Legea irigațiilor și Legea arendei, considerate vitale pentru creșterea capacității de producție a României în paralel cu reducerea riscurilor climatice, au fost modificate în beneficiul fermierilor.
Legea privind irigațiile (despre care am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5347-sistemele-de-irigatii-la-nivelul-fermelor-beneficiaza-de-finantare-publica-nerambursabila-o-noua-lege-cu-buget-majorat-adoptata-de-parlament.html) a fost trimisă spre promulgare, iar modificările aduse Legii arendei se află în analiză la Senat, urmând să fie dezbătute în curând în Parlamentul României.
Noua Lege a îmbunătățirilor funciare îndreaptă o veche inechitate, extinzând subvenționarea cu până la 50% a cheltuielilor cu energia folosită la irigat și pentru fermierii individuali, persoane fizice sau juridice, care au investit în amenajări locale. Până acum, de această facilitate beneficiau doar organizațiile de udători sau fermele cu acces la rețeaua națională de irigații.
„O a doua modificare cheie este eliminarea condiției care constituia o barieră în calea extinderii irigațiilor în foarte multe zone: acordul explicit al proprietarului terenului. Conform amendamentului, autorizația de construire va putea fi de acum emisă după 10 zile calendaristice de la publicarea notificării intenției de a construi de către deținătorul proiectului, ceea ce rezolvă situațiile a numeroase proiecte blocate din cauza faptului că moștenitorii nu puteau fi contactați”, precizează Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).
În plus, arată APPR, noua lege a irigațiilor prevede și alocări bugetare consistente, de până la 1500 miliarde euro până în 2027, pentru reabilitatea și extinderea infrastructurii principale de irigații, esențială în conservarea capacității de producție și combaterea efectelor secetei cu care țara noastră se confruntă periodic.
„Cealaltă piesă esențială pentru construirea unui ca bază pentru exploatații agricole viabile o constituie inițiativa legislativă pentru modificarea prevederilor referitoare la arendarea terenurilor agricole, prevăzute de Legea nr.287/2009 privind Codul civil. Aceasta intră în procedura de analiză la Senat, urmând să fie dezbătută de Parlamentul României în procedură de urgență”, menționează APPR.
„Legea arendei este rezultatul discuțiilor și dezbaterilor pe care le-am avut cu fermierii și asociațiile de profil care ne-au explicat că au nevoie de predictibilitate și stabilitate pentru a se putea dezvolta, pentru amortizarea investițiilor, accesarea de fonduri europene sau credite bancare”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.
Proiectul legislativ prevede ca durata arendării să fie de minimum zece ani. Dacă arenda nu este plătită la timp, se reziliază unilateral contractul. Totodată, este interzisă subarendarea, dar nu și schimbul de terenuri între arendași. Contractele aflate în derulare rămân în vigoare până la data expirării.
„Legea arendei este un sprijin atât pentru cei care investesc în agricultura românească, cât și pentru proprietarii de terenuri care nu pot să le întrețină”, a specificat Florin Barbu.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Guvernul a aprobat Programul Naţional Apicol (PNA) pentru perioada 2020-2022, normele de aplicare și valoarea sprijinului financiar.
Cuantumul contribuției Uniunii Europene la Programul Apicol pentru România pentru anul 2022 se menține la același nivel ca în 2021, respectiv 6.081.630 euro, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Prin actul normativ adoptat de Guvern joi – 14 aprilie - se actualizează valoarea în lei pentru anul 2022 și valoarea totală a sprijinului financiar. Astfel, se modifică valoarea totală a PNA de la 168.639.000 lei la 169.621.000 lei, din care contribuția Uniunii Europene este de 50%, respectiv 84.810.500 lei, precum și valoarea pentru anul 2022 de la 59.214.000 lei la 60.196.000 lei.
PNA a suferit o serie de modificări și completări menite să simplifice accesarea unor măsuri din program. Astfel:
Au fost eliminate o serie de documente, respectiv copia actului care atestă autorizarea sanitară-veterinară pentru comercializare a furnizorilor de medicamente, precum și documentul care confirmă notificarea produselor proteice solide;
S-a introdus posibilitatea depunerii copiei manualului de utilizare/a instrucțiunilor de montare și întreținere a acestor mijloace, după caz, în locul copiei cărţii tehnice;
S-au definit produsele care intră în componența echipamentului de protecție, respectiv bluze/jachete apicole, pantaloni sau combinezoane apicole, mască apicolă si mănuși apicole, în vederea decontării corecte a acestora, ținând cont de faptul că au prețuri diferite la facturare;
S-a modificat termenul de depunere a cererilor de intenție de la 31 mai la 30 aprilie;
S-a definit categoria de „produse proteice solide”, respectiv produse proteice solide care se administrează ca atare, fără posibilitatea de a fi reconstituite, pentru clarificări și o aplicare unitară;
S-a reglementat faptul ca membrii formei asociative care sunt beneficiari ai serviciilor de consultanță, promovare și/sau perfecționare să nu fie furnizori de astfel de servicii în cadrul Programului, evitându-se astfel crearea de condiţii artificiale;
S-a abrogat art. 22 din anexa nr.2 la HG nr.339/2020, care reglementa o excepție pentru anul 2022 cu privire la termenul limită de depunere a cererii de plată şi a documentelor justificative, astfel încât pentru anul 2022 termenul limită este 31 iulie 2022;
Se reglementează posibilitatea redistribuirii sumelor neutilizate în cadrul unei acțiuni către celelalte acțiuni;
Se reglementează sancțiunea de excludere de la plată pentru refuzul controlului la faţa locului la data comunicată, precum și pentru lipsa produselor pentru care s-a solicitat sprijin în cererea de plată.
„Apicultura românească are un rol extrem de important în obținerea producțiilor din sectorul vegetal, iar produsele apicole românești sunt extrem de apreciate atât pe plan intern, cât și internațional. În urma dialogului cu reprezentanții apicultorilor, am simplificat condițiile de accesare a Programului Național Apicol pentru a le facilita accesul la fondurile disponibile. De asemenea, avem în vedere măsuri de sprijin pentru creșterea suprafețelor cultivate cu specii melifere, astfel încât apicultorii să aibă la dispoziție mai multe suprafețe când merg cu albinele în pastoral”, a precizat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își deschide porțile în perioada 14-17 aprilie 2022, printr-un eveniment dedicat sărbătorilor pascale. Este un bun prilej pentru vizitatori să redescopere tradiția și valorile românești autentice.

La Târgul de Florii sunt prezenți 28 de mici întreprinzători locali, membri ai Asociației „Produs de Cluj”, care participă pentru a treia oară la un eveniment organizat în incinta MADR. Astfel, din 14 aprilie, între orele 08:00-18:00, producători de preparate alimentare care păstrează tradiția locală și meșteri artizani expun publicului sortimente de produse tradiționale obținute după rețete proprii și obiecte realizate manual.



Printre produsele românești de la Târgul de Florii din acest an amintim gemuri, dulcețuri, compoturi, siropuri din fructe, zacuscă, uleiuri presate la rece, turtă dulce, ciocolată, pâine și prăjituri de casă, brânzeturi, produse din carne, băuturi spirtoase și vinuri.
Nu lipsesc costumele populare din zona Ardealului, cojoacele și curelele din piele, produsele cosmetice bio și cele din lavandă, articolele sculptate în lemn, precum și ouăle încondeiate.



Evenimentul de la MADR reunește pe lângă partenerii clujeni ai Asociației, mici întreprinzători din alte județe, invitați speciali, care expun, de asemenea, produse realizate manual.
În premieră, între expozanți se află Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, iar la standul acesteia sunt prezentate spre vânzare produse provenite din fermele și stațiunile sale. Stațiunea Viticolă Apoldia Maior a adus la târg vinurile albe Docentus, Eruditus și Traminer Roz, precum și vin ambalat la Bag-in-Box servit la pahar. Ferma Cojocna este prezentă cu ulei presat la rece, iar din serele Universității sunt aduse roșii cherry.
„Mi-am propus ca organizarea unor astfel de evenimente în curtea MADR să devină o tradiție pentru a le oferi producătorilor români autentici posibilitatea să își valorifice produsele, iar consumatorilor prilejul să își procure produse de calitate. Avem produse românești extraordinare, iar rolul nostru este să venim cu soluții de sprijin și de promovare a lor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Foto: MADR
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Legea pentru modificarea și completarea cadrului legislativ privind irigațiile, prin care fermierii sunt sprijiniți pentru dezvoltarea sistemelor de irigații locale, a fost adoptată de Parlament. Prin noul act normativ este majorat la 1,5 miliarde de euro bugetul alocat pentru reabilitarea infrastructurii prevăzută în Programul Național de Reabilitare și/sau Înființare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj.
Deținătorii sistemelor de irigații locale au dreptul de a beneficia de finanțare publică nerambursabilă pentru proiecte de dezvoltare rurală de investiții pentru înființarea/reabilitarea/modernizarea și/sau exploatarea sistemelor de irigații locale. Deținătorii sistemelor de irigații locale au obligația dotării acestor sisteme cu mijloace de măsurare a consumului de apă și energie electrică pentru irigații.
Cheltuielile, în cotă de până la 50%, aferente consumului de energie electrică, necesar asigurării apei pentru irigații de către deținătorii de sisteme de irigații locale, independente de infrastructura de îmbunătățiri funciare, vor fi suportate din bugetul ANIF, pe aceleași principii aplicate deja fermierilor care folosesc infrastructura principală de irigații și beneficiază în prezent de această măsură.
Prin completările aduse legislației, termenul de implementare a Programului Național de Reabilitare și/sau Înființare a Infrastructurii Principale de Irigații și Infrastructurii de Desecare și Drenaj se prelungește până la anul 2027, având în vedere complexitatea lucrărilor, fiind necesară stabilirea unei perioade de realizare de cel puțin trei ani, raportat la perioadele de timp pentru execuția acestor lucrări care sunt limitate la câteva luni, în afara sezonului de irigații. „Acest termen se corelează cu cel prevăzut în viitorul document programatic 2023-2027, unde finanțarea acestui sector important al agriculturii este prevăzută ca intervenție în cadrul Planului Național Strategic, dedicată sprijinirii investițiilor în infrastructura de irigații. Perioada de implementare stabilită până în anul 2027 implică și actualizarea obiectivelor de investiții cuprinse în acest program, motiv pentru care se propune finanțarea unor amenajări de desecare și drenaj din zonele în care fenomenele de inundații și secetă alternează, astfel încât infrastructura reversibilă să fie utilizată și pentru irigarea suprafețelor cuprinse în aceste amenajări”, transmite MADR.
O altă modificare prevede faptul că pentru executarea lucrărilor de reabilitare a infrastructurii de îmbunătățiri funciare, titularii autorizațiilor de construire au posibilitatea notificării intenției de a executa aceste lucrări, în cazul în care în contractele de concesiune, închiriere şi arendă încheiate cu proprietarii nu cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcții pe aceste terenuri sau nu pot fi identificați. După zece zile notificarea devine titlu pentru emiterea certificatului de urbanism şi a autorizației de construire.
Prin schimbările aduse, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), federațiile și organizațiile beneficiază de un drept de servitute și un drept de uz asupra terenurilor aferente infrastructurii de îmbunătățiri funciare pentru asigurarea integrității, realizarea lucrărilor de întreținere, reparații sau pază.
„Mă bucur că acest proiect pe care l-am inițiat alături de colegii mei parlamentari a fost adoptat de Legislativ. Prin această completare a legislației putem finanța și sistemele de irigaţii la nivelul fermelor, astfel încât fermierii să-şi poată crea microsisteme de irigat, care să îi ajute să obțină producții mai bune. Prin normele de aplicare ale legii, ANIF se va ocupa de întreaga documentaţie, fermierii vor depune doar o cerere pentru înfiinţarea sistemului de irigaţii local, iar angajaţii ANIF vor fi cei care vor obține avizele de la autorităţile cu atribuţii în domeniu”, arată ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Despre făinare la cereale (Erysiphe graminis) vorbim în fiecare sezon, fiecare fermier pregătindu-se să combată acest patogen, care, scăpat de sub control, poate produce pierderi de peste un sfert din recoltă.
Atunci când condițiile de apariție a bolii sunt întrunite, și anume temperatura optimă între 10-20 grade Celsius, nefiind exclusă apariția bolii și la temperaturi mai scăzute sau mai ridicate, asociate cu o umiditate de la 70% în sus, cu un optim de peste 90%, trebuie să intervenim pentru a împiedica pierderile arătate mai sus.

Summit Agro propune pentru combaterea acestui patogen produsul , având substanța activă ciflufenamid 5%, condiționat sub formă de emulsie de ulei în apă - formulare excepțională în practică datorită unei foarte bune aderențe pe suprafața tratată, fiind foarte greu spălat de ploi. Este omologat la cultura de grâu - 0,2 L/ha, viță de vie - 0,3 L/ha și măr - 0,45 L/ha.
Adevărata eficiență a acestui produs o observăm acolo unde, pe lângă condițiile de apariție a bolii arătate mai sus, întâlnim și o densitate ridicată la semănat și evident o fertilizare cu azot pe măsura producțiilor așteptate.
Întâlnim aceste condiții la CAI Curtici și CAI Olari și de aceea l-am rugat pe cel care administrează cele două societăți, domnul dr. ing. Dimitrie Muscă, să ne spună câteva cuvinte despre tehnologia pe care o aplică la cultura grâului și despre experiența avută cu produsul .

Dr. ing. Dimitrie Muscă: „Cultivăm la cele două unități din județul Arad, CAI Curtici și CAI Olri, peste 3000 ha de grâu anual, iar tehnologia noastră se bazează pe o densitate ridicată la hectar, și anume circa 750 boabe germinabile/mp, realizând peste 720 de plante/mp. Ne bazăm pe spicele obținute de la planta mamă și mai puțin de la frați, a căror dezvoltare se reduce, prin densitatea realizată. Obținem producții medii ridicate an de an, de peste 7500 - 8000 kg/ha și de foarte bună calitate, având în vedere că indicii de panificație ne interesează în mod direct, deoarece cu făina obținută aprovizionăm și brutăria proprie, unde producem pâine și produse de patiserie. Aplicăm mijloace agrotehnice bazate pe scarificarea tuturor suprafețelor și efectuăm o fertilizare echilibrată, bazată pe cartările agrochimice”.
La aceste densități, condițiile de apariție a bolilor, în general, sunt întrunite foarte rapid, de aceea l-am întrebat pe domnul Dimitrie Muscă ce înseamnă și cum reușește să obțină un grâu atât de sănătos an de an, în condițiile unor producții medii foarte mari.
„Numai multă muncă și pricepere garantează succesul acestei culturi. Urmărim îndeaproape starea de sănătate a culturii și intervenim imediat ce situația o impune. Nu suntem feriți nici de făinare, rugini, septorioze sau fuzarioza spicului, că să enumăr câteva dintre bolile cu care ne luptăm. În ceea ce privește discuția noastră de astăzi despre produsul , îl utilizăm cu mult succes de câțiva ani și ne oferă o siguranță foarte mare, având în vedere că are efect atât preventiv, cât și curativ. Pătrunderea rapidă translaminară și vaporii pe care îi creează după administrare la nivelul suprafeței foliare, asigură o foarte bună combatere a acestui patogen, ce poate duce, dacă nu este tratat, la pierderi importante de producție. Sigur, nu ne dorim acest lucru”, ne-a spus dr. ing. Dimitrie Muscă.
Noi am numit produsul „Regele câștigător în combaterea făinarilor”, dar îmi dau seama că și acest drum al grâului spre masa noastră este un „Regal al pâinii” și de aceea, cu permisiunea domnului Muscă, am dat titlul acestui articol „Doi regi la aceeași masă”.
În fiecare bucată de pâine noi vedem muncă, tradiție și un pic de istorie. În aceste condiții, cred că asocierea din titlu este potrivită.

Pentru mai multe detalii cu privire la fungicidul contactați, cu încredere, reprezentanții Summit Agro România sau scrieți-ne pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Articol scris de: ing. Adrian Isoc, Summit Agro România
Răspunzând nevoilor viticultorilor de echipamente precise şi performante pentru a atinge nivelurile de eficienţă şi productivitate pe care şi le doresc, Agri-Alianţa, distribuitor autorizat Kubota, ERO şi BRAUN, propune în acest an o gamă completă de echipamente pentru plantațiile viticole.
Încă din 2007, Agri-Alianța este aliatul viticultorilor, pomicultorilor şi tuturor fermierilor, oferind o gamă completă de mașini şi echipamente. „Succesul lor este succesul nostru”, spun reprezentanții companiei. Agri-Alianța acoperă întregul teritoriu al României prin filialele din Ilfov, Teleorman, Neamţ, Ialomiţa, Bihor şi Timiş.

Tractoare Kubota înguste, manevrabile şi puternice, perfecte pentru podgorii
Special proiectate pentru podgorii şi livezi, modelele din seria M5N (narrow) oferă puterea potrivită pentru toate lucrările şi sunt disponibile în variantele ROPS sau cu cabină. Sistemul practic de întoarcere Kubota bi-speed sporeşte manevrabilitatea în spaţii limitate. Începând cu un unghi de întoarcere de 35º, acest sistem măreşte viteza periferică a roţilor din faţă. Rezultatul este un unghi de întoarcere extrem de strâns, care vă permite să intraţi în rând dintr-o singură încercare şi să manevraţi tractorul cu uşurinţă printre obstacole.
Modelul M5091 N Power Crawler aduce în plus sistemul de şenile spate şi este gândit special pentru lucrul în terenuri accidentate, în pante sau acolo unde se doreşte aplicarea unei presiuni minime asupra solului. Datorită amprentei mari a şenilelor Power Crawler, masa tractorului este repartizată uniform. Astfel, el oferă o mai bună stabilitate, o compactare redusă şi deteriorarea minimă a solului. Şenilele oscilează independent, ceea ce permite traversarea cu flexibilitate a suprafeţelor accidentate, menţinând ambele părţi ale tractorului în contact cu solul.

Puteţi alege între două variante de transmisie: 18 F/18 S, respectiv o transmisie confort 36F/ 36 S powershift dual speed. Datorită sistemului stabil de prindere în 3 puncte categoria II, tractorul are o capacitate de ridicare de 2.300 kg şi poate ridica utilajele grele cu ușurinţă. Pompa hidraulică principală are o capacitate de 69 l/min, iar cea de direcţie, de 26 l/min.
Opţiunile includ priză de putere frontală (PTO), 1.000 rot/min şi ridicător frontal ȋn 3 puncte, cu capacitate de ridicare de 2.100 kg. Opţional sunt disponibile până la 5 distribuitoare hidraulice duble spate şi kit hidraulic median cu joystick de control.
Tractoarele Kubota şi-au demonstrat eficienţa în podgorii împreună cu echipamentele ERO: maşinile de pre-tăiat, maşinile de defoliat şi maşinile de cârnit. De asemenea, cultivatoarele cu palpator BRAUN formează o pereche perfectă şi eficientă cu tractoarele Kubota.

Maşini de pre-tăiat ERO
Cu trei modele diferite – VS 07 P, VS 98 S și VSL 98 D și numeroase opțiuni, utilajele ERO și Binger oferă alegerea potrivită pentru fiecare aplicație.
Seria ușoară VSL 07 P este potrivită pentru tractoare mici și pentru utilizare pe pante abrupte.
VS 98 S face față vițelor cu creștere viguroasă.
VS 98 D a fost optimizat pentru podgoriile cu frunziș extrem de dens.
Utilajele pot fi echipate cu un număr diferit de discuri de tăiere, pentru a asigura lungimi de tăiere variate. Trei dimensiuni ale cadrului permit nouă lungimi de tăiere diferite între 21 și 105 centimetri. Acest lucru asigură adaptarea optimă a utilajului la condiţiile specifice din podgorie.

Maşini de cârnit ERO
Maşinile de cârnit ERO sunt disponibile în variantele L și U, atât în varianta simplă, cât şi dublă. Elementele de tăiere au protecţie individuală la impact. Cuţitele de tăiere din oţel inox au formă curbată, pentru a provoca un efect de aspirare şi un efect antiadeziv. Puteţi alege din 7 lungimi de tăiere, de la 100 cm la 195 cm.
Comfort Controller cu operare prin intermediul joystickului intră în echiparea standard. În echiparea standard mai sunt incluse:
reglajul manual al lăţimii de tăiere (10-85 cm);
înclinarea laterală a cuţitelor (30°);
reglajul mecanic al unghiului de lucru pentru cuţitele verticale;
reglajul mecanic al unghiului de lucru pentru cuţitele orizontale (90°);
reglajul mecanic al înălţimii de tăiere a cuţitelor orizontale (40 cm);
dispozitiv de securitate cu retur automatic prin cilindri cu gaz al cuţitelor orizontale şi verticale.

Cultivatoare cu palpator BRAUN
Cultivatoarele cu palpator BRAUN permit întreținerea podgoriilor fără a folosi substanțe chimice, folosind tehnologia Braun Maschinenbau GmbH, specializată în combaterea mecanică a buruienilor și cultivarea organică a solului din podgorii.
Proiectarea modulară a palpatorului Braun permite adaptarea flexibilă la toate cerințele și situațiile de lucru. Consecinţa benefică, în avantajul fiecărui client, este posibilitatea de a avea o soluţie individuală personalizată nevoilor sale și mai ales rentabilă.
Cultivatorul LUV PERFECKT este conceput pentru a efectua toate operațiunile necesare în jurul butașilor de viță-de-vie, în mod eficient și ecologic. Datorită construcției modulare, modelului de bază LUV i se pot adăuga multe unelte: lamă de prăşit, foaie de cormane, roţi cu degete din nylon şi perii de plivit. Echipamentul poate fi montat în fața, în spatele sau pe mijlocul tractorului.
Avantajele sistemului BRAUN sunt: ridicare verticală controlată cu precizie; capacitate de declanșare manuală de urgență electromagnetică; reglarea palpatorului la elementul de arat; asamblare și dezasamblare ușoară a sistemului modular; schimbarea uneltelor rapid și ușor, datorită suportului integrat.
Montarea mediană a cultivatorului cu palpator LUV Perfekt, cu reglare hidraulică a lățimii, oferă cea mai convenabilă cultivare.
Avantajele sunt multiple:
posibilitatea de a utiliza şi alte utilaje, concomitent cu palpatorul;
tractorul este scurt, deci şoferul are vizibilitate bună asupra tuturor echipamentelor;
tractorul este foarte uşor de condus;
înălțimea de lucru se reglează independent pe fiecare parte, astfel puteţi lucra eficient în podgorii cu pantă laterală;
palpatorul nu necesită pompă de ulei externă.

Pulverizatoare şi atomizoare FEDE pentru podgorii
Kubota a cumpărat FEDE în anul 2021. Acum, echipamentele FEDE fac echipă cu tractoarele Kubota.
FEDE oferă o gamă completă de atomizoare purtate și tractate, cu capacitate de la 600 la 4000 l.
Sunt disponibile:
Pulverizator tractat Tecnovid Qi 9.0, cu capacitate de 1.000 l, 1.500 l sau 2.000 l. Turbină centrifugă dublă Ø 500, pompă FDH 105. Asigură un debit de aer 18.000 m3/h.
Pulverizator tractat Dinamic Qi 8.0 cu capacitate de 1.000 l, 1.500 l sau 2.000 l. Pompă FDH 105 sau FDH 120. Asigură un debit de aer de 43.000 m3/h.
Atomizor purtat cu capacitate de 600 l, 800 l sau 1.000 l. Pompă FDH 71 sau FDH 105. Asigură un debit de aer de 43.000 mc/h.
În special, FEDE fabrică modelul viticol tractat pneumatic cu brațe pentru a pulveriza 2 rânduri într-o singură trecere. Acest model Tecnovid Qi 9.0 este disponibil în variante de 1.000, 1.500 și 2.000 litri. Pot fi echipate și cu soluție proprie H3O, un sistem inteligent de calibrare în funcție de masa vegetală. Acest sistem inteligent și conectat controlează volumul de produse fitosanitare și debitul de aer în timp real, folosind un senzor pentru a măsura precis înălțimea vegetației şi a pulveriza. De asemenea, el gestionează informațiile pe hârtie (zone tratate și cantităţi de produs folosite). Conform testelor realizate de Institutul de Cercetare din Valenta, împreună cu Universitatea Politehnică din Catalunia, aduce o reducere de consum de motorină de până la 5 l/oră și o reducere de derivă de aproximativ 45%.
Pentru mai multe detalii, accesați https://agrialianta.com/
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Boualem Saidi este noul Senior Bayer Representative (SBR) pentru Grupul de Țări România, Bulgaria și Republica Moldova și director general al Bayer România, aceste responsabilități adăugându-se celor actuale, ca director al Diviziei Crop Science.
Începând cu data de 1 aprilie 2022, Boualem Saidi preia conducerea Bayer România, Bulgaria și Republica Moldova de la predecesoarea sa, Sercin Giray, care își va continua activitatea ca Head of Performance & Community Management în cadrul Departamentului Group Finance din Leverkusen.
Boualem Saidi s-a alăturat Grupului de Țări Bayer România, Bulgaria și Republica Moldova în iulie 2020, împreună cu familia sa. De atunci el este la conducerea Diviziei Crop Science a Bayer, coordonând operațiunile de business pentru Grupul de Țări. Este agronom de formare și este în Bayer de 27 de ani, mai ales în roluri comerciale și de management general, la nivel de țară, regional și global. În acest timp, a lucrat în diferite părți ale lumii, învățând și contribuind la dezvoltarea agriculturii în Europa, Africa și Asia. Înainte de a se muta în România, Boualem Saidi a condus departamentul SeedGrowth din cadrul Global Asset Management la Bayer, cu sediul în Germania.
„Sunt onorat și simt o mare responsabilitate să mă alătur și să conduc Grupul de Țări România, Bulgaria și Republica Moldova, în noul meu rol de SBR. Este o perioadă de schimbări și provocări pentru noi toți, inclusiv în cadrul Bayer și privim înainte cu speranță și încredere. Am găsit aici o echipă cu adevărat rezistentă, pasionată și dedicată, dornică să învețe și să contribuie; și asta a arătat că suntem Mai Puternici Împreună, ca O Echipă, indiferent de provocările cu care ne confruntăm! Bayer este lider în științele vieții și va continua să deservească fermierii, pacienții și profesioniștii din domeniul sănătății din România, Bulgaria și Republica Moldova, prin diviziile sale Crop Science, Pharmaceuticals și Consumer Health. Doar câteva companii sunt atât de bine plasate ca Bayer pentru a contribui atât la îmbunătățirea sănătății umane, cât și la hrănirea populației globale în creștere. Vom rămâne fideli viziunii noastre, , mai ales acum, când provocările actuale nu au făcut decât să crească importanța activităților noastre, în agricultură și asistență medicală, pentru oamenii din jurul nostru”, a declarat Boualem Saidi, cu ocazia numirii sale.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Turbulențele din agricultură create de factorii externi, precum crizele din plan energetic și geopolitic, care vin peste seceta cu care se confruntă fermierii anul acesta, pot fi ținute sub control prin măsuri concrete și coerente, a fost una dintre concluziile celei de-a treia ediții a Târgului virtual de agricultură: „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții”, organizat pe 24 martie 2022 de agenția Godmother.
Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent în cadrul evenimentului, a anunțat că există la minister un proiect de act normativ prin care autoritatea să poată face predicții și proiecții ale unor politici publice agricole, pe baza datelor obținute în timp real. Astfel, proiectul prevede colectarea de informații, de la toți actorii din lanțul de agricultură, cu privire la stocuri și la capacitățile de procesare.
Șeful MADR a mai precizat că România stă mult mai bine, față de alte state, din punct de vedere al asigurării independenței alimentare. „Agricultura are astăzi o șansă ca să cucereasca noi piețe. De exemplu, se creează piața pentru ulei rafinat, unde avem capacitate de rafinare și procesare și se vor mai construi și altele cu finanțare europeană”, a subliniat ministrul Agriculturii.

De asemenea, Cristian Popa, membru în Consiliul de Administrație al BNR, a precizat că România are a șasea cea mai mare suprafață agricolă din Europa, ca urmare o criză alimentară este departe de țara noastră, însă șocul va fi în zona prețurilor și a ofertelor. Conform datelor BNR, prețurile cerealelor au crescut cu aproximativ 40%- 50% în ultima lună.
„Producția noastră trebuie să fie mai bine cuantificată, trebuie să meargă către procesare și să dezvoltăm infrastuctura, ca să exportăm mărfuri finite, așa încât peste aproximativ zece ani, România să devină din grânarul Europei hipermarketul Europei”, a punctat Adrian Chesnoiu.
Un alt subiect dezbătut în cadrul evenimentului „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții” a fost seceta și măsurile pentru combaterea acesteia. Agricultura este unul dintre domeniile cu cel mai mare grad de risc, iar seceta de anul acesta devine un risc major. În acest context, MADR va definitiva în următoarele două luni un proiect care oferă posibilitatea de a identifica geoaspațial toate canalele de irigații din România. Astfel, prin programul informatic la care se lucrează împreună cu AFIR și APIA se va putea monitoriza în timp real ce se întâmplă în agricultura României, pentru a ști unde sunt necesare investiții și ce zone vor trebui dezvoltate.
Tánczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, prezent la eveniment, a precizat că „mediul este unul dintre factorii importanți de care fermierii trebuie să țină seama pentru a putea desfășura o agricultura durabilă. În tot ce înseamnă politica agricolă comună europeană, agromediul ocupă un loc important și trebui să susținem pajiștile de înaltă valoare naturală și practicile agricole tradiționale. Trebuie să găsim resurse pentru zone protejate, culturi verzi și să găsim soluții să susținem agricultura ecologică”.
Achim Irimescu, ministru plenipotențiar la Reprezentanța Permanentă a României la Uniunea Europeană, a precizat că în contextul schimbărilor climatice Comisia Europeană și-a asumat rolul de pionier la nivel mondial de a schimba rolul în care țările membre produc, procesează și consumă alimente pentru a reduce emisiile din agricultură până în anul 2050. Soluțiile care se întrevăd ar fi dezvoltarea unei platforme pentru schimbul de informații și experiențe în ceea ce privește impactul de mediu al agriculturii, referitor la pesticide și îngrășăminte.
Cea de-a treia ediție a Târgului virtual de agricultură: „Turbulențe în agribusiness - Trenduri & Soluții” a constat în organizarea unei conferințe și a două Ateliere de dezbatere, la care au participat 24 de invitați vorbitori și peste 900 de participanți înscriși la eveniment.
Evenimentul a fost difuzat pe o platformă virtuală ușor accesibilă și a fost transmis live pe social media. În zona expozițională a platformei, participanții au putut vizita cele 15 companii și organizații care și-au expus ofertele și informații despre produsele și serviciile pe care le oferă. Conferința și Atelierele au fost moderate de Andreea Stroe, creator de conținut, și de jurnalistul Tudor Calotescu.
Partenerii principali au fost: Agricloud, Agrii, Agrivi, BITSoftware, Corteva Agriscience, FMC Agro Romania, Garanti BBVA Leasing, INAQ Consulting, Lidea, Patria Bank, RWA Raiffeisen Agro, We Agri.
De asemenea, evenimentul a fost susținut de: Agenția pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR); Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mașini și Instalații Destinate Agriculturii și Industriei Alimentare; Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Bioresurse Alimentare și Revista Fermierului.
Înregistrarea Conferinței poate fi văzută aici: https://www.facebook.com/GodmotherVirtualAgro/videos/392509192257304
Înregistrarea Atelierelor poate fi văzută aici: https://www.facebook.com/GodmotherVirtualAgro/videos/280678764090793
Sectorul agricol, românesc și european, traversează o perioadă foarte dificilă, accentuată de crizele generate de pandemie, de creșterile accelerate ale prețurilor la inputuri și energie electrică și mai nou, de conflictul din Ucraina, iar siguranța și securitatea alimentară europeană se confruntă cu multiple provocări. România, prin potențialul agricol semnificativ pe care îl are, poate deveni un jucător important în depășirea acestui impas.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare transmite autorităților noastre că este urgent ca România să aibă o infrastructură de rețele de irigații la nivel național, modernă și eficientă, astfel încât să poată produce și în cazul unor perioade de secetă accentuată, așa cum a fost anul 2020 sau cum se preconizează 2022.
Alianța reamintește Guvernului necesitatea modernizării, digitalizării și reabilitării infrastructurii principale a sistemului de îmbunătățiri funciare (irigații, desecări, drenaje, combaterea eroziunii solului) din România, a structurii de canale, a staţiilor de pompare majore, instalarea echipamentelor de contorizare a apei în staţiile de pompare şi reabilitarea infrastructurii terțiare (inclusiv staţii de punere sub presiune şi infrastructură din amenajările interioare). Totodată, AAC consideră necesară implementarea unui sistem digital de management, care să asigure anticiparea/predicția riscurilor climatice și asigurarea eficientă a resurselor de apă la ferme atunci când și cât este necesar.
Anul trecut, Alianța a transmis în nenumărate rânduri Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), o propunere de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru reabilitarea sistemului de irigații, „propunere conformă cu toate criteriile de eligibilitate în noul context verde și digital impus de Uniunea Europeană, pornind de la situația actuală și care să ofere sectorului agricol din România, șansa de a deveni cu adevărat rezilient, deci, viabil și competitiv și care, în contextul unui an agricol precum 2020 sau cum se preconizează 2022 să reducă presiunea asupra bugetului național”.
Proiectul propus de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, realizat cu experți recunoscuți pe plan internațional (care au contribuit la elaborarea proiectelor PNNR similare din Spania, Italia și Portugalia, aflate acum în implementare) în domeniul sistemelor moderne de irigații și al principiilor europene aplicabile, respectă principiul DNSH2 („de a nu prejudicia în mod semnificativ”), și asigură un management modern și eficient al apei pentru irigații pentru 500.000 ha. Sistemul propus este scalabil și poate fi adaptat rapid, în funcție de bugetele financiar și de timp alocate. În ciuda eforturilor depuse de Alianță, acest proiect pentru irigații nu a fost inclus în PNRR din motive încă neclare.
„Este foarte important, ca prin addendum-ul transmis de Guvernul României, să fie cuprinsă și modernizarea și reabilitarea green&smart a sistemului de irigații în cadrul PNRR, dacă dorim cu adevărat să asigurăm securitatea alimentară a țării noastre”, se subliniază în scisoarea deschisă trimisă Guvernului României de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare, organizație care are în componență patru mari asociații din sectorul agroalimentar – LAPAR, APPR, UNCSV și PRO AGRO.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Miercuri – 30 martie 2022, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, s-a întâlnit cu omologul său iordanian, Khaled Hneifat, în cadrul vizitei oficiale pe care o desfășoară în Iordania în perioada 29 martie - 2 aprilie. Discuțiile au vizat identificarea unor noi modalități de creștere a schimburilor comerciale de produse agricole dintre România și Iordania.
România este principalul furnizor de grâu și ovine în Regatul Hașemit al Iordaniei. În perioada 2019 – 2020, Regatul Hașemit al Iordaniei a reprezentat cea de-a treia piață de desfacere la nivel internațional pentru produsele agroalimentare românești.

„România și Regatul Hașemit al Iordaniei au o relație foarte bună și vrem să intensificăm cooperarea dintre cele două state, cu beneficii de ambele părți. Agricultura românească este un important furnizor de grâu și ovine pentru Iordania și îmi doresc să ducem schimburile comerciale la un nivel superior. Pe de o parte să creștem ponderea produselor finite pe care le exportăm pentru piața iordaniană, iar pe de alta, să aducem pe piața din România o cantitate mai mare de îngrășăminte de care fermierii români au nevoie pentru a menține un nivel ridicat al producțiilor”, a declarat Adrian Chesnoiu.
Ministrul Chesnoiu a vizitat două fabrici de îngrășăminte care folosesc tehnologii inovatoare, unde a purtat discuții cu reprezentanții conducerilor companiilor, principala temă fiind schimbul comercial ce se poate realiza între cele două state, România și Iordania.
”Piața fertilizanților a fost puternic afectată de creșterile de prețuri pentru gazele naturale și căutăm soluții pentru a echilibra situația. Dacă în acest an, peste două treimi din necesarul de îngrășăminte a fost asigurat, pentru anul agricol viitor trebuie să luăm toate măsurile pentru a nu ne confrunta cu o lipsă de îngrășăminte pe piața din România. Ne dorim o colaborare cu producătorii de fertilizanți din Iordania pentru a asigura fermierilor români acces la îngrășăminte la prețuri cât mai accesibile”, a arătat ministrul român al Agriculturii.

În marja întâlnirii bilaterale a avut loc și reuniunea Comitetului pentru agricultură, în conformitate cu memorandumul de înțelegere încheiat între cele două ministere, respectiv sesiunea plenară, cu participarea celor doi miniștri, urmată apoi de reuniunea la nivel de experți.
Programul celor doi oficiali a inclus, de asemenea, și o vizită la Centrul Național pentru Cercetare în Agricultură. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea în comun a proiectelor de cercetare în domeniul agricol și pentru relansarea Consiliului de Afaceri Româno-Iordanian, la care să participe și companii din domeniul agricol.

Colaborarea bilaterală dintre România și Regatul Hașemit al Iordaniei se realizează sub forma schimbului de informații, bune practici privind legislația și facilitarea cooperării între sectoarele private din cele două țări. Iordania urmărește o cooperare strategică cu România, țara noastră fiind principalul furnizor de grâu și ovine în Regat.
La finalul vizitei sale în Iordania, Adrian Chesnoiu va avea o întâlnire cu importatori iordanieni de animale, dar și alți oameni de afaceri interesați să investească în România.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html