Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

În ultimii ani, sectorul agricol românesc a fost și continuă să fie sub un real asediu. Alinierea la noile condiții ale Politicii Agricole Comune și strategiile europene de implementare a Green Deal-ului au pus o presiune enormă pe fermierul român, dar și pe cel european. În calitate de reprezentant al României la Copa – Cogeca, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) este în permanent contact cu realitățile agriculturii europene, dar și cu impactul pe care îl au pachetele legislative emise de Comisia Europeană din dorința de a trece la o agricultură verde până în 2030.

„Lupta pe care o ducem cu organismele europene continuă, mai ales când în joc este siguranța alimentară europeană și națională. Criza provocată de COVID-19 ne-a pus în situația de a ne reorganiza și de a găsi soluții pentru a adapta practicile agricole. O nouă criză se întrevede prin prisma conflictului ruso-ucrainean. Invazia Ucrainei riscă să perturbe piețele globale pentru produsele agricole și mărfurile necesare producției agricole, cum ar fi energia, îngrășămintele și cerealele-oleaginoasele. Rusia este cel mai mare furnizor de combustibil al UE (18% din importurile UE provin din Rusia); exporturile rusești de îngrășăminte către UE reprezintă 3 miliarde euro sau aproximativ 30% din importurile de îngrășăminte la nivelul Uniunii, iar în cazul României ajung și până la 40%. Aceste lucruri nu pot rămâne fără ecou la nivelul agricultorului român”, transmite AAC.

În fața acestor noi provocări Alianța pentru Agricultură și Cooperare nu poate rămane fără o reacție fermă. Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, având în vedere contextul actual dificil, solicită o serie de acțiuni și măsuri pentru evitarea colapsului sectorului agroalimentar autohton. Prin urmare, AAC cere derogare de la prevederile Strategiei Farm to Fork cu privire la suprafețele necultivate pentru conservarea biodiversității, acum fiind esențială orice suprafață agricolă. Totodată, Alianța solicită derogare de la limitările privind reducerea la 50% a fertilizanților și pesticidelor.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare recunoaște în continuare nevoia de o dezvoltare durabilă, adaptarea politicii agricole pentru prezent și viitor. PAC nu include însă numai protecția mediului și a climei, ci în primul rând un sector agricol eficient din punct de vedere economic și al securității agroalimentare. Obiectivele PAC sunt foarte importante pentru fermierii și cooperativele agricole din România și se vor aproba doar prin implicarea directă și concertată a Copa-Cogeca și a autorităților din statele membre. Acum este nevoie de unitate și reprezentarea activă a sectorului agroalimentar românesc în toate forumurile existente la nivel european, de către toate organizațiile fondate și conduse de producători agroalimentari. În actualul context de criză este mult mai importantă construcția, unitatea, prezența activă la nivelul tuturor forurilor, decât acțiuni divergente care tind să dezbine și să afecteze profund interesele fermierilor și cooperativelor. Reprezentativitatea AAC este o certitudine și nu poate fi contestată. Aceasta se poate dovedi oricând cu actele constitutive, membrii fondatori, participarea acestora în organele de conducere și luarea deciziilor, aspecte validate de instanță și considerăm normal, ca orice entitate/persoană, înainte să conteste să se asigure că din actele constitutive ale așa-ziselor „organizații de fermieri” pe care le reprezintă reiese că sunt formate din producători, că aceștia au drept de decizie și se reprezintă într-un mod transparent prin organele de conducere. Alianța pentru Agricultură și Cooperare își manifestă în continuare deschiderea pentru colaborare în cadrul grupurilor de dialog civil naționale cu toate organizațiile producătorilor, pentru o prezență proactivă a sectorului agroalimentar la nivelul autorităților naționale și europene”, precizează AAC într-un comunicat de presă transmis redacției.

Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (APPR, Federația PRO AGRO, LAPAR și UNCSV), însumează aproximativ 3.500 de fermieri care lucrează o suprafață totală de 2,5 milioane ha, la care se adaugă 1,5 milioane ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului agroalimentar românesc.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

 

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

 

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Articol furnizat de: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)
https://farmforum.ro/

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În cadrul evenimentului Ziua Grâului Bărăgan 2022 vor fi prezentate 56 soiuri de cereale păioase, gentica provenind de la 12 companii producătoare de semințe. Întreaga platformă a fost semănată în aceleași condiții, iar fertilizarea și tratamentele cu produse fitosanitare se aplică conform aceleiași strategii pe toată suprafața. Ziua Grâului Bărăgan 2022 reprezintă una din platformele din seria evenimentelor dedicate fermierilor, marca FarmForum, evenimentul din județul Ialomița, de la Mărculești, fiind găzduit de ferma Agriserv Telehuz și susținut de partenerul principal Corteva Agriscience.

farm forum2

Grâul de iarnă poate fi fertilizat cu întreaga cantitate de azot în toamnă, dar studiile arată un răspuns vizibil mai bun de producție și o eficiență mai mare a folosirii azotului de către plante atunci când cea mai mare fracție de azot este administrată în primăvară, în momentul pornirii în vegetație.

Fertilizarea pe soluri înghețate care nu se dezgheață până în primăvară este o strategie de fertilizare greșită. Solul înghețat nu permite azotului să se deplaseze în sol. Mai mult decât atât, azotul se dizolvă în momentul topirii zăpezii, rămânând la suprafața solului înghețat poate chiar 1 – 2 săptămâni și nefiind accesibil plantelor din cauza temperaturilor încă scăzute (vorbim de pierderi financiare variind între 15% și 50 % din costul îngrășămintelor administrate).

Aplicarea de primăvară este uneori dificilă din cauza topirii neuniforme a zăpezii și a solului umed, dar înghețurile de dimineață, odată ce zăpada se topește, permit, de obicei, o aplicare în timp util.

Utilizarea îngrășământului lichid UAN (32-0-0) cu bare de flux este o metodă larg răspândită de aplicare. Aplicarea îngrășământului de tip UAN prin difuzare nu trebuie utilizată deoarece frunzele pot fi arse. Barele de flux trebuie monitorizate în timpul aplicării, astfel încât fluxul să nu fie întrerupt de vânt. În cazul în care apare această problemă, aplicarea îngrășământului prin utilizarea  barelor de flux va duce la o aplicare difuză, care ar conduce la arderea severă a frunzelor.

Granulele de uree pot fi utilizate, dar volatilitatea potențială a amoniacului este un motiv de îngrijorare dacă ploaia nu cade în câteva zile. Ureea aplicată la suprafață în no-till este deosebit de expusă riscului de volatilitate din cauza concentrației ridicate de enzimă urează în reziduu, în comparație cu solul gol. Pierderea amoniacului din cauza descompunerii ureei din cauza activității urează este cea mai mare atunci când solul/reziduul este umed, temperaturile sunt peste îngheț și bate un vânt.

 

Rata de azot

 

Rata de azot nu poate prezice randamentul de producție. Formulele de recomandare anterioare au forțat fermierii să prezică un randament și apoi să aplice predicția randamentului la o formulă. Această strategie a dus la o subfertilizare în câțiva ani datorită condițiilor de creștere mai puțin decât ideale în momentul fertilizării.

Starea meteorologică este imprevizibilă, iar condițiile de creștere se pot îmbunătăți, fiind posibile randamente de producție mai bune decât cele planificate inițial. Cercetările recente privind rata azotului pe mai multe culturi indică faptul că nu există nicio relație exactă între producție, rata de azot și condițiile de mediu.

O rată optimă de azot similară este adecvată atât într-un mediu cu randament scăzut, cât și într-un mediu cu randament ridicat, datorită diferențelor în ceea ce privește eliberarea de minerale din sol, probabilitatea pierderii de N datorită percolării și/sau denitrificării și eficiența absorbției N a rădăcinilor în diferite medii de umiditate a solului. Pentru cultura de grâu, este necesară luarea în considerare a productivității istorice a solului datorită economiei aplicărilor și nu neapărat a răspunsului de producție.

Cercetările unei Universități din America indică faptul că următoarele intervale de productivitate sunt adecvate pentru luarea în considerare a ratei economice optime de N pentru grâul de iarnă:

  • Scăzut – randamente sub 2.690 kg/ha;

  • Mediu – randamente între 2.690 și 4700 kg/ha;

  • Mare – randamente mai mari de 4.700 kg/ha.

Pentru zonele cu productivitate scăzută, total N disponibil (îngrășământ +analize de sol privind cantitatea de azot) = 112 de kilograme de N/ha.

Pentru zonele cu productivitate medie, total disponibil N (îngrășământ +analize de sol privind cantitatea de azot) = 170 kilograme de N/ha.

Pentru zonele cu productivitate ridicată, total disponibil N (îngrășământ +analize de sol privind cantitatea de azot)  = 225 de kilograme de N/ha.

În concluzie, experiențele tehnologilor recomandă ca strategia de aplicare a îngrășămintelor în culturile de cereale păioase să țină cont de necesarul istoric al parcelelor, condițiile meteorologice și de capacitatea de producție a zonei.

farm forum1

Articol furnizat de: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)
https://farmforum.ro/

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agricover Credit IFN, principala instituție financiară non-bancară specializată exclusiv în finanțarea agriculturii, lansează primul card de credit Mastercard business destinat fermierilor din România, care le asigură acces rapid la finanțare cu plata la recoltă.

Cardul de credit FERMIER le oferă fermierilor posibilitatea de a gestiona într-un mod facil și confortabil linia de credit acordată de Agricover Credit IFN pentru acoperirea nevoilor curente, având control și siguranță asupra tranzacțiilor efectuate. Fermierii pot achiziționa cu 0% dobândă input-uri agricole din magazinul online Agricover. Creditul poate fi rambursat anual, fiind corelat cu perioada de recoltare a culturii preponderente.

Robert Rekkers, General Manager Agricover Credit IFN

Robert Rekkers General manager Agricover Credit2

„Astăzi, inovația, rapiditatea și serviciile personalizate fac diferența în piață și aduc plus valoare fermierilor. Suntem preocupați în permanență să asigurăm o finanțare rapidă și sigură, de aceea am realizat acest  proiect în colaborare cu importanți parteneri financiari internaționali Mastercard, DiPocket UAB și Nexi-SIA. Prin intermediul cardului FERMIER posesorii își pot administra simplu și eficient capitalul de lucru accesat pentru acoperirea nevoilor din fermă”, a precizat Robert Rekkers, General Manager Agricover Credit IFN. Cardul FERMIER este un card de business Mastercard®, emis de DiPocket UAB.

Agricover Credit IFN susține performanța și competitivitatea fermierilor români prin dezvoltarea soluțiilor de finanțare moderne care să contribuie la creșterea afacerilor acestora.

„Cardul FERMIER reprezintă o inovație în domeniu și un produs unic în piață, ce contribuie la incluziunea financiară și digitalizarea unui segment specific din categoria IMM, fermierii români, având, totodată, o componentă importantă de educație financiară și suport pentru aceștia. Cardul asigură acces la toate beneficiile pe care Mastercard le pune la dispoziția deținătorilor de carduri business: programul Premium & Business, suita de servicii Pachetul pentru Digitalizarea Afacerii tale și asigurarea gratuită pentru cumpărături online. Suntem mândri că am contribuit la dezvoltarea acestui produs și așteptăm să vedem feedback-ul din partea clienților”, a declarat Cosmin Vladimirescu, Country Manager Mastercard România și Croația.

Laura Ștefan, Product Development Director Mastercard

Laura Stefan Product Development Director Mastercard

„Cardul FERMIER este un exemplu distinctiv al modului în care cardurile de plată pot fi utilizate pentru a le oferi clienților valoare și confort atunci când sunt emise în cooperare cu companii inovatoare, precum Agricover Credit IFN. Suntem onorați că am fost selectați ca emitenți ai cardului FERMIER și ne angajăm sprijinul deplin pentru succesul acestui parteneriat deosebit cu Agricover Credit IFN, Mastercard și SIA”, a spus Fedele Di Maggio, CEO DiPocket UAB.

Fedele Di Maggio, CEO DiPocket UAB

Fedele Di Maggio CEO DiPocket UAB

„Suntem bucuroși și onorați să fim parte din proiectul primului card dedicat special fermierilor din România, unul din cele mai inovative produse lansate pe piața locală a cardurilor în ultimii ani. Avantajele evidente ale cardului de credit pentru fermieri îl vor face cu siguranță un produs de succes, iar noi vom fi aici pentru a sprijini Agricover Credit IFN și pe agricultorii români în a continua inovarea în acest domeniu”, a afirmat Iulian Chifu, Sales Manager SIA Romania Payment Technologies, parte a grupului Nexi-SIA.

Iulian Chifu, Sales Manager SIA Romania Payment Technologies

Iulian Chifu Sales manager Nexi SIA

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Corteva Agriscience prezintă rezultate ale agriculturii, câștigate de-a lungul a două secole de cercetări științifice, pe platforma digitală VirtualAgro, în data de 24 martie 2022. Aici se reunesc pentru dezbateri, workshop-uri și mese rotunde, oficiali responsabili de politicile agricole, specialiști din domeniul agricol și fermieri performanți din România.

Pentru a asigura protecția cerealelor încă de la primul tratament din primăvară, Corteva a creat și a lansat în 2022, Verben™, un fungicid cu spectru larg de combatere a bolilor specifice culturilor de cereale, care crește semnificativ calitativ și cantitativ recolta.

Principalele boli care afectează puternic culturile de cereale păioase își fac apariția chiar din primăvară, cum ar fi făinarea, pătarea în ochi, septorioza, iar dacă factorii de mediu sunt favoribili și restul bolilor pot apărea mai devreme.

 

O singură lovitură tuturor bolilor importante

 

Prin utilizarea lui Verben™ în primul tratament T1, se beneficiază de puterea curativă și preventivă a celor două substanțe active conținute (proquinazid și protioconazol).. Având o plantă curată chiar din T1, se poate optimiza schema tehnologică, fară a face rabat de la producție, deorece planta va fi curată încă din primavară și va fi mai rezistentă în fața următoarelor valuri de infecție.

De asemenea, poate fi amestecat fără a avea probleme de compatibilitate cu majoritatea produselor fitosanitare, fie ele regulatori de creștere, erbicide, fungicide sau insecticide, frecvent utilizate în T1.

„Verben™ combate bolile specifice, inclusiv făinarea, chiar și la temperaturi reduse. Testele efectuate de către Corteva au evidențiat faptul că, pe lângă absorbția rapidă în plantă chiar și la temperaturi sub 10 °C, Verben™ combate făinarea și septorioza foarte bine și rămâne activ datorită sinergiei celor două substanțe, chiar și la câteva săptamâni după aplicare”, precizează Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Insecticide & Fungicide, Corteva Agriscience RO & MD

 

Soluții agricole noi vor fi expuse la Agribusiness 4.0, accesul vizitatorilor fiind gratuit

 

Companiile și fermele au standuri virtuale la care vor face lansări de produse, vor propune campanii de discount și vor intra în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate.

Utilizatorii beneficiază în timp real de interacțiuni live, funcționalități și activități organizate în cadrul unui eveniment agricol.

Partenerii care s-au alăturat organizatorului Godmother sunt: AGRIVI, CORTEVA AGRISCIENCE, FMC AGRO ROMANIA, GARANTI BBVA, INAQ CONSULTING, LIDEA, PATRIA BANK, WE AGRI, BITSOFTWARE.

Pentru înscrierea gratuită la Agribusiness 4.0, vă rugăm accesați linkul: https://virtualagro.ro

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță demararea efectuării plăților în conturile a 499 de beneficiari ai submăsurilor 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri și 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din PNDR 2014-2020.

AFIR a demarat plățile pe 28 februarie 2022. Peste 12 milioane euro vor ajunge efectiv în conturile a 276 tineri fermieri beneficiari ai submăsurii 6.1 și a 223 fermieri care au accesat fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici. Plățile sunt realizate în baza contractelor încheiate de beneficiari cu Agenția la finalul anului 2021.

Finanțarea pentru cei care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani și poate ajunge până la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output) și de includerea în Planul de afaceri a operațiunilor de condiționare – procesare sau agricultura ecologică.

Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro.

„Tinerii și micii fermieri sunt cei care au cea mai mare nevoie de capital în agricultură, iar faptul că vor primi acești bani în pragul primăverii reprezintă un sprijin foarte important pentru consolidarea exploatațiilor lor și pregătirea pentru un an agricol care se anunță plin de provocări. Sunt alături de tinerii care se îndreaptă către agricultură sau doresc să își dezvolte exploatațiile agricole. La nivelul MADR elaborăm un set complet de politici publice, pentru a le oferi oportunități concrete de dezvoltare”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se aprobă valoarea totală a schemei de „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”.

Pentru anul 2022, este alocată suma de 640.000 lei, care se asigură de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și care se încadrează în valoarea totală estimată pentru perioada 2020-2022, de patru milioane lei.

Valoarea ajutorului de minimis este de 1.200 lei/scroafă/an, cu condiția comercializării a minimum 4 purcei/cap de scroafă/an, la o greutate de minimum 8 kg/cap.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță prelungirea până la data de 31 martie 2022, ora 16.00, a sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare în sectoarele agricol și pomicol (submăsurile 16.4 și 16.4a) din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020.

Alocarea financiară este de 40 de milioane de euro pentru submăsura 16.4 și de 10 milioane de euro pentru submăsura 16.4a.

Până în prezent s-au depus online 105 cereri de finanțare în valoare de 23,2 milioane de euro pentru proiecte de cooperare în sectorul agricol (sM 16.4) și 27 de cereri de finanțare însumând 6,1 milioane de euro pentru cooperare în sectorul pomicol (sM 16.4a).

Valoarea sprijinului financiar, acordat pentru accesarea submăsurilor 16.4 și 16.4a este de 250.000 de euro. Costurile de funcționare a cooperării nu trebuie să depășească 10% din valoarea maximă a sprijinului acordat pentru fiecare proiect. De asemenea, sprijinul solicitat trebuie să fie justificat și corelat cu proiectul, ținând cont de complexitatea acestuia, de cantitatea de produse comercializate și de valoarea adăugată generată de respectivul proiect după implementare. Cuantumul sprijinului acordat prin aceste două linii de finanțare este 100% nerambursabil.

Pragul minim de selecție al proiectelor pentru cele două submăsuri este de 10 puncte și reprezintă pragul sub care niciun proiect nu poate fi selectat pentru finanțare.

Depunerea cererilor de finanțare se realizează on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, conform prevederilor Ghidului solicitantului și anexelor aferente submăsurilor, disponibile pe site-ul AFIR.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 02 Martie 2022 12:06

PNS a ajuns la Comisia Europeană

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că, în data de 28 februarie 2022, în urma finalizării procesului de transparență decizională, Planul Național Strategic (PNS) 2023-2027 a fost încărcat în sistemul electronic al Comisiei Europene, împreună cu toate documentele aferente.

În perioada următoare, Comisia Europeană va evalua documentul și va putea adresa observații în termen de trei luni de la data transmiterii.

Liniile directoare ale PNS au fost stabilite în urma consultărilor extinse, care s-au desfășurat pe parcursul ultimelor două luni, cu fermierii și cu reprezentanții organizațiilor din domeniul industriei alimentare, ai agriculturii și dezvoltării rurale.

„Planul Național Strategic, așa cum a rezultat în urma dialogului transparent și constructiv pe care l-am avut cu reprezentanții tuturor sectoarelor, a fost transmis Comisiei Europene în termenul pe care ni l-am asumat la finalul anului trecut, cu ocazia Consiliului AgriFish. Am transmis spre Bruxelles un document complex, care alături de toate programele de sprijin pe care le finanțăm din bugetul național, contribuie la dezvoltarea agriculturii românești. Îi asigur pe toți fermierii că vom depune toate eforturile ca acest Plan Național Strategic să aducă stabilitatea și predictibilitatea de care agricultorii români au nevoie pentru a păstra un nivel ridicat al producției și pentru a rămâne competitivi pe o piață în continuă evoluție”, a declarat șeful MADR, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul schimbărilor climatice, tot mai frecvente în ultimii ani, dar și pe fondul creșterii prețurilor la îngrășămintele chimice, nevoia de performanță la nivel de fermă sau cultură este tot mai mare. Pentru a diminua riscurile și pentru a rămâne profitabili, fermierii trebuie să facă alegerile potrivite pe fiecare verigă a lanțului tehnologic, începând de la alegerea culturilor și până la oportunitățile de valorificare.

În acest sistem de farm management integrat, cultura de floarea-soarelui joacă un rol cheie, fiind o cultură mai tolerantă la secetă, dar care poate oferi, în același timp și profitabilitate ridicată.

Prin fluxul permanent de interacțiune cu fermierii, compania Corteva Agriscience, prin echipa locală de cercetare, selectează doar hibrizii care se potrivesc perfect condițiilor din România, cel mai bun exemplu în acest sens fiind hibridul de floarea-soarelui marca Pioneer® P64LE162.

 

Noutatea Corteva pe segmentul de tehnologie ExpressSun®, hibridul P64LE162 va înlocui în viitor hibridul P64LE25

 

Hibridul de floarea-soarelui P64LE162 are un comportament excelent în condiții de secetă și arșiță, dar și în condiții bune de cultură. Este un hibrid care aduce un plus de productivitate, dar și stabilitate, fiind hibridul care în ultimii trei ani de testare a obținut cele mai constante rezultate, reușind să devanseze hibrizii deja consacrați din portofoliul Corteva, cum ar fi: P64LE25, P64LE137 și P64LE136.

P64LE162 este un hibrid cu talie medie spre mare, cu o foarte bună adaptabilitate la tehnologia aplicată și grad ridicat de autofertilitate în calatidiu. Acest hibrid poate fi recomandat pentru toate zonele de cultură a florii-soarelui, inclusiv zonele unde întâlnim atac de lupoaie, având rezistență genetică la rasele superioare de Orobanche cumana (rasa G). Grupa de maturitate este semitimpurie, fiind astfel pretabil și pentru semănat întârziat.  

Certitudinea succesului - P64LE162 - productivitate excepțională, toleranță la secetă și arșiță, pachet agronomic foarte bun, toleranță la rasele superioare de Orobanche.

Articol scris de: FLORIN GULOIU, Category Marketing Manager Oilseeds România & Republica Moldova

Macheta P64LE162 A4

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

Banner_Revista_ferm_250x300

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

newsletter rf

Revista