Ștefan Rancu - REVISTA FERMIERULUI
Ștefan Rancu

Ștefan Rancu

Creșterea exporturilor este una dintre cele mai importante priorități pentru guverne, jucând un rol important în agenda de dezvoltare a tuturor țărilor, indiferent de stadiul de dezvoltare ori de venituri. De aceea, Ștefan Pădure – președintele Asociației pentru Promovarea Alimentului Românesc (APAR), consideră bătaie de joc la adresa producătorilor români blocarea exporturilor de către ministrul Economiei, Claudiu Năsui, și refuzul acestuia de a dialoga cu reprezentanții organizațiilor profesionale, ai producătorilor și exportatorilor.

„Un buget se face cu obiective și resurse. Continuarea intensificării comerțului necesită un cadru politic deliberat adaptat nevoilor specifice fiecărei țări și intereselor producătorilor. Având în vedere acest lucru, guvernele din întreaga lume au elaborat diverse politici de promovare a exporturilor – unele care au caracteristici similare și altele care sunt unice – care pot servi ca bune practici pentru mulți. Trebuie identificate cele mai bune practici promoționale puse în aplicare în diferite țări și de a le împărtăși guvernelor care intenționează să adopte sau să revizuiască politicile de promovare comercială și cu părțile interesate. În acest context, trebuie analizate aceste politici din mai multe puncte de vedere, inclusiv cadrul instituțional al acestora; exemple practice de măsuri de promovare a exporturilor (cum ar fi proceduri, granturi și asistență tehnică pentru producători); posibilitățile de finanțare pentru exportatori (cum ar fi creditul, asigurările și factoringul); precum și măsurile puse în aplicare în mod specific pe piețele interne. Există studii de caz efectuate de experți naționali din Polonia, Austria, Estonia, Serbia, Chile și Brazilia, elaborate în cadrul unui proiect pentru Republica Moldova intitulat și au fost discutate în cadrul atelierului FAO , care a avut loc în Halle (Germania), 24-25 mai 2016, găzduit de Institutul de Dezvoltare Agricolă din Economia de Tranziție din Leibniz”, precizează Ștefan Pădure.

Cele mai relevante constatări ale atelierelor, arată președintele APAR, sunt incluse într-o sinteză care oferă o revizuire a opțiunilor de politică importante pentru factorii de decizie. Ștefan Pădure enumeră acțiunile care ar trebui întreprinse de autorități împreună cu mediul de afaceri, desprinse din raportul FAO (2019):

1. Instituirea unui organism național desemnat care să desfășoare și să coordoneze în mod transparent promovarea exporturilor cu un mandat, responsabilități și buget clar;

2. Implicarea sectorului privat într-un dialog cu autoritățile relevante în vederea elaborării unui plan de promovare a exporturilor în străinătate (de exemplu, camerele de comerț care urmează să fie implicate în dezvoltarea activităților de promovare a comerțului și furnizarea de expertiză pentru orientarea acțiunilor din sectorul public);

3. Aplicarea unei abordări sistematice, acordând prioritate produselor și piețelor agroalimentare în funcție de potențialul lor de export;

4. Identificarea piețelor cu valoare adăugată ridicată și/sau de nișă pentru produsele ecologice și tradiționale derivate din sistemele de indicații geografice (IGP);

5. Elaborarea de standarde de calitate pentru a spori concurența între producătorii naționali și pentru a spori încrederea în produsele lor;

6. Îmbunătățirea sistemelor sanitare și fitosanitare (SPS) și punerea în aplicare a standardelor internaționale, esențiale pentru accesarea piețelor;

7. Identificarea principalelor probleme și obstacole și depășirea obstacolelor prin instituirea unor fonduri de promovare a exporturilor;

8. Încurajarea și facilitarea cooperării între producători;

9. Lansarea unui program de imagine/branding de țară pentru creșterea aprecierii consumatorilor și atragerea investitorilor străini;

10. Eliminarea restricțiilor la export, eliminarea birocrației și facilitarea cadrului de reglementare;

11. Sprijinirea cercetării de piață și a evaluării piețelor străine și asigurarea accesului la informații despre piață;

12. Sprijinirea participării producătorilor la târguri și expoziții în străinătate;

13. Delegarea de atașamente și reprezentanți ai comerțului agroalimentar către principalele țări exportatoare;

14. Dezvoltarea educației și a resurselor umane pentru producție și comercializare în sectoarele exportului;

15. Promovarea coordonării interguvernamentale în domeniile agriculturii, economiei și comerțului pentru a raționaliza eforturile agențiilor de promovare a exporturilor/investițiilor și ale autorităților vamale și SPS;

16. Promovarea transparenței cheltuielilor publice și evaluarea frecventă a eficacității programelor de promovare a exporturilor;

17. Promovarea investițiilor în infrastructura comercială, logistică și transport;

18. Facilitarea comerțului și simplificarea procedurilor de import și export;

19. Alocarea mai multor resurse financiare cercetării agricole și de piață pentru dezvoltarea bazei tehnologice și a viziunii strategice a sectorului (inclusiv orientarea către export).

Viața companiilor românești, îngreunată de Ministerul Economiei

Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor Români (ANEIR) a transmis președintelui României Klaus Iohannis o scrisoare în care precizează că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a tăiat finanţarea pentru anul 2021 a Programului de promovare a exporturilor. Programul, funcțional din 2002, prevede că finanţarea se face şi prin bugetul de stat, guvernul suportând jumătate din unele cheltuieli, cum ar fi transportul sau cazarea pentru târgurile internaţionale de promovare a companiilor. Anul trecut, a fost convenită participarea la o sută de târguri şi expoziţii internaţionale a peste o mie de companii. În bugetul de stat pentru 2021 nu mai figurează finanţarea Programului de promovare a exporturilor (reglementat prin OUG 120/2002) și nici finanțarea Programului de internaţionalizare a firmelor (reglementat prin OUG 8/2017, prelungit de UE până în 2023, dar neactualizat de România). Prin urmare, exportatorii susțin că li s-a încălcat dreptul legal de a putea promova ofertele de export, pentru a angaja noi comenzi şi contracte.

În 2019, potrivit celor mai recente date anuale publicate de INS, România avea exporturi ca pondere în PIB de 31%. Comparativ, ponderea exporturilor în PIB-ul Ungariei era de 71%.

Din Europa Centrală şi de Est, România are de departe cel mai mare deficit comercial, de 17,6 miliarde de euro în 2019. În același timp, Cehia înregistrează excedent comercial la bunuri – de 195 de miliarde de euro, Ungaria are și ea un excedent de 3,5 miliarde de euro, iar Polonia are un excedent comercial la bunuri de 1,8 miliarde de euro.

Foto: APAR - Asociația pentru Promovarea Alimentului Românesc (SIAL Paris 2018)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Pe noi ne interesează în primul rând apa pentru irigaţii, pentru agricultură, dar s-ar putea, dacă regimul pluviometric în această zonă a Mării Negre să fie cel din ultimii ani şi seceta aceasta endemică să se instaleze, să avem la un moment dat, şi trebuie să luăm în calcul ca orice stat responsabil, probleme cu apa menajeră sau cu apa potabilă.” – Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, despre programul de gestionare a apei, irigații, banii disponibili, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=uCwt72Kdgks&feature=youtu.be

Toate tranzacţiile începute înainte de apariția noii legi referitoare la vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole se fac pe vechea metodologie, iar tranzacţiile demarate după apariţia legii se fac după normele de aplicare care sunt în circuitul de avizare. „Doar pe unii îi încurcă”, declară despre noua lege Adrian Oros.

Blocajul pieței funciare a fost tema interviului pe care ni l-a acordat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=-rHQsegQgeQ&feature=youtu.be

Circa 20% din terenul care se lucrează în România este lucrat de vreo 1.700 de fermieri în ferme medii, între 30-300 de hectare.

Aproximativ 40% este lucrat de 0,56% din fermieri în ferme foarte mari.

Cam 40% din teren este lucrat de vreo 790.000 de ferme de subzistenţă.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, continuă să afirme că una dintre priorităţile programului de guvernare este sprijinirea fermei de familie.

În interviul pe care ni l-a acordat, oficialul MADR a vorbit despre sume de bani consistente prevăzute în Programul Național Strategic din perioada de tranziție 2021-2023 pentru legumicultură, pomicultură, zootehnie.

Adrian Oros susține că singura șansă a micilor agricultori este asocierea în cooperative. 

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=XXOIpRdIy-I&feature=youtu.be

Programul „Tomata” devine Programul „Legume în spații protejate”, iar necesarul de bani și ce legume vor intra la finanțare se discută de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu reprezentanții mediului asociativ din legumicultură. MADR vrea să vină cu măsuri de sprijin pentru fermierii corecţi, „cei care cultivă pământul, cei care cresc animale, încât să aibă acces la diferitele forme de sprijin, fie că sunt subvenţii europene, fie că sunt bani de la buget”, după cum s-a exprimat Adrian Oros.

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=-q0HmVe9hg0&feature=youtu.be

Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ne-a spus că pe 4 februarie 2021 se va vota Legea bugetului pentru acest an, în care vor fi prevăzuți bani pentru plata despăgubirilor la culturile înființate în primăvara lui 2020 afectate de secetă. „Aceste despăgubiri nu acoperă nici pe departe pierderile reale, dar atât a putut suporta – şi sper să poată suporta – bugetul de stat pentru anul 2021”, a conchis șeful MADR.

Urmăriți un scurt interviu cu ministrul Agriculturii, realizat pentru emisiunea România Agricolă (difuzată în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 18:00, la AGRO TV, emisiune realizată de Revista Fermierului), aici: https://www.youtube.com/watch?v=NOI6lAEF2F4&feature=youtu.be

Joi, 14 Ianuarie 2021 14:14

Familia, mai presus de toate

Evident că nu este nevoie să spunem prea multe despre cel care vă zâmbește din fotografie, cei mai mulți dintre dumneavoastră îl știu foarte bine. Ne-a făcut plăcere să îl reîntâlnim, de astă-dată nu în biroul de director al APIA, de unde, cu ani în urmă, ne oferea foarte multe informaţii utile, ci în câmp, pe o tarla semănată cu rapiță, care arăta foarte bine, la Stejaru, în județul Tulcea. Nicolae Sterghiu spune că a fost atras de politică ca de un magnet, ca un fel de tradiție de la moșii lui, dar la vremea potrivită a avut asul în mânecă și l-a scos ca pe o carte câștigătoare, meseria cea mai importantă din lume, aceea de fermier. Și toate acestea, pentru că familia a fost pe primul loc.

Reporter: Ce ați făcut în toți acești ani, de când ați părăsit Bucureștiul, APIA, pe unde ați umblat? Aici, la fermă, sau...

Nicolae Sterghiu: Am stat puțin mai retras, ca să pun pe picioare afacerea pe care eu o aveam și când am venit la București, era planul meu B, de aia eram atât de curajos când mă luam la ceartă cu cei din Ministerul Agriculturii, din guvern, că aveam unde merge. Regret că n-am plecat mai devreme, fiindcă am rămas în urmă ca suprafață față de prietenii mei, care sunt mult în fața mea. Dar partea bună, a mea, a fost că, având experiență în agricultură, știam că va veni o perioadă de secetă și din câștigul care era, certându-mă cu familia, am reinvestit în irigații. Ceea ce vedeți aici e un sistem de irigații local, prin forare, și am antenă pe care am făcut-o acum patru ani, îngropată, cu hidranți, de unde irig.

Reporter: La cât ajunge o investiție de acest gen? Fac un puț forat, cât îmi ajunge? Investesc atât și pot să acopăr o suprafață de...?

Nicolae Sterghiu: Atunci când am făcut, prima dată, m-a costat cam 500 de euro pe hectar. Dar acum e mult mai ieftin. Cu un puț forat acopăr 23 plus 8 hectare, m-am extins în vara asta, deci acolo e extindere din vara asta fiindcă am prelungit antena până acolo cu 2 hidranți și pompez tot de aici, cu motopompa. Iar dincolo, tot pe cont propriu, am făcut la ieșirea din localitate, 40 de hectare, dar e mult mai greu. Acolo împing apa la deal și costă mai mult energia. Dar investiția mea și-a arătat roadele anul ăsta. Am reușit să irig 100 de hectare, iar aici, rapița am înființat-o după grâu – aici am avut o solă de grâu înainte, unde am făcut 6 tone la hectar, fiind irigat –, foarte multă apă am consumat cu rapița, am irigat înainte de semănat, udare de aprovizionare, am semănat și am mai dat două udări după. Deci ca să ajungă în stadiul ăsta am făcut trei udări. Iar înainte am mai dat trei udări la grâu, fiindcă nu făceam nimic. Ce vedeți de aici, de la drumul ăsta, în sus, nu s-a recoltat. Nici acolo unde am rapiță acum, unde m-am extins cu irigatul, n-am recoltat. N-am putut intra cu combina. Aveam grâu, am avut și un soi – că noi suntem lacomi din fire – cu potențial mare și n-a ieșit nimic. Unde am avut soi românesc, am intrat cu combina și am recoltat câte ceva. Sper că voi recupera la anul prin cultura de rapiță. Am 75 de hectare la irigat înființate de rapiță, altfel nici nu se putea. Mai am 50 de hectare tot în zona asta, dar care sunt irigate din stație. Acolo, pe lângă sola mea, irigă, în momentul de față, colegii mei, care au înființat cultură de grâu.

Reporter: Și sigur că faceți parte din aceeași Organizație a Utilizatorilor de Apă, împreună cu dumnealor. Ce s-a întâmplat cu sistemul vechi care trecea și pe la dumneavoastră? Dacă stau și mă uit bine, acolo, unde e stuf, nu era canal?

Nicolae Sterghiu: Nu, e un râu care acum e secat, râul Slava. Istoria spune că pe aici urcau corăbierii până la cetatea de lângă localitatea Slava. Eu, care sunt un iubitor al istoriei, zic „băi, dacă era debitul atât de mare, pe vremuri, trebuie să fie apă subterană, pe aici”. Și într-adevăr, la 10 metri am apă din abundență care-mi duce doi tamburi aici, pe zona asta. Mai jos, prietenul meu are pivotat, irigă tot în sistem local, pentru că noi, aici, n-avem apă, deși canalul, care iriga 20.000 de hectare, vine de la Razelm până aici. Acum, ne-am angajat ­– pentru că am teren acolo și la 6 Martie și trece canalul foarte aproape – împreună cu vecinii care sunt acolo, dacă statul nu intervine, vom încerca noi, pe cont propriu, să irigăm măcar câteva sute de hectare.

Reporter: Revin la problema cu costurile, pentru că avem așa: un puț forat la adâncimea de 10 m. Care este capacitatea lui de apă?

Nicolae Sterghiu: Îmi duce doi tamburi, deci în 24 de ore eu pompez la fiecare tambur cam 40 de litri de apă la metru pătrat. Deci 400 mc. 400 mc aici, 400 mc celălalt, deci să împărțim la 20 de ore, vine 40 mc pe oră pompez eu și nu se mișcă, rămâne nivelul la fel. Cel puțin până acum.

Reporter: Asta înseamnă că puțul forat asigură aproximativ 30 de hectare aici, dincolo, 40, tot un puț forat?

Nicolae Sterghiu: Dincolo e din râu direct. Am făcut un stăvilar mic... În primăvară eu am avut niște probleme, soția a avut Covid, a fost internată și am fost izolat, două săptămâni n-am mai mișcat, dar, norocul meu, pe 31 martie 2020 am venit să văd culturile care deja intrau în fază de ofilire avansată și zic: „Trebuie irigat”. Și am forțat mâna la stație acolo, am pornit stația. Aveau o lozincă, cei de la stație, că „nu e apă pe canal”, că, dacă bate vântul dinspre vest, n-are debit canalul și nu pot pompa apă. Și mă duc acolo, de la Constanța direct acolo și zic: „Vreau să văd debitul canalului”, „păi, are”, „de ce nu dați drumul la apă?”, „Nu ne-ați cerut!”, „Cum n-am cerut, că de două săptămâni ne tot spun că n-are canalul apă!”, „Trebuie plătit avans!” „Cât?” „150 de milioane!”, „Când?” „Acum!” O sun pe fiică-mea, îi zic să plătească online, plătește și după o oră îi zic: „Nelu, banii v-au intrat în cont”. Au dat drumul la apă. Când am plecat de aici, nevastă-mea era luată cu izoleta de acasă, am intrat și eu. Săracii, mecanizatorii, cei trei oameni, pe care-i am angajați, ei au făcut toată treaba, am făcut trei udări. N-am putut acoperi toată suprafața în timpul ăla scurt, erau 100 de hectare de grâu, pe 60 de hectare a mers bine, le-am acoperit, inclusiv astea, aicea. Acolo, la ieșire, a fost mai greu, chiar râdeau prietenii de mine: „Lapte de cuc dacă mai dai, tot nu-l mai faci!”. L-am întors, cu trei ape, am făcut cam 4 tone. Se mirau toți, dar le zic: „Dacă-i dai apă, învie tot!”.

Reporter: Și dacă, după ce învie, îi mai dai și ceva hrană...

Nicolae Sterghiu: A avut putere de revenire rapidă. Acum am făcut altă structură, e rapiță pe zona asta și diferența de încă 60 de hectare vor fi culturi de primăvară. Mi-am mai luat, între timp, doi tamburi, fiindcă n-aveam suficienți. Eu zic că e mai bine acum, lucru care mă relaxează, gândindu-mă la continuitatea fermei. Într-adevăr, n-am făcut veniturile din anii trecuți, pot să spun că dacă făceam, anii trecuți, cam 6,000 de lei pe hectar, cam 1.200 de euro pe hectar, anul ăsta, cam la jumătate și ceva, vorbesc pe toată suprafața pe toate culturile, și de primăvară, și de toamnă. Și irigate, și neirigate. Dar pot merge în continuare.

Reporter: Este important ce ne-ați spus dumneavoastră, faptul că nu întotdeauna fermierul trebuie să urmărească profitul foarte mare, ci o stabilitate continuă în fiecare an, la o producție care să-i aducă și un profit, adică să fie un randament bun la culturile respective. Și nu poți face asta, cum aminteați și dumneavoastră, fără să faci investiții. N-ai cum!

Nicolae Sterghiu: Nu. Nu poți rezista. Dacă la anu’ e la fel ca anul ăsta? Ce ne facem? Anul ăsta, guvernul – fiind alegeri – ne-a ajutat. Păi la anul ne mai ajută? Ridică mâinile toată lumea și zice: descurcați-vă! Deci trebuie noi să facem.

Reporter: Din toată suprafața pe care o aveți, înțeleg, în jur de 500 de hectare, cât irigați?

Nicolae Sterghiu: 125 de hectare pe care le irig fără probleme, restul, la neirigat.

Reporter: Ele pot fi irigate dacă se reabilitează sistemul de irigații sau trebuie să mergeți tot pe sistem local?

Nicolae Sterghiu: Poate fi foarte ușor făcut. Eu, în nebunia mea, prin 2014, motivul pentru care m-au și trimis la plimbare „prietenii” mei, am făcut programul „Proiect de țară – agricultura” și am trecut irigațiile la punctul trei, acum le trec la punctul unu.

Reporter: Deci e clar că pe suprafața respectivă, dacă nu există sistem de irigații, va trebui să investiți în continuare.

Nicolae Sterghiu: Sigur. Voi investi în zona 6 Martie – Jurilovca, am 150 de hectare în zona aia, sunt proprietate, acolo, dacă nu vom reuși să reabilităm stația, care ar fi un lucru foarte ușor, cred că voi încerca să forez, deși familia nu este de acord, că acolo trebuie să merg pe debit mare și pe forare la 200 m ca să dau de apă. Voi discuta cu Apele Române să văd ce șansă am. Să iau din lac ar fi mai complicat, pentru că intru în litigiu, deoarece zona apropiată e piscicolă și ar fi și mai costisitor. Sperăm că statul va face..., că în 2013, când trebuia făcut planul strategic pentru următorul pachet, toată lumea vorbea că nu sunt prinși bani de la Uniunea Europeană pentru irigații. Și atunci, având timp liber, eram la audit, am zis: „Hai să citesc Regulamentul European”, doar ce apăruse, când văd acolo: bani pentru irigații, pentru infrastructura primară, pentru stațiile de bază, Uniunea Europeană dă bani, dar trebuie să vii și tu cu 15%. Și zic: „Uite ce ne fac!”. Pentru mine e clar, pentru orice program agricol, orice partid l-ar face, trebuie să înceapă cu punctul 1: irigații. Deci avem canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin mijlocul Dobrogei și mai avem Dunărea pe 250 hectare, care trece până la Sfântul Gheorghe, și mai avem lacul Razelm care este cu apă dulce. Deci avem apa foarte aproape de noi și noi murim de sete... Costul de a împinge apa până la 100 m diferență de nivel nu e mare. Să ne gândim că acum avem surse de energie alternative. Uitați câte eoliene sunt aici! Puteam și noi, statul român, să facă două-trei turbine eoliene lângă stațiile de pompare, că e terenul statului.

Reporter: Ar fi o idee foarte bună. Și chiar panouri fotovoltaice, să fie proiecte integrate de reabilitare a stațiilor, a canalelor, a infrastructurii subterane și să fie alimentate cu energie electrică solară.

Nicolae Sterghiu: Știți ce trebuie? Trebuie un lider și o echipă determinată ca să facă treaba. Ca să facem doar spectacol, să ieșim pe la televizor, că am făcut, că am dres și în spate am vopsit gardul, nu rezolvăm nimic. Să vă spun o poveste cu un credit. Anul trecut, m-am gândit să iau un credit, de ce, pentru că fata mea, care din cauza mea a renunțat la serviciu când eu eram criticat și spânzurat prin București, că sunt un nenorocit, deși pe mine nu mă atingea, ea, imediat, și-a dat demisia. Vă dați seama, că era și familia atacată. Și chiar așa mi-a zis: „Știi ceva? Eu n-am văzut familie cu doi bărbați să nu poată să țină două femei! Munciți mai mult și...”. Și am acceptat. E director economic, îmi face toată treaba cu plăți, are un control total al cheltuielilor, dar m-am gândit că n-o să aibă pensie mare, că și salariul ei e mai mic. Și am zis: „Hai să-i fac un job”, ea mi-a propus să cumpărăm o clădire care se vindea de lichidator în Constanța. Zic: „N-avem bani! I-am cheltuit aiurea, v-ați plimbat, v-ați...” și zice: credit. Și am apelat la credit. Primul lucru când m-am dus la bancă, m-a luat directorul: „Eu n-am mai văzut fermă cu așa profit!” și zic: „Ce treabă ai tu cu profitul meu? E făcut!”. Îți spun care era profitul: era de 104-105 euro impozit pe profit, pe hectar. Era mare, acum a scăzut. Eu, care sunt de dreapta, radical – am fost tot timpul –, trebuie să recunosc că PSD-ul a făcut treabă cu 1% pe cifra de afaceri. Acum plătesc mai puțin la stat, pe hectar, de 7 ori. Și mă întreabă: „Cât produci tu, ce producție ai?”, „Produc mult și cheltuiesc puțin!”. Și plăteam... eu n-ascund profitul, pentru că-mi dau seama că avem anumite facilități și ne-ar pedepsi Dumnezeu dacă începem să mai furăm!

Reporter: Să revenim la povestea despre investiția pe care ați făcut-o pentru fata dumneavoastră. V-a dat creditul?

Nicolae Sterghiu: Ca să vedeți. Mi-au spus că „la cum arată firma, profitul pe care-l ai pe ultimii 5 ani, nu-i nicio problemă pentru creditul pe care ți-l dau”. Și după câteva săptămâni, că eu am făcut cumpărarea cu termen de plată 3 luni, zice: „Avem o problemă, trebuie să vii cu contractul de vânzare-cumpărare”, zic: „nu pot semna contractul pentru că n-am plătit!”, „Păi nu-ți pot da banii, dacă nu-i contractul semnat!”. Și apărea momentul acela de timp zero, în care... Și m-am dus la CEC, aceeași treabă, „bine c-ați venit la noi!”, vacă de muls, ăsta are profit, dar același lucru: nu putem. Și zic: „Dacă mă mai țineți așa, trec cele trei luni!”. Norocul meu că un băiat tânăr, la altă bancă, zice: „N-ai pământ proprietate?”, „Ba da, am!”, „Pune-l gaj!”. Am luat valoarea de la notariat, 100 de hectare era nevoie pentru gaj și imediat mi-a dat banii. Dar acum apare o problemă, că trebuie să fiu sănătos să achit creditul, că rămâne nepotul fără pământ! Dar e ok. Mă rog la Dumnezeu doar pentru sănătate și un an normal.

Reporter: Domnule Nicolae Sterghiu, haideți să începem cu începutul, pentru că nu trebuie să ne ferim de faptul că sunteți de origine aromână, mulți vă cunosc...

Nicolae Sterghiu: De acolo mi s-a tras și „moartea!”, în ghilimele.

Reporter: Născut-crescut aici?

Nicolae Sterghiu: Da. La 12 km, la Stejaru, renumitul Stejaru, care a dat-o pe Simona Halep, l-a făcut cetățean de onoare pe Gigă Hagi... Suntem foarte încăpățânați, dar acum nu înseamnă că toți sunt așa. Eu, de exemplu, la București – dar când vom discuta de perioada aia... –, dacă nu eram încăpățânat – dar aveam și pentru ce să fiu încăpățânat! –, nici acum nu era înființată APIA. Numai dacă-ți dau câteva exemple. Când eram tânăr inginer, la mine, în comună, eram cu nevastă-mea la Buziaș, ea fiind cardiacă, operată pe inimă, de atunci, mergeam vara la stațiuni – și acum același lucru facem. Și o aveam și pe fiică-mea, atunci avea 4 ani. Ca să nu se plictisească, apăruse la modă casetofon, muzică, și îi puneam muzică aromână acolo. Noi fiind trei, întotdeauna venea a patra persoană cu noi la masă. Fata, până să vină mâncarea, punea muzică și o bătrână ne întreabă: „Sunteți, aromâni?”, „Da”, „Tinere – eram tânăr atunci – să nu te rușinezi niciodată de originea ta. Habar n-ai ce oameni ați avut. Eu sunt doctor – cam la 80 de ani era – ați avut niște oameni nemaipomeniți în istoria poporului român și a întregii Europe. Nici nu știți ce oameni ați avut, să te mândrești cu originea ta! Și atunci am început să-mi pun întrebări și am studiat toată istoria aromânilor. Avem gena asta de, vorba lui Țuțea, pasăre sălbatică. Dar, zic eu, la noi, cultul familiei ajută, pentru noi familia este totul. Când eram director la Direcția Agricolă a venit la mine acasă, că lucram încă la Stejaru atunci, prefectul, cu ministrul învățământului de pe vremea aia. Zice: „Unde să-l duc?, hai să-l ducem la tine”. Nevastă-mea bună gospodină, ajungem la Stejaru pe înseratelea, și zic: „Vreau să vă spun un lucru, până aici, eu am fost șeful, de la poartă încolo, e nevastă-mea”. Faptul că e bătălia asta pentru familie ne determină să fim muncitori și probabil istoria noastră. Eu am pornit, vreau să vă spun, de la opinci.

Reporter: Ăsta e și cursul interviului nostru. V-ați născut la Stejaru, într-o familie tot de aromâni, ca atare... care erau cu oile la vremea respectivă?

Nicolae Sterghiu: Oi în privat, pe lângă munca pe care o făceau la colectiv, cu venituri puține, și oi în privat. Bunică-miu mă trimitea cu oile – eu eram nepotul cel mare –, din clasa întâi, până am plecat la liceu, nu era zi din săptămână să nu merg cu oile, până începeau orele. Zicea: „Du-te că am puțină treabă în centru”, și venea exact la ora 12 și plecam la școală. Dar a fost un avantaj ăsta, fiindcă mergând cu lecțiile neînvățate, trebuia înainte de venirea profesorului să citesc o dată lecția. Citind în fugă atunci, îmi forțam memoria ca să rețin cât mai mult și probabil m-a ajutat treaba asta. Când am plecat la liceu și atunci, în vacanțe, tot la fel îmi arăta bățul, „te duci acolo...” până...

Reporter: La ce liceu ați mers?

Nicolae Sterghiu: Agricol, la Poarta Albă. Noi, prima dată când am ieșit și am văzut trenul a fost când am dat admitere la liceu. Am venit pe jos, de acolo, până la gară, la Baia. Nu exagerez cu nimic! Eram un sălbatic. Acolo erau reuniuni, eu stăteam și mă uitam de departe cum dansau. Să mă apropii eu de o fată? Aveam și complexul ochilor albaștri, pentru mine fiind singurul din cunoștințe cu ochi albaștri mi se părea că e un defect al meu, până când au început să tragă fetele de mine: vai ce ochi frumoși are! Și au început să mă tragă la dans. Eu, nativ, sunt o fire timidă, nu sunt foarte curajos. Am terminat liceul și, având aplecare către științele politice și istorie, n-am mai vrut să continui pe agronomie, am plecat la Iași și am dat la istorie-filosofie. Am picat de mi-au sărit fulgii! Păi erau 25 de locuri și erau peste o mie de candidați, și eu de la liceul agricol... Am plecat în armată un an și patru luni. După armată, să dau tot acolo... Acolo, am intrat în discuție cu ofițeri cu științele politice, mai erau lecții politice, eu eram brici în tot ce se discuta, îi băgam în ceață pe toți. „Ce vrei să te faci?”, mă întrebau. Zic: „Filozof, fac filosofia”, în liceu mă porecleau Marx.

Reporter: Ați avut pasiunea aceasta de a citi încă din liceu foarte mult, mai ales filozofie.

Nicolae Sterghiu: Încă din generală, noaptea citeam foarte mult. Îmi plăcea nu neapărat să învăț carte, cât să citesc mult. M-a ajutat după aia. Și-mi spune: „Ce liceu ai terminat?”, „Liceul agricol”, „Du-te, mă, la agricultură, că pâinea este viitorul omenirii! Ai pâine, o să ai pâine, n-ai pâine, mori de foame ca profesor!”. Eu, nu, zic: „Ce știe el?” Eu, tot în domeniu, nu mai dau la filozofie, dau la Drept, la București. Și mai și... și vin să dau la Drept. Dar știți care a fost norocul meu? În ’75 au fost inundații. Am plecat să depun dosarul la Drept, când zice: „Îți trebuie recomandare de la UTC”, nu te primeau fără. Bun, să mă întorc acasă, dar se oprise circulația trenurilor. La pod, la Cernavodă, nu se mai trecea cu trenul, din cauza debitului mare al Dunării. Și zic: „Cum ajung eu? nu am timp!” Norocul meu că discutasem cu un prieten de-al meu, era student în anul doi la Agronomie, zic: „Alternativa, dacă nu pot să mă înscriu la drept – mă gândeam, aveam o presimțire –, mă duc la Agronomie”. Zice: „Dacă ai probleme la Agronomie, du-te la secretariat, am un coleg, Petrache – care era șef ASC –, să te ajute el, îi spui că vii din partea mea”. Intru în secretariat, la Agronomie, nu știu de ce pe adeverință, în loc de Sterghiu era trecut Sterchiu, bătut la mașină. Zice: „Du-te înapoi și adu altă adeverință!”. Când mă uit, acolo era unu’ care ducea dosarele și îi spun: „Nu vă supărați, caut și eu un băiat, Petrache”, la care zice: „Ce treabă ai cu el, îl cunoști?”, „Nu-l cunosc, dar un prieten de-al meu mi-a spus că dacă am vreo problemă să apelez la el.” „Eu sunt Petrache!”, zic: „Din partea lui Uda”, așa-l chema pe prietenul meu, vorbește cu secretara și-i zice: „Lasă că...” și mie: „Dă-mi buletinul!”. Și trece acolo, „după buletin, corect, Sterghiu”. Uite așa am intrat eu la Agronomie, erau o mie de candidați și am intrat al șaselea. Și n-am mai dat la botanică, că era mai groasă cartea, și zic: „N-am timp!”. Eu m-am dus mai devreme, erau 5-6 zile pentru fiecare, zic: „Dau la biologie, că are vreo 150 de pagini”. Am învățat-o pe dinafară! Și am intrat la Agronomie și uite așa am devenit agronom.

Reporter: Inginerul, sau mai bine zis tânărul inginer agronom, Nicolae Sterghiu și-a luat repartiția, care l-a dus unde?

Nicolae Sterghiu: La Stejaru, în satul natal, fiindcă urma în anul acela, în ’79, când am terminat eu, trebuia să se opereze soția de inimă. Și atunci, pe vremea aia, nu se știa, vai, de inimă, parcă te duceai la moarte! La Fundeni s-a operat, și zic: „Mă duc la Stejaru”, fiindcă ea era deja angajată, era contabilă la CAP.

Reporter: Înseamnă că v-ați luat soția încă din timpul facultății.

Nicolae Sterghiu: Vreți să știți cum m-am căsătorit eu? În timpul liceului mă întreabă străbunicul: „Ce ai de gând, când termini liceul?”, „Să dau la facultate!” Și merge și-i spune lui bunică-meu: „Vezi că nepotul ăsta al nostru, vorbește cu taică-su, spune-i să nu plece nelogodit la facultate, că dacă merge acolo, îl taie capul și cred că o să intre, dacă intră, acolo o să-l păcălească vreo româncă. Așa că trebuie logodit și n-are încotro”. Și uite așa...

Reporter: Ați plecat la facultate logodit.

Nicolae Sterghiu: Logodit, și în primul an nunta. Și ăsta e motivul pentru care am venit la Stejaru, pentru familie, și am stat până în ’87 la Stejaru. Adevărul este că aveam note bune, puteam merge și în cercetare, prindeam post, dar am venit acasă.

Reporter: Și fata când a venit?

Nicolae Sterghiu: Fata în ’77, eram în facultate.

Reporter: Ați dat de treabă doamnei...

Nicolae Sterghiu: I-am dat de treabă. Eram la Pietroasele în practică, la cules de vie, când s-a născut, pe 23 septembrie e născută și primesc telegramă: „Vino, a născut soția fetiță”. Am avut un unchi la Tulcea și el mi-a trimis. Am zis: „Ăștia fac mișto de mine!, nu se poate, trebuie să am băiat eu! Când ajung acolo, va fi băiat!”. Ajung, intru, fată. Aoleu! Zic: „Nici nu arată bine – era brunețică... – e și urâtă!”.

Reporter: Și aici la Stejaru, era CAP sau IAS?

Nicolae Sterghiu: CAP. Șef de fermă, inginer-șef imediat, rezultate – norocos! – aveam rezultate foarte bune. Am fost foarte curtat pentru promovări în perioada aia, anual eram chemat pentru promovare și refuzam pe motive medicale. Poate par lăudăros că am fost foarte loial familiei, nu-mi puteam părăsi soția. Pe lângă promovările de aici, mai erau și curtările de a fugi din țară. Am avut niște colegi greci care ziceau: „Nu-ți trebuie decât drumul până în Grecia și acolo rezolvăm noi totul cu tine!”. Și eram în dilemă – să plec, să nu plec...

Reporter: Oricum, trebuia să plecați cu familia, că n-aveați cum să plecați singur.

Nicolae Sterghiu: Cu familia nu puteam pleca... în fine.

Reporter: Ați rămas la Stejaru, la CAP, până în ’87.

Nicolae Sterghiu: Și după, am venit la COASC, la Baia. M-a prins Revoluția inginer-șef de COASC, am stat vreo 6 luni, de fapt inginer-șef de SMA, că imediat în ianuarie Victor Surdu a desființat COASC-urile și pe noi ne-a trecut la SMA. După câteva luni, am trecut la IAS director tehnic, IAS-urile se rupeau în două că erau prea mari, directorul care a rămas pe Baia zice: „Nu vii în echipă cu mine?”. Că s-a făcut IAS Baia și Lunca. Și am venit la Baia. Am stat până în ’96, când am plecat, am fost promovat, la Tulcea, la Direcția Agricolă, director general adjunct. Am stat până în 2001.

Reporter: Și a venit domnul Dobre, Dumnezeu să-l odihnească.

Nicolae Sterghiu: În locul meu a venit domnul Dobre. A fost înainte, și după aceea a venit în locul meu.

Reporter: În ’93-’94, dânsul era director.

Nicolae Sterghiu: După alegeri, când a zdrobit, PDSR-ul a luat tot, stăteam în birou și primesc telefon de la Cornel Ivanov. Îl cunoșteam.

Reporter: Era la centrala Deltei Dunării.

Nicolae Sterghiu: Da, și se crease o simpatie între noi. Mă rog... eu eram mai mic, el fiind director general la centrală, chiar mă mândream că sunt prietenul lui. Și zice: „Vrei să rămâi pe post?”. Zic: „Da, dar ce-mi cereți?”, „Fă cerere la PDSR și nu se atinge nimeni de tine!”, el îmi spune și eu, tolomac, ca orice machidon, zic: „Nu pot, domnule, să fac treaba asta! Când vine omul mă dau deoparte...” și așa am trecut șef de serviciu, a venit Dobre, am stat până în 2003. Eu făceam și politică din ’96...

Reporter: Deci, vedeți? Dacă n-ați luat la facultatea de științe politice și filozofie, până la urmă v-ați apucat de politică!

Nicolae Sterghiu: Tot acolo am ajuns! Motivul pentru care am fost director general adjunct era că eram cu PD-ul, eram și consilier județean și în 2003 apare Legea funcționarilor publici în care n-aveai voie să fii... mă duc și depun cererea de demisie, că eu nu pot continua fiindcă sunt vicepreședinte PD Tulcea, am o firmă – mergea atunci, luasem în concesie 200 de hectare de la ADS și ferma Mocani, care e lângă poligon acolo, care e și acum centrul fermei –, la care el zice, Carcov, era director general, „ești nebun? Dar cine știe că...”. Și zic: „Nu pot, eu trebuie la anu’ să te atac pe tine și tu-mi spui: «Ăsta, care n-a respectat legea?», Nu, eu trebuie să fiu curat”. Și mi-am dat demisia din funcție publică și am venit la fermă.

Reporter: Și, uite așa, aromânul Nicu Sterghiu a zis... de fapt, cum vă spune pe aromână?

Nicolae Sterghiu: Culuș. Nicolae, Niculăieș, Culuș e diminutivul. Nicolae la noi la aromâni e Cola sau Culuș, mai mult Cola decât Culuș.

Reporter: Și uite așa v-ați apucat de agricultură de-adevăratelea.

Nicolae Sterghiu: Da, doi ani și politică. În politică am intrat în conflict cu ai mei colegi de la Tulcea, m-au văzut plecat din Tulcea, către fermă, aici, aveam apă atunci, irigam, aveam treabă multă de făcut, intru în conflict cu ei, iar când am câștigat localele – atunci a câștigat Hogea primăria – și în toamnă alianța DA intră la guvernare. Hai să împărțim funcțiile, deconcentratele! Sterghiu – zic: „Director”. Președintele: – „N-ai cerere făcută!” Că la PD trebuia să faci dinainte cerere ce dorești să fii la un moment dat, și la mine nu era. Mă întorc, vreau altceva, n-ai aia, n-ai aia, m-am simțit izolat, dat deoparte, ei toți fiind orășeni, eu băiatul de la țară. Trag două înjurături și... plec. Zic: „Știți care-i treaba? E recomandarea organizației PD pentru director general, dar se intră tot cu examen și acolo nu e interzis să particip la examen. Și vă spun că voi participa și vă mai spun un lucru: eu n-am pierdut niciun examen în viața mea, ca atare gândiți-vă că eu voi câștiga examenul acolo”. Mă gândeam și la faptul că mă știam foarte bine cu Aurel Pană, care era fost secretar de stat și va fi ministru al agriculturii, așa mă gândeam eu, atunci așa erau cărțile. Nu vorbeam chiar aiurea. Și le-am trântit ușa și am plecat. Plec, apare guvernul – Flutur ministru! Îl sun pe Aurel Pană, zic: „Ce faci, de ce nu ești ministru al agriculturii?”, „Nicule, duminică la ora 2 eram ministrul agriculturii, la ora 4 apare la televizor Flutur. Am trântit televizorul de....”, „Și acum ce faci?”, „Sunt la Mediu, acum, director la Mediu. Dar tu ce faci, Nicule?”, „Fac o... nimic. Sunt la fermă”, „Băi Nicule, voi ați ieșit pe locul 7 – organizația partidului de la Tulcea, pe țară – tu ai relații, te știu ăștia la București, toți, de ce nu iei o recomandare de la Tulcea și vino la APIA, director general!”, „Ce-i aia APIA?”.

Reporter: Nici nu exista de fapt.

Nicolae Sterghiu: Nu, avea două luni, era doamna Drăghici.

Reporter: Era doamna Mariana Drăghici, da.

Nicolae Sterghiu: Și zice: „Eu am lucrat la programul de guvernare, revine PD-ului, am negociat eu cu Flutur, eu trebuia să fiu director general, dar eu acum sunt la Mediu și nu mă mai interesează. Vino tu!” Și mă duc la partid – deși încă funcționam ca vicepreședinte, nu mă mai duceam la ședințe –, se uită ăia la mine și zic: „Mi-a trecut supărarea, vreți să scăpați de mine?”, „Da. Ce e? ”, „Dați-mi recomandare, plec la București. A apărut un post, o instituție, și vreau director general. E treaba mea acolo, voi dați-mi recomandarea de aici”. Într-o bucurie mi-au dat-o!

Reporter: Au scăpat de nebun!

Nicolae Sterghiu: Da. Și așa am venit la București.

Reporter: Director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împreună cu doamna Mariana Drăghici, director adjunct.

Nicolae Sterghiu: Care nu voia să-și dea demisia. Și Mugur Crăciun, era secretar de stat atunci, a convins-o până la urmă, foarte ambițioasă, am luat-o, am început să discut, Mariana noi avem vârste apropiate, e ultima șansă de a face ceva pentru țara asta. Tu n-ai ambiția să facem instituția asta? N-aveam nimic, nici scaune.

Reporter: Îmi aduc bine aminte, stăteați amândoi la același birou!

Nicolae Sterghiu: Da! Și mai era ghereta din spate. Și zic: nu, stai lângă mine! – Mă gândeam să comunic cu ea, să socializez, că dacă o îndepărtam devenea dușmanul meu. Și zic: „Rămâi director general adjunct. Eu voi fi cu munca, oricum toată treaba vezi că e politică, și ai să vezi că va fi mai bine pentru amândoi. Facem ceva pentru România, că dacă nu mișcăm... eu am habar, cunosc țara asta, cunosc agricultura”, și uite așa mi-a devenit foarte fidelă, vreau să spun că avea o minte brici.

Reporter: Și ați organizat Agenția de Plăți, ați stat acolo director doi ani...

Nicolae Sterghiu: Exact doi ani.

Reporter: După aia a început nebunia cu schimbări, ați rămas în APIA...

Nicolae Sterghiu: ...în APIA ca auditor. Șef serviciu audit.

Reporter: Pe final, vă întreb: filozofie, politică sau agricultură?

Nicolae Sterghiu: Acum, agricultură. Aș vrea, s-ar putea în toamna asta (2020, n.r.), după ce-mi rezolv o problemă de sănătate, să văd cum mă lasă pandemia, că s-ar putea să o lungească. Cred că voi ieși, voi prezenta ce am avut în gând, dacă e încântat vreun partid politic, cele 10 puncte – eu am făcut decalogul, ce trebuie făcut.

Reporter: Și ziceți-le! Nu le dezvoltați, scurt.

Nicolae Sterghiu: Pe scurt:

Primul lucru – agricultură integrată. Proiect de țară – agricultura, că noi n-am avut proiect de țară altul decât intrarea în NATO și UE, dar agricultura e singura ramură care ar putea relansa România.

Doi – am trecut irigațiile. Avem 1075 km de Dunăre...

Trei: Registrul agricol informatizat.

Patru: Cadastru.

Cinci: Tinerii fermieri. Eu am dat, în 2014, chestiunea cu 50 de hectare și ei au preluat-o că or să dea 50 de hectare la tinerii specialiști, dar n-au de unde! Eu am introdus-o cu alt sens, la terminarea facultății, fiecare absolvent să aibă stagiatură de 2 ani – că tot îi plătește statul, ca șomeri, și apare umilitor, tânăr, ai terminat facultatea și iei șomaj – și obligă-l să meargă într-o fermă mare, noi avem cam la 3.000 de ferme cu peste 100 de hectare, acolo el va lua în primire 50 de hectare și va ține evidența cheltuielilor, va fi ca proiectul lui. Ce înseamnă cheltuieli și venituri pe 50 de hectare, asta am spus eu atunci, și el va ști exact care este circuitul banilor. Și dacă e bun și-i place munca, îl oprește fermierul mare, că toți fermierii sunt îmbătrâniți, au nevoie de tineri.

Deci punctele forte sunt astea: irigații, registrul agricol, cadastru și tinerii fermieri.

Reporter: Am înțeles ce ați ales din toată povestea asta, mai cochetați și cu celelalte. Ce și-ar dori Nicu Sterghiu în continuare?

Nicolae Sterghiu: Sănătate. Ca să pot ajuta familia, deci eu mai am 4 ani de rambursat creditul și de reparat și clădirea, fiindcă vreau să facă fata ce vrea din clădire, poate să fie spații de birouri, pentru cabinete medicale, e în centrul Constanței, e ok, și să aibă un venit al ei sigur, lunar, o chirie care va fi.

Reporter: Dacă ați fi să vă gândiți, ce ați regreta uitându-vă în urmă?

Nicolae Sterghiu: Regret faptul că n-am plecat în 2007 și n-am venit aici. Era o doamnă care ne dădea viza, ea mi-a spus: rămâi la audit, fiindcă ăștia, după ce pleci tu, vor începe atacuri la tine și te vor controla... rămâi aici să le răspunzi, că dacă ești plecat n-ai cum să le răspunzi. Și atunci când m-au chemat și mi-au spus: alege ce vrei, zic: nu pot, că apare principiul dominoului. Trec ca adjunct și încet așa, până jos, câte unul schimbat. Și dacă merge treaba, lumea e obișnuită, zice: „Merge datorită lui Sterghiu”, dacă nu merge, „sabotează Sterghiu”. „Eu plec la audit...”. Și s-a făcut imediat serviciul, dar am rămas pentru motivul că erau două neîmpliniri ale mele atunci, dar n-aveam cum să le fac. Deci avansul pe 15 octombrie și controlul trebuia terminat pe 30. Toată lumea a plecat în concedii și s-a ținut controlul până în primăvară.

Reporter: Mai aveți astăzi neîmpliniri?

Nicolae Sterghiu: Nu. În afară de sănătate... nu. Neîmplinirea e că n-am continuat cu politica. E un microb. Eu am un stră-străbunic împușcat, deodată cu stră-străbunicul Simonei Halep, în 1912, de comitagii bulgari, în Macedonia, atunci erau războaiele balcanice și amândoi au fost împușcați. Pe o treabă neclară, dar eu știu ce era: era transport de arme, Rusia ducea arme în Peninsula Balcanică pentru a revendica zona și... mă rog, asta e. Și cred că e microbul ăla care se transmite, chiar i-am reproșat străbunicului meu care a rămas, deci tatăl lui, zic: „Cum de n-ai făcut tu în perioada ’30-’40 politică?”. Zice: „N-aveam cum. A murit tata, aveam patru surori, trebuia să le fac rostul lor. Eu aveam trei copii, fratele meu, împușcat și el, avea două fete...”, familia a fost pe primul loc.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

2020 s-a dovedit a fi un an plin de încercări. Și nu doar pentru agricultură, ci pentru toate sectoarele economiei. Și nu doar în România, ci în întreaga lume. În agricultură, pandemia generată de COVID-19 și seceta fac ravagii. Însă fermierii merg mai departe, încearcă să găsească soluții la toate problemele. Și parcă mai mult decât în trecut, anul acesta i-a adus pe fermieri mai aproape de organizațiile profesionale. Poate și pentru că în momente grele se vede că unirea face puterea, iar unele dintre asociații sunt la modul real alături de agricultori, cum este cazul Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, cu al cărui director executiv – Florian Ciolacu – am abordat subiectele fierbinți ale anului.

„Pactul Ecologic European şi noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi trecerea către o tehnologie avansată.”

Reporter: Pentru agricultura autohtonă continuă problemele. Producătorii sunt într-o situație deosebită. Practic, întreaga Românie trebuie relansată, îndeosebi agricultura. Clubul Fermierilor Români are un plan de relansare economică?

Florian Ciolacu: Avem şi facem tot ce putem pentru a sprijini cu analize şi cu argumente ştiinţifice, tehnice, de model economic ceea ce Ministerul Agriculturii este îndreptăţit şi responsabil să facă: relansarea economică a României pe domeniul agriculturii. Aminteați de un an dificil, evident, este subiectul principal al oricărei persoane care în momentul acesta are o afacere în agricultură, este un an afectat de pandemia COVID-19, de opririle unor fluxuri de producţie, de izolarea care a fost impusă, apoi seceta care are un efect extrem de negativ nu doar asupra cifrei de afaceri a acestui an, ci, din analizele noastre, asupra cărora o să revin imediat, ci și asupra anului agricol 2020-2021. Planurile noastre se concentrează pe a sprijini activitatea MADR cu argumente şi analize pentru a lansa măsuri imediate, cu efect important asupra întregului sistem. Şi aici, dacă-mi permiteţi, Planul European de Relansare Economică este probabil cel mai ambiţios plan pe care Uniunea Europeană l-a lansat după al Doilea Război Mondial, privind repunerea în funcţiune a motoarelor economice ale fiecărei ţări în parte şi ale Uniunii în ansamblu. Agricultura – şi e un lucru pe care trebuie să-l folosim şi să-l valorificăm la maximum – are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combatere a eroziunii solului. Lucrul ăsta era la începutul anului 2020 inimaginabil din punctul de vedere al bugetului disponibil, acum e o realitate pe care trebuie să o tratăm cu cea mai mare seriozitate. Noi, Clubul, am contribuit la decizia ministerului de a pune în acest plan componenta desecare-drenaj prin faptul că am pus la dispoziţie un studiu extrem de bine detaliat pe argumente ştiinţifice în domeniul combaterii eroziunii solului, în domeniul randamentelor de producţie, în domeniul păstrării biodiversităţii, fapt care ne-a confirmat că asociaţiile, lucrând în mod operativ, dar şi foarte focalizat pe teme pe care ministerul să le preia şi să le pună în agenda de acţiune, pot împreună – asociaţiile şi Ministerul Agriculturii sau Guvernul – să creeze acea situaţie favorabilă ultimilor beneficiari, în cazul ăsta, al fermierilor. Ministerul Agriculturii lucrează acum şi suntem în legătură permanentă cu responsabilii din minister, începând cu ministrul Adrian Oros, pentru definirea detaliată a acestui Plan de Relansare Economică, a măsurilor care vor fi cuprinse, avem propunere internă a Clubului pentru a face şi alte studii în afara celui la care m-am referit mai devreme privind refacerea infrastructurii de desecare-drenaj la nivel naţional. Trebuie să înţelegem următorul lucru: toată agricultura, care este probabil ramura economică cu cel mai înalt grad de risc care se poate materializa, trebuie gândită strategic, în perspectiva dezvoltării şi asigurării stabilităţii firmelor. Analizele noastre actuale privind impactul pandemiei, privind impactul secetei asupra fermierilor arată un handicap major cu care ei pornesc în anul agricol 2020-2021. Sunt balanţe negative pe care noi le anticipăm la finalul anului agricol 2020-2021 prin faptul că la pierderile înregistrate în anul 2020, din secetă şi pandemie, din anul agricol actual, se adaugă reticenţa fermierilor de a investi, de a pune mai multă tehnologie, inputuri în producţia lor, în condiţiile de risc – asta se întâmplă: când eşti la risc, te gândeşti cum să-ţi reduci posibilele pierderi din viitor, de aici reticenţa asta.

Reporter: Am auzit foarte mulţi fermieri spunând că, în condiţiile în care seceta continuă în această toamnă şi nu plouă pentru a asigura un necesar de umiditate pentru răsărire, nu mai seamănă, nici măcar partea de pregătire a terenului nu o mai fac, pentru că este mare consumatoare de combustibil şi, evident, investiţia pentru pregătire – nu numai pentru însămânţat – este destul de mare.

Florian Ciolacu: Deci pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate. Gândiţi-vă la o transferare a datoriilor înregistrate în acest an de către fermieri în anul următor, pe o producţie la risc de a fi iar subiectul unei secete, al unei producţii mai mici, pentru că dacă nu faci tehnologie şi nu pui tehnologie, nu poţi să te aştepţi ca producţia să fie cu un randament mare, şi cel mai rău lucru care se poate întâmpla este intrarea în faliment, în instabilitate financiară a unui număr de firme care, însumate, pun în situație de risc întregul sistem.

Datorii mari, transferate de la un an agricol la altul

Reporter: Ați făcut împreună cu colegii dvs. din Clubul Fermierilor Români un calcul în ceea ce priveşte producţiile medii pe care le-au obţinut sau pierderile pe care le-au avut fermierii în anul agricol 2019-2020, şi pe culturile de toamnă, şi pe cele înfiinţate în primăvară? La ce concluzie aţi ajuns în ceea ce priveşte pierderile şi riscurile pentru anul următor?

Florian Ciolacu: Faptul că se transferă o datorie din 2020 în 2021, faptul că fermierii pun la îndoială sau se întreabă dacă să mai investească aşa cum investeau în trecut şi probabilitatea intrării în instabilitate financiară sau chiar faliment a firmelor, toate astea se bazează pe o analiză pe care am făcut-o ținând cont de mai mulţi parametri. Unul dintre parametri a fost un calcul al lipsei veniturilor din cauza secetei şi a pandemiei, şi am estimat noi la mai mult de șase miliarde de lei această lipsă. Deci, în agricultură, banii pe care-i vedeam reinvestiţi în dezvoltarea lucrărilor agricole, a veniturilor agricole, vorbim de mai mult de șase miliarde de lei, deci mai mult de un miliard de euro s-au pierdut. De ce? Cele 1,2 milioane de hectare deja considerate calamitate plus, probabil, alte 700.000-800.000 de hectare cu floarea-soarelui şi porumb, deci vorbim de o suprafaţă calamitată pe care noi am estimat-o în lipsa unor venituri care să reintre în cash-flow-ul fermierilor ca să-i asigure. Vorbim aproape de șase miliarde de lei lipsă! Lucrul ăsta are un impact în tot modelul de business al fermierilor. Gândiţi-vă că, în agricultură, lucrările se fac, de cele mai multe ori, prin creditare. Creditarea şi cumpărarea de inputuri se fac pe o înţelegere şi pe obţinerea unor discounturi care, în condiţiile în care nu se mai îndeplinesc termenii ăştia contractuali, nu mai există. Dintr-odată, fermierul este lovit de pierderea unor discounturi. Toate astea duc la creşterea gradului de îndatorare a fermierilor pe hectar. Creşterea gradului de îndatorare cu perspectiva unui an 2020-2021 cu o producţie mai mică duce din nou la acea posibilă situaţie în care fermierii nu mai investesc în tehnologie la nivelul la care se simţeau în siguranţă, duce la o previziune privind impactul de hectare calamitate în recolta anului 2020-2021, în care noi am identificat doar ca impact – vă dau cifre la nivel naţional, impact pe veniturile totale, de exemplu pe 2,2 milioane de hectare de grâu pe care noi le vedem însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, impactul la nivel naţional în veniturile totale pe cultura de grâu îl vedem de minus 22% şi continuă pentru orz, rapiţă, porumb, o medie naţională de 15%. Deci un impact negativ, o scădere practic a veniturilor. La nivel de hectar, noi am identificat pentru anul 2020-2021, de exemplu pentru grâu, cele 2,2 milioane de hectare înfiinţate, însămânţate, care sperăm să fie însămânţate, vedem o datorie veche pe hectar. Deci din ceea ce oamenii au acumulat ca datorie anul ăsta, şi să zicem că firmele continuă să existe, de 756 de lei pe hectar, care se transferă către anul următor la un randament de 4,73 de tone pe hectar, pe care l-am luat pentru grâu, nu se transferă într-un venit în care să am o balanţă la zero, adică măcar să fiu echilibrat. Nu voi reuşi să recuperez. Voi rămâne cu o datorie transferată de 159-160 de lei pe hectar. Deci problemele de anul ăsta, cu datoriile care se transferă în anul următor...

Reporter: Asta, în condiţiile în care media se apropie de cinci tone la hectar.

Florian Ciolacu: Media se apropie de cinci tone...

Reporter: Dar dacă nu aplicăm tehnologie, nu cred că s-ar ajunge aici. Să sperăm că fermierii vor reuşi să investească în tehnologie, vorbim aici de sămânţă de foarte bună calitate, vorbim de produse de protecţie a plantelor, îngrăşăminte...

Florian Ciolacu: ...inputuri, oameni care să fie plătiţi şi care să urmărească producţia. Anul viitor, trebuie să fim conştienţi şi să fim pregătiţi pentru a ne organiza afacerile în domeniul agricol astfel încât să gestionăm criza de anul ăsta, să aibă efecte cât mai mici în anul 2021. Estimăm șapte milioane de hectare cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă, porumb, floarea-soarelui, însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, în condiţiile transferării unor datorii vechi de mai mult de 700 de euro pe hectar pe aceste hectare, dintre care unele, aţi văzut, sunt calamitate, deci mai mult de două milioane de hectare, transferul cu un randament pe care l-am menţionat mai devreme duce la cuantificarea unei datorii în anul următor de 173 de lei pe hectar. Adică, șapte milioane de hectare nu sunt la zero, ci sunt cu o datorie influențată în particular de datoria mare acumulată în acest an. Asta înseamnă că atât noi, ca organizaţie, cât şi guvernul trebuie să gândească în acel plan de relansare economică care are o perspectivă mare, pentru șapte ani, să refacă infrastructura şi măsuri imediate. De ce? Pentru că agricultura într-adevăr se judecă în cicluri mai lungi. Un an e mai bun, un an e mai prost.

„Agricultura are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combaterea eroziunii solului.”

Reporter: Şi la ce măsuri vă gândiţi, având în vedere că despăgubirea anul ăsta este sub jumătate din pagubă. Care sunt propunerile Clubului pentru relansarea economică?

Florian Ciolacu: Noi am propus şi propunem, şi susţinem, într-o comunicare directă cu ministerul, că el este cel care pune în aplicare şi Politica Agricolă Comună, şi politica naţională, măsuri de ajutor de stat, dar care nu sunt, din păcate, suficiente să rezolve această problemă. Asta înseamnă că vedem un consorţiu în care vedem băncile, care sunt principalii finanţatori în agricultură, împreună cu guvernul, ministerul, împreună cu fermierii prin asociaţie, să lucreze împreună astfel încât să creeze planuri de stabilitate financiară pentru firmele din agricultură, adaptate astfel încât să le sprijinim să-şi continue activitatea, în speranţa că aplicând tehnologie într-un an mai bun şi un viitor cu o infrastructură care să nu mai pună la risc, aşa cum a fost anul ăsta infrastructura de irigaţii, care a pus la risc două milioane de hectare, să reuşim să asigurăm o agricultură care să-şi crească performanţa. Ce facem noi, ca organizaţie? Dincolo de propunerile pe care le analizăm şi le transmitem către guvern, sunt programe de informare şi de formare, şi de reprezentare pentru fermieri. Programe de informare pentru că, acolo unde se întâmplă un rău, poate răul acela ar putea să fie mai mic dacă fermierul cunoaşte un model de bună practică pe care noi îl facem cunoscut. Adică, avem fermieri care reuşesc să-şi gestioneze, şi contează fiecare procent cum ştii să-l gestionezi, să nu devină o pierdere, şi facem o popularizare, o cunoaştere, o informare a fermierilor privind modelele astea de bună practică, cum s-au organizat. Pe partea de formare, ţinta noastră o reprezintă în particular tinerii. Evident, acum încercăm să ne adaptăm capacităţile noastre de a face cursuri pentru formare pentru fermieri, pentru nevoile lor imediate şi pentru alte categorii, nu doar tineri, în contextul menţionat.

Pe zona de asigurare, ştiţi, Clubul are un broker de asigurare.

Să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile

Reporter: Având în vedere că am trecut printr-un an dificil, urmează un altul şi mai dificil, în condiţiile în care există această lipsă financiară. Am discutat de foarte multe ori de lipsa asigurărilor pe piaţă, de lipsa unor contracte rezonabile de vânzare a producţiei între fermieri şi comercianți. Aţi demarat în anul acesta două proiecte interesante și utile pentru fermieri. Dezvoltaţi puţin.

Florian Ciolacu: Am lansat două proiecte, anul ăsta, erau planificate ca ajutor concret pentru fermieri. Adică, dincolo de informare, formare şi reprezentare, ţinta noastră este să-i sprijinim pe fermierii membri ai Clubului Fermierilor Români, dar şi pe oricare dintre fermierii români, să devină mai performanți. Mai performant înseamnă, în primul rând – vedeţi pandemia şi cu seceta –, să-şi gestioneze mai bine riscurile. Şi aici am venit cu ideea de a ne implica, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor, într-un broker de asigurare de agricultură, să-şi valorifice mai bine producţia – şi aici am creat acest serviciu de brokeraj de cereale, pe care o să-l dezvolt imediat. Deci, să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile, să-ţi valorifici mai bine producţia, iar în ciclul ăsta de producţie să sprijinim fermierul cu informaţii şi în viitor, sper, cu o consiliere bine structurată pe ce înseamnă tehnologie avansată pentru agricultură. Fermierii români ştiu să facă agricultură, ce vrem noi este să-i sprijinim ca, împreună şi prin exemple ale unor fermieri care reuşesc să treacă la ceea ce denumim noi agricultură 4.0, pentru care România este pregătită, să facă un salt care să facă diferenţa faţă de perioada anterioară şi cu implicaţii foarte bune. Acum, întorcându-mă la gestiunea riscurilor, brokerul fermierilor – deci fermierii au un broker al lor, Clubul Fermierilor Români – Broker de Asigurare. Este un serviciu de siguranţă pentru fermieri în negocierea unor condiţii adaptate businessului lor, pentru asigurare. Asigurarea, vedeţi, devine atât de importantă. Există şi o măsură de sprijin din partea guvernului cu bani europeni de a subvenţiona poliţa de asigurare pe care fermierii o încheie cu asigurătorii. Ce am făcut noi a fost să negociem şi să sprijinim AFIR şi Ministerul Agriculturii să ia măsuri pentru simplificarea procedurilor privind încheierea acestor proiecte de subvenţionare a poliţei, să fim cât mai aproape de fermieri să le oferim aceste servicii, să-i consiliem în încheierea poliţei, să-i consiliem în cazul în care sunt într-o problemă pentru despăgubiri, care intră sub incidenţa poliţei. Lucrul ăsta devine esenţial. Anul ăsta, a fost mult de lucru, brokerul de asigurare oficial, Clubul, a intrat ca acţionar după decizia ASF-ului de a ne permite lucrul ăsta, deci la începutul lunii iulie, oficial. Lucrul ăsta deja se vede, sunt foarte mulţi fermieri care s-au adresat brokerului, şi încurajez toţi fermierii, membri de club sau non-membri, să folosească serviciile specializate ale unui broker de asigurare care reprezintă interesele lor; şi, suplimentar, reiau un lucru pe care l-am spus în trecut: tot ce înseamnă profituri în mod transparent, lizibil, al acestui broker se duce în programele Clubului. Deci tot ce înseamnă profit se duce în programele Clubului, adică în programul pentru pregătire de tineri, în programul de reprezentare, în programul de informare, în programul de consiliere. Brokerul de asigurare are o cotă de piaţă de 12% şi sperăm ca românii care lucrează în agricultură să-şi asigure culturile. Este un instrument de gestiune a riscului pe care nu putem să-l mai evităm în momentul acesta şi în condiţiile astea.

Reporter: Acum, toţi fermierii spun „cum fac eu cu seceta?”

Florian Ciolacu: Există şi asigurări pentru secetă disponibile, noi încercăm prin toate mijloacele să le facem cunoscute: buletine de informare, telefoane, eu discut cu fermieri şi le explic care sunt condiţiile, avem o echipă formată din 15 persoane care sunt în permanent contact la nivelul întregii ţări cu fermierii, avem un plan pentru creşterea numărului celor care lucrează în acest broker de asigurare. Avem o relaţie cu asigurătorii, trebuie să înţelegem că e un moment în care pe de o parte există această subvenţie pe care fondurile europene o permit pentru poliţa de asigurare, pe de altă parte, toate condiţiile şi situaţia schimbărilor climatice, şi impactul asupra agriculturii trebuie să ne facă pe toţi să conştientizăm importanţa unui astfel de instrument de gestiune a riscului. Și în viitor de ce să nu vorbim de crearea acelui Fond Mutual pentru fermieri, care să acţioneze ca un instrument pentru asigurarea stabilităţii financiare. Din ce în ce mai mult vorbim de stabilitate financiară, iar mesajele noastre către fermieri, dar în egală măsură şi către guvern, atrag atenția că agricultura este strategică. Şi aici nu vorbim despre un sector economic din zona de lux. Vorbim de un sector economic din zona alimentării populaţiei, a securităţii alimentării populaţiei; vorbim de un sector economic care angajează un procent foarte mare din forţa de muncă activă a României. Deci, brokerul de asigurare pentru agricultură este o componentă, un instrument pe care noi, Clubul, l-am pus la dispoziţia tuturor fermierilor români de a avea servicii în care ei să aibă încredere că poliţele de asigurare pe care le încheie vor fi respectate, că banii pe care-i plătesc se întorc, în cazul în care se întâmplă ceva.

„Pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate.”

Reporter: Un alt proiect al dvs. este acela al brokerului de cereale, un proiect nou, implementat în această vară de Clubul Fermierilor Români. Aşadar, a început şi proiectul acesta. Funcţionează?

Florian Ciolacu: A început proiectul, funcţionează – n-aş spune că neaşteptat de bine, aş spune bine, asta înseamnă că atunci când fermierii deleagă către un broker, către o terţă persoană negocierea unor condiţii contractuale pentru valorificarea cât mai bună a producţiei lor, ei au încredere. Ăsta este semnul de încredere. Acum: ce face brokerul de cereale? Are două servicii la fel de importante. Primul serviciu este un serviciu de informare a fermierilor: un om informat e un om puternic, asta s-a auzit de foarte multe ori, s-a pierdut în prea multele utilizări expresia asta. Dar realitatea este că rapoartele de piaţă de cereale pe care noi le transmitem săptămânal către fermieri, şi nu doar către fermieri, şi către traderi, către Guvernul României, către Preşedinţie, către Comisiile de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat, fac o radiografie săptămânală a pieţei cerealelor, reprezintă informaţia pe care fermierii s-o folosească ca să decidă ce fac: vând – nu vând; nu vând – aşteaptă; cât îi costă? Ăsta e primul serviciu şi are o audienţă extrem de mare, adică vreau să vă spun că a depăşit urmărirea buletinelor informative ale Clubului privind problemele europene sau naţionale. Al doilea serviciu este un serviciu unu la unu cu fermierii. Noi am încheiat deja, şi avem, cred, mai mult de o sută de mii de tone tranzacţionale, contracte individuale cu fermieri, contracte pentru care noi, Clubul, avem un consultant senior pentru a face asta. Oferim servicii care sunt aşa: în plan comercial – contractare –, în plan juridic – pentru că toţi termenii de acolo pot avea elemente care să-i pună în dificultate şi de ce să fie în dificultate când lucrurile pot fi gestionate prin acest document de contractare –, şi consiliere privind valorificarea producţiei.

Noi reprezentăm fermierii, asta este clar. În acelaşi timp, noi trebuie să ţinem cont de un echilibru între fermieri şi traderi, astfel încât lucrurile astea să continue şi la anul, şi în anii următori. Există pentru serviciul ăsta specializat un cost pentru fiecare tonă tranzacţionată pe care fermierii îl plătesc pentru traderi, cost de 2 lei pe tonă, care nu se întoarce în Club, ci noi avem un contract back-to-back cu acest consultant senior, astfel încât pentru noi nu creăm beneficii pentru Club, vrem să oferim beneficii pentru fermieri şi în zona asta comercială, şi în acelaşi timp să-i informăm, să-i formăm pentru a înţelege că un contract bine scris şi bine făcut are valoarea egală cu un câştig pe care ei îl au, procentual, în valorificarea producţiei lor. Deci am lansat şi iniţiativa creării unor loturi, pentru a negocia mai bine cantităţi mai mari; există aderenţă la aceste idei, există multe contracte individuale care au fost semnate, onorate şi finalizate bine aceste condiţii, există şi sprijin pentru a renegocia anumite clauze contractuale, cred că ăsta reprezintă un serviciu cu valoare adăugată importantă. Deci, pe lângă brokerul de asigurare agricolă, brokerul de cereale, noi vrem să venim în viitor, şi pregătim asta cu un serviciu de consiliere pentru fermieri. Ţineţi cont, vă rog, că această consiliere agricolă devine obligatorie prin viitoarea PAC, pentru acordarea subvenţiei. Adică, deja se trece într-o obligativitate de a face performanţă.

De fapt, Pactul Ecologic European şi noua Politică Agricolă Comună se sintetizează astfel, pe înţelesul tuturor: este o dezintensificare a agriculturii. Deci, UE, Comisia Europeană, Consiliul, Parlamentul susţin trecerea agriculturii europene, prin instrumentul ăsta comun care se numeşte Politica Agricolă Comună, la alte condiţii, care echivalează cu dezintensificarea. Nu mai e important să obții producţii mari la hectar, ci producţii care să aibă trasabilitate, să ştii ce s-a pus şi cât s-a folosit pe zona de inputuri, producţii care să ţină cont de mediu şi de refacerea biodiversităţii. Poate că la noi în ţară problemele astea nu sunt la fel de mari ca în vestul Europei, dar făcând parte dintr-un bloc comun european, trebuie să le respectăm. Toţi indicatorii din Pactul Ecologic European sunt indicatori care trebuie puşi în nişte norme metodologice de aplicare şi reflectaţi în politicile naţionale. Nu s-a stabilit cum să se facă asta, s-a amânat o decizie în sensul ăsta.

Tineri Lideri pentru Agricultură

Reporter: Vom reveni la politicile agricole europene, dar haideți să mai amintim un proiect frumos al Clubului, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care a început anul trecut, a dat roade şi urmează o altă serie de tineri să intre în acest program.

Florian Ciolacu: În acest program sunt tineri fermieri, până în 35 de ani, dar atenţie, în program, aşa cum noi l-am gândit şi a început, un ciclu s-a desfăşurat deja, nu au fost doar copii de fermieri care lucrează în fermă ori au absolvit școli cu profil agricol, nu, sunt jurişti, sunt absolvenţi de ASE, sunt copii de fermieri care au preluat deja o parte din activitatea fermei în responsabilitate, sunt alţii care nu au preluat, dar se pregătesc; vedeţi, problema succesiunii. Toate lucrurile astea ne-au determinat pe noi să gândim programul ca unul de a pregăti lideri şi din perspectiva asigurării succesiunii în fermă, dar la un nivel superior – următorul nivel, pentru că tinerii sunt cei care absorb mai bine şi tehnologia, şi modele de afaceri, şi pe zona de reprezentare. Şi, atunci, am deschis plaja profesiilor – dar asociate fermei – către copii de fermieri care sunt jurişti sau sunt economişti, astfel încât să putem să avem în viitor, dar în viitorul rapid, imediat, oameni care au trecut prin acest curs şi care pot oricând să fie cei care să reprezinte interesele fermierilor: la nivel zonal, la nivel regional, la nivel naţional, la Bruxelles. Acum, într-adevăr, vrem să extindem numărul cursanților. Pe pagina noastră de internet, www.cfro.ro, este o pagină dedicată programului Tineri Lideri pentru Agricultură, unde sunt imagini cu tinerii din ciclul 2019-2020, cursurile care au fost făcute, de la Conferinţa Naţională de lansare şi invitaţia pentru a se înscrie în acest program. Programul este gratuit, cursurile sunt gratuite pentru cei care se înscriu. Deci nu plătesc. Noi am selectat un număr de cursuri, pe parcursul a două etape din trei ale acestui proiect, cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi formatori din România. Programul pe care-l facem noi nu e strict unul de a pregăti fermieri să facă agricultură mai bine, ci şi reprezentare, şi atunci îi pregătim şi în domeniul vorbitului în public, în domeniul managementului timpului, în domeniul managementul proiectului, în diplomaţie şi protocol, în domenii care ţin de înţelegerea instituţiilor româneşti şi europene care gestionează agricultura.

Un studiu făcut anul trecut de Consiliul european al tinerilor fermieri – deci european, la nivel european – arăta primele probleme pe care tinerii le văd în a-şi creşte afacerea. Şi prima era un venit echitabil, adică agricultura să fie mai bine răsplătită, al doilea era accesul la teren, adică să poată să aibă acces la terenul agricol, şi al treilea era reducerea birocraţiei.

Tinerii care au făcut parte din primul ciclu au făcut cursuri extraordinare, ceea ce ei declară după desfăşurarea acestor cursuri confirmă că ele au fost şi sunt de ajutor pentru ei. Cum le va folosi fiecare? Noi, trebuie să ştiţi că urmărim asta, vrem să creăm cu aceşti tineri şi o reţea a tinerilor care urmăresc promovarea agriculturii, astfel încât ei să discute între ei. Asta face un Club de afaceri: să pună oamenii împreună, să-şi împărtăşească bunele realizări, astfel încât să reuşească să facă mai bine; să beneficieze de informaţii care să le aducă un plus la afacere sau de o consiliere juridică, sau de un sfat economic. Ne extindem numărul, adică vor fi două serii cel puţin, anul ăsta, or să fie desfăşurate într-un regim şi online, şi faţă în faţă, direct, noi preferăm faţă în faţă – şi ei, tinerii, preferă faţă în faţă. Sunt cursuri, un modul cu ce vă spuneam mai devreme, management, timp, proiecte; este un modul dedicat cunoaşterii mai bine a problemelor de Cod fiscal din România şi a problemelor juridice, deci o aprofundare făcută de doi consultanţi români, şi al treilea modul se referă la stagii de internship. Şi, ştiţi bine, noi am trimis la Bruxelles tineri, la Reprezentanţa României pe lângă Comisia Europeană, am trimis la firme care au reprezentanţe la Bruxelles, corporaţii internaţionale; avem o înţelegere cu Ministerul Agriculturii, cu Comisiile de Agricultură din Parlament, cu instituţiile din subordinea MADR, APIA, AFIR, pentru a trimite tineri pentru scurte stagii, ca să înţeleagă cum funcţionează, sau la alte firme din domeniul agriculturii, pentru cei care sunt interesaţi mai mult de tehnologie, de agricultură. Ne extindem numărul, vrem să fie toţi parte dintr-o reţea de tineri, să comunice între ei, vrem să-şi asume responsabilități, vrem să îşi dea proba implicării lor prin numărul de discuţii şi participări la şedinţe pe care ei le au la nivel local, la nivel regional sau la nivel naţional, astfel încât programul acesta să crească.

Trebuie să trecem de la cantitate la calitate

Reporter: Să revenim la Pactul Verde European. Problema este că, iată, şi Comisia Europeană şi-a dat seama că lucrurile nu pot fi făcute foarte repede fără o consultare publică şi tocmai de aceea, recent, a lansat o consultare publică. Totodată, a anunţat că se amână până la 1 ianuarie 2022 implementarea legislaţiei, practic se doreşte ca 25% din suprafaţa agricolă să se cultive în regim ecologic până în 2030. Sigur că în spate trebuie să stea o legislaţie şi un cadru juridic foarte bine documentat şi de asta s-a şi amânat implementarea. Cum vedeţi lucrurile acestea? Pentru că Green Deal şi strategia aceasta de la fermă la consumator presupune multe, multe „dedesubturi” şi multă legislaţie care va trebui să stea în spatele unor strategii care n-au fost foarte bine documentate la momentul lansării lor.

Florian Ciolacu: Pactul Ecologic European este un program-cadru. În programul ăsta cadru există mai multe componente care sunt deja emise de către Comisie şi unele trecute prin discuţii în Parlamentul European sau în discuţii la Consiliul European. Şi mă refer aici la protocolul privind biodiversitatea, şi mă refer la acordul pe care l-aţi menţionat, „de la fermă la consumator”, „de la fermă la furculiţă”. Mai este componenta de Politică Agricolă Comună, componenta de mediu. Toţi ştim şi am spus, 30% din bugetul PAC va fi alocat pe măsuri de mediu, care au legătură, evident, cu agricultura. Deci vorbim acum de trei piloni mari ai Pactului Ecologic European. Deci Pactul este o viziune, este un concept, este un cadru. În cadrul ăsta sunt nişte planuri. În planurile alea vor trebui stabilite nişte măsuri care nu s-au luat până acum. Acum, plângerea noastră, în principal ca asociaţie, lucru pe care l-am făcut şi în România, dar şi la Bruxelles, direct, dar şi prin apartenenţa noastră la Organizaţia europeană a proprietarilor de teren agricol, deci la ELO, a fost următoarea: Pactul Ecologic European prin aceste trei componente nu are o analiză de impact economic a măsurilor enunţate deja cu cifre concrete: 50% reducerea pesticidelor cu impact de mediu, 50% reducerea îngrăşămintelor, 25% trecere în ecologic, 10% din teren să nu fie cultivat. Deci sunt multe măsuri cu nişte indicatori bine stabiliţi acolo, care nu au o analiză economică. Lucru pe care nu doar noi, ci multe asociaţii l-au cerut. Şi ţări l-au cerut. Problema agriculturii şi a respectării mediului este conştientizată. Cred că 80% din relaţia cu mediul este gestionată prin agricultură. Dar asta nu înseamnă că fermierii sunt primii vinovaţi de problemele cu care mediul se confruntă acum şi care se reflectă şi asupra lor.

Reporter: Avem şi transportatorii, avem multe alte cauze.

Florian Ciolacu: Problema este că măsurile de mediu au un impact asupra randamentului, deci trebuie schimbat, adaptat şi de aia vorbim de performanţă, de tehnologie şi agricultură digitală, cu impact asupra modelului de afaceri, că trebuie regândit; impactul este pe toată trasabilitatea asta de producţie şi produs final care ajunge pe piaţă, astfel încât să nu se creeze artificial o competiţie neloială între firme, ferme care declară că fac agricultură ecologică, dar nu fac şi iau subvenţii suplimentare faţă de unii care fac, şi atunci este o competiţie inegală. Toate lucrurile astea trebuie susţinute financiar. Chiar punând la dispoziţie aceşti bani, această sumă de care vorbeam, din PAC, în momentul acesta alte finanţări sunt în discuţie pentru punerea în aplicare, că dacă vii să pui condiţii, trebuie să vii cu bani ca să susţii, ca fermierii să le adopte.

Reporter: Corect, şi diferenţa de randament care va exista.

Florian Ciolacu: Ai o diferenţă de randament şi amintiţi-vă ce spuneam mai devreme de dezintensificarea agriculturii. Nu va mai fi un obiectiv al UE să aibă producţii mari – că aici să ştiţi că este o temă foarte sensibilă, pe care nu ştiu dacă au analizat-o economic.

Pactul Ecologic European mai are nişte componente, pe lângă astea care ţin de schimbarea în agricultură ca să respecţi mediul. Este o schimbare la nivelul dietei cetăţeanului european, adică să mănânce de calitate şi mai puţin. Sunt lucruri care într-adevăr, la nivel conceptual, se îmbină, dar la nivel practic...

Reporter: Va trebui asigurat şi venitul pe care cetăţeanul european va trebui să-l aibă pentru a cumpăra mai puţin şi mai scump.

Florian Ciolacu: Fără să creezi o discriminare în accesul la alimente. Aici este problema. Fără să creezi o discriminare la accesul la alimente. Acum, noi, ca ţară, e clar că suntem un jucător în domeniul agricol. Trebuie să trecem de la producţia mare la o producţie de calitate, şi producţia de calitate să fie transferată către procesare, astfel încât să creştem valoarea adăugată în partea de PIB pe care agricultura o are drept contribuţie la PIB. Problema este că toate lucrurile astea din Pactul Ecologic şi din noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi o trecere către o tehnologie avansată, pentru care pot să spun că nu te aşteaptă nimeni. Nu ne aşteaptă nimeni într-o competiţie europeană şi regională în a vinde produsele din agricultură, nu ne aşteaptă nimeni ca să ajungem şi noi din urmă pe cei care au deja tehnologiile astea. Şi atunci, având în vedere cei 30% bani care sunt alocaţi pe mediu din PAC, va fi foarte complex şi provocator să găsim proiectele, ca să-i alocăm cum trebuie. Aici venim şi noi şi spunem: domnule ministru – Minister, Guvern – aceste măsuri se încadrează bine în a fi finanţate prin aceşti bani alocaţi pe mediu, ca să vină către fermieri, să-i ajute, într-o perioadă ca asta să nu dispară; să-i ajute să se reorganizeze – e clar că e un moment pe care noi îl strigăm de un an şi jumătate de când funcţionăm, e un  moment de schimbare, se schimbă, s‑au schimbat lucrurile, nu mai avem gândirea de a respecta nişte reguli pe care Comisia, Uniunea ni le impun, ci de a urmări realizarea unor indicatori. Asta este o responsabilitate a ţării, o responsabilitate care se transferă către individ, pe nişte condiţii mai grele, în care Comisia, Uniunea îmi spun să fac mai bine, mai mult în sensul că ecologic oricum am randamentul mai scăzut, cu bani mai puţini, pentru că bugetul pe PAC scade totuşi şi pe pilonul I, şi pe pilonul II. În particular, pentru România nu scade pe pilonul I, plăţile directe, pentru că prin convergenţă am câştigat nişte bani pe hectar – asta e altceva, dar el scade la nivelul Uniunii Europene.

Reporter: Foarte puţin. Noi am avut 190, urmează 200 și un pic de euro.

Florian Ciolacu: 205 euro/ha, da. Acum, pe toate schimbările astea la nivel european pe zona de ecologic-mediu, care au impactul cel mai mare în agricultură, suntem obligaţi să le vedem ca pe nişte oportunităţi. Asta înseamnă că în modul în care noi gândim trebuie să vedem cum valorificăm fiecare centimă pusă într-un buget şi să ajungă în buzunarele fermierilor, atingând acei indicatori pe care noi trebuie să ni-i stabilim. Şi ajungem la plan naţional strategic. Noi trebuie să ne implicăm, şi ne implicăm în elaborarea legislaţiei în domeniu şi în consultările pe care Comisia le-a lansat. Încă o dată spun: direct, prin luări de poziţii, prin note pe care le trimitem la Bruxelles, şi prin ELO, care e organizaţia din care şi noi facem parte de la jumătatea acestui an.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Chiar dacă ne-am obișnuit să considerăm evenimentele de prezentare de la sfârșit de campanie agricolă ca pe o sărbătoare, anul acesta am fost nevoiți să lăsăm rutina la o parte și să privim cu tristețe recolta obținută, prea mică pentru niște investiții așa de mari. Nu doar că nu a avut ce prezenta în această a unsprezecea ediție a Zilei Porumbului de la Orezu fermierul Nicolae Sitaru, dar a fost nevoit să o facă online, știute fiind restricțiile unui an de pomină.

Anul 2020 va rămâne în memoria multor fermieri nu doar ca un an al pandemiei, al restricțiilor de circulație și comunicare directă, ci și unul dintre cei mai secetoși ani pe care i-au trăit. Și nu vorbim doar de cei tineri. Bine ar fi dacă se vor putea măcar trage câteva învățături de minte. Să păstrăm, să nu distrugem ceea ce avem, indiferent ce amintire ne provoacă construcția respectivă, și mă refer, evident, la sistemele de irigații pe care mulți s-au repezit să le distrugă pentru că fuseseră făcute de „odiosul regim”. La vreme de ananghie bun ar fi fost. Fără îndoială că și nepăsarea celor 30 de ani, de după, au așternut ruina peste ele. Unii au mers împotriva curentului și le-a folosit efortul. Alții nu sunt decât victime. Preiau de-a gata o stare de fapt. Și ar mai fi o învățătură de minte care s-ar cuveni să o avem, aceea de a pune bani albi, deoparte, pentru zile negre, precum cele de azi. Iar cei cu pâinea și cuțitul să înțeleagă că cei care muncesc trebuie să primească și atunci când munca lor s-a năruit și nu a adus folos nimănui. Nu-i iei posibilitatea de a trăi, căci nu va mai avea cine să lucreze în locul lor. Cam astea sunt concluziile unor discuții purtate cu prilejul a ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea porumbului.

Din păcate, așa cum spunea organizatorul, Nicolae Sitaru, a venit vremea să prezentăm și părțile mai puțin bune. „În 10 ediții totdeauna am avut ce arăta, chiar dacă uneori a fost porumb mai puțin, anul ăsta avem și hibrizi care au producție de sub o tonă la hectar – vorbim de condiții la neirigat, așa cum s-a întâmplat în fiecare an –, dar am vrut neapărat să ținem Ziua Porumbului, chiar dacă sunt condițiile astea vitrege, pentru că trebuie să arătăm și bunele, și relele, și întotdeauna trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem, dacă anul ăsta am fost în această situație, poate că în viitor mai putem fi în situații delicate și trebuie să încercăm să învățăm din asta, să vedem ce e de făcut. Și sunt multe lucruri de făcut și nu neapărat cu bani mulți.” Și în discuția pe care am purtat-o cu domnia sa chiar a venit cu câteva propuneri, pe care cei în măsură să le pună în aplicare, ar trebui să le ia în seamă. (Propunerile le-am evidențiat la finalul textului)

Alexandru Stănescu, care și-a exprimat opiniile în calitate de fermier și nu de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, spunea că „e trist ceea ce vedem astăzi aici la domnul Sitaru, am înțeles că producția de porumb este undeva în jurul cantității de două tone. Mi-am adus aminte că am participat și anul trecut la Ziua Porumbului, atunci într-adevăr a fost o zi de sărbătoare, deși Nicolae Sitaru, la vremea respectivă, spunea că e puțin nemulțumit, că prin unele locuri nu prea a plouat, dar făcea producții între 9 și 12 tone. Și încă spunea că e nemulțumit... Bineînțeles că acum nu mai vorbim de mulțumire, că n-ai cum să fii mulțumit cu două tone la hectar, care reprezintă undeva la 10-15% din cheltuiala pe care a făcut-o aici în aceste lanuri de porumb”.

Un alt fermier prezent fizic la eveniment, Mihai Afiliu, spunea că „nu prea e bine ce vedem, în 23 de ani de agricultură așa ceva nu am mai văzut și nu-mi închipuiam că la noi în țară pot fi asemenea culturi”. Mai ales că domnul Afiliu, fermier din zona Buzăului, este din aceeași categorie cu gazda evenimentului, a celor care investesc fără reținere în tehnologia completă a unei culturi.

Situația de prin ferme

Despre propriile producții Nicolae Sitaru nu are doar vorbe de supărare, deși nu lipsesc, pentru că zice că a avut și niște suprafețe ceva mai plouate, la porumb. La grâu însă... „Păioasele au fost afectate mai ales de un îngheț în noaptea de 15-16 martie, pe lângă lipsa totală de apă din sol, un îngheț foarte puternic, venit pe fondul unor culturi nepregătite pentru astfel de șocuri. Deci înghețul a fost cauza care le-a distrus în primă fază și pe urmă n-au avut apă și n-au putut să plece din nou. Spre exemplu, eu am întors 500 de hectare de grâu și pe celelalte 500 am făcut o tonă la hectar. Iar la porumb eu sunt unul dintre fericiții posesori ai unor suprafețe care au fost și plouate mai mult. Și pe suprafețele alea fac ceva porumb și-mi va îmbunătăți media la hectar. Dar am vecini, în imediata apropiere, care nu au cules grâu, nu culeg nici porumb, și sunt mulți. Aici, în județul Ialomița. Dar în Dobrogea nu s-a cules nimic!”

Legat de cauza dezastrului de la păioase, și Mihai Afiliu susține că principala cauză a fost înghețul din primăvară. „Dacă discutăm de păioase, cum a fost aici, cu sub o tonă la hectar, așa a fost și la noi. A fost înghețul ăla... După părerea mea, nu numai lipsa de precipitații a dus la distrugerea culturilor de păioase, de rapiță, ci și înghețul acela. E părerea mea, ca specialist în agricultură.”

Fermierul din județul Buzău, Mihai Afiliu lăsa impresia că e mulțumit că dezastrul în zona lui era mai mic decât ce văzuse aici. „La Buzău e un pic mai bine, în partea de nord a județului, sub dealuri, e un pic mai bine. Și la mine în fermă am așa, dar foarte puțin, am și mai frumoase. Au fost alte precipitații și temperaturile... Dar nu numai acestea au produs fenomenul de distrugere a culturilor, ci și vântul, care în Bărăgan e mai cald și uscat, pârjolind mult mai mult culturile decât la noi în zonă, acolo fiind un pic mai la adăpost. La irigat aproape că sunt normale producțiile.”

Și pentru că a venit vorba despre irigații, am remarcat replica sa de om victorios, care și-a simțit încununat efortul cu acest prilej. „După ce am pățit în 2003, mi-am dat seama că fără sistem de irigații nu pot rezista. Și de atunci am investit continuu, pentru că m-am așteptat la seceta asta. Sincer, nu mă așteptam în halul acesta. Și am reușit să montez de-a lungul timpului 31 de pivoți, irig peste 2.000 de hectare și prin faptul că irig și cu zootehnia pot să mai învârt un an, adică cât de cât... sper să închei în picioare.”

Despre irigații a opinat și Alexandru Stănescu. „Tot timpul am plecat cu speranță, că vă dați seama, când investești în jur de 4000 de lei pe hectar trebuie să ai speranțe și în niciun caz nu să te gândești că anul viitor va mai fi un an ca acesta. E o vorbă românească: după bine vine rău, după rău vine bine, considerăm că anul 2020 a fost un an rău din punct de vedere agricol, sperăm ca anul 2021 să fie un an bun, totuși nu trebuie să mergem numai pe speranțe și trebuie să găsim soluții să irigăm culturile, pentru că, vedeți bine, e posibil să avem alți câțiva ani cu secetă. Și, apropo de irigat, ieri am fost în județul Buzău, am fost la un fermier curajos, zicea el, puțin nebun, care iriga în jur de 70 de hectare de porumb prin picurare. Vă dați seama, s-a întins pe 70 de hectare de porumb, să întinzi instalație de picurare. Era o variantă, era chiar bucuros, pentru că dacă în zona neirigată, în zona lor acolo, făceau tot 2-3 tone la hectar, el spera să închidă, și sigur se închidea, pentru că am văzut și eu cultura irigată, undeva la 14-15 tone la hectar.” Despre o astfel de instalație am scris și noi în revistă, chestiunea este că soluția e cam costisitoare, deși are multe avantaje din punct de vedere ecologic și poate o formă de sprijinire pe viitor s-ar integra la cerințele Uniunii Europene. Poate nu, dar ar fi de studiat.

În ceea ce îl privește pe Mihai Afiliu, care am văzut că se ocupă și cu zootehnia, el are o nemulțumire legată de aceasta, pe care o au, cu siguranță, și alți crescători de animale. „Discutăm de vaca cu lapte, care este specialitatea mea. Vă pot spune că se vrea, dar nu se vrea. Adică, se vrea să facem zootehnie, se vrea să facem vaca cu lapte – care e cea mai grea, „industria grea” a zootehniei, dar la subvenții... eu iau subvenții pe 4% din laptele pe care-l predau. A fost cu data de 2013, atunci dădeam 94.000 de litri de lapte, acum dau 20.000 de litri de lapte.”

Într-adevăr, acestei situații ar trebui găsită grabnic o rezolvare, pentru că sunt și dintre cei care nu mai au vaci, dar primesc în continuare subvenția. Iar următoarea remarcă, ce îi aparține, este justificată și îngrijorătoare: „Rugăm decidenții politici, decidenții țării, să rezolve situația, pentru că... să vă spun, și dvs. știți: unde se câștigă bani, toată lumea vrea să investească, unde se pierd, nu mai investește nimeni.” Iar noi adăugăm că fără subvențiile acestea care echilibrează diferența dintre efortul financiar depus de fermieri și prețul pieței, nu se prea poate rezista și nu e deloc onest să produci lapte și subvenția să o ia altul. În ceea ce privește prețurile, inegalitatea subvențiilor pe o piață liberă duce la un dezechilibru artificial. El crede că și numărul celor care ar produce ar crește, dacă ar fi corect subvenționați. „Nicăieri nu sunt prețurile bune la lapte. Problema e de subvențiile fiecărei țări. De ce noi luăm lapte de la unguri și polonezi? Pentru că acolo sunt subvențiile adecvate și la noi nu. Aici sunt simple lucrurile, dar noi le complicăm. Cum fac ăia lapte? Fac pentru că au subvenții. Dacă eu, care dau 20.000 de litri de lapte, am o subvenție bună, nu v-ați apuca și dvs. din 10.000 de litri să dați 15.000 sau 100.000 de lapte pe zi? Deci toată lumea caută să câștige bani – ce să ne dăm că... dar ați observat și dvs. că noii politicieni cam nu îi suportă pe cei cu fermele mari. Nici n-au venit bine la putere și ne-au vorbit de plafonare – ceea ce s-a renunțat. Deci vă repet: fiecare dacă este subvenționat pentru cât produce, ar fi o ok și toată lumea ar produce în țara asta.”

Prin chichițele asigurărilor

Revenind la Nicolae Sitaru, acesta spune că a avut asigurate culturile înființate în toamnă, dar sunt probleme și aici, o dată în ceea ce privește posibila rambursare din partea Uniunii Europene a 70% din prima de asigurare și a doua oară cu asigurarea propriu-zisă. „Pentru rambursare nici măcar n-am depus actele. N-am putut să depun actele, pentru că întotdeauna când o regulă pare că-i bună trebuie să găsim noi o soluție s-o încurcăm. Pentru că acum, spre exemplu, anul ăsta de grație, 2020, la noi au intervenit niște modificări în declarația de la APIA. Adică, am declarat inițial cum am semănat în toamnă și în primăvară, și după ce am întors culturile respective, până la sfârșitul lui iunie am avut posibilitatea să facem modificările la APIA. Acum, când vrem să depunem aceste cereri de rambursare a 70% pe anumite porțiuni, că nu-i peste tot, a primei de asigurare, softul de la APIA nu recunoaște suprafețele, că trebuia să fii asigurat pe toată suprafața, or, noi am asigurat suprafețele care erau semănate până pe 30 aprilie, că până atunci se face asigurare pentru secetă,  mai târziu nu ți-o mai face. Și dacă eu am modificat în iunie cererea de la APIA, acum softul de la APIA nu recunoaște și nu primește cererea. E românească chestia. Nu putem să declarăm și o să ne împingă la fel ca anul trecut în ultima zi cu declarațiile că modifică pe grabă, și-n ultima zi i se blochează softul și nu mai poți să declari, și gata. Banii de la Uniunea Europeană nu mai vin.”

În ceea ce privește banii de la asigurător, spune că deja a primit niște sume pe o suprafață cu daună totală. Dar e o chestiune care ar trebui studiată pe viitor: „La daună totală – e un truc aici, dar ăsta e produsul și nu vreau să-l critic, că sper să fie și la anul. Toată lumea caută să-și minimizeze riscurile și e normal să facă ceva, e cu franciză 30%, dar problema este următoarea: că franciza aia rămâne la suma asigurată și o asiguri la producție, dar dacă e daună totală scade din deviz franciza aia mare, din producție. Și atunci, dacă spre exemplu eu am cheltuieli directe de 3000 de lei, și-mi scade de la 5500, cât am asigurat eu, franciza de 30%, de la 3000 de lei îmi scade 1650 și rămâi cu 1350. E o chestiune care trebuie reglată, în viitor”.

Oricum speră să mai aibă parte de asigurare pe secetă și la anul, pentru că se teme că fiind o singură companie care a făcut astfel de asigurări, s-ar putea să nu le mai convină. „Din păcate, din ce am discutat cu ei, faptul că anul ăsta nu s-au asigurat decât cei din zona afectată și practic ei sunt în proporție de aproape sută la sută chemați la daune, nu știu la anul dacă le mai vine să mai facă asigurări, dacă vor mai avea acest produs în raft la vânzare.”

Criza va trece, dar cum?

În ceea ce privește demersurile pentru ajutorul pe care îl sperau fermierii din partea statului, Nicolae Sitaru crede că puteau fi și altfel realizate, numai că acum, când e nevoie de ele. „Sigur că e un an complicat și noi înțelegem asta, c-a fost și criza asta Covid, că sunt încasări foarte proaste, dar noi, dacă vrem să avem o continuitate în activitatea agricolă, trebuie să ne uităm la mediul agricol din România și trebuie făcut ceva. Că, altfel, noi vom trece peste criza asta, indiferent ce face guvernul, anul ăsta și la anul, dar depinde cum trecem: trecem cu toate suprafețele lucrate și cu speranța unor producții mari la anul sau trecem cu jumătate din suprafețe lucrate și jumătate nelucrate? Că am mai trecut prin din astea, a mai avut România 4 milioane de hectare nelucrate. Deci noi vrem ca și fermele mai slabe, și fermele mai bune să fie ajutate să treacă peste momentul ăsta greu și poate că soluții erau mai multe. S-a optat pentru soluția asta de ajutor. Se putea opta și pentru o garanție dată pe un termen la fermier care să poată să împrumute și să treacă peste anii ăștia. Datoriile sunt datorii și trebuie plătite, nu neapărat rostogolirea datoriilor vechi. Trebuie văzut ce facem ca fermierii să mai aibă acces la niște resurse, pentru că semănatul din toamnă până la primăvară trebuie să trăiască și, tot așa, le trebuie resurse noi. Și trebuie văzut cum îi trecem dintr-o parte în alta. Și trebuie să fii inventiv și să găsești soluții, că altfel de trecut trecem, dar rămânem cu suprafețe nelucrate sau lucrate prost, și atunci producția de la anul va fi foarte afectată, dacă va fi un an normal, dacă va ploua. Dacă nu va ploua, oricum va fi foarte complicat.”

În final, o părere a noastră, chiar dacă nu e concluzivă. Nu zice nimeni să nu lași piața să decidă ce este valoros și eficient în plan economic, dar nici să te faci că nu vezi dezechilibrele care apar, din varii motive, pe care ai putea să le corectezi intervenind legislativ și administrativ. Este ceea ce toată lumea așteaptă de la un stat responsabil.

Propuneri ale fermierului Nicolae Sitaru

„Cred că reumplerea Bărăganului cu perdele de protecţie ar putea fi făcută fără bani de la stat, dar ca în orice activitate trebuie pus ceva: trebuie pus un zăhărel, trebuie stimulat cumva. Şi eu m-am gândit că s-ar putea face asta dacă am avea nişte reguli stabilite în aşa fel încât perdeaua de protecţie să fie considerată ca orice cultură – ca grâul, ca porumbul, ca soia – pe care o pui şi o desfiinţezi ori de câte ori e nevoie. Pentru că prima condiţie ca să putem face perdele este să nu ceri acordul proprietarului. Dacă mă pui să cer acordul proprietarului, e lucru încheiat – nu se mai face nicio perdea de protecţie. Statul are, de vreo 15 ani, un proiect prin care să împădurească aceste suprafeţe şi n-a împădurit niciun metru, tocmai din cauza faptului că în unele sole trebuie să iei acordul de la sute de proprietari. Și nu acordul ar fi problema, că oamenii nu se opun neapărat, problema este că foarte mulţi nu mai sunt pe aici, sunt plecaţi, şi foarte mulţi proprietari nu au dezbătute succesiunile şi n-ai cui să ceri aprobarea.

Sunt fermieri care au plantat şi au înfiinţat perdele forestiere şi eu sunt unul dintre ei, și acum este primul an în care am putut declara perdelele. Eu am 15 hectare de perdele, poate că până acum puteam să înverzesc toată ferma, dar m-am oprit pentru că nu puteam să declar la APIA suprafeţele pentru care plăteam şi arendă şi pe care le-am şi întreţinut, şi tot timpul ni s a spus că salcâmul este o specie invazivă şi că nu e încurajat să o punem. Anul ăsta, am reuşit să declarăm, s-au modificat nişte lucruri la APIA şi am putut să declarăm.

E un lucru bun şi la înverzire. Dar ca să pui, să dai un imbold plantării acestor perdele, ar trebui să fie considerat de trei ori un hectar de pădure înverzit. Adică pentru un hectar de perdea să-ţi pună trei hectare de înverzire, şi în felul ăsta susţii plantarea pomilor fără să te coste nimic.

Şi mai e un motiv pentru care spun asta: Bărăganul tot este înverzit prin culturile care se înfiinţează de toamna, ele oricum acoperă cel puţin 40% din suprafaţă. Şi înverzind cu culturi în ogor propriu, completând înverzirea cu perdele de protecţie, tot spaţiul ăsta pustiu va fi mobilat altfel şi va arăta mult mai bine. Deci asta ar fi o primă măsură care n-ar costa nimic statul, doar ar pune zăhărel într-o activitate, adică: uite, vă dăm şi o bombonică dacă voi faceţi un efort.”

„Anul ăsta, a fost o secetă pedologică extremă. Dacă ar fi fost să se irige cele 3 milioane de hectare care au fost înfiinţate pe vremea lui Ceauşescu în zonă şi în ţară, precis n-ar fi fost apă. N-ar fi fost apă nici pentru 800.000 de hectare, pentru că anul ăsta s-au irigat abia 200.000 de hectare şi astea au avut sincope. Au fost şi 7-8 udări consistente pe aceeaşi suprafaţă. Şi atunci, dacă e să ne gândim că în viitor frecvenţa anilor secetoşi să fie mai mare, ar trebui să ne gândim la irigaţii într-o altă paradigmă: fie să facem nişte acumulări de apă, să acumulăm iarna şi să avem nişte rezerve în nişte locuri pe care să le folosim vara, ca, de exemplu râul Ialomiţa, care a fost anul ăsta la cotă minimă istorică, dacă puneam toţi motopompe n-aveam ce să tragem. Şi din Dunăre, sub un anumit nivel nici nu-ţi dă voie să scoţi apa. Şi atunci noi ar trebui să gândim un sistem care să creeze nişte rezerve, pe care să le facem când e apă multă şi să le folosim când e apă puţină. Sau să ne gândim la sistemele de irigaţii care folosesc apă mult mai puţină, adică picurare sau asta, dar astea sunt deja mult mai scumpe.

Dar până să ajungem la irigaţii, trebuie să lămurim anumite lucruri: anul ăsta, ni s-a reproşat de către minister că „v-am pus apă pe lângă 800.000 de hectare de teren şi fermierii n-au irigat decât vreo 200.000 de hectare”. Şi ar trebui găsit răspunsul la întrebarea de ce 600.000 de hectare nu s-au irigat, dacă era apă? Poate că n-au avut echipamente, poate că un fermier care trebuie să investească până la 3000 de euro pe hectar se gândeşte de o sută de ori înainte să facă investiţia, că investiţia n-o face pe terenul lui, de regulă, o face pe terenul altuia; la fel ca şi la perdele, ca să treci cu o ţeavă prin pământul altuia trebuie să-i ceri acordul şi n-ai de unde să-l iei, şi e o problemă asta...

Pe urmă, arenda ar trebui să fie un instrument care să încurajeze fermierii să investească, pentru că arenda este un contract care, respectat în mod facultativ, sigur, nu te îmbie nimeni să zici: eu mă apuc de sistem de irigaţii; şi când o pun în funcţiune, vine nea Gheorghe şi zice: măi băiete, ai pământul la irigat, mie fie îmi dai dublu arenda, fie îmi dai pământul şi îl lucrez singur – şi ţi-a stricat tot sistemul de irigat. Deci, înainte să ne gândim să ne apucăm să cheltuim, trebuie să ne apucăm să facem nişte reguli care să ne permită ulterior, când avem apă, să putem să o folosim, să putem face investiţii.”

„Și pentru contractul de arendă ar trebui găsite nişte formule. Adică pe de o parte ne cramponăm de o legislaţie care tot timpul pune piedici celor care vor să facă ceva, sigur că unii n-au ţinut cont şi au făcut, şi nu s-a întâmplat nimic.

Contractul de arendă trebuie să respecte cumva o perioadă în care să-ţi recuperezi măcar investiţia, că dacă te apuci să faci o investiţie şi eşti cu gândul că e incertă recuperarea ei, n-o faci. Şi atunci ar trebui să vorbim de un contract de o perioadă minimă. De 10 ani măcar, adică să ai timpul în care să poţi să recuperezi şi să fie clar că, aşa cum contractul de arendă e titlu executoriu, aşa şi în partea cealaltă să zică: ai făcut contract? 10 ani, nu mai avem ce discuta! Că acum sunt situaţii de genul: vine cineva şi zice: maică, eu am semnat pentru contractul de arendă, dar, uite, mi s-a întors copilul din Spania... şi eşti om, şi înţelegi, şi-i dai pământul, că poate are dreptate. Dar de multe ori pune un motiv ca să facă un transfer de arendă de la unul la altul, ceea ce e oarecum nefiresc. E adevărat că sunt ţări, cum e Franţa, spre exemplu, în care nivelul arendei e stabilit în funcţie de bonitatea terenului, în funcţie de zonă şi e un nivel de arendă la fel pentru toată lumea, şi atunci nu mai există competiţia asta între fermieri ca să fie un soi de competiţie pe arendă. Sigur că nu strică nimănui competiţia şi e bine că există, dar în anumite cazuri poate fi periculos, pentru că se ajunge încet-încet în zone nesustenabile, de ineficienţă economică, adică să nu mai fie tentant să lucrezi pământul, că dacă tot câştigul îl dai numai într-o parte... Firesc ar fi ca undeva să fie împărţit profitul, multianual, că sunt şi ani din ăştia în care noi pierdem nişte bani, mulţi, şi-i vom recupera în câţiva ani de acum încolo. Şi atunci trebuie multianual să fie cumva împărţit câştigul cu proprietarul de pământ. Dar lucrul ăsta ar fi putut să fie făcut de un organism independent şi să stabilească nivelul arendei în funcţie de bonitatea terenului, de zonă şi atunci nu ar mai fi fost această problemă. Cum în Franţa nu e problema asta, e stabilit nivelul arendei, toată lumea plăteşte și nu are de ce să rezilieze contractul decât dacă vrea să-şi lucreze pământul şi atunci nu e nicio problemă.”

„Întotdeauna, în toate organizaţiile în care am activat, fermierii care au făcut parte din conducerea asociaţiei niciodată n-au fost retribuiţi. Adică, ei au făcut nişte activităţi care au fost în folosul lor şi era firesc să nu fie, şi aşa consider şi acum. Noi am retribuit doar stafful executiv, care e firesc să fie plătit pentru munca prestată. Din păcate, nu toţi fermierii înţeleg că trebuie să construim împreună activitatea asta şi foarte mulţi fermieri îşi aduc aminte de asociaţii doar când le e greu. Eu le zic tuturor celor care sunt nemulţumiţi de organizaţiile care există pe piaţa agricolă din România să vină, în oricare dintre ele, să le întărească şi în felul ăsta să fie mai bune. Să le întărească cu susţinere, şi materială, şi umană, pentru că într-o organizaţie trebuie să aloci nişte timp, să aloci nişte resurse, ea nu se ţine doar cu zâmbete sau înjurături, şi atunci trebuie să participăm cu toţii la construirea acestor organizaţii. Şi organizaţiile au fost foarte importante de-a lungul timpului, că fără ele niciodată nu ar fi fost corectate anumite măsuri, anumite reguli şi nu ar fi fost posibilă niciodată susţinerea unor momente complicate din activitatea agricolă, pentru că, de regulă, de la organizaţiile profesionale a venit chemarea către autorităţi.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Vineri, 27 Noiembrie 2020 12:38

Hrana, esența calității cărnii de vită

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pagina 1 din 2

Publicitate

FMC PachetComercialCereale 300x250

TPV RF 300x250 2

bannere virtual agro 2021

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista