Delia Ciobanu - REVISTA FERMIERULUI
Delia Ciobanu

Delia Ciobanu

Abatoarele au trecut printr-un proces de „curățare”, de când România a intrat în UE. Cele care nu îndeplineau condițiile au fost închise și în prezent există județe în care nu mai sunt abatoare specializate pentru vită, porc ori pentru oaie. Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental (ACVBR-SIM), împreună cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Brașov, a realizat un proiect care include un abator mobil în valoare de 55.000 de euro plus TVA, preconizându-se că până la finalul anului 2019 vor fi finalizate 60 de unități. Mai mult, proiectul a fost extins și a fost adaptat pentru procesarea laptelui.

Am scris și în trecut despre ceea ce-și doresc crescătorii de animale din toate zonele unde nu există abatoare: un loc unde să-și sacrifice animalele, în condiții foarte bune de igienă și de securitate a produsului obținut.

De data aceasta, vorbim despre faptul că, la Brașov, Asociația Crescătorilor de Vaci Bălțată Românească tip Simmental a demarat împreună cu DSVSA din localitate un proiect complex care include și un abator mobil. „Noi am gândit un proiect, un concept integrat, unde în condiții sanitar-veterinare sigure se pot sacrifica trei specii de animale – ovine, bovine și suine –, în zile separate. Dar se poate comercializa 7 zile din 7 carne proaspătă către consumatori. Practic, sunt trei categorii câștigate: fermieri care vor avea plusvaloare, consumatori care vor avea carne proaspătă și, sigur, medicul veterinar care are un rol deosebit în toată această activitate, făcând acel control ante-mortem și post-mortem și garantând că la consumatori ajunge o carne bună”, a precizat Zoltan Haller, membru fondator și vicepreședinte ACVBR-SIM.

Concept integrat, cu posibilitate de finanțare

Costurile pe care gospodarii care creșteau câteva animale le aveau cu transportul până la un abator autorizat, eventual într-un alt județ, erau descurajante, astfel încât preferau să nu mai vândă carnea. Conceptul gândit de ACVBR-SIM schimbă această situație.

Acest proiect integrat, abatorul mobil, are trei părți componente: zona de așteptare, care din punctul de vedere al bunăstării animalelor respectă toată legislația europeană și națională, zona de abatorizare, amenajată într-un container, și zona de vânzare, care este mobilă și amenajată într-o rulotă. „Unitatea de abatorizare se autorizează drept centru de sacrificare. Este o unitate de capacitate mică, nu este o unitate în competiție cu vreun abator consacrat unde se pot sacrifica zeci, sute de animale pe oră. Aici vorbim de patru bovine tineret sau de 20 de ovine, 15 suine într-o zi – capacități mici, pentru o zonă relativ mică, la o comună sau două comune. E un proiect la care noi oferim inclusiv finanțare, prin partenerii pe care îi avem”, a explicat Zoltan Haller.

Practic, de la idee, la echipament și finanțare, asociația încearcă să pună la dispoziție o soluție integrată, iar fermierii sau asociațiile să decidă în cunoștință de cauză dacă o astfel de investiție le este utilă. În cazul în care sunt atrași de un astfel de proiect, ACVBR-SIM îi ajută să-l dezvolte.

Fermierii sau asociațiile, organizațiile care doresc doar partea de abatorizare, să aibă unde să sacrifice animalul, un certificat că acel produs a fost sacrificat în condiții de igienă și parafa medicului veterinar, fără partea de vânzare, trebuie să știe că pentru a se obține autorizația de funcționare trebuie respectat un anumit flux. „Din acel flux, nu trebuie să lipsească filtrul sanitar, care este, în cazul nostru, asigurat și amenajat în rulotă. Este destul de greu să ne imaginăm că se va obține o autorizație de funcționare în condițiile în care vreuna din cele trei componente pe care le-am amintit vor lipsi. Când am creat acest concept, l-am creat unitar, integrat, care să funcționeze împreună și sigur că, atunci când povestim, povestim de ceva unitar”, ne-a spus vicepreședintele ACVBR-SIM, subliniind că acest proiect este implementat cu brio în alte țări.

Valoarea unui astfel de proiect, a unui abator mobil, este de 55.000 de euro plus TVA. Cei interesați pot obține finanțări pe cinci-șapte ani, cu avans care poate să pornească de la 0% până la 25% și rate care pot fi corelate cu încasarea subvențiilor, rate anuale, în funcție de fiecare beneficiar.

Abatorul mobil, cum arată un astfel de punct de sacrificare

Prima zonă a unității mobile de abatorizare este gândită ca zonă de așteptare (aproximativ 30 mp, dar poate fi extinsă), acoperită și igienizată, cu o adăpătoare (ce ține de bunăstarea animalelor). Animalele sunt apoi preluate, urmând ca după un timp pentru odihnă să intre în procesul tehnologic de sacrificare.

După asomare, urmează partea de procedee tipice pentru sacrificare, respectiv sângerare, jupuire, eviscerare. În această zonă există și o macara pentru ridicarea pe țeava de transport. „Astea toate se întâmplă în zona murdară pe care o are unitatea noastră, după care carcasa intră în zona curată, se face toaletarea ei, șlefuirea. Din această zonă curată ajunge în camera frigorifică, unde temperatura se menține la 2°C. Pot fi ținute maximum cinci zile aici carcasele de la diferitele specii sacrificate”, a explicat Zoltan Haller.

Camera de refrigerare are o capacitate de 3.500 kg. Agregatul de răcire poate varia de la +5°C până la –10°C, în funcție de ce dorește beneficiarul, dar pentru refrigerare se va merge pe 2°C.

În zona curată are loc toaletarea carcasei, resturile necomestibile rezultate fiind eliminate. Aici se află o masă de lucru, sterilizator de cuțite, chiuvetă cu apă rece și caldă, cameră frigorifică, monitorizare temperatură refrigerare, grafic de monitorizare.

Beneficiarii vor primi și procedurile de asomare și tot ce ține de bunele practici, pe specii. Aceste proceduri sunt elaborate de medici veterinari, iar pentru buna funcționare a unității, procedurile trebuie respectate în mod obligatoriu.

Din zona de refrigerare-înghețare se poate trece ușor în următoarea încăpere, amenajată în rulotă. „Avem zona de tranșare și de vânzare. Rulota primește o autorizație suplimentară, sanitar-veterinară, care este pentru rulotă comercială tip măcelărie. Echipamentele sunt incluse în dotările unității și fac parte din preț. Se pot comercializa până în 3.000 kg de carne proaspătă pe săptămână sau produse proaspete, deoarece avem și un tocător de carne, pentru carne tocată, cârnat proaspăt sau alte produse proaspete”, a subliniat reprezentantul ACVBR-SIM.

Rulota comercială este independentă de apă-canal, pentru ca, în situațiile în care se merge în târguri sau piețe aflate mai departe de zonele locuite, fermierii să-și poată desface marfa.

Unitatea de frig se montează într-un loc fix, pentru că întreaga unitate primește un cod de exploatație, arondat unei adrese.

Unitatea mobilă de vânzare a produselor proaspete are vitrină frigorifică, fiind dotată cu un spațiu de depozitare. „Recomandăm ca mașina care va tracta această rulotă, abator mobil, să fie cu cameră frigorifică și mare parte din marfă să fie ținută acolo. Practic, sunt componente și, dacă se merge pe un proiect, foarte ușor aceste lucruri se pot adăuga, astfel încât să fie un proiect complet”, a menționat Zoltan Haller.

O astfel de unitate are nevoie de două persoane, plus un medic veterinar pentru care se va amenaja un birou. Având în vedere că există un cod de exploatație, va trebui să se facă trasabilitatea și intrările-ieșirile în urma abatorizării animalelor.

Unitatea mobilă de procesare a laptelui prinde contur

Pornind de la conceptul abatorului mobil, ACVBR-SIM dezvoltă un alt proiect. „Pornind de la această unitate de sacrificare mobilă, ne-am gândit mai departe și am făcut și o unitate de procesare lapte. Se adresează fermierilor care au animale unde procesatorii nu ajung ca să colecteze laptele și, sigur, au o problemă. Atunci, prin procesare, aduc un plus fermelor lor”, a detaliat vicepreședintele asociației, arătând că rolul organizației este de a prezenta soluții viabile pentru crescătorii de animale, care să se încadreze în cadrul legal.

Fermierii trebuie să știe că în noua Politică Agricolă Comună se pune accentul pe lanțul scurt alimentar și proiectele de acest gen vor fi finanțate cu un mai mare interes. „A fost o expoziție internațională la Frankfurt, unde cele mai multe unități de procesare-prelucrare au fost în containere amenajate. Practic, este o tendință pe plan european ca, pe unități mai mici, pe acest concept de lanț scurt alimentar, să se concentreze PAC în următorii cinci ani”, a completat Zoltan Haller.

Proiectul pentru procesarea laptelui este unul integrat și presupune recepția laptelui, pasteurizarea lui, prelucrarea laptelui și obținerea de produse lactate proaspete. Capacitatea zilnică este de aproximativ 1.500 de litri.

Pentru acest proiect, a fost gândită și o parte de școlarizare, astfel încât beneficiarii care vor achiziționa astfel de unități mobile de procesare a laptelui să știe cum să facă acele produse. Mai mult, rețetele pot avea îmbunătățiri, adăugiri, personalizări conforme zonei, pentru a se realiza produse căutate de consumatori.

Se urmărește și o schimbare de mentalitate, astfel încât consumatorii să aprecieze calitatea produselor realizate zonal. 

60 de unități, până la sfârșitul anului

Abatoarele mobile sau unitățile de procesare a laptelui puteau fi achiziționate prin PNDR, pe Măsura 4.2, care nu mai este activă în prezent. Cei interesați de achiziționarea lor prin fonduri europene trebuie să urmărească măsurile pentru zona montană, deoarece se vor lansa sesiuni noi în perioada următoare. „Există deja unități livrate, sunt în diferite faze de implementare, de construcție, iar în perioada următoare, și pe Măsura 4.2 sunt tot mai mulți beneficiari care au proiecte câștigătoare. Ca atare, aceste proiecte devin realități până la sfârșitul anului, când, cred eu, undeva la 60 de unități vor fi în funcțiune”, a încheiat Zoltan Haller, vicepreședinte ACVBR-SIM.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 01 - 14 noiembrie 2019

„O formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactație – folosiți material de carne. A prins la mulți.” - dr. prof. ing. Gheorghe Neață

Pionier în ceea ce înseamnă creşterea vacilor de carne, dr. prof. ing. Gheorghe Dan Neaţă spune că asta e o „nebunie din tinerețe”, încă de pe vremea regimului comunist, când a vrut să aducă la noi rase de taurine specializate pentru producția de carne. Prin anii 2000, a început creionarea unui program de creștere a vacilor de carne, iar astăzi, când această activitate a luat amploare, sfaturile lui Gheorghe Dan Neață au căutare, profesorul fiind considerat una dintre persoanele pregătite din domeniul zootehnic din România. 

Gheorghe Dan Neaţă, cel care de-a lungul vremii a ocupat funcții de conducere în diverse structuri ale Ministerului Agriculturii, vrea să se afle mereu în mijlocul evenimentelor, printre crescători și animale. „Nu eram incompatibil cu meseria de profesor, dar cred că nu mi se potrivea. Însă, obligat fiind într-o anumită perioadă a vieţii mele, a trebuit să predau reproducţie dirijată, aplicată în fermele de extensie din România”, ne-a spus specialistul despre perioada în care s-a aflat la catedra unei universități agricole.

Pasionat de rasele de carne, a reușit parțial în demersul său de a le aduce în România încă de pe când era pe băncile facultății. S-au adus atunci la Institutul de Cercetări de la Corbeanca vite din rasa Angus, Limousine şi Charolaise. „De atunci mi-am dat seama că țara noastră are un potenţial fantastic pentru creşterea vacii de carne şi, un lucru în plus pe care oamenii nu l-au luat în seamă, se și adaptează perfect, mai ales rasa Angus. Nu vreau să-i fac reclamă, dar este cea mai puternică «combină» pentru pășunile noastre colinare și alpine. Nu există altceva mai bun decât această vacă, care transformă totul în carne”, a punctat specialistul.

Între anii 2000 și 2003, a început creionarea unui program de creştere a vacilor de carne. După o perioadă de negocieri și refuzuri ba din partea autorităților, ba din partea unor mari lanțuri de magazine, programul a găsit susținere printre fermieri. „Am avut oarece discuţii cu reprezentanții unui lanț francez de hipermarketuri și am căutat să îi prind parteneri într-un program în care să aducă junincile, să le distribuie la populaţie, să preia produsul, să-l abatorizeze și să-l bage în magazin. Ei, n-a ţinut, pentru că erau oamenii reticenţi la această chestiune, și nu pentru că nu era bună rasa, ci pentru că nu fusese ideea lor. Invidia a făcut să clacheze programul. Însă nu m-am dat bătut şi l-am făcut într-o fermă”, povestește Gheorghe Dan Neață despre proiectul desfășurat la Doştat, în județul Alba, unde a găsit mediul prielnic și unde a adus primele vaci din rasa Angus. Primele vaci Aberdeen Angus din România au fost aduse la ferma Bioterra, aparținând omului de afaceri Mihai Miron. „Vaci de mare performanță, acestea au fost licitate în Scoția și aduse la Doștat în Alba, ca să putem să demarăm cu animale cu genetică înaltă, care, când intră pe animalele noastre autohtone ca metisări, să poată să dea şi rezultate. Pe urmă, a venit în sprijinul meu Semtestul de la Craiova, care a importat material seminal din rase de carne şi care m-a ascultat mot-à-mot – şi le mulţumesc celor de acolo, pe această cale –, şi a făcut difuzare în zonele de deal şi de munte cu material seminal de la tauri de carne. Au folosit crescătorii în gospodăriile proprii şi pe urmă a început să prindă programul”, își amintește Neață, zâmbind.

Recomandări de succes

Metoda recomandată de prof. dr. ing. Gheorghe Dan Neață și folosită în ferme a prevăzut ca pe ultima lactație să fie însămânțat animalul cu material din rase de carne. Viţelul suge până când face 250-280 kg şi pleacă cu tot cu mamă către abatorizare. „Perioada de finisare a viţelului, care este între un an şi 1,5 ani, este și perioada de finisare a mamei lui. Pentru că, oricum, când alăptează, animalul dă totul din el şi slăbeşte. Ei, cu finisarea ai prins doi iepuri: şi mama, şi viţelul. Așadar, asta e o formulă pe care am recomandat-o și crescătorilor de vaci cu lapte din fermele industriale: ultima lactaţie – folosiţi material de carne. A prins la mulți”.

O altă recomandare a specialistului a fost ca prima însămânţare a vițelelor, cu excepţia celor care provin din mame performante, să fie cu Angus. Apoi, după primele o sută de zile de lactaţie, când producţia este maximă, se stabileşte exact care sunt cele cu care se merge pe lapte în continuare, iar din restul se realizează un lot de carne. Această formulă nu a prins chiar în toate fermele mari.

Mai mult, viţeaua de reproducţie are un sistem de creştere care impune anumite procedee și procese, dar mai ales o perioadă prelungită de alăptare, indiferent de „ce se poartă” în domeniu. „Indiferent de ce ştiinţe de exploatare vin de peste Ocean, de prin Statele Unite ale Americii, crescătorii noștri ar trebui să se ducă să vadă fermele de extensie din Franța: vițeaua pentru reproducție suge patru luni la mamă. Aţi văzut reclama în care se recomandă femeilor să alăpteze copiii 6 luni la sân, cel puţin? Cam aşa-i şi acolo. Numai că noi am zis: am găsit laptele-surogat, le dăm raţie. Creşte, într-adevăr, se umflă, dar partea de dezvoltare a aparatelor și a organelor interne şi, mai ales, a aparatului genital are de suferit. Sunt ferme care au înţeles acest subiect şi cresc tineretul aşa cum trebuie. Dar sunt unele care nu au înțeles”, arată Gheorghe Dan Neață, subliniind că, la Angus, vițelul suge șapte luni și ajunge la 300 kg în cele mai reuşite cazuri și la 280 kg, în cele mai proaste cazuri. Iar carnea e de calitate superioară, incomparabilă cu alte tipuri de carne.

Mai este de lucru la Bălțata Românească

Legat de rasa Bălțată Românească, într-adevăr este o rasă mixtă care are o pornire spre producția de carne, însă nu are randamentul dorit. „Pe lângă calitate, nu are cantitatea de carne cu valoare biologică ridicată în carcasă. Deci ar trebui să fie dezvoltat foarte bine trenul posterior, „pistolul” aşa cum se zice la porţiunea aceea, chiulota şi o porţiune din şira spinării, în care sunt cei mai valoroşi muşchi doriți în reţetele culinare ce se folosesc în ţările care au gastronomia calată pe vaca de carne”, a explicat specialistul.

Îmbucurător este, totuși, că în ultimul timp și în România a început să se extindă consumul de carne provenită de la vită specializată crescută aici, în țară. În multe restaurante din orașe ale României, cum ar fi București, Brașov, Iași, Constanța, Timișoara, Oradea sau Arad, se preferă carne realizată aici, din vite de carne sau din metişii de vite de carne cu vacile autohtone, care au o calitate aproape insesizabilă faţă de rasa pură. „Poate în unele cazuri chiar mai bună, dacă finisarea a fost făcută cum trebuie. Aceasta este marea mea satisfacţie, că am reuşit. Mai mult chiar, am reușit să creez pe lângă mine o pleiadă de specialişti care mi-au luat ideile şi îi văd că merg aşa cum trebuie, merg înainte. Probabil că vor continua şi vor avea de câştigat. În niciun caz, nu vor avea de pierdut”, crede Gheorghe Dan Neață, fericit că a lăsat în urma sa oameni care ştiu să ducă mai departe ceea ce a avut în plan, indiferent că s-a aflat la Agenția Națională de Zootehnie, la Ministerul Agriculturii, în Direcţia Politici în zootehnie, sau în mediul privat.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 aprilie 2019

Vineri, 17 Ianuarie 2020 22:19

Monta în harem

La Călan, în județul Hunedoara, în prezența specialiștilor din domeniu, într-o fermă de ovine s-a arătat practic cum are loc monta dirijată sau monta în harem. Prezent, profesorul Ioan Pădeanu de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara a stat de vorbă cu noi despre beneficiile montei în harem (în adăpost sau pe pășune), cum reproducția este urmărită în Scoția utilizând cipuri și cum se pot îmbunătăți performanțele.

Monta în harem se folosește în vestul Europei pe pășuni, cu un berbec la 40-50 de oi, iar în Noua Zeelandă și Australia cu un berbec la 80-100 de oi sau chiar mai mult, dar aici oile au ca perioadă de reproducere tot anul, favorizată de climă și de selecția extinsă realizată. La noi însă, lucrurile stau cu totul altfel. Având în vedere că la oile din rasa Țurcană, Merinos și Țigaie, reproducerea este sezonieră, monta se poate face doar primăvara și cei mai mulți crescători o fac nu pe pășune, ci în adăposturi.

De ce e nevoie ca monta să se facă dirijat, ne explică profesorul Ioan Pădeanu: „Societatea de Ameliorare a Asociației Dacia de la Hunedoara deține un Registru genealogic. În regulamentul european 1012, care se referă la ameliorarea și reproducerea animalelor, există obligația să se cunoască originea produșilor, adică originea mieilor: tata, adică berbecul, și oaia-mamă. Și atunci trebuie aplicate niște sisteme de montă care ne pot da aceste date. Cel mai simplu și mai des utilizat sistem de montă este cel în harem”.

Având în vedere sezonalitatea reproducerii la rasele de oi din România, până în 1990, la IAS-uri sau CAP-uri se făcea montă dirijată. „Adică erau berbeci cu șorț, sau cu penisul deviat, se depistau oile în călduri, se duceau și se montau cu berbecii respectivi. Treaba asta se face și acum, în special la rasa Caracul, unde trebuie să faci monta la mână, pentru că e coada mai grea, mai groasă și trebuie ajutat berbecul respectiv. În vestul Europei, în harem, se face pe pășune”, arată Ioan Pădeanu, care a participat recent  la un astfel de studiu alături de specialiști din Scoția, Anglia, Irlanda, Spania, Franța, Italia, România și Turcia. „Am mers prin rotație în fiecare țară și am văzut care sunt soluțiile inovative ca să putem să ușurăm munca fermierilor, să fie mai eficienți. Or, acolo am văzut că ei fac monta în harem pe pășune (îngrădită cu gard electric, n.r.), cu un berbec la 40-50 de oi”, a completat profesorul universitar.

Preț crescut pentru monta în adăpost

O variantă a montei în harem este cea realizată în adăpost sau în șoproane, deoarece la noi pășunile nu sunt parcelate. Cauza o reprezintă faptul că primarii, care conform Ordonanței 34 ar fi trebuit să concesioneze până la cinci ani, au concesionat pășunile doar pe unu sau doi ani și crescătorii nu au găsit eficient să facă investiții.

Problema, în acest tip de montă, este prețul ridicat. „Dacă dincolo mă costă mai puțin, pentru că iarba e 4 bani/kg, și 4 x 8 kg, adică 30-40 de bani, aici mă costă 1,50 bani, poate 2 lei”, a explicat Ioan Pădeanu.

Mai mult, mulți crescători asigură și fân, și concentrate din ovăz, cu efect stimulativ asupra funcției de reproducere la oi, și porumb, ce asigură necesarul de energie.

Cum se poate realiza acest tip de reproducere? Ne-a explicat tot domnul profesor: „În primul rând, crescătorul trebuie să facă o potrivire a perechilor, ținând cont de nivelul producțiilor, de conformația și constituția animalului și așa mai departe. Dar înainte de a organiza monta asta în harem, trebuie să se facă o recondiționare a oilor, o perioadă de pregătire care la oi este între 2-3-4 săptămâni, la berbeci de 4-6 săptămâni – perioada de formare a spermei fertile, dar totul depinde și de rasă. Deci, după ce se înțarcă, oile trec la o furajare foarte abundentă dintr-odată, pentru ca animalul respectiv să fie în condiție de reproducere. Și apoi facem, cum am spus, potrivirea perechilor. Norma după Ordinul 619 spune un berbec la 35 de oi, dar asta nu este o cifră bătută în cuie. Dacă sunt miori la prima montă, ar trebui să fie 20-25 de oi; dacă sunt berbeci viguroși, care sunt la a treia montă, se poate merge până la 40-50 de oi”.

În șopron, limita pentru un berbec este de 35 de oi, conform normei Ministerului Agriculturii. Durata în care stă alături de oi este de 35 până la 40 de zile și înseamnă două cicluri, deoarece la oaie estrul este de 16-17 zile.

Berbecul feromon crește nivelul reproducerii și scade timpul ei

În vestul Europei, se aplică sistemul cu berbecul feromon. Adică berbecii sunt duși timp de o lună, la distanță de oi, ca să nu-i vadă sau audă. Când începe campania de montă, din ziua 1 până în ziua 3, se lasă berbecii încercători, care au niște feromoni produși de glandele sublacrimale, ce stimulează funcția sexuală la oi. Se țin doar 3 zile, ca oile să devină active, și din ziua a 11-a se introduc berbecii. „După 3-4 zile, am văzut acum când am fost în Irlanda un vârf de oi intrate în călduri... partea bună e că aplicând acest sistem cu berbecul feromon, stimulent cu feromon, în 2 săptămâni au fătat 70%, în 3 săptămâni au fătat 90% din oi. Vrem să încercăm acest sistem și la Stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă merge și la Țurcană, pentru că acolo era rasa Berk Clair, pentru că este ușor de aplicat și ar fi mult în avantajul crescătorilor de oi. N-ar trebui să mai ai 40 de zile, iar oile consumă 0,8, poate 1 kg de concentrate pe zi, plus fânul”, a detaliat Ioan Pădeanu.

Astfel, costurile pot ajunge la 1,5 lei pe oaie și, dacă durează mult perioada de montă în harem, în adăpost, devine nerentabil pentru crescător.

Testarea după descendenți

Agenția Națională pentru Zootehnie cere cunoașterea exactă a datei la care animalele au fost montate. Dar în harem acest lucru poate reprezenta o problemă.

La nivel european, s-a pus la punct acest lucru și dacă oaia a fătat, spre exemplu, la data de 1 martie, monta s-a produs cu plus-minus două zile în data X, toate datele fiind trecute într-un tabel. „Deci putem ști orientativ. Este foarte importantă data fătării, pentru că de data fătării sunt legați mai mulți parametri de performanță, adică: sporul mediu zilnic la miei să spunem până la o lună, până la înțărcare, până la 5 luni, care sunt parametri trecuți în programe de ameliorare, și capacitatea lactogenă, adică sporul transformat în lapte de la 0 la 28 de zile. Deci trebuie neapărat să cunoaștem data fătării, când trebuie să cântărim mieii, ca să putem avea ulterior datele care ne interesează. Și putem reconstitui după aceea, din spate, așa fac toți din vestul Europei, conform unui tabel”, a explicat profesorul Pădeanu.

Produșii sunt înscriși în tabel, așa cum este tot ceea ce se află în testare: mioare, strămiori și oi care se află în secțiunea principală din Registru. Secțiunea principală presupune două generații: părinții și bunicii, conform normelor europene în vigoare.

Important este că pentru prima dată în țara noastră are loc o selecție riguroasă, după descendenți, perioadă care se va încheia în vara anului 2022.

Caracteristicile urmărite țin de producții crescute la lapte, carne și lână. „La carne, perioada este mai scurtă, pentru că pe descendenții de la un berbec pot să-i am anul viitor, când oile fată. Și atunci am o perioadă de testare după descendenți – trebuie să am minimum zece descendenți pentru carne. Ar fi mai bine să fie mai mulți, dar acesta este minimul”, a arătat Ioan Pădeanu.

Testarea după descendenți este cea mai sigură metodă deoarece urmărește ca un reproducător să transmită caracterele în populația cu care se lucrează.

În vestul Europei se face și testarea în câmp, dar la noi ar fi bine să existe o stațiune de testare unde toți produșii de la mai mulți berbeci, de la mai mulți crescători să fie în aceeași locație. Cum se face? Există o perioadă de pregătire de 25 de zile, pentru ca toate cele 50 de animale să se obișnuiască cu furajul, cu mediul, între ele. „Acolo se înregistrează în fiecare zi cantitatea de furaje, de concentrate și fân. Testarea durează exact 60 de zile. Deci în ziua 0 și în ziua 61 dimineața la 8:00 se cântăresc și apoi se fac diferențe. Este o formulă acolo între toți descendenții de la alți berbeci în contemporan și descendenții de la un berbec se testează față de acest contemporan. Se stabilește o valoare de ameliorare, se consideră că este ameliorator berbecul, miorul, să spunem ca atare, care are peste 101% valoarea de ameliorare. În jur de 99-100% ar fi cam indiferent și ce e sub 98% trebuie eliminați pentru că nu transmit”, ne-a explicat Ioan Pădeanu.

Ca o concluzie legată de reproducere, monta în harem, pe pășune, așa cum se întâmplă deja în Australia și Noua Zeelandă, reprezintă viitorul, deoarece are costuri mult mai mici. Dar pentru asta sunt necesare gardurile și sistemele electronice pe berbec și pe oaie.

Există cerere de lapte

Astăzi, din punct de vedere economic, lâna reprezintă între 2% și 5% din veniturile anuale, carnea și laptele fiind caracteristicile urmărite, de exemplu, la rasa Țurcană. Pentru valorificarea cărnii, crescătorii au nevoie de un certificat zootehnic, care atestă că animalul are performanțe.

Pentru unii crescători de ovine, laptele are valoare doar în măsura în care se hrănește mieluțul de la fătare până la înțărcare. Dar laptele a avut cele mai mici fluctuații de preț în ultimii zece ani și există cerere pentru el. „Lactitalia de lângă Timișoara, care preia în jur de opt milioane de litri de lapte anual, a oferit chiar 3 lei pe litru, în perioada de vară prețul e mai mic. În perioada de toamnă, prețul crește, dar depinde acum și de calitate, de câți ani livrează un crescător la această unitate. Cerință este, iar această unitate ar prelua oricât ar produce crescătorii. Am văzut că și în vestul Europei brânzeturile de oaie sunt foarte, foarte căutate. Aș spune că, din păcate, efectivele au scăzut, în condițiile în care este o cerere foarte mare, o cerere mult mai stabilă decât la producția de carne”, explică profesorul de la universitatea bănățeană.

Dacă în urmă cu 4-5 ani, la mieii îngrășați toamna prețul era de 9-10 lei/kg, acum fluctuează în jur de 8 lei /kg, ceea ce nu s-a întâmplat la lapte.

Se impun subvenții pentru instalații de muls și îngrădire

Prin urmare, e nevoie de lapte, dar există un impediment: nu există forță de muncă pentru mulsul manual și foarte puțini crescători de oi au instalații de muls.

O soluție este susținerea crescătorilor prin două măsuri excepționale: subvenționarea instalațiilor de muls și sprijinirea crescătorilor de ovine pentru îngrădirea parcelelor pe care stau animalele (cu garduri). „Avem în județul Timiș situații în care lucrează două persoane la 500 de oi și le mulg mecanic: un lapte de foarte bună calitate. Apoi, vând de acasă produsele, deoarece consumatorii au încredere că sunt produse de foarte bună calitate. Dar aceste instalații nu se mai produc în România și sunt destul de scumpe”, a arătat Ioan Pădeanu.

Informațiile cercetărilor din Vest sunt folosite în România

Recent, profesorul Pădeanu a vizitat Institutul de Cercetări din Edinburgh, Scoţia, acolo unde a fost creată oaia Dolly dintr-o celulă din glanda mamară. Acolo a văzut un experiment de urmărire a montei printr-un sistem electronic, ce include un cip pe burtă la berbec și un cip în jurul cozii la oaie. „În momentul când berbecul face saltul pe oaie, imediat se transmit ora și data într-o bază de date, dintr-un laptop sau computer, dar și ce berbec și ce oaie a fost montată. Sistemul ăsta este deocamdată un pic mai scump, dar este mai scump să ținem oile să spunem în adăpost cu furaje pentru iarnă, conservate, care ar putea fi folosite iarna. Încă este într-o fază experimentală, dar cred că ăsta va fi viitorul.”

Mai mult, scoțienii au creat un sistem prin care urmăresc atent greutatea animalelor: oile au un cip și sunt trecute printr-un culoar, unde se citesc informațiile. Acest sistem a fost achiziționat deja la Stațiunea de la Caransebeș, unde e folosit pentru miei, dar poate fi de ajutor și asociațiilor de profil.

Se poate selecta mai ușor, prin această metodă, și lâna, în funcție de culoare.

Mai mult, Ioan Pădeanu susține că lâna are și alte caracteristici ce trebuie avute în vedere și care îi vor crește valoarea: „Lâna este compusă dintr-o keratină specială formată din aminoacizi foarte stabili. Acești aminoacizi sunt jumătate esențiali pentru animale, vorbim de meteonină, lizină și așa mai departe. Noi importăm pentru porci și pentru păsări, ca să echilibrăm reacțiile astea cu aminoacizi. Încercăm cu un institut de textile de la București să vedem dacă problema se pune: este eficient să scindăm, să hidrolizăm lâna în acești aminoacizi? Eu zic că ar fi eficient, pentru că materia primă este foarte ieftină și atunci, dacă cererea este mare, va crește și prețul la lână și putem folosi până când industria textilă se va pune la punct. Încă n-am testat-o, nu știu cât este de fezabilă, dar este ca idee în viitor să producem din lână aminoacizi.”

Lâna de la oaia Țurcană merge mai mult la export (Turcia, Cehia, Polonia), deoarece mai sunt foarte puține fabrici care o prelucrează, cum este cea de la Alba Iulia. Rămâne extrem de căutată lâna Merinos, care este exploatată la Buhuși sau la export cu 1-1,2 dolari/kg.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 decembrie 2019

Irigațiile sunt un subiect la modă, mereu fierbinte al agriculturii românești, chiar și în perioade ca acestea în care ploile nu mai contenesc. Motivele sunt multe, iar lipsa sistemelor de irigat se reflectă în producție și într-o mai mică putere de cumpărare pentru agricultorii români, care au doar de pierdut pe o piață comună. S-au făcut pași importanți în acest sens, accentul fiind pus pe infrastructura principală de irigat, care are în prezent 2.000 km de apă gratuită.

La capitolul realizări în acest domeniu, în ultimii patru ani, s-au făcut pași importanți pentru „chestiunea irigațiilor” prin implicarea Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România şi a Ministerului Agriculturii. „S-au putut obţine umplerea canalelor, achiziţia energiei electrice de pe piaţa liberă, s-au legiferat sume importante pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigat, s-a început a treia sesiune pentru submăsura pentru modernizarea infrastructurii secundare de irigat şi în cele din urmă se poate iriga cu apă pompată fără niciun ban de la ANIF, venind în sprijinul fermierilor şi încurajându-i să vină să-şi înfiinţeze OUAI-urile şi să acceseze acele proiecte europene de un milion de euro nerambursabil, atât pentru modernizarea infrastructurii secundare, cât şi pentru achiziţia de echipamente moderne de irigat”, ne-a declarat Viorel Nica, preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România (LUAIR).

În prezent, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă din România sunt undeva la 570, fiind în curs de înfiinţare în unele judeţe cu deficit mare de precipitaţii, iar suprafaţa depăşeşte 1,8 milioane de hectare. „În momentul de faţă, sunt aproape 570 de organizaţii înfiinţate. În 2017 aveam undeva la 340, iar de atunci au fost înfiinţate foarte multe şi mai avem de aprobat încă vreo 70 de organizaţii de udători. Practic, vreo 220 de organizaţii au fost înfiinţate în doi ani, pe o suprafaţă de aproape 600.000 de hectare”, a precizat Florin Barbu, director general, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare.

ANIF, prin programul de guvernare, a urmărit două puncte foarte importante: reabilitarea infrastructurii principale de irigaţii şi apă gratuită pe canale. „În momentul de faţă, pe reabilitarea celor două milioane de hectare din aducţiunea principală avem 50 de şantiere deschise în ţară, deja suntem la 1.400.000 de hectare puse la dispoziţia fermierului, faţă de 2016, când aveam 340 de hectare puse la dispoziţia fermierilor”, a adăugat Florin Barbu.

În cifre concrete, sunt 2.000 km de apă gratuită pe toată infrastructura principală. „Îi rog foarte mult pe fermieri să acceseze fondurile europene. Avem o axă deschisă acum pe subMăsura 4.3 pentru reabilitarea infrastructurii secundare de irigaţii, pe organizaţii de udători, proiectele sunt de un milion de euro, prin care sunt zero cofinanţare, inclusiv TVA-ul este eligibil. Mai mult de atât, am modificat programul de dezvoltare rurală, prin care în 30% din proiect să poată să-şi ia şi echipamentul de irigat. Astfel, închidem ciclul acesta, infrastructură principală – infrastructură secundară – instalaţie, pentru a aduce în condiţiile cele mai bune apa la plantă”, a completat Florin Barbu.

Apa gratuită este „vitală”

Și fermierii sunt de acord că punctul declanșator al organizării în OUAI-uri și al accesării fondurilor prin subMăsura 4.3 l-a constituit furnizarea de apă gratuită, agricultorii fiind însă susținuți activ de autorități, în acest proces. „Este esenţial, fără de asta nu s-ar fi putut altfel, cel puţin pe anumite trepte de pompare, unde aducerea apei crea un preţ de cost al apei destul de mare. Vă dau un exemplu ca să mă fac înţeles în acest sens, de ce eu îl consider vital. Noi avem terenuri aflate pe treptele 3 şi 4 de pompare a sistemului de care aparţinem şi, în 2004, când a apărut Legea 138, Legea Îmbunătăţirilor Funciare, în decembrie, prin conţinutul acelui act normativ s-a eliminat subvenţia care făcea obiectul apei de irigaţii. În primăvara anului următor, 2005, am cerut o ofertă ANIF-ului pentru apa care urma să fie folosită pe treapta 3: preţul era de 2.000 de lei pe 1.000 de metri cubi şi pentru treapta 4 – 4.000 de lei, în condiţiile în care cu un an în urmă, moment în care energia era subvenţionată, care făcea obiectul pompării apei, apa adusă la plantă era la 50 de lei 1.000 de metri cubi. Prin exemplul pe care vi l-am dat vreau să scot în evidenţă că acest act normativ, în speţă Legea prin care s-a stabilit că apa se livrează gratuit, este elementul-cheie care a generat investițiile în irigații şi a mobilizat”, ne-a explicat Constantin Soare, fermier din localitatea Fântânele, județul Constanța. Convingerea lui este că degeaba autorităţile au creat un pachet de acte normative, dacă producătorii agricoli nu se organizează în OUAI şi nu depun proiecte în vederea atragerii acelor fonduri şi a reabilitării şi modernizării infrastructurii secundare.

Reabilitarea infrastructurii secundare de către fermieri, importantă

Astfel, în această primăvară, s-au pus în funcţiune foarte multe staţii de pompare, de repompare și chiar canale de irigaţii. Pe lângă Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, a fost conceput şi un program de reparaţie a staţiilor nefuncționale în ultimii 20 de ani. „Prin acest program, pe lângă cele două milioane de hectare pe care noi le punem în funcţiune în 2020 pe reabilitare, pe schimbare de pompe, încă 400.000 de hectare prin acest program de reparaţii vor fi puse în funcţiune. În Botoşani am pus (în funcțiune, n.r.) două amenajări care n-au funcţionat în ultimii 20 de ani, în Covasna, care la fel n-a irigat în ultimii 20 de ani, în Cluj – Mihai Viteazu, Ostrov-Clopotiva, în Hunedoara, în Călăraşi – Olteniţa, în Olt amenajarea Bucşani-Cioroiu”, a afirmat directorul general ANIF, Florin Barbu.

Pe Programul Naţional de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigaţii, din cele 50 de şantiere, aproape 11 sunt închise. În zona Brăilei, 70% din infrastructură este finalizată, iar în Olt mai sunt doar mici detalii de pus la punct. „În judeţul Dolj, deja am reabilitat amenajarea Nedeea-Măceșu, care are în spate aproape 80.000 de hectare, în proporţie de 90%, deci practic 11 amenajări din cele 50 care sunt în execuţie au fost finalizate începând cu anul trecut. Anul acesta, sper ca 80% din cele 50 de amenajări să fie finalizate. Mici intervenţii vor mai fi în anul 2020, când din septembrie vom începe diferenţa de amenajări care sunt mult mai mici şi timpul de execuţie va fi foarte scurt, maximum un an, astfel încât pe 31 decembrie 2020 să avem cele două milioane de hectare reabilitate”, speră Florin Barbu.

Dar foarte important este ca fermierii să reabiliteze infrastructura secundară de irigaţii, astfel încât sistemul să funcționeze în parametri optimi.

Legat de gratuitatea apei, Florin Barbu dă asigurări, astfel încât fermierii să stea liniștiți: „Împreună cu domnul preşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaților, Alexandru Stănescu, această apă gratuită am transpus-o prin lege, deoarece dacă era printr-o hotărâre de guvern era mai uşor de anulat”.

Printre proiecte se află și cei 51 km din canalul Siret-Bărăgan, preluat prin OG de la Apele Române, iar pe 30 martie 2020 vor începe lucrările, cu termen de finalizare în 2023. Mai există și o strategie pentru lacurile de acumulare, prin care să se irige gravitațional 400.000 de hectare.

Doar natura a împins dezvoltarea sistemelor de irigat

În judeţul Ialomiţa, spre exemplu, au fost amenajate, până în 1990, 204.000 ha de irigat. Astăzi se irigă aproape 100.000 de hectare, din care 80% au beneficiat de proiecte, 20% şi-au făcut sisteme locale de irigat prin puţuri, din heleşteie. „În continuare, se înfiinţează OUAI-uri şi în judeţul Ialomiţa. În judeţul Călăraşi, acolo unde suprafaţa de irigat a fost şi este mai mare, dinamica înfiinţării OUAI-urilor este mai puternică decât în judeţul Ialomiţa şi chiar dacă beneficiază de o sursă de apă din pânza de apă freatică şi de ceva precipitaţii, irigă şi ei peste 100.000 de hectare”, a completat Viorel Nica, menționând că se merge pe eficienţă economică, iar investiţiile care nu se plătesc singure şi care n-aduc profit nu trebuie făcute.

Celor care nu accesează proiecte şi nu merg la bănci să-şi achiziţioneze chiar şi terenul agricol, dar şi echipamente moderne de irigat, nu le merge bine, susține fermierul ialomițean care conduce LUAIR. „Eu am peste patru milioane de euro credite bancare pentru investiţii, atât în achiziţionarea terenurilor, cât şi a echipamentelor de irigat. Irig din 3.500 de hectare aproape 2.800 de hectare cu pivoţi cu rază de la 550 de metri până la 900 de metri – aceşti pivoţi sunt atât de automatizaţi, încât pot să-i pornesc şi să-i opresc de pe tabletă în cadrul unui soft al furnizorului de echipamente de irigat”, ne-a spus Viorel Nica. Acesta lucrează 50% din terenul unei exploatații ce a avut, până în anii ’90, o amenajare de 7.200 de hectare. Cu echipamentele vechi, nu se putea iriga nici 30%, irigațiile făcându-se cu precădere la culturile de talie mică, nu și la porumb, cultură cu rentabilitate ridicată.

Dinamica irigațiilor a ținut și de ce s-a întâmplat cu vremea în ultimii ani. În judeţul Ialomiţa, au fost doi ani de secetă, 2001 – 2002, și înființarea OUAI-urile a devenit subiectul fierbinte. „A mai venit un val de ani normali, s-a renunţat, dar încurajarea fermierilor de a se asocia în OUAI-uri şi a accesa proiectele cu finanțare europeană a avut loc în anii 2007, 2011. Anul trecut, mulţi fermieri, colegi de-ai mei din judeţul Ialomiţa, ştiau că am echipamente de irigat tip tambur şi veneau să cumpere aceste echipamente”, povestește Viorel Nica.

Astfel, se pare că, uneori, numai natura mai reușește să-i determine pe unii să acționeze rapid.

Pentru ca acest proces să aibă trend pozitiv, trebuie înfiinţate, în continuare, Organizaţiile Utilizatorilor de Apă. Mai mult, chiar dacă toată legislaţia de astăzi care se regăsește pe site-ul MADR este foarte avantajoasă, este necesară o colaborare la nivel judeţean între mai multe organisme. „Între Ministerul Mediului, Direcţia Sanitar-Veterinară, între OCPI, între Consiliul Judeţean, pentru că orice proiect depus are nevoie de avize de la aceste direcţii deconcentrate. Ministerul Agriculturii a luat o măsură foarte inteligentă de a se deplasa lunar în fiecare judeţ, cu pondere la irigaţii şi cu multe proiecte pe irigaţii, şi la acele întruniri participă reprezentantul Ministerului Agriculturii, reprezentantul Consiliului Judeţean, reprezentantul Prefecturii, OCPI-ul, ANIF-ul, AFIR-ul. În cadrul acestor întâlniri, să ştiţi că se pune repede în aplicare obţinerea avizelor”, a subliniat preşedintele Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii din România.

Astfel, nu prea mai există impedimente, spun specialiștii, în obţinerea avizelor sau în accesarea proiectelor. O soluție este ca fermierii să lucreze cu un consultant, care să obţină toate avizele, pentru că prezentând documentaţia unei direcții deconcentrate, aceasta este obligată să-i răspundă în maximum 30 de zile la toate avizele.

„Fără apă, nu facem producție”

Sămânța și tehnologiile nu înlocuiesc lipsa apei, iar acest fapt e și mai bine evidențiat în zona de sud a țării. Nicuşor Şerban, administratorul Agroserv Măriuța, este unul dintre fermierii care lucrează o suprafață mare, în jur de 3.500 ha în județele Călărași și Ialomița, și a reușit anul trecut să amenajeze pentru irigaţii o suprafaţă de aproape 200 de hectare, pe care o folosește cu precădere pentru culturile furajere, pentru că vrea să își poată asigura furajele pentru ferma de taurine, indiferent de cât de secetos este anul. „Putem să avem de toate, fără apă, nu facem producţie. Şi, din păcate la ora asta, la noi şi mai ales în zona de sud-est, principalul fapt care în anumiţi ani limitează producţia este apa. Şi este clar că, dacă discutăm despre producţia vegetală, toate eforturile trebuie duse în această direcţie, în a face tot ce este posibil în a asigura necesarul de apă al plantelor. Aici vorbim de irigaţii, în primul rând, dar nu numai, și de perdele de protecţie, vorbim de orice sursă de apă care poate fi folosită la nivel regional sau chiar la nivel local. Să nu uităm că avem surse multe de apă la nivel local, care trebuie reglementate de forul legislativ pentru a le putea folosi”, a specificat fermierul Nicuşor Şerban.

Există fermieri care vor să-și facă singuri sistemele, fără o asociație

În zona în care Nicușor Șerban are terenurile, nu există organizații de udători și crede el că nici nu sunt necesare, dacă agricultorii au resurse pentru a crea aceste sisteme de irigații. „Ar trebui regândită un pic formula de acordare a banilor, şi anume s-o facem cât de simplu se poate. Orice fermier care are voinţa să facă irigaţii şi are şi posibilităţi financiare – personale, împrumuturi sau orice altă formă – nu trebuie condiţionat de nicio prezenţă, decât de dorinţa lui de a face irigaţii. Cred că nu e cazul să ne formalizăm de o anumită asociere şi din cauza asta să pierdem, pentru că dacă unu-doi dintr-o zonă nu vor să se asocieze, nu e cazul să stea cineva după ei şi din cauza asta să pierdem timp şi să nu facem ceea ce trebuie în privinţa irigaţiilor”, a explicat Nicuşor Şerban, subliniind că fondurile europene se dau în condiţiile pe care România le stabileşte cu Europa. „Nu Europa stabileşte singură condiţiile de acordare a banilor, ci, de cele mai multe ori, la propunerile făcute din România. Deci eu nu cred că nu putem face anumite lucruri că nu ne lasă Europa. Nu. Dacă nu putem face un lucru este pentru că noi nu le-am gândit corect”, a completat fermierul.

Astfel, e nevoie de o deschidere atât în ceea ce priveşte partea legislativă, cât și cea logistică, dar și în ceea ce priveşte sursele de apă. „Nu trebuie să ne gândim numai la sistemele clasice de irigaţii, ci trebuie să luăm în calcul fiecare posibilitate locală: că este lac, că este un râu, că este puţ forat. Trebuie să ne ducem în ţările care au tradiţie deja în această treabă, şi vorbesc de Spania, Ungaria, Turcia, de unde să luăm modele pentru a putea rezolva această problemă care este, aşa cum spuneam, o frână în calea producţiei agricole sigure pe care România ar putea să şi-o facă an de an”, a mai spus agricultorul.

Investițiile trebuie făcute, chiar dacă ploaia nu lipsește

Despre ce se întâmplă în județul Călărași am discutat cu Alexandru Baciu, unul dintre specialiștii cunoscuți ai zonei, care lucrează aproximativ 3.000 ha de teren agricol și are o fermă cu 1.200 de bovine: „Călăraşiul are sistem de irigaţii în proporţie de, cred eu, 35-40% funcţional. Mai trebuie puse la punct sistemele, se investesc bani acum în acest sens, dar se investesc bani și în reamenajarea sau reabilitarea unor sisteme care, din punctul meu de vedere, sunt fostele sisteme energofage, cu consum foarte mare de energie electrică. Probabil că atunci când s-au făcut aceste investiţii trebuia să gândească şi un sistem cu energie alternativă, o eoliană, nişte panouri solare care să folosească tot timpul această energie, să pompăm apa cu energie ieftină, şi atunci şi apa care ajungea la noi, la fermieri, era mai ieftină. Dar e bine şi aşa, bine că se face”.

Din punctul său de vedere, și fermierii ar trebui să facă un efort şi să se doteze cu echipamente. Investiția guvernului e degeaba, dacă ei nu au cum să o distribuie plantelor.

În ferma sa, Alexandru Baciu are o acoperire de 80% în privința irigațiilor, dar i-ar mai trebui echipamente. Chiar dacă anul acesta ploaia nu a lipsit, investițiile tot trebuie făcute, pentru a avea o continuitate în producție. „Factorul climă a devenit acum primordial. Nu mai putem să contăm pe prognoze, că se schimbă de la oră la oră, de la minut la minut și nu poţi să mai faci o predictibilitate pe termen lung cum va fi vremea – mă plouă când leagă porumbul sau când răsare grâul sau răsare rapiţa. De departe, asta este loterie. Şi atunci va trebui să ne adaptăm noilor condiţii climatice, care sunt determinante în ziua de astăzi în segmentul nostru, pe agricultură”, a explicat Alexandru Baciu.

Despre programul de modernizare, spune că trebuie avut în vedere finalitatea lui: câţi dintre fermieri vor beneficia de aceste programe și cât se va iriga efectiv. Apa ajunge la terenul agricultorilor, dar trebuie verificat dacă au cu ce iriga.

Dobrogea se usucă. Soluția? Tot banii UE!

Constantin Soare, fermier dobrogean din Fântânele – Constanța, se confruntă cu toate problemele cauzate de lipsa apei. „La această dată, nu avem apă. În Dobrogea e secetă, în timp ce agricultorii din restul țării au exces de apă. Cauza este generată de factorii naturali, de modul în care a evoluat clima, care, de un an de zile încoace, a fost aşa de imprevizibilă în sensul că, pe zona în care ne derulăm activitatea, în speţă în zona Dobrogea, trăim o perioadă cum n-am întâlnit de când fac agricultură, de după Revoluţie încoace. Avem o secetă atât de acută, încât nu ştiu dacă ne vom recupera cheltuielile pe care le-am făcut la culturile înfiinţate la această dată”, ne-a spus fermierul constănțean, subliniind că zona aceasta „impune” irigațiile.

Constantin Soare a pus bazele unei Organizaţii a Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii cu numele Eravo, al cărei președinte este, cu care a depus deja proiecte pentru reabilitarea sistemelor de irigații. Ulterior, a preluat infrastructura de la ANIF, în total 6 ploturi, ce cumulează o suprafaţă irigabilă de 5.350 de hectare. „La ora actuală, pe programul PNDR, subMăsura 4.3, am depus șase proiecte în vederea reabilitării şi modernizării celor 6 ploturi şi proiectele sunt în acest moment în analiza AFIR, urmând ca în perioada următoare să intre în faza de selecţie şi de contractare.”

Și în viitorul PNDR e nevoie de continuarea măsurilor pentru irigații

Lucrurile par însă că au intrat în linie dreaptă, spune Constantin Soare, și politica celor de la conducere, de la această oră, vine în sprijinul agricultorilor. „Își menţin principiile care fac obiectul acestor pachete de acte normative. Mă bucură faptul că sunt interese în a continua aceste investiţii, aceste acte normative şi în programul următor, PNDR 2021-2027”, afirmă Constantin Soare.

Acest fapt e necesar având în vedere că acel milion de euro, care se alocă pentru un proiect pentru reabilitarea şi modernizarea unui plot, nu este suficient pentru a finaliza întreaga infrastructură secundară, e nevoie ca fermierii, aşa cum este permis şi prin Ghidul Solicitantului, să mai depună un proiect sau chiar două. În caz contrar, riscul e de a crea o investiţie nefinalizată ce ar putea deveni piesă de muzeu.

Soluția e ca și guvernele următoare să acorde atenție acestui segment al economiei și să susțină agricultorii. „Toţi cei care vor veni la conducerea acestei ţări de acum încolo trebuie să dea o importanţă deosebită modului în care se derulează activitatea din agricultură, să-i acorde atenţia pe măsura importanţei ei şi în mod special pe tema pe care o discutăm la acest moment, irigaţiile, apa se impune a fi livrată permanent, gratuit, organizaţiilor şi celor care o utilizează. Pentru că, dacă se va schimba această decizie, să nu se mai livreze gratuit apa organizaţiilor, se va ajunge în situaţia în care investiţiile pe care le-am făcut şi le vom face de acum încolo pe ce înseamnă reabilitarea şi modernizarea infrastructurii secundare, şi nu numai noi, ci şi Ministerul Agriculturii prin Programul Naţional de Reabilitare  a Infrastructurii Principale de Irigaţii, să devină piese de muzeu – va ajunge ca după ’90, când totul s-a distrus”, este de părere dobrogeanul. Dacă nu va fi o coeziune legat de buna funcţionare a acestei activităţi, nu doar fermierii pierd, ci și statul.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 14-30 iunie 2019

Luni, 13 Ianuarie 2020 15:08

Agricultura, pentru oamenii „mari”

Marii fermieri învață constant, fac loturi demonstrative, folosesc tehnologii și tehnică de ultimă oră și sunt preocupați de viitorul agriculturii. Soluțiile tehnologice trebuie adaptate condițiilor climatice, dar indiferent de cât de bună este zona pentru o cultură agricolă, agricultorul este cel care decide exact ce soiuri se vor cultiva, pregătirea terenului, tehnologia ce trebuie aplicată, totul până la recoltare. Un specialist cu care e o plăcere să vorbești despre agricultură este Gheorghe Nițu, de la Agro Mihăilești (Giurgiu), pe care l-am vizitat recent.

Toată lumea din acest domeniu îl știe pe cel căruia i se spune „tata Nițu”, pentru că nu ai cum altfel. Îl întâlnești la toate târgurile și evenimentele de specialitate și este unul dintre cei care au devenit o voce pentru agricultorii români, având în spate nu mai puțin de 54 de ani de experiență.

Ne-am întâlnit cu Gheorghe Nițu pe platforma experimentală de la Prunaru, județul Giurgiu, unde am observat culturi comparative la grâu, din diferite soiuri, cu genetică românească, dar și străină. „În ’65, când am intrat în agricultura fostă de stat, în ferme, am învățat de la mari dascăli, atât cei din producție, cât și cei de la catedră. Am cultivat soiuri românești, cu genetică românească, soiuri din spațiul sovietic, ucrainene, Bezostaia și alte soiuri, cu calități deosebite. Sigur că, pe parcurs, tehnologiile s-au îmbunătățit, știința a avansat, în fiecare an au apărut soiuri și hibrizi diferiți. Românii n-au rămas deloc în jos, pentru că soiurile românești s-au probat nu numai în țara noastră, ci și în alte spații, iar sămânța aceasta e foarte bine căutată”, ne-a povestit specialistul care a realizat culturi comparative încă de când era brigadier, șef de fermă, pentru a ști ce să aleagă pentru viitoarea campanie agricolă.

Soiurile românești nu trădează

Astfel a învățat că soiurile românești „nu te trădează” vreodată și că nu au fost mai prejos de cele din alte țări ale Uniunii Europene. Mai mult, indiferent de ce producție poate obține, nu se va opri să le cultive. Motivele? Sunt multe. „În primul rând, pentru că au niște calități de panificație excepționale, nu pot fi bătute de cele de afară nicicum. În fiecare an, când stabilesc structura soiurilor, pornesc cu 5-6 românești, după aceea celelalte, cele străine cu genetică aproape de spațiul nostru, ameliorate. Spre exemplu, soiul din spațiul Austriei, din spațiul german, dar căutăm să fie aristate; avem și nearistate, dar cele foarte, foarte timpurii, care de fapt se confundă cu perioada de vegetație a orzului, ca să nu avem acele fluctuații. Trebuie să lucrezi echilibrat, pentru a avea o balanță de venituri așa cum trebuie, nu spectaculoasă într-un an, 8-9 tone”, a precizat „tata Nițu”, care ne-a arătat un spic de grâu dintr-un soi românesc. „Aici avem niște spice sănătoase, o plantă cu un aparat foliar extrem de bogat și, datorită programelor de protecție fitosanitare, nutriție adecvată, sunt 55-60-65 de boabe, sperăm să fie foarte sănătoase, deoarece au procent de 80-90% format. E un soi de proveniență românesc și vom fi, zicem noi, foarte mulțumiți. Încă se acumulează și apreciem că vor avea boabe mari și de calitate, și în fiecare spiculeț trei, poate și patru.”

Schimbările climatice impun tehnologii specifice

O problemă în zona în care cultivă a fost seceta. În cariera sa, spune că până în prezent a întâlnit doar trei ani de acest tip, când grâul de toamnă a răsărit în primăvară. „Noi am aplicat tehnologia, dar să ai așa ceva acum, cu frunze de la bază până sus la spic, toate fără insecte pe ele, polifage, fără agenți patogeni, e un miracol. Și faptul că acest grâu a înfrățit în primăvară iarăși e o problemă. Hai că cele de afară înfrățeau în primăvară, dar și ale noastre au înfrățit în primăvară și practic... densitățile s-au completat și au ajuns la parametri... Sigur, talia e mai mică, dar aici vorbim de niște spice sănătoase”, a arătat Gheorghe Nițu.

Această particularitate a anului a impus tehnologii adecvate. De pildă, programul de nutriție a fost realizat în trei-patru faze. La început, planta era debilă și s-au aplicat șarjele de îngrășământ industrial pe faze, pentru a pătrunde, odată cu dinamica sistemului radicular, în profunzime. Scopul a fost ca, în complexul coloidal, concentrația să fie maximă pentru a avea o plantă bine hrănită.

Concomitent cu aceasta, a folosit și niște îngrășăminte foliare, cu mai multe microelemente, tocmai pentru a spori vigoarea și planta să dea un spic sănătos. „Urmărim paralel pe fenofaze aplicarea preventivă, să combatem bolile și totodată insectele, că nu trebuie să dai o dată pentru Eriogaster, până atunci sunt încă 2-3-4 tratamente prin care trebuie să distrugi aceste insecte polifage. Și știm ce se întâmplă și cu bolile foliare. E greu să știi ce se întâmplă în frunze, dar trebuie să aprofundăm această știință. În spatele unui soi de grâu sunt vreo 40.000 de gene, din ce spun cercetătorii; pe astea trebuie să  le așezi, unele pentru rezistență la rugină, unele pentru rezistență la septorioză, altele pentru talia plantei, altele pentru productivitate. Noi trebuie să învățăm că trebuie să alegem acele molecule deștepte, inteligente, pentru că de exemplu septorioza, o boală extrem de importantă și păguboasă pentru grâu, ajunge să provoace pagube până la 50%”, ne-a spus tata Nițu, convins fiind că prevenția salvează culturile.

Astfel, controlul lanurilor trebuie să fie zilnic pentru că, uneori, modificările vin de la o oră la alta. Schimbările climatice aduc noi provocări, fermierii stau cu ochii pe telefon urmărind site-urile meteo ca să intervină la timp. „În ore!S-a terminat cu treaba de zile. Că peste două-trei ore începe ploaie, trebuie să alegem acele substanțe care nu se spală și care au efectul respectiv și să nu pierdem”, a precizat specialistul, subliniind că e de preferat ca tot ce alegi să fie prietenos cu mediul.

Lucrurile au evoluat și România a ajuns pe primul loc la porumb și la floarea-soarelui, cu o suprafață cultivată mai mare decât media europeană. Progresele sunt evidente.

Tehnica agricolă presupune acum o serie de mașini care fac mai multe lucrări la o singură trecere. „Aceste lucruri au făcut o corecție din mers. Se seamănă aproape de perioada optimă, încă nu în miezul ei, iar noi discutăm acum de lucruri de mare finețe în ore: cum seamănă America, Franța, în trei zile de la nord la sud, de la Toulouse la Paris, în ore se seamănă în America și așa mai departe. Aceasta este ținta noastră, nu cu căruța cu calul, că nici cai nu mai sunt acum”.

Tehnologizare, investiții, specializare

Gheorghe Nițu a înființat loturi demonstrative cu mai multe companii, furnizoare de tehnologii, nu doar de simple produse, pentru a putea analiza cine este mai aproape de fermier și de buzunarul lui. Mai mult, astfel vei ști ce produse trebuie să folosești și ce consumi. „Noi trebuie să facem probe și, cu ele, (să vedem, n.r.) ce se întâmplă. Ce e în spațiul alimentar acum, cu roșia aia, cu mărul ăla, încât nu știi ce să mai pui pe masă. De aceea trebuie să ne apropiem de spațiul nostru: ce pui tu în curtea ta. O să ziceți: n-au toți grădini. Dar unii au și nu pun! Ăia de la bloc trebuie să se ducă la ăla care are și să ia, dar nu de acolo unde sunt frumoase, vopsite, ba unele sunt înroșite cu niște produse. Mă opresc aici, că n-am făcut analizele respective. Dar sunt oameni care trebuie să analizeze acest lucru, că altfel analizează corpul lui și e prea târziu”, susține fermierul, convins că în cele din urmă calitatea va învinge. „Eu le spun românilor să consume de la noi din țară, nu numai că sunt patriot, dar noi avem cea mai mică cantitate de îngrășăminte și de pesticide folosite. Una, că suntem deștepți, a doua, că suntem prea săraci să dăm bani pe cantități mari. Cât folosește Olanda? De 30-40 de ori mai mult decât noi. La medie, poate vom avea vreo 70 kg substanță activă pe total, dar alții au depășit de mult 500-600 kg de substanțe active. De aceea au fost ei nevoiți să ia pentru înverzirea agriculturii o nouă înverzire, pentru că li se poluaseră râurile care le parcurg statele. Încă noi mai avem posibilitatea, datorită acestor cantități reduse, să mâncăm sănătos”.

Agro Mihăilești este moștenitoarea Agrozootehnica Mihăilești, fostă IAS până în ’89, care a avut, dincolo de suprafața de cultură mare, și zootehnie. Gheorghe Nițu a decis că vrea modernizarea zootehniei, iar în ’91 a realizat ferma de la Naipu. „Pe parcursul a 12 ani, am avut un partener olandez, iar la un moment dat după privatizare, am putut să-mi dau pachetul de acțiuni al meu, de 45%. A adus doi tineri din Olanda și lucrurile merg foarte bine, că la ei nu mai au spațiu să crească vaca. La ei, ferma e de 50 de vaci maximum, iar la noi ajungi la 5.000-6.000-10.000”, ne-a amintit fermierul, întrebându-se care reprezintă viitorul, ferma de familie sau ferma mare?

Balanța sa înclină spre fermele mari, deoarece aduc venituri crescute și în ele se poate aplica tehnologia, se poate achiziționa aparatură de top etc. La fel se întâmplă și în cultura mare, fermele de proporții își permit investiții în utilaje de top cu care să facă față schimbărilor climatice. „Cum se poate dota un fermier, hai să zic de 30 de hectare, nu vorbesc de ăla cu două hectare, cu tehnologie de vârf? Nu poate! Ei nu pot să strângă seringa în mână! La fel și cu asta. Substanța o ia și, Doamne Ferește, s-ar putea s-o ia pe post de sulfamidă sau așa mai departe. E treabă de știință și fără specialist în fermă nu se poate”, susține tata Nițu.

Specialiștii trebuie formați deoarece ei ne decid viitorul

Gheorghe Nițu este unul dintre puținii specialiști preocupați să transmită generațiilor următoare experiența sa. Din acest motiv, la Agro Mihăilești poți întâlni tineri fermieri care lucrează suprafețe de diferite dimensiuni, nu neapărat mari, și care își doresc să învețe tehnologie. „Ei reprezintă viitorul nostru, noi trebuie să le predăm ștafeta. Agricultura de mâine, pe mâna cui o dăm? Pe mâna celor pasionați, a celor care au o dorință nu de a face o școală ca să meargă în altă parte să adune căpșuni, ci ca să muncească aici, în țară, în propria fermă”, ne-a spus fermierul, care îi îndeamnă pe tineri ca, din fragedă copilărie, să meargă în câmpuri, să vadă ce fac adevărații fermieri, cum a făcut și el la vremea sa.

Digitalizarea este de bun augur, dar fără specialist care să știe ce butoane trebuie apăsate ar putea să devină potrivnică.

Susținerea tinerilor și reformă agrară

Nevoia de o infuzie de profesioniști adevărați în domeniu rămâne o constantă în agricultură. De altfel, problema forței de muncă încă dă bătăi de cap fermierilor.

O idee ar fi asigurarea lor de terenuri pe care viitorii agricultori să își desfășoare activitatea. „Aș mai îndemna pe cei de la Agenția Domeniilor Statului, unde au mari suprafețe date la câte unul, așa a fost situația la un moment dat, să se adapteze. Unde să se ducă inginerii? Pământul e într-o stagnare cu vinderea. ADS ar putea împărți terenurile pe care le are tinerilor. De ce să am o fermă de 10.000 de hectare sau de 20.000, sau de 50.000 și să n-am vreo 1.000 de fermieri care au terminat facultate, vârfuri de-adevărat, și să se bată cu cei mai înalți tehnologi din lume? Să trecem la treabă!”, a exclamat tata Nițu. Astfel, povestea agriculturii românești va fi dusă mai departe.

Implicarea tinerilor în acest sector trebuie făcută coerent și concret. Un bun exemplu pentru crearea de viitori specialiști îl reprezintă școlile în sistem dual, susținute de diferite organizații, așa cum sunt cele din Timiș și București. În lipsa școlilor profesionale, acestea realizează acea categorie de „meseriași” indispensabili în agricultură. Absolvenții chiar știu meserie, în sensul că numărul de ore pe care l-au practicat în fermă sau la reparatul unui utilaj agricol, în ultimul an, reprezintă undeva la 70% din programa școlară. Printre cei care rămân în zona agricolă, sunt și copiii de fermieri. „Îi vor întrece pe părinți și acesta e un motor. Iar statul trebuie să intervină unde nu pot ei. Hai să punem concret pe masă o reformă. Pe timpul lui Cuza, s-a dat celor care și-au vărsat sângele câte trei-patru hectare. Or, cum am mai zis, noi avem la Agenția Domeniilor Statului niște terenuri, suprafețe mari de pământ. Trebuie să venim să facem cu adevărat o reformă, care e în mâinile statului! Nu se duce să dezmoștenească pe nimeni, nu încalcă nicio normă constituțională. Este o treabă de viitor”, a afirmat specialistul, pentru care învățatul nu se va opri niciodată.

Cea mai mare satisfacție pentru un fermier rămâne lanul verde, cu clorofilă, aducător de recoltă sănătoasă și bogată, de „pâinea noastră cea de toate zilele”.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-31 iulie 2019

Miercuri, 08 Ianuarie 2020 17:44

Și seceta, și apa în exces dăunează

Schimbările climatice ne fac rezervați când vorbim de producțiile pe care le putem obține și, până când nu îți vezi producţia în hambar, nu poți ști sigur dacă anul a fost mai bun decât cel precedent. Mulți fermieri din județul Timiș au pierdut mare parte din rapiță, au avut probleme cu seceta, apoi cu băltirile și nu au sisteme de irigații. Alexander Degianski administrează 10.000 de hectare de teren şi pădure în judeţele Arad şi Timiş și este unul dintre cei puțini care au salvat rapița pe 90% din suprafața cu această cultură. Fermierul are proiect de irigaţii pe 86 de hectare.

Dr. ing. Alexander Degianski este unul dintre prietenii noștri vechi, cu care am mai discutat în trecut despre agricultura judeţului Timiş și nu numai. Despre acest an, ne-a spus că a fost extrem de capricios, chiar mai dificil decât ultimii 15 ani de când „zi de zi, sezon de sezon, sunt în câmp şi mă crucesc”.

Anul agricol începe în momentul în care se încheie recolta. „Am pregătit pentru rapiţă, ne-am apucat de semănat. Am fost inspirat că, în data de 18-19 august, anul trecut – toți ziceau că-s nebun –, am însămânţat 1.100 de hectare şi am rămas cu 900 de hectare. Ne uitam la cer ca proştii la făină şi ne rugam să plouă. N-a plouat până când a venit prima zăpadă, în luna decembrie. Sub zăpadă mi-au răsărit grâul şi orzul, rapiţa era o cultură bine încheiată. După care, primăvara, la fel, ne uitam la cer şi aşteptam să plouă”, își amintește Alexander Degianski debutul anului agricol 2018-2019.

Atenție la soiurile folosite, căci ele te pot salva

Media precipitațiilor a fost, în luna ianuarie, undeva la 15 litri, în februarie - 6 litri, în martie - 12 litri, iar în aprilie, până în data de 19, nu a mai căzut nici măcar o picătură. Apoi, din 19 aprilie şi până în 19 iunie, au fost 320 de litri. „Este un efect pe care l-am anticipat, și nu doar eu, ci majoritatea fermierilor, că odată ce se deschide robinetul, nu se va mai închide”, ne-a spus tânărul inginer. La data de 28 iunie a.c., a început să recolteze orzul, dar „l-a abandonat” pentru că parcelele erau ca o mlaştină și a intrat la recoltat rapiţă.

Producţiile nu au fost atât de bune pe cât se aștepta, o cauză fiind seceta acută din toamnă și din primăvară. „Se putea mai bine, dar cu siguranţă se putea şi mult mai rău. Sunt printre puținii fermieri din județul Timiș care au rapiță, 90% din ce am semănat. Am ținut cu dinții de ea, mai ales că este şi un preţ decent anul acesta. Le-am şi zis băieţilor: nu faceţi risipă, lăsaţi sitele mai deschise, mai bine ne taie la corpuri străine decât să împrăştiem noi pe câmp. Grâul a recuperat destul de bine, densitatea nu este una grozavă, dar bobul este mare, umplut bine. A fost o primăvară bună, dar, din păcate, fuzarioza şi-a făcut un pic de cap”, a arătat Alexander Degianski, adăugând că pierderile au fost până la 15%.

Legat de fuzarioză, specialistul ne-a spus că fermierii nu trebuie să se învinovăţească, deoarece este extrem de greu de combătut, iar singura șansă este alegerea soiurilor. „Cel mai sensibil soi la fuzarioză, la care se aplică tratamentele ca-n farmacie, şi preventiv, şi curativ, şi oricum vreţi dumneavoastră, va fi mult mai afectat decât un soi tolerant netratat, nebăgat în seamă din punctul de vedere al fuzariozei. Iar nebulozitatea, umiditatea atmosferică şi temperaturile reduse, pe lângă faptul că favorizează umplerea bobului, favorizează și infecția cu fuzarium”, explică Alexander Degianski.

Irigațiile sunt necesare, dar ploaia nu poate fi înlocuită

Dacă vorbim de precipitații, în județul Timiş, trebuie să vorbim de băltiri, dar și de irigații. Pentru că, uneori, ploile lipsesc cu desăvârșire, alteori apa stă. „Judeţul Timiş are peste 7.000 de kilometri de canale de desecare – ştiu această cifră sigur, pentru că sunt foarte implicat în tot ce înseamnă partea de colaborare cu Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), pentru că zona noastră este una pretabilă inundaţiilor. Am avut parte de vizita directorului general ANIF la mine în fermă, l-am invitat alături de ministrul Daea, care n-a putut să vină, dar care, până la urmă, a rezolvat problema delegând omul care trebuia să şi vină. Spre bucuria mea, s-a dat drumul la nişte decolmatări de canale în zona fermei mele şi a fermelor adiacente şi la refacerea a două staţii de pompare care creau mari probleme pentru fermierii din zonă. Chiar în momentul acesta, societăţile contractate de ANIF îşi fac treaba”, povestește fermierul, subliniind că ANIF, din a treia instituţie ca dimensiune a forţei de muncă din România, după CFR şi Poşta Română, a ajuns să aibă în 2011 puțin peste o mie de angajați. În zona fermei pe care o exploatează Alexander Degianski erau 200 de angajaţi în 1989, iar acum ANIF n-are o sută de angajați în tot județul Timiș. „Nu e posibil așa ceva! Partea de desecări este una vitală, dar de multe ori stăm şi ne uităm ca lupii la lună pentru ploaie. Este o investiţie majoră să-ţi creezi un sistem de irigaţii plecând de la zero, mai ales neavând posibilitatea de a accesa proiectele pe refacerea vechilor sisteme, că în judeţul Timiş prea puţine sisteme vechi sunt, dar niciunul prin reabilitarea naţională”, a detaliat agricultorul, legat de infrastructura principală.

Astfel, și-a luat soarta în mâini şi a ales să facă chiar un proiect de irigaţii pe 86 de hectare. Proiectul tehnic este finalizat, trebuie emisă autorizația de construire pentru ca toamna aceasta, cel târziu la anul, să demareze săpăturile pentru bazinul de captare şi pentru infrastructura pentru cele trei parcele de irigat.

Cu toate acestea, spune că nimic nu poate înlocui precipitațiile. „Un lucru foarte interesant pe care l-am observat, pentru că soţia mea are o cultură de lavandă pe aproape două hectare, apa din irigaţii, că acea cultură este irigată, nu o va substitui niciodată pe cea naturală, provenită din precipitaţii. A irigat soția trei săptămâni la rând și nu murea, atât, dar nu mergea mai departe cu dezvoltarea. Iar după prima ploaie de 10 litri, a explodat lavanda. Nu sunt un tip foarte bisericos, religios, dar cred în energii pozitive, cred în transmiterea de la pământ către fermier şi de la fermier către pământ de stări pozitive, pentru că răul numai rău va aduce”, ne-a mărturisit în încheiere dr. ing. Alexander Degianski.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 31 octombrie 2019

2019 este anul în care Dealer Italia marchează evenimentele agricole majore din România prin participarea cu standuri individuale. Agraria a fost primul târg în cadrul căruia utilajele și mașinile agricole ale celor trei parteneri italieni Angeloni, Caffini, Forigo, au fost expuse vizitatorilor, direct în câmp, la Jucu – județul Cluj. Urmează AgriPlanta-RomAgroTec, unde oferta se va plia din nou pe specificitatea zonei.

AgriPlanta-RomAgroTec are loc anul acesta între 16 și 19 mai 2019, în același loc cu care agricultorii români s-au obișnuit deja: Fundulea, județul Călărași. Printre demonstrațiile practice anunțate de organizatori se află „Mașini de erbicidat în acțiune”, „Tehnologii inovative pentru prelucrarea solului” și „Tractoare inteligente”, acțiuni cu programe zilnice.

Dealer Italia, societate cu sediul în localitatea Vânători, județul Mureș, este una dintre companiile ce se vor regăsi la acest mare eveniment în câmp, cu stand propriu de prezentare a utilajelor agricole pe care societățile partenere ale companiei le produc și pentru piața românească. „Decizia de a participa am luat-o împreună cu reprezentanții companiilor partenere ale Dealer Italia, constructorii de mașini agricole Angeloni, Caffini, Forigo, din dorința de a fi aproape cât mai eficient de dealerii noștri din această zonă. Mai ales după succesul avut la ediția de anul acesta a târgului Agraria, unde am observat interesul crescut al agricultorilor români față de produsele noastre, credem că este necesar să fim prezenți la Fundulea cu utilaje adaptate zonei”, ne-a precizat George Gui, manager Dealer Italia.

Utilaje adaptate cerințelor specifice

Printre utilajele expuse în cadrul AgriPlanta-RomAgroTec 2019, în standul Dealer Italia, se vor afla: bilonatoare pentru legume, freză și o tocătoare de la producătorul Forigo, mașini de erbicidat (tractate și purtate) și atomizator de la Caffini, combinator, plug și scarificator marca Angeloni. „Diferența o face faptul că suntem direct producători de utilaje agricole și astfel reușim să configurăm și să adaptăm utilajele pentru fiecare fermier. Ca orice expozant înainte de un târg, speri să fie cât mai productiv, iar Agraria 2019 a întrecut orice așteptare deoarece ne bucurăm de încrederea câștigată de-a lungul timpului. Așa că, după evenimentul clujean, putem zice că am livrat mai multe utilaje direct clienților decât am dus înapoi la sediul companiei’’, a menționat Andrei Bosinceanu, reprezentant vânzări Zona de Nord-Vest al Dealer Italia.

Consultanța și soluțiile de finanțare, spun reprezentanții companiei, vor fi discutate pe loc, la târg, în funcție de cerințele specifice fiecărei ferme.

Pentru mai multe informații, nu ezitați să-i contactați pe reprezentanții companiei, la numărul de telefon: +40.756.052.378.

Articol publicat în Revista Fermierului, 01-14 mai 2019

Pagina 3 din 3

Publicitate

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista