Mihaela Prevenda - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Mihaela Prevenda

Mihaela Prevenda

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - AFIR a publicat calendarul orientativ al sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR pentru anul 2020.

Măsurile/submăsurile, lunile în care vor avea loc lansările sesiunilor de depunere a proiectelor în cadrul PNDR 2014-2020, precum și alocarea financiară estimativă pentru fiecare măsură și submăsură sunt detaliate mai jos. AFIR recomandă să se urmărească pagina de internet a agenției, unde vor fi publicate și pot fi consultate Ghidurile Solicitantului.

De remarcat că, pe la sfârșitul lunilor martie și aprilie, pomicultorii și tinerii fermieri interesați de accesarea fondurilor europene vor putea depune proiecte pe submăsurile „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” și „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”.

M 2 „Servicii de consiliere, servicii de gestionare a fermei și servicii de înlocuire în cadrul fermei” -  aprilie, 7.225.252 euro;

sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate” - iulie , 2.008.739 euro;

sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare și de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne” – iulie, 4.072.493 euro;

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații” - martie – aprilie, 43.222.547 euro;

sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole” – aprilie, 6.896.879 euro;

sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” – februarie, 13.039.804 euro;

sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în acțiuni menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale” – februarie, 3.677.431 euro;

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” – sfârșit de aprilie, 42.681.019 euro;

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol” – sfârșit de martie, 1.984.801 euro;

sM 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvo-mediu” – martie, 42.289.252 euro;

sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări” – martie, 39.336.228 euro;

sM 19.3 “Pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupului de Acțiune Locală” - aprilie 4.358.006 euro.

Joi, 30 Ianuarie 2020 10:07

Secetă, peste tot

Anul agricol 2019-2020 parcă arată mai rău decât toți cei rămași în urmă. Seceta e pe buzele tuturor. Acolo unde există posibilitatea, chiar și în luna decembrie s-a irigat. Însă, cele mai multe câmpuri nu beneficiază de irigații. În acest domeniu, de 30 de ani e secetă, de oameni cu inițiativă, de o legislație care să facă posibilă irigarea majorității terenurilor agricole.

Din ce în ce mai secătuite sunt și buzunarele fermierilor, dar și ale furnizorilor de input-uri. Oamenii ar trebui să-și facă griji pentru masa cea de toate zilele?

Toți se uită spre cer, cu speranță. Meteorologii nu dau vești bune. Nici zăpada, nici ploaia nu vor să se arate încă o perioadă mult prea lungă.

E bine totuși că nici înghețul nu își va face apariția.

În schimb, și-au făcut apariția în culturile agricole animalele sălbatice, multe câmpuri fiind pline de căprioare în căutare de hrană. Și aici e secetă de legislație, de inițiative, de oameni politici care să pună piciorul în prag și să rezolve odată problema animalelor sălbatice care distrug culturile agricole, care să ia la puricat fondurile de vânătoare.

Pesta porcină încă ne bântuie, acum și-a făcut apariția și gripa aviară.

Fermele vegetale sunt lovite acum și de interzicerea multor substanțe active care nu au înlocuitori. Câți vor mai semăna floarea-soarelui în această primăvară, fără a trata sămânța cu neonicotinoide? Cheltuielile vor crește prin aplicarea mai multor tratamente în vegetație.

E secetă de specialiști. Sau, poate, e secetă în rândul celor care să aplece urechea la ce au de zis specialiștii. Pomii înfloriți de pe la țară, de prin curți, sunt stropiți cu chimicale în neștire și te întrebi de ce mor albinele?

E secetă de informații, de oameni care să-și dorească informația.

De vreo trei luni, avem un nou guvern, o altă echipă în conducerea Ministerului Agriculturii. Se mișcă lucrurile și totuși nu prea se mișcă, pentru că se împiedică de același factor pentru care mâncarea noastră n-ar trebui să aibă culoare, politicul.

A durat ceva până s-a schimbat calimera, timp în care funcționarii statului n-au prea avut chef de muncă, neștiind ce va fi cu ei. Fiecare din nou-veniți în structurile statului, o vreme, și-au dat cu părerea, ba se desființează, ba nu se desființează diverse instituții. Prin urmare, secetă și pe la stat.

Fermierii și reprezentanții industriei alimentare tot au întâlniri cu cei din conducerea Ministerului Agriculturii. Poate, de data asta vor fi ascultați și măcar în legislație nu va mai fi secetă. Doar că până să prindă contur dorințele sectorului agroalimentar, se va schimba calimera. Și iar o luăm de la capăt cu întâlnirile.

Va avea și țara noastră vreodată o strategie pe agricultură, măcar pe termen scurt și pe termen mediu? Până acum, și aici seceta își face simțită prezența.

Asocierea poate fi ca o ploaie sau ca o ninsoare, că tot e ianuarie, bine-venită și, cu siguranță, uitându-ne peste gardul României, avem exemple că șansa supraviețuirii, mai ales în perioade grele, este asocierea, sub variate forme. S-or asocia și ai noștri, la un moment dat. Să sperăm că nu va fi târziu.

Aș putea scrie zeci, sute de pagini despre problemele agriculturii noastre, despre necazurile fermierilor, despre cum s-ar putea rezolva unele probleme, despre secetă, în diversele ei forme. Mă opresc acum. Subiectele la care m-am referit mai sus, dar și altele le găsiți în paginile revistei. Le voi aborda separat în editorialele mele.

