Mai toți crescătorii de ovine care sunt în COP (Controlul Oficial al Performanțelor) doresc să vândă, mai departe, berbecuți pentru prăsilă, motiv pentru care e musai să se cunoască părinții. Doar astfel se poate ști exact valoarea produsului obţinut, ce poate fi folosit pe viitor ca reproducător. Cum poți face asta? Monta în harem este răspunsul. „Cei care sunt în COP au pretenția să vândă și berbecuți pentru prăsilă. E nevoie deci de o dirijare a campaniei de montă ca la carte, pentru a cunoaşte părinţii, cât şi valoarea produsului obţinut, care va fi folosit în continuare ca reproducător – mă refer la masculi”, arată Ioan Stoicoi, crescător și vicepreședintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” - Hunedoara.

Calitatea crește an de an

La Asociația „Dacia”, monta la rasa Țurcană se face folosind un mior la 25 de oi şi un berbec adult la 35 de oi. Foarte important e ca valoarea animalelor să fie la același nivel. Inițial se aleg cele mai bune animale, vârfurile din fermă, şi se introduc cu cel mai bun berbec – maximum 35 de femele la un mascul – toți înregistrați și testați. Pe urmă, ierarhia scade, dar valoarea femelelor trebuie să corespundă valorii berbecului.

Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine „Dacia” se îngrijește, prin controalele pe care le face, ca, începând campania de montă, berbecii să fie de calitate, să aibă autorizaţie de montă, să se înregistreze monta. „Controlez registrul de montă să fie adus la zi, particip la bonitări, la verificarea bonitărilor şi, numai după 2-3 controale pe care le fac, va primi un berbec certificatul de origine pentru a fi valorificat”, a explicat Ioan Stoicoi, care toamna trecută a verificat atent, în special la fermele din COP, campania de montă, deoarece e extrem de importantă calitatea berbecilor folosiţi la montă.

Rezultatele se îmbunătățesc de la an la an, calitatea fiind de altfel scopul tuturor crescătorilor. „Vă dau un exemplu: în primăvara lui 2019, în martie, am văzut în judeţele Timiş şi Arad 120 de ferme care au produs 4602 berbecuți pe care i-am cântărit prin sondaj. Şi rezultatele sunt de la an la an mai bune”, a mai spus Ioan Stoicoi, care de prin anul 1961 stă pe lângă oi. „Eu așa m-am pomenit. După ce am gătat 7 clase, în 1961, părinţii au vrut să mă oprească la oi. Și copil tânăr am pătimit o vară la oi, așa că am fugit la şcoală. Am făcut Şcoala Tehnică Veterinară, pe urmă am făcut Facultatea de Zootehnie la Cluj, am lucrat în cadrul Direcţiei Agricole 43 de ani. Sunt pensionar din 2015, dar oile le-am ţinut tot timpul.”

Ioan Stoicoi se ocupă în satul său (Boșorod, Hunedoara) de controlul oficial de prin anii ’70, sub directivele ORSA. Metodele erau altele însă. „În 1984, când funcţiona staţiunea de cercetări de la Cristian, am făcut însămânţări artificiale, la mine acasă, cu sperma congelată de acolo. Ştiu şi rezultate, toate sunt înscrise aici și se văd în registrele mele de când se urmăreşte. Am folosit doi berbeci, dar procentul de fecunditate e mai scăzut la însămânţarea artificială. Atunci am însămânţat 137 de oi, din care au fătat 67. Am metisat, am băgat friză, că numai două doze am avut, 12 doze cu friză, şi din 12 au fătat 4. Ăsta a fost procentul obținut”, povestește specialistul. 

Fermele de elită, următorul pas. Statul ar putea ajuta prin subvenții

Scopul, indiferent de metodele folosite, este de ameliorarea rezultatelor și de a obține produși cât mai performanți. În acest sens se urmărește chiar realizarea unor ferme de elită. „Vrem să se înfiinţeze odată aceste ferme de elită. În Timiș, Arad vreo 20 am găsit, la noi în judeţul Hunedoara vreo 12 şi, pe aceste efective, dorim să facem tehnică fix ca la carte”, a explicat optimist Ioan Stoicoi.

De ce optimist? Pentru că, spune el, din 2005, de când împreună cu președintele Asociației „Dacia”, Dumitru Andreșoi, a pus bazele asociației, în doi ani s-au strâns 750 de membri și lucrurile au evoluat. „Oamenii au aderat la această asociaţie. Am preluat și Controlul Oficial al Performanțelor pe urmă, acum ne ocupăm și de Registrul genealogic şi facem tot ce trebuie, tehnic, pentru oaie”, a specificat crescătorul hunedorean.

Pentru a avea ferme de elită, ar fi nevoie de subvenționare de la stat, pentru că ele presupun niște cheltuieli destul de mari. Dar atunci va fi nevoie și de mână de lucru calificată, de ciobani pregătiți care știu să depisteze oile în călduri, să le repartizeze berbecilor, să poată urmări profesionist întregul proces.

Apoi, e nevoie de pășuni de calitate, pentru ca oile să se poată sătura. „Că, dacă ai o păşune slabă, oameni slabi, numai te încurci, chinui oile şi nu faci nimic. Trebuie bani pentru a avea putere să le furajezi şi atunci poţi să obţii. Rasa asta, Țurcana, are viitor, dar n-o să mai fie cu ciopoare aşa, pe vârf de munte, cu ciobani. Nu mai găsești omul în transhumanța aia frumoasă, cu fluierul, cu oile pe munte... n-o să mai fie așa”, a conchis oftând specialistul hunedorean, care a muncit în copilărie la o stână de acest fel.

De zece ani, Daniel Radu se ocupă de agricultură, an de an investind profitul în fermă, în dotări și dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările climatice și noile tehnologii. Îi place ce face și caută soluții să nu vândă doar materie primă.

Daniel Radu este un fermier ilfovean extrem de pasionat de munca sa. A început în 2010 cu 30 de hectare și acum, după două decenii, a ajuns la aproape 1.300 de hectare.

A lăsat domeniul construcțiilor pentru agricultură și spune că ambele sunt frumoase și profitabile, dacă pui pasiune în munca ta, dacă ai oamenii potriviți alături și dacă nu urmărești câştigul imediat: „Construcţiile sunt prima mea dragoste, să spun aşa. Am lucrat în străinătate vreo nouă ani, pe Coasta de Azur, ştiu ce înseamnă calitate, ştiu ce înseamnă lucrări făcute aşa cum trebuie, dar am decis să mă întorc în ţară, să rămân aici şi să construiesc în agricultură. Mi-aduc aminte că atunci când am început erau toate terenurile pârloagă, erau aproape cât mine ierburile, dar pas cu pas am reuşit, mulţumim lui Dumnezeu”, ne-a povestit, zâmbind, agricultorul din Ilfov.

Terenul lucrat de Daniel Radu se află pe raza localităților Lipa, Gruiu, Snagov şi Ciolpani, în mare parte în arendă. Exploatația este administrată împreună cu fratele său. Nu prea au cumpărat teren fiindcă prețul nu e accesibil, iar prioritățile le-au fost altele. „Cum ferma a fost în continuă dezvoltare în cei zece ani, bugetul a fost alocat dezvoltării, cumpărării de noi utilaje, angajării de oameni, taxe, impozite, care sunt şi ele prezente. Încă nu am făcut vreun demers pentru fonduri europene, am colaborat cu băncile şi am făcut câteva credite”, a arătat agricultorul.

„Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poți să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Tehnologiile adecvate, cel mai bun aliat al fermierului

Fermierul ilfovean este mulțumit de modul în care îi arată câmpul anul acesta, pe care a semănat, în toamnă, rapiţă, orz și grâu. Cultura de rapiță a înființat-o după data de 4 august 2019, iar pe cele de orz şi grâu, după 20 septembrie, dar aceste date nu sunt bătute în cuie și se pot modifica în funcție de vreme.

Un alt aspect de care toți fermierii vor fi nevoiți să țină cont este faptul că interzicerea unor substanțe active va atrage mai departe modificarea tehnologiilor.

Dar tehnologiile folosite depind în mare parte de specificul zonei și al anului. „Să vedem care vor fi efectele şi, în funcţie de efecte, depinde şi de climat, de primăvară, de ploi, de atacurile care vor fi, în funcţie de toate aceste evenimente vom căuta să găsim soluțiile potrivite. În zonă la noi, sunt ploi care – am observat în decursul anilor –, cad între 4 şi 10 august, după care până la sfârşitul lunii august nu mai avem nicio picătură de ploaie. Și, atunci, riscăm să stea sămânţa ca în sac şi să răsară poate după 15 septembrie, dar depinde de specificul fiecărui an. Şi în funcţie de specificul fiecărui an, ne adaptăm”, a detaliat Daniel Radu.

Pentru campania de primăvară a acestui an a pregătit 250 de hectare pentru floarea-soarelui și 250 de hectare pentru porumb, singura cultură cu derogare pentru neonicotinoide.

Terenurile pe care le lucrează nu beneficiază de sisteme de irigații, dar acest aspect e unul pe care fermierul vrea să îl schimbe, având în vedere că există râuri și lacuri în zonă. „Să vedem costurile şi ce posibilităţi există, dar ca să păstrăm apa în sol am arat – deşi mulţi spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul. Iar ploile care au venit ne-au ajutat să păstrăm apa în sol”, a explicat agricultorul din Ilfov.

Deocamdată, ferma fraților Radu are doar cultură mare, dar pentru viitor cei doi iau în calcul prelucrarea materiei prime. „Trebuie să găsim o soluţie să nu vindem întotdeauna materia primă şi mai ales în perioada recoltatului, când preţurile nu sunt la nivelul cel mai înalt, așa cum era grâul: la recoltat 0,65 bani/kg (anul trecut, în iulie), iar acum am înţeles că ar fi 0,85 de bani, în funcție de calitatea lui. Trebuie găsite soluţii ca să valorificăm materia primă profitabil”, a precizat Daniel Radu, care se confruntă și cu problema depozitării pe termen lung a producției, în fermă existând hale, magazii în care poate ține producția maximum o lună, după care o încarcă și o distribuie contractorilor.

„Ca să păstrăm apa în sol am arat – deși mulți spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul.”

Schimbările climatice impun retehnologizare

Deși dotarea fermei cu utilaje s-a făcut constant de-a lungul celor zece ani de activitate, agricultorul ilfovean spune că e nevoie să te dotezi constant, având în vedere că sunt tot mai dificile condițiile de lucru, de la an la an. „Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poţi să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Deocamdată, frații Radu nu au accesat fonduri europene, preferând să reinvestească profitul. „Nu ne este frică să încercăm proiectele cu finanțare europeană, nu ne e frică de birocraţie și mi se pare normal să treci prin toate etapele ca să fie corectitudine şi transparenţă, dar am preferat, până acum, să facem agricultură prin propriile forțe. Cu ajutorul subvenţiilor care au fost acordate, plus profitul care a ieşit, am tot reinvestit de la an la an, adică ne-am lăsat pe noi ca administratori ai societăţii şi am reinvestit. Ne-am asumat un risc, într-adevăr, dar fiind în continuă dezvoltare şi expansiune probabil că era şi dificil ca să accesăm fonduri europene. Mă gândesc că în momentul în care ne vom stabiliza atunci vedem la ce măsuri, scheme de sprijin ne vom putem încadra”, a încheiat Daniel Radu.

Una dintre investițiile viitoare la care se gândesc cei doi frați fermieri este creșterea capacității de depozitare prin construirea de silozuri.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Județul Alba este „izvorul” pentru Țurcana Oacheșă și Bălă. Medicul veterinar Horia Moruțan, președinte al Asociației Crescătorilor de Ovine din județul Alba și crescător de rasă Țurcană, susține chiar că această rasă este „stâlpul existenței multor familii de români”, indiferent de cum sunt vremurile, bune sau mai puțin bune. Dar ca această îndeletnicire, creșterea ovinelor, să fie profitabilă, e nevoie de implicare guvernamentală, de legi care să vină în ajutorul crescătorilor pentru a asigura un cadru coerent pentru comercializare la export și pe piața internă.

„Noi nu reușim să avem un preț bun, care ar aduce și demnitatea necesară crescătorului. Aici este marea problemă.”

Una dintre problemele cu care se confruntă sectorul, în acest moment, este legată de faptul că deși există subvenții pentru ovine, cumva ajung mai mulți bani la intermediari decât la crescători. Din acest motiv, „este obligația noastră să facem tot ce este posibil ca în buzunarul crescătorilor de oi să ajungă bani care să le confere un trai cel puțin decent”, susține dr. Horia Moruțan. Președintele oierilor din Alba continuă: „Noi nu reușim să avem un preț bun pe produs, pe miel, pe oaie, pe brânză, care ar aduce și demnitatea necesară crescătorului. Aici este marea problemă, trebuie să fim foarte atenți și să începem să protejăm ceea ce noi producem în această țară și, atunci, vor veni și prețuri mai rezonabile și nu va mai fi acest stres financiar pe care-l resimțim cu toții. Soluția este, din punctul meu de vedere, desfacerea producției pe piața internă și internațională, cu toate produsele consacrate și cunoscute ale producătorilor și crescătorilor de ovine”.

„Nu avem cu cine mulge. La capitolul lapte și produse din lapte, foarte multe exploatații sunt blocate sau se descurcă extrem de greu.”

Cum și cui vindem producția?

Valorificarea produselor (laptele, carnea, lâna) și a produșilor (mieii, berbecuții) rămâne una dintre soluțiile salvatoare pentru crescătorii de oi, dar e nevoie ca aceasta să nu rămână la latitudinea intermediarilor.

La capitolul lână, fermierii au o problemă reală în a obține subvenția. „În acest moment nu este nicio posibilitate de a comercializa lâna și oamenii sunt practic blocați. Și atunci n-au nici posibilitatea să obțină actele pentru a încasa subvenția. Deci este o problemă chiar rușinoasă, aș putea spune”, explică specialistul.

Nici pe segmentul lapte/produse din lapte, lucrurile nu sunt mai roz. Lipsa forței de muncă duce la imposibilitatea de a mulge oile, mulți crescători întâmpinând reale probleme în continuarea activității, iar cumpărătorul final nu mai găsește produsele de origine pe piață. „Din cauza faptului că sunt foarte mulți români plecați din țară, la muncă, practic nu avem cu cine mulge. La capitolul lapte și produse din lapte, foarte multe exploatații sunt blocate sau se descurcă extrem de greu”, a arătat dr. Horia Moruțan.

Și nu este suficient că avem această problemă, nici nu știm să ne protejăm. Astfel, pe piața românească pătrund tot felul de brânzeturi care, de multe ori, n-au legătură cu laptele sau cu prețul real. „Există pe piață tot felul de produse lactate care din păcate n-au treabă cu laptele natural. Normal că și prețul este destul de mic la asemenea produse, comparativ cu cele din laptele adevărat de oaie sau capră. Prețul are efect asupra bunei funcționări a unei exploatații, din punct de vedere financiar”, afirmă crescătorul din județul Alba.

„Creșterea oilor trebuie să fie primordială pentru conducătorii noștri, pentru autoritățile oricărui stat.”

Soluțiile, în mâinile autorităților și ale crescătorilor

În ceea ce privește carnea, aceasta necesită o atenție aparte deoarece este un produs cu o calitate specifică și trebuie găsite resursele financiare astfel încât să nu dispară de pe piață. „Trebuie să găsim împreună cu autoritățile soluții pe care nu le pot găsi doar crescătorii, astfel încât prețul la miel și la oaie să ajungă la un nivel de plată decent. Acum este umilitor, în contextul în care nevoia de carne pe piața europeană și mondială este mare, am mai spus-o, puterile europene s-ar bucura să intrăm pe piață într-un mod performant. Performant înseamnă constant, deci să răspundem la cerere pentru a nu «beneficia» de concurența altor țări și mai puternice în creșterea oilor de pe plan mondial, cum este Australia sau Noua Zeelandă. Dar, mă repet, trebuie politici agricole pe care în continuare nu vrem să le facem, după 30 de ani”, crede dr. Horia Moruțan.

În ultimii ani, susține specialistul, din păcate, pentru crescătorii de ovine s-au întâmplat cu precădere lucruri negative. „Lăsând la o parte lipsa forței de muncă, nu avem posibilitatea să ne vindem produsele în mod performant și, repet, aceasta nu se poate realiza doar de către crescători. Avem și exemplul altor țări europene. Cel mai apropiat este Ungaria, care s-a implicat din punct de vedere guvernamental și s-a reușit să se creeze foarte multe contracte pe piața europeană, rezolvând practic problema crescătorilor de oi din Ungaria”, precizează președintele Asociației Crescătorilor de Ovine din Alba.

Liberalizarea pieței nu poate exista în lipsa implicării guvernului, care trebuie să asigure întreprinzătorilor din țară un cadru legal pentru partea de comercializare și export, punând în prim-plan binele cetățenilor proprii. „Să nu uităm să ne apărăm interesul personal, ceea ce este vital. Și nu este nici în afara legii, nici în afara vreunei dogme de bună practică economică. Trebuie să vedem ce putem noi să facem, deoarece creșterea oilor trebuie să fie primordială pentru conducătorii noștri, pentru autoritățile oricărui stat. Este nevoie să ne aplecăm foarte serios asupra oieritului, să găsim soluții de export, precum și pentru comercializarea laptelui, a cărnii, a mieilor, a lânii și pe piața internă, într-un mod cursiv”, ne-a spus în încheiere medicul veterinar Horia Moruțan.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

La Asociația Crescătorilor de Ovine „Dacia”, din județul Hunedoara, a avut loc un experiment de testare a berbecilor după descendenți, pentru rasa Țurcană, o lucrare ce nu s-a mai făcut de aproximativ 40 de ani în România. Crescătorii încearcă să obțină rezultate sporite prin monta în harem.

Selecția și ameliorarea raselor de animale sunt obiectivele crescătorilor români, dar și ale cercetătorilor. „La Merinos s-a mai întâmplat fenomenul, pentru că și în timpul regimului comunist trebuiau evaluate performanța pentru carne și pentru lână. Țurcana avea un alt regim, cu statut de outsider pentru rasele de oi din România, dar iată că a ajuns să fie, așa cum am denumit-o eu, Regina Munților Carpați – o supra-rasă, care are cele patru-cinci ecotipuri cu caracteristici distincte, pe care sper să le sintetizăm într-o bună zi, ca să putem să omologăm fiecare populație ca rasă”, ne-a declarat prof. dr. ing. Gheorghe Neață, director coordonator Registru genealogic Asociația „Dacia” Hunedoara.

În Hunedoara, dar și în alte zone de tradiție pentru creșterea Țurcanei, cum sunt județele Alba sau Bistrița, se regăsesc toate varietățile sau rasele, cum susține profesorul Gheorghe Neață: Bucălaie, Bălă, Brează, care se întâlnește pe toată Valea Jiului, și Oacheșă. De fapt, nu este o răspândire uniformă pe teritoriul României, ea s-a crescut în tip insular. „Bucălaia de fapt nici nu știu prin ce proces a trecut munții, pentru că ea a fost predominantă în zona Novaci, Baia de Fier, Baia de Aramă. Era alt tip, dar acolo era mai numeroasă și efectivele, mai concentrate. Sigur că, de sute de ani, a trecut peste munți, prin transhumanță, și probabil că s-a localizat, că i-a priit, s-a adaptat mai repede la condiții. Bucălaia este mult mai rezistentă la mers, comparativ cu celelalte ecotipuri”, ne-a zis directorul Asociației „Dacia” Hunedoara.

Rezistența ongloanelor, alături de poziția și de configurația corpului, modul în care se prind membrele de trunchi dau posibilitatea rasei Bucălaie să se deplaseze ușor, să urce la altitudini de 2.000 de metri, să stea pe stânci, o face asemănător caprei negre. Acest fapt însă nu e sesizat și ar trebui să dea caracterului un 2-5% din procesul de selecție, așa cum se întâmplă la taurine.

Se urmează toți pașii, iar unii produși sunt eliminați

Mai sunt multe lucruri de făcut în omologarea noilor ecotipuri, dar testarea berbecilor după descendenți, a lucrărilor de selecție reprezintă etapa finală în procesul acesta de selecție. „Când avem rezultatul testului după descendenți la un berbec, putem să spunem că am încheiat lucrările de selecție pe loturile respective”, a specificat Gheorghe Neață.

S-a respectat protocolul în totalitate, în cadrul acestui proces de montă dirijată, și s-a folosit un berbec la 35 de mioare, strămioare și adulte, în proporții egale, pentru a se urmări capacitatea fecundativă a berbecului pe cele trei tipuri de oi. „Alegem berbecul, care va fi partenerul la reproducție, cu niște însușiri comune cu efectivul. După ce creăm lotul uniform, îl introducem o perioadă de 8-10 zile, o perioadă de adaptare, pentru că ele vin direct de afară, din câmp, din pășunat, ca să se adapteze cu sistemul de furajare. Cam după zece zile de pregătire, de adaptare, începe perioada de montă propriu-zisă. Din acest moment, numărăm 36 de zile. Noi am zis 40, ca să avem certitudinea că s-au gestat toate”, povestește profesorul Neață modul în care se desfășoară monta în harem, în sistem închis.

În acest caz, vor fi două cicluri complete de reproducere și campania începe cu 1, 2, 3 monte pe zi, în funcție de capacitatea berbecului respectiv. Și berbecii sunt pregătiți pentru această campanie cu 40 de zile înainte, cât durează spermatogeneza.

După ce se realizează acest proces de 40 de zile, se desființează țarcurile și după perioada de gestație de 150 de zile, încep fătările, când se înregistrează exact fiecare miel, se cântărește, se ține 60 de zile, în perioada de alăptare, după care se înțarcă. „De aici se aleg loturile de testare. Cei opt berbeci care sunt aici trebuie să aibă cel puțin 15 fii înregistrați, care se introduc într-o perioadă de acomodare de 25 de zile. În perioada asta, îți dai seama că o parte dintre descendenți nu prea sunt așa cum ar trebui, sunt mai slăbuți și începi să-i elimini, astfel încât să rămâi cu zece descendenți ai berbecului, la terminarea perioadei de testare. Se cântăresc loturile cu fiecare individ, la începutul perioadei de testare și în a 61-a zi. Diferența dintre cea de-a 61-a zi și prima zi de testare constituie spor mediu zilnic sau viteză de creștere”, precizează specialistul.

Toate aceste date despre sporuri se strâng printr-un program special al softului de evaluări genetice și se calculează sporul mediu zilnic realizat pentru fiecare berbec, pe loturi. Datorită diferențelor dintre ei și prin anumite formule de calcul, se determină valoarea genetică: amelioratori pentru carne sau un „înrăutățitor”.

Selecția, un proces de durată și analiză constantă

Berbecii își continuă cursa, deoarece există acum prima certitudine: se poate face montă cu ei în efectivele în care vrem să sporim producția de carne. Dar nu se poate face asta în efectivele în care dorim sporirea producției de lapte, deoarece nu există nicio certitudine.

După ce a trecut un an, în martie-aprilie anul 2021, descendenții obținuți ajung la prima bonitare, care îi înscrie în competițiile următoare. Se cântăresc și tot atunci se obține o a doua informație: cantitatea de lână pe care au produs-o fiii berbecului respectiv.

Apoi, în anul 2022, cele 15 fiice care s-au reținut odată cu berbecuții încheie prima lor lactație. În funcție de producțiile de lapte pe care le-au dat – sunt măsurate pe fiecare individ prin Controlul Oficial al Performanțelor de Producţie (COP) și înscrise în Buletinele de control –, li se calculează valoarea pentru producția de lapte.

În final, vom avea amelioratori carne, amelioratori lapte și lână, amelioratori carne – înrăutățitor lapte și ameliorator lână. „Aici e marea  dibăcie: ce vrem să creăm? Programul nostru de ameliorare are proporții economice egale pentru carne și lapte, 40% - 40%, fiind rasă mixtă, și 20% lână. Acest indice economic se alătură printr-o formulă de calcul foarte elaborată la parametrii obținuți prin lucrările de selecție. Și așa se stabilește valoarea reproducătorului. Cei care sunt amelioratori pentru toate cele trei producții – carne, lapte și lână – sunt berbecii care vor fi intens folosiți la reproducție: vor fi așa-zișii berbeci de timbru genetic”, arată Gheorghe Neață, care are în spate în jur de 40 de ani de experiență.

Atenție însă că nu tot ce e fenotipic se transmite și genetic. Dar aceste exemplare sunt în testare de peste zece ani, trecute în Registrul genealogic, cu părinții și bunicii în secțiunea principală, și li s-a urmărit evoluția.

Un sector „de finețe”, zootehnia

Berbecul folosit în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din județul Hunedoara va fi un ameliorator pentru producția de carne, susține dr. ing. Gheorghe Neață.

Zootehnia este o știință de finețe, unde trebuie să fii atent la toate aspectele. „Găsesc oameni care-și aduc aminte o discuție după un an și îmi zic: «Știți, mi-ați zis atunci așa, am încercat și n-a prea ieșit!» – «Păi, n-ai respectat ceva... » Și când mă duc acolo, la el în fermă, chiar îi arăt. Sunt chestiuni de finețe în zootehnie, iar în selecție, ameliorare, suntem deja într-un segment de finețe. Că după ce obținem berbecuții ăia de care vorbeam, cinci dintre fiii unui berbec din ăsta îi sacrificăm, de la fiecare câte cinci, și apreciem carcasa, apreciem structura carcasei, cât la sută e carne, apreciem stadiul de îmbrăcare al carcasei cu seu: la unii e mai mare, la alții e mai mic. Folosim berbecii care induc progresul ăsta pentru structura minimă a seului pe suprafața carcasei pentru a ameliora performanța”, a explicat specialistul.

Se calculează și proporția de oase din carcasă,  proporția de mușchi, cât sunt structura și dimensiunea ochiului de mușchi etc. Astfel, dacă toate aceste rezultate sunt pozitive, se păstrează indivizii care convin și se poate intra în competiție cu rasele care au fost create pentru așa ceva. „Țurcana nu e rasă, e o supra-rasă, e Regină, pentru că a bătut două continente, le-a tăvălit prin picioare. Două continente n-a cucerit niciun sultan! Oaia Țurcană a cucerit continentul asiatic, că vine de la marginea Uralilor încoace, s-a dus acolo și se întoarce înapoi, și continentul european, Tatra, Munții Pindului, Polonia... există și în Grecia, dar sunt lucruri discutabile la originea oilor pe teritoriu. Ungurii au luat-o de aici și i-au zis Ghemes-Rațca. I-am întrebat: unde e Ghemeșul? De acolo vine! Deci ați luat-o și ați omologat-o voi. Noi nu suntem în stare să omologăm două populații, că ăsta e visul meu. Dar acesta e primul pas spre omologare, programul acesta început la Asociația „Dacia” Hunedoara. Când avem berbecii testați, nu ne mai poate schimba nimeni cursul, o să-i zicem rasa Bucălaie”, a detaliat Gheorghe Neață, convins că mulți vor copia modelul, pentru că-și vor da seama că altfel nu vor mai rezista în piața animalelor de reproducție.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal reușește în continuare să pună la dispoziția fermierilor soiuri și hibrizi și să fie pe plus, indiferent de condițiile dificile prin care trece cercetarea românească. Multiplică soiuri românești realizate la Fundulea pentru păioase, pe care le distribuie până în nordul țării, și urmărește reluarea producerii de sămânță și la culturile prășitoare, dar când va fi repus în funcțiune sistemul de irigat.

În prezent, SCDA Caracal aparține de Universitatea din Craiova, iar despre rezultatele deosebite, obținute prin muncă susținută și o colaborare strânsă, am discutat cu dr. ing. Eugen Petrescu, șeful Departamentului de Cercetare din cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Caracal. De la dumnealui am aflat că mulți cercetători au părăsit cercetarea academică și au ales să lucreze pentru companii străine, având în vedere drumul anevoios pe care cercetarea autohtonă l-a parcurs. 

Investițiile în cercetare, o necesitate

Indiferent cărei instituții erau arondate stațiunile, până în 2005 SCDA Caracal a aparținut de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS) sub coordonarea Institutului Național de la Fundulea, colectivul din prezent a lucrat și înainte aici, la Caracal. Iar faptul că oamenii de știință au ales să meargă în sectorul privat are ca o cauză principală lipsa finanțării. „Cercetarea s-a distrus în lipsa unei finanțări. După cum se știe, cercetarea necesită fonduri, investiții. Noi nu primim niciun leu de la buget. Companiile străine investesc însă în cercetare peste 15% din cifra de afaceri, nu din venit – vă dați seama că se lucrează cu miliarde de dolari. Într-o piață competitivă, într-o piață globală, ca să reziști trebuie să cercetezi, să fii tot timpul în același pas sau cu un pas înainte, să vii cu ceva nou, altfel rămâi în urmă”, a explicat cercetătorul.

De altfel, stațiunea se confruntă cu tot soiul de probleme legate de statutul său de unitate publică ce aparține de Universitatea din Craiova. Una dintre ele este imposibilitatea de a utiliza forța de muncă zilieră. Asta, „în condițiile în care noi suntem unitate agricolă și primul segment pentru utilizarea zilierilor este agricultura. Deci sunt tot felul de neconcordanțe legislative sau anumite interese care ne perturbă activitatea. Vă spun sincer că tot ceea ce realizăm se înfăptuiește cu un efort deosebit”, a detaliat dr. ing. Eugen Petrescu.

O problemă generală în România: forța de muncă

De altfel, forța de muncă a devenit o problemă în ultima vreme și pentru agricultori, dar din alt motiv: e tot mai greu să găsești zilieri. Pentru stațiunea de la Caracal, problemele sunt mai multe. „În primul rând, legislația ne interzice să utilizăm forța zilieră, cu toate că, din punctul meu de vedere, este o discriminare și cine a conceput această lege a știut din start ce face, deoarece a spus că numai stațiunile care aparțin de ASAS pot folosi zilieri – se știa că există și alte stațiuni, deci această lege a fost făcută cu rea intenție. Al doilea aspect, într-adevăr, este foarte greu să mai găsești un om disponibil în agricultură. Noi, în sectorul de cercetare, lucrăm cu forță zilieră de mulți ani, s-au specializat oamenii, dar în ultimul timp n-am mai rămas decât cu doi-trei, pentru că s-au pensionat, s-au angajat în companii private, pentru că fiecare vrea ceva mai bun, să aibă un venit garantat. Toată forța de muncă tânără din jurul SCDA Caracal a migrat, din păcate, în alte țări și noi mai lucrăm cu câteva persoane care sunt aproape de pensionare. Apoi, tineretul, cu părere de rău vă spun, nu mai este atras de acest sector”, a menționat Eugen Petrescu.

SCDA Caracal este o unitate producătoare de sămânță și, ca orice segment agricol, indiferent de cât evoluează tehnologia, are nevoie de forță de muncă manuală.

Doar soiuri românești pentru păioase

SCDA Caracal produce sămânță în special pentru fermierii din zona de influență, mai exact pentru 500.000 de hectare din jurul stațiunii. Din anul 2018, a început să distribuie sămânță în toată țara, chiar și în nordul țării. „Noi nu am multiplicat sămânță străină până acum. La cereale păioase, multiplicăm creațiile de la Institutul de la Fundulea, soiurile românești. Din păcate, nu mai producem sămânță de floarea-soarelui și porumb de câțiva ani buni, din cauza oscilațiilor mari climatice din zonă și a nesiguranței. Așa că ne-am axat pe culturile de păioase. Intenționăm să reluăm producerea de sămânță și la culturile prășitoare, dar atunci când vom repune în funcțiune și sistemul de irigat, atunci când putem controla cultura”, a precizat șeful cercetării de la SCDA Caracal.

În fiecare an, la SCDA Caracal se organizează diferite manifestări, atât în scop științific, cât și demonstrativ, pentru a prezenta fermierilor noi genotipuri care vor fi introduse în cultură de firmele care acționează în piața de agrobusiness românesc. Se prezintă atât secvențe tehnologice, cât și verigi tehnologice complete, pentru protecția plantelor. Companiile multinaționale vin la SCDA Caracal pentru a testa noile soiuri deoarece aceasta este una dintre puținele stațiuni din țară care beneficiază și de un climat extrem de secetos, dar și de o echipă de profesioniști care fac pași importanți pentru agricultura românească. „Anual, la Caracal sunt testate peste 20.000 de genotipuri de porumb și floarea-soarelui. Se face o testare, o selecție a acestora, se lucrează și în ameliorare și, în următorii ani, o parte din tot ce se testează aici va intra în producție la fermieri. Noi încercăm să testăm și să selecționăm acele genotipuri care se aclimatizează și care corespund zonei noastre de cultură și zonei noastre de influență. Încercăm, după puterile noastre, să avem și noi un aport la promovarea agriculturii pe aceste meleaguri. De fapt, ăsta e scopul stațiunii de la înființare, încă de acum mai bine de o sută de ani, din 1896”, a punctat dr. ing. Eugen Petrescu.

Proiecte aprobate, dar nefinanțate

Stațiunea de la Caracal are un baraj propriu de 150.000 de metri cubi, din care sectorul de cercetare irigă doar platforme și nu toată suprafața, deoarece nu există aici infrastructura necesară. Proiecte au fost depuse pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare în universități, și în 2013, și în 2015. „Am câștigat în 2013, în 2015 am depus 700 de pagini în română și în engleză, iar am câștigat, iar statul n-a avut bani să finanțeze. Am rămas în lista de rezervă și am rămas cu câștigul și cu lucrul neîmplinite. Deci o treabă românească”, ne-a povestit cercetătorul.

În acel proiect, au fost trecute aparatură și mijloace specifice sectorului de cercetare, din care multe sunt prototipuri sau serie limitată, iar prețurile sunt pe măsură. De pildă, o combină de microploturi experimentale, fără toate echipamentele, ajunge la 270.000 de euro. Cu toate astea, unitatea a demarat un intens program de dotare. „Avem 2.560 de hectare teren arabil pe care-l lucrăm. Agricultura a început să fie ca o loterie, trebuie să faci lucrarea în momentul optim ca să ai și randamentul pe măsură. Și noi asta încercăm. Ne-am dezvoltat foarte mult baza materială, în special mașinile agricole și tractoarele, suntem într-un continuu proces de dotare, astfel încât să rămânem la nivelul la care suntem, ba chiar să mai urcăm puțin, dacă se poate”, a afirmat în încheierea dialogului nostru dr. ing. Eugen Petrescu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția august 2019

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.

Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.

De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.

Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent  la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.

Preț crescut pentru monta în adăpost

O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.

Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.

Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.

Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.

În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.

Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei

În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.

Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.

Testarea după descendenți

Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.

La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.

Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.

Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.

Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.

Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.

În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.

Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.

Există cerere de lapte

Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.

Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.

Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire

Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.

O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.

Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România

Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”

Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.

Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.

Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”

Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019