Iarna este un anotimp de odihnă, reflecție și planuri pentru majoritatea fermierilor care se ocupă de cultura vegetală (nu vorbesc de cei care au zootehnie și unde este foc continuu sau legumicultorii care au pornit activitatea în forță de ceva timp) și care în această perioadă își permit ,,luxul” de a da atenție și altor lucruri. Fiecare acordăm mai mult timp familiei, plăcerilor personale, hobby-urilor, iar eu am preferat să mă ,,închid” în bibliotecă și printre altele să derulez un pic povestea neonicotinoidelor.

Recunosc că această aplecare a venit ca urmare a dezbaterii publice pe care am anticipat-o că va exista odată cu anunțul curajos al ministrului Agriculturii, domnul Adrian-Ionuț Chesnoiu, făcut înainte de Sărbătorile de iarnă, prin care urma să aprobe derogare pentru folosirea neonicotinoidelor la tratamentul semințelor de floarea-soarelui, porumb și sfeclă, derogare care până la data finalizării articolului a devenit efectivă.

În primul rând, dorința era mai veche și voiam să văd cu ochii mei, cum se spune, care au fost pozițiile globale și de ce în timp ce Uniunea Europeană a fost extrem de drastică, mergând până la interzicerea acestora, în alte zone ale globului lucrurile sunt la polul opus, iar țările care folosesc neonicotinoidele în lume la acest moment sunt în jur de 100.

Prin materialele publicate sau în curs de publicare, am explicat pe îndelete cele găsite în diverse lucrări științifice, rapoarte ale autorităților de reglementare (EFSA, DEFRA, AASFAC, USDA etc.) din multe țări, alte materiale, articole de presă, și unde dezbaterea este vie și dură între cei care au susținut și susțin interzicerea și cei care se opun acesteia.

Cert este că la acest moment nu există o opinie măcar larg acceptată, iar deciziile UE de interzicere a folosirii neonicotinoidelor ridică suspiciuni pentru foarte mulți, cercetători, oameni politici, dar mai ales în rândul fermierilor, inclusiv în ceea ce mă privește. Dar a avea suspiciuni nu înseamnă un lucru rău, ci arată dorința de a primi argumente clare și fără echivoc pentru o anumită situație.

Prin acest material nu doresc să fac încă o analiză a diverselor poziții internaționale în acest sens, ci doresc să fac o invitație personală către cititori, pentru a citi împreună anumite părți din raportul de cercetare din 2018, realizat de Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură (ICDA) din România și a ne pune anumite întrebări. Apoi vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră să vă gândiți și să trageți concluziile pe care le considerați de cuviință. De ce propun asta? Simplu, fiindcă asta ar însemna normalitatea, ca fiecare cititor să poată face un mic exercițiu de înțelegere a diverselor interpretări din media și apoi să înțeleagă ce greu devine a decela realitatea în această eră informațională, mai ales atunci când concluziile unui raport sunt sau pot fi puse în nuanțe diferite de interpretare, care pot respecta mai mult sau mai puțin realitatea.

În acest studiu realizat sub egida ASAS și coordonat de ICDDP (Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Plantelor) și unde parteneri ai proiectului au fost INCDA Fundulea, stațiunile de la Albota și Secuieni, plus ICDA, s-a urmărit aplicarea neonicotinoidelor la semințele de porumb, floarea-soarelui și rapiță. Asta ar fi prima idee legată de exercițiul nostru.

Partea de raport aferentă Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură din România a fost realizată sub coordonarea directorului științific la acea dată, domnul dr. ing. Adrian Siceanu și s-a intitulat ,,Prelevarea probelor de polen, nectar, miere, puiet și albine din culturile de rapiță, porumb și floarea-soarelui și determinarea nivelului de reziduuri de imidacloprid, clotianidin si tiametoxam. Implementarea procedurii de lucru în recoltarea probelor de plantă, polen și nectar din plantă, polen recoltat la colector (la urdinișul stupului), păstură și miere din stup, puiet și albine, în condiții de câmp, pentru recoltarea probelor și trimiterea lor pentru analize către laboratoare acreditate ISO 17025.”

A doua observație constă în faptul că ICD Apicultură și-a propus să realizeze prelevare de probe din produsele apicole obținute la culturile tratate la semințe cu neonicotinoide prin implementarea unei proceduri de lucru în acest sens.

În raport se arată modul de înființarea al experienței la fiecare partener, în sensul că au existat suprafețe de cultură martor (netratate) și suprafețe tratate la sămânță cu fiecare neonicotinoid în parte (cele trei luate în analiză), dar fără să se precizeze la nici una dintre acestea care a fost tehnologia, în special tratamentele fitosanitare aplicate în vegetație. De ce spun asta și ce importanță are, o să vedem mai încolo.

De precizat că analiza reziduurilor de neonicotinoide s-a făcut în Franța la ANSES (laborator de referință în UE), iar unele din probe au fost analizate ca dublură și la QSI – Germania (laborator acreditat în UE).

O altă observație constă în faptul că pe lângă cele 4 experiențe vizate (o să le numesc mai departe experiențe oficiale) de la INCDA Fundulea, SCDA Albota, SCDA Secuieni și APPR Țăndărei, au mai existat trei locații care nu au fost experiențe (o să le numesc experiențe neoficiale), ci conform mențiunilor au fost niște stupi lângă niște câmpuri, unde nu s-au prezentat nici un fel de date legate de tehnologia de cultivare a acelor culturi și aici am în vedere și tratamentele fitosanitare aplicate. Deci de ce am făcut acele analize? Care au fost elementele urmărite? Cum putem raporta rezultatele obținute la tehnologia aplicată pentru cultivare? Nu contează, trecem mai departe.

Trecând la rezultate și discuții ne oprim la punctul 1 unde se arată ,,Recoltarea de probe de miere cu caracteristici specifice de miere monofloră (de rapiță și floarea soarelui) a fost dificilă în condițiile anului apicol 2018 din cauza lipsei de cules în special în locațiile Fundulea, Albota, Țăndărei, la culesul de rapiță, și în locațiile Fundulea și Albota, la culesul de floarea soarelui. Acest lucru reiese din sporul în greutate obținut la aceste culesuri, evidențiat prin sistemul de monitorizare Simbee”

Deci se face precizarea că realizarea culesului de către albine a fost slab datorită culturii, adică albinele nu au găsit nectar și polen să se hrănească și să înmagazineze, iar această afirmație se bazează pe sporul de greutate al stupului. Am înțeles argumentul invocat, deci mergem mai departe.

Ce nu înțeleg este de ce după 5 rânduri se spune altceva, adică la punctul 3 din rezultate, unde se afirmă următoarele ,,În privința rezultatelor obținute în urma analizei substanțelor vizate, pe albine, s-a constatat o slabă dezvoltare a familiilor de albine în anumite amplasamente, fapt care se corelează cu identificarea substanțelor în probele de albine recoltate de la urdiniș. ”

Privitor la modul de determinare se arată în continuare ,,De menționat că pe parcursul experimentelor nu s-au constatat mortalități imediate, acute, ci doar în anumite cazuri (Fundulea, Albota) s-a remarcat o slabă dezvoltare a familiilor de albine, fapt care poate fi observat și prin lipsa sporului de greutate monitorizat de stupul electronic.”

În primul rând, în cazul ambelor puncte, 1 și 3, pentru două probleme diferite, respectiv slaba dezvoltare a familiilor, atât datorită culesului cât și a aplicării tratamentelor la semințe, se invocă același argument, adică sporul de greutate al stupului, ceea ce nu este posibil. Dar așa cum știm, când avem o singur argument determinat, el nu poate justifica sau demonstra două sau mai multe probleme, fiindcă nu putem individualiza relația cauza-efect pe fiecare problemă analizată.

Haideți să gândim altfel, când vedem că o persoană slăbește accelerat, putem să ne gândim că este datorită unei diete, dar putem să ne gândim și că este bolnav de cancer. Deci care este cauza, fiindcă în ambele cazuri avem aceeași determinare, cântăritul. Dar dacă facem alte observații, alte determinări, putem identifica precis cauza și efectul. Așa și în cazul nostru.

Mai mult, haideți să vedem ce zicea EFSA privitor la aceste situații ,,Efecte clare nu au fost observate în oricare dintre studii. Au existat unele indicii cu privire la efectele potențiale (de exemplu, mortalitate crescută sau o creștere în greutate ușor mai mică a stupului în comparație cu controlul), dar în niciunul dintre cazuri nu ar putea fi atribuite expunerii la imidacloprid cu mare certitudine.; [Jurnalul EFSA 2013;11(1):3068 Concluzie privind evaluarea inter pares a evaluării riscului de pesticide pentru albine pentru substanța activă imidacloprid).

Concluzia enunțată de EFSA în 2013 a fost întărită în studiul din 2018 privitor la ,,Riscul asupra albinelor în urma utilizării tratamentului la semințe și a granulelor cu imidacloprid” și unde se afirmă ,,Se consideră că evaluarea privind greutatea probelor, ținând seama de incertitudinile acesteia, indică un risc scăzut pentru albinele melifere la reziduurile din polen și nectar pentru scenariul culturilor tratate pentru rapița oleaginoasă de iarnă. ”

Revenind la raportul nostru, este de menționat afirmația de la punctul 3 legată de ,,substanțelor vizate pe albine, s-a constatat o slabă dezvoltare a familiilor”, care nu este susținută de analizele de reziduuri de neonicotinoide prezentate în raport, iar acest lucru îl spun pe baza datelor prezentate în tabelul 1 și 2 (prelucrate de subsemnatul după datele raportului tabelelor 11.1 și 11.2).

Ca mențiune, din tabelele 11.1 și 11.2 cu analize al raportului am scos doar două coloane, cele legate de analiza frunzelor și tulpinilor la floare și porumb. Considerentul este că de interes sunt conținutul de reziduuri în organele care au contact direct cu albinele, adică în inflorescențe la rapiță și floarea soarelui, sau panicul la porumb.

Afirmația mea are în vedere faptul că în urma prelevările de probe de albine din cele 4 experiențe oficiale, avem reziduuri exclusiv de imidacloprid doar la INCDA Fundulea, cu un nivel de 0,1 ng/albină, iar la Țăndărei, aceeași substanță a fost sub limita de cuantificare al aparatelor. 

Dar așa cum arată datele EFSA (Autoritatea europeana de securitate alimentară) și acestea fiind invocate și de autorii raportului prezent la punctul 3 din rezultate, doza letală orală (DL50) este de minim 3,7 ng s.a./albină și doza minimă pentru apariția de efecte subletale ar fi trebuit să fie minim 0,282 ng s.a./albină. Adică altfel spus, conținutul de imidacloprid găsit în aceea probă de 0,1 ng s.a./albină ar fi trebuit să fie de peste 3000% mai mare ca să fie letal prin ingestie orală, iar pentru apariția efectelor subletale trebuia să fie mai mare de aproape 300%.

Despre cea de a două probă unde nu a fost depășită limita de cuantificare ce să mai spunem, fiindcă nici măcar nu se determină cantitativ nivelul de reziduuri, deci diferențele sunt cu mult mai mari și decât cele arătate mai sus în cazul primei probe. 

Mai mult, la celelalte două substanțe analizate prin temă, adică clothianidin și thiametoxan, în probele de albine recoltate la culesul de rapiță sau floarea-soarelui nu s-au determinat reziduuri, nici măcar la stupii aceia din ,,experiențele neoficiale”.

Aș dori să fac și o mențiune legată de modul de prezentare al datelor din raport și în acest sens a se observa diferența între tabelul 1 și 2 prelucrate de subsemnatul, care arată că în al doilea tabel am eliminat rezultatele care se refereau la acetamiprid și thiacloprid pentru două motive, întemeiate după părerea mea.

Primul motiv se referă la faptul că nu făceau parte din tema proiectului, iar al doilea motiv mai serios după opinia mea, constă în faptul că acestea (acetamiprid și thiacloprid) se aplică doar în vegetație, nu și ca tratament la semințe, deci era o cu totul altă situație față de ce se propusese prin tema proiectului. Mai mult, chiar dacă s-au determinat aceste rezultate, ele puteau fi prezentate separat, nicidecum împreună ca să se creeze confuzie la interpretare. De asemenea, aplicându-se în vegetație nu se face mențiunea la câte zile au fost recoltate probele față de momentul aplicării, cunoscut fiind faptul ca planta are nevoie de timp ca să metabolizeze pesticidul aplicat.

Mergem mai departe și tot la punctul 3, autorii continuă afirmația din raport astfel ,,Cu toate acestea, albinele culegătoare nu reprezintă o sursă informativă de analiză a reziduurilor, iar preluarea de albine muribunde sau moarte este deseori o sarcină dificilă deoarece aceste mortalități, mai ales în intoxicații cronice, au loc în afara stupului și nu pot fi imediat observate.”

Deci, se continuă a se insista cu opinia că există o slabă dezvoltare a familiilor de albine și se induce subliminal cauza influentei neonicotinoidelor, în condițiile în care conținutul de reziduuri la probele de albine l-am prezentat mai sus și era departe de orice nivel potențial periculos. Până la urmă, care sunt argumentele care să justifice o astfel de afirmație?

În plus se mai introduce după opinia mea o mențiune fără argumente prezentate în raport, a intoxicațiilor cronice și care ar duce la moartea albinelor, dar departe de stup. Mai mult, se afirmă că albinele culegătoare nu sunt o sursă informativă pentru analiza reziduurilor, dar atunci mă întreb de ce sau mai făcut aceste analize de către autori?

Trebuie precizat un lucru, noi discutăm despre rezultatele analizelor efectuate de ICD Apicultură, deci în raport la ,,rezultate” trebuia prezentat ce s-a constat în urma analizelor și nu ce s-ar crede că s-ar fi întâmplat, în condițiile în care este posibil ca o albină să moară în urma unei intoxicații cronice, dar tot așa bine poate muri lovită de mașină, de stres, de epuizare sau poate de bătrânețe. Sunt situații când în raport vrei să justifici anumite interpretări, dar pe lângă datele obținute, citezi ca și argumente suplimentare, alte rezultate ale altor cercetători și prezentați la sursa bibliografică. Nu poți face o afirmație ca rezultat al unei cercetări, dacă nu prezinți modul în care ai făcut determinarea (astfel încât analiza să fie repetabilă) și valorile obținute.

Mai mult, în opinia mea albinele culegătoare pot fi o sursă informativă foarte bună de analiză a reziduurilor, dacă setezi corect de la început obiectivele, modul de realizare a experienței, ce vrei să determini prin analize și care este modalitatea de prelevare a probelor.

Poate pentru a fi mai simplu pentru toată lumea să înțelegem cum este cu determinarea reziduurilor de pesticide și cum ar fi putut fi făcută analiza, să ne referim un pic la organismul uman, care după orice medicament, drog, alte substanțe chimice administrat, o perioadă prezintă anumite niveluri de reziduuri din produsele respective în sânge, asta până organismul termină procesul de metabolizare și acestea dispar complet.

Acum întorcându-ne la albine, era important după opinia mea de a se fi analizat cum evoluează conținutul de reziduuri de neonicotinoide în corpul albinelor în timpul culesului și dacă s-ar fi confirmat sau nu capacitatea acestora de a metaboliza aceste pesticide, iar pentru asta poate ar fi fost bine să se recolteze probe de albine la diferite perioade de timp de la începutul culesului la fiecare din culturi (exemplu: la 2 zile, la 6, la 10, la 14 și la 18 de zile) și să se determine eventualul conținut de reziduuri din corp.

Această determinare ar fi avut ca bază de pornire observațiile făcute în Australia, unde autoritatea de reglementare într-o lucrare de sinteză arăta că ,,Imidaclopridul este cunoscut a fi metabolizat rapid de albine și este excretat cu un timp de înjumătățire de aproximativ 5 ore. (OVERVIEW REPORT - NEONICOTINOIDS AND THE HEALTH OF HONEY BEES IN AUSTRALIA © Australian Pesticides and Veterinary Medicines Authority 2013 ISBN: 978-1-922188-51-9.

Acest lucru nu este confirmat, dar nici infirmat de EFSA, care arăta că ,,Nu au fost disponibile date adecvate pentru efectele cumulate asupra albinelor. (Raport EFSA 2015 pag 13).

Analizând mai departe raportul, tot la punctul 3 de la rezultate, mai găsim și afirmația următoare ,,De asemenea, doar în cazul unei probe recoltate dintr-o stupină ICDA (Băneasa), aflată pe vatra stupinei, ca urmare a observării unor simptome de dezorientare și lipsă de zbor, în fața urdinișului, s-a constatat că acestea au fost contaminate cu cca 0,1 ng de imidacloprid/albină”

La fel cum am arătat și în cazul altor enunțuri din raport, autorii trag o concluzie, dar nu se prezintă nici rezultatele care să demonstreze acest lucru și nici o metodologie de determinare, încercându-se să se facă o legătură între dezorientarea și lipsa de zbor a albinelor (observată vizual) și determinarea unor reziduuri de 0,1 ng/albină, justificându-se acest lucru prin existența unor manifestări anormale, numite efecte subletale.

Prima observație constă în faptul că situația prezentată mai sus se referă la niște afirmații ale unui apicultor, care spune ce vede și crede, dar fără analize, plus că nu se știe sau nu s-a prezentat nimic despre tehnologia aplicată la cultura unde s-a observat efectul. Spun asta deoarece experiențele au fost deficitare și se observă din tabelul 1 că apar și determinări de neonicotinoide legate de tratamente în vegetație (acetamiprid sau thiacloprid), care nu erau nici obiectul temei (care era tratament la semințe) și nici nu trebuiau luate în calcul fiindcă nimeni nu solicită derogări pentru aplicări în vegetație.

Legat de a doua observație, imidaclopridul este singura substanță activă dintre cele analizate care se putea aplica atât în vegetație, cât și ca tratament la semințe, dar noi nu știm cum s-a aplicat la aceea cultură. Deci la ce ne gândim și ce analizăm?

În al treilea rând, însă cel mai important, la această concentrație de reziduuri, după catalogarea EFSA nu există nici măcar efecte subletale, nivel care pentru imidacloprid este definit la 0,282 ng/albină, adică analiza noastră ar fi trebuit să aibă o concentrație mai mare cu aproape 300%. Mai mult chiar dacă ar fi ar fi existat acel nivel pentru efecte subletale, asta nu înseamnă că albinele ar fi murit exclusiv din această cauză și nici ce procent dintre acestea, fiindcă ar fi fost mulți alți factori care ar fi influențat, gen starea de sănătate a familiei de albine, sursele de hrană și apă, vârsta albinelor, perioada anului, atac boli și dăunători, etc.

La fel să dăm un exemplu simplu ca să îl înțeleagă toată lumea, adică beția este un efect subletal pentru om provocat de alcool, care îl afectează neurologic, locomotor, dar până la un anumit nivel de alcoolemie nu omoară individul. Însă dacă se depășește un anumit nivel de alcool, în sânge se ajunge la comă și apoi dacă se continuă consumul de alcool, se ajunge la moarte.

În același timp consumul permanent de alcool poate duce la apariția de boli (ciroza - efect subletal) care în timp să devină sau nu mortale, dar nu este obligatoriu să moară individul din asta și nici nu înseamnă că nu se mai poate muri și din alte cauze după 80 de ani.

Revenind la albinele noastre, chiar dacă am fi avut o concentrație de 0,282 ng/albină, nu însemna că respectivele manifestări erau sigur de la pesticide, decât dacă erau eliminați orice alți factori care ar fi putut duce la același rezultat.

Ne întoarcem la om și ne gândim la o simplă febră, care nu înseamnă luată singular că ești obligatoriu răcit, poate să însemne și că ai o infecție care poate fi situată într-o mulțime de locuri în organism. Deci pentru a pune un diagnostic corect, înseamnă că trebuie să elimini orice alte posibilități și de aceea doctorii ne verifică în gât, ne ascultă la plămâni, ne fac analize de sânge, radiografii, ecografii etc, până pot determina cu certitudine cauza.

Revenind la raportul nostru, din păcate astfel de tipuri de enunțuri continuă în cadrul raportului și astfel la prezentarea de rezultate, la punctul 4 avem astfel ,,Un fenomen foarte interesant a fost observat la Buzău, în cadrul unei stupine amplasate la culesul de floarea soarelui: albine grupate pe calatidii de floarea soarelui care nu se mai întorc în familia de albine; acest fenomen este raportat în mediul online de mulți apicultori la acest cules. Nu există o explicație științifică pentru acest fenomen, dar una din explicații vizează dezorientarea acestora pe fondul tratamentelor fitosanitare”.

În momentul în care ne uităm pe tabelul cu analize de pesticide constatăm că la experiența de la Buzău nu există analize de reziduuri pentru cultura de floarea soarelui.

Deci care sunt rezultatele care stau la baza afirmației de mai sus și ce legătură are cu tema, respectiv cu tratamentul cu neonicotinoide la sămânță? Poate a fost efectul unor alte cauze sau poate a unor tratamente fitosanitare, dar important este cum o ,,cheamă pe substanță” dacă nu ai făcut analize? Rolul raportului era cumva ,,analiza bârfelor” pe internet și dorința de inducere subliminală a unor afirmații, sau obținerea și analiza unor rezultate serioase așa cum s-ar fi impus?

Dacă ne aplecăm asupra punctului 6, observăm că fără un fundament argumentat în cursul raportului, s-au analizat și neonicotinoide aplicate în vegetație și care nu făceau obiectul temei, dar care doar poate au ajutat la crearea unui cadru mai ,,apocaliptic”, așa cum s-ar percepe când rezultatul ar suna astfel ,,Procent de probe cu reziduuri (unul sau mai multe reziduuri din cele 5 analizate) din total probe trimise – 60%; ”

Citind mai departe ne mai vine inima la loc și ni se spune ,,Procent de probe în care s-au identificat unul sau mai multe reziduuri din neonicotinoidele vizate prin proiect (imidacloprid, thiametoxam, clothianidin), peste pragul de cuantificare -26,6%; Important e că aici vorbim doar de valori pentru limita de cuantificare, adică acele determinări care au dat ca rezultat o cifră care să poată fi analizată. Mai mult, în nici una din cele 4 experiențe oficiale, nu a existat vreo determinare de reziduuri de pesticide care să atingă pragul letal, sau cel subletal pentru substanțele analizate prin tema proiectului.

Recunosc că am și o mare nedumerire, de ce de exemplu la proba de frunze și tulpină de la Secuieni, au ieșit în aceeași probă toate cele trei tratamente de semințe? Cum îmi place să cred că nu au tratat de trei ori sămânța cu cele trei substanțe, mă gândesc la ipoteza că au adunat părți de plante din cele trei câmpuri tratate și au făcut o singură probă, ceea ce consider că ar fi greșeală.

Pornind de la această problemă, se mai ridică o întrebare și suspiciune legată de modul de aplicare al imidaclopridului, deoarece aceasta este singura substanță care a rezultat în analizele de reziduuri la albinele care au fost analizate la rapiță, la fel la mierea de floare și rapiță și la polenul de porumb.

Imidaclopridul este singura substanță din cele trei analizate ca temă și care se poate aplica și în vegetație și cum nu am regăsit în material tratamentele făcute în vegetație, nu putem fi siguri că acest lucru nu s-a întâmplat în realitate (așa cum tot greșit s-au aplicat alte neonicotinoide în vegetație) și să fi afectat acuratețea rezultatelor.

Ajungând la punctul 10 avem următoarea situație la care nu găsesc nici analizele, dar nici indicarea altor lucrări în cadrul raportului, care să argumenteze realizarea următorului calcul teoretic ,,Iată un exemplu de a analiza aceste riscuri. La un consum mediu de cca 20 mg hrană pe zi (miere și polen), necesară funcționării organismului, conform datelor din literatura de specialitate, o albina poate sa preia o doza letală de substanță activă (ex clotianidin), daca această substanță se află la limita de cuantificare minimă, identificată în analizele obținute, echivalent cu limita de cuantificare (QSI) (LOQ=0,010 mg/kg echivalent ng/mg, echivalent ppm, cazul polenului) în 18,5 zile, iar o doza subletală în 4,75 zile. La aceasta cantitate de hrană necesară funcțiilor fiziologice se mai adaugă și hrana preluată pentru depozitare (nectar și polen). De exemplu, o albină poate transporta la un singur zbor între 30-70 mg nectar sau/și 8-20 mg polen.”

Mă întreb, în condițiile în care în analizele de reziduuri din albine nu ai găsit date care să susțină acest calcul, coroborat cu literatura de specialitate, unde EFSA afirmă că nu are date care să ateste acumularea de reziduuri, iar autoritatea australiană afirmă chiar existența unui termen de înjumătățire de 5 ore în cazul imidaclopridului, care a fost rolul acestei opinii? Doar de a induce o urmă de ,,credibilitate asupra toxicității acestor substanțe”, dar nereușind să se aducă nici o probă prin raport?

Mergând pe baza calculului, ar fi rezultat ca după 18,5 zile (eu zic și 25 de zile) să apară pierderi serioase în familia de albine, care nu au fost semnalate în nici un caz. Deci?

Nu în ultimul rând consider că merită atenție concluziile de la punctele 15, 16 și 17 așa cum sunt citate în continuare ,,15 Este foarte important de menționat și faptul că analizele efectuate nu au vizat și nivelul de reziduuri privind metaboliții substanțelor analizate/studiate, fapt ce conduce la o insuficientă abordare a conținutului total de reziduuri cu efect nociv asupra albinelor.”

Încerc să mențin o decență a prezentării și doresc să vedem cu toții cum doar din condei, la punctul 15, se emite o afirmație cu pretenție de concluzie, de genul sovietic ,,dacă te-am mai fi bătut, tu ne-ai mai fi spus”. 

Cum să afirmi fără nici o analiză în raport, care să argumenteze o potențială toxicitate asupra albinelor de orice fel, spunând că ,,insuficienta abordare a conținutului total de reziduuri cu efect nociv asupra albinelor”. Pe ce bază se confirmă efectul nociv asupra albinelor în urma analizelor efectuate?

Chiar dacă s-ar fi dorit o lucrare bibliografică, tot ar fi fost nevoie de citarea unor lucrări care să reprezinte argumente în acest sens.

La punctul 16 se continuă tirada cu afirmația la fel de gratuită și fără argumente, analize sau măcar citate bibliografice și se afirmă ,,În plus, efectul nociv este probabil și rezultatul combinării mai multor substanțe, a celor trei substanțe vizate prin proiect, a celorlalte considerate mai puțin nocive, dar și a altora (erbicide, fungicide), în doze diferite, detectate sau cuantificate, rezultând așa-zisul efect de cocktail.”

Apreciez că afirmația privind existența cocktail-ului este foarte corectă în cazul unuia bazat pe votcă, rom și tequila, dar tot nu am văzut în raport argumentele unuia chimic, ca să nu mai spun că este pentru prima dată când citesc că se evocă indirect posibilitatea de a trata de trei ori sămânța dar cu substanțe diferite (a se vedea formularea boldită de mai sus). Cine s-a mai gândit, mâna sus!!!

Dar noi mergem mai departe cu discuția și vedem cum ,,cocktailul” stă la baza nocivității asupra albinelor, dar la fel ca tot ce s-a prezentat până acum, fără a prezenta măcar un rezultat care să justifice acest lucru. Astfel să luăm notă și de punctul 17, total ,,apocaliptic” de altfel, care sună astfel : ,,Acest efect de cocktail poate explica nocivitatea asupra albinelor cu impact letal sau subletal – afectarea orientării în spațiu și timp, impactul asupra imunității și capacității naturale de luptă împotriva bolilor și dăunătorilor specifici, dar și asupra funcționării sistemului endocrin și exocrin….”

La final am păstrat ceea ce era mai important și anume - CONCLUZII  GENERALE și unde se arată: ,,1 Cercetările efectuate au condus la identificarea de reziduuri de neonicotinoide, diferite sub aspect cantitativ și calitativ, în probele recoltate și trimise către laboratoare de analiză acreditate la nivel European, reziduuri ce pot avea un impact nociv pe termen scurt (efecte letale) sau mai lung (efecte subletale) asupra albinelor melifere și a altor polenizatori, confirmând riscurile pe care studiile la nivel internațional le-au pus în evidență.”

Insecticidele prin definiție sunt substanțe create ,,să omoare” dar în anumite condiții, doze și modalități de aplicare, care nu se regăsesc nicăieri în cadrul raportului. Deci nu se arată nicăieri în raport care sunt ,,cercetările” care să arate aceste posibile efecte nocive, nici măcar pe baza unor citate din lucrări care să creeze baza unei bibliografii, că de analize și rezultate ce să mai vorbim.

A doua mare concluzie spune ,,2. Considerăm că cercetările efectuate până în prezent, prin acest proiect, pentru clarificarea efectelor neonicotinoidelor asupra albinelor în România confirmă existența unor riscuri extrem de importante privind sănătatea albinelor și a altor polenizatori, prin consumul de polen și nectar, riscuri stabilite de foarte multe studii științifice realizate pe plan internațional care au fost rezumate de EFSA și care au condus la interdicțiile de utilizare din prezent pe plan european. ”

Oricât aș încerca, nu pot să pricep cum se fac astfel de afirmații, în condițiile în care nu ai indicat în cadrul raportului nici un procent de mortalități ale albinelor, nu ai arătat nicăieri atingerea unor doze letale de substanțe, dar la concluzie o luăm după cum bate vântul. Legat de EFSA ar fi bine să mai citim rapoartele, mai ales la studiile de câmp și să vedem ce scrie, înainte de a face afirmații. Apropo tot în rapoartele EFSA scrie că acetamipridul este sigur pentru albine, fiind de altfel singurul neonicotinoid care nu s-a interzis, asta fiindcă poate nu a ajuns vestea la ICDA.

Mai mult, în toate rapoartele EFSA din 2008, 2013, 2015 și 2018, se arată că în cazul experiențelor de câmp rezultatele nu confirmă riscul asupra albinelor în urma tratamentelor semințelor.

Cred că merită acum spre finalul materialului să prezentăm o concluzie a unui studiu de lungă durată efectuat în nordul Germaniei, privind efectul neonicotinoidelor asupra bondarilor și unde se arată: ,,Întrucât studiile de monitorizare la nivel de peisaj sunt complexe, dificil de realizat și costisitoare, acestea nu sunt efectuate în mod regulat pentru evaluarea riscului de PPP pentru speciile de insecte polenizatoare. Cu toate acestea, ele pot conduce la evaluări care nu pot fi obținute din studii de nivel inferior (na. de laborator), de exemplu în ceea ce privește nivelurile de expunere realiste și relevanța punctelor finale măsurate. Acest lucru este valabil în special pentru bondari, deoarece metodele standardizate de testare nu sunt încă disponibile. În concluzie, studiul nu a identificat nicio dovadă că o singură cauză, cum ar fi utilizarea neonicotinoidelor, poate fi considerată responsabilă pentru o scădere a populațiilor de polenizatori, cum ar fi bondari, atunci când mai mulți factori, cum ar fi disponibilitatea resurselor (în special în ceea ce privește agricultura intensivă), agenții patogeni și alți factori joacă un rol în supraviețuirea speciilor de insecte polenizatoare.” (Large-scale monitoring of effects of clothianidin-dressed OSR seeds on pollinating insects in Northern Germany: effects on large earth bumble bees (Bombus terrestris) Guido Sterk ● Britta Peters ● Zhenglei Gao ● Ulrich Zumkier - Ecotoxicology DOI 10.1007/s10646-016-1730-y -14 sept 2016)

În final, ultima concluzie a raportului ICD Apicultură este de-a dreptul apoteotică și îmi place la nebunie, merită să o citiți chiar și de mai multe ori, mai ales partea boldită, unde se spune ,,3. Cercetările viitoare pe această problematică ar putea completa studiile experimentale, realizate deja, cu studii de caz în care există semne clinice evidente de depopulări și mortalități prin implicarea apicultorilor din România. În acest sens este foarte importantă finanțarea unui program de monitorizare la nivel național - Program național pentru monitorizarea depopulărilor și mortalităților familiilor de albine (A.mellifera), program deja propus Academiei de Științe Agricole și Silvice - Gheorghe Ionescu Șișești, …..”

În loc de concluzie, sunt sigur că timpul și banii pierduți cu acest raport nu mai pot fi recuperați, iar pe lângă câteva aspecte bune dar puține ale acestui raport, pagubele de percepție în rândul apicultorilor, al cercetătorilor care îl citesc, a MADR care ar trebui să facă strategii pe aceste cercetări plătite de la buget, dar și al fermierilor care simt din ce în ce mai mult că au fost beneficiarii unei farse politice cu ,,interzicerea neonicotinoidelor” , rămân și nu mai pot fi șterse.

Mi-ar plăcea să cred că acesta este un caz singular, dar din păcate chiar și așa, este într-un domeniu extrem de important pentru agricultura românească și tare îmi e că dacă mai întrebăm mult de ce rapoartele României nu sunt luate în calcul la UE, să nu ne trezim că ne aduce postașul un mic cadou de acest gen.

Am realizat teza de doctorat sub îndrumarea unuia din corifeii disciplinei de Biologia solului din România, dl prof. univ. dr. Ștefanic Gheorghe, care alături de colegii și prietenii săi, domnii doctori Ghinea Lucian, Eliade Gheorghe, Ștefan Kiss și Papacostea Petre, toți cercetători extrem de redutabili, au creat una din cele mai puternice scoli în domeniu din întreaga lume, iar lucrările acestora sunt surse bibliografice în Europa și America. Cred, fără falsă modestie, că am un nivel de pregătire suficient pentru a citi și emite opinii cu privire la  un raport de cercetare, deși pentru raportul despre care am discutat în acest material, din păcate, nivelul de pregătire nu trebuie să fie prea ridicat, ca să înțelegi cât este de superficial și cum s-au scris concluzii total subiective, nesusținute de rezultatele obținute. Cred cu tărie că dacă acest raport ar fi fost o teză de disertație, studentul ar fi picat examenul cu brio!!!

Sper ca în viitor să nu mai plătim bani pentru astfel de rapoarte de cercetare. Ar fi bine ca Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, înainte să plătească, să aibă o echipă de cercetători/profesori universitari, colaboratori, care să valideze rezultatele înainte să se facă decontarea pentru astfel de proiecte de cercetare. În rest, numai de bine!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lumea agricolă, în particular, dar și cea economică, în general, sunt foarte agitate în ultima perioadă, odată cu explozia prețurilor la materiile prime, niveluri care induc fiori reci pe toate meridianele lumii, dar în același timp trebuie să ne pună și pe gânduri dacă sunt și pot fi aplicate diverse soluții de previziune și contracarare la nivel de țară, breaslă sau entitate economică, astfel încât traversarea perioadei să se facă cu pierderi minime.

Situațiile când se manifestă această febrilitate pe piețele internaționale poate avea cauze multiple, dar evoluțiile ultimilor circa 20-30 de ani arată că cele mai mari amplitudini sunt date de crizele financiare, de crizele de producție agricolă și apoi cele militare, iar în ultimul timp încep să își facă loc și crizele energetice. O mențiune importantă este dată de faptul că o criză care are la bază, să zicem un conflict armat, poate antrena și un efect de criză financiară, așa cum se poate întâmpla și în situația unei crize alimentare care poate genera o criză financiară.

În prezentul articol o să ne aplecăm doar asupra momentelor de explozie a prețurilor produselor agricole și o să încercăm să explicăm într-un mod simplu care este procesul de formare și manifestare pe piețe ale acestor situații, la un nivel de cunoaștere care eu cred că trebuie să fie larg răspândit printre fermieri, astfel încât aceștia să înțeleagă ceea ce se întâmplă în realitate.

Cine a fost sau va merge în țări puternice în agricultură, cum sunt Franța, Germania, Olanda sau Belgia, va rămâne surprins de nivelul de cunoștințe în acest sens al fermierilor și de modul cum interpretează aceste informații pentru a se proteja ca fermă.

Se impune precizarea că înțelegerea mecanismului nu înseamnă că mâine veți deveni sigur un miliardar pe bursă, dar aproape sigur vă poate asigura supraviețuirea ca firmă în aceste perioade, dacă nu se fac greșeli grave.

În alte țări, spre care ne uităm de multe ori cu jind în ale agriculturii, sunt instituții, firme, ONG care sunt finanțate și se ocupă de astfel de analize mult mai complexe și mai profesioniste, care apoi sunt puse la dispoziția publicului interesat, cele generale în mod gratuit (vezi USDA, Agritel etc.), iar altele, mai performante și mai complexe contra cost.

Revenind la problema pe care o dezbatem, ne vom opri asupra primului grafic, unde se prezintă evoluția prețurilor la energie, materii prime agricole, minereuri, plus metale industriale și metale prețioase din perioada 2000 – 2016 și vom vedea că primul moment de inflamare (creștere) a prețurilor are loc la final de 2007, când am intrat în criza subprime declanșată în SUA și care apoi a cuprins întregul sistem financiar mondial. Reacția imediată a piețelor a fost ca investitorii să își mute banii în stocuri de produse și materii prime, iar cererea pentru toate aceste produse a dus la o explozie imediată a prețurilor. Pentru noi, cei din lumea agricolă, trebuie să nu uităm că prețul grâului atunci, în 2008, a atins nivelul-record de circa 280 euro/to, un nivel depășit abia acum două săptămâni.

(date Banca Mondială – OPEN EDITION JOURNAL – 13.01.2021 – indice IPAMPA)

Dacă peste acest grafic vom suprapune evoluția prețurilor de atunci la îngrășămintele chimice (graficul 2), vom constata o evoluție identică, cu niveluri de preț-record și care abia acum, după circa 12 ani, au fost depășite.

(8 martie 2016 – Police center for the new south)

De remarcat că, atunci, îngrășămintele cu potasiu au ajuns la circa 900 USD/to, iar îngrășămintele DAP, la prețul de 1200 USD/to, nivel la care se află și astăzi. Ureea se apropia la acel moment de circa 800 USD/to, nivel depășit la acest moment.

Dacă ne uităm la ambele grafice, vom vedea că după începerea crizei subprime în decembrie 2007, în anul 2009 a avut loc o cădere importantă a nivelurilor de preț dată de reducerea cheltuielilor populației în multe țări, odată cu creșterea șomajului.

Anii 2010-2012 au adus o nouă creștere a prețurilor odată cu ieșirea din criză, iar în cazul produselor agricole situația s-a suprapus și peste o producție agricolă mondială sub așteptări în 2010.

În graficul 3 se observă modul de reacție a pieței la producția globală de produse agricole, în cazul acesta fiind vorba de grâu, astfel încât creșterea sau scăderea producției mondiale influențează în decurs de câteva săptămâni până la 2-3 luni evoluția prețului produsului respectiv.

Graficele 4 și 5 reliefează pe o perioadă lungă faptul că evoluția prețurilor la produsele agricole este aproximativ similară, doar amplitudinea creșterilor sau scăderilor poate fi diferită, în funcție de diferite nuanțe de piață.

Această evoluție relativ comună a prețului pe piețele mondiale este datorată faptului că în general cauza este comună, iar aceasta, în majoritatea cazurilor, este seceta, acesta fiind principalul factor perturbator al producției globale de produse agricole.

Nuanțele care acompaniază situația pot fi restricții de export, creștere de taxe vamale sau orice astfel de situații, dar cauza de bază este seceta care se manifestă într-o zonă sau alta, dar în general afectează suprafețe importante și atunci impactul este puternic. Să nu uităm ca seceta din 2020, în România, numai la grâu a avut un impact de circa 5 milioane de tone în minus, ceea ce poate crea reacții în piață în cele mai multe cazuri.

26.04.2019 – LE SILLON BELGE

Etude FOP – 2 nov 2015

Imediat după graficele cu evoluția prețurilor la produsele agricole este interesant de vizualizat și graficul 6 cu evoluția prețurilor la îngrășăminte chimice, unde se constată o evoluție asemănătoare pe o lungă perioadă.

Acum, după ce am văzut grafice și evoluții, ce este totuși de reținut?

1.     CREȘTEREA PREȚURILOR - În general începutul crizelor de orice fel, și în același mod și la ieșirea din crize, aduce ca primă reacție ,,fuga investitorilor” pe materii prime, inclusiv în cazul produseloe agricole, și se manifestă prin creșterea puternică a prețurilor pe burse, acestea fiind foarte volatile. Creșterile de preț accelerate în aceste perioade aduc inflație care între anumite intervale procentuale au un rol „sanitar” de sterilizare a banilor și de reașezare a relațiilor între productivitatea muncii și producția industrială și agricolă. Situația de sterilizare se manifestă deoarece, în cazul crizelor, multe țări trec la tipărirea de bani fără acoperire în productivitatea industrială.

2.     SCĂDEREA PREȚURILOR - Prețuri reduse se întâlnesc în „ochiurile” crizei, adică atunci când are loc contractarea economică datorată reducerii consumului, iar al doilea moment se manifestă în perioada între două crize, când economiile în general funcționează la capacitate, încep să se acumuleze stocuri, iar prețurile sunt în scădere. Aceste perioade sunt caracterizate prin inflație redusă, productivitate mărită și prețuri în general cu variații mici. În cazul produselor agricole, în aceste perioade variațiile de preț sunt date în special de sezon, adică în cazul nostru vara la recoltat prețuri mici și cu creștere în perioada de iarnă.

În aceste condiții, ce ar putea să facă un fermier? În primul rând, este bine să urmărească astfel de informații în mod constant, în revistele de specialitate care au astfel de rubrici, site-uri de specialitate care prezintă analize ale evoluțiilor pe burse, astfel încât să fie la curent cu toate informațiile disponibile.

Fermierul român trebuie să conștientizeze că activează într-o piață globală cu probleme și oportunități globale, iar el trebuie să înțeleagă aceste lucruri, așa cum le înțeleg și colegii lui din țările vestice sau din SUA.

Dar toate aceste lucruri necesită un timp dedicat de studiu, de analiză și reflecție, de măsuri tehnologice în consecință, astfel încât riscurile să fie cât mai scăzute, fiindcă de eliminat nu este posibil niciodată. 

DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Într-o zi caniculară de august, retras la răcoare și sorbind o gură de cafea în biroul de la fermă, mi-am aruncat ochii pe știrile agricole din ultima perioadă și întâmplător mi-a sărit în ochi, pe site-ul Economica.net (știre apărută pe 19 august 2021), o declarație fermă și entuziastă a actualului director general delegat la Casa de Comerț Unirea, doamna Eliza Constantinescu, care arăta că ,,... se urmărește eficientizarea societății și reducerea pierderilor și se lucrează intens la un program și o strategie proprie de dezvoltare pe analize certe care să aducă plusvaloare companiei și imediat ce va fi gata se va face publică această strategie”.

Am căzut pe gânduri și am încercat să rememorez istoria atât din stânga, cât și din dreapta situației, a celebrului proiect al Casei de Comerț Unirea, pe care l-am urmărit de-a lungul timpului în presă, fiind nășit în atelierele strategice ale PSD de Darius Vâlcov, la indicația prețioasă a liderului de atunci, Liviu Dragnea, și apoi dat spre execuție și implementare (așa cum dai copilul în grija educatoarei la grădiniță) ministrului Agriculturii de la acea dată, Petre Daea, și echipei ministeriale.

Zis și făcut, și astfel în toamna anului 2018 se aproba cadrul legislativ, iar apoi în prima parte a anului 2019 se înființa și demara activitatea Casei de Comerț Unirea, proiect care se dorea a fi o poveste de succes precum cele de pe Wall Street-ul american.

Această companie cu unic acționar statul, prin intermediul Ministerului Agriculturii, își propunea să ajute producătorii agricoli cu colectarea, depozitarea, procesarea și vânzarea produselor agricole, ca o soluție și formă de rezistență în fața ,,invaziei de nestăvilit” a lanțurilor de supermarketuri care nu doreau să ia legumele produse de agricultorii autohtoni, lucru reclamat de o parte din fermierii români și acompaniat și aprobat și de o parte din autoritățile acelor vremuri.

Conducerea numită la acea dată la Casa Unirea era reprezentată la nivel de director general de domnul Adrian Izvoranu, aceeași persoană cu fostul șef de cabinet al ministrului Petre Daea, iar Consiliul de Administrație a avut în componență nume cu rezonanță în lumea agricolă și a afacerilor în general, cum ar fi domnii Sorin Minea antreprenor de succes în domeniul alimentar, domnul Mircea Coșea, profesor la ASE, domnul Florentin Bercu, director executiv la o asociație a cooperativelor fermierilor, domnul George Sava, fost secretar general adjunct al MADR, domnul Aurel Popescu de la Rompan și cel plecat dintre noi prea devreme, Adrian Rădulescu, fost secretar de stat al MADR și președinte în acea vreme al unei asociații a fermierilor. Apoi s-au perindat și alte nume, reținând printre alții pe actualul secretar de stat Marius Micu sau domnii Bogdan Dumitrescu și Emil Păduraru, ambii ocupând și funcții în MADR.

Oare are vreo importanță toată această înșiruire de nume? Poate nu, poate da, fiecare dintre cei care vor citi va aprecia, în funcție de cum va percepe derularea evenimentelor de la această companie. Mai este de menționat că unii dintre cei care au făcut parte din Consiliul de Administrație de-a lungul timpului l-au și părăsit rapid din diverse motive, cum ar fi, printre alții, domnii Aurel Popescu, Adrian Rădulescu sau Marius Micu, acesta din urmă plecând ca secretar de stat în MADR.  

Astfel, după înmatricularea societății s-a pornit la treabă, dar mai mult organizatorică și pentru amenajarea unui sediu, angajare de personal și alte multe lucruri administrative normale în mare măsură la începerea activității unei societăți comerciale. Tot în această perioadă de început (mai exact pe 25 aprilie 2019), s-a lansat cu fast și entuziasm Bursa de pește de la Tulcea, ca sucursală a Casei de Comerț Unirea și care dorea să rezolve problema colectării și procesării peștelui de apă dulce din zona Deltei în special.

Evenimentul a fost umbrit de acuzațiile de la aceea vreme ale opoziției politice că este doar reclamă politică și nimic altceva din partea PSD, mai ales că urmau alegerile legislative din toamna anului 2019.

Totuși, a mai fost un motiv care a întârziat cel puțin teoretic pornirea în plin a activității și am în vedere lipsa banilor, deoarece banii necesari și care erau capitalul social au fost virați cu ocazia capitalizării finalizate la data de 31 iulie 2019, când Casa de Comerț Unirea avea în cont cele 93.000.000 lei (adică circa 21-22 de milioane de euro).

Dar, nu-i așa, cum au intrat banii, a intrat și zâzania în cadrul Casei de Comerț Unirea și au apărut conflictele între directorul general Izvoranu și membrii CA. Nu știu dacă au fost și alte persoane care au alimentat aceste contre decizionale, dar cert este că situația este departe de a fi limpede, nefiind clar dacă este o problemă cu ,,iz penal”, cum arăta ministrul Oros imediat la preluarea mandatului, sau este doar o secvență de luptă politică în momentul în care sunt schimbați cei de la masa cu ,,ciolan”.

Profesorul Mircea Coșea, membru în CA al Casei de Comerț Unirea la acea dată și mult timp după, arăta într-o ,,dare de seamă publică”, apărută în noiembrie 2019, că cel puțin un motiv de neînțelegere între directorul general Adrian Izvoranu și Consiliul de Administrație era dat de faptul că ,,… conducerea executivă a achiziționat un depozit în zona Focșani fără acordul CA (opoziția CA a fost în unanimitate), care nu a considerat valabilă nici oportunitatea achiziției și nici mărimea sumei de plată. Este motivul pentru care CA s-a adresat noului ministru al Agriculturii, domnul Oros, pentru a-l informa asupra stării de fapt. Ca urmare, s-a decis trimiterea corpului de control al ministrului la Unirea”. (Ziare.com 26 noiembrie 2019)

Sorin Minea, un alt membru în Consiliul de Administrație (CA) al Casei Unirea de la înființare și o lungă perioadă după, a declarat în presă după o perioadă că: ,,alături de alți membri ai CA, s-a opus în scris încheierii tranzacției, considerând proprietatea supraevaluată, dar directorul general de atunci al Casei Unirea, Adrian Izvoranu, a încuviințat încheierea contractului de cumpărare și a fost de acord cu plata avansului în aceeași zi, fără a avea acordul CA.” (PROFIT.ro 13 martie 2020)

Pe scurt, situația a fost că la data de 27 septembrie 2019 s-a semnat o promisiune de achiziție a unui depozit frigorific în Focșani și conform înțelegerii se plătea un avans de un milion euro și cu angajament din partea Casei de Comerț Unirea că până la 31 octombrie 2019 se finaliza tranzacția și se plătea și diferența de bani, lucru care nu s-a mai întâmplat.

În plus, ,,mediul de lucru” din cadrul MADR s-a schimbat radical odată cu căderea guvernului Dăncilă și implicit a ministrului Daea și venirea impetuoasă și dornică de ,,sânge” a noului ministru Adrian Oros, inspirat de altfel de îndemnurile șefului de partid și de guvern, respectiv ale domnului Ludovic Orban, care afirma la o întâlnire cu activul de partid că trebuie pus ,,mâna pe par” în raport cu PSD-iștii.

De altfel, imediat după ceremoniile de înscăunare ca ministru al agriculturii, domnul Oros declara legat de părerea sa în raport cu proiectul Casa de Comerț Unirea că ,,nu crede în acest proiect, care nu este unul serios și nu poate rezolva problemele din agricultură”.

Această opinie a fost întărită de domnul Orban, care cu aceeași ocazie arăta că ,,vremea gostaturilor a trecut. Sigur că pentru producătorii români trebuie să asigurăm condiții egale de acces la piață și asupra acestui lucru noi am fost susținătorii unui proiect legislativ care sperăm să fie pus în practică, de altfel este și unul dintre punctele care există în Programul de Guvernare, dar sincer cred că nu statul trebuie să se ocupe de această activitate.” (DC News – 07 noiembrie 2019)

Revenind la problema achiziției depozitului de la Focșani și analizând documentele publice și declarațiile de presă ale unora dintre cei implicați, apar o serie de inadvertențe, în sensul că așa cum se vede în citatele de mai sus, privitor la opoziția membrilor CA în raport cu această achiziție, domnul Sorin Minea arată că ,,alături de alți membri ai CA” în timp ce profesorul Coșea afirmă că ,,opoziția CA a fost în unanimitate”, ceea ce se poate corobora cu cele arătate de site-ul Economica.net (08.02.2021) faptul că ,,potrivit portalului instanțelor de judecată, odată cu cele două companii, Casa Unirea i-a dat în judecată, în același dosar având ca obiect anulare act administrativ, și pe Izvoranu Adrian, și pe Sava George.”

Astfel se poate înțelege că de fapt nu a fost o opoziție unanimă, în condițiile în care domnul George Sava, care era la acel moment Președintele CA, a semnat o hotărâre CA, nr. 22/25.09.2019, care certifica dreptul de achiziție a depozitului de la Focșani. De menționat că în practică decizia CA este semnată doar de Președinte pe baza procesului-verbal de ședință, acesta din urmă fiind semnat de toți membrii participanți.

Mai mult, acest document a stat la baza semnării de către directorul general Izvoranu a promisiunii bilaterale și de efectuare a plăților. Nu mă pot pronunța cât de clar sau neclar era acest document, dar în sprijinul celor afirmate de mine legat de modul de interpretare a deciziilor manageriale stă și faptul că la circa 10 luni de la venirea ministrului Oros la conducerea MADR și în urma controlului efectuat de Corpul de Control al ministrului, noii reprezentanți ai asociatului unic, adică ai MADR, prin persoana secretarilor de stat, domnii Emil Dumitru și George Scarlat, vin și, atenție, anulează Hotărârea CA nr 22/25.09.2019 prin care se aproba achiziția depozitului, adică o decizie luată în anul anterior și care oricum își produsese efectele. În mod normal, faptele fiind consumate, se putea decide doar sesizarea organelor abilitate în caz de fapte penale sau de deschidere de acțiune în instanță pentru recuperarea prejudiciului. Acest lucru s-a și întâmplat de altfel.

Dar semnele de întrebare care aruncă o umbră puternică asupra celor întâmplate sunt date și de faptul că în rapoartele auditorului independent aferente anilor 2019 și 2020 nu se pomenește nimic de o astfel de problemă, cu toate că ar fi fost obligatoriu, în condițiile în care ar fi existat impact financiar și contabil, iar normele de auditare impuneau acest lucru, dacă ar fi existat.

Mai mult, în ambele rapoarte de audit se menționează expres că obiectivele auditorului ,,constau în obținerea unei asigurări rezonabile că situațiile financiare în ansamblu nu cuprind denaturări semnificative cauzate fie de fraudă, fie de erori…”. La toate aceste aspecte se adaugă faptul că în rapoarte auditorul afirmă că nu a fost informat de administratori (membrii CA) de niciun fel de probleme semnificative, iar aferent anului 2019, singura rezervă era dată de modul de reliefare a deductibilității TVA la avansul plătit pentru achiziția depozitului de la Focșani.

Nici în raportul de audit aferent anului 2020, care s-a depus pe 26 mai 2021, nu se ridică nicio problemă legată de această istorie și nici nu se menționează concluzii ale raportului Corpului de Control (încheiat pe 02.07.2020) sau alte aspecte legate de o eventuală plângere penală și nici nu se menționează constituirea unor provizioane legate de o potențială pierdere a milionului de euro plătit în avans pentru achiziția menționată.

Un aspect interesant îl reprezintă de fapt raportul de activitate al membrilor Consiliului de Administrație pentru activitatea desfășurată în 2019 și depus pe 25.05.2020, unde se arată că au existat conflicte cu directorul general și unde acesta a luat decizii în contradicție cu deciziile CA. Curios este că nu se detaliază aceste nerespectări ale directorului general Izvoranu, în condițiile în care acest raport era destinat informării asociatului, adică Ministerului Agriculturii și ministrului Oros, și ar fi trebuit să conțină și detalii ale acuzațiilor (nu or fi știut ce să spună???). În schimb, în mass-media unii dintre membrii CA au făcut publice diverse versiuni, dar neprobate de documente.

Se arată mai departe în raportul de activitate al membrilor CA că pe 5 noiembrie 2019 s-a decis limitarea competențelor directorului general Izvoranu, în condițiile în care guvernul Dăncilă căzuse și se pare că membrii CA prinseseră curaj în a se face ascultați și, mai apoi, pe 23.12.2019, au luat decizia de revocare din funcția de director general și pentru ,,merite deosebite” domnul Izvoranu a fost numit director de investiții cu același salariu modest de 16.474 de lei brut, un salariu obișnuit, de altfel.

Totuși, se pun câteva întrebări, în sensul că dacă directorul general cheltuise un milion de euro fără aprobarea Consiliului de Administrație, de ce nu a fost schimbat imediat din funcție, lucru care era posibil prin majoritate simplă, care teoretic exista, în condițiile în care domnii Minea, Coșea și Bercu (3 membri din 5 cât avea în total Consiliul de Administrație) susțin că nu au fost de acord cu achiziția? Să înțelegem că a făcut și alte greșeli după limitarea competențelor și care ar fi fost acelea? Dar dacă nu ar mai fi greșit după prima pedeapsă, era iertat apoi? Greu de spus și nici nu există informații în acest sens.

Odată cu schimbarea hidrei PSD-iste, se spera că va urma o perioadă de management profesional care va duce Casa de Comerț Unirea la rezultatele dorite și așteptate chiar în dauna neîncrederii declarate a ministrului Oros și a secretarului de stat Emil Dumitru, care nu au scăpat niciun moment de presă în care să acuze ilegalitățile găsite, dar încă nevalidate nici măcar de Parchet până la acest moment, dar așteptăm în continuare.

Directorul general interimar de la acea dată, domnul Ionuț Dănilă (numit după revocarea domnului Izvoranu în dec. 2019) declara: ,,Capitalizarea societății s-a făcut la data de 31.07.2019 și a putut lucra timp de aproximativ 3 luni, după care s-a început controlul cerut de investitorul unic: MADR. De la începutul controlului, s-a oprit activitatea în proporție de 80% și încă așteptăm un rezultat oficial al controlului general, astfel încât să putem lua măsuri pentru a operaționaliza și eficientiza activitatea Casei Unirea”.

Oricum, noii reprezentanți ai acționarului unic, adică ai MADR, secretarii de stat Dumitru și Scarlat, s-au apucat de analize și muncă și prima decizie a fost se pare (neconsemnată direct în hotărâri, dar înțeleasă din lipsa unei decizii în acest sens) de a continua să acorde încredere la o parte din membrii CA, adică cei care au ieșit public să se declare contra foștilor, iar cel ,,invitat” să demisioneze a fost doar domnul George Sava, în condițiile în care deciziile în Consiliul de Administrație se iau cu majoritate. Mai mult, reprezentanții din AGA au decis să se acorde de la acea dată o indemnizație membrilor CA de 1.000 de euro net echivalent lei/lună (asta, poate pentru merite deosebite).

Astfel, activitatea Consiliului de Administrație de la  Casa de Comerț Unirea pe parcursul întregului an 2020 a fost foarte ,,intensă și febrilă”, și așa cum se arată în raportul de audit independent depus pe 26 mai 2021, principalele realizări ar fi:

a.  Din semestrul II 2020 și până în prezent, societatea nu a mai realizat venituri din exploatare semnificative ca urmare a sistării operațiunilor generatoare de venituri.

b. Până la această dată nu a fost aprobat BVC (se referea la anul 2021, unde BVC-ul a fost aprobat în luna august).

c.  Până în prezent, nu există un plan privind activitățile comerciale pe care să le desfășoare Societatea.

La importantele realizări de mai sus, se adaugă un plan de concediere colectiv pus în aplicare defectuos, care a necesitat corecturi din partea AGA, în sensul că în opinia instanței nu a fost suficient de bine și clar justificat și a dus la un val de procese, din care unele au fost pierdute.

O altă realizare de marcă a fost după aproape un an de ,,muncă”, finalizarea pe 31 august 2020 a unui control de fond al Corpului de control al ministrului agriculturii, care în 8 pagini și 3 anexe nu a prezentat nicio faptă sau concluzie, doar o simplă prezentare care arată ori incompetența, ori lipsa faptelor sau poate chiar o punere de ,,batistă pe țambal”. Se lasă să se înțeleagă că ar mai exista un raport, așa cum afirmă ministrul Oros, dar documente publice în acest sens nu am găsit și nici referiri la acesta.

Nu în ultimul rând, s-a reușit închiderea tuturor magazinelor, astfel încât să nu existe nicio șansă de continuare a activității, iar cei rămași au ,,povara imensă” de a gestiona niște depozite bănești de circa 16 milioane de euro, din care se încasează dobânzi pentru a achita câteva salarii și indemnizații pentru conducere și membrii CA, greu încercați de problemele societății.

Activitatea anului 2020 (sau mai bine zis inactivitatea) a fost prezentată în raportul membrilor Consiliului de Administrație, iar în opinia acestora rezultatele fiind doar vina pandemiei de Covid 19, dar am fost asigurați că în anul 2021 societatea va ,,dudui de performanțe”, în urma măsurilor inspirate ale celor în drept și cu indicațiile și sprijinul neprecupețit ale acționarului unic, MADR.

Dar și anul 2021 se apropie de final, în condițiile în care Societatea ,,nu mai poate de bine”, iar în acest an una din cele mai remarcabile realizări (greu de identificat și altele) este aprobarea unei organigrame de personal, unde avem performanța demnă de un manual de management, să aprobăm șapte poziții executive din care patru sunt de management (director general și economic, manager achiziții și șef serviciu), două poziții sunt de control (controlor financiar și controlor financiar preventiv), iar la final un funcționar administrativ care s-ar putea să fie femeia de serviciu, că cineva trebuie să facă o cafea.

La acestea, fiindcă cineva trebuie să le arate calea, sunt aprobate și cinci poziții de membri în Consiliul de Administrație, iar actualul Președinte al CA este domnul Florentin Bercu, angajat în același timp și de o organizație a fermierilor pe postul de director executiv. Într-o emisiune de la AGRO Tv (Agricultura la raport) , domnul Bercu a negat că ar fi plătit din bani publici, întrebat fiind dacă i se pare normal să fie reprezentant al fermierilor și membru în CA la Casa de Comerț Unirea. Acum, în condițiile în care această companie nu are niciun venit și toată lumea pe acolo este plătită doar din capitalul social vărsat de MADR de la buget, cum s-o numi?

În plus, s-a decis în AGA nr. 28/09.08.2021 și externalizarea unor activității, având în vedere ,,volumul impresionant de activitate”, și de aceea s-au aprobat contractarea activităților de auditor intern, contabilitate, resurse umane, IT, PSI și SSM, medicina muncii și GDPR. Deci ce să mai spui?

Astfel, un proiect care poate ar fi avut șanse, nu neapărat în forma gândită, dar pe aproape, a fost îngropat de actuala conducere a MADR doar pe principiul că este al celorlalți. Fără a-mi păsa foarte mult de culorile de partid, este totuși de semnalat că nu suntem în stare la nivel de programe să gândim proiecte care să treacă de la o guvernare la alta și care chiar să ajute agricultura românească.

Cred că, până la acest moment, singurul element care se poate determina cu certitudine este că o răfuială politică a avut loc în cadrul acestei companii, iar rezultatele au fost îngroparea acesteia și, odată cu ea, a banilor.

Despre cum ar fi putut arăta Casa de Comerț Unirea, voi reveni într-un alt material. Dar oare mai are vreo șansă???

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ca în fiecare lună, se apropia momentul așternerii pe hârtie a unor gânduri de fermier și o îngrijorare îmi străbătu ființa, în timp ce mă gândeam asiduu la ,,prinderea” unui subiect potrivit pentru acest moment, când miraculos ca în ,,Salvați de clopoțel”, MADR a transmis un comunicat de presă către masele de agricultori, în care cu mândrie patriotică și din obligație politică s-a anunțat depășirea tuturor recordurilor posibile și imposibile privitoare la producțiile culturilor de toamnă din scumpa noastră grădină (pentru mulți se poate citi și țară), aflată de-o parte și alta a Carpaților și altor zone de relief.

Acum nu vreau să se înțeleagă că ar fi un lucru rău că ministerul cu ministrul și ai săi supuși (pardon, a se citi angajați) țin legătura cu poporul și cu breasla celor care asudă la obținerea recoltelor îmbelșugate, care să stea mândre pe masa românilor (atâția cât mai sunt, noroc că la fugă ne-au luat-o afgani înainte în ultima perioadă), dar modul de comunicare a rezultatelor întrecerii socialisto-capitaliste pe tarla și alte suprafețe plane și mai puțin înclinate îmi aduce aminte în mod instantaneu de comunicatele pline de avânt revoluționar ale fostului Partid Comunist, unde cred cu tărie că mulți dintre politicienii de acum și-ar fi găsit locul de lustragii ai clanțelor de cancelarii politice.

Dar revenind la comunicatul oficial al MADR, este de remarcat în analiza pe text modul absolut sublim și ,,mai puțin inteligent” prin care se argumentează cifrele care vor fi anunțate, în sensul că dacă alții au zis, putem și noi să spunem, adică nici nu mai contează ce spunem, că oricum nu se înțelege ce spunem – altfel spus în această înșiruire fără rost, nu se spune de fapt nimic, decât o producție care nu poate fi verificată, controlată sau argumentată.  

Astfel, în comunicatul MADR se arată că ,,Rating-ul «excepțional» pentru recolta agricolă din anul 2021 acordat României de către GEOGLAM (Group on Earth Observations Global Agricultural Monitoring Initiative) este confirmat de rezultatele obținute de către fermierii români. Până la această dată, culturile vedetă ale anului 2021 care plasează fermierii din România pe poziția de leader sunt: grâul, orzul și rapița.”

Adică mai pe românește spus, prin acest comunicat se introduce în discuție de către biroul de presă al MADR o afirmație relativă și rezervată, dacă se analizează contextul, a unora de la GEOGLAM (a nu se înțelege că respectiva organizație nu este de bună-credință), care să certifice eventualele noastre gogomănii (ale ministerului și conducerii acestuia de natură și esență profund patriotică, dar nu pentru români), iar cititorii să nu înțeleagă de fapt nimic și astfel se naște adevărul absolut, care în sinteză sună astfel – ,,măreața conducere liberală și a altor partide conlocuitoare, sub conducerea neobosită a ministrului Oros, la indicațiile prețioase ale ….(așteptăm congresul din 25 septembrie și revenim cu completarea),  a reușit depășirea tuturor recordurilor naționale și județene ale fostului ministru Daea, de sorginte muncitorească și proletară, având antetul PSD (fost FSN înainte de căsătorie)”.

Se impune o tragere a sufletului și să explicăm pe scurt ce reprezintă de fapt GEOCLAM, aceasta fiind o organizație care are în componență specialiști de la Universitatea din Maryland (SUA) și care folosește serviciile satelitare ale NASA și au ca scop dezvoltarea unor programe de evaluare a culturilor agricole cu ajutorul sateliților pe tehnologie NDVI, în vederea anticipării eventualelor probleme de aprovizionare a lanțurilor alimentare și bineînțeles anticiparea evoluției prețurilor la nivel global. Sună și este o chestiune interesantă, dar vestea pentru cei din minister între două vizite cu degustare de pâine și sare de le sare tensiunea este că aceste programe nu sunt singulare și poate cu această ocazie află și ei că sunt și firme românești care dezvoltă astfel de programe și cu performanțe remarcabile.

Totuși la acest moment, informațiile furnizate de aceste programe trebuie corelate cu informații provenite și de la alte organizații (cele de meteorologie, mai ales), care să permită integrarea mai multor indicatori și informații, plus că și în aceste condiții programele încă sunt departe de precizia pe care am dori să o avem, dar încep să își arate și beneficiile, iar pe viitor cred că vor deveni indispensabile.

Revenind la subiectul nostru, cei de la GEOCLAM au îndrăznit și ei timid să spună de fapt ca la începutul lunii iulie, după ploile căzute în România, erau perspective foarte favorabile din punct de vedere meteorologic de obținere a unor recolte deosebite LA ACEL MOMENT, doar ca aceste programe încă nu reușesc să facă anumite corecții de finețe pe care le face un agricultor, în sensul că sunt culturi care preferă temperaturile mai scăzute, cum ar fi rapița, dar alte culturi au nevoie și de căldură, dar nu excesivă, vezi grâul, porumbul sau floarea. Nevoile pot fi diferite inclusiv între soiuri și hibrizi, pot fi diferite aprovizionări cu substanțe nutritive, tipurile de sol pot și sunt diferite, pot fi diferențe în funcție de microclimatul local sau regional și mulți alți factori, care încă nu pot fi cuantificați în detaliu de aceste programe.

Dar credeți că aceste aspecte au vreo importanță în fața dorințelor și poftelor celor din minister în a-și arăta realizările deosebite, dar foarte probabil necontrolabile ca veridicitate?

Înainte de a explica de ce spun că am rezerve asupra cifrelor și posibilității de control al acestora, mai prezentăm o secvență de text din comunicatul MADR, unde se spune: ,,Conform datelor operative din data de 16 august 2021, producția totală de grâu recoltată este de 11,33 milioane de tone, fiind cea mai mare producție înregistrată de la data aderării României la Uniunea Europeană”.

În primul rând, pornind de la cele trecute în tabel încerc să-mi dau seama care au fost factorii sau metodele de creștere cu peste 20% a producției în anii 2017-2019 față de perioada anterioară și ce ,,vrăji noi” a făcut ministrul nostru de acum față de cel dinainte, de am reușit și în acest an să crească din nou producția la grâu cu încă circa 12%, față de creșterile anterioare ale perioadei 2017-2019? Adică se pare că învățămintele s-au transmis din demnitar în demnitar, iar agricultura românească a înflorit de nu mai pot oamenii să ducă binele adus, precum lumina de la Ierusalim în noaptea de Înviere.

A nu se înțelege că eu nu cred în evoluție și în progres, dar și acesta are limitele lui de manifestare și ori este foarte întâmplător, deci se manifestă izolat și poate fi foarte mare dar nu este repetitiv și se datorează exclusiv condițiilor meteo, ori este datorat unor progrese tehnologice, dar care trebuie argumentate și este relativ constant în creștere.

Se naște întrebarea (la unii doar) ce mari programe de reformă structurală au avut loc în agricultură, de au dus creșterea producțiilor la astfel de salturi bruște în cele două perioade enumerate, asta în condițiile în care afară de estimările INS, alte cifre în realitate nu avem, iar metodologia de colectare a datelor există, dar lipsește cu desăvârșire.

Mulți vor zice implementarea programelor pe fonduri europene, ceea ce poate fi o explicație, dar și acolo banii s-au dus în general la cei care oricum aplicau o tehnologie înaltă, deci este o oarecare rezervă în a crede acest lucru.

Cei din agricultură, aceia de mai sunt și care muncesc zi de zi în acest sector economic, știu și înțeleg rezervele pe care le exprim, fiindcă o creștere a producției medii la o cultură care ocupă peste două milioane de hectare ar trebui să fie resimțită și de cei care se presupune că au realizat-o, dar acest lucru nu îl constat și mi se pare ciudat. Anul acesta, au fost producții bune, dar nu am perceput entuziasmul unor producții-record, așa cum sunt prezentate de către oficiali, prin exprimarea unor cifre deloc verificabile.

Mai mult, în condițiile unei agriculturi polarizate cum este a noastră, o creștere a producției medii naționale cu circa 1 to/ha înseamnă creșterea producției medii la fermele bune de la 7-7,5 to/ha la circa 9 -9,5 to/ha (cifrele sunt date ca exemplu), ceea ce nu cred că s-a întâmplat, asta fiindcă fermele mici nu au putut participa la această creștere, deoarece tot decapitalizate sunt și deci nu își permit tehnologii mai ridicate.

Având în vedere aceste nedumeriri mai sus expuse, mă întreb: oare ne-am întors la vremurile când activistul de partid Costică îl suna pe brigadierul Vasile care să îi dea informații de la talpa țării, pe care le făcea apoi demne de asfaltul orașului și astfel ajungeam la producții de nu mai puteam să le numărăm (că de mâncat le mâncau alții, iar noi mâncam sporul de producție)?

Astfel am ajuns și la momentul în care privind și citind cele afirmate de MADR, încercăm să ne gândim și imaginăm (nu prea reușesc, dar perseverez) cum ajung datele din teren la centru în mod operativ și cum sunt ele colectate, iar ca o primă comparație îmi vine în minte cât a durat anul trecut contabilizarea suprafețelor afectate de secetă și care a durat vreo trei luni trecute fix, iar acum am depășit orice limită temporală, de am ajuns să avem în timp real și fără abateri situația recoltatului și a producției, rămânând să mai determinăm începând cu campania de anul viitor numărul de spice și de boabe căzute la combină și numărul de paie folosite pe centimetru pătrat de șoric pârlit în Ajunul Crăciunului.

Pentru cei care nu știu, din unele exploatații agricole determinate pe bază de metode statistice și în mod aleatoriu, se colectează date de producție sub forma unor formulare numite popular AGR-uri, care se transmit către direcțiile agricole și apoi acestea raportează datele la Institutul Național de Statistică (INS), care le centralizează, prelucrează și anunță estimările de producție parțiale și definitive. Dar problema pe care acum o avem este că aceste date se colectează de două ori pe an, nu zilnic sau săptămânal, și încă nu s-au transmis după această campanie. În plus, aceste documente sunt completate în special de exploatațiile mai mărișoare, dar ce facem cu cele mici, unde, parafrazând scrierile lui Negruzzi despre vorbele lui Lăpușneanu, exploatații mici, dar multe, adică aproape 50% din suprafața agricolă a țării.

Acum ce invenție a reușit MADR ca să găsească și să implementeze o transmitere telepatică și fără intervenția omului, prin care să centralizeze niște date colectate de „nicăieri” și să genereze date operative (a se presupune că sunt zilnice sau poate săptămânale) nu pot pricepe, dar poate ne va explica cineva. Nici datele colectate de INS nu dau o certitudine, ci o estimare ca la alegeri, unde apoi se poate gândi că se aplică inclusiv principiul lui Stalin, „votează toată lumea și iese cine trebuie”, adică în cazul nostru „recoltați ce doriți, dar producția este cea pe care o stabilim”.

De aici se naște o primă întrebare care mă frământă atunci când somnul nu mă găsește, cine și cum transmite la direcțiile agricole informațiile privind recoltele ce se strâng de pe câmpiile țării, vorba cântecului ,,de nu știu cine”, și tot așa mă întreb de ce mai trebuie noi să înregistrăm aceste cifre, dacă ministerul le știe mai bine decât producătorii?

Aș fi dornic să-l cunosc și eu pe acarul Păun de la oricare DADR din oricare județ și care strânge zilnic (sau săptămânal) informațiile din teritoriu și le transmite sârguincios către minister. Sunt curios, acest om (sau mai mulți) câte telefoane dă, cu câți oameni vorbește (se presupune că vorbește cu toți fermierii din zona de activitate), câte coli completează, câte creioane consumă, câtă cafea bea și când se mai joacă Solitaire, astfel încât noi toți să avem datele operative, exacte, mai ceva ca secundele din orologiul atomic al Pământului. 

A nu se înțelege că această colectare nu poate fi realizată și implementată, doar că acest lucru ar presupune o anumită organizare, o anumită digitalizare și o anumită acuratețe care să permită verificarea înainte de anunțarea ca rezultate absolute și definitive. Că putem veni și să spunem că ne așteptăm la un an bun, că producțiile din estimările realizate pe eșantioane de producători sunt astfel constituite, că în aceste eșantioane avem producători după ponderea mărimii exploatațiilor, că aceștia au fost înștiințați oficiali că vor face parte din eșantionul de control, că acest eșantion se poate face public dacă se dorește, că metodologia este stabilită în baza unei prevederi legale x sau y, toate acestea ar face lucrurile mai credibile.

În plus, dacă ministerul face aceste estimări atât de precise, de ce cei de la INS mai muncesc o dată și nu iau aceleași cifre, astfel încât să nu mai plătim o dată din taxe ceva realizat deja?

Mai mult, încerc să mă dumiresc de ce nu dorim realizarea unui sistem transparent și eficient de cuantificare a rezultatelor și informațiilor în agricultură, fără a ne mai chinui și a cheltui inutil bani și hârtii plimbate, în condițiile în care avem raportările de suprafețe și culturi de la APIA și se poate introduce și cere raportarea producțiilor obținute și ÎNREGISTRATE ÎN CONTABILITATE de la cei care doresc subvențiile, adică de la toți cei care contează ca agricultori.

Dar este drept că acestea nu pot fi operative zilnic sau săptămânal, însă ar certifica rezultatele finale și ar fi cele mai apropiate de realitatea de pe teren.

Astfel, de două ori pe an (august și decembrie) în sistem online se pot depune de către exploatații situația producțiilor obținute și atunci am ști clar cum stăm și încotro ne îndreptăm. Desigur vor fi mulți care îmi vor face urări „de bine”, fiindcă așa vor fi mai greu de ascuns anumite lucruri și se vor vedea mult mai repede anumite anomalii sau probleme, dar și pentru noi, fermierii, și pentru autorități, acuratețea cifrelor sunt primul pas spre realizarea unor strategii coerente și corecte, care să ne ajute  să progresăm.

Ne place să ne uităm la Franța, Belgia sau Germania ce situații detaliate au pe fiecare sector de activitate din agricultură, cum pot prelucra și interpreta rezultatele și apoi pot previziona efectul aplicării unor măsuri, ceea ce le face să fie extrem de performante. Oare noi dorim acest lucru? Oare cât de greu ar fi, pentru un sistem care există și funcționează la APIA, să dezvoltăm și să adăugăm un nou modul informatic, unul care să permită colectarea acestor date, cum ar fi producțiile obținute, prețurile medii de valorificare etc.?

Cât o fi de greu să scrii un ordin de ministru sau o hotărâre de guvern prin care să dispui ca APIA să fie obligată să furnizeze anumite informații către publicul larg, cum ar fi suprafața cultivată și declarată cu anumite culturi, evoluția și repartizarea pe regiuni și județe, producții obținute, prețuri de valorificare etc.? Dar pentru asta trebuie un pic de organizare, care, din păcate, nu poate fi făcută între o vizită la o stână în vârf de munte și o reuniune de partid prin care trebuie să te vadă lumea cât de obedient ești.

Din păcate, vizitele multe și dese, fără rost și nevoie, nu aduc performanță în actul administrativ, iar noi ne întrebăm mereu: oare este real ce ni se spune? Dar oare cineva vrea să știm realitatea sau folosim statistica în agricultură doar pentru munca de partid?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER - BRĂILA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.

Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).

Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).

În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.

 „Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”

Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).

Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.

Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.

Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?

Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.

Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).

Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.

În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.

Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).

În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?

De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?

Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.

Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.

Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.

Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.

Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.

Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.

O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea

Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.

Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?

În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.

Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.

Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.

Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Lumea agricolă a fost acaparată, în ultima perioadă, de dezbaterile legate de refuzul ,,mai mult sau mai puțin clar” al Comisiei Europene, care se pare că are obiecțiuni puternice la propunerile părții române, legate de dorința de a investi în sistemul de irigații autohton. Trebuie menționat că aceste obiecțiuni au căpătat și accente politice dâmbovițene dintre cele mai diverse, în care părțile beligerante își aruncă fel de fel de acuzații, care mai de care mai agresive.

Revenind la observațiile Comisiei Europene, nu putem să nu recunoaștem că este vorba de refuzuri sau obiecțiuni venite pe ,,canale diplomatice” la un draft de proiect transmis de către Ministerul Fondurilor Europene și la care experții europeni au ridicat o serie de obiecțiuni, în sensul că lumea de acolo nu înțelege ce au de-a face investițiile în sistemul de irigații, după metoda neaoșă românească, de a cârpi (repara ar zice unii) pe ici pe acolo, cu depășirea problemelor economice și sociale generate de pandemia de COVID-19.

Acest lucru se putea constata foarte ușor de către cei în drept din Ministerul Agriculturii, dacă aceștia ar fi citit o mică notă prezentă pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene de pe vremea ministrului Boloș și unde se arată că unul din pilonii programului de reziliență este reprezentat de „Modernizarea și dezvoltarea pe termen lung a României”, iar pentru agricultura românească era important punctul care se referă la schimbări climatice și agricultură, coroborat cu un altul legat de energie și eficiență energetică.

La acest moment discutăm de un sistem de irigații energofag, învechit, mare consumator de energie provenită în mare măsură din combustibili fosili, deci exact ce își dorește Comisia Europeană.

Tot în acest material mai apăreau două-trei rânduri interesante unde se spunea că 37% din fonduri trebuie direcționate către energie verde și 20% către digitalizare, aspecte mai puțin pricepute de cei în drept, care poate au lipsit la momentul înțelegerii acestor concepte.

Adică, mai simplist vorbind, se ridica problema nevoii de a se face ceva real cu acești bani, nu doar schimbarea unor motoare proaste cu unele și mai proaste, sau cârpeala prin lipirea pentru durată scurtă a unor dale de canal, plus angajarea poate a unor firme de pază pe sume babane pentru a păzi aceste lucrări.

Dar care să fie oare problema acestei istorii romanțate a investițiilor în irigații pornite de ministrul Oros acum circa un an de zile?

În primul rând, așa cum îi stă bine unui ministru la început de mandat, domnia sa a criticat proiectele predecesorilor, lucru bifat prin acuzațiile de ineficiență și chiar corupție (mai pe la colțuri ce-i drept) la adresa programului demarat de fostul ministru Daea și unde se prevedea reabilitarea a circa 1,7 milioane de ha. Normal, în opinia conducerii agriculturii de sorginte liberală proiectul de reabilitare nu era bun, iar la noi gândirea este că decât să îl îndreptăm, mai bine îl oprim și așa s-a rezolvat o primă problemă.

Apoi au venit câteva momente ,,înălțătoare” unde oficialii MADR de rang înalt de la acea vreme se năpusteau prin șanțuri și canale, pentru reabilitarea de stații de pompare, lucru de apreciat de altfel, dar aceste momente au fost doar singulare și fără să fie urmate de o strategie coerentă și modernă pentru reabilitarea sau dezvoltarea unui sistem de irigații competitiv, lucru care astăzi ne este spus în mod elegant de către oficialii europeni.

Mai prin toamnă când fermierii erau în fierberea așteptării despăgubirilor la secetă, a venit în mod ,,providențial” de inspirație faraonică fostul și actualul ministru Oros cu anunțul alocării din PNRR a unei sume de 6 miliarde euro pentru irigații, care după aceea în mod discret în aceste fonduri au fost incluse și desecările, iar după încă ceva timp tot din aceeași bănuți a început să se vorbească și de gestiunea apei.

Așa, ușor-ușor, suma de 6 miliarde de euro alocată inițial a intrat la apă și a ajuns la nivelul de doar circa 2,5 miliarde de euro și nici acelea sigure, în caz că nu vine un alt ministru mai aproape de cele sfinte (a se citi conducerea partidului) și să îi revendice.

Tot în acest fel s-a procedat și cu modul de realizare al programului de reabilitare al sistemului de irigații pentru acești bani, propus de către ANIF și controlat în mod vigilent de către Ministerul Agriculturii, care nici măcar nu a fost făcut public, poate fiindcă cine știe ce minuni conține.

Stau și mă gândesc în mod normal (nu la noi) ce analize complexe și sisteme informatice ar fi fost implicate ca un proiect de 6 miliarde de euro inițial, în câteva luni să fie transformat  într-un proiect mai micuț de circa 2,5 miliarde de euro și cum o armată de specialiști ar fi refăcut planuri și devize de cheltuieli aferente acestor informații.

Personal, cred că toată această mascaradă a investițiilor în irigații a fost parte dintr-un plan mai larg de manipulare și domolire a furiei fermierilor în urma secetei de anul trecut, astfel încât să nu fie probleme deosebite privind câștigarea voturilor în preajma alegerilor trecute, lucru la care după părerea mea au mai contribuit în mod activ și alții de prin lumea agricolă care aveau datorii sau afinități de plătit sau de întreținut.

Revenind la programul de reziliență, poate ar fi fost altceva dacă ne duceam cu un proiect articulat, inspirat după alții care au gândit astfel de lucruri, fără să ne fie rușine că dacă pe noi nu ne duce capul să inventăm ceva, măcar să preluăm onorabil de la alții.

Poate totuși ambiția domnului ministru Oros era să aibă un vis faraonic ca vechii egipteni, care acum vreme de circa 3.000 de ani, au gândit un sistem revoluționar de utilizare a fluviului Nil  pentru irigații în agricultură, dar vis care era inspirat la rândul lui din învățarea aplicațiile practice făcute de mesopotamieni.

Doar că din păcate visul nu a avut loc, iar la domnul ministru Oros nu a ajuns nici măcar o poza de pe net, unde unii mai amărâți în ale agriculturii și mai din zilele noastre, au gândit niște canale de aducțiune bine făcute, care erau acoperite cu panouri fotovoltaice în totalitate, cu excepția unor guri de vizitare prevăzute la anumite distanțe și care astfel obțineau energie regenerabilă pentru funcționarea sistemului de pompe, unele mai finuțe, astfel încât să nu îți intre în fibrilații televizorul când sunt pornite.

Mai mult, acest sistem limita foarte mult pierderile prin evaporație și așa avea loc o gestiune durabilă și eficientă energetic a unui sistem de irigații, care folosea doar energie regenerabilă.

Am fi putut să gândim și o legislație mai permisivă și aplicată pentru înființarea, acolo unde ar fi fost posibil, de mici sisteme de irigații din alte surse de apă supra și subterane, care acum am fi putut să le finanțăm, dar pentru asta cineva, nu știu cine, ar fi trebuit să se gândească la asta, dar din păcate cei care ocupă funcțiile ministeriale sau ale diverselor departamente din cadrul ministerului au alte probleme de rezolvat, nicidecum astfel de mărunțișuri.

Astfel, pentru irigațiile românești, personal cred că a mai trecut un tren din multele pe care actualul ministru le-a privit melancolic în așteptarea unui vis de inspirație faraonică care să îi deschidă tainele conducerii agriculturii românești, dar care moment din păcate este atât de departe, încât definește cuvântul ,,niciodată”.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ – FERMIER

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html   

Odată cu trecerea timpului și la mine și la alții, încep, sau cred, cel puțin, să fie din ce în ce mai numeroase momentele contemplativ–meditative ale omului, inspirate din momentele de viață ,,a la Moromete”, când încerci să dai sens lucrurilor fără sens.

Dar trecând de stările meditative, ne întoarcem la problemele noastre de zi cu zi și astăzi mi-am propus să înțeleg un nonsens, reprezentat de faptul de ce o federație care se consideră ,,reprezentativă” cu mult peste celelalte, asta ca să nu zicem că dă de înțeles că ar fi chiar singura, dorește să se autodistrugă din punctul de vedere al credibilității (aceea cât mai era), când cel puțin teoretic nu este pusă în situația de a o face?

Fără a o lungi prea mult, ne referim deja la obișnuința asociației (federației sau ce-o mai fi) PRO AGRO, care după ce a prins gustul sprijinirii pentru a fi numit în calitate de secretar de stat la Ministerul Agriculturii a domnului Emil Dumitru, își propune să recidiveze în greșeală (asta ca să nu spunem altfel) prin propunerea de numire a unui nou secretar de stat, în persoana domnului Marius Mihai Micu.

Dar să fiu înțeles de la început, eu nu contest persoana propusă, cu toate că rezervele pe care le am sunt mari spre foarte mari, eu contest modul cum s-a făcut și de către cine.

Trec aici și peste faptul că încă îmi mușc limba pentru că la un anumit moment am spus că, dacă ar fi să aleg între mai multe rele, referindu-mă la un eventual nou ministru al agriculturii din cadrul liberalilor, l-aș prefera pe domnul Emil Dumitru, dar ulterior gestul domnului Scarlat de a se abține la a vota amendamentul despăgubirilor de secetă în ședința comisiilor reunite de agricultură din parlament, m-a făcut să regret cele afirmate.

Dar în același timp mă gândesc prin analogie, dacă eu îmi mușc limba, ce-o fi la domniile lor de la PRO AGRO, având în vedere gestul apoteotic făcut în parlament acum puțin timp și menționat anterior, de către domnul Emil Dumitru, fost președinte al federației, fost secretar de stat și actualmente deputat, care a votat alături de domnul Oros, actualul ministru al Agriculturii, într-o logică de partid care se pare că nu se aplică unitar, dovadă și, mă repet, gestul domnului Scarlat.

Mai mult, stau și mă gândesc la dificultatea de a lua o astfel de ,,decizie crucială și rece” a domnului Dumitru, de a vota inclusiv împotriva foștilor ,,camarazi de asociație”, adică cei de la PRO AGRO, care cel puțin declarativ erau printre cei care solicitau aceste despăgubiri, dar poate acest lucru nu ar reprezenta chiar realitatea, dacă ar fi să mergem intuitiv.

Dar revenind la noul sprijin asociativ al PRO AGRO în vederea unei noi numiri ministeriale, redăm un fragment interesant dintr-un comunicat al asociației, din decembrie anul trecut, prin care își asumă cu ,,pieptul înainte și coloana dreaptă”, noua numire, astfel – „Sectorul agroalimentar din România este atent la situația politică a României. Indiferent de ceea ce înseamnă compromisul politic, asociațiile profesionale din România au făcut și vor face o singură politică, Politica Agricolă Comună – PAC și vor sprijini întotdeauna politicile publice corecte, juste, care pot aduce beneficii agriculturii românești. Federația Națională PRO AGRO apreciază în mod pozitiv dorința de continuare a reformelor în sectorul agroalimentar prin dialogul cu formele asociative. Am aprecia în mod deosebit formalizarea acestui parteneriat prin acordarea unei poziții de Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale colegului nostru, domnul Marius-Mihai MICU. Considerăm că domnul MICU este unul dintre cei mai buni specialiști pe care îi are România, care știe foarte bine problemele cu care se confruntă sectorul nostru și are expertiza necesară pentru a promova măsuri concrete, ce pot veni în sprijinul agricultorilor români, al economiei românești. Nominalizarea domnului MICU în poziția de Secretar de Stat ar demonstra că efortul depus de către organizațiile profesionale de a promova obiectiv interesul legitim al fermierilor din România, este apreciat și de către mediul politic care a înțeles că printr-un parteneriat cu societatea civilă se poate realiza un motor de dezvoltare a satului românesc ca pilon al economiei naționale si al păstrării valorilor europene.”

După ce ne revenim din impactul emoțional al acestui comunicat, din care înțelegem că PRO AGRO este nici mai mult nici mai puțin decât expresia sectorului agroalimentar din România, că tot ei reprezintă și tot mediul asociativ românesc care ,,au făcut și vor face o singură politică”, adică mai pe șleau spus ceilalți nici că ar conta, toate aceste lucruri reprezentând un calm preludiu al acțiunii tumultoase care urmează și prin care ,,se apreciază dorința continuării reformelor”, care noi ăștia mai amărâți nu prea le-am perceput nici măcar a fi început.

Iar, acum, acțiunea demnă de un film mai bun, prin care se arată în continuarea comunicatului, că „am aprecia formalizarea acestui parteneriat prin acordarea unei poziții de secretar de stat … domnului Marius Mihai Micu” și apoi toată lumea are percepția unui film de artă unde finalul si-l imaginează privitorul atât cât îl duce mintea, fiindcă oricum nu ar mai fi nimic de spus. 

Legat de profesionalismul proaspătului secretar de stat, să dăm un răgaz, fiindcă poate chiar vom fi impresionați de realizări, sperăm noi, mai bune decât vechea nominalizare a partidului, mă scuzați, a federației PRO AGRO.

Greșeala, din punctul meu de vedere, este dată de faptul că eu știam că partidele sunt chemate a numi pe funcțiile politice, dar oricum pentru a nu fi o discuție în acest sens, filiala Călărași a PNL, condusă de cine altul decât domnul Emil Dumitru, și-a asumat această numire printr-o decizie internă a partidului.

Eu nu contest dorința domnului Micu de a deveni secretar de stat, sau om politic, pot înțelege acest lucru și nu este o noutate, dar când propunerea de numire este făcută de o organizație a fermierilor (sau, mai corect, și a fermierilor, fiindcă mai sunt și alte categorii profesionale), consider a fi o greșeală.

Totuși, este de menționat că domnul Micu este unul dintre specialiștii aduși de domnul Dumitru în perioada ministerială a domniei sale drept consilier personal, numit în același timp și membru în Consiliul de Administrație al defunctei Case de Comerț Unirea, în aceeași perioadă când era vicepreședinte al PRO AGRO și președinte al ANTPAR, și președinte de cooperativă pe la TOPOLOVENI, și, plus, membru în comisia de privatizare a ADS și PRODECAN al facultății de management, și șef de lucrări, și am obosit, plus scuze pentru eventualele omisiuni date de limitele minții mele, în caz că am uitat alte funcții.

Dar îmi pun o întrebare: oare cum putea apăra domnia sa revendicările fermierilor exprimate și de către PRO AGRO, din calitățile sale de angajat sau administrator din partea unor guvernanți politici?

Iar pentru final vine cronica de film, realizată de domnul Oros și care, intenționat sau nu, nu pot spune, printre sarcinile delegate domnului Micu în calitate de secretar de stat, l-a făcut răspunzător de relația cu mediul asociativ. Adică, mai simplu, când vin unii cu jalba în proțap cine îi așteaptă și îi primește? Doar că scenariul se repetă cu situația de anul trecut.

Apropo, oare cum se numește modul acesta de a face lucrurile – eu m-am gândit la ceva dulce, cum ar fi un borcan de miere în care s-a îngropat din păcate, după opinia mea, toată credibilitatea federației PRO AGRO, aceea cât mai rămăsese.

Fiecare dintre dumneavoastră o puteți numi cum doriți și credeți de cuviință.

P.S.: să nu uit, pentru acuratețea faptelor, să menționăm că entuziasmul acestei propuneri pentru postul de secretar de stat a fost susținut, fiind cred molipsitor, și de LAPAR, prin vocea președintelui Nicu Vasile.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html             

Citeam mai zilele trecute cum plin de sine și recomandat de nerealizările veșnice ale activității de politician, fostul și sper ,,Ferească Dumnezeu” viitorul ministru al Agriculturii, domnul Daniel Constantin, își prezenta ideea cu ,,tentă de plagiat”, privitoare la nașterea Programului AGRO IMM INVEST și spun asta, deoarece această propunere a fost lansată, prin luna mai a anului 2020, de către mediul asociativ (APA Brăila), iar presa agricolă a scris de nenumărate ori despre această formulă, care apoi a fost îmbrățișată și de alte asociații profesionale, dar poate necitită de domnul Constantin care era ocupat cu alte probleme mai stringente.

Mai mult, această propunere, alături de multe altele, au fost depuse și pe masa Comisiilor de Agricultură de la Camera Deputaților și Senat din legislativul anterior, pe unde și domnia sa era membru, dar unul mai retras, deoarece în toată acea perioadă nu prea l-a văzut nimeni ieșind să găsească soluții la strigătele de ajutor ale fermierilor, dar asta poate și din cauză că ar fi trebuit să gândească și ceva formule concrete pentru asta.

Ar mai fi lucruri de spus pe această direcție, dar mă voi întoarce la ,,măreața” propunere a domnului Daniel Constantin și să ne aplecăm puțin asupra problemei, folosind materialul clientului, așa cum este obiceiul subsemnatului. Aici am în vedere că dacă tot a avut (preluat, dar nici că contează) această idee, măcar să o fi făcut cum trebuie, dar din păcate a picat în plasa colegului de partid, mult mai priceput în ale finanțelor, actualul prim-ministru, domnul Florin Cîțu.

Întâi de toate să privim broderia desenată de subtilul politician liberal care arată în primul rând facilitățile propunerii domniei sale: ,,Conform spuselor vicepreședintelui Biroului Executiv al PNL, proiectul de act normativ care prevede înființarea subprogramului Agro IMM Invest vine la pachet cu trei facilități pentru sectorul agricol. Concret, pe lângă facilitatea acordării unui grant nerambursabil de 10 procente din totalul sumei, noul subprogram prevede rambursări doar de două ori pe an și o perioadă lungă de grație.”

Adică fermierii trebuie să înțeleagă că odată cu acest program, binecuvântarea liberală s-a pogorât asupra lor, iar beneficiile nemăsurate se vor arăta de îndată. Oare? Dar puțintică răbdare pentru a afla răspunsul. „Acest program, atunci când l-am gândit, în lunile octombrie-noiembrie ale anului trecut, se dorea a fi un program-suport, complementar față de alte măsuri care se adoptă. Acum, după ce a trecut timpul, se dovedește a fi un adevărat colac de salvare pentru fermieri. Programul inițial a plecat să vină în sprijinul celor care vor să facă investiții, să cumpere terenuri, să cumpere utilaje, să aducă plusvaloare, prin trei modalități diferite de IMM Invest. Eu am dat ideea ministrului de Finanțe, Florin Cîțu, la vremea respectivă, discutând cu dânsul, cu mediul bancar și cu niște fermieri despre cum putem să ajutăm și așa s-a născut ideea respectivă. Domnia sa a preluat ideea imediat, fără rezerve, considerând că este o măsură bună. Din punct de vedere legal, inițiatorul este Ministerul Finanțelor Publice”, a conchis Daniel Constantin.

Deci mai puteți spune ceva despre grija părintească a domnului Constantin față de fermierii obidiți de problemele secetei catastrofice a anului 2020? Nu contează că ne-a trebuit aproape un an să pricepem nevoia unui program special pentru fermieri, dar și când în final ne-a venit acea idee (că mai încet, încetișor, nici că mai contează), îl facem prost.

Dar întrebarea pe care mi-o pun, l-au făcut prost (programul) că nu se pricep sau intenționat? Am o bănuială și dacă ar fi să ne luăm după modul cum și primul ministru, dar și ceilalți colegi, consideră că nu mai au nimic de învățat, răspunsul ar fi unul singur, dar pe fiecare dintre dvs. vă rog să îl trageți singuri.

Însă, care este în fapt problema? Eu astăzi mă opresc la una singură, dar cred că destul de serioasă și care reglementează cine este eligibil pentru a accesa această măsură.

Astfel, se prevede în OUG de modificare a OUG 110/2017, că beneficiarii eligibili inclusiv pentru AGRO IMM INVEST, adică care au dreptul de a accesa această măsură, trebuie să îndeplinească printre altele și următoarele condiții:

„a) nu este în dificultate financiară în sensul prevederilor articolului 2, punctul 18 din Regulamentul (EU) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.

d) nu se află în interdicţie de a emite cecuri şi nu figurează cu incidente majore cu bilete la ordin în ultimele 6 luni anterioare datei solicitării garanţiei de stat în baza de date a Centralei Incidentelor de Plăţi, denumită în continuare C.I.P., cu excepția incidentelor bancare majore cu privire la bilete la ordin și/sau cecuri executate, începând cu data de 16 martie 2020, pe perioada stării de urgență, stării de alertă și o lună după încetarea acestora;

g) este eligibil conform reglementărilor interne ale instituției de credit.”

La prima vedere dacă ne uităm la litera „g” de mai sus, am zice: uite domnule că au avut grijă de amărâții de fermieri, în sensul că toate incidentele bancare înregistrate după martie 2020 nu se iau în calcul, adică, mai clar, toate biletele la ordin sau cecurile neachitate de fermieri în urma nerespectării condițiilor contractuale nu se iau în calcul la stabilirea dreptului de a accesa AGRO IMM INVEST.

Dar, ATENȚIE, nu se referă doar la cei afectați de secetă, ci și la toți ȚEPARII, deoarece nicăieri nu se zice în OUG de reglementare a AGRO IMM INVEST că ar fi vorba doar de fermierii afectați de secetă și că trebuie să probeze eventual cu procesele verbale de calamitate.

Ei și, ar zice unii, toți trebuie să trăiască. Teoretic așa este, dar practic tot din taxe și impozite dăm și acești bani.

O altă problemă este că ceea ce se zice la punctul „d”, privitor la permisivitatea eligibilității la cei care au incidente majore de plată, se referă doar la relația cu fondul de garantare, fiindcă la bancă nu se aplică conform literei „g”, plus că această permisivitate se anulează parțial prin prevederile de la litera „a”, unde se vorbește de respectarea prevederilor art. 2 pct. 18 din Reg. CE 651/2014 și unde avem următoarele prevederi: „Pct. 18 - întreprindere în dificultate” înseamnă o întreprindere care se află în cel puțin una din situațiile următoare: (c) Atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvență sau îndeplinește criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvență să fie deschisă la cererea creditorilor săi.

Astfel, o societate care are un bilet la ordin sau mai multe, neachitate, cu valoare mai mare de 45.000 lei pe minimum un bilet sau cec și este pasibilă de o posibilă cerere de insolvență pe motiv de neplată de către creditori, se încadrează la această prevedere și în mod normal nu va fi eligibilă. În Reg. 541/2014 se vorbește de pierderea eligibilității și pentru cei care sunt pasibili să li se ceară insolvență, nu doar la cei care a început procesul. Atunci, de ce am mai făcut mascarada de la litera „d” din OUG de modificare a OUG 110/2017?

Acest punct coroborat și cu prevederile literei „g” din OUG 110/2017, unde se prevede respectarea reglementărilor interne ale instituțiilor de credit, care nu sunt obligate să țină cont de situația existenței de bilete la ordin neachitate, va crea o problemă de aplicare reală, iar fermierii pe care se dorește, cel puțin declarativ, să îi ajutăm de fapt doar le dăm brânci pe scări.

Astfel, un nou program liberal de stimulare economică devine aproape de neaplicat pentru mulți din fermierii afectați de secetă.

Se pune astfel întrebarea cine va verifica respectarea prevederilor Reg. CE nr. 451/2014 în aprobarea cererilor pentru AGRO IMM INVEST, banca, fondul de garantare sau echipele de control care pot veni ulterior și vor cere rambursarea ajutoarelor de stat? Nu de alta, dar s-a mai întâmplat. Atunci politicienii vor ieși în față să își asume prostiile reglementate?

Și uite așa, AGRO IMM INVEST va trece, iar fermierii (mulți dintre ei) vor rămâne la fel, iar propaganda de partid îi va îngropa sub realizările de neimaginat ale guvernării liberale, care devine pe zi ce trece ,,groparul-șef” al agriculturii românești.

Nu ne ajungea echipa ,,de aur” pe care am avut-o și o avem la Ministerul Agriculturii, mai aveam nevoie și de specialiștii de ,,platină” pripășiți prin transferuri politice.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html