Și, pentru că suntem la începutul unui an nou, vă urez „La mulți ani!” și îmi doresc să ne vedem sănătoși pe câmpurile României, îmbelșugate și ocolite de secetă!

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Marți, 28 Ianuarie 2020 18:31

Trei asociații îl consiliază pe premier

Cu Asociația Națională a Industriilor de Morărit și Panificație din România (ANAMOB), Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR) și Federația Națională a Producătorilor de Produse Tradiționale (FNPPT) se va consulta, în aparență, șeful Executivului de la București pe probleme de agricultură și dezvoltare rurală. În realitate, problemele ce țin de fiecare sector al agriculturii, de industria alimentară, subiectele ce țin de spațiul rural, montan, vor fi discutate, în continuare, la Ministerul Agriculturii, împreună cu organizațiile reprezentative de profil.

În cadrul Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor (CCAF) de pe lângă prim-ministru, fiecare minister are alocate trei locuri. La Ministerul Agriculturii, s-a înființat o comisie formată din trei angajați ai MADR din Direcția Generală Politici Agricole și Direcția Generală Politici în Industria Alimentară și Comerț, care a convocat 21 de organizații profesionale, selectate în prealabil, pentru a stabili trei domenii și reprezentanții acestora în cadrul CCAF. Astfel, domeniile sunt: vegetal, zootehnic și industria alimentară. În urma votului de astăzi, 28 ianuarie 2020, în Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă prim-ministru, vegetalul este reprezentat de ANAMOB, sectorul zootehnic – de APAR, iar industria alimentară este reprezentată de FNPPT, pentru o perioadă de patru ani.

Menționăm că selecția organizațiilor membre ale CCAF trebuia încheiată până la sfârșitul lunii ianuarie.

De asemenea, observăm că alegerea unor domenii de către MADR și cei din Secretariatul General al Guvernului nu este tocmai inspirată, consultarea privind probleme ale asociațiilor și ale organizațiilor neguvernamentale, și nu neapărat ale unui sector anume, fie el vegetal, zootehnic, ori din energie sau turism.

Cine e și ce face Colegiul pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor - CCAF

S-a înființat în anul 2005, conform HG 618, ca organ consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă prim-ministru. Potrivit hotărârii de constituire, CCAF are ca scop dezvoltarea parteneriatului între autoritățile administrației publice și sectorul neguvernamental. „Colegiul facilitează comunicarea și asigură implicarea asociațiilor și fundațiilor în realizarea politicilor guvernamentale la toate palierele decizionale ale administrației publice centrale”, precizează HG 618/2005. Colegiul este alcătuit din 40 de membri, reprezentanți ai mediului asociativ din toate domeniile economiei. Membrii CCAF sunt numiți prin decizie a primului-ministru, pe o perioadă de patru ani, în urma consultărilor dintre ministere și organizațiile neguvernamentale din sfera lor de competență.

Atribuțiile CCAF:

- Sesizează și informează primul-ministru în privința dinamicii, evoluției și oportunităților de dezvoltare ale mediului asociativ;

- Propune instrumente de implicare reală a mediului asociativ în proiectarea, definirea și gestionarea politicilor publice;

- Avizează proiecte de acte normative care au implicații asupra activității organizațiilor neguvernamentale;

- Formulează soluții pentru ameliorarea regimului legal fiscal pentru sectorul nonprofit;

- Elaborează propuneri privind posibilitatea constituirii unor mecanisme transparente de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale;

- Sprijină politicile de integrare europeană și analizează impactul lor asupra mediului asociativ;

- Propune mecanismele de acces ale organizațiilor neguvernamentale din România la fondurile structurale europene;

- Recomandă direcții de acțiune strategică în domeniile prioritare pentru mediul asociativ;

- Organizează consultări și avansează propuneri primului-ministru pentru desemnarea reprezentanților sectorului asociativ în cadrul organismelor mixte;

- Realizează anual rapoarte sau studii privind tendințele de dezvoltare ale mediului asociativ și evoluția relațiilor cu autoritățile publice.

Colegiul se întrunește de cel puțin două ori pe an, la cererea prim-ministrului sau la propunerea membrilor, aceștia din urmă fiind cei care adoptă regulamentul intern în baza căruia își desfășoară activitatea.

În funcție de problematica supusă dezbaterii, la lucrările CCAF pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai altor organizații neguvernamentale, ai administrației publice sau experți independenți.

În fotografia atașată articolului puteți vedea care sunt cele 21 de organizații profesionale din care s-au selectat cele trei care devin membre ale Colegiului pentru Consultarea Asociațiilor și Fundațiilor.

Având în vedere lipsa precipitațiilor în multe regiuni ale țării și regimul termic al aerului mai ridicat decât în mod obişnuit din ultimele luni, Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) informează fermierii că, prin filialele teritoriale, va asigura apă pentru irigații până la punctele de livrare, acolo unde sunt încheiate contracte pentru anul 2020.

Suprafața totală pregătită pentru contractare și irigații, până la această dată, este de 1,4 milioane de hectare, fiind deservită de 1.800 km de canale și amplasată pe 27 de județe. În anul 2019, suprafața pe care s-au aplicat udări, inclusiv în luna decembrie, a fost de 747.776 de hectare, iar suprafața contractată a fost de 837.639 de hectare.

