Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) solicită lansarea, în regim de urgență, a intervenției DR-31 - Contribuții financiare la plata primelor de asigurare, precum și publicarea fără întârziere a condițiilor și calendarului de accesare a sprijinului.

„Într-un context agricol marcat de fenomene meteorologice extreme tot mai frecvente, de volatilitatea piețelor și de creșterea costurilor de producție, asigurarea culturilor reprezintă unul dintre puținele instrumente efective de gestionare a riscurilor aflate la dispoziția fermierilor. Numeroși fermieri au încheiat deja polițe de asigurare pentru actualul an agricol, bazându-se pe continuitatea mecanismului de sprijin pentru plata primelor. În lipsa lansării intervenției DR-31 și a unor informații oficiale clare, aceștia se tem că polițele deja contractate și, în unele cazuri, deja achitate ar putea să nu mai fie eligibile pentru sprijin. Această incertitudine creează dificultăți serioase de planificare financiară și riscă să îi penalizeze tocmai pe fermierii care au acționat responsabil, încheindu-și polițele la timp pentru a-și proteja exploatațiile. Considerăm că fermierii nu trebuie să suporte consecințele întârzierilor administrative sau ale absenței unui calendar clar de implementare. Excluderea polițelor încheiate înaintea lansării oficiale a sesiunii ar putea descuraja utilizarea asigurărilor agricole în anii următori și ar slăbi mecanismele de gestionare a riscurilor pe care politica agricolă urmărește să le consolideze”, precizează Forumul APPR în scrisoarea deschisă adresată ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna.

Forumul APPR solicită:

• Lansarea în regim de urgență a intervenției DR-31 și anunțarea unui calendar ferm pentru deschiderea sesiunii de depunere a cererilor;

• Publicarea imediată a proiectului Ghidului solicitantului, pentru ca fermierii și societățile de asigurare să poată cunoaște din timp condițiile de eligibilitate;

• Confirmarea explicită a eligibilității polițelor de asigurare deja încheiate pentru actualul an agricol, cu respectarea condițiilor stabilite prin Planul Strategic PAC și prin legislația europeană aplicabilă;

• Stabilirea unei perioade de eligibilitate care să țină seama de calendarul agricol și de momentul în care fermierii sunt obligați, în mod obiectiv, să își încheie polițele;

• Evitarea introducerii unor condiții administrative retroactive care nu puteau fi cunoscute și respectate de fermieri la momentul semnării contractelor de asigurare;

• Asigurarea unui buget suficient pentru acoperirea cererilor eligibile și evitarea situațiilor în care fermierii care au contractat polițe cu bună-credință rămân fără sprijin din cauza epuizării rapide a alocării.

Forumul APPR subliniază că intervenția DR-31 nu reprezintă numai un sprijin financiar punctual, ci o componentă esențială a politicii de gestionare a riscurilor în agricultură. În lipsa unui mecanism funcțional, predictibil și lansat la momentul potrivit, fermierii pot fi determinați să renunțe la asigurarea culturilor, ceea ce ar amplifica presiunea asupra bugetului public în cazul producerii unor calamități de amploare.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Asociația Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” - Arad a organizat în județul Alba, la Lancrăm, întâlnirea anuală de lucru a membrilor săi. 

Despre utilitatea unor astfel de întâlniri ne-a vorbit președintele Asociației „Păstorul Crișana”, Nicolae Cioranu: „O întâlnire de lucru e necesară ca să se perfecteze anumite schimbări, anumite noutăţi în programul de ameliorare şi mai ales în activitatea de bonitare în perioada de primăvară, când tineretul împlineşte 14-16 luni. Utilitatea acestor întâlniri se vede, pentru că nu trebuie să cunoşti prea mult la oi ca să-ţi dai seama dacă pe o turmă de animale s-a lucrat genetic sau nu. În situaţia asta trebuie să recunosc că acum 20 de ani tot ciobănia asta o făceam şi oile nu erau ca acum, după ce respectăm nişte reguli impuse de Registrul genealogic: schimbi berbecii, eşti obligat ca tineretul să aibă o anumită greutate la bonitare că altfel nu trece testul, deci eu cred că se vede. Obligatoriu. Nu neapărat să spună cartea, se vede chiar cu ochiul liber”.

Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Sălaj, Dumitru Ardelean, completează: „Ne-am deplasat aici în număr mare, ca dovadă că oamenii încă mai fac activitatea asta, chiar şi cu bani mai puţini. Adică, cum s-ar spune, sunt îndrăgostiţi de meseria asta. Am văzut şi tineri mulţi şi am văzut şi probleme multe ridicate şi legate de performanţe şi de controlul oficial al producţiei, şi de modul de bonitare, dar şi probleme din afara Registrului, cum ar fi problemele legate de păşuni, de pesta micilor rumegătoare care ne-a pus probleme de ceva ani, astfel încât preţul mielului a fost unul foarte jos şi la mâna samsarilor, având un motiv ei zic întemeiat, noi zicem că neîntemeiat”.

Generația actuală de fermieri depune mult suflet în activitatea desfășurată, iar majoritatea celor implicați în creșterea ovinelor continuă această muncă din pasiune, fiind legați de animale încă din copilărie. Mulți dintre ei au realizat investiții semnificative, inclusiv în achiziția de terenuri, și se află în prezent într-o situație de așteptare, sperând la apariția unor măsuri de sprijin și facilități dedicate sectorului agricol.

„Fermierii nu pot fi robiţi chiar până la epuizare, că rămâne singura soluţie să-şi vândă animalele, şi atunci ce facem noi în perioada în care apare o criză alimentară? Şi nu punem bazele zootehniei româneşti, nu punem bazele produselor alimentare româneşti care să poată fi siguranţa fiecărui cetăţean. Ce facem noi, mai creştem animale sau ne oprim? Le valorificăm indiferent în ce formă? Să refaci şeptelul este foarte greu. Eu am atras atenţia de foarte multe ori în sensul acesta, să încercăm să găsim măsuri de sprijin să nu reducem şeptelul, că ajungem în aceeaşi zonă dramatică ca la specia bovină. Personal îmi doresc foarte mult un parteneriat între asociaţiile profesionale, staţiunile de cercetare din Românie pe sectorul ovin şi caprin şi ANSVSA, specialiştii toţi să contribuim la un progres în acest sector, din toate punctele de vedere. Vorbim şi de dezvoltarea sectorului, şi de cercetare, şi de activitatea economică, fiindcă toate astea la un loc, pe un lanţ, ele trebuie să aducă un progres. Iar beneficiarul principal din tot acest lanţ trebuie să fie crescătorul de ovine şi de caprine, în cazul nostru”, a arătat Ionică Nechifor, director executiv al Asociației „Păstorul Crișana”.

Din ce în ce mai multe probleme

Creșterea prețului motorinei creează probleme și crescătorilor de animale, care consumă cantități considerabile de combustibil la activități precum aratul, semănatul sau furajarea. Costul motorinei influențează direct prețurile tuturor produselor agricole și alimentare. În condițiile în care nivelul taxelor a crescut semnificativ, iar costurile generale s-au majorat, sectorul agricol se confruntă cu dificultăți majore, fiind necesare măsuri de susținere pentru menținerea activității.

„Vremuri grele au fost şi vor mai fi. Noi trebuie să găsim soluţii pentru a depăşi aceste momente. Sunt probleme financiare naţionale, ţara trece printr-o criză economică care se răsfrânge şi asupra fondurilor care erau alocate sectorului. Dar crescătorii serioşi, dedicaţi, cei care respectă profesia şi animalul, au găsit întotdeauna soluţii pentru a trece peste asemenea momente”, spune profesorul Constantin Pascal de la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Iaşi.

Componenta de cofinanțare lipsește și ea, acțiunile sanitare veterinare nu mai beneficiază de bugetul necesar pentru a fi desfășurate ca până acum. Acest lucru reprezintă o problemă pentru crescători pentru că se încearcă transferarea responsabilității către ei, fără a fi consultați în prealabil, iar asta a generat numeroase suspiciuni și nemulțumiri.

Totodată, capacitatea fermierilor de a susține astfel de costuri suplimentare este limitată, existând riscul ca aceștia să fie nevoiți să renunțe la activitate și să își sacrifice animalele. O astfel de situație ar avea consecințe negative asupra dezvoltării zootehniei și asupra asigurării producției alimentare interne, afectând implicit securitatea alimentară. În plus, dependența de importuri poate deveni problematică în contextul unor eventuale blocaje comerciale.

O altă nemulțumire este legată de restricțiile existente pe piața intracomunitară, cum ar fi suspendarea exportului de animale către anumite piețe externe.

„Oamenii au venit şi şi-au spus problemele, au încercat să le expună factorilor de decizie, celor care au avut bunăvoinţa şi le-a permis agenda să fie prezenţi la întâlnirea de lucru a asociației, au venit şi răspunsuri, unele mai clare, altele mai lăsate la voia întâmplării, probabil că nu se ştie, nu sunt lucrurile încă definite, şi atunci e greu şi cei care au fost prezenţi din partea autorităţilor să ne dea nişte răspunsuri punctuale. Sperăm în zile mai bune şi să nu se piardă tradiţia aceasta a oieritului. Noi avem mai multe sincope în momentul de faţă: lipsa forţei de muncă, incertitudinea relaţiilor economice, şi mă refer aici la incertitudinea desfacerii, a pieţelor. Apoi, degringolada creată între crescători şi medicii veterinari. Crescătorii încearcă să evite, să nu depindă atât de mult de medicul veterinar, pentru că medicul veterinar vine cu nişte tarife, din cauza lipsei finanţării din partea ANSVSA. Apoi, lipsa păşunilor; lipsa actelor normative care să-ţi dea o siguranţă că pete zece ani tu, ca fermieri tânăr, ai asigurat viitorul. Şi la astea deocamdată nu se poate răspunde. Sperăm într-un viitor apropiat să se răspundă, dar nu evaziv, ci punctual. Sperăm, trăim cu speranţa, speranţa moare ultima”, spune Pavel Iovăneasa, preşedintele Asociaţiei zonale a crescătorilor de ovine Retezatu Haţeg.

Pasiunea nu mai poate susține activitatea

Consumul de carne de ovine la nivel național este redus, atât în perioada sărbătorilor pascale, cât și pe parcursul anului, ceea ce determină o dependență semnificativă de piețele externe, în special de cea arabă. În același timp, accesul pe piața europeană este restricționat de o perioadă îndelungată, de aproximativ doi ani, ceea ce limitează și mai mult opțiunile de valorificare.

În eventualitatea în care exporturile către piața arabă ar fi întrerupte, sectorul creșterii ovinelor ar putea fi grav afectat. Într-un asemenea scenariu, există riscul ca animalele să fie valorificate la prețuri scăzute, inclusiv cele destinate reproducției, iar capacitatea abatoarelor ar putea fi depășită de volumul mare de animale provenite de la crescători.

Deși activitatea este susținută în mare parte de pasiune și tradiție, aceasta nu poate compensa lipsa sustenabilității economice. În condițiile în care veniturile nu acoperă necesitățile de trai și responsabilitățile familiale, precum întreținerea gospodăriei sau susținerea educației copiilor, continuarea activității devine dificilă. În acest context, este evident că există limite ale rezistenței economice, dincolo de care pasiunea nu mai poate susține activitatea.

O altă problemă cu care se confruntă sectorul zootehniei are legătură cu învățământul superior, despre care profesorul Constantin Pascal spune: „Meseria de inginer zootehnist a devenit mai puţin atractivă, acest lucru se răsfrânge în cifra de şcolarizare care s-a redus uşor, însă ultimele semne arată o revenire, semn că cei care desfăşoară activităţi în domeniul creşterii animalelor au satisfacţia producţiei, a muncii, şi cu siguranţă, indiferent unde va ajunge tehnologia, omul va mânca carne şi va mânca lapte, şi inginerul zootehnist va avea întotdeauna rolul său foarte bun în acest peisaj, şi în prezent, şi în viitor. Mai sunt care şi pleacă, însă sunt care rămân, merg la programele de master, la studiile doctorale, urmează carieră în învăţământ, în cercetare”.

Țurcana are potențial valoros, încă insuficient exploatat

Pe lângă problemele cu care se confruntă, crescătorii au observat că în numeroase efective de ovine din rasa Țurcană, întâlnite în toate regiunile țării, tineretul ovin sau cârlanii ajung la greutăți de aproape o sută de kilograme încă de la vârste fragede. Acest lucru demonstrează că rasa Țurcană răspunde foarte bine atunci când beneficiază de selecție genetică, condiții corespunzătoare de întreținere și o alimentație adecvată.

Prin aplicarea măsurilor de ameliorare și prin îmbunătățirea structurii genetice, această rasă poate deveni tot mai performantă și mai eficientă din punct de vedere economic. În același timp, aceste transformări contribuie la creșterea satisfacției crescătorilor, care obțin rezultate mai bune și valorifică mai eficient munca depusă.

Ovinele din rasa Țurcană reprezintă un potențial valoros, încă insuficient exploatat. Această rasă oferă numeroase oportunități pentru dezvoltarea unor proiecte de cercetare și pentru implementarea unor programe care pot aduce beneficii importante crescătorilor de animale din România. Țurcana deține caractere excepționale, fiind răspândită pe întreg teritoriul țării și demonstrând o capacitate foarte bună de adaptare la diferite condiții climatice și de mediu.

De asemenea, rasa se pretează foarte bine la diverse programe de hibridare, ceea ce permite obținerea unor produși viguroși, cu o calitate superioară a carcasei și cu producții ridicate. Toate aceste aspecte pot genera avantaje economice semnificative pentru crescători și pot contribui la dezvoltarea sectorului ovin.

„Este o problemă complicată pentru că, până la urmă, presiunea de selecţie se face prin utilizarea masculilor valoroşi. Or, problema este criteriile şi cel care urmăreşte care sunt masculii valoroşi pentru că, la acest moment, doar fenotipic sunt evaluaţi, adică după conformaţia corporală şi constituţie şi unele caractere sau trăsături de producţie, neavând în spate şi o evaluare genetică a lor. Adică genetică prin determinarea structurii genomului, să vedem dacă se regăseşte în genomul său genele răspunzătoare de anumite caractere care ne interesează pe noi în creştere şi exploatare. Dar cu siguranţă, într-un viitor nu prea îndepărtat, şi aceste lucrări se vor practica în România, aşa cum se întâmplă în ţările din Europa de Vest, care au o zootehnie performantă, avansată. Spre exemplu în Franţa la ţapi selecţia se face după gena alfa-S1, răspunzătoare de proteina din lapte cu incidenţă asupra randamentului de transformare, iar la rasele de carne nu sunt consideraţi corespunzători berbecii care nu transmit ca jigoul să fie minim 35% din greutatea carcasei. Atunci discutăm de carne şi de carne de calitate, când partea care este cea mai căutată şi cea mai plătită se regăseşte într-o proporţie mai mare în carcasă”, explică profesorul Constantin Pascal.

Rasa Țurcană este considerată regina raselor de oi din România, fiind răspândită din zonele colinare până în regiunile montane. Aceasta s-a adaptat foarte bine condițiilor de mediu și se remarcă prin rezistență și capacitatea de a se dezvolta fără investiții materiale foarte mari, încă din primele etape ale vieții și până la maturitate.

În același timp, rasa are un rol esențial în valorificarea pășunilor montane și alpine, transformând resursele naturale disponibile în producții de carne și lapte. Prin modul specific de pășunat, Țurcana contribuie la menținerea echilibrului vegetației și la prevenirea degradării sau sălbăticirii pășunilor alpine. De asemenea, prin activitatea biologică naturală, aceasta contribuie la îmbunătățirea calității solului.

Importanța rasei Țurcană depășește astfel dimensiunea economică, având și un rol important în conservarea ecosistemelor montane și în menținerea activităților tradiționale din zonele de munte. Adaptabilitatea și rezistența sa o transformă într-o rasă definitorie pentru zootehnia românească și pentru valorificarea durabilă a resurselor naturale.

Articol de: ALEXANDRA GOGU

Sfecla de zahăr este o specie mai nouă, luată mai târziu în cultură pentru producerea zahărului. Multă vreme omenirea a consumat zahăr produs numai din trestia de zahăr.

În prezent produc zahăr 87 de țări, din care 20% din sfeclă și 80% din trestie. Zahăr din sfeclă se obține în 42 de țări, din care 25 sunt din Europa.

La nivelul anului 2017, în Uniunea Europeană s-au cultivat 1.714.000 ha cu sfeclă de zahăr, printre care: Franța 472.000 ha, Germania 408.000 ha, Polonia 221.000 ha. Curios că România, cu o suprafață totală de 238.392 km² a cultivat doar 27.000 ha, iar Belgia cu suprafață de 30.158 km², adică de vreo opt ori mai mică, a cultivat 64.000 ha, mai mult decât dublu față de țara noastră.

Cum au evoluat cultivarea și industrializarea sfeclei de zahăr la noi

În anul 1814 a fost trimis în Franța Petrache Poenaru pentru a se documenta despre problemele privind cultivarea și industrializarea sfeclei de zahăr. Începuturile cultivării sfeclei de zahăr pentru alte trebuințe (alimentare, furajare, medicinale etc) cu soiuri străine și populații locale, au avut loc începând cu anul 1831. În anul 1859, marele agronom Ion Ionescu de la Brad (1818-1891) a introdus sfecla de zahăr în asolamentul din ferma sa, de la Brad.

Primele încercări de cultivare a sfeclei de zahăr au fost realizate de un alt mare agronom, Petre S. Aurelian (1833-1909), în anul 1863, la Școala Centrală de Agricultură Pantelimon, mutată în 1869 la Herăstrău. Petre S. Aurelian a scris în 1872 „Cultura sfeclei de zahăr și fabricarea zahărului”.

Experții străini încă de atunci propovăduiau că solul și clima din România nu sunt favorabile culturii sfeclei de zahăr. Însă, agrochimistul Corneliu Roman, directorul Stațiunii Agronomice București, a demonstrat, în urma analizelor făcute, că România are condiții foarte favorabile pentru cultura sfeclei de zahăr.

Primele fabrici de zahăr au fost înființate în țara noastră la Sascut în 1875 și la Chitila în 1876, iar ca suprafață se cultivau 14.000 ha cu sfeclă de zahăr.

Suprafețele cultivate cu sfeclă de zahăr și numărul de fabrici de prelucrare au evoluat astfel:

• în 1920 se cultivau 23.000 ha și erau 8 fabrici;

• în 1950 se cultivau 71.600 ha și erau tot 8 fabrici;

• în 1989 se cultivau peste 250.000 ha și erau 33 fabrici;

• în 2018 se cultivau peste 23.600 ha și funcționau 3 fabrici;

• în 2022 se cultivau 8.500 ha și funcționa o fabrică.

Revenind la istoric, în anul 1900 încep primele lucrări de selecție a sfeclei de zahăr la ferma Tinănaș. La începutul secolului XX apar preocupări pentru cultivarea sfeclei de zahăr la Feldioara și la Bod, unde sunt promovate cele mai bune soiuri din Europa, dar și populațiile locale.

Primele cercetări organizate la sfecla de zahăr apar după înființarea Institutului de Cercetări Agronomice din România (ICAR) în 1927 și anume la Stațiunile Câmpia Turzii și Cenad. În 1934 se înființează SISA (Societate de semințe) care importa sămânță elită și o înmulțea în România. În 1935, pe lângă fabrica Bod se înființează laboratorul de cercetare a sfeclei de zahăr sub coordonarea Institutului de Cercetări Alimentare București care a funcționat până în anul 1956, după care trece în subordinea ICAR-ului.

În perioada 1948-1956 începe activitatea de ameliorare a sfeclei de zahăr în paralel, la ICAR cu stațiunile Lovrin, Câmpia Turzii și Moara Domnească și la fabricile de zahăr Bod și Roman. În 1949 se înființează un laborator special pentru sfecla de zahăr în cadrul ICAR cu câmp experimental la Moara Domnească. În 1962 se înființează Stațiunea de Cercetări pentru Sfeclă de Zahăr Brașov. Din anul 1967, pe lângă sfecla de zahăr se adaugă și cartoful în cadrul Institutului de Cercetări pentru cultura Cartofului și Sfeclei de Zahăr Brașov. În perioada 1977-1981, sfecla de zahăr de la Brașov apare ca o subunitate în subordinea ICCPT-Fundulea.

Întrucât cercetări în domeniul culturii sfeclei de zahăr se făceau în coordonarea ICAR-ului, iar cercetări în domeniul industrializării sfeclei de zahăr în coordonarea Institutului de Cercetări Alimentare București, iar randamentul în prelucrare este condiționat de calitatea sfeclei de zahăr, de tehnologia de cultivare aplicată, a apărut necesitatea unificării celor două domenii de cercetare. În acest scop, un grup de specialiști din ambele domenii au întocmit o documentație prin care demonstrau necesitatea înființării unui Institut de Cercetări adecvat. Analizat la conducerea statului a fost aprobat și astfel, în 1981 a luat ființă „Institutul de Cercetare și Producție pentru Cultura și Industrializarea Sfeclei de Zahăr și Substanțelor Dulci Fundulea”, având în subordine și patru stațiuni, la Brașov, Roman, Arad și Giurgiu.

La început, cu puținul personal existent, Institutul a funcționat într-o aripă a ICCPT Fundulea, până la construcția noului institut. Pentru noul institut s-a alocat o suprafață de teren lângă noua fabrică de zahăr Fundulea, care și ea se afla în construcție.

Eu, semnatarul acestor rânduri, am fost numit director general al Institutului și în prima perioadă am funcționat mai mult ca diriginte de șantier, supraveghind construcția și asigurând dotarea corespunzătoare cu echipamente, aparatură, mobilier, etc.

În primăvara anului 1984 încă se mai turnau fundații, iar în toamnă, pe 4 octombrie 1984, a avut loc inaugurarea în prezența conducerii statului. S-a construit un Institut modern, în formă de U, cu parter și două nivele. În continuarea construcției Institutului, pe latura stângă, s-au construit: o casă de vegetație prevăzută cu camere de climatizare, o seră, un depozit frigorific pentru butașii seminceri de sfeclă de zahăr și o stație modernă de condiționat sămânță din verigile biologice superioare. Pentru sămânța certificată exista stația de la Ghimbav - Brașov construită în anul 1968.

Pe latura dreaptă a Institutului, în continuare, s-a construit o stație pilot pentru fabricarea substanțelor dulci, o stație pilot pentru fabricarea zahărului (o minifabrică de zahăr cu rol de cercetare, unicat în România) și un atelier mecanic bine dotat. Totodată s-au prelucrat 1.200 ha teren pe care au fost amplasate câmpurile experimentale și s-au înființat două ferme de producție asigurând și necesarul de tractoare și mașini agricole.

A fost completată schema de personal cu peste 150 salariați, din care 60 erau cercetători pe diferite domenii și anume:

- La partea de cultură a sfeclei de zahăr:

• un colectiv specializat pe genetică, ameliorare, producere de soiuri;

• un colectiv pentru agrotehnica sfeclei de zahăr;

• un colectiv pentru producerea de sămânță cu îndrumători în toată țara;

• un colectiv pentru plantele destinate obținerii de substanțe dulci.

- La partea de industrializare a sfeclei de zahăr erau colective specializate pe diferite domenii ale procesului tehnologic de fabrici. De menționat că la începutul anilor ’80 se cultiva sfecla de zahăr numai în unitățile cooperatiste (CAP) care dispuneau de forța de muncă necesară lucrării de rărit. Toate lucrările mecanizate se făceau de către SMT și erau de foarte slabă calitate:

• arături la 18-20 cm neuniforme, bolovănoase, cu multe denivelări;

• patul germinativ se pregătea primăvara cu întârziere, după ce se topea zăpada dintre denivelări;

• se trecea cu grapa cu discuri, în lung și în lat, la 8-10-12 cm adâncime pentru a reuși o anumită nivelare și mărunțire;

• nu se putea vorbi de „patul tare” foarte necesar seminței ale sfeclei de zahăr;

• semănatul se efectua cu semănătoarea de cereale păioase (SUP -29) folosind peste 30 kg/ha sămânță în loc de 8-10 kg/ha;

• sămânța ajungea la diferite adâncimi și unde găsea ceva umiditate răsărea deasă ca peria și trebuia rărită, iar în rest rămâneau goluri în care creșteau buruieni;

• se realizau densități de 45-60 mii plante/ha cu producții scăzute.

Odată cu înființarea Institutului s-a trecut la modernizarea tehnologiei de cultivare a sfeclei de zahăr. Institutul coordona atât cultivarea, cât și industrializarea sfeclei pe întreaga țară. Institutul cu cele patru stațiuni și cele 33 fabrici de zahăr aveau îndrumători de cultură pe diferite zone, în întreaga țară.

Sub coordonarea Ministerului Industriei Alimentare și cu sprijinul direcțiilor agricole județene s-a trecut la o temeinică instruire, prin Casele Agronomului, a tuturor celor care se ocupau cu cultivarea sfeclei de zahăr. Menționez că eu tot timpul activității profesionale m-am ocupat de cercetări în domeniul mecanizării lucrărilor agricole și am avut o strânsă colaborare cu Institutul de Mecanizare București. Am făcut parte, ca singurul agronom, din Comisia Interministerială de testare în vederea omologării noilor mașini agricole, cu sarcina de a stabili cerințele agrotehnice pentru fiecare nouă mașină aflată în construcție. Pentru instruirea cultivatorilor am elaborat broșuri și le-am difuzat gratuit.

Tehnologia de cultivare a sfeclei de zahăr stabilită de noul Institut constă din:

• Plante premergătoare grâul de toamnă;

• Imediat după recoltarea grâului, dacă miriștea este înaltă și sunt multe resturi vegetale, se intră cu mașina de tocat. Resturile vegetale bine mărunțite se repartizează mai ușor și mai uniform pe întreaga suprafață, se încorporează mai ușor în sol, se descompune mai ușor, ca mai puțin consum de energie și nu mai pot fi gazde pentru agenți fitopatogeni, dăunători, rozătoare;

• Concomitent se execută lucrarea de dezmiriștit, cu grapa cu discuri la 8-10-12 cm adâncime în funcție de condițiile existente, umiditatea solului și cantitatea de resturi vegetale;

• Din amestecul resturilor vegetale cu stratul superior al solului rezultă un fel de mulci, cu ceva umiditate, care favorizează răsărirea semințelor de buruieni și samulastră;

• Acestea constituie un covor verde care protejează solul și când ajung aproape în faza în care pot produce sămânță se toacă asigurând materie organică pentru sol;

• Se urmărește și în momentul când solul are un grad optim de umiditate se efectuează arătura cu plugul prevăzut cu scormonitor la 28-30 cm +10 cm (fig.1) și obligatoriu în agregat cu grapa stelată;

• La intrare în iarnă terenul să fie afânat mărunțit și nivelat capabil să înmagazineze apa din precipitațiile de peste iarnă;

• Terenul astfel pregătit, primăvara se zvântă cu 7-10 zile mai devreme asigurând condiții pentru însămânțarea în epoca optimă;

• Primăvara se execută o singură trecere cu combinatorul special pentru plante tehnice la 2 cm adâncime pentru sămânța monogermă și la 4 cm pentru sămânța plurigermă;

• -Semănatul se face cu semănătoarea SPC-6 (8) asigurând distanța de 8-10 cm între semințe. Obligatoriu sămânța să ajungă pe „patul tare” pentru a beneficia de aportul capilar al apei. Semănătoarea trebuie să aibă organe de limitare a adâncimii de semănat. Numai „patul tare” este acela care să asigure adâncimea optimă de semănat;

• După răsărire, cu o săpăligă specială cu lama de 10 cm, se taie una din plante și rămân plantele la distanța de 16-20 cm evitând greoaia lucrare de rărit și asigurând densitatea necesară. În acest fel plantele cresc uniform, la aceeași înălțimea ușurând recoltarea mecanizată cu decoletarea corespunzătoare.

În continuare, lucrările de prășit, de fertilizat, de tratamente împotriva bolilor, dăunătorilor și buruienilor se fac după schemele stabilite de cercetătorii domeniilor respective, pa baza rezultatelor din câmpurile experimentale.

Pe parcurs, practica ne-a obligat să aducem unele îmbunătățiri la mașinile folosite în cultura sfeclei de zahăr care constau în:

1. La combinator. Aici organele active se spijineau, în față, pe două roți cu pneuri iar în spate pe doi tăvălugi. Când solul era mai afânat roțile intrau la adâncimi diferite și nu numai aveam un control exact al adâncimii „patului tare”. În atelierul mecanic la Institutului am demontat roțile și am montat și în față un tăvălug. Acesta având suprafața de contact cu solul mai mare, ca să asigure menținerea constantă a adâncimii patului germinativ. Modificarea respectivă am adus-o la cunoștință Institutului de Mecanizare și a fost generalizată.

2. La cultivator. Cuțitele tip săgeată răscoleau și întorceau solul provocând pierderi de apă de 8-10 %. Am demontat cuțitele, le-am făcut plate, le-am ascuțit bine și în acest fel tăiau buruienile la 2-3 cm adâncime, buruienile rămâneau la suprafață, se uscau și aveau rol de protecție. În spatele cultivatorului se vedeau doar trei urme ale suporților cuțitelor, iar solul era neted. Nu mai erau necesare nici discuri de protecție a plantelor. A fost acceptat de Institutul de Mecanizare și astfel au creat cultivatoarele CUPA cu cuțite plate.

3. La semănătoare a fost mai greu. Deși patul germinativ era corect pregătit nu reușeau o răsărire explozivă, uniformă cu SPC-6(8) glomerulele (sămânța) de sfeclă de zahăr sunt foarte pretențioase la germinare,pretind umiditate mare, 120 % din greutatea seminței. Mi-am amintit că atunci când eram elev la Școala agricolă și făceam practică la legumicultură, când semăna morcov, pătrunjel, sfecla roșie, după ce repartizau sămânța în rigole, grădinarul ne obliga să călcăm cu dunga piciorului peste sămânță, pentru a o fixa de substrat, și răsărirea era foarte bună. La o secție a semănătorii SPC-6 (8) am montat în spatele brăzdarului o rolă cu diametrul de 4-5 cm care apasă sămânța pe patul tare și răsărirea era foarte bună comparativ cu celelalte secții de semănat. Modificarea respectivă este prezentă în cartea „Când, cum și cu ce executăm semănatul culturilor agricole”, apărută în 1994, și se găsește la pg.131, fig.10.20 - autor Vasile Popescu. De asemenea, am prezentat modificarea Institutului de Mecanizare, dar a venit 1989 și totul s-a dereglat. Peste 20 ani, la o vizită la Indagra am găsit această modificare prezentă la o companie care produce mașini de semănat.

Institutul intrase în funcțiune cu toate sectoarele, se desfășura o activitate normală. La sfârșitul anului 1987, directorul general Vasile Popescu, adică subsemnatul, s-a retras din funcție pe motive de sănătate. Au rămas ceilalți colegi care au continuat activitatea până în 1989, când au avut loc mari dereglări.

Cea mai grea problemă însă a apărut în 2007, când România a aderat la Uniunea Europeană și când a primit o cotă de zahăr de 109.000 de tone pentru a cultiva 25.000-30.000 ha cu sfeclă de zahăr, adică de zece ori mai puțin. Analizând comparativ cu Olanda care are o suprafață arabilă de peste cinci ori mai mică, avea cota de zahăr de 800.000 de tone.

Nemaifiind cultură de sfeclă de zahăr, fabricile s-au închis. Guvernanții de atunci, în totală necunoștință de cauză, le-au considerat mormane de fiare vechi și le-au vândut pe nimic la străini. Unii dintre proprietari au luat tot ce a fost metal și le-au vândut la fier vechi, încasând de zece ori mai mult decât plătiseră la cumpărare. Alții le-au mai lăsat în funcțiune pentru scurt timp și le-au închis treptat (Oradea, Luduș, Bod), rămânând doar cea de la Roman.

Deși cultivatorii din zona Oradea au încercat să cumpere fabrica, proprietarul a refuzat deoarece avea fabrică și la el în țară și nu avea unde vinde zahărul.

În 2017 s-au ridicat cotele de zahăr, dar nu am putut extinde cultura pentru că nu mai aveam fabrici. Majoritatea fabricilor din România era construită în anii ’70–’80 cu utilaje de ultimă generație din Vest, adică erau mai noi decât ale acestora, însă s-a urmărit ca România să devină piață de desfacere a zahărului.

Evoluția Institutului

Prin Legea 290 din 2002 se înființează Institutul de Cercetări pentru Sfeclă de zahăr și Cartof Brașov, care din 2013 trece la Ministerul Educației și Cercetării, iar din 2017, la Ministerul Cercetării și Inovării.

De Institutul de la Fundulea nu se mai vorbește nimic. El a fost închiriat de un străin și în casa de vegetație a înființat restaurant, în stațiile-pilot ateliere de termopane etc.

De la un Institut cu patru stațiuni, cu peste 150 de salariați, din care 60 cercetători care coordonau cultura sfeclei de zahăr în peste 250.000 ha și 33 fabrici de zahăr, s-a reînființat la Brașov și a ajuns ca în 2022 să mai aibă la cercetare o jumătate de normă care era ocupată de un pensionar și să mai cultive 8.500 ha cu sfeclă de zahăr.

Eu mă apropii de 95 de ani și urmăresc cu durere această involuție.

La început a existat o activitate febrilă, mobilizatoare, responsabilă și frumoasă la care participa multă lume, de la ministru până la ultimul cultivator. Se făceau instruiri regulate pentru modernizarea culturii și industrializării sfeclei de zahăr, beneficiind de Casele Agronomului existente atât la nivel central, cât și în fiecare județ. Aveam sprijin din partea direcțiilor agricole județene și în special de la județul nostru, Călărași, mai ales în perioada când director general era ing. Gheorghe Prevenda, tatăl redactorului-șef al publicației Revista Fermierului.

Consider că cele prezentate în acest material vor constitui mari semne de întrebare pentru cei care se ocupă de agricultură și cei care ne conduc țara, pentru a reveni la ceea ce a fost bun în trecut.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Structura, factor determinant al fertilității solului

Posibilități de prevenire și reducere a fenomenului de deșertificare

Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021–2027, lansează vineri, 24 iulie 2026, apelul aferent Acțiunii 2.1.4 – Servicii de mediu. Apelul beneficiază de o alocare financiară în valoare de 14.285.715 euro și este deschis în perioada 24 iulie - 6 septembrie 2026. Cererile de finanțare se depun online, prin sistemul MySMIS2021, până la data de 6 septembrie 2026, cu semnătură electronică. Sprijinul financiar se acordă pentru serviciile de mediu furnizate de amenajările piscicole, prin sechestrarea carbonului în sedimente, în luciul de apă și prin vegetația acvatică (macrofite).

Compensația poate fi solicitată pentru anii calendaristici întregi din perioada 2022 - 2026 în care sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute în Ghidul solicitantului aprobat prin Ordinul MADR nr. 200/23.07.2026 și în Metodologia aprobată prin Ordinul MADR nr. 198/09.07.2026

Apelul se adresează categoriilor de solicitanți eligibili prevăzute în Ghidul solicitantului, care desfășoară activități în domeniul acvaculturii în ape dulci, corespunzătoare codului CAEN 0322.

Sprijinul este destinat fermelor de acvacultură aflate în exploatare activă, care practică acvacultură extensivă sau semi-intensivă în bazine de pământ ori lacuri de acumulare.

Simpla deținere a unui luciu de apă, în lipsa desfășurării activității de acvacultură, nu este eligibilă pentru acordarea compensației.

Printre condițiile care trebuie verificate pentru fiecare an pentru care se solicită compensația se regăsesc următoarele:

• Existența unei licențe de acvacultură și a unei autorizații de mediu valabile;

• Menținerea valabilității autorizației de mediu prin viză anuală;

• Desfășurarea efectivă a activității de acvacultură;

• Realizarea unei producții comercializate cuprinse între 50 și 1.500 kg/ha/an, calculată în raport cu suprafața eligibilă efectivă;

• Exploatarea unor suprafețe alcătuite din bazine de pământ sau lacuri de acumulare;

• Evitarea dublei finanțări pentru aceeași suprafață, aceeași perioadă și aceleași servicii de mediu.

Compensația anuală se calculează în funcție de tipul de acvacultură practicat, astfel: 174,92 euro/ha/an pentru acvacultura extensivă; 97,18 euro/ha/an pentru acvacultura semi-intensivă.

Suprafața eligibilă efectivă utilizată la calcularea sprijinului reprezintă 70% din suprafața luciului de apă înscrisă în licența de acvacultură pentru care se solicită compensația. Sprijinul acordat nu poate depăși 50.000 de euro/an/solicitant, iar intensitatea maximă a sprijinului public este de 100%.

În situația în care valoarea totală a cererilor declarate eligibile depășește bugetul disponibil al apelului, cuantumul sprijinului acordat fiecărui solicitant selectat va fi diminuat proporțional, conform prevederilor Ghidului solicitantului și ale Metodologiei.

Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021 - 2027 este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În România, tinerii au o oportunitate extraordinară de a regândi agricultura ca pe un domeniu al inovației, al productivității crescute și al competitivității pe termen lung. Într-o țară cu un potențial agricol semnificativ, noua generație poate contribui la transformarea agriculturii într-o industrie dinamică, bazată pe tehnologie, care consolidează economiile rurale și poziționează România mai puternic pe piețele europene și globale.

Deși agricultura românească se bazează în continuare pe experiența fermierilor consacrați, tot mai mulți tineri aleg să intre în acest sector într-un moment în care inovația este esențială pentru a răspunde cerințelor în continuă schimbare ale pieței. Potrivit celor mai recente date disponibile din Recensământul General Agricol 2020, realizat de Institutul Național de Statistică (INS)¹ în cadrul unui program coordonat la nivelul Uniunii Europene de Eurostat, existau peste 166.000 de manageri de exploatații agricole cu vârsta sub 35 de ani, reprezentând aproximativ 6% din totalul managerilor de ferme.

Interesul tot mai mare al tinerilor pentru agricultură este susținut de factori-cheie identificați de programul „Tinerii Fermieri” al Comisiei Europene și de analizele Eurostat, precum inițiativele europene și naționale de sprijin, succesiunea fermelor de familie, accesul îmbunătățit la educație și formare profesională, modernizarea tehnologică și accentul pus de Politica Agricolă Comună a UE pe sustenabilitate și inovare.

Pentru ca România să construiască un sector agricol cu adevărat competitiv și performant, este necesară o integrare mult mai puternică și mai rapidă a talentelor tinere. Mai ales că, tinerii care aleg acest domeniu aduc energie, deschidere către inovație și o abordare sustenabilă, elemente esențiale pentru creșterea productivității și adaptarea sectorului la provocările pieței. Sprijinirea lor activă reprezintă o investiție strategică în viitorul agriculturii românești.

De mulți ani, compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience contribuie la acest proces prin parteneriate solide cu universități de profil și prin inițiative de învățare practică ce conectează studenții la sistemele și tehnologiile agricole reale.

Un exemplu relevant este colaborarea continuă a companiei cu instituțiile academice din România, prin vizite de studiu și ateliere tehnice. Astfel, în acest an, studenții Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca au vizitat unitatea de producție de semințe din Afumați, unde au învățat despre întregul flux tehnologic de procesare a semințelor.

Prof. dr. Leon Muntean a remarcat interesul ridicat al studenților: „Mulți provin din familii de fermieri sau au experiență de lucru în agricultură și speră să preia ori să dezvolte afacerea familiei. Alții nu au un astfel de context familial, însă își doresc să devină specialiști în domeniu și să își construiască o carieră în industrie”.

Larisa Nan, una dintre studentele participante, a evidențiat impactul direct al experienței: „Generația noastră este pregătită să contribuie la dezvoltarea agriculturii prin combinarea cunoștințelor din domeniul științelor vieții cu noile tehnologii, iar contactul direct cu procesele din industrie ne ajută să înțelegem mai bine această transformare. A fost deosebit de interesant să vedem întregul parcurs al semințelor, de la procesare până la pregătirea lor pentru ferme. Această experiență ne-a oferit o perspectivă practică asupra activității și tehnologiilor din spatele produselor de înaltă calitate și ne motivează să contribuim activ la viitorul agriculturii”.

O implicare similară a avut loc și la Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, unde studenții au participat la un atelier dedicat culturii de rapiță, susținut de experții Corteva. Discuțiile s-au concentrat asupra provocărilor practice, precum variabilitatea condițiilor climatice, managementul bolilor și soluțiile inovatoare disponibile. „Studenții au fost foarte implicați și dornici să discute despre provocările reale din teren. Tinerii de astăzi sunt deschiși către inovare și reprezintă cea mai mare speranță pentru dezvoltarea agriculturii românești”, a subliniat conf. dr. Ioan Puiu.

Pe lângă parteneriatele academice, Corteva sprijină noua generație prin inițiative precum TalentA, un program de educație și sprijin financiar lansat în România în anul 2020. Conceput pentru a susține femeile din agricultură, inclusiv tinerele studente, TalentA oferă instruire, finanțare și mentorat pentru a ajuta participantele să își modernizeze fermele, să acceseze noi piețe și să creeze valoare economică și socială durabilă. Până în prezent, peste 350 de femei din România și Republica Moldova au beneficiat de program, ca parte a unei comunități de peste 1.300 de participante din nouă țări. Peste o sută dintre beneficiare au fost studente, iar una dintre ele, Iris Maria Roșculeț, a devenit cea mai tânără câștigătoare a unui grant TalentA, la doar 18 ani. Ea a dezvoltat un proiect de agricultură sustenabilă care combină cultivarea tomatelor și a viței-de-vie, inclusiv prin construirea unei sere moderne în cadrul fermei familiei sale din județul Ialomița.

„Astfel de experiențe practice schimbă perspectiva studenților și le consolidează motivația de a urma o carieră în agricultură. Prin crearea unor oportunități care să le permită tinerilor să își dezvolte competențele prin îmbinarea educației, experienței practice și contactului cu inovația, România poate consolida reziliența și competitivitatea unuia dintre cele mai importante sectoare economice ale sale și îl poate pregăti mai bine pentru provocările viitorului”, conchide Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

¹ https://insse.ro/cms/en/content/general-agricultural-census-round-2020-provisional-data  

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Acarienii pot produce pagube importante în culturile horticole și pomicole, mai ales în condiții de temperaturi ridicate și secetă, când populațiile se dezvoltă rapid, iar simptomele devin vizibile adesea prea târziu. Kanemite SC, acaricid pe bază de acequinocil, oferă un mod distinct de acțiune, efect rapid și eficacitate asupra tuturor stadiilor de dezvoltare ale acarienilor, putând fi integrat în programe de combatere adaptate presiunii din cultură.

Kanemite SC este un acaricid destinat controlului și combaterii păianjenului roșu comun (Tetranychus urticae) și acarianului roșu al pomilor (Panonychus ulmi). 

Acarienii sunt organisme microscopice polifage care atacă multe specii de plante cultivate sau din flora spontană. Dintre legumele cultivate în spații protejate sau în câmp deschis acarienii provoacă pagube însemnate culturilor de castraveți, dovlecei, vinete, roșii sau ardei.

Principalul dăunător în culturile legumicole este păianjenul roșu comun (Tetranychus urticae). Simptomele atacului se observă pe partea superioară a frunzelor atunci când apar puncte mici, alb-gălbui (depigmentări). Pe partea inferioară se dezvoltă o pânză fină de mătase sub care trăiesc coloniile, iar frunzele se usucă de la margine spre interior, devin casante și cad prematur.

Impactul: Plantele stagnează din creștere, florile avortează, iar pierderile de producție în spații protejate pot distruge integral cultura în lipsa tratamentelor.

Pomii fructiferi sunt sever afectați, principala specie de acarieni care produc pagube însemnate fiind acarianul roșu al pomilor (Panonychus ulmi). Frunzele afectate capătă un aspect argintiu, are loc o reducere drastică a fotosintezei și o transpirație accentuată a pomilor fructiferi. Frunzele se răsucesc și cad în masă în mijlocul verii, lăsând fructele expuse arsurilor solare și împiedicând coacerea lor normală, atacul reducând și diferențierea mugurilor de rod pentru anul următor.

Acarienii dăunători sunt foarte mici și greu de detectat cu ochiul liber, mai ales dacă sunt puțini și simptomele nu au apărut încă pe plante.

Intervenția cu un acaricid când simptomele devin vizibile poate fi târzie, iar un singur tratament nu va reuși să stopeze definitiv atacul, deoarece:

• infestarea devine puternică și generalizată, iar pe frunze se găsesc deja toate formele de dezvoltare (ou, larvă, nimfă, adult) pe care produsele nu le pot combate în totalitate;

• atacul pornește de pe frunzele de la baza plantelor și avansează spre vârf. Dacă plantele sunt deja mari și cultura densă, soluția nu va putea fi distribuită uniform pe tot foliajul. Deoarece acaricidele au acțiune de contact sau translaminară, acarienii de pe frunzele neatinse de soluție nu vor fi afectați (mai ales formele imobile);

• ouăle sunt depuse pe fața inferioară a frunzei, fixate și protejate de plasa făcută de adult. Când deja sunt mulți adulți vor fi multe ouă, iar plasa mai densă. O femelă depune între 50–100 de ouă;

• când temperaturile sunt ridicate, prădătorii naturali ai acarienilor (buburuze, tripși prădători etc.) devin mai puțin activi și eficienți în menținerea echilibrului populației. De asemenea, ciuperca Neozygites spp., care parazitează în mod natural acarienii, nu mai este la fel de activă și eficace.

De aceea, companiile din domeniu dezvoltă noi soluții, substanțe active cu moduri noi de acțiune pentru a ajuta fermierii să facă față noilor provocări. Summit Agro România are în portofoliu două acaricide cu moduri diferite de acțiune, care pot fi integrate într-un program de combatere a acarienilor.

Recomandarea Summit Agro este utilizarea acaricidului Kanemite SC, pe bază de acequinocil 164 g/L, cu un mod distinct de acțiune. Substanța activă inhibă transportul de electroni la nivelul centrului Qo al Complexului III mitocondrial, perturbând producerea energiei necesare acarienilor.

În plus, produsul are și alte patru caracteristici care îl fac unul dintre cele mai performante produse de pe piață:

• Efect rapid și de șoc în combaterea acarienilor;
• Combate acarienii în toate stadiile de dezvoltare (de la ou la adult);
• Este selectiv față de entomofauna utilă și poate fi integrat în programele de combatere integrată;
• Prezintă un mod distinct de acțiune, fără rezistență încrucișată cunoscută.

Kanemite SC combate atât păianjenul roșu comun - Tetranychus urticae, cât și acarianul roșu al pomilor - Panonychus ulmi.

Omologări și doze recomandate

La măr și păr, Kanemite SC se aplică în doză de 0,625 L/ha pentru fiecare metru înălțime a coroanei, iar la vinete și tomate cultivate în spații protejate, doza variază între 0,625 și 1,25 L/ha, în funcție de înălțimea plantelor. Detaliile complete privind omologările și aplicarea produsului sunt disponibile pe pagina dedicată Kanemite SC.

Recomandări de utilizare

• Poate fi aplicat împreună cu majoritatea produselor pentru protecția plantelor (mai puțin cu produse cuprice, produse pe bază de fosetil de aluminiu sau fertilizanți foliari), dar pentru siguranță recomandăm testarea pe o suprafață mai mică în prealabil.

• Recomandăm inspecția periodică și temeinică a culturilor și aplicarea produsului cât mai devreme, când condițiile meteo favorizează apariția și dezvoltarea acarienilor.

• La efectuarea tratamentelor, recomandăm adăugarea unui adjuvant, precum Toil sau Improve 5 în 1, care poate contribui la îmbunătățirea umectării și a acoperirii uniforme a foliajului.

• Produsul trebuie depozitat în locuri ferite de căldură și lumină excesivă.

În plus, pentru alternarea substanțelor active acaricide și a modului de acțiune, recomandăm utilizarea produsului Nissorun 10 WP.

Efectuați tratamentele utilizând doar produse omologate pentru speciile tratate, achiziționate numai de la surse autorizate și preparate conform instrucțiunilor de pe etichetă.

Pentru mai multe detalii despre produse, modul de aplicare sau informații cu privire la achiziționare, contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro România.

Material furnizat de Summit Agro România

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Miercuri – 22 iulie 2026, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF) a trimis o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, în care îi solicită o întâlnire pentru a discuta problemele și măsurile destinate sectorului agricol. Mai jos, scrisoarea AAC, integral.

„Deși înțelegem că agenda dvs. este plină, sperăm că puteți reuși să găsiți timpul necesar și pentru problemele a câtorva milioane de locuitori din mediul rural. Alianța pentru Agricultură și Cooperare subliniază că sunt imperios necesare o serie de discuții atât despre propunerile constructive și observațiile pe proiectul de lege privind modificarea și completarea actelor normative din domeniul protecției mediului, publicat în transparență decizională la data de 14.07.2026 pentru transpunerea directivei, dar mai ales despre propunerile de simplificare, digitalizare și reducere a volumului de muncă al tuturor operatorilor economici din România, cât și al administrației.

Susținem obiectivele de protecție a mediului asumate de România. Și admitem că țara noastră trebuie să respecte legislația europeană și obiectivele de protecție a mediului, asigurând în același timp reguli clare, previzibile și proporționale pentru fermieri și pentru comunitățile rurale, dar  fără ca acest proces să genereze sancțiuni disproporționate!

Manifestăm un interes direct în menținerea unor ecosisteme sănătoase și în protejarea resurselor naturale, acestea reprezentând baza unei producții agricole sustenabile. Atingerea obiectivelor de mediu, scopul nostru comun, se poate obține prin prevenție, îndrumare, investiții, debirocratizări, criterii tehnice clare, mecanisme eficiente de conformare.

De aceea, modificarea simultană a mai multor acte normative reprezintă o oportunitate pentru simplificarea procedurilor, reducerea sarcinii administrative, prelungirea valabilității actelor de reglementare atunci când nu intervin modificări de fond, precum și scurtarea termenelor de soluționare și digitalizarea relației dintre autorități și beneficiari. Credem că aceste măsuri pot susține competitivitatea activităților economice, protecția mediului și dezvoltarea comunităților rurale, contribuind la creșterea gradului de conformare voluntară și la acceptarea cadrului legislativ.

Considerăm că în acest proiect, dar și în celelalte derulate de Ministerul Mediului, care au un impact direct în agricultura românească, Alianța pentru Agricultură și Cooperare poate fi considerată o sursă valoroasă de expertiză și experiență, membrii noștri beneficiind de aportul celor mai buni experți în domeniu.

În cadrul discuțiilor putem identifica soluții pentru debirocratizarea procedurilor de obținere a autorizațiilor, dar mai ales de emiterea de norme cu rolul de a clarifica obligațiile fermierilor indiferent de forma de organizare.

Și acest proiect, precum și altele în trecut, pot alimenta unele stări conflictuale între urban și rural sau între dezvoltatorii imobiliari și exploatațiile agricole, stări conflictuale apărute ca urmare a nerespectării legislației în vigoare. Pentru aceste motive, pe lângă caracterul punitiv al actului normativ trebuie avut în vedere și efectul șicanator pe care îl poate avea, generând în sarcina fermierilor activități și costuri de pregătire a apărărilor care nu sunt necesare în mod real.

Perioada de emitere a actelor de reglementare (aviz/autorizație de mediu, gospodărire a apelor) este foarte mare din cauza complexului birocratic, a procedurilor de mediu care îngreunează și măresc timpii de emitere a acestor acte precum și termenul de valabilitate foarte scurt. Este o procedură excesiv de birocratică, se cer informații care nu ajută pe nimeni, durează mult, se ajunge în situații când se depune documentația în martie, se verifică, aprobă și acordă după 4-6 luni, în această perioadă beneficiarii funcționând cu autorizație expirată minimum 3 luni, acest aspect având un impact de blocaj atât asupra funcționarilor responsabili cât și beneficiarilor și desfășurării normale a activității economice.

Este mare nevoie de simplificarea procedurilor de (re)avizare anuală pentru activitățile care NU au înregistrat modificări în procesul tehnologic care să afecteze condiţiile deja stabilite prin autorizaţie și de atenționare a beneficiarilor înainte să le expire valabilitatea autorizațiilor, avizelor, acordurilor etc.

Totodată, trebuie avut în vedere clarificarea, transparentizarea, prezentarea într-un mod clar, concis, fără echivoc, care să prevină interpretări neunitare și abuzive în teritoriu, sancțiuni, crearea de dosare penale și acolo unde nu este cazul.

Vă solicităm organizarea în format fizic cel puțin a unei întâlniri tehnice de lucru coordonată de dumneavoastră, cât mai rapid posibil, unde să clarificăm aspectele ce țin de sectorul agricol, în interiorul perioadei de consultare publică, la care să fie invitați atât secretarii de stat, directorii de specialitate, instituții din subordinea MMAP și ministrul Barna Tánczos, secretarii de stat de resort și directorii de specialitate din MADR.”

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Solul este suportul perenității vieții pe Pământ, generatorul universal de hrană pentru toate viețuitoarele.

Suprafața terestră a globului este de 29%, din care agricultura folosește 6,4% și realizează 98% din produsele agroalimentare, iar apa ocupă 71% și realizează 2% din produsele agroalimentare. Solul asigură realizarea acestor produse datorită însușirii sale de bază, fertilitatea.

Fertilitatea este capacitatea solului de a asigura în mod simultan și continuu cu cantități îndestulătoare de elemente nutritive și apă plantele, în condițiile satisfacerii și a celorlalți factori de vegetație.

Productivitatea solului, pe lângă fertilitate, mai cuprinde factorii climatici și tehnologia de cultură aplicată.

Referindu-ne la calitatea solului se are în vedere atât fertilitatea, cât și productivitatea solului respectiv.

Urmărind evoluția populației pe glob constatăm că la mijlocul secolului al XIX-lea erau un miliard de oameni, ca la începutul anilor ’30 din secolul al XX-lea, când m-am născut eu, să ajungă la două miliarde, iar în prezent (2026), într-o singură generație, să depășească 7,5 miliarde, ca pentru 2050 să se prognozeze 9 miliarde de oameni.

În asemenea condiții, FAO stabilește ca până în 2050 producția agricolă să crească cu 70%, pe baza creșterii sănătății și productivității solului. Numai un sol bine structurat poate contribui la realizarea, în condiții optime, a prevederilor FAO asigurând condiții pentru obținerea de recolte bogate, de calitate superioară.

Ce este structura solului?

Unirea particulelor elementare de sol (praf, nisip), cu ajutorul complexului coloidal argilo-humic, în agregate structurale de diferite forme și mărimi, reprezintă structura solului.

Solul structurat se poate obține în condițiile prezenței a 8-10 t/ha materie organică în fiecare an. Materia organică este sursa de energie care întreține toate viețuitoarele din sol și care prin descompunere formează nutrienții necesari plantelor și generează humusul care constituie factorul de bază în realizarea agregatelor structurale.

Se apreciază că hrănirea microbiomului este adevăratul motiv al sănătății și productivității solului. Prezența materiei organice și procesele biologice care au loc în sol duc la eliminarea unor gaze care mențin starea de afânare a solului și previn procesul de compactare asigurând o anumită elasticitate solului cu aspectul de sol „dospit”.

Coloizii de humus și argilă din complexul coloidal coagulează și formează liantul (cimentul) care leagă particulele de sol în agregate structurale. La această operațiune participă și rădăcinile plantelor, în special gramineele și leguminoasele perene.

Gramineele, cu rădăcinile lor fasciculate, fragmentează masa solului și exercită o presiune laterală asupra particulelor de sol care se unesc.

Leguminoasele, prin sistemul radicular pivotant, efectuează o scarificare naturală a solului și aduc la suprafață Calciul (Ca⁺⁺) atât de necesar în complexul coloidal pentru realizarea agregatelor structurale cu mare stabilitate hidrică.

Când la formarea structurii participă numai argila rezultă agregate mari, colțuroase, cu stabilitate hidrică redusă.

Când participă numai humusul, care are capacitate de agregare de 12 ori mai mare, rezultă agregate mici, rotunjite, cu stabilitate hidrică mai mare.

Cel mai bine este când participă ambele componente, iar humusul este saturat cu cationi de calciu, rezultând agregate structurale foarte stabile.

Efectul maxim de structurare a solului se înregistrează atunci când humusul conține acid huminic, iar argila este de tip montmorillonit.

Agregatele structurale formate sunt de diferite dimensiuni și anume:

• macroagregate de 7-4 mm;

• mezoagregate de 4-2 mm;

• microagregate de 2-0,5 mm.

Solul este considerat:

• Slab structurat, când 25% din masa solului are granule;

• Moderat structurat, când are 25-75% granule;

• Bine structurat, când are peste 75% granule.

Agregatele structurale s-au dovedit rezistente la degradare când conțin 4-6% materie organică, 25-45% argilă și cationi de Ca, Mg.

Solul cu structură glomerulară stabilă înglobează toate însușirile favorabile unei fertilități ridicate, și anume:

a) Regimul aerohidric, termic și de nutriție în parametrii optimi asigură condiții favorabile pentru creșterea și dezvoltarea viguroasă a plantelor, premisă pentru obținerea de producții ridicate și de calitate superioară.

b) În solul bine structurat gradul de afânare și permeabilitatea de 7-10 cm/oră permite acumularea a 80-90% din precipitații, pe întregul profil de sol de 100-125 cm (volumul edafic). Nu este indicată o afânare mai adâncă deoarece apa se poate pierde în pânza freatică.

c) Totodată, apa înmagazinată în sol este conservată reducându-se evaporarea în două moduri:

• aerul din spațiile necapilare având umiditate ridicată și vapori de apă împiedică evaporarea apei din spațiile capilare ale agregatelor;

• după fiecare ploaie, agregatele structurale de la suprafața solului se usucă își micșorează volumul și se desprind de stratul umed întrerupând capilaritatea și apa nu se mai poate ridica până la suprafață să se evapore, formează ceea ce se numește un mulci natural.

d) Porozitatea  solului asigură ca apa și aerul să se găsească în proporții favorabile creșterii și dezvoltării plantelor cu 2/3 apă și 1/3 aer. Se găsesc pori de diferite dimensiuni și anume:

• pori grosieri în care se găsește aer și sunt conducători de apă;

• pori mijlocii, conductori și reținători de apă;

• pori fini, reținători de apă;

• pori foarte fini care conțin apa legată.

Porii de dimensiuni reduse formează capilaritatea solului (legătura capilară între agregatele structurale se face prin punctele de contact) prin care apa circulă în toate direcțiile nefiind supusă forței gravității. Circulația are loc de la capilarele cu diametru mare spre cele cu diametru mic.

Nu este indicat ca porozitatea să depășească 58% deoarece:

• are loc infiltrarea rapidă a apei;

• aerul în exces provoacă mineralizarea humusului cu eliberarea de nutrienți peste capacitatea de consum a plantelor și surplusul este levigat;

• se intensifică evaporarea apei și solul se usucă.

e) Materia organică în solul structurat se descompune treptat și continuu, iar procesele de humificare mineralizare se mențin în echilibru asigurând elemente nutritive pentru plante pe întreaga perioadă de vegetație precum și humus care intră în rezerva solului ca depozitar de elemente nutritive. Această situație se poate întâlni când există asolamente bine organizate, cu prezența gramineelor și leguminoaselor perene care contribuie la o stabilitate hidrică a agregatelor structurale. Spre exemplu: stabilitatea hidrică după grâu a fost de 23,4%, iar după lucernă de 52%.

f) În solul structurat rădăcinile cresc nestingherite, fără consum mare de energie explorând un volum mare de sol din care își procură apa și elemente nutritive. Porumbul, de pildă, când și-a adâncit rădăcinile cu 30 cm a folosit 50 mm apă în plus.

g) Gradul de afânare al solului structurat are densitatea aparentă (Da) 1,0-1,4 g/cm3, porozitatea capilară 30-36%, porozitatea necapilară (de aerație)18-24%, condiții foarte favorabile pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, pentru activitatea biologică din sol și pentru valorificarea cu eficiență ridicată a îngrășămintelor aplicate. Referindu-ne la sfecla de zahăr care își dezvoltă partea recoltabilă în pământ, s-a constatat că în solul afânat, cu Da 1,38 g/cm³, producția fost 100%, iar la Da 1,5 g/cm³ doar 5,5%.

h) Solul bine structurat se lucrează ușor, fără bolovani sau curele care pentru mărunțire necesită treceri repetate care distrug agregatele, solul se transformă în praf care astupă porii solului, aerul cu oxigen nu mai pătrunde, gazele și CO₂ nu se evacuează devenind toxic, se formează crustă, apa nu se mai infiltrează, se scurge, produce eroziune, bâltire, se evaporă, se pierde.

În situația solului structurat se evită asemenea fenomene, rezistența la tracțiune se reduce cu 40%, la fel uzura mașinilor și consumul de motorină.

Prin urmare, eforturile depuse pentru a realiza un sol bine structurat sunt răsplătite îndoit și întreit prin nivelul și calitatea producției obținute prin reducerea cheltuielilor și prin lipsa de poluare a mediului.

Articol de: prof. dr. ing. VASILE POPESCU

CITEȘTE ȘI: Posibilități de prevenire și reducere a fenomenului de deșertificare

Posibilități de reducere a consumului de motorină la lucrările agricole

Să avem grijă de pământ, bogăția inestimabilă a României

Cum pot fermierii europeni să producă suficientă hrană, să se adapteze schimbărilor climatice și să rămână competitivi, toate în același timp? O parte a răspunsului ar putea consta în Noile Tehnici Genomice (NGT), o nouă generație de instrumente pentru ameliorarea plantelor, concepute pentru a face culturile mai rezistente și mai eficiente.

Pe 17 iunie 2026, Parlamentul European a votat adoptarea cadrului de politici privind Noile Tehnici Genomice (NGT), marcând un pas decisiv către reguli mai clare ale Uniunii Europene în domeniul inovării agricole. Pentru fermierii din România, această decizie vine într-un moment critic, oferind certitudinea legislativă necesară pentru a avansa în utilizarea tehnologiilor inovatoare, menținând în același timp productivitatea, sustenabilitatea și competitivitatea.

NGT-urile, inclusiv tehnologiile CRISPR-Cas, permit modificări precise în ADN-ul propriu al unei plante. Spre deosebire de modificarea genetică, aceste tehnici fac posibilă realizarea unor îmbunătățiri țintite care ar putea apărea și în mod natural, însă sunt obținute mai rapid și cu o precizie mai mare. Impactul potențial este semnificativ, în special în contextul în care fermierii din România se confruntă cu presiuni climatice tot mai mari.

În ultimii ani, România a traversat sezoane consecutive marcate de secetă, temperaturi extreme și o variabilitate accentuată a condițiilor meteorologice. Condițiile de secetă au continuat să afecteze anumite regiuni ale țării și în sezonul agricol 2026, Administrația Națională de Meteorologie (ANM)¹ raportând în luna iulie secetă pedologică moderată până la severă în mai multe zone agricole, iar Observatorul European pentru Secetă (EDO)² identificând agravarea condițiilor de secetă în anumite părți ale României pe parcursul anului 2026. Pentru a face față acestor provocări este nevoie de mai mult decât metode convenționale. Este nevoie de inovație bazată pe cunoașterea locală, testată în teren și adaptată realităților fiecărei ferme.

NGT-urile nu înlocuiesc experiența fermierilor; ele o completează. Aceste tehnologii fac posibilă dezvoltarea unor culturi cu o reziliență sporită, o eficiență mai mare și o calitate superioară, reducând totodată resursele necesare pentru producție. Atunci când sunt introduse în mod responsabil, în colaborare cu cercetători, fermieri și instituții locale, aceste tehnologii pot ajuta agricultura din România să răspundă mai eficient unei clime în continuă schimbare. Cu toate acestea, adoptarea cu succes depinde de cooperare și încredere. Descoperirile științifice trebuie transformate în soluții practice care funcționează în condiții reale.

La Corteva, ne concentrăm pe conectarea cercetării de laborator cu aplicațiile din teren, colaborând îndeaproape cu fermierii pentru a ne asigura că inovațiile răspund celor mai presante provocări ale acestora, de la creșterea presiunii exercitate de dăunători și boli până la fenomene meteorologice extreme. Testările în câmp, mecanismele de feedback și parteneriatele contribuie la transformarea NGT-urilor în instrumente utile, și nu doar în concepte abstracte. Integrarea științei cu experiența locală le permite fermierilor români să își mențină competitivitatea și, în același timp, să avanseze pe calea sustenabilității.

„Noile tehnici genomice de ameliorare reprezintă un salt uriaș pentru știință, având potențialul de a conduce la cercetarea și dezvoltarea unor varietăți mai bine adaptate condițiilor din ce în ce mai dificile cu care se confruntă agricultura în prezent. Integrarea acestora în practicile actuale ne-ar putea ajuta pe noi, fermierii din Uniunea Europeană, să devenim mai competitivi, astfel încât să ne putem susține în continuare afacerile, să producem pentru consumatorii europeni și să nu pierdem cursa în fața competitorilor noștri de pe alte continente”, spune Cristian Stoica, proprietarul fermei „La Bunici”, membru al Consiliului Director al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și președinte al Asociației Grânarii.

Decizia Uniunii Europene reprezintă o etapă importantă, însă este doar începutul. Progresul real se va produce în teren, prin parteneriate între fermieri, cercetători, universități și industrie. Prin combinarea inovației cu responsabilitatea și a clarității legislative cu excelența științifică, Europa își poate consolida atât competitivitatea agricolă, cât și încrederea publicului. În acest fel, fermierii din România vor fi mai bine pregătiți pentru a contribui la construirea unui viitor rezilient și sustenabil pentru agricultura europeană.

Autor: ANDRE NEGREIROS, Liderul Unității Comerciale Europa Centrală și de Est Corteva Agriscience

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a extras, din baza de date a instituției, eșantionul de control aferent Campaniei 2026.

Eșantionul de control cuprinde un număr total de 14.802 fermieri (fermieri distincți), pentru care se vor face verificări privind respectarea criteriilor de eligibilitate, a normelor de condiționalitate și a cerințelor specifice intervențiilor solicitate, în funcție de scopul pentru care fermierii au fost selectați la control.

Pentru controlul pe teren aferent condiționalității și intervențiilor din sectorul vegetal au fost selectați 11.025 fermieri, pentru o suprafață de aproximativ 1.610.324 ha.

Pentru controlul pe teren aferent intervențiilor de ajutor din sectorul zootehnic au fost selectați 4.433 fermieri.

APIA precizează că unii fermieri sunt incluși în ambele categorii, întrucât au fost selectați atât pentru control în sectorul vegetal, cât și în sectorul zootehnic. Prin urmare, totalul fermierilor selectați pe cele două sectoare nu este egal cu numărul fermierilor distincți incluși în eșantionul de control.

În conformitate cu Procedura operațională privind controlul clasic pe teren aplicabilă în Campania 2026, APIA are obligația de a finaliza, până la data de 15 octombrie 2026, controalele la fața locului pentru cererile de plată incluse în eșantionul de control. Verificarea unor obligații sau cerințe specifice se va face, după caz, în perioada de iarnă sau în primăvara anului următor.

În situația în care fermierii refuză efectuarea controlului la fața locului de către inspectorii APIA, cererea de plată va fi respinsă, în conformitate cu prevederile legislației aplicabile.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!