politicienilor pentru non-acțiune?

AI: Înțeleg observația ta. Este adevărat că, în unele cazuri, implicarea liderilor politici în promovarea vinului românesc poate fi mai limitată sau mai puțin evidentă. Cu toate acestea, este important să recunoaștem că promovarea produselor agricole și alimentare, inclusiv a vinului, poate fi o prioritate în anumite circumstanțe și pentru anumite administrații.

În trecut, au existat diverse inițiative și evenimente la nivel național și internațional care au avut ca scop promovarea vinului românesc, iar unele dintre acestea au putut fi sprijinite sau susținute de către liderii politici și oficiali. Totuși, recunoaștem că există întotdeauna posibilitatea și nevoia de a face mai mult pentru promovarea și susținerea industriei viticole românești.

În cele din urmă, este important ca liderii politici să fie conștienți de importanța și potențialul industriei viticole românești și să sprijine inițiativele care contribuie la dezvoltarea și promovarea acesteia, în beneficiul economiei naționale și al comunităților locale.

Eu: Minunat! Poți participa la alegeri cu acest discurs! Din datele la care ai acces, Iliescu a introdus în discursul politic vinul românesc?

AI: Din datele mele, nu am acces la informații specifice despre discursurile publice ale domnului Ion Iliescu și modul în care a menționat vinul românesc în timpul mandatului său ca președinte al României (1990-1996 și 2000-2004). Discursurile publice și declarațiile politice ale liderilor pot fi documentate în diverse surse, inclusiv în arhivele presei, în transcrieri oficiale sau în lucrările de cercetare și analiză politico-socială.

Este posibil ca domnul Ion Iliescu să fi menționat vinul românesc în discursurile sale publice în diverse contexte, cum ar fi evenimente culturale, expoziții agricole, întâlniri diplomatice sau campanii de promovare a produselor românești. N-am găsit detalii specifice despre aceste mențiuni, dar ar putea fi înregistrate în sursele menționate anterior.

Eu: Președintele Băsescu? Îmi aduc aminte de promovarea vinurilor din Republica Moldova.

AI: Din informațiile la care am acces, nu am detalii specifice despre acțiunile președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește promovarea vinului românesc în timpul mandatului său. Totuși, pentru informații specifice despre eventualele gesturi similare cu cele menționate pentru vinul din Republica Moldova, ar fi necesar să consultăm sursele de informații disponibile, cum ar fi arhivele presei sau comunicatele oficiale ale Președinției României din perioada respectivă.

Eu: Sigur, sursele tale sunt – deocamdată – limitate.

Dă-mi, te rog, un discurs optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin, viticultură, cu toate componentele asociate, prin prisma unui:

1. politician;

2. funcționar în administrație;

3. investitor privat;

4. român emigrat în străinătate;

5. sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora;

6. persoană în etate/bătrân;

7. om de știință;

8. medic;

9. părinte rămas singur în sat (mama), cu copiii plecați la muncă în străinătate.

AI: Iată discursul optimist pentru dezvoltarea regională și națională prin vin și viticultură, prezentat din perspectiva fiecărei categorii de persoane menționate:

1. Politician:

„Dragi concetățeni, vinul și viticultura reprezintă o oportunitate imensă pentru dezvoltarea regională și națională. Prin promovarea și investițiile în acest sector, putem crea locuri de muncă, stimula turismul rural și spori exporturile, consolidând astfel economia țării noastre și oferind un viitor mai prosper pentru toți”.

2. Funcționar în administrație:

„Avem ocazia să transformăm peisajul economic și social al regiunilor noastre prin valorificarea potențialului vitivinicol. Prin colaborare între administrație și producătorii locali, putem să implementăm politici și proiecte care să sprijine modernizarea viticulturii, infrastructura rurală și dezvoltarea comunităților”.

3. Investitor privat:

„Vinul românesc are un potențial imens pe piața internă și externă. Prin investiții în tehnologie, marketing și dezvoltarea de branduri de calitate, putem să contribuim la creșterea competitivității produselor noastre și la atragerea de capital și expertiză în sectorul vitivinicol”.

4. Român emigrat în străinătate:

„Revenirea în țară poate fi facilitată de oportunitățile oferite de industria vitivinicolă în creștere. Prin implicarea în producția de vin și în dezvoltarea producției și a serviciilor complementare, putem revitaliza comunitățile din zonele rurale și construi un viitor mai bun pentru noi, pentru familiile noastre”.

5. Sociolog/antropolog care susține revenirea în țară a românilor din diaspora:

„Revenirea în țară poate fi o experiență împlinitoare și benefică pentru cei care aleg să valorifice revitalizarea comunităților noastre prin viticultură, oenoturism. Prin conservarea tradițiilor, culturii și peisajelor locale, putem să contribuim la construirea unei Românii mai puternice, cu o populație mai unită”.

6. Persoană în etate/bătrân:

„Am văzut schimbările și evoluția din țara noastră de-a lungul anilor și sunt convins că vinul și viticultura pot juca un rol crucial în asigurarea unui viitor mai luminos pentru generațiile viitoare. Prin transmiterea cunoștințelor și tradițiilor noastre viticole, iar prin știință putem să păstrăm vie flacăra progresului, șansa generațiilor viitoare”.

7. Om de știință:

„Vinul nu este doar o băutură, ci și un domeniu fascinant pentru cercetare și inovare. Prin investiții în cercetare și dezvoltare, putem să îmbunătățim calitatea și durabilitatea viticulturii noastre, să ne adaptăm la schimbările climatice și să contribuim la avansul științific și tehnologic al țării”.

8. Medic:

„Consumul moderat de vin poate aduce beneficii pentru sănătate, iar promovarea vinului românesc de calitate poate contribui la educarea populației în privința unui stil de viață sănătos. Prin cultivarea și consumul de vinuri locale, putem să promovăm tradițiile și să contribuim la bunăstarea fizică și mentală a comunităților noastre”.

9. Mamă rămasă singură în sat, cu copiii plecați la muncă în străinătate:

„Vinul și viticultura pot fi o sursă de speranță și reînnoire pentru comunitățile noastre afectate de migrație. Prin angajarea în podgorii sau în dezvoltarea agroturismului (oenoturism, n.m.), putem să ne reîntoarcem la rădăcinile noastre și să construim un viitor mai sigur și mai luminos, cu familii unite, cu bunicii, fiii, fiicele și nepoții la aceeași masă”.

Atât mai pot spune și eu: Doamne-ajută!

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Am pus mai multe întrebări AI-ului în legătură cu ce ar trebui făcut ca vinul, via și turismul viticol să contribuie la binele general. Urmăriți aceste răspunsuri. Majoritatea sunt LMC.

... și atunci, dacă avem răspunsuri la îndemână, de ce nu avem și „mișcarea” adecvată din partea politicienilor, a oamenilor din administrație?

Eu: Ai auzit de Oracolul din Delphi? 

AI: Da, Oracolul din Delphi era un important centru de profeție din Grecia Antică, situat în sanctuarul dedicat zeiței Apollo la Delphi. Oamenii veneau acolo să primească sfaturi și predicții despre viitor de la preoții care serveau drept intermediari între oameni și zei. Este cunoscut pentru influența sa puternică în lumea antică greacă.

Eu: Dar știi că răspunsurile erau cam ambigue, un fel de politically correct de astăzi?

AI: Da, există multe relatări care sugerează că răspunsurile date de Oracolul din Delphi erau adesea vagi sau ambigue, permițând interpretări multiple. Acest lucru putea fi folosit pentru a satisface diferitele dorințe sau interpretări ale celor care căutau sfatul oracolului. Astfel, putea fi comparat într-un fel cu "politically correct"-ul din ziua de azi, în sensul că răspunsurile erau formulate într-un mod care să nu supere pe nimeni și să rămână deschise la interpretare.

Eu: Totuși, dacă trebuie să vorbim de alb sau negru nu ne putem opri la gri - ca fiind opțiunea care nu supără pe nimeni.

AI: Este adevărat că uneori este necesar să se aleagă una dintre două poziții opuse și să nu ne oprim la o soluție de compromis care să fie considerată neutră sau nedureroasă. În multe situații, este important să se facă alegeri clare și să se susțină principii și valori, chiar dacă acest lucru poate genera tensiuni sau dezacorduri. Este esențial să căutăm adevărul și justiția, chiar și atunci când acestea implică alegeri dificile sau conflicte.

Eu: Suntem în perfect acord. Spune-mi atunci, crezi că o agricultură din ce în ce mai performantă, care, prin folosirea tehnologiei de ultimă oră, are nevoie de oameni într-un număr din ce în ce mai mic, este în folosul satelor, populației de acolo (aproape deloc implicată în fenomen nici ca forță de muncă, nici antreprenorial) și, prin extensie logică - sporului demografic al României (astăzi, negativ)?

AI: Este o întrebare complexă și există multiple aspecte de luat în considerare. Pe de o parte, tehnologia și automatizarea pot îmbunătăți eficiența și productivitatea în agricultură, permițând o mai bună utilizare a resurselor și reducând dependența de forța de muncă umană. Totuși, acest lucru poate duce la o scădere a necesarului de muncă în sectorul agricol, ceea ce poate afecta comunitățile rurale care depind în mare măsură de agricultură pentru traiul lor.

Pentru a contracara acest efect negativ, este important să se investească în programe de reconversie profesională și educație pentru a ajuta populația rurală să-și găsească noi oportunități de angajare în alte sectoare sau să devină antreprenori în domenii non-agricole sau agricole de nișă. De asemenea, este crucial să se dezvolte infrastructura și să se ofere sprijin pentru stimularea antreprenoriatului rural și diversificarea economiei locale.

În ceea ce privește sporul demografic al României, acesta poate fi influențat de multipli factori, inclusiv de migrație și de schimbările economice și sociale din țară. Dezvoltarea durabilă a comunităților rurale poate contribui la menținerea și creșterea populației prin crearea de noi oportunități și condiții de viață mai bune pentru locuitorii acestora și, posibil, la declanșarea fenomenului de migrație inversă.

Desigur, am și două seturi de argumente, unul pentru a convinge autoritățile și altul pentru a prezenta oportunitatea enoturismului cetățenilor, țăranilor:

Argumente pentru autorități:

Economic: Enoturismul poate stimula dezvoltarea economică a zonelor rurale prin crearea de noi locuri de muncă în domenii precum turismul, ospitalitatea, gastronomia, lărgirea ariei de servicii și dezvoltarea comerțului cu produse locale.

Promovarea patrimoniului cultural: Podgoriile și vinăriile sunt adesea însoțite de istorie și tradiție bogată, iar enoturismul poate contribui la promovarea și conservarea acestui patrimoniu cultural prin vizitarea și învățarea despre istoria și procesul de producție a vinului, cu resurse atrase de la public.

Infrastructură și servicii publice: Dezvoltarea enoturismului poate stimula investițiile în infrastructură și servicii publice în zonele rurale, cum ar fi drumurile, rețelele de apă și canalizare, facilități de agrement și siguranță.

Promovarea sustenabilității: Enoturismul poate promova practici agricole și de producție durabile, precum agricultura ecologică și gestionarea responsabilă a resurselor naturale, contribuind astfel la protejarea mediului înconjurător. Produse derivate sau chiar deșeurile pot fi valorificate ca îngrășăminte sau materie pentru producerea energiei.

Argumente pentru cetățeni, țărani:

Oportunitate de afaceri: Enoturismul oferă oportunități pentru tinerii antreprenori și fermieri să-și dezvolte propriile afaceri în domenii precum turismul rural, cazarea și restaurantele tradiționale.

Suplimentarea veniturilor: Participarea la enoturism poate aduce venituri suplimentare familiilor rurale prin vânzarea de produse locale, servicii de ghidaj turistic sau cazare și masă pentru turiști.

Promovarea culturii și tradițiilor locale: Enoturismul oferă oportunități pentru comunitățile rurale să își promoveze cultura, tradițiile și produsele locale, ceea ce poate duce la o mai mare apreciere și recunoaștere a valorilor lor în rândul turiștilor.

Creșterea comunității: Participarea la activități de enoturism poate consolida legăturile sociale în comunitățile rurale, creând oportunități pentru interacțiune și schimb de experiențe între locuitori și vizitatori.

Prin comunicarea și promovarea acestor argumente, atât autoritățile, cât și oamenii simpli ar putea fi convinși de beneficiile enoturismului și ar putea fi încurajați să sprijine și să participe la dezvoltarea acestui sector în zonele rurale, totul, în numele bunăstării generale crescute. Un element esențial este chiar fixarea persoanelor tinere în zonele rurale, zone supuse depopulării.

Eu: În cazul României, concret, vinul este privit doar ca produs agricol și de aceea „este legat” de Ministerul Agriculturii (MADR). Din păcate, Ministerul Agriculturii nu poate ține pasul cu schimbările de comportament economic, social, cultural. Nu se poate implica într-o strategie în care vinul poate deveni element principal al brandului de țară ca produs cultural, identitar, catalizator al unei noi vieți și al dezvoltării în mediul rural. Te rog, furnizează-mi separat, pentru fiecare minister, argumentele pentru care s-ar implica în promovarea vinului și a enoturismului (turismului vitivinicol), presupunând că ar exista legile care să le permită acest lucru. Personal, am în vedere Ministerele Culturii, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Cercetării (Învățământ), Ministerul Turismului.

AI: Înțeleg. Iată argumente pentru implicarea fiecărui minister în promovarea vinului și a enoturismului:

Ministerul Culturii:

1. Promovarea patrimoniului cultural: Vinul are o importanță semnificativă în cultura și tradițiile românești, iar promovarea acestuia poate contribui la conservarea și promovarea patrimoniului cultural al țării. Acest model există în Franța, de exemplu.

2. Evenimente culturale și festivaluri: Ministerul Culturii ar putea sprijini organizarea de evenimente culturale, festivaluri și expoziții legate de vin și tradițiile vitivinicole românești pentru a încuraja participarea și interesul publicului, dar și pentru a crește vitalitatea unor localități.

3. Sprijin pentru artă și creație: Enoturismul poate stimula interesul pentru arta și creația locale, cum ar fi arhitectura tradițională, arta culinară și artele decorative, pe care Ministerul Culturii ar putea să le sprijine și să le promoveze. Arta universală poate deveni parte integrantă.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale:

1. Crearea de locuri de muncă: Dezvoltarea enoturismului poate contribui la crearea de noi locuri de muncă în zonele rurale, în special în domenii precum turismul, ospitalitatea, meșteșugurile și gastronomia, ceea ce ar putea reduce șomajul și ar putea îmbunătăți nivelul de trai al comunităților locale.

2. Sprijin pentru antreprenoriat și formare profesională: Ministerul Muncii ar putea să ofere sprijin financiar și consultanță pentru antreprenorii locali din sectorul enoturistic și să dezvolte programe de formare profesională pentru a pregăti forța de muncă locală pentru noile oportunități de angajare.

Ministerul Afacerilor Externe:

1. Promovarea brandului de țară: Vinul românesc poate fi un ambasador puternic al brandului de țară în străinătate, iar Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine promovarea și exportul vinului românesc prin intermediul rețelelor diplomatice și al campaniilor de marketing internațional.

2. Diplomație culturală: Enoturismul poate fi un instrument eficient în diplomația culturală, facilitând schimburile culturale și promovând imaginea României în lumea întreagă. Ministerul Afacerilor Externe ar putea să sprijine inițiativele de promovare culturală care includ și elemente enoturistice. Diaspora poate reprezenta un avanpost valoros.

Ministerul Cercetării și Învățământului:

1. Cercetare și inovare: Ministerul Cercetării ar putea să sprijine cercetarea și inovarea în domeniul vitivinicol pentru a îmbunătăți calitatea vinurilor românești, pentru a promova practici sustenabile în agricultură, pentru a crea noi produse cu valoare adăugată mare.

2. Educație și formare: Ministerul Învățământului ar putea să integreze în programele școlare educație despre viticultură, enologie și enoturism pentru a pregăti viitoarea generație de profesioniști din industria vitivinicolă.

Ministerul Turismului:

1. Promovarea turismului rural: Enoturismul poate fi un element important în promovarea turismului rural în România, iar Ministerul Turismului ar putea să dezvolte strategii și programe specifice pentru a atrage turiști către zonele vitivinicole din țară.

2. Infrastructură și facilități turistice: Ministerul Turismului ar putea să sprijine investițiile în dezvoltarea infrastructurii și a facilităților turistice în zonele vitivinicole, inclusiv prin identificarea unor trasee cu potențial în vederea construirii și modernizării de drumuri, restaurante, pensiuni și alte facilități de cazare și agrement.

Alte organizații și instituții:

- Asociații și organizații viticole: Aceste organizații ar putea juca un rol important în promovarea vinului și a enoturismului la nivel local și național și ar putea colabora cu autoritățile pentru dezvoltarea sectorului.

- Asociații de dezvoltare locală: Aceste asociații pot fi partenere-cheie în implementarea proiectelor și inițiativelor de dezvoltare a enoturismului la nivel comunitar și regional.

- Organizații non-guvernamentale: ONG-urile pot sprijini dezvoltarea enoturismului prin proiecte de dezvoltare rurală, educație și formare profesională, conservare a mediului și promovare culturală.

Prin implicarea și colaborarea acestor ministere, organizații și instituții, se poate crea un cadru favorabil pentru promovarea vinului și a enoturismului în România și pentru valorificarea potențialului acestora în beneficiul dezvoltării durabile a mediului rural și a întregii economii naționale.

Notă lămuritoare:
LMC = La Mintea Cocoșului.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

În primul rând, sunt obligat să redefinesc pentru generația mai tânără „Europa de Est”. Pentru cei care au trăit în spatele Cortinei de fier, Estul însemna tot blocul socialist, de la Germania Democrată (un fel de bomboană pe colivă, pe atunci) până la URSS, trecând prin Polonia, Cehoslovacia (Cehia și Slovacia astăzi), Iugoslavia (Slovenia, Serbia, Croația, Muntenegru, Macedonia, Bosnia și Herțegovina), Ungaria, Bulgaria, România. Era să uit Albania. Oricum, în economia mesajului tot nu înseamnă prea mult (deocamdată?!). Ei bine, după cum puteți observa, țările astea, din punct de vedere geografic, nu-s chiar toate în est, ci, mai degrabă, în centrul Europei.

Mă rog, ce vreau să subliniez este că, în afara Germaniei unificate (Est + Vest), România are cel mai mare concurs internațional de vinuri. Adică, economii mult mai puternice decât cea a României (dacă socotim per capita, suntem pe ultimele locuri, cu Bulgaria și Albania), nu reușesc să aibă o competiție mai puternică decât VINARIUM.

Și nu că nu și-ar propune. Mai mult, concursul de la Ljubljana a fost cel mai important pentru tot blocul răsăritean timp de decenii. Și nu mai e.

Dacă nu știți, vă spun sigur, cu excepția Poloniei (despre care, ca țară vitivinicolă, vom mai vorbi în contextul încălzirii globale), toate celelalte țări sunt foarte puternice în producția de vin – și cantitativ, și calitativ. Dacă „desfacem” URSS-ul și ne uităm la țările care sunt independente astăzi și produc vin, vom înțelege și mai bine intensitatea concurențială: Republica Moldova (cu exporturi de vreo 8 ori mai mari decât cele ale României), Ucraina – un producător uriaș, mai ales de vinuri spumante (.... Odessa nu e la nord, e aici, în inima „centurii” ideale pentru viticultură). Georgia. Mai spunem ceva?! Georgia are aproape două decenii de când comunică – justificat – că este leagănul vitis vinifera, alături de Armenia. Armenia, care are o diasporă consistentă și influentă în toată lumea civilizată, cu precădere în SUA.  Cu alte cuvinte, „argumente” serioase pentru notorietate, în plus față de România. 

Cu toate acestea, nume, bani, influență sau istorie nu reușesc să susțină un concurs mai puternic decât VINARIUM.

Este adevărat că mărimea pieței românești este un factor extrem de important, apetitul românilor pentru vinul românesc, dar și pentru cel de import fiind alt factor care potențează o competiție internațională.

Dar trebuie să inventariem și componentele de inovație, împletitura de profesionalism și atmosfera colocvială care leagă edițiile din 2010 încoace, cel puțin.

De ce există această bornă temporală?

Pentru că în 2009 concursul (organizat pe atunci de PNVV) nu a mai avut loc. Cu un an înainte fuseseră înregistrate puțin peste 150 de probe și nu era atinsă limita obligatorie impusă de OIV – de 40% probe din străinătate.

Așa că subsemnatul, proaspăt ieșit din business (exit total) și fără dorința de a se mai întoarce în „zona” comercială (deși afacerea construită de la zero are un nume foarte bun și astăzi) – reia munca având o mică echipă, restaurând IWCB-ul, numit ulterior VINARIUM.

Echipa a fost, de la început, familia. Echipa și marele sponsor.

Concursul a fost reproiectat, ca singurul din lume cu înscrierea probelor în mod gratuit. Asta a stârnit WOW-uri și a fixat atenția lumii vinului pentru România. Se presupunea că statul – prin instituții create fix pentru acest scop – va susține demersul până la echivalentul taxelor pentru probele de vin, sumă care, este bine de știut, reprezintă cam 1/3 din bugetul concursului. Restul se acoperă din parteneriate, voluntariat și munca neretribuită a echipei ani la rând.

Statul s-a retras din joc (nu știu exemple în care statul să se asocieze în mod legitim cu succesul, dar visez cu ochii deschiși la ziua în care – contrazis de fapte – îmi voi retrage vorbele). VINARIUM a rămas puternic și a fost mereu de peste 10 ori mai mare decât era la momentul preluării – în edițiile standard.

În acest moment este, cu siguranță, evenimentul care aduce în România, la un loc, cei mai mulți specialiști în vin, experți internaționali – români și străini. Este, în același timp, un marker profesional vizibil (fără să fie târg, expoziție sau eveniment de public, altfel spus) care a contribuit și contribuie enorm la maturizarea pieței. În folosul producătorilor, în folosul consumatorilor, în folosul întregii economii.

Bun. Suntem cu toții de acord asupra celor de mai sus. Atunci, permiteți-mi o întrebare și retorică, dar și neretorică: Avem un mare eveniment internațional care împlinește 20 de ani. Ce facem cu el?

VINARIUM. În semn de prețuire.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

Cititorul din mediul antreprenorial privat, care parcurge acum aceste rânduri, a înțeles, de fapt, cu mult înainte și independent, cum ar trebui să meargă societatea românească. O privire nouă nu strică şi redundanţele pot fi, sper, iertate.

În „sectorul bugetar” (nu intră în microanaliza de față profesorii, medicii, cercetătorii, ci „amploaiații” din administrație, reglementare etc.), cei care nu citesc nimic în afară de scripțogăraia oficială sunt mulți.

Oricum, acești funcționari sunt foarte liniștiți. Ei nu fac nimic (ad litteram!).

Mai avem o categorie din sector. Cei care citesc articolele „dușmănoase”. Mai informați, mai nervoși, mai aroganți. În afară de a pune cu greu pe făgaș câte o modificare de normă/formă (elaborată de frații mai mari, parlamentarii), nici aceștia nu fac nimic, deși, dacă ai avea timp să îi asculți, ei „analizează”, ei „propun”, ei „susțin” și tot ei… „dau” nerecunoscătorilor.

Avem o replică de ecosistem mangrovian (așa să îi rămână numele!), adaptat la fluxurile și refluxurile politice, opus, însă, pădurii de mangrove în termeni de  (bio)utilitate.

Legile țării pleacă din încâlceala rădăcinilor sistemului și se întorc (spre aplicare) tot în acest loc. De aici și lungimea ciclurilor controlate în totalitate de smârcul parazitar al capitalismului nostru… deosebit.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu de costuri ale inutilității sau în ce constă, în realitate, stagnarea României.

În timp ce la Timișoara un proiect medical vital pentru operarea copiilor pe cord „stă” în 3 milioane de euro, orice Oficiu, orice Direcție, orice Agenție (de Stat & stat) toacă acești bani cât ai spune „rezistență la reformă”. Și, de parcă nu ar fi suficient că ne aflăm  în această situație, atenție!, sunt propuse la înființare și alte „entități” care, în numele nostru (dar fără să ni se ceară acordul sau să fim măcar consultați), se vor angaja că ne rezolvă problemele economice, sociale ș.a.m.d. Nișe sau câmpuri largi de activitate sunt acoperite de organizaţii particulare, ONG-uri, institute funcționale, structuri reale din viața reală care, însă, nici nu pot visa la patrimoniul și salariile oferite excrescențelor de „mangrove”. Cine a gestionat, cine gestionează, cine va gestiona aceste „comitete și comiții” inventate de stat şi plătite din banii noştri? Oameni fără valoare profesională, „numiți” prin concurs (construcţie antitetică?!… ei, știți că se poate...), cu suficient de mult timp liber pentru a se grefa la desișul „protector” (Baudelaire însuși n-ar mai fi scris Les Fleurs du mal,  confruntat cu un asemenea subiect, Les racines... du mal fiind un titlu cu mult mai potrivit).

Ramificațiile sub şi supraterane vor găsi argumente – întotdeauna – pentru „oportunitate” și „utilitate”, chiar dacă toți banii alocați se vor duce doar pe apa... salariilor (cu defluenții – sedii/birouri, mașini, telefoane, delegații).

Nu e o noutate ceea ce spun eu aici. O știu până și adolescenții care, teoretic, pot fi păcăliți mai ușor. Practic, scârbiți de ceea ce se întâmplă aici, în România, și-au setat un AMR („au mai rămas” X zile; termen folosit în stagiul militar obligatoriu sau în īnchisoare) și numără clipele până când vor părăsi țara.

Dintre cei rămași, mulți vor înlocui sau vor îngroșa rândurile aparatului de... stat prin grija mămicii /tăticului şi a fertilizantului PCR din pădurea mangroviană neadormită. Culmea, unii părinți sunt dintre cei care poate au creat ceva bun în țara asta, dar care au început să-şi pună mari întrebări de ce arată balanţa vieţii că demnitate = înfrângere, iar cameleonism = trai dulce.

Apropo de demnitate... (Chiar, de ce s-or fi numind demnitarii „demnitari”?!)

Cunosc personaje puternice din zona antreprenorială. Cum intră în contact direct cu un ministru, devin alți oameni. Aplecați spre față cu măcar 15 grade mai mult decât ar cere-o până și o severă durere de spate, servili, umili, yesmeni, gata „să pună și la portbagaj”, dispuși să facă și o donație pentru partid (chiar dacă „politica nu e de el”).

Fraților, în afara fondării firmei în termeni... de inexactitate în raport cu legea (sau cu morala?), ce te poate pune în postura de dominat în relație cu un ministru, un om care nici nu prea apucă două recolte în fruntea ministerului? A, poate dorința de a extrage foloase dintr-o eventuală discriminare pozitivă („pozitivă”... fiind un fel de a spune), atragerea unui avantaj imediat doar pentru sine. La fel ca aprovizionarea cu gaz a țărilor europene, pe protocol individual, „eu mai deștept decât ceilalți”. Până la acest moment, modelul părea că funcționează. Dar, iată, a venit nota de plată. În acest context (dramatic), Europa își proiectează ca un întreg viitoarele negocieri pentru energia de care are nevoie. Altfel spus, ceea ce a părut ieftin (ca salvare individuală)... se dovedește a fi foarte scump. Așa și la noi. Să dezambiguizăm: plecarea de mâine a copiilor e o plată scumpă pentru un azi neasumat, tratat prost în termenii colectivităţii.

O plată pe care o simt și mai greu cei care nu au nicio vină şi care au militat pentru unirea forţelor românilor cu crez nealterat.

P.S.: semnalele de mai sus nu au nicio tangență cu vreo situație din viața personală. Fiica mea, Ruxandra, este drd. antropolog și rămâne aici, în România. Cercetează - printre altele - comportamentul uman și resorturile intime care îl generează. Evident, sper că, în viitor, va avea cine să valorifice rezultatele muncii ei.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB

Ce pierdem lăsând de treizeci de ani încoace la butoanele Administrației centrale oameni incompetenți, indivizi mărunți, slujbași fără viziune și fără voinţă de acțiune?

Există țări viticole puternice unde se câștigă bani pe toată filiera vinului: din amonte și afluenți (industrii și servicii furnizoare de materiale oenologice, tehnologie, sticlă, etichete, dopuri, plante, utilaje, vase, substanțe de protecție fitosanitară, îngrășăminte, irigații, software ș.a.m.d.) până în aval cu largi estuare și delte (comerț clasic și on-line, industria ospitalității – oenoturism, procesatori de plăți, curierat). Nimic nou sub soare. În general (cu excepția României), aceste țări își leagă de VIN (și produsele derivate) brandul de țară, integrează vinul în patrimoniul cultural, au în circulație legi importante (altele decât cele agricole sau de reglementare fiscală/comercială) care fac din vin un produs-vedetă. Repet, nimic de neînțeles până aici (nu şi pentru guvernanții de pe Dâmbovița care consideră subiectul prea complicat).

Specială este poziția unor țări care n-au avut o viticultură notabilă, care au debutat târziu în această activitate sau care nu erau recepționate ca forță vinicolă. Vorbim aici de Marea Britanie, Statele Unite și... Germania.

Ora exactă în vin se dă la Londra! Ratingurile, poziționările comerciale pe piața globală vin (!) dintr-o țară care, în afara unor (puține) vinuri spumante, nu propune nimic la raftul de vin. Cum e posibil?! Păi, cam e... Cele mai puternice școli de cunoaștere oeno (și nu mă refer la școala de viticultor sau de vinificator) se află aici. Jurnalismul de profil a fost încurajat (și susținut). Concursurile și târgurile internaționale – pe lângă cele de mai sus – dau „forța”, puterea de influență a Regatului Unit. De aici pleacă licențele pentru WSET (Wine & Spirit Education Trust), aici se „întronează” Masters of Wine, iar medalia de tip concurs (purtătoare a numelui unei mari publicații) este prezentă peste tot în lume ajutând la vânzarea vinului.

Statele Unite. Mike Veseth explică foarte bine în cartea „Războaiele Vinului” cum a redevenit America competitor de prim rang în piața vinului, abia după anii '60. S-a investit în școli/universități, au fost încurajați formatorii de opinie în domeniu prin găzduirea subiectului „oeno” în ziare, reviste (Wine Spectator are unul dintre cele mai mari tiraje print din lume), show-uri TV, producții cinematografice hollywoodiene.

Germania. Această țară s-a luptat cu stereotipiile „țara berii” și „dar fac nemții vin?”, ajungând arbitrul pieței mondiale. Care au fost jaloanele traseului către succes? Sprijinirea târgurilor de profil și a concursurilor. Astăzi, Prowein (Düsseldorf) este un fenomen al domeniului aducând bani și putere Germaniei. Marile concursuri precum Berliner Wine Trophy (frate cu VINARIUM în VINOFED) ajută marii comercianți, lanțurile de retail, dar și consumatorii să se ghideze într-o aglomerare din ce în ce mai mare a vinurilor ofertate. Este admirabilă (și folositoare) angajarea de susținere a unei inițiative private din partea autorităților locale, de land și de țară. Timp de 30 de ani m-am străduit să captez atenția autorităților de la noi pentru un efort consolidat în a ne înscrie și noi în cursă. N-am așteptat reacția/acțiunea statului și am continuat să construim, să inovăm, să ne perfecționăm. Am crezut, însă, că statul ni se va alătura, mai ales că aveam deja dovada viabilităţii proiectului nostru.

VINARIUM este posesorul unui palmares impresionant de performanțe: implementarea unui sistem electronic de jurizare bazat pe un soft de producție proprie, o realizare care, la data respectivă, mai avea doar un singur „omolog” pe plan mondial; primul concurs din lume desfășurat on-line și singurul care s-a ținut la data fixată în plină pandemie; realizarea unui sistem alternativ de evaluare prin monitorizarea de tip „neurofeedback”. Aceste premiere au nevoie de popularizare. Continuarea cercetării trebuie susținută. Obligația firmelor este de a face profit, ceea ce le îndepărtează de la o implicare pronunțată în finanțarea științei. Statul, însă, poate să o facă. Poate şi trebuie să susțină performanța în folosul tuturor. Da. Ați anticipat bine. Haideți să formulăm împreună întrebarea firească: DE CE NU O FACE? O bucățică de răspuns ar fi: ...pentru că nu îl forțăm! Provocările economice din următoarea perioadă s-ar putea să ne arate cât costă, de fapt, neimplicarea.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM-IWCB