ANIF recomandă fermierilor care încă nu au încheiat contracte pentru livrarea apei să meargă la Filialele Teritoriale de Îmbunățiri Funciare pentru a face demersuri în acest sens, încheierea contractelor fiind în această perioadă în plină desfășurare. Pentru informații și clarificări legate de încheierea contractelor, fermierii pot lua oricând legătura cu membrii conducerii Filialelor Teritoriale de Îmbunățiri Funciare, datele de contact ale acestora fiind publice și disponibile pe pagina de internet a agenției.

Important de menționat, și în acest an, apa pentru irigații până la punctele de livrare este gratuită, prin fonduri asigurate de la bugetul de stat. „Fermierii pot beneficia de apă gratuită indiferent dacă sunt persoane fizice, persoane juridice, organizați în OUAI/FOUAI sau asociație agricolă”, se precizează într-un comunicat de presă al ANIF.

ANIF a încheiat, prin filialele teritoriale, până în prezent, 556 contracte, dintre care 503 multianuale și 53 sezoniere, pentru o suprafață totală de 724.447 de hectare.

Federația Asociațiilor Apicole din România – ROMAPIS transmite că țara noastră a intrat în normalitate prin instituirea interdicției folosirii neonicotinoidelor la cultura de floarea-soarelui. Însă, organizația apicultorilor atrage atenția asupra posibilității ca fermierii români să nu respecte legea prin utilizarea unor stocuri de semințe din anii trecuți sau să recurgă la tratamente ilegale, efectuate în afara spațiilor autorizate de tratare, cu neonicotinoide sau chiar cu alte molecule neautorizate.

ROMAPIS consideră că interzicerea neonicotinoidelor la cultura de floarea-soarelui deschide noi perspective prin faptul că atât sectorul apicol, cât și cel vegetal se vor afla, pentru prima oară de la apariția acestor tratamente în România, în situația de a putea evalua în termeni reali impactul absenței acestor pesticide atât la floarea-soarelui și rapiță, cât și asupra albinelor. „Sperăm ca această experiență să conducă la o mai bună colaborare între cele două sectoare pornind de la o evaluare corectă a realității la finalul actualului sezon apicol și agricol. Solicităm autorităților, fermierilor și apicultorilor să manifeste o exigență sporită cu privire la respectarea strictă a interdicției tratării cu neonicotinoide a semințelor de floarea-soarelui și de rapiță. Considerăm că există riscul ca lipsa de experiență a fermierilor români în privința combaterii dăunătorilor acestor culturi în absența neonicotinoidelor să îi determine să nu respecte legea prin utilizarea unor stocuri de semințe din anii trecuți sau să recurgă la tratamente ilegale, efectuate în afara spațiilor autorizate de tratare, cu neonicotinoide sau chiar cu alte molecule neautorizate”, a precizat Mircea Ciocan, președinte ROMAPIS.

Apicultorii, nemulțumiți de derogarea pentru porumb

Autorizația temporară pentru tratarea cu neonicotinoide a semințelor de porumb reprezintă, în opinia Federației apicultorilor, o abatere de la normalitate, o interpretare abuzivă a prevederilor Regulamentului CE 1107/2009. „Acest act normativ stipulează clar la articolul 53 că derogarea de la interdicția europeană a folosirii unor pesticide este un act cu caracter excepțional, aplicabil în situații de urgență, în cazul când sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace rezonabile. La a 6-a derogare consecutivă pentru porumb apreciem că acest act nu mai poate fi interpretat ca o excepție, nici ca o urgență în situația în care nu cunoaștem ca, în acest interval de timp, Ministerul Agriculturii să fie preocupat de studiul unor metode alternative noi de combatere a dăunătorilor, nici de aplicarea consecventă a tehnicilor agricole cunoscute care ar diminua nivelul de infestare cu dăunători specifici ai porumbului, precum rotația culturilor”, arată Mircea Ciocan.

Porumbul, deși nu este o plantă meliferă în sine, reprezintă o sursă de polen importantă pentru albine, iar expunerea acestora la efectul neonicotinoidelor care se regăsesc în polenul de porumb este foarte periculoasă, afirmă președintele ROMAPIS. „De asemenea, susține Mircea Ciocan, celelalte efecte ale folosirii semințelor tratate cu neonicotinoide, inclusiv cele de sfeclă de zahăr, cum ar fi migrarea substanțelor toxice prin aer sau din sol prin intermediul apei în alte zone, inclusiv la culturi agricole netratate sau pajiști naturale și la flora spontană, sunt fenomene foarte periculoase pentru polenizatori și cu risc pentru sănătatea publică”.

De la 1 iulie 2020, permisul de conducere pentru tractor se va putea obține numai de către persoanele care au cel puțin zece clase, conform noului cod rutier. Pentru cei care se înscriu la școala de șoferi pentru categoria TR până la 1 iulie 2020, se aplică vechiul cod rutier.

La Ștefăneștii de Jos, lângă București, se organizează cursuri de calificare pentru meseria de tractorist încă din anul 2012, la Agromec Ștefănești SA. „Ca urmare a succesului înregistrat pe parcursul primului an de funcționare, timp în care peste 200 de cursanți din Ilfov, Giurgiu, Călărași, Dâmbovița și Teleorman au absolvit cursul de calificare, am decis, în 2013, să extindem paleta de cursuri oferite și am autorizat și prima școală de conducere”, ne-a spus Petrică Soare, director general Agromec Ștefănești.​

Certificatul de calificare are recunoaștere națională și internațională, cursul de calificare profesională fiind acreditat de către Ministerul Muncii și de Ministerul Educației. „Obținerea unui permis de conducere categoria TR vă dă dreptul să circulați pe drumurile publice cu orice fel de tractoare, mașini​ și echipamente ​autopropulsate​​ ​​agricol​e​​​​​, forestiere sau pentru alte lucrări​. Mai nou, avem și școală de șoferi pentru categoria B. Examenul, pentru ambele categorii, se susține cu Poliția Rutieră”, a precizat Petrică Soare.​

Costul școlarizării la Agromec Ștefănești este de 1.800 lei/persoană (avans 600 lei, la înscriere), putându-se achita și în trei rate.

Marți, 21 Ianuarie 2020 11:04

Soia, repusă pe harta culturilor

Suprafața cultivată cu soia a crescut în anul trecut, dar nu toți cei care aleg această cultură dispun și de apă. În 2018, conform datelor Ministerului Agriculturii, soia a fost cultivată pe 167.000 de hectare, iar în 2017, pe 165.100 hectare, devenind o cultură cu un parcurs relativ constant. Societatea Agrichim Fetești, a lui Viorel Nica, este principalul partener în dezvoltarea programului de soia în România al Asociației Donau Soja care, pentru al șaselea an, a prezentat aici, în 2019, toate componentele tehnologiei culturii de soia, cu nu mai puțin de vreo 50 de soiuri în platformă.

Soiurile prezentate fermierilor în platforma demonstrativă de la Agrichim Fetești sunt de diverse origini, din diferite grupe de maturitate. „Avem în componentele tehnologiei distanța între rânduri, desimea de semănat, bacterizare sau inoculare, cum se mai spune, o verigă foarte importantă și nu prea utilizată de fermierii noștri, fertilizare, nutriție și controlul buruienilor. În plus, la Agrichim Fetești, domnul Viorel Nica, fiind un profesionist, are cultură de soia în diferite forme, și anume: cultura convențională, soia organică, cultură de soia a doua cultură după orz. Deci acoperă mai multe direcții ale culturii de soia și, într-adevăr, cu rezultate foarte bune. Să nu uităm un lucru, la Agrichim este asigurat factorul apă, pentru că toată suprafața este irigată”, a precizat directorul regional al Asociației Donau Soja, Dragoș Dima. El a adăugat că celelalte platforme demonstrative ale anului 2019 sunt în zone neirigate, reprezentative pentru cultura de soia. „Stațiunea de la Turda este o zonă cu regim pluviometric normal și este o zonă bună de cultură a soiei. Mai avem loturi demonstrative la Stațiunea de la Secuieni, care este într-o zonă de cultură cu precipitații scăzute, iar rezultatele pe platforma demonstrativă sunt încurajatoare pentru fermieri, pentru că se dovedește că soia poate fi cultivată și în zone cu precipitații mai scăzute dacă aplici o agrotehnică bună. Or, rezultatele de la Secuieni sunt relevante și o sursă bună de informații pentru cei care nu au irigații”, a mai spus specialistul Donau Soja.

La Secuieni, în Moldova, regimul pluviometric a fost sub 500 l/mp. Anul acesta, răsărirea a fost uniformă în comparație cu anul trecut, când lipsa apei în sol și-a spus cuvântul. Dar tot anul acesta a fost un pic cam prea multă apă pentru soia, ceea ce a însemnat și temperaturi mai scăzute, și cultura de soia a întârziat un pic. Dar căldura a ajutat soia să recupereze.

Noi soiuri la leguminoase, alternativele care pot echilibra portofoliul de culturi

Donau Soja a venit în 2019 cu câteva noutăți, extinzându-și preocupările și la alte leguminoase pentru boabe. „La Stațiunea de la Secuieni avem o expoziție de șase specii de leguminoase pentru boabe, 14 soiuri. În anul 2017, a fost semnată declarația Europe Soja, de 11 țări europene, la inițiativa asociației noastre, declarație care acoperă soia plus alte leguminoase pentru boabe, pentru că vorbim de diversificarea structurii de culturi, vorbim tot de azot și vorbim de a prezenta fermierilor niște culturi alternative care le pot echilibra portofoliul de culturi. În plus, încă o noutate, anul acesta, în platforme, sunt patru soiuri cu un potențial foarte interesant de utilizare, și anume hrănirea directă a păsăretului, fără prelucrare termică”, a explicat Dragoș Dima. Aceste soiuri sunt ideale pentru cei care cresc păsări, mai ales în sistemul free-range, pentru a obține produși și produse cât mai naturale.

Rețetele furajere actuale presupun utilizarea soiei prăjite. Folosind aceste soiuri, s-ar elimina pe de o parte prăjirea, fermierul câștigând timp și costuri mai mici, iar uleiul care se adaugă în furaj (cam 7%), către sfârșitul ciclului de hrănire, se regăsește deja în această sămânță. „În toamnă, facem un test de hrănire a păsărilor pentru a face analiza și a compara cele două tipuri de furajare. Dar, mai întâi, să vedem comportamentul în cultură al acestor soiuri, după care să vedem și utilizarea lor în consumul furajer”, a adăugat reprezentantul Donau Soja.

Europa nu-și va acoperi niciodată necesarul de soia?

Consumul de soia în Uniunea Europeană este foarte mare, apropiindu-se de 40 de milioane de tone pe an. „Până la lansarea proiectului Donau Soja, cam 95% din consum reprezentau importurile, în diferite forme și de pe diferite continente. În ultimii cinci ani, suprafața cultivată în Europa Centrală și de Est, pentru că aici e zona de favorabilitate a soiei, a crescut. Cel puțin necesarul pentru industria alimentară, care înseamnă vreo 6-7-8 milioane de tone pe an, poate fi acoperit din producția europeană. Niciodată Europa nu va putea acoperi tot consumul, pentru că nu are suprafața necesară”, a specificat directorul regional al Asociației Donau Soja.

Industria alimentară în UE acceptă doar soia nemodificată genetic, certificată. În furaje însă este acceptată și soia modificată genetic, sub formă de boabe sau șrot.

Astfel, soia modificată genetic nu este aprobată pentru cultivare în UE, ci doar pentru consum furaj. Pentru consumul uman ar trebui ca alimentele sau băuturile să fie etichetate cu conținutul de organisme modificate genetic (OMG): Orice depășește 0,9% trebuie etichetat. Dar consumatorul european, oricare ar fi el, nu agreează această idee. Și atunci industria alimentară s-a orientat către soia nemodificată genetic, certificată. „Încet-încet, cred că zona noastră de cultură poate asigura un necesar de zece milioane de tone, cam un sfert din consumul anual al UE ar putea să fie asigurat. Niciodată nu s-a pus problema de a stopa complet importurile, doar de a reechilibra sursele de aprovizionare. Or, soia este o cultură care a fost atât neglijată, cât și uitată mulți ani în UE. Neglijată de autorități, uitată de fermieri, încet-încet își găsește locul în rotația culturilor. Este o cultură bună, pentru că asigură azotul, pe de o parte, o echilibrare a structurii rotației și, să nu uităm, are o utilizare extraordinar de mare, 80.000 de produse din lume. Fie că sunt alimentare, industriale, cosmetice, produsele conțin într-o formă sau alta soia”, a detaliat Dragoș Dima.

De altfel, există produse 100% din soia, în perioada de post, în care românii consumă acest produs sub diferite forme. Acesta e unul din motivele pentru care Donau Soja a lărgit aria la altă specie de leguminoase pentru boabe și prezintă tuturor celor interesați specii de năut, de bob, de linte, de lupin, mazăre și fasole. De la anul, se dorește și introducerea de hrișcă. De altfel, nu numai în perioade de post, pentru o alimentație echilibrată și dinamică, sunt recomandate aceste leguminoase.

Niciun soi de soia modificată nu se regăsește în Catalogul european

În 2007, la intrarea în Comunitatea Europeană, s‑a interzis cultivarea soiei modificate genetic, România fiind singura țară europeană care producea, chiar pe suprafețe extinse. După data aderării, România nu a mai avut voie să cultive.

În prezent, cultivarea nu este permisă, deoarece ar trebui să existe soiurile înscrise în Catalogul european al soiurilor. Nu există niciun soi de soia modificată genetic în Catalogul european al soiurilor. „Sunt două sisteme de autorizare: unul este pentru partea de cultivare și unul pentru partea de consum. Pentru partea de autorizare este puțin mai complex, pentru că implică Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară care pregătește dosarul tehnic, care spune: soia poate fi cultivată, nu este dăunătoare pentru om, animal, mediu înconjurător. Dar acesta este un prim pas. Pasul al doilea este decizia statelor membre. Or, niciodată nu s-a atins consensul pentru autorizarea unui astfel de soi. De fapt, dacă ne uităm, nu sunt foarte multe soiuri de culturi agricole modificate genetic înregistrate, porumbul are, dar nu este cu rezistență la erbicid. Cu rezistență la erbicid nu este niciunul. Pe când, pentru partea de consum există un alt tip de autorizare, este mult mai simplu și este să zicem strict tehnic”, ne-a explicat reprezentantul Donau Soja.

CE a transmis că fiecare țară trebuie să ia o decizie proprie în acest sens. Doar că această libertate a statelor de a alege este doar dacă soiul există în Catalogul european al soiurilor. Iar în acest sens, țările membre nu au atins consensul.

„Deci nu s-a înregistrat niciun soi. Sigur că această libertate a statelor membre de a cultiva sau nu este după autorizare, dar nu am ajuns la autorizare. Pe de altă parte, în situația specifică a României, la sfârșitul anului 2006 a avut aproape 190.000 de hectare, din care cam 20.000 de hectare de soia convențională, restul de soia, modificată genetic, după care suprafața a scăzut dramatic. Deci în primii ani după aderare, suprafața a scăzut chiar la 45.000 de hectare. Când programul nostru a început erau cam 79.000 ha. Astăzi, sunt cam 170.000 ha, a fost și un vârf de 196.000 ha chiar în anul în care s-a introdus sprijinul voluntar cuplat”, a arătat Dragoș Dima.

De altfel, 11 țări au introdus această subvenție suplimentară pentru soia (unele pentru proteină, altele pentru înverzire sau chiar pentru cultura de soia în general), iar suprafața a început să crească, chiar și în Polonia, o țară care nu era tradițional cultivatoare, sau Olanda. „Eu cred că unul dintre lucrurile pe care Asociația Donau Soja le-a făcut a fost că a adus soia în dezbaterea publică, oricare ar fi ea. Și să nu uităm că România a fost un vector important în stabilirea viitoarei strategii în ceea ce privește proteina, anul trecut având loc unul dintre seminariile pe această temă chiar la București, la Ministerul Agriculturii. Pentru că e vorba de potențialul României, țara noastră având un potențial între 500.000 și 700.000 de hectare care ar putea fi cultivate cu soia sau cu alte culturi leguminoase pentru boabe”, a afirmat specialistul Donau Soja.

Planul proteic al CE pentru UE este acela de a crește procentele care să fie asigurate din producția internă. În studiul făcut de firma de consultanță de piață pentru CE s-au regăsit două culturi: soia și floarea-soarelui. România excelează deja la floarea-soarelui, fapt ce se poate întâmpla și la soia, devenind astfel un producător de proteină european.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 septembrie 2019

Duminică, 19 Ianuarie 2020 16:51

Camerele agricole și PNS, interes scăzut?

Camerele agricole au fost, pentru toate guvernele, declarativ, o prioritate care, nici azi, în 2020, nu s-a concretizat, camerele agricole fiind, în continuare, doar un vis frumos. „La momentul notificării planurilor naționale strategice, camerele agricole trebuie să fie funcționale. Fermierii trebuie să se organizeze, să se regăsească în aceste structuri, de la mic la mare. Camerele agricole trebuie să fie cele care să implementeze măsuri de formare profesională, să implementeze Programul Național pentru Dezvoltare Rurală (PNDR)”, afirmă secretarul de stat din MADR, Emil Dumitru.

Ministrul Adrian Oros, în toate declarațiile, susține că Planul Național Strategic (PNS) și camerele agricole reprezintă prioritatea zero pentru agricultura românească. Însă realitatea arată că, la PNS, România este codașă la completarea chestionarului, iar camerele agricole sunt, în continuare, o fata morgana.

Pentru perioada 2021-2027, fiecare stat membru va trebui să trimită pentru aprobare Comisiei un Plan Național Strategic privind Politica Agricolă Comună. De ceva vreme, pe pagina de internet a Ministerul Agriculturii este publicat „Chestionarul cu privire la Planul Naţional Strategic în contextul Politicii Agricole Comune (PAC) 2021-2027”, chestionar care ar trebui completat de toți cei interesați. Se pare că prea puțini producători agricoli au ajuns acolo și au completat chestionarul care, de altfel, privește viitorul lor.

Ministrul Agriculturii susține că nu este o grabă foarte mare cu Planul Național Strategic, că nu suntem constrânşi de un anumit termen, „pentru că, se pare, an de tranziţie va fi nu numai 2021, dar s-ar putea să fie şi 2022”. Prin urmare, este timp și pentru camerele agricole, ca acestea să funcționeze la momentul în care România va trimite Comisiei Europene PNS pentru aprobare.

Deocamdată, legislația privind camerele agricole trebuie îmbunătățită. În ultimul proiect de lege, camerele agricole reprezintă „partenerul de dialog al autorităţilor publice cu competenţe în domeniile agriculturii, ale industriei alimentare, ale silviculturii şi conexe, precum şi al celorlalte autorităţi şi instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, pe domeniile de competenţă”. Este clar că ele trebuie să fie private.

Sunt fermierii noștri pregătiți să facă parte dintr-o cameră agricolă, așa cum este în restul țărilor Uniunii Europene, să susțină o asemenea structură? Asocierea poate face posibil acest lucru. Treptat, putem ajunge și noi la ceea ce au azi statele membre ale UE, bineînțeles și cu puțin sprijin din partea statului. „În toată Europa, în jurul nostru, există camere agricole. Nicăieri nu mai există entităţi de stat care să gestioneze activitatea pur privată. Nu are nicio noimă să ai direcţii agricole şi alte câteva instituţii care încet-încet pot să fie preluate de aceste entităţi, care pot fi ajutate să se consolideze. În Ungaria, de exemplu, funcţionează foarte bine camerele agricole, acolo şi plăţile din fondurile europene sunt făcute de camerele agricole. La noi nu se va ajunge aşa nici în următorii zece ani. Acolo, fiecare agricultor este într-o asociaţie şi toţi care sunt într-o zonă fac parte dintr-o cameră agricolă. Fermierii își aleg conducerea. Nimeni nu încearcă să fenteze pe nimeni. Vreau să consolidez camerele agricole, însă drumul e lung până să ajungem la structurile care funcționează în Ungaria”, declara Adrian Oros la preluarea mandatului de ministru al Agriculturii.

Într-un interviu acordat publicației noastre, Revista Fermierului, președintele Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu ne spunea că un model pentru noi ar trebui să fie camerele agricole din Franța. „Un lucru interesant este modul de finanțare a camerelor agricole franceze. Poate fi o lecție pentru noi acest mod de finanțare. În Franța, camerele agricole sunt regionale și sunt finanțate prin impozitul pe terenul agricol. Adică, în cadrul impozitului pe terenul agricol există o cotă care se virează către Camerele Agricole”, a ținut să ne zică Alexandru Stănescu.

La jumătatea lunii decembrie a anului trecut, un nou proiect de lege a camerelor agricole a fost depus în Parlament, despre care Alexandru Stănescu spune că a fost elaborat împreună cu producătorii agricoli și Ministerul Agriculturii.

Un exemplu, de la noi din țară, Camera Agricolă Mehedinți, aici: https://www.revistafermierului.ro/romania-agricola/stiri-interne/item/2034-camerele-agricole-de-pe-langa-consiliile-judetene-in-vizorul-lui-cornel-stroescu-mi-as-dori-sa-vad-si-eu-o-statistica-a-activitatii-acestora.html

Duminică, 19 Ianuarie 2020 12:42

Consiliile pe produs revin la MADR

Secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, Emil Dumitru, a anunțat înființarea consiliilor pe produs, în cadrul cărora, o dată pe lună, se vor întâlni filierele de produs cu ministerele, cu autoritățile competente.

„Cei mai buni experți sunt cei din mediul privat. Fermierii sunt cei mai buni în ceea ce fac, știu cel mai bine de ce au nevoie. Nu statul trebuie să cumpere producția agricolă, să înființeze tot felul de năzdrăvănii, camere de comerț sau altele asemenea. Statul trebuie să asigure un mediu concurențial corect, să se consulte cu mediul privat, să ia decizii pe baza propunerilor venite din mediul privat, să fie un arbitru și să facă politici agricole sustenabile, care să corespundă nevoilor de dezvoltare a satului românesc. Vrem să avem o clasă de mijloc în agricultură. De aceea, de exemplu, trebuie ca statul să sprijine tinerii fermieri, să le dea terenuri agricole de la ADS, să ajute fermele mici și mijlocii. Fermele mari care au acaparat terenuri nu trebuie să producă doar materie primă, ci și produse procesate, așa încât să nu mai avem deficit de balanță comercială, iar astfel consumatorul român nu va mai finanța industria alimentară a altor țări. Niciun expert din Ministerul Agriculturii nu mai merge la Bruxelles fără consultarea prealabilă a sectorului. Pentru asta e nevoie de asociere, de cooperative agricole, de grupuri de producători, de organizarea filierelor de produs și de funcționarea consiliilor pe produs”, a declarat Emil Dumitru, astăzi, 19 ianuarie 2020, la Digi24.

Reamintim că, la Ministerul Agriculturii, au mai funcționat consiliile pe produs în perioada în care a fost ministru Gheorghe Flutur (2004 - 2006).

Ministerul Agriculturii, la solicitarea Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR), a Federației Naționale PRO AGRO și a Federației Cultivatorilor de Sfeclă de Zahăr din România, a aprobat, pentru perioada 20 ianuarie – 1 mai 2020, tratarea semințelor de porumb cu produsul de protecție a plantelor Nuprid AL 600 FS (600g/l imidacloprid). Pentru cultura de floarea-soarelui nu se va emite autorizație temporară la tratamente pe bază de neonicotinoide pentru campania de primăvară 2020. Fermierii vor fi controlați de către Autoritatea Națională Fitosanitară, iar dacă nu respectă regulile privind tratamentele fitosanitare referitoare la neonicotinoide, vor risca excluderea de la plata subvențiilor.

Emil Dumitru, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, a precizat că autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide vizează exclusiv porumbul și sfecla de zahăr. „Ținând cont de potențialul ridicat de atac al dăunătorilor Tanymecus dilaticollis, Agriotes spp., Bothynoderes punctiventris, Chaectonema tibiali și luând în considerare faptul că nu există alternativă care să permită menținerea competitivității fermelor din România, până la identificarea unor soluții chimice alternative, este imperios necesară utilizarea de sămânță tratată în zonele și pe suprafețele unde, fără o astfel de soluție, culturile de porumb și sfeclă de zahăr vor fi compromise. Unica soluție pentru controlul eficient al acestor dăunători a fost și rămâne tratamentul semințelor cu insecticide pe bază de neonicotinoide. Neaplicarea unui tratament corespunzător la sămânță impune efectuarea de tratamente în perioada de vegetație cu insecticide care pot duce mult mai ușor la unele incidente de mortalitate a familiilor de albine și poluarea mediului înconjurător”, a explicat Emil Dumitru.

Autorizațiile temporare reprezintă instrumente legale pe care le au la dispoziție statele membre pentru a asigura fermierilor accesul la produse de protecție a plantelor pentru situațiile cu risc fitosanitar asupra culturilor.

Raportat la numărul de autorizații temporare acordate de statele membre europene în perioada 2008-2018, derogările pe care România le-a dat reprezintă aproximativ 1,3% din numărul totalul de autorizații temporare acordate în țările din Uniunea Europeană. (Despre derogări, mai multe informații aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/item/4308-derogarile-colacul-de-salvare-al-fermierilor.html).
Secretarul de stat Emil Dumitru a punctat că, „având în vedere importanța sectorului apicol din România și luând în considerare Rezoluția Parlamentului European referitoare la Inițiativa UE din 18 decembrie 2019 privind polenizatorii, MADR nu va acorda, în acest an, autorizație pentru utilizarea în situații de urgență a produselor de protecție a plantelor pe bază de neonicotinoide pentru tratarea semințelor de floarea-soarelui. În România, floarea-soarelui este una dintre principalele culturi melifere și, ținând cont de faptul că țara noastră s-a situat, în anul 2018, pe locul II în Uniunea Europeană din punctul de vedere al numărului de familii de albine și pe locul I din punctul de vedere al producției de miere, apreciem că este importantă dezvoltarea în continuare a sectorului apicol în parteneriat cu fermierii”.

APPR, una dintre organizațiile profesionale care au solicitat derogări, a anunțat și ea, imediat ce ministerul a autorizat tratamentul semințelor de porumb cu neonicotinoide, faptul că fermierii vor beneficia și în campania de primăvară 2020 de protecția împotriva temutului dăunător Tanymecus dilaticollis. „Asociația noastră continuă, pentru al patrulea an, proiectele de cercetare aplicată pentru a găsi cele mai eficiente soluții de combatere a acestui dăunător”, a menționat Alina Crețu, director executiv APPR.

Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal (UNCSV) salută acordarea derogării pentru folosirea neonicotinoidelor la cultura porumbului, însă susține că este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. „Având în vedere suprafața redusă cultivată cu rapiță în toamna lui 2019, ar fi trebuit să crească suprafața cu floarea-soarelui în 2020, dar să vedem dacă va fi așa, mai ales acum, fără tratamentul semințelor cu neonicotinoide. Este nevoie de derogare și pentru floarea-soarelui. Sperăm ca, în acest an, să nu fie atacuri masive și să nu se întoarcă suprafețe mari”, a declarat Florentin Bercu, director al UNCSV.

Ionel Arion, președintele Federației PRO AGRO, care are în județul Ialomița o fermă vegetală, dar este și apicultor, este curios ce motive se vor mai găsi, după ce neonicotinoidele nu vor mai fi folosite, pentru rata ridicată de mortalitate la albine. „Oare sectorul eco poate produce și hrăni atâția oameni câți suntem pe pământ? Nu cumva trăim și ne ghidăm doar emoțional, și nu rațional? Nu cumva suntem un pic mai mult ghidați sau manipulați spre a ne face singuri viitorul mai greu? se întreabă Ionel Arion. Vom trăi în viitorul nu prea îndepărtat vremurile în care nu o să mai știm dacă laptele produs de vacă mai este comestibil, pentru că avem ca alternativă laptele din grăsimi hidrogenate, de exemplu. Sunt și fermier în vegetal, dar și apicultor. Nu putem fără polenizatori să avem producții constante, cum nu putem să renunțăm nici la a mai cultiva floarea-soarelui. Mă gândesc cu groază ce am de făcut ca fermier în cazul în care, din alte motive decât cele legate de acest dăunător, nu pot cultiva nici porumb în această primăvară...”

Porumbul și sfecla, culturi cu șansă în 2020

România produce, în medie, 16 milioane de tone de porumb de pe 2,6 milioane de hectare. În fiecare an, cultivatorii de porumb se confruntă cu atacul dăunătorilor de sol rățișoara porumbului (Tanymecus dilaticollis) și viermii sârmă (Agriotes spp.), care infestează suprafețe mari de teren arabil și care, prin atacul lor, provoacă pierderi importante de producție și, implicit, economice atât pentru agricultori, cât și pentru bugetul statului. Prin urmare, se impune aplicarea unor metode specifice de combatere chimică. „În prezent, în România, nu există o alternativă viabilă pentru tratamentul semințelor de porumb care să împiedice pierderile de producție din cauza atacurilor dăunătorilor de sol, care, accentuez, nu pot fi combătuți prin tratamente în perioada de vegetație, tratamente de corecție. Cultura porumbului nefiind o cultură cu influență asupra sectorului apicol și ținând cont de faptul că nu există o alternativă viabilă, am luat hotărârea de a emite această autorizație temporară de tratare a semințelor de porumb cu produse de protecție a plantelor neonicotinoide”, a arătat oficialul MADR.
În ceea ce privește sfecla de zahăr, Emil Dumitru a afirmat că interzicerea utilizării neonicotinoidelor pentru protecția culturilor de sfeclă de zahăr determină fermierii să recurgă la tratamente în vegetație, care sunt costisitoare, ducând la creșterea costurilor de producție și, totodată, sunt mai puțin eficiente pentru combaterea dăunătorilor gărgărița sfeclei (Bothynoderes punctiventris) și rățișoara sfeclei de zahăr (Tanymecus palliatus). „Deja România importă o cantitate medie anuală de 375.000 de tone de zahăr, cu un efort valutar de circa 157 milioane euro/an”, a punctat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii.

Sfecla de zahăr se cultivă anual în România pe o suprafață medie de 25.000 de hectare, iar semințele de sfeclă, plantele în curs de răsărire și în primele faze de vegetație sunt atacate fie alternativ, fie concomitent de un complex de dăunători, în funcție de zona de cultură, de desprimăvărare și de condițiile de iernare ale adulților/larvelor, în funcție de specie.

Trasabilitatea PPP, urmărită cu strictețe

Autorizația temporară pentru tratamente pe bază de neonicotinoide s-a dat, poate începe tratarea semințelor, însă toată lumea trebuie să respecte niște condiții. Însămânțarea se face numai în zonele și pe suprafețele puternic afectate de atacul dăunătorilor de sol Tanymecus dilaticollis și viermii sârmă Agriotes spp., iar tratamentul seminței de porumb va fi făcut doar de către prestatorii de servicii autorizați.

Compania responsabilă de comercializarea produsului de protecție a plantelor (PPP), respectiv deținătorul omologării sau reprezentantul acestuia în țara noastră, va vinde produsul direct sau prin distribuitori la operatorii economici prestatori de servicii autorizați/înregistrați la oficiile fitosanitare județene. Prestatorii de servicii trebuie să facă dovada că tratamentul se face în stații/mașini de tratare a semințelor și cu personal calificat. De asemenea, prestatorii vor fi controlați de către inspectorii din cadrul oficiilor fitosanitare județene.

Prestatorii de servicii autorizați sunt obligați să țină o evidență strictă a loturilor de sămânță tratată, și anume: cantitatea de produs cumpărată, cantitatea de produs utilizată, cantitatea de sămânță tratată, cantitatea de sămânță rămasă neînsămânțată, precum și distribuitorul/furnizorul pentru care s-a efectuat tratamentul seminței. Situația se va transmite săptămânal la oficiul fitosanitar județean.

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX TERIS BENNER 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista