Revista Fermierului - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Revista Fermierului

Revista Fermierului

Joi, 15 Aprilie 2021 17:04

ANT bovine - 2020, aprobat

În ședința de joi - 15 aprilie 2021, guvernul a adoptat hotărârea pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020.

Plafoanele aferente plăţilor pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, sunt în limita sumei de 1.758.265 euro, respectiv 8.567.147 lei în echivalent, și se distribuie astfel:

  • 445.128 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
  • 1.313.137 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

Cuantumul per unitatea de măsură al ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, se calculează de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin raportarea plafoanelor menționate anterior la cantităţile de lapte livrate şi/sau vândute direct eligibile și la efectivele de bovine eligibile.

Resursele financiare se asigură de la bugetul MADR pentru anul 2021.

Plățile pentru ajutoarele naţionale tranzitorii se realizează în lei la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În urma adresei Alianței pentru Agricultură și Cooperare în care se solicită Ministerului Agriculturii redistribuirea banilor reprezentând sprijinul cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020, Uniunea „Salvăm Țăranul Român” anunță ample acțiuni de protest, dacă vor fi diminuate sumele destinate cultivatorilor de legume în spații protejate.

„Alianța Latifundiarilor și Moșierilor Sec. XXI din România este nemulțumită de valoarea SCV și cere diminuarea sumei totale alocate acestui sprijin pentru legumele cultivate în spații protejate și realocarea acestor sume către culturile proteice cultivate de acești moșieri. Dorim să le reamintim faptul că SCV pentru legumele cultivate în spații protejate a pierdut peste 6.500.000 de euro anual în detrimentul altor activități agricole. Bugetul total alocat și negociat de România pentru Sprijinul Cuplat Vegetal - legume în spații protejate - a fost de aproximativ 13.500.000 de euro, iar în anul 2018 au fost tăiate fonduri de aproape zece milioane de euro. Uniunea Salvăm Țăranul Român protestează și contestă adresa și cerința acestei mari alianțe a Boierilor Sec. XXI, iar dacă Ministerul Agriculturii va diminua suma totală alocată pentru legumele cultivate în spații protejate pentru anul de cerere 2020, ne vedem nevoiți să organizăm acțiuni de protest în stradă. De asemenea, suntem mâhniți de faptul că tot de la legumicultură, activitatea cea mai grea și costisitoare din agricultura României, colegii noștri din sectorul vegetal vor să ia din bani și să ne lase și mai săraci decât suntem. Că, deh, boierul tot boier, iar plebea trebuie să trăiască în sărăcie și să stea cu capul plecat și mâna întinsă la moșierul și ciocoiul timpurilor actuale”, transmite Ion Păunel, președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o adresă către Ministerul Agriculturii referitoare la proiectul de hotărâre care aprobă plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020, fermierii fiind nemulțumiți de modul în care s-a decis împărțirea banilor. https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4940-sprijinul-cuplat-in-sectorul-vegetal-risca-sa-devina-un-mar-al-discordiei-intre-fermieri.html

Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis o adresă către Ministerul Agriculturii referitoare la proiectul de hotărâre care aprobă plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020, fermierii fiind nemulțumiți de modul în care s-a decis împărțirea banilor. 

„Referitor la proiectul de act normativ aflat în dezbatere publică pe site-ul MADR, Alianța pentru Agricultură și Cooperare transmite dezacordul membrilor cu privire la propunerea de transfer de sume de bani de la sprijinul cuplat în sectorul vegetal, pentru cartoful timpuriu pentru industrializare, orez și soia către sprijinul cuplat pentru legume cultivate în sere și solarii. Prin parcurgerea proiectului de act normativ înțelegem că suma de 5.443.750 de euro va fi transferată pe o singură schemă de sprijin cuplat și care nu are legătură cu cultura mare. În condițiile în care Uniunea Europeană sprijină culturile proteice, România sancționează producătorii tocmai pe aceste culturi. Vă rugăm să reveniți asupra proiectului și să dispuneți transferul de sume de bani în mod echitabil și fără a dezavantaja exclusiv o categorie de producători agricoli din sectorul vegetal în beneficiul exclusiv al unei alte categorii. Culturile proteice au o importanță deosebită atât în contextul Green Deal, cât și din punct de vedere zootehnic, cultura de soia având un rol deosebit pentru hrana animalelor”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Începutul anului 2021 aduce Summit Agro România și mai aproape de partenerii de afaceri din România, de fermierii români, angajații acestora, familiile și beneficiarii culturilor acestora, prin dezvoltarea de noi servicii de consultanță în asigurarea culturilor, punând accentul pe importanța gestionării riscurilor în agricultură și asigurarea culturilor în fața neprevăzutului: Plusvaloare cu asigurări „chibzuite” de la Summit Agro.

Summit Agro România face astfel încă un pas în adaptarea la nevoile pieței și dezvoltare responsabilă, continuandu-și misiunea de a fi alături de fermierii români cu soluții complete, integrate, venind în întâmpinarea nevoilor lor cu pachete personalizate, adaptate, chibzuite, prin care oferă consultanță și asigurări pentru ferme, fermieri sau lucrători în fermă.

Printre asigurările oferite se evidențiază cele pentru culturi, animale, pasări, albine, pești, protejarea angajaților, a clădirilor și utilajelor, dar și asigurări generale de persoane, de locuință, auto, voiaj, sănătate, viață, economii etc.

Reprezentanții Summit Agro vor oferi astfel consultanță dedicată în ceea ce privește comercializarea și utilizarea produselor pentru protecția plantelor, prezentarea potențialelor riscuri asociate în sfera domeniului agricol și valorificarea instrumentelor de asigurare a fermelor și culturilor în gestionarea optimă a riscurilor.

Mai multe detalii puteți găsi pe site-ul companiei, www.sumi-agro.roîn secțiunea „Asigurări”.

Summit Agro România s-a înfiinţat în anul 1997 şi este parte a Sumitomo Corporation, cu sediul central în Japonia. Printre mărcile cele mai cunoscute comercializate în România, sigur recunoașteți insecticidele Mospilan 20 SG, Wizard şi Trika Expert, fungicidele Cyflamid 5 EW și Topsin 70 WDG, erbicidele Click Pro şi Lancelot Super sau Gama BIO Seipro; ce conține fertilizanti, biostimulanti și bioinsecticide cum ar fi Shigeki, Kaishi și NoFly.

Sumitomo Corporation are o istorie care datează încă din 1630, este prezentă în 66 de ţări și regiuni cu 136 de locații și peste 700 de sucursale, cu un număr de aproximativ 73.000 de angajaţi.

Corporaţia Sumitomo desfăşoară activităţi în diferite industrii: finanțe, asigurări, comerț, extracţie şi prelucrare a metalelor, transporturi şi sisteme de construcţii, mediu şi infrastructură, media, bunuri şi servicii pentru îmbunătăţirea stilului de viaţă, resurse minerale, energie, produse chimice şi electronice.

Articol scris de: DR. ING. PATRICIA MARIA ȘTIRBU, PREȘEDINTE SUMMIT AGRO ROMÂNIA, BULGARIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că a început să facă plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 1 iulie - 30 septembrie 2020 (trimestrul III/2020) și în perioadele 1 octombrie – 31 decembrie 2020 (trimestrul IV/2020).

Suma totală care urmează a fi plătită este de 303.088.906 lei, după cum urmează: pentru trimestrul III - 197.992.715 lei, pentru un număr de 17.249 de beneficiari; iar pentru trimestrul IV - 105.096.191 lei, pentru un număr de 13.644 beneficiari.

Imagine1

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale informează că beneficiarii submăsurilor 6.1, 6.2, 6.3 şi 19.2 pot solicita AFIR recunoașterea circumstanței excepționale care duce la necesitatea suspendării contractului de finanțare. Solicitarea se va face justificat prin documente și doar în situația în care durata de implementare a planului de afaceri propus prin proiect nu poate fi prelungită.

„Acordarea posibilității de suspendare a contractului este un demers concret care vine în sprijinul beneficiarilor PNDR afectați de restricții impuse de pandemie”, precizează Mihai Moraru, director general AFIR.

Beneficiarii submăsurilor 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici şi 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală au un termen maxim de implementare a planului de afaceri ce variază între 36 și 60 de luni de la data deciziei de acordare a sprijinului, în funcție de tipurile de investiții.  

Solicitarea beneficiarilor de suspendare a contractului de finanțare poate fi transmisă online sau la sediul OJFIR și trebuie însoțită de documente care justifică cauzele ce conduc la măsura suspendării și prin care se demonstrează măsurile întreprinse de aceștia în sensul depunerii tuturor diligențelor pentru desfășurarea activității finanțate.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Patologia cerealelor păioase este o temă de importanță majoră în orice fermă agricolă, pe de o parte datorită faptului că în fiecare plan de culturi acestea ocupă o pondere mare, iar pe de altă parte fiecare fermier dorește să-și maximizeze profitul de la fiecare cultură, cu atât mai mult de la culturile care ocupă o suprafață importantă în cadrul fermei.

Pentru fiecare patogen prezentăm soluția Summit Agro de combatere, cu produse sigure, inovatoare, cu rezultate bune garantate, așa cum s-a făcut cunoscută compania în decursul timpului.

fainare

Regele câștigător în lupta contra făinărilor, Cyflamid

FĂINAREA - una dintre bolile cele mai cunoscute ale cerealelor, se poate manifesta încă din toamnă, dar este favorizată în special de primăverile umede și răcoroase, manifestându-se puternic la umidități mai ridicate de 75% și temperaturi între 10 și 20°C. În culturile netratate se pot înregistra pierderi de peste 20-25%.

Un alt factor favorizant al apariției acestei boli este și densitatea mare la semănat, alături de o fertilizare dezechilibrată în favoarea unui conținut mare al îngrășămintelor cu azot.

În portofoliul Summit Agro există un produs excelent pentru combaterea ei - Cyflamid 5 EW - substanță activă ciflufenamid 5%, din grupa ACETAMIDELOR, varianta modernă, inovatoare, utilizată în prevenirea și combaterea făinarii.

Cyflamid 5 EW inhibă formarea miceliului ciupercilor din familia Erysiphe, aceasta nemaidezvoltând conidii, oprindu-se astfel potențialul infecțios. Doza utilizată la hectar este de 0,2 litri.

SEPTORIOZA – este prezentă în cultura de grâu prin cele două specii: Septorioza frunzelor (Septoria tritici) și Septorioza spicului (Septoria nodorum). Atacul acestui patogen a devenit în ultimii ani foarte virulent, putând duce la pierderi foarte mari de recoltă, de până la 25-40% și la deprecierea calității boabelor. Utilizarea în schema de tratament a două substanțe active cu mod diferit de acțiune, poate reprezenta cheia succesului în lupta cu acest patogen: o substanță cu acțiune rapidă, capabilă să oprească sporularea ciupercii, asociată cu o substanță sistemică ce oferă protecția îndelungată a culturii.

Este important să avem în vedere faptul că septorioza poate fi prezentă în cultură din toamnă și până la înspicare, provocând pagube importante.

Pentru combatere, recomandăm două produse din portofoliul Summit Agro: Legado și Mystic Top, asociate pentru obținerea unui efect superior sau în cazul infecțiilor puternice.

Legado - substanță activă azoxistrobin 250g/l, face parte din grupa STROBILURINELOR și acționează prin inhibarea respirației la nivel celular. Este recomandat datorită acțiunii rapide translaminare și sistemiei locale, caracteristici absolut necesare pentru oprirea sporulării și revigorării plantelor.

„Green effect”-ul realizat datorită acumulării și reactivării în condiții de umiditate ridicată a substanței active la nivelul frunzelor contribuie la refacerea capacității de asimilare a acestora, rezultând în final o plantă cu potențial productiv îmbunătățit. Se aplică în doză de 1l/ha.

Mystic Top - substanță activă tebuconazol 250g/l, face parte din grupa TRIAZOLILOR și acționează prin inhibarea sintezei ergosterolului la nivelul celulelor miceliene, împiedicând astfel formarea și creșterea hifelor ciupercii. Are acțiune sistemică, translocându-se acropetal prin xilem în toate organele plantei. Se aplică în doză de 0,5 l/ha.

rugina

RUGINA – cu speciile rugina brună sau rugina limbului (Puccinia recondita), rugina galbenă sau rugina striată (Puccinia striiformis) și rugina neagră sau rugina paiului (Puccinia graminis).

Pentru combaterea acestui patogen, la cultura de grâu, recomandăm produsul Galileo - substanță activă tetraconazol 125 g/l, care face parte din grupa TRIAZOLILOR, ce acționează ca inhibitori ai proceselor de sinteză din celula miceliană, dar și ca inhibitori ai germinației sporilor. Este produsul cu sistemia cea mai ridicată din clasa triazolilor. Acest fapt se datorează celui mai bun echilibru hidrosolubilitate/liposolubilitate, fapt care favorizează un transport superior prin sevă, o bună pătrundere prin cuticulă, dar și acțiune prin vapori. Se aplică în doză de 1l/ha.

Pentru combaterea ruginii brune a orzului recomandăm produsul Legado în doză de 1l/ha.

FUZARIOZA SPICELOR - cunoscută și ca înroșirea spicelor, este una din cele mai grave boli ale culturii de grâu, putându-se ajunge, în condiții favorabile, la o infecție ce cuprinde peste 60% din spice. Factori favorizanți sunt monocultura și umiditatea foarte ridicată, de peste 90%. Temperatura optimă de manifestare a bolii este de 15-25°C, peste 25°C incidența patogenului scăzând considerabil. Pentru combatere există trei factori importanți de care trebuie să ținem seama și anume: alegerea potrivită a substanței cu care se efectuează tratamentul, cantitatea de substanță activă din care va rezulta doza de produs aplicat și momentul aplicării acestuia.

Summit Agro recomandă produsul Mystic Top (tebuconazol 250 g/l), aplicat în doză de 220-250 g tebuconazol/ha. Această cantitate corespunde unei doze de 0,9-1,0 l/ha.

Recomandăm aplicarea în faza în care spicul este 1/3 ieșit din burduf, pentru o eficiență maximă de prevenire a apariției bolii, atacul producându-se în preajma înfloritului. Tebuconazolul asigură, în doza recomandată, o protecție a culturii de 15-21 de zile, acoperindu-se toată perioada de posibilă apariție a bolii, obținându-se cea mai eficientă metodă de combatere a acesteia.

Pentru mai multe detalii despre produse, mod de aplicare sau informații cu privire la achiziționare, contactați cu încredere reprezentanții Summit Agro România.

Articol scris de: ING. ADRIAN ISOC, DIRECTOR VÂNZĂRI SUMMIT AGRO ROMÂNIA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 7 aprilie 2021, Guvernul României a adoptat Hotărârea pentru completarea art. 7 din HG nr. 365/2020 privind aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducţie din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”, pentru perioada 2020-2022, precum şi a unor măsuri de aplicare a acesteia.

„Având în vedere necesitatea continuării sprijinirii crescătorilor de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, este necesară bugetarea schemei pentru anul 2021, astfel încât să se continue susținerea producției de porci și animale de reproducție”, transmite Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Astfel, Executivul de la București a aprobat valoarea schemei de ajutor de minimis, pentru anul 2021, respectiv 700.000 lei, bani care se asigură din bugetul MADR pentru acest an.

Potrivit datelor Agenției Naționale pentru Zootehnie, în Registrul Genealogic sunt înscrise 1.030 capete de scroafe din rasele Bazna și Mangalița, deținute de circa 55 de producători.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat o hotărâre care completează HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Agricuturii și Dezvoltării Rurale, prezentul act normativ are în vedere:

  • Actualizarea prevederilor actului normativ cu cele ale Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile pentru determinarea nivelului subvenției la motorină pentru plățile aferente anului 2021;

  • Completarea pentru anul 2021 a valorii totale maxime a schemei de ajutor de stat, de la valoarea existentă la finele perioadei 2015 - 2020 de 3.612.688.250 lei, cu suma de 340.550.000 lei;

  • Stabilirea sumei de 340.550.000 lei, necesară pentru plata ajutorului de stat în anul 2021, aferentă cantităților de motorină determinate la plată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și nedecontate pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020.

Suma prevăzută de actul normativ asigură în anul 2021 plățile aferente ajutorului de stat neachitat în anul 2020, respectiv plăți pentru perioada 1 iulie 2020 - 31 decembrie 2020, conform situațiilor centralizatoare comunicate de către APIA.

Resursele financiare de 340.550.000 lei se asigură în limita prevederilor bugetare aprobate MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că, începând cu data de 5 aprilie 2021, pune la dispoziție o platformă online prin care pot fi transmise către Centrele județene/locale APIA adeverințele eliberate, la solicitarea fermierului, de către Agenția Națională de Zootehnie (ANZ) și/sau asociațiile acreditate pentru înfiinţarea şi menţinerea Registrului genealogic al rasei, necesare accesării schemelor de sprijin cuplat în sectorul zootehnic și Măsurii 10 – Pachet 8 (animale în pericol de abandon), aferente Cererii unice de plată în anul 2021.

Platforma poate fi utilizată atât de către asociațiile acrediatate, cât și de către ANZ, procedura privind accesul la platformă fiind similară.

Fiecare asociație acreditată pentru înființarea și menținerea Registrului genealogic al rasei trebuie să solicite accesul la platforma online printr-o adresă scrisă, însușită sub semnătura președintelui asociației, în vederea alocării de user și parolă. Adresa va cuprinde datele de identificare ale asociației, persoana de contact, precum și specia pentru care aceasta eliberează adeverințe. Solicitările se transmit pe adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

newsletter rf

Publicitate

ROMANIA AGRIMAX FORTIS BANNER mai 2026

aisr

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

Banner_Profesional_agromedia_RF_300x250_px 

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista