În perioada 27-29 aprilie 2022, cele patru organizații (APPR, LAPAR, PRO AGRO și UNCSV) reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare, au făcut o vizită de lucru la sediul Copa-Cogeca din Bruxelles. Deplasarea a fost prilejuită de reuniunea Copa Praesidium și a ședinței comune Copa - Cogeca.
Am participat și eu, pentru prima dată, în primul rând în calitatea mea de fermier, întrucât organizația LAPAR era deja reprezentată prin președintele Nicu Vasile. N-am mers să ma fudulesc, cum ar spune unii, pe banii membrilor sau ai contribuabililor, ci am mers pe banii mei pentru a vedea care-i atmosfera de lucru, cum sunt oamenii, cum se abordează lucrurile în cadrul celei mai mari organizații de fermieri la nivel european.
Vreau, în rândurile de față, să las câteva impresii personale, și doar pe scurt punctez subiectele abordate: s-a vorbit despre Politica Agricolă Comună 2023-2027; s-a cerut revizuirea actuală a Directivei pentru utilizarea durabilă a pesticidelor și propunerea pentru un regulament privind utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor; s-a discutat despre impactul pe care îl va avea asupra fermierilor români decizia Comisiei Europene de a elimina taxa pe import pentru produsele agricole primare și procesate din Ucraina, AAC având un schimb de opinii cu Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură; reprezentanții Alianței au participat la Copa Praesidium, unde s-a dezbătut conflictul din Ucraina și modul în care afectează securitatea alimentară a lumii.
Revenind la impresiile mele, România a pierdut mult prin faptul că nu a avut continuitate ca prezență în cadrul acestei organizații profesionale, Copa-Cogeca. Nu te poți duce acolo și să speri că te vei impune ca țară, fără să ai legături solide de comunicare cu restul țărilor. Aceste legături nu le stabilești văzându-te o dată la câțiva ani, atunci când ai bani să-ți plătești cotizația. Am citit pe fețele multor participanți din alte țări durata legăturilor de colaborare/amiciție/prietenie și de aici ne putem imagina și care este susținerea între ei, ca oameni, și țările lor.
Am văzut o deschidere foarte mare din partea celor cu care am intrat în dialog. Chiar s-au bucurat că România a avut o prezență semnificativă de data aceasta și implicit și-a expus punctul de vedere prin luările de poziție ale colegilor din delegație. Am fost mândră de președintele meu, Nicu Vasile, când a explicat foarte clar că România nu poate accepta nici măcar 10% din reducerea cantității de îngrășăminte întrucât suntem cu mult în urma mediei europene. Asta, în contextul în care în discuții s-a menționat, doar ca idee, că dacă 20% reducere din cantitatea de îngrășăminte este mult, poate să încercăm să acceptăm 10%.
Am descoperit că în echipa Copa-Cogeca, din aproximativ 50 de angajați, 8 sunt români, ceea ce înseamnă o șansă extraordinară pentru noi ca țară.
Mi-a părut nespus de rău că au trecut atâția ani în care n-am știut/n-am vrut sau nu ne-a păsat, ca țară, să valorificăm aceasta șansă! Da, am spus-o conștient, ca țară, nu ca fermieri! Agricultura este ramura economică a statului, nu a fermierilor! Fermierii sunt doar rotițele acestui mecanism care compun ramura economică numită agricultură. Asta, pentru cei care se vor grăbi să spună că prezența României la Copa-Cogeca este o chestiune care privește doar fermierii, nu și statul român. Orice om care gândește și înțelege ce înseamnă UE și globalizarea nu poate spune că fermierii singuri, fără sinergiile create în relația cu statul, prin europarlamentari, miniștri, Ministerul Agriculturii și reprezentanța de la Bruxelles, pot schimba mare lucru. Doar cei care trăiesc ca o broască în fântână, fără să știe că există și ocean, pot gândi așa.
Agriculturii noastre nu-i vrea nimeni răul la nivel european, ci noi, ca stat, nu știm să ne apărăm drepturile. OK, poate nu sunt încântați de potențialul pe care-l avem sau de puterea noastră, dacă am avea o agricultură dezvoltată la potențialul ei, asta poate fi adevărat, dar nimeni nu ne poate lua niciun drept dacă ni-l apărăm.
Cel mai mare dușman al fermierului român este tot fermierul român! Atâta timp cât faci parte, ca fermier, dintr-o organizație de fermieri care luptă ca statul să nu mai plătească cotizația la Copa-Cogeca, în condițiile în care știm cu toții că astăzi nu-i o breaslă a fermierilor care să înțeleagă importanța noastră acolo, la Copa-Cogeca, și să-și plătească singuri cotizația, înseamnă că te sabotezi singur. Mai mult, sunt mulți fermieri care fac parte din toate organizațiile. Aici vorbesc de fermierii mari. Recunosc că nu-i prea înțeleg cum pot fi și pentru, și contra prezenței noastre la Copa-Cogeca.
Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici, cu speranța că domnul ministru Chesnoiu, un om care înțelege importanța prezenței fermierilor români la Copa-Cogeca, va da curs cât mai repede întâlnirii solicitate de către Alianța pentru Agricultură și Cooperare pentru a modifica legislația și a face funcționale grupurile de dialog civil, la nivel național, unde organizațiile care vor să se implice în munca aceasta titanică, pentru apărarea intereselor agriculturii românești la nivel european, să-și desemneze membrii care să lucreze efectiv la documente de poziție și să participe activ în ședințele de lucru. Alianța a făcut invitații și altor organizații să-și desemneze membrii, dar acestea au refuzat. În schimb, unele și-au păstrat poziția de a împroșca cu noroi în cei care muncesc, atât cât pot și cât le permite priceperea lor, pentru apărarea drepturilor fermierilor români la nivel european.
Editorial scris de: DR. ING. NINA GHEORGHIȚĂ, vicepreședinte LAPAR
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse în etapa a doua a sesiunii anuale 2021 (perioada 25 noiembrie – 24 decembrie) pentru mai multe pachete (componente) aferente submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
În urma procesului de evaluare și de selecție a solicitărilor de finanțare depuse online, 811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații agricole.
Astfel, pentru pachetul 4.1.1 „Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei – sector vegetal”, AFIR a selectat 262 cereri de finanțare în valoare de 112,4 milioane de euro.
Prin componenta 4.1.2 „Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație – vegetal, exceptând legumicultura și cartofii”, au fost selectate 55 investiții cu suma de 49,4 milioane de euro.
Pentru pachetul 4.1.4 „Tineri fermieri - achiziție utilaje”, AFIR a selectat 265 de proiecte în valoare de 62,3 milioane de euro.
În cadrul componentei 4.1.5 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – național”, AFIR a selectat pentru finanțare 62 de proiecte în valoare de 64,8 milioane de euro.
Pentru pachetul 4.1.6 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – zona montană”, AFIR a selectat 55 de cereri de finanțare cu valoarea de 53,3 milioane de euro.
Prin componenta 4.1.7 „Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare”, AFIR a selectat 95 de cereri de finanțare în valoare de 86,3 de milioane de euro.
În cadrul pachetului 4.1.8 „Condiționare, procesare și marketing – legume, cartofi – modernizarea exploatațiilor agricole”, au fost selectate pentru finanțare 17 proiecte de investiții însumând 19,7 milioane de euro.
Pragul de calitate lunar aferent celei de-a doua etape a sesiunii (25 noiembrie – 24 decembrie 2021) a fost de 60 de puncte pentru pachetele 4.1.1 și 4.1.4, respectiv 50 de puncte pentru restul componentelor.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precizează că, anul trecut au fost lansate simultan mai multe sesiuni de primire a proiectelor prin care s-au depus numeroase solicitări pe toate liniile de finanțare deschise pentru fermierii, procesatorii și antreprenorii români, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de evaluare și de selecție a proiectelor, cât și analizarea ulterioară a contestațiilor depuse la nivelul AFIR.
Rapoartele de selecție pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând link-ul www.afir.ro.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agri-Alianţa, companionul viticultorilor români încă din 2008, le oferă acestora un aliat de nădejde pentru vii productive: defoliatorul ERO Binder Seilzug EB 490 Professional, versiunea de ultimă generaţie de defoliator profesional. Poate fi folosit oricând, de la înflorire până la recoltare.
În perioada de coacere, defolierea grăbeşte acumularea zahărului în boabe, pigmentarea şi colorarea uniformă a boabelor de struguri. Astfel, calitatea recoltei creşte.

Struguri intacți
Sistemul cu role contra-rotative îndepărtează eficient frunzele. Rolele prind frunzele, care sunt desprinse şi aspirate apoi de un ventilator de înaltă performanţă. Astfel, strugurii rămân intacți.
Rolele sunt proiectate pentru tracţiune maximă pe suprafaţa frunzei, ceea ce asigură îndepărtarea eficientă a frunzelor, chiar şi în via umedă. Una dintre role este adânc crestată pentru un flux îmbunătăţit de aer. Este, de asemenea, echipată cu un pieptene de curățare, patentat, care împiedică acumularea de reziduuri pe role. În plus, sistemul de eliminare a resturilor este conceput astfel încât acestea să nu fie proiectate spre tractor.

Construcţia robustă asigură longevitate şi fiabilitate. Carcasa ventilatorului şi capacul frontal sunt realizate din oţel inoxidabil. Rulmenţii gresabili contribuie la durata mare de viaţă cu mentenanţă redusă. Deschiderea se face fără unelte, pentru curăţare mai uşoară.
Sunt disponibile mai multe modele: pe un rând (EB 490 Professional HD), pe două rânduri (EB 490 Professional HDC sau EB 490 Professional XHC ), sau peste rând.
Combinaţia între aspiratorul performant şi unitatea optimizată de îndepărtare a frunzelor asigură o defoliere de înaltă calitate la viteze sporite de deplasare. Ventilatorul este robust şi protejat contra obiectelor străine. Curăţarea este simplă şi necesită puţin timp şi efort.
Cilindrul din plastic previne deteriorarea coardei, ceea ce face posibilă utilizarea defoliatorului şi imediat după înflorire. Datorită multiplelor reglaje hidraulice, utilajul se adaptează specificului podgoriei.

Opţional sunt disponibili pre-tăietori hidraulici, care taie corzile şi lăstarii înaintea dispozitivului de îndepărtare a frunzei pentru a obţine rezultat optim de îndepărtare a frunzelor, şi detectori foliaj, care permite capului de îndepărtare a frunzei să menţină o presiune uniformă asupra foliajului chiar şi pe terenuri înclinate sau denivelate. Pentru modelele XHD, sistemul hidraulic VITIContour de detectare a foliajului permite operatorului să regleze intensitatea pentru a o adapta la viteza de înaintare. Dispozitivul roll-over permite capului de desprindere a frunzei să pivoteze 80° pentru o desprindere eficientă a foliajului pe o singură parte.
Discuţia cu specialiştii Agri-Alianţa vă va ajuta să descoperiţi opţiunea optimă pentru plantația dumneavoastră, pentru a economisi manoperă şi a câştiga productivitate şi eficienţă.
Material furnizat de Agri-Alianţa, distribuitor autorizat Kubota, ERO şi BRAUN
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlAtenție! Au fost identificate pe piață produse contrafăcute cu denumirea falsă de „Mospilan 20 SG”, cu etichete în limba maghiară, ucraineană etc., în diverse ambalaje. Aceste produse au un conținut și proprietăți fizico-chimice total diferite de cele ale produsului original omologat în Romania, care este produs de către compania Nisso Chemical Europa și comercializat exclusiv în țara noastră de către Summit Agro România și partenerii săi.

Produsele contrafăcute, cu denumirea falsă de „Mospilan 20 SG”, nu au fost omologate și testate în România și vă pot distruge culturile, vă pot polua terenurile și producția agricolă. Pentru a evita impactul negativ asupra consumatorilor, recoltele compromise cu asemenea produse contrafăcute trebuie distruse, întrucât conțin reziduuri de produse neomologate în Romania și nu vor fi acceptate pentru comercializare de către rețelele de magazine alimentare din țară și la export.
În partea stângă a fotografiei, vedeți cum arată SINGURUL PRODUS ORIGINAL MOSPILAN 20 SG, omologat în România și folosit cu succes de peste 20 de ani de către agricultori. În partea dreaptă, vedeți cum arată unul din produsele contrafăcute, de care trebuie să vă feriți.

Haideți să facem împreună SCUT împotriva comercializării și utilizării de produse contrafăcute în agricultură! Pentru aceasta, vă rugăm să ne transmiteți la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. orice situație ce vă ridică suspiciunea comercializării de produse CONTRAFĂCUTE din portofoliul Summit Agro România.
Vă asigurăm că Summit Agro România ia toate măsurile necesare pentru depistarea și înlăturarea produselor contrafăcute de pe piață. Produsele contrafăcute produc prejudicii importante atât fermierilor și consumatorilor de produse agricole, cât și companiei Summit Agro România și partenerilor săi.
Pentru mai multe detalii despre pagubele pe care utilizarea produselor contrafăcute le aduce culturilor agricole, oamenilor și mediului înconjurător, vă rugăm să consultați articolul „STOP! Pesticide contrafăcute și ilegale”, de pe site-ul AIPROM - Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România, organizație din care face parte și compania Summit Agro România.

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează în campus, prin Facultatea de Horticultură, prima ediție a evenimentului „Zilele Horticulturii Clujene”, în zilele de 27 și 28 mai 2022.
Pe parcursul celor două zile, specialiştii în horticultură din universitatea clujeană și cei invitați de USAMV Cluj-Napoca susțin workshop-uri atractive, ateliere, expoziţii şi demonstrații.

Vizitatorii au posibilitatea să afle despre cele mai adecvate soluţii pentru amenajarea grădinilor sau a teraselor, dar se pot bucura și de expoziția cu vânzare. Producătorii pun la dispoziție flori, legume, plante ornamentele și aromatice, pomi şi arbuşti fructiferi, răsaduri, sisteme de irigaţii, unelte, utilaje sau accesorii pentru horticultură.
„Avem și demonstrații cu mașini destinate întreținerii spațiilor verzi și multe alte surprize pentru pasionații de horticultură, iar fiecare seară se va încheia cu degustări de vinuri de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, a universității noastre, și de la Pivnița Savu. Ne bucurăm să anunțăm și un tur ghidat al campusului și al facultății noastre, în cadrul Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT)”, a precizat organizatorul evenimentului, prof. dr. Mirela Cordea, din cadrul Facultății de Horticultură a USAMV Cluj-Napoca.

Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania este partener al evenimentului „Zilele Horticulturii Clujene”, al cărui program este între orele 11.00 – 19.00 pentru ziua de 27 mai, respectiv 10.00 – 19.00 pentru 28 mai 2022.
Agricover Holding SA anunță numirea doamnei Madeline-Dalila Alexander în funcția de administrator provizoriu – membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA. Doamna Alexander a fost numită din partea Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și va continua să își exercite și funcția de președinte al Comisiei de Audit și Risc al Agricover Holding SA.
Madeline-Dalila Alexander are o experiență de peste 30 de ani ca auditor, din care 20 de ani de activitate la nivelul de partener în firme de audit din Big 4 Accounting Firms. „Sunt onorată să fac parte din Consiliul de Adminstrație al Agricover Holding SA, având funcția de președinte al Comisiei de Audit și Risc al Grupului Agricover de mai bine de un an. În decursul mandatului meu am avut ocazia să lucrez de aproape cu conducerea Grupului pe multe proiecte axate pe rafinarea exhaustivă a proceselor de administrare a riscului. Îmbunătățirea și transparentizarea guvernanței corporative sunt procese continue în viata unei companii și depind foarte mult de
Doamna Alexander este acreditată ca expert GAAP și IFRS în Statele Unite, precum și expert GAAP, conformitate și implementare SOX în România. Este membră a Camerei Române a Auditorilor Financiari(CAFR), ASPAAS, CECCAR precum și Contabil Public Certificat (CPA) în Statele Unite ale Americii. Are cetățenie română și, pe lângă expertiza ei profesională de nivel mondial, va fi, de asemenea, prima femeie numită în Consiliul de Adminstrație al Agricover Holding SA.
„Sunt foarte bucuros de numirea doamnei Alexander ca membru în Consiliul de Adminstrație al Agricover Holding SA la nominalizarea BERD. Bogata dumneaei experiență în domeniile auditului, raportărilor financiare și administrarea riscului, ne poziționează foarte solid pe drumul către îndeplinirea ambiției noastre de a deveni una dintre cele mai performante, respectate și de încredere companii din regiune. Istoricul doamnei Alexander de performanțe și reputația câștigată atât în România, cât și în Statele Unite vor fi un model inspirațional pentru oamenii noștri și pentru modul nostru de lucru. În același timp, aș dori să îi mulțumesc domnului Martin Elling, reprezentantul BERD de până acum, pentru dedicarea și contribuțiile sale, din ultimii cinci ani, în stabilirea viziunii noastre pe termen lung”, a declarat Jabbar Kanani, președintele Consiliului de Administrație al Agricover Holding.
Încă de la înființare, Grupul Agricover și-a propus să deservească fermierii români și să le ofere soluții inovatoare, adaptate nevoilor lor reale, astfel încât aceștia să își poată consolida în mod sustenabil productivitatea, prin acces la tehnologii agricole performante la nivel internațional, la soluții de finanțare adaptate specificului sectorului agricol și la servicii de agricultură digitală.
Agricover Holding SA reunește Agricover SA – societate care va fi redenumită Agricover Distribution SA, specializată în distribuția de tehnologii agricole, Agricover Credit IFN SA - instituție financiară nebancară specializată în finanțarea fermierilor și Agricover Technology SRL, prin care Grupul oferă fermierilor acces la cele mai noi inovații în agricultura digitală mondială.
La sfârșitul anului 2021, în cadrul subsidiarelor Agricover Holding S.A. își desfășurau activitatea 470 de angajați. Grupul deservește un portofoliu de peste 9.200 de clienți fermieri activi, care exploatează peste 2,6 milioane de hectare de teren arabil la nivel național.
Agricover Holding SA este deținută de Jabbar Kanani, cu o participație de 87,269% din capitalul social subscris și vărsat, alături de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), care deține 12,727% din acțiunile Agricover Holding, iar restul de 0,004% fiind deținut de acționari tip listă. Adama Agriculture B.V., membră a Grupului Syngenta, unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse pentru protecția plantelor și semințe certificate, deține 10% din acțiunile Agricover S.A.
Mark Davis, director regional BERD pentru România și Bulgaria a spus: „Noi, la BERD, sprijinim cu căldură numirea doamnei Madeline-Dalila Alexander ca administrator - membru în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA, din partea BERD. Domnia sa dispune de credențiale deosebite pentru acest rol, cu o experiență de mai bine de trei decenii în auditarea companiilor internaționale din domeniul public și privat, precum și numeroase acreditări expert atât în Statele Unite, cât și în România. Doamna Alexander a lucrat la nivel de Partener timp de 15 ani la Deloitte România. Având cetățenie română și fiind totodată prima femeie numită în Consiliul de Administrație, dumneaei cunoaște deja bine Agricover Holding SA, ocupând poziția de președinte al Comisiei de Audit și Risc din anul 2020. Avem așteptări mari de la contribuțiile dânsei la creșterea companiei.”
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) este o bancă multilaterală dedicată dezvoltării economiilor de piață și promovării inițiativei antreprenoriale private în peste 30 de țări din Maroc până în Mongolia și din Estonia până în Egipt. BERD este deținută de 69 de țări și două organizații interguvernamentale, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.
Numirea doamnei Madeline-Dalila Alexander urmează să fie ratificată de către acționari în următoarea Adunare Generală a Acționarilor, convocată pentru data de 20 iunie 2022.
Pe o suprafață destul de mare din țară, culturile agricole semănate în toamna anului 2021 sunt afectate în diferite grade de seceta cruntă. Din cauza lipsei de apă, culturile de toamnă au îmbătrânit prematur și au ajuns la maturitate mult mai devreme sau chiar s-au uscat în unele zone calamitate. Recoltarea culturilor nu va fi rentabilă, prin urmare vor fi introduse pe tarlale animale pentru păscut sau plantele vor fi tocate pentru zootehnie sau încorporare în sol.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare face apel la toți fermierii să analizeze toate culturile înființate în toamnă și dacă sunt calamitate într-o proporție mai mare de 30%, să completeze și să depună în regim de urgență la Primărie înștiințarea de daune la culturile agricole înființate în toamna anului 2021, daune cauzate de seceta severă pedologică și atmosferică.
Autoritățile condiționează demararea constituirea/actualizarea comisiilor de evaluare și constatare a pagubelor de numărul de cereri înregistrate și de aceea sunt necesare solicitările agricultorilor.

„Este foarte important să existe o mobilizare a tuturor fermierilor afectați pentru a exista o singură deplasare a Comisiei pentru evaluarea și constatarea pabubelor pe raza UAT și pentru a putea să fie finalizat procesul de realizare, validare, centralizare și comunicare către Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Reamintim că aceste procese verbale sunt foarte importante atât pentru a informa APIA și ANAF pentru înregistrarea drept cheltuieli eligibile în contabilitate și TVA deductibil, cât și pentru acordarea unor despăgubiri în funcție de cât de gravă și de mare va fi amplitudinea la nivel național. Ne așteptăm ca efectele secetei pedologice severe să se resimtă în majoritatea județelor din țară la culturile de primăvară”, transmite Alianța.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor care au culturile afectate de secetă, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a insistat la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să solicite oficial la Ministerul Afacerilor Interne, către toate prefecturile, consiliile județene, UAT-urile din țară și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, constituirea/actualizarea în regim de urgență a comitetelor și să se deplaseze acolo unde sunt solicitări pentru a avea timp să evalueze toate suprafețele afectate pentru care sunt cereri, având în vedere că se va devansa perioada recoltatului și că se pot utiliza încă din acest moment pentru zootehnie suprafețele calamitate.
Totodată, Alianța fermierilor a insistat la MADR să se întreprindă toate demersurile legale necesare pentru actualizarea sau emiterea unui nou ordin și publicarea acestuia rapid în Monitorul Oficial, care să țină cont de realitatea din 2022 și noile termene care se impun.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu a propus Comisiei Europene (CE) identificarea unor soluții rapide la nivelul Uniunii Europene pentru a veni în sprijinul beneficiarilor publici și privați ai programelor de dezvoltare rurală ale căror proiecte sunt afectate de crize din afara sectorului, astfel încât să se poată asigura finalizarea proiectelor.
În cadrul Consiliului AgriFish, desfășurat în data de 24 mai 2022, la Bruxelles, ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „România solicită Comisiei Europene să adopte de urgență decizia care să permită majorarea costurilor proiectelor și compensarea cheltuielilor suplimentare pentru beneficiarii PNDR, astfel încât să se asigure finalizarea investițiilor deja începute”.
Solicitarea ministrului român s-a bucurat de o largă susținere din partea Statelor Membre, iar președintele Consiliului și Comisia Europeană au apreciat inițiativa țării noastre ca fiind una extrem de utilă, transmite MADR. În perioada următoare, Comisia Europeană va identifica cele mai potrivite soluții pentru derularea și implementarea în bune condiții a proiectelor demarate.
„Având în vedere situația economică generală nefavorabilă survenită în timpul pandemiei COVID 19, accentuată mai întâi de creșterea prețurilor utilităților şi apoi de conflictul armat din Ucraina, România și alte state membre al Uniunii Europene se confruntă cu o situație dificilă în implementarea programelor de dezvoltare rurală. Mulți dintre beneficiarii măsurilor de sprijin se află în incapacitate de a continua realizarea proiectelor aflate în derulare, întrucât bugetele aprobate la nivelul anilor 2014-2020 nu mai pot acoperi cheltuielile suplimentare apărute pe parcurs. În acest context, există riscul renunțării la executarea lucrărilor și nefinalizarea sau rezilierea proiectelor, ceea ce va conduce la neîndeplinirea obiectivelor propuse, corelat cu riscurile legate de dezangajare a fondurilor europene, fapt ce afectează implementarea Programului și mai ales dezvoltarea zonelor rurale”, a spus ministrul român al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Ghidul pentru Submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor” a făcut obiectul mai multor situații neclare sau cu aplicabilitate practică problematică în rândul fermierilor. Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită modificarea Ghidului solicitantului astfel încât toți agricultorii să poată beneficia de Submăsura 17.1.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare a transmis în ultimii doi ani mai multe notificări către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) și implicit către organul responsabil de aplicarea practică a Submăsurii 17.1, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care se atrage atenția asupra unor chestiuni de ordin practic pe care le întâmpină fermierii la decontarea primelor pentru polițele de asigurare încheiate.
Cea mai mare problemă este limitarea cu privire la stabilirea suprafeței exacte pentru care fermierul a întocmit contractul de asigurare, raportată la suprafața reieșită după controalele APIA, dar mai ales după controalele din teledetecție.
„Este un fapt cunoscut că toate instrumentele de măsurare au abateri, chiar dacă se măsoară cu același GPS, aceeași persoană, în aceeași zi – tot apar anumite diferențe. Despre diferențele dintre măsurătorile APIA și cele rezultate prin teledetecție, cu atât mai mult că aceste diferențe la măsurători sunt și mai frecvente. Este imposibil ca suprafața asigurată să coincidă, fără nicio diferență oricât de minimală, cu suprafața agricolă declarată, dacă întâmplarea nefericită face să te afli pe eșantionul de control sau să vină la câteva luni controlul prin teledetecție. Din această cauză, Submăsura 17.1 este aproape imposibil de accesat pentru mulți beneficiari. Această problemă a fost întâmpinată, la scară largă și în anul agricol 2020-2021. Foarte mulți fermieri au fost declarați neeligibili, după ce, deși în iunie 2021 nu au fost raportate probleme, la sfârșitul lunii octombrie a venit teledetecția, iar fermierii au fost anunțați în mai 2022 că vor fi declarați neeligibili ca urmare a diferențelor, chiar și infime, de suprafață asigurată versus măsurată. Cu titlu de exemplu, au fost membri care nu vor putea beneficia de această submăsură din cauză că există o diferentă de 0,024% la o cultură sau 0,015% din total suprafață fermă în plus, între suprafața asigurată și suprafața rezultată din măsurătorile de la teledetecție. În prezent nu se acceptă nici măcar diminuarea până la suma solicitată de fermier în cererea de plată pe suprafață. Astfel de situații sunt imposibil de acceptat, această măsură are scopul de a încuraja fermierii să asigure culturile, nu să îi descurajeze, mai ales că fermierii au dreptul și au nevoie să beneficieze de acești bani. Mai mult, motivele refuzului nu pot fi imputate fermierului, ci mai degrabă diferenței dintre teorie și practica realității, fiind de notorietate faptul că diferențele rezultate între diferite măsurători sunt mai degrabă o regulă, decît o excepție”, arată Alianța pentru Agricultură și Cooperare.
În opinia reprezentanților agricultorilor, trebuie să se identifice și să se implementeze rapid o soluție pentru fermierii care au depus documentația de accesare a Submăsurii 17.1 în 2021 și au aflat în luna mai 2022 că din cauza diferențelor minore reieșite în urma teledetecției, deci din motive obiective și total independente de fermieri, conform procedurii Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), să fie declarați eligibili.
„Solicităm conducerii MADR, AFIR și APIA să ia toate măsurile legale care se impun pentru a clarifica procedurile, să fie mai permisive și conectate la realitățile practice, în sensul de a ține cont de factorii subiectivi și obiectivi care intervin pe parcursul unui an agricol de circ 6 - 9 - 12 luni și, urmare a cărora fermierii pierd sume importante, iar descurajarea crește în legătura cu accesarea banilor europeni. Este nevoie ca decontarea sprijinului să se facă cu o toleranță de maximum 2% din suprafața culturii asigurate sau ca decontarea sprijinului să se facă doar pentru suprafața culturii declarate de fermier. Alianța solicită reglarea acestei nereguli de aproape doi ani; prin urmare resupunem atenției instituțiilor responsabile să vină în sprijinul fermierilor și să repună în normalitate accesarea subvențiilor pentru primele de asigurare începând cu anul agricol 2021. Reamintim că problema semnalată mai sus este una dintre cele mai importante și frecvente nereguli ale măsurii, însă solicităm să se reanalizeze și implementeze în Ghidul Solicitantului sM 17.1, care va fi postat în consultare publică, și celelalte aspecte excesiv birocratice sau generatoare de complicații pe care Alianța, prin diferite adrese și notificări, le-a adus în atenția MADR și AFIR”, se precizează în comunicatul de presă al Alianței pentru Agricultură și Cooperare.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Inteligent, ambițios aproape de limita încăpățânării, la numai 40 de ani, Leo Labancz a reușit să dezvolte de la zero o fermă zootehnică complexă, de circa 500 de vaci de carne și peste 1000 de oi. Și asta nu e tot, pentru că exploatează în regie proprie pășuni pe o suprafață totală de 1.700 de hectare. Tânărul fermier a fost încântat să ne fie gazdă în exploatația sa din satul Fodora, comuna Așchileu, județul Cluj, unde ne-a împărtășit, așa cum un ardelean știe să o facă, multe dintre poveștile lui.

Reporter: Agricultura este o moștenire din familie sau este o pasiune pe care ați dezvoltat-o treptat?
Leo Labancz: Familia mea nu a avut tangență cu agricultura. M-am născut aici în Cluj, mai am un frate mai mare care de asemenea este implicat în această afacere, lui îi datorez dezvoltarea fermei. Este arhitect, dar l-am molipsit și pe el cu zootehnia, de la mine a luat microbul. El proiectează și anexe zootehnice. Grajdul pe care îl vedeți în fermă a fost proiectat de el și construit de noi, prin firma de construcții pe care o avem. După un timp a venit și el în agricultură, în această afacere, și a investit bani. Mai am o fermă la 50 km distanță, unde am început primul și m-am străduit timp de zece ani să meargă, după aceea l-am bătut la cap să vină și el, iar într-un final a venit și a investit în ferma de aici, din satul Fodora. Este destul de greu să te dezvolți. Noi am ajuns la stadiul la care suntem aici în vreo trei ani. În 2018 am cumpărat aici ferma și am început să construim de la zero.
Ceea ce fac este clar o pasiune. Încă de când eram mic, mi-am dorit să am fermă de animale. Nu provin dintr-o familie de fermieri, nu am avut niciun fel de experiență în familie. Mi-a plăcut școala, mi-au plăcut animalele și agricultura. Și mi-am dorit ca atunci când voi fi mare să am o fermă de animale. Iar acum am două ferme de animale și mult teren agricol.
„Creștem doar taurine Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. Este rustică, rezistentă, nepretențioasă.”
Reporter: Ce suprafață agricolă exploatați?
Leo Labancz: În total, exploatăm aproape 1.700 ha, din care 400 ha plante de nutreț și restul pajiști permanente și pășuni. În mare parte suprafața totală este în arendă, avem doar 200 ha în proprietate. Dar dorim să mai cumpărăm. Tot ce este de vânzare și ne putem înțelege cu proprietarul, cumpărăm. Din suprafața totală, 1.200 de hectare sunt aici, în Fodora. Terenurile sunt compacte, adunate pe o rază de 6-7 km. Și mai am o fermă care este la 50 km distanță, dar și acolo am 400 ha, suprafață compactă și am o parte din tractoare și acolo.
Reporter: Când ați început să faceți agricultură?
Leo Labancz: Am început la vârsta de 20 de ani, cu oi. Se întâmpla prin 2001. După vreo trei ani, am dat faliment. Nu am știut cum funcționează sistemul. Am avut 20.000 de euro și am cumpărat oi de toți banii. Le-am dus acasă și apoi m-am întrebat ce fac eu cu ele. Îmi trebuie o colibă, îmi trebuie câini, îmi trebuie un cojoc, îmi trebuie fân. Și n-am avut bani. Eu cumpărasem de toți banii oi. Am luat bani împrumut să pot să merg mai departe.
La un an după ce am luat împrumutul, am vândut oile și am achitat datoriile. Ajunsesem practic la aceeași situație - iar fără bani. Și a trebuit să merg din împrumut în împrumut să văd ce fac. Am abandonat totul, dar am și realizat că nu pot trăi fără acest business. Iar peste șapte ani m-am reapucat de zootehnie și de atunci nu m-am mai lăsat. Dar am gândit altfel tot businessul. Acum, de la oi am trecut la vaci de carne. Dar am încă și oi. Mi-am dat seama că am nevoie de tractoare.

Reporter: Primii trei ani au însemnat practic rodajul dumneavoastră în această afacere. Ați avut foarte mult curaj și încredere.
Leo Labancz: A doua oară, am procedat altfel. Dacă am 50.000 de euro, investesc doar 25.000 și 25.000 de euro îi păstrez pentru a putea să supraviețuiesc cu ei un an, pentru ca mai apoi să pot să pornesc afacerea. Într-un an, doi, trei, trebuie să poți să te autosusții. Pentru că altfel te blochezi financiar. Dar eu eram tânăr, nu am știut, le-am cumpărat și am zis că văd eu ce fac cu ele.
Am avut curaj, și acum am curaj, și nu mă dau bătut. Acum vreau să ajung să țin 600 – 700 de vaci de carne. Sunt o persoană foarte ambițioasă, verticală, nu mă dau bătut niciodată. Nu există „nu se poate”, ci numai „nu vreau”. Fac ceea ce mi-am dorit să fac dintotdeauna și nu voi renunța până nu voi realiza ceea ce mi-am propus.
Reporter: Așadar, ați reînceput afacerea prin anul 2009.
Leo Labancz: Am regândit afacerea total. Nu m-am blocat deloc, am ținut-o tot timpul pe producție. Am avut noroc că am găsit într-o comună o pășune foarte mare. Am început direct cu 350 de hectare de teren și a fost un start bun, care m-a făcut să prind curaj. Am avut posibilitatea să iau subvențiile pe teren ca să pot să dezvolt mai departe afacerea și am crescut foarte repede. În 2-3 ani am ajuns la 1.600 de oi. În primii doi ani am cumpărat tot fânul. După aceea mi-am dat seama că nu este bine și că trebuie să îmi cumpăr un tractoraș.
Am mers la Agraria (n.r., târgul anual de agricultură de la Jucu - Cluj), m-am urcat în toate tractoarele, am testat toate tractoarele de pe piață și m-am hotărât la un Case IH - mai exact, un tractor Case IH Farmall 115 A. Și de la un tractor Case IH am prins drag și acum am numai tractoare Case IH. Asta se întâmpla în 2016.
Reporter: Să revenim la ferma zootehnică, câte animale aveți în prezent și ce rase?
Leo Labancz: Am început cu 25 de văcuțe și când am văzut diferența în ușurință între vaca de carne și oaie, atunci am zis să mă dezvolt mai mult pe creșterea vacilor de carne și să las oile mai puțin, mai ales că este grea creșterea oilor din cauza personalului și a prețurilor foarte scăzute din ultimii ani. În acest moment, avem puțin peste 1.000 de ovine și vaci, cu tot cu tineret, avem circa 500 de capete.
La vaci creștem doar rasă Aubrac, o rasă de carne din Franța, e una dintre cele mai bune rase de carne. E o rasă rustică, rezistentă, nepretențioasă. Această rasă ne-a plăcut cel mai mult. Cu această rasă am mers de la început, încă de când ne-am cumpărat primele 25 de capete. Înainte am mers să studiem mai multe rase, dar acestea ne-au plăcut cel mai mult și am spus să mergem pe Aubrac, o rasă pe care nu merge multă lume.
Din punctul meu de vedere, este cea mai bună rasă pentru că se întreține foarte ușor. N-am avut niciodată probleme cu aceste vaci. Nu am avut animale bolnave, nu am avut șchioape, nu am avut probleme la fătări. Orice le dai să mănânce, le merge bine.
La oi am avut și am în continuare Țurcane. Această rasă se pretează cel mai bine pentru România și pentru zona de deal și de munte, cum este aici, la noi. Și mi-au plăcut cel mai mult.
„Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Este un business pe circa 5 ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție.”

Reporter: În ceea ce privește zootehnia, aveți de gând să vă dezvoltați și mai mult?
Leo Labancz: Momentan, nu prea am vândut, doar foarte puțin, pentru reproducție. Am avut puține mame, am avut mult tineret și am în continuare mult tineret, care acum trebuie să fete prima oară, să intre pe producție. În total, în acest moment avem în jur de 100 de mame, 60-70 de viței mici și juninci tinere cu vârsta de până la 2 ani.
Vreau să ajung să țin 600-700 de capete, deși este foarte greu, pentru că sunt foarte scumpe și durează câțiva ani să poți să le înmulțești, să cumperi, să le aduci să te ocupi de ele. Există cerere pentru ele, numai să ai ce vinde, altfel nu este problemă. Problema este să ai ce să vinzi.
Numărul de oi nu mai vreau să-l măresc. Am avut 1.500-1.600 până la 2.000. Dar nu mai vreau pentru că nu am cu cine și nu mai am timp fizic să mă ocup de toate.
Reporter: Cum vă descurcați cu forța de muncă?
Leo Labancz: Sunt trei persoane angajate la o fermă și două persoane angajate la cealaltă fermă. Ne descurcăm, suntem suficienți. Dacă trei tractoare lucrează non-stop, vara facem față cu ele. Aici mă includ și pe mine. Toată vara, de dimineața și până seara stau numai în tractor. Am operat toate tractoarele Case IH pe care le am până acum.
Două persoane sunt întotdeauna pentru schimb. Nu e rău să ai mai multe persoane, dar trebuie să te uiți și la costuri. Pentru că dacă le pui pe toate pe hârtie, sunt costuri foarte mari de întreținere. Să plătești toți angajații, să-i plătești lunar cu salarii destul de mari, au salarii cuprinse între 800 de euro și 1.000 de euro net lunar. Și dacă îi plătești non-stop 12 luni și lucrează doar patru luni vara, este destul de greu. Mai ales când îți dorești să intri pe producție, să poți să vinzi. Momentan, cam 50% e autofinanțare.
Reporter: Simțiți că statul vă ajută?
Leo Labancz: Noi primim subvențiile, dar dacă tragem o linie, nu acoperim cheltuielile fermei. Dacă ai cinci angajați plătiți cu carte de muncă, ajungi la 6.000 de lei cu un angajat. Iar dacă ar fi șase oameni, ar fi 30.000 de lei pe lună. Și dacă calculați pe un an întreg, sunt 180.000 de lei doar oamenii. Și dacă pui și arenda, și motorina, ai ajuns la cheltuială de 200.000 de euro pe an. Pe lângă aceste lucruri, sunt multe alte cheltuieli. Doar din subvenție, nu poți să supraviețuiești. Trebuie să produci. Dacă nu ai avea angajați și nu ai investi ar fi ok, dar noi tot ceea ce am încasat din subvenții am reinvestit.

De la cele mai simple la cele mai complexe tractoare
Reporter: Din 2016 și până astăzi câte tractoare ați cumpărat?
Leo Labancz: Începând cu 2016 și până astăzi, am achiziționat șapte tractoare noi. Toate tractoarele sunt cumpărate de la Titan Machinery România. Am început cu tractoare Case IH Farmall, apoi am trecut la Case IH Maxxum, urmat de Case IH Puma 165. Am un Case IH Farmall 115 A, un Case IH Farmall 75 A, un Case IH Farmall 95 A, Case IH Maxxum 115, Case IH Maxxum 150, încă un Case IH Maxxum 150. Urmează să mai achiziționez un Case IH Puma 150.
Am început cu gama de tractoare mici, tractoare mai simple, am prins încredere în ele și am început să urc tot mai mult, pe măsură ce se dezvoltă și ferma. Am vrut să-mi cumpăr un tractor mecanic, simplu, să nu aibă probleme, pentru că toată lumea se sperie de problemele tractoarelor. Dar nu este așa. Am început de la tractoarele simple și am mers până la cele mai complexe. Acum îmi doresc să achiziționez tractoare și mai performante de atât, cu cât mai multe dotări.
Reporter: De ce ați ales Case IH?
Leo Labancz: Din punctul meu de vedere, raportul calitate-preț este cel mai bun. Eu așa le văd. Și eu am încredere în lucrurile făcute în Austria, mai multă decât în cele produse în alte țări. M-am urcat în 20 de tractoare, dar acestea mi-au plăcut cel mai mult - configurare, confort, calitate, culoare etc. M-am gândit și la service, e aproape de noi, la aproximativ 20 km.
Reporter: Cum apreciați tractoarele din punct de vedere al unui operator? Cum le descrieți din punct de vedere tehnic și al confortabilității?
Leo Labancz: Când mă urc într-un tractor nu-mi mai vine să mă dau jos. Nu-mi mai vine să mă duc acasă. De dimineața până seara stau numai în tractor, îmi place ceea ce fac și fac cu drag. Probleme și dificultăți sunt în orice afacere, în orice domeniu, dar dacă faci ceva cu drag nu simți greutățile, sau le simți mai puțin și nu le bagi în seamă.
Reporter: Ce ne puteți spune despre colaborarea cu Titan Machinery?
Leo Labancz: De când colaborăm nu au fost probleme. Eu am studiat bine tractoarele Case IH și am solicitat tractoare cu configurații personalizate, care să mă ajute. Am comunicat cu Rareș (n.r. Rareș Vădan, Manager de Zonă Titan Machinery) și am găsit tot timpul cele mai bune soluții. Comunicarea cu Rareș este foarte bună. Știu că nu depinde totul numai de el, e și normal să fie așa. Lucrurile depind și de logistică, transporturi, facturare etc. Orice lucru contează.
Tractoarele sunt ceea ce mi-am dorit, configurate cum mi-am dorit, nu am ce să reproșez. Dacă au mai fost câteva mici întârzieri, s-au rezolvat în timp util și nu ne-au afectat. Că nu s-a găsit o piesă pe stoc să monteze, cum mi-am dorit eu exact, pentru că am vrut ca toate tractoarele să fie cu încărcător frontal, cu funcția a 3-a, cu compresor de aer, lipsea pe stoc o piesă micuță de montat și se întârzia câteva zile, dar nu am avut o problemă.
Reporter: În ceea ce privește partea de service și de piese de schimb, ce experiență ați avut?
Leo Labancz: Probleme importante nu am avut cu tractoarele. Doar probleme minime, cum ar fi un senzor pentru un tractor, dar s-a rezolvat și am fost mulțumit. Am mai avut o problemă cu un Case IH Farmall, pentru că șoarecii mi-au ros câteva fire. Reacția service-ului a fost promptă. Nu au fost probleme, suntem și aproape, se pot deplasa repede. Dar vă spun că nu prea au fost probleme în general.
Reporter: Ce fel de lucrări agricole faceți?
Leo Labancz: Noi folosim cel mai mult tractoarele pentru a face lucrări la suprafața solului, într-o proporție de 80%, de exemplu, plante de nutreț (lucernă și mixturi de iarbă). Cultivăm în jur de 350 de ha de plante furajere.
Lucrările pe care le facem cu tractoarele sunt aratul, care este puțin, maximul 30 ha pe an. Avem un plug cu 4 brazde pentru a executa aceste lucrări. Avem semănătoare, freză după tractor, grapă cu discuri, freze de curățat pășunile, greble, cositori, balotieră, înfoliator baloți și transport baloți.
Reporter: Cum e vremea în zona dvs. și cum descrieți condițiile meteo de aici?
Leo Labancz: În ultimii ani a fost problemă. Am început târziu cositul. A plouat până în 18 iunie și trebuia să ne apucăm de coasă în 15 mai. Și am întârziat o lună cu lucrările și totul s-a decalat până în toamnă. Dacă nu începi cositul până pe 15 mai și începi o lună mai târziu, ți-a dat peste cap tot ciclul și pierzi o coasă care este foarte importantă. Aceasta a fost problema cea mai mare. Când plouă, plouă o lună încontinuu, când nu plouă, nu plouă deloc.
„Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu.”

Secretul e să nu renunți niciodată
Reporter: Ce ne spuneți despre producții?
Leo Labancz: În medie, pe an facem în jur de 5.000-6.000 de baloți. Teoretic puteam să fac și mai mulți, dacă mă lasă vremea, timpul și personalul. E bine să ai întotdeauna utilaje de rezervă.
În plus e bine ca la orice utilaj să ai rezervă, fie că ești în campanie și s-ar strica, de exemplu, un rulment sau o curea, sau ai nevoie de o piesă micuță și se întâmplă să nu fie pe stoc și să dureze 3-4 zile, să nu fie nevoie să stai pe loc - îl pui pe celălalt în locul lui.
Reporter: Care este viziunea dumneavoastră pe termen lung?
Leo Labancz: M-am gândit să cumpăr doar tractoare noi, pentru că încerc să fiu ca în Germania, la fiecare 4-5 ani să schimb utilajele, să am doar utilaje noi în tot acest interval. Așa mi-am propus, momentan așa am făcut. Acum se pierde puțin dacă le cumperi noi și le vinzi, dar decât să am neplăceri să rămân în campanie cu tractoarele pe câmp fără să poți să-ți continui lucrările, cum pățește de obicei foarte multă lume, mai bine le cumperi noi.
Sunt sisteme de finanțare foarte bune, cu dobânzi foarte mici, Titan oferă mulți ani de garanție, iar atunci eu zic că este ok să le cumperi noi, le plătești în 4-5 ani, le vinzi, îți cumperi altele, așa cum se face de fapt în străinătate. Străinii le țin 4-5 ani și își cumpără altele noi, noi le cumpărăm de la ei la mâna a doua și ni se strică nouă. Eu aș vrea să procedez altfel să le vând pe cele exploatate de nou-nouțe și să continui să-mi cumpăr numai nou-nouțe.
Reporter: Ce sfaturi aveți pentru tinerii care vor să intre în agricultură?
Leo Labancz: Să le placă și să aibă ambiție. Orice lucru dacă nu-l faci cu drag e greu, în orice domeniu. Dacă mergi la serviciu numai pentru bani, atunci nu este în regulă. Nu banii sunt totul. Este greu începutul pentru că totul este scump. Primul lucru trebuie să-ți placă, al doilea e să ai terenul unde să faci și ceva bani de investiții. Secretul este să nu renunți niciodată și să nu te sperii că este nevoie sa lucrezi weekend-urile, sărbătorile sau că plouă sau ninge.
Cu vaca de carne este o afacere foarte grea. Cu vaca de carne este un business pe circa cinci ani, îl cumperi acum, până îți crește, până se montează, până îți fată, până îți crește produsul, ai nevoie de 3-4 ani să intri pe producție. În această perioadă trebuie să te poți autosusține.
Dar, în general, trebuie să continui să faci ceea ce ți-ai propus. Dacă dai înapoi la primul hop sau la prima greutate, te oprești și îți spui „vai ce mă fac”, nu prea poți să faci în viață multe. Acesta este punctul meu de vedere. Acum mulți abandonează. Mulți au început cu agricultura, mulți au avansat. Sunt și perioade bune și perioade mai grele în care nu trebuie să renunți.
Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – aprilie 2022Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html