Ștefan Rancu - REVISTA FERMIERULUI
Ștefan Rancu

Ștefan Rancu

Resursele fermierilor sunt pe terminate, asta simțim la fiecare vizită făcută în exploatațiile agricole. Speranța este medicamentul care ține în viață fermele noastre. Seceta, lipsa irigațiilor, lipsa forței de muncă, costurile din ce în ce mai mari ale inputurilor, ale tehnologiilor necesare sunt probleme actuale în fermele românești, fie că vorbim de sectorul vegetal ori de cel zootehnic.

De fiecare dată ne bucurăm când întâlnim fermieri, mai ales tineri, care privesc cu încredere în viitor și care încearcă să facă față tuturor lipsurilor. Este cazul lui Ionuț Cioranu, care are o fermă de circa 400 de oi, în județul Arad. „Eu şi tata (Nicolae Cioranu, n.r.) avem împreună în jur de 1.200 de oi. Eu nu am gram de teren, dacă nu ar fi tata cu arendele pe care le are de 15-20 de ani, eu nu aş avea unde să-mi ţin oile”, spune tânărul crescător de oi.

cioranii

Ionuț Cioranu a urmat pașii tatălui, crește oi, dar a luat în primire și terenurile pe care le exploatează Nicolae Cioranu. Tânărul Cioranu are în plan amenajarea și administrarea unei ferme după un plan de bătaie modern, care poate înlocui o bună parte din forța de muncă umană, pentru a eficientiza costurile de producție.

Ionuț este inginer zootehnist, dar preferă să se recomande drept cioban, întrucât munca lui principală este creșterea oilor. Tatăl său a pornit la drum cu obiceiuri străvechi, învățate de la bunici, cu „transhumanța în sânge”. Însă Ionuț Cioranu vrea să modernizeze ferma, să aducă tehnologiile de ultimă oră pe care le-a văzut în fermele de animale de peste granițe. „Intenționez să-mi cumpăr utilaje de ultimă oră, ne-a zis tânărul Cioranu. Vreau să fac o fermă modernă de ovine, automatizată, mecanizată şi, când nu am cu cine lucra, să le dau de lucru utilajelor şi să hrănesc animalele. Am văzut așa ferme în Austria, în Germania, în Anglia.”

În timp ce Nicolae Cioranu crește și iubește rasa Țurcană, Ionuț Cioranu s-a îndreptat către o altă rasă de ovine, cea cu cap negru german sau Schwarzkopf, care este mai profitabilă. „El nu a îndrăgit Țurcana, că e o rasă care produce puţin. Ionuț are un nucleu de oi de carne care e clar mai profitabil. Eu am mai multe animale decât el şi aproape că mă bagă în buzunar”, arată Nicolae Cioranu.

Prin modernizare, Ionuț și Nicolae Cioranu vor să înlocuiască lipsa de personal. „Vă dau un exemplu, un tractor cu o remorcă tehnologică scuteşte 3-4 oameni într-o fermă, vorbesc de o fermă de aproximativ o mie de capete”, punctează Nicolae Cioranu.

DSC04630

 

Furaje scumpe, carne ieftină

 

De ce pot privi cu încredere viitorul cei doi crescători de oi, având în vedere toate problemele? Datorită eforturilor de a se susține singuri aproape în totalitate. Fără împrumuturi mari de la bănci, fără proiecte europene cu costuri exagerate, celor doi fermieri le merge binișor. Ionuț Cioranu povestește despre situația fermierilor din afară, de la care s-a inspirat și de unde a luat parte din tehnologia pe care o folosește în ferma sa. „În Franța, la Clermont-Ferrand, unde fermierii se întâlnesc în fiecare an, sunt destule cazuri în care împrumuturile îi năpădesc, ajungând câte un fermier să-și ia zilele.” De aceea, Nicolae Cioranu nu și-a sfătuit niciodată băieții să facă împrumuturi, să acceseze bani de la Uniunea Europeană: „Nu i-am sfătuit niciodată să-şi facă proiecte pe bani europeni. De ce? Pentru că, ce-i drept, am văzut realizări în toată Europa, ferme moderne, tractoare noi, tot, dar, în schimb, nu ştiu de unde erau plini de datorii fermierii din Europa. Nu vă ascund că acum vreo trei ani, înainte de pandemie, când am fost la expoziţie în Franţa, la Clermont-Ferrand, într-o seară la o masă rotundă cu nişte fermieri, erau tare îngrijoraţi şi spuneau că la ei în fiecare zi îşi ia zilele un fermier, pe rând.”

În plus, nici prețurile actuale la carnea de ovine nu îi favorizează pe fermieri. Furajele sunt scumpe, nu se găsesc, iar prețurile la carne au scăzut vertiginos. „În România, în timpul epidemiei un kilogram de miel era 16 lei, iar furajul pentru el sub 1,5 lei/kg. Anul acesta, în schimb, mielul este 13 lei/kg, iar prețul furajelor a crescut la peste 2 lei/kg. Fapt care arată că nu există cerere în piață pentru carnea de miel, nu așa cum există pentru furaje, unde seceta a afectat recolta, iar prețurile au crescut întrucât cantitățile existente nu fac față nevoilor fermierilor. Deci fermierii sunt obligați să se axeze pe creșterea raselor pentru lapte, pentru a avea un cuvânt în piață”, arată Nicolae Cioranu.

0009000 00 28.7200002

 

Tehnologia luptă cu seceta

 

Pe lângă costurile mari pe care le au fermierii cu inputurile, cu tehnologiile care le asigură producții mulțumitoare, seceta de anul acesta a adus din nou în prim-plan lipsa irigațiilor. Deja sunt câteva luni bune de când fermierii se plâng de lipsa apei căreia sunt nevoiți să îi dea piept. Dar problema irigațiilor care se află acum în centrul atenției este, de fapt, un cumul de treizeci de ani de nepăsare din partea autorităților publice, care se acutizează cu fiecare sezon agricol.

La Arad, aproape de granița țării, se întrevede o așa-zisă luminiță de la capătul tunelului. Ionuț Cioranu, împreună cu tatăl său, Nicolae, a găsit o soluție proprie, ingenioasă, pentru a rezolva măcar parțial lipsa de apă. În timp ce alți fermieri au de suferit pentru că li se usucă recoltele, Ionuț a construit singur coloane de irigații și o motopompă pe care reușește să le utilizeze pentru a iriga 6.000 – 7.000 mp pe zi. Investiția l-a costat aproximativ o mie de euro pentru o coloană, iar recolta de lucernă, fiindcă aceasta e cultura pe care o irigă, este mai mult decât suficientă pentru a-și hrăni animalele. „Noi am reuşit cu un minim de investiţii să irigăm lucerna, pentru că e hrana principală la noi în fermă. Cu un minim de investiție, undeva la o mie de euro pentru coloana de irigat, vorbim de 300 m lungime şi o motopompă asamblată de noi în fermă, artizanală, un motor adus de la fier vechi şi o pompă de pe o maşină de pompieri scoasă din uz, la a treia coasă de lucernă am avut o medie de 2.800 – 3.000 kilograme de lucernă la hectar.”

0008700 00 20.5800002

Iar perseverența lui Ionuț Cioranu din spatele proiectului „artizanal” al pompei se extinde și la interacțiunea cu statul român. Toți fermierii știu bine că irigarea este un subiect sensibil, pe care dacă îl deschid dau numai de refuzuri și opreliști. Însă cei doi crescători de oi din județul Arad au avut grijă să îngrijească sau, mai popular zis, să coasă canalul de la râul Mureș al ANIF-ului care le deservește parcelele. Cu toate că acel canal nu este nici foarte adânc, nici bine construit, este o variantă în lupta cu seceta. Ionuț este singurul din județul Arad care are contract cu ANIF, după multă muncă de convingere dusă din partea lui, dar și pentru că se îngrijește de canal cu sârguință: „Parcelele pe care tata le-a cumpărat şi eu le lucrez acum sunt înconjurate pe trei părţi de un canal, se numeşte Canalul Ier, un canal al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare şi administrat de ANIF, care provine din râul Mureș și duce apă în Ungaria. Sunt singurul, din informaţiile mele, care are în Arad un contract cu ANIF”.

Prin irigarea culturii de lucernă, Ionuț Cioranu câștigă o oarecare independență în ceea ce privește asigurarea furajelor, care în prezent au și prețuri foarte mari și nici nu prea sunt stocuri. Unchiul său, care are și el o fermă de animale, dar nu are deloc teren agricol, este forțat să caute furaje cam prin toată țara. Așa cum zice Nicolae Cioranu: „Şi dacă ai avea bani, n-ai de unde lua furaje!”.

 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Marți, 27 Septembrie 2022 11:39

Fermierii români, copleșiți de probleme

În județul Mehedinți, la Gârla Mare, Cornel Stroescu, împreună cu fiul său, Cristian, și cu fratele, Nicolae, administrează o afacere agricolă vegetală de circa 2.000 ha (cultură mare și legumicultură) și una zootehnică, de 16.000 găini ouătoare. Astfel, familia Stroescu e capabilă să schițeze un tablou care oglindește cu adevărat realitatea industriei agroalimentare din prezent, făcând parte dintre cei aflați în „prima linie” a frontului agriculturii: fermierii.

Despre familia Stroescu putem spune că face parte dintre fermierii mai mari și că știe cam toate greutățile cu care dau piept cei din sectorul agricol, inclusiv micii agricultori, Cornel Stroescu făcând parte de ani buni din diverse organizații profesionale, conducând unele structuri și reprezentând fermierii în dialogul cu autoritățile. Prin urmare, cei din familia Stroescu cunosc atât aspectele financiare ale unei afaceri agricole, mai mici sau mai mari, împrumuturile, ratele, creditele, cât și pe cele tehnice, dar și opreliștile politice pe care guvernanții le impun de mai bine de 20 de ani.

Nicolae Stroescu este inginer agronom și este familiarizat cu tehnica și tehnologiile. Cristian Stroescu, pe de altă parte, a studiat administrarea afacerilor și are în plan preluarea afacerii pe care a construit-o tatăl său, Cornel Stroescu. Crescând în fermă, Cristian Stroescu a dezvoltat o pasiune pentru munca în natură: „Îmi place să stau în aer liber, să muncesc pentru mine”.

Cristian Stroescu

stroescu 3

 

Pierderi generate de calitatea recoltelor și lipsa depozitării

 

Din cauza secetei pedologice și a arșiței atmosferice instalate încă de la începutul anului, fermierii s-au confruntat cu schimbări în ceea ce privește calitatea recoltei și procesele cu care erau obișnuiți în anii trecuți. De obicei, recoltarea grâului are loc după data de 1 iulie. Anul acesta, Cornel Stroescu a început recoltarea în data de 17 iunie. Umiditatea era undeva la 10%, consecințele condițiilor climatice fiind clar vizibile. Nici pentru culturile de porumb sau floarea-soarelui nu estimează succese însemnate. Nu a mai plouat serios de la finalul lunii mai, iar plantele deja au intrat în stres. În lipsa apei culturile de porumb și floarea-soarelui au și ele de suferit. „Grâul nostru se află în zona parametrilor de 72% - 76%, greutate hectolitrică care este cerută de majoritatea cumpărătorilor din piață. Atunci când bobul a acumulat substanţe nutritive şi proteice nu a fost apă, şi atunci parametrii scad”, spune Cornel Stroescu.

Cornel Stroescu

stroescu 1

Un alt aspect care contribuie la pierderile fermierilor, alături de condițiile meteo care afectează parametrii recoltei, este lipsa spațiilor de depozitare pentru cereale. „Asta e o problemă de infrastructură a statului român. Lipsa silozurilor este un impediment în special pentru fermierii aflați la început de drum. Neavând spații pentru a păstra ceea ce produc în condiții optime, prețurile la cumpărare scad. Cu toate că au fost făcute promisiuni din partea guvernanților, cu ani în urmă, despre construirea de depozite, într-un anumit număr per județ, nu s-a construit nimic, iar fermierii au fost nevoiți în continuare să se descurce așa cum le-au permis propriile resurse financiare”, ne-a zis Nicolae Stroescu. Construcția unui depozit, spune Cornel Stroescu, este o investiție costisitoare pe care majoritatea nu o poate susține. „Încă nu ne putem permite să stocăm producția agricolă, pentru că în general foarte mulţi fermieri care au făcut investiţii încă nu s-au capitalizat, pentru că investiţiile în agricultură costă şi, bineînţeles, creditarea e aşa cum este din partea băncilor, de multe ori nu este, şi atunci când este, este cu dobânzi foarte mari, ratele foarte mari, perioade scurte. E foarte greu de construit spații de depozitare.”

din ferma in ferma 231 stroescu 3

 

Statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor

 

În opinia lui Nicolae Stroescu, România stă foarte bine la partea de tehnică agricolă, având utilaje de ultimă generaţie, de la tractor, pluguri, până la semănători și combine. În ceea ce privește sămânța, Nicolae Stroescu zice: „Testăm cu firmele producătoare de sămânţă sau multiplicatoare de sămânţă ce seminţe merg aici, ţinând cont de specificul locului, de ariditate, de lipsa de apă şi aşa mai departe. Am ajuns în anii cu precipitaţii cât de cât normale la producţii bune. Anul trecut, am avut medii mari şi la grâu, şi la rapiţă, tocmai datorită respectului pentru tehnologie. În agricultură sunt cinci factori limitativi de producţie, ei sunt strâns legaţi între ei: aerul, temperatura, lumina, solul şi omul. Nu se pot ajuta decât într-un fel de osmoză unul cu altul. Mai glumesc și spun că există și un al şaselea factor limitativ pe care nu-l putem de mult ameliora, factorul politic. Nu avem nici pesticide pentru el, nu avem nici alte soluţii pentru el”.

Nicolae Stroescu

stroescu 2

Dar la finalul zilei, cea mai mare problemă a fermierilor rămâne în continuare apa, mai bine zis lipsa ei. Irigarea este un subiect intens dezbătut. Familia Stroescu vorbește despre canale de irigații care au fost astupate cu vegetație, odată funcționale și care deserveau culturi agricole de pe terenurilor lor, la doar 2 km de Dunăre. Statul a dat vina pe fermieri pentru stadiul deplorabil în care au ajuns instalațiile. În anul 2018 au fost reabilitate, în teorie, pompele de apă. În fapt, a fost dată o mână de vopsea pe exteriorul lor și puse în funcțiune doar pentru două ore, fără a se curăța măcar canalele magistrale de vegetație: „Două ore au funcţionat acele pompe, au fost vopsite frumos – deja sunt şi vândute la fier vechi o parte din ele”.

Ca răspuns, în lupta pentru a obține sisteme de irigații au fost formate asociații sau societăți ale producătorilor agricoli. Cornel Stroescu, alături de fratele lui și de vecini, este unul dintre fermierii care a încercat să înființeze o OUAI (Organizație a Utilizatorilor de Apă pentru Irigații). Dar și aici statul se pune „de-a curmezișul” fermierilor. „Pentru a înființa o OUAI, fermierii trebuiau să îi găsească pe vechii administratori, mulţi dintre ei sau majoritatea au pământul în arendă, au murit şi n-am mai găsit documente. Ceea ce, printr-un artificiu legislativ, trebuia desfiinţat, reziliat, radiat, că nu poţi să te duci să scoţi un mort din groapă şi să-l învii. Deci asta mi se pare ciudat şi rea-voinţă politică. O altă variantă este găsirea a 15 membri dispuși să dea declarații la notar legate de terenurile pe care le dețin pentru înființarea unei organizații”, arată Cornel Stroescu.

din ferma in ferma 231 stroescu 1

În ciuda capacității de producție a țării, chiar și în condițiile climatice actuale, România se afla într-un cerc vicios, devenind, așa cum zice Cornel Stroescu, din exportator de grâu, importator de pâine congelată, din exportator de carne în importator de mezeluri. Astfel, pe rafturile magazinelor din țara noastră ajungeau, de pildă, ouă poloneze, la momentul respectiv fiind cele mai scumpe din piață, în condițiile în care România exportă 50% din producția de ouă, chiar la cel mai mic preț. „Ouăle poloneze erau cele mai scumpe pe rafturile magazinelor, dar de fapt ne punem întrebarea: cine aduce în ţară aceste ouă din Polonia? Cine? Că am avut o declaraţie a unui ministru, care spunea că o să controleze toate fermele de găini ouătoare din România ca să vadă de ce au crescut prețurile. Răspunsul acestor întrebări este dat de lipsa de implicare a guvernului și de legile scrise parcă împotriva fermierilor, oameni care susțin o bună parte din economia țării. Totodată, remarcăm dezinteresul celor care se ocupă de finanțarea proiectelor care ar trebui să susțină producția agricolă, anume: sisteme de depozitare, irigații sau recoltare”, concluzionează Cornel Stroescu

 

Articol scris de: ILINCA OBADĂ & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Orice lucru bine făcut trebuie să țină cont de mai multe aspecte care să se potrivească între ele. Așa se face că pentru o cultură bună, în cazul nostru vorbim despre grâu, trebuie să potrivim foarte bine genetica, tehnologia de cultură și condițiile pedo-climatice, pentru a avea atât calitate, cât și cantitate. Vă propunem să cunoașteți în articolul de față două soiuri de grâu potrivite condițiilor din sud-estul țării noastre, acolo unde au fost testate. Cel care s-a preocupat îndeaproape a fost chiar gazda noastră, Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş, din județul Călărași. 

mihalache 1

 

RGT Borsalino, un soi care promite mult

 

Primul soi de grâu despre care vom vorbi este cultivat în exclusivitate în cadrul fermei de la Vlad Țepeș, pentru producerea de sămânță, fiind testat și omologat abia anul trecut. Este vorba despre RGT Borsalino, produs de RAGT în Franța, fiind omologat acolo în cursul anului 2019, deci este un soi relativ tânăr. Fermierul care ne-a prezentat soiul de grâu, Constantin Mihalache, spune că în condițiile destul de grele de anul acesta,  se comportă bine, spre foarte bine. „Date fiind condiţiile greu de îndeplinit pentru o cultură de grâu de anul acesta, având, practic, din decembrie până la sfârşit de mai 190 de litri de apă pe metru pătrat şi, după cum vedeţi, starea lui fitosanitară este bună, dar stindardul ne arată că a suferit enorm tocmai atunci când avea nevoie mai mult de un regim hidric bun.”

Caracteristicile lui ne-au fost prezentate tot de domnul Constantin Mihalache: „Este un soi de grâu extratimpuriu, de talie medie, ceea ce-i conferă o rezistenţă foarte bună la cădere şi frângere, rezistent la ruginit, atât brună-galbenă, cât şi la fuzarium, cu o foarte mare putere de înfrăţire, aici am semănat în jur de 320-340 de boabe germinabile pe metru pătrat, a înfrăţit foarte bine, şi cu calităţi foarte bune atât de producţie, cât şi de panificație. În condiții normale pedoclimatice, producătorul ne spune că acest soi de grâu poate produce o cantitate extrem de bună, undeva la 11-12 tone, şi calităţi foarte bune de panificație. Categoria biologică a fost bază și va fi spre vânzare ca şi categorie biologică C1. După condiționare și însăcuit, va fi pus la dispoziţia fermierilor începând, probabil, cel mai devreme, cu 10 septembrie. Cu specificaţia că, dacă există un pat germinativ foarte bine pregătit şi avem o bonitate a solului bună spre foarte bună, densitatea să nu fie mai mare de 340 de boabe la momentul optim, ceea ce ar însemna probabil maximum 170 kg de sămânţă la hectar. Asta înseamnă economie atât pe logistică, cât şi la preţul pe hectar la înfiinţat. Sperăm să aducă rezultate bune spre foarte bune fermierilor din România, exemplificând de altfel că acest soi este aflat în exclusivitate la SC Agromec Vlad Ţepeş, pentru primul an de producere de sămânţă în România”.

mihalache 4

În ceea ce privește condițiile de cultivare, gazda noastră ne explică: „Anul trecut, cultura premergătoare a fost cultura de rapiţă, unde am obţinut producţii foarte bune, în jur de 4.200 kg la hectar în această tarla. Sistemul de pregătire este minim-till, am făcut o singură trecere pentru o dezmiriştire uşoară, după care, la 30 de zile, am făcut o trecere cu un subsolier, în aşa fel încât să încorporez şi samursala de rapiţă care mi-a adus un plus de materie organică în sol. S-a fertilizat cu 200 kg de 18-46 şi, conform tehnologiei de administrat îngrăşăminte prescrise, aici fiind un sol acid, s-a mers pe nitrocalcar, s-a administrat mai mult nitrocalcar, în trei faze, ajungându-se până la cantitatea comercială de aproximativ 350 kg. S-au folosit trei aplicări de fungicid, erbicidat din toamnă, n-a mai fost nevoie de erbicidat de corecţie în primăvară, pentru că n-am avut infestări cu buruieni termofile gen volbură sau polygonum, şi atunci erbicidarea din toamnă a fost suficientă, deci aplicarea de trei fungicide. Insecticid la spic, pentru că am avut un atac din cauza secetei foarte pronunţate atât de afide, cât şi de tripşi, şi sperăm la o producţie foarte bună. Anticipăm o producţie de 6,5-7 tone la hectar, în condiţii extreme din cauza schimbărilor climatice la care suntem martori şi, din păcate, suntem obligaţi să le înfruntăm”.

„Principala calitate la Borsalina: este un grâu extratimpuriu, iar asta îl face ca momentul apariţiei spicului şi a înfloritului să fie foarte devreme şi să treacă peste arşiţa din mai, şi atunci producţia este cât de cât asigurată, numai anul acesta a fost, din păcate, caniculă şi secetă în săptămâna a doua din luna mai şi a treia, ceea ce l-a afectat foarte mult, dar, după cum se vede, a trecut cu bine peste această problemă, talia mică spre medie, ceea ce-l face foarte rezistent la cădere, şi nu avem probleme cu dozele suficient de bune pentru azot, şi atunci n-o să fie cădere, şi greutatea hectolitrică o să fie cea care trebuie; rezistenţa la rugini, atât galbenă, cât şi brună, şi la fuzarium. Ceea ce-l face un grâu – şi sperăm să fie – de o calitate, atât a producţiei, cât şi a panificaţiei, deosebită.”

mihalache 2

Am reținut și un sfat din partea lui Constantin Mihalache, administratorul societății Agromec Vlad Ţepeş: „Vreau să remarc şi să sfătuiesc sau să dau sugestia fermierilor ca aplicarea îngrăşămintelor să se facă în perioada în care există posibilitatea căderii de precipitaţii, în aşa fel încât cultura să folosească într-un procent cât mai mare aceste îngrăşăminte chimice. La fel, pe fenofaze de dezvoltare aplicarea de fungicide să se facă pe tipurile de boli care apar în anumite fenofaze ale dezvoltării grâului. Şi avem în primă fază dezvoltare pe oidium sau pe făinare şi pseudocercosporella, pătarea în ochi, după care ne confruntăm cu rugini şi septorioze şi bineînţeles tratament la spic pentru fuzarium, care, aşa cum ne sfătuiesc specialiştii, trebuie aplicat în maximum 24 de ore de la apariţia spicului din burduf”.

 

RGT Accroc, în revenire spectaculoasă 

 

Un alt soi pe care cei de la Agromec Vlad Țepeș îl au în producție pentru sămânță este RGT Accroc, un soi deja cunoscut în România, „este soiul care practic a revoluţionat cultura de grâu din zona Tulcea-Constanţa, un soi de grâu care s-a adaptat foarte bine în România, în cea mai secetoasă zonă, Constanța-Tulcea. Fermierii de acolo îl cunosc foarte bine. De altfel, în urma publicităţii făcute de firma mea pe Facebook, foarte mulţi fermieri din zona Constanţa-Tulcea m-au contactat pentru a contracta această sămânţă de grâu, Accroc, grâu care a făcut în anii 2005-2006-2007, până prin 2015, recorduri în Constanţa, dar, din păcate, firma care l-a adus nu l-a mai promovat şi s-a cam pierdut sămânţa de la acest soi”.

„Accroc este un grâu timpuriu care s-a adaptat extraordinar de bine la condiţiile de secetă şi arşiţă din România, la fel apariţia spicului şi înfloritului se face timpuriu, ceea ce-l face să treacă foarte bine peste condiţiile severe din luna mai, cu arşiţă şi lipsă de precipitaţii, producţiile sunt foarte bune, am înţeles că în anumite zone din zona Constanţa a depăşit 10-11 tone la hectar. Deci e un grâu foarte dorit şi cultivat în zona Constanţa-Tulcea, pe locuri nisipoase, aride, secetoase.”

Aşa cum am procedat și cu celălalt soi, vom da cuvântul fermierului Constantin Mihalache, pentru a ne prezenta, pe scurt, caracteristicile soiului. „E un soi de grâu de talie medie, cu o calitate nu atât de bună de înfrăţire, dar spectaculos, foarte tolerant la secetă, la cădere. La fel, un grâu aristat, cu pruină – acolo n-am avut deloc probleme, cu soiul respectiv, pentru afide şi tripşi, foarte economicos la pesticide, deci ne încadrăm practic în cerinţele Comisiei Europene de reducere a pesticidelor, şi, la fel, aşteptăm rezultate spectaculoase şi acolo, tot undeva la 7 tone la hectar, în condiţii extreme pedoclimatice.”

mihalache 3

 

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Situația economică este, după cum se știe, într-un proces de degradare. Primii afectați sunt agenții economici mici și mijlocii, iar cei din domeniul alimentar pot altera, prin dispariția lor, siguranța alimentară și implicit pe cea națională. Am poposit la unul dintre ei, un mai vechi prieten al publicației noastre, pentru a cere câteva păreri. Este vorba despre Călin Muscă, manager al PorkProd din Iratoșu, județul Arad.

calin musca

Cauzele crizei economice, chiar dacă sunt complexe, nu sunt și complicat de descifrat, crizele provocate de covid și de războiul ruso-ucrainean s-au cumulat, accentuând presiunea pe agenții economici. Cei mai afectați sunt, ca de obicei, cei mici și mijlocii. În astfel de cazuri, logic ar fi ca administrația statelor să caute să îi protejeze pe aceștia, pentru că fără ei nu mai ai ce administra. Se pare însă că nu e chiar așa, cel puțin așa mărturisesc cei afectați. „Dacă anul trecut discutam, cam pe finalul anului, despre 180 de lei pierdere pe fiecare porc scos din fermă, acum situația este un pic mai bine, în sensul că am ajuns să pierdem doar câte 100 de lei pe porcul scos din fermă, dar, chiar dacă a scăzut pierderea, problema este că e mult mai dificil de dus, din cauza perioadei foarte lungi de anul trecut în care am pierdut bani pe fermă. Din această cauză, de exemplu, în Germania s-a încercat acum o lună, dacă nu mă înșel, o variantă de protejare a fermierilor, în sensul că s-a stabilit un preț, adică s-a majorat prețul carcasei și implicit prețul animalului în viu, în așa fel încât fermierii să nu mai piardă bani. Nu câștigau spectaculos, dar rămâneau cu un mic plus de unde să poată să închidă din facturile mai vechi. Dar s-a revenit, nu pot să-mi dau seama dacă lanțurile sau consumatorul final nu a acceptat această mărire de preț, cert este că s-a revenit și a scăzut valoarea carcasei cu încă 15 cenți după această majorare, fapt care duce de fapt din nou la pierderi ale fermierilor, ale crescătorilor de porc.”

Din păcate, situația la noi nu a fost nici înainte de aceste crize mai bună. Aproape că nu s-a schimbat nimic, s-ar zice că suntem deja obișnuiți. Dar să fii obișnuit să pierzi nu poate dura prea mult. Doar speranța că la un moment dat vei veni la linia de plutire te poate ține în activitate, dar această linie, acum, pare că se îndepărtează. Deși interlocutorul nostru administrează acel gen de complex integrat, care pornește de la vegetal până la producție și vânzare-procesare carne, și s-ar putea spune că îi este mai ușor în condițiile de azi, el ține să ne contrazică: „În cel mai fericit caz, suntem în aceeași situație în care am fost și anul trecut, în sensul că și atunci partea de zootehnie și în special fermele de porci au pierdut bani, și acum se întâmplă exact același lucru. Avem practic o creștere de prețuri pe toate verigile, plecând din vegetal până la raft la produsul finit, dar, ce se întâmplă în momentul acesta, prețul din raft nu acoperă costul de producție al porcului în fermă. Pentru că s-a aruncat practic pe crescătorul de porc toată diferența dintre creșterea pe toate prețurile și prețul final, care încă nu este profitabil”. Cu alte cuvinte, zicem noi, în acest moment crescătorii de porci din România sunt prinși la mijloc, să spunem, între vegetal și abatorizare – procesare – desfacere. Pe lângă asta, adăugăm frustrarea pe care o au fermierii pentru că se văd nevoiți să vândă la un preț mai mic decât cel la care aceiași procesatori către care vând cumpără din import. „Dacă ne raportăm la prețurile de bursă din acest moment sau la valoarea cu care se face import de carcasă în acest moment, vedem o discrepanță între prețul carcasei din vestul Europei și prețul carcasei autohtone, adică avem deja o diferență pe care procesatorii din România o speculează și în acest moment pot să spun că stăm undeva la un 50 de bani mai puțini noi, carcasă românească, decât carcasa adusă de afară.” Faptul e mai mult decât bizar, pentru că producătorii români de porc abia dacă acoperă 20% din necesarul de consum al populației. Paradoxul se justifică prin lipsa de alternative la vânzare a producătorilor autohtoni. „Procesatorii aleg să lovească fermierii, plătindu-le mai puțin decât ar trebui să plătească pe carcasa de afară, ca să‑i forțeze. Pentru că, la porc, cea mai mare problemă a fermei de porc este că în momentul în care nu scoate la timp animalul, deja pierde bani. Orice săptămână în care-l ții în plus, că nu-ți convine prețul, induce costuri suplimentare. Pe partea cealaltă, dacă ai o fermă completă, integrată, în sensul că ai și partea de reproducție, și partea de îngrășătorie, cum suntem noi, cu toate cele trei ferme, aici e o problemă de disponibilitate a spațiilor de cazare. Ele așa au fost gândite, să scoți porcul la 110 kg, poți să stai maximum două săptămâni dacă te umpli complet, deși îți perturbi tot ciclul. Și indiferent de prețul de piață, trebuie să scoți animalele.”

musca ferma porci

 

Ajutoarele nu se cumulează

 

Situația nu pare a avea ieșire. Doar ajutorul venit din partea statului, zice Călin Muscă, ar mai da o șansă de supraviețuire fermierilor de la noi. Dar și acesta ar trebui făcut cu grijă, pentru a fi eficient. Pe interlocutorul nostru nu pare să îl prea ajute. „Dintre rezolvările pe care le văd eu sunt aceste ajutoare pe care guvernul a început să le dea fermierilor sau urmează să le dea, de fapt acum se depun cererile, dar și aici este cumva o situație incorectă, aș spune eu, pentru marii procesatori. Dacă se dă un sprijin, o valoare X pe fiecare animal produs, de ce limitezi valoarea maximă a sprijinului pe beneficiar la un anumit număr de animale sau o anumită sumă, în condițiile în care eu și produc mai multe animale? Se ajută fermele mai mici și fermele mai mari pierd și mai mulți bani cu această limitare, și de fapt sunt în aceeași categorie.”

Aparent sunt două ajutoare, unul pentru covid și unul „de minimis”, dar în realitate nu se cumulează. „Vorbim de fapt de același ajutor pe două direcții diferite, dar fără a depăși un anumit prag pe beneficiar. Practic, eu, de exemplu, nu mă mai încadrez la ajutorul de covid pentru că am luat pe partea de producție, adică am o limită de unde nu trec ca valoare a ajutoarelor. Vă mai dau un exemplu, acum urmează să iasă niște granturi pe capital de lucru. Nici la alea noi nu ne încadrăm, pentru că intră sub aceeași incidență de ajutor de minimis și nu poți să te folosești de ele pentru că ai luat pe partea de ajutor de covid. Deși toate stipulează, tot ce s-a derulat prin APIA era de fapt un sprijin pentru fiecare unitate produsă. Când spun unitate, aici eu mă refer la fiecare animal în parte, ai un cuantum, X lei pe cap de porc livrat, de exemplu, dar cu o limită de atâtea capete.”

E de menționat că, pe lângă porci, fermierul Călin Muscă se ocupă și cu creșterea vitelor de carne. Din păcate pentru el, situația este asemănătoare: „Aici eu, unul, personal, stau la fel de prost, pentru că se îmbină ajutoarele pe beneficiar. Și atunci, dacă iau pe porc, nu mai sunt eligibil pentru vită. Dacă lucram pe societăți diferite, da, eram eligibil și pe vită, și pe porc, dar alegând să lucrăm ca societăți mult mai mari, întâmpinăm aceste limitări”.

Așadar se pare că nu e bine sa te dezvolți prea mult. Oare de ce nu încurajează statul nostru dezvoltarea? Noroc că nu depășește pragul de 250 de angajați, că apăreau și aici alte limitări. Nici angajarea, se pare că nu o încurajează statul. Călin Muscă e de părere că se promovează în continuare doar o politică socială, de protejare a celor mulți, care va avea, din păcate, efecte nedorite chiar asupra celor care sunt protejați prin astfel de politici.

 

E necesară educația consumatorului

 

De altfel, nici nu crede că statul este în stare de ceva pentru a rezolva problemele. Mai degrabă, zice el, consumatorul român ar putea fi cheia problemei, dar nu de azi pe mâine și nu fără intervenția statului – iată că nu se poate fără el –, care este chemat să reglementeze mai bine și mai drastic etichetarea produselor. „Și aici suferim foarte mult, pentru că, din păcate, în România, la nivel declarativ, toată lumea este interesată de etichetă, de ce conține produsul pe care-l achiziționează, dar faptic, de cele mai multe ori, se alege strict pe criteriul preț. Și aici statul ar putea să intervină prin instituțiile abilitate în controlul conformității produsului. Adică, nu este normal să ai produs declarat cu doi aditivi, de exemplu, și înăuntru să ai cinci. Sau nu este normal să ai un produs gen – dau un exemplu – Salam Victoria, care este reglementat printr-un ordin ca rețetă de producție, și să nu fie respectată. Pentru că, discutăm strict de Salamul Victoria, este un salam afumat. În momentul de față, 90% din acest produs, din salamul Victoria găsit în rafturi, este în etichetă de polietilenă, adică în plastic. Spuneți-mi vă rog frumos și mie: care este rolul afumării, în momentul în care membrana este plastic și nu permite ca fumul să intre prin ea? Într-adevăr, sunt și membrane de polietilenă care permit afumarea produsului, după care se închid, dar diferența de preț dintre polietilena clasică și aceasta este atât de mare, încât nimeni nu o folosește. Și atunci, strict declarativ, merge să zicem că am un produs afumat, dar el este în plastic – adică aici ar putea și statul să intervină și să lucreze un pic, vizavi de control și conformitatea produsului pe care producătorii de cele mai multe ori sunt «forțați» de cursa pentru un preț de producție cât mai mic să nu o respecte. Sunt tot felul de artificii, unde producătorul este pus în situația «dacă nu o fac eu, o face altcineva, dar trebuie s-o scot cumva pentru că mi se impune un preț foarte jos». Nu poți să ai produs ieftin și de calitate, este o utopie. În momentul în care carnea costă în acest moment, dacă vorbim de carnea-lucru, care este ingredientul de bază, îți iese dintr-o carcasă de zece lei, îți rezultă un cost de producție a CPL-ului undeva la 11,5 lei/kg, preț de producție vorbim. De aici nu poți să faci un parizer sau un crenvurști corect și să te coste șapte sau zece lei kilogramul. Nu ai cum, pentru că ai costuri suplimentare. Dar în același timp lumea compară parizer cu parizer, după preț.” Evident că ai cum, îl contrazicem noi, dar înlocuind carnea cu altceva. Iar dacă am citi atent eticheta, chiar am vedea că scrie că este adăugat X procente de griș, făină sau te miri ce alte ingrediente de umplutură. Într-un fel, în atare situație, consumatorul pare un pic culpabil, fără a fi în realitate, fapt pe care îl confirmă și interlocutorul nostru: „Consumatorul nu se uită, și și dacă se uită nu neapărat sancționează producătorul. Aici trebuie să încercăm să înțelegem și consumatorul. E nevoie de… nu aș putea spune studii, dar e nevoie un pic de aplecare vizavi de lectura etichetei și pentru a putea înțelege ce scrie pe etichetă, că nu este suficient să citesc o listă de ingrediente dacă nu știu ce înseamnă acele ingrediente, pe de o parte, și pe partea cealaltă trebuie să vedem și realitatea dură care nu ne place, disponibilul de cash al consumatorului a scăzut drastic, din cauza majorărilor care s-au întâmplat la nivel de utilități, practic costul vieții de zi cu zi a crescut foarte mult, și atunci banii rămași pentru partea de mâncare au scăzut. Și atunci, în varianta acestei puteri scăzute de cumpărare, este normal să se orienteze și către produse mai ieftine. Dar produse mai ieftine trebuie să înțelegem că se pot face în limita în care avem totuși și un pic de decență.”

mezeluri calin.musca 1

Teoretic, cel puțin, această „decență” ar trebui să nu fie necesară, dacă s-ar respecta standardul produsului. Gazda noastră spune răspicat că nici nu se pune problema de așa ceva. „Aici avem două probleme. Sunt doar câteva produse reglementate de ordinul 566 al ANSVSA, dar sunt câteva, și în rest în România se permite standardul de producător. Standardul de producător presupune că fiecare dintre noi poate să producă salam cu denumirea, să zicem, «salamul vesel» și să pună o etichetă de Salam Vesel, eu pot să fac un produs complet diferit de produsul tău și pe amândouă să le cheme la fel. Pentru că aici este standardul meu de producător și standardul tău de producător sau, unde fiecare își face rețeta pe produsele care nu sunt reglementate de ordinul 566, fiecare își face rețeta cum vrea. La fel micii, de exemplu. Sunt mici în momentul acesta, în comerț, care sunt oaie-vacă, sunt mici porc-vacă sau sunt mici doar de porc. Toți se numesc mici. În momentul în care carnea de vită costă mai mult, este clar că dacă eu vin să fac o rețetă de porc cu vită, micii mei vor fi mai scumpi decât micii produși de tine, care pui doar porc înăuntru. Că este și diferență de gust – acolo este și condimentul, este și calitatea cărnii în sine, dar este o diferență și de cost. În varianta în care se face o comparație: micii tăi sunt mai ieftini decât micii mei, nimeni nu mai urmărește de ce.”

porci calin.musca 4

Pe lângă aspectul calității, el observă că și în ceea ce privește efectul asupra sănătății ar trebui să ne îngrijoreze. Pentru că, din păcate, frauda în această zonă economică face victime. „Ceea ce se întâmplă în momentul acesta în industria alimentară este că se fură, se fură într-un mod care nu se vede, și există victime, dar nu sunt multe deodată și din această variantă este un fenomen neinteresant pentru societate. Da, mor. Mor oameni de diabet, de tot felul de tulburări și situații de acest tip și nimeni nu vine să atragă atenția asupra riscurilor pe care le aduc anumite ingrediente folosite în industria alimentară. Au dispărut acele «E-uri», dar care este diferența că vezi isoscrobat sau E51 (dau un exemplu acum, pentru consumator)? Ori unul, ori celălalt e o chestie pe care nu o înțelege, nu știe ce face, nu știe ce se întâmplă în corpul lui în momentul în care-l consumă.” Chiar dacă pentru unii ar părea că tema aceasta a mâncării sănătoase face parte din portofoliul așa-zișilor conspiraționiști, nu poate fi acuzat interlocutorul nostru de așa ceva, pentru că nu este adeptul eliminării tuturor substanțelor sau a tehnologiilor de producere moderne, ci doar a celor dăunătoare. Este convins că publicul ar trebui informat despre utilitatea și valoarea acelor metode de producție și de conservare a produselor alimentare. „E o chestie și de modul în care reușești să ajungi la publicul-țintă. Pentru că dacă eu vin și pun carnea într-o caserolă cu atmosferă modificată, prima tendință a celui care aude „produs ambalat într-o atmosferă modificată” – ceva nu e în regulă… Foarte mulți producători, de exemplu, folosesc formula «produs ambalat în atmosferă protejată». De ce? Pentru că «atmosferă modificată», de fapt, este, pur și simplu, o vacuumare a caserolei, se injectează, în cazul produsului din carne proaspătă, un amestec de azot care există oricum, un 70%, ceea ce avem și în aer, și un exces de oxigen, care în proporție de 30% inhibă activitatea microbiană, are un efect bactericid. Dar este o atmosferă modificată în interiorul caserolei. Și atunci mergem pe atmosferă protectoare, pentru că este mai ușor acceptat de publicul-țintă. De ce? Pentru că nimeni nu stă să facă un pic de educație vizavi de consumator și de termenii folosiți în această parte a industriei. Au fost toate acele campanii de conștientizare vizavi de Covid 19 – «poartă mască…», toate cele – de ce nu vine statul să-și asume, în aceleași variante: hai să explicăm consumatorului niște noțiuni de bază, de citire a etichetei? Atmosferă modificată, cum vă dădeam exemplu, înseamnă asta: este nevoie de nitrit în cantități reduse ca să obții asta; se folosește acid lactic, care este un produs corect, pentru a limita dezvoltarea de germeni sau bacterii în produsele tratate termic; fumul are rol de conservare – că există variantă de fum lichid sau fum obținut din rumeguș de fag este a doua discuție, dar sunt foarte multe noțiuni care în momentul în care reușești să le explici, să le faci cunoscute consumatorilor, poți să faci un pic de educație în acest sens consumatorului, în așa fel încât să aleagă un pic mai conștient decât o face în momentul de față.”

 

Pârghii economice irosite

 

Acum trei ani discutam cu același fermier, cu care am stat de vorbă și acum, despre ce utile vor fi acele „scheme de calitate” pe baza cărora fiecare producător ar putea să încaseze o sumă de bani, dacă o respectă. Evident că trebuia implementate pentru a se ajunge la o susținere măcar pentru etichetarea produsului, măcar pentru partea care ține de la poarta fermei până la comercializare, până la raft, care să fie suportată din aceste scheme de calitate. Din păcate, ne aflăm în același punct, fără nicio evoluție, pentru că, de, a fost pandemie.... Lăsând gluma la o parte, să consemnăm părerea domnului Muscă, care crede că „problema cea mai mare a României este faptul că nimeni nu-și asumă..., în sensul că la orice radiografie a sectorului se vede cum e situația și sunt cifre economice, adică nu sunt păreri că «ar fi așa sau invers», în orice moment, orice producător poate să demonstreze costul de producție și să arate prin facturile pe care le emite că nu reușește să vândă animalul la costul de producție măcar, ci-l vinde în pierdere. Prin aceste scheme de calitate, de exemplu, România ar putea să vină să forțeze procesatorii să folosească carne produsă în România, și în varianta aceasta ar putea să dea o gură de aer fermierilor, forțând sau împingând un pic abatoarele și implicit procesatorii să folosească materie primă produsă în România. În această variantă, practic ai reuși să ridici un pic prețul în așa fel încât să miști un pic din banii pe care poți să-i dai de la bugetul de stat către sectorul de creștere a animalelor”.

 

Brandurile naționale, încă la stadiul de vis

 

Ne aducem aminte de încă un lucru despre care s-a tot vorbit și vorbă a rămas. S-a discutat foarte mult pe tema realizării unor branduri naționale, a acelor produse în care, de la vegetal până la raft, s-a folosit numai materie primă românească, cu origine din România, fiind realizate în România. În continuare suntem tot la stadiul de dorință. I-am ridicat această problemă interlocutorului nostru, încercând să aflăm ce ne lipsește pentru ca să se întâmple concret asta. Zice că în primul rând voința politică și asumarea, urmată de o mai mare disponibilitate a consumatorilor. „Dacă vrei să faci un produs românesc, în momentul în care ai nevoie de marfă din România ar trebui să iei în calcul măcar să plătești pentru acea marfă prețul de producție. Măcar. Asta în momentul de față ar presupune să obții un produs ceva mai scump decât îți vine de afară. Fiind ceva mai scump, ai două variante: fie statul vine să susțină produsul românesc și să dea producătorului o parte din diferența dintre costul de producție și prețul de vânzare, fie stimulează consumatorii, sub diverse forme – și se pot găsi aceste forme – în așa fel încât consumatorul să fie educat să consume porc românesc.”

porci calin.musca 9

Trebuie să precizăm că este o diferență între „sută la sută românesc” și „produs în România”. Pentru că „produs în România” nu înseamnă că ai neapărat și materia primă de origine din România, poți să ai fabrica în România și să aduci materie primă din afară, cum este, credem, marea majoritate a fabricilor de procesare de lapte și, posibil, marea majoritate a marilor procesatori de carne din România. Călin Muscă e de părere că întreaga industrie din România este construită astfel. „În mare măsură, tot ce înseamnă industrie în România este un sistem lohn, de fapt. Producem aici, dar folosim materie primă de afară, iar aici rămâne doar sarcina de a plăti mâna de lucru. Din păcate, asta este situația economiei românești în acest moment. Și asta se întâmplă inclusiv în industria alimentară. Dacă vrei într-adevăr să dezvolți producție, începând cu nivelul primar..., la vegetal stăm mult mai bine în sensul că pe partea de vegetal cumva prețurile au fost acceptate mult mai ușor sau nu au fost acceptate, au fost impuse și s-a ajuns la un preț la care orice fermier de vegetal vinde marfa cel puțin la preț de producție, dar în general este cu profit; pe partea de zootehnie, din cauza constrângerilor care sunt, aşa cum vă spuneam, sunt forțat să scot marfa, îmi convine, nu-mi convine prețul. Și în momentul acela, deja acolo este ruperea de profitabilitate. Din acel moment, practic tu nu mai ai materie primă pentru industria de procesare de alimente din România și cumva ești expus la fluctuațiile de afară. Ceea ce se și vede în realitatea pe care o trăim, până la urmă. Dacă în momentul acesta țările din vestul Europei decid: nu mai iese nimic – carne, produse lactate, noi facem stocuri pentru că nu știm ce ne rezervă viitorul, în România nu o să mai găsești carne de porc sau o vei găsi în cantități infime.” Trist este că, deși nu putem spune despre gazda noastră că este un pesimist, dovadă stau investițiile mari la care s-a angajat, modul cum vede viitorul ne poate îngrijora, tocmai pentru că vine pe fondul unui trend de creștere foarte mare a prețurilor la inputuri. „Este extrem de greu de anticipat unde vor ajunge prețurile. Ce pot să vă spun vizavi de această situație sau această proiecție de fapt – că vorbim de o potențială situație – este că vom trăi niște vremuri extrem de tulburi, în ritmul în care s-a mers cred că industria alimentară din România va cădea încet-încet și cumva noi poate vom fi printre ultimii care vor stinge becul și vom avea satisfacția orgoliului, doar că «v-am spus, am avut dreptate», cred că la asta se va ajunge. Dar, din păcate, vom trăi o criză alimentară pe care nimeni nu vrea să vadă că vine. Deja ne bate la ușă, iar în acest ritm clar se va amplifica. Și nu războiul e de vină, pentru că tot ce s-a întâmplat de fapt au fost niște jocuri dinainte de război. Adică anul trecut cerealele au crescut fără nicio explicație a războiului, doar prin prisma costurilor de energie. Dependența de materia primă din China, vizavi de partea de vitamine, premixuri, aminoacizi care se folosesc în toată Europa în momentul acesta, dependența de cele două Americi vizavi de șrotul de soia sau de soia consumată în ferme, toată această situație a dus la o creștere a prețului fără niciun război, care nu a fost acceptată de piață, dar noi, ca producători, am resimțit-o. În toamnă, de exemplu, tot ce a însemnat aditivi furajeri deja a venit cu prețuri triplate. Și asta s-a întâmplat în toamnă, fără nicio explicație, fără niciun război, doar pe ideea de costuri suplimentare cu energia, care nici alea, la modul real, nu aveau de ce să crească, decât dacă stăm să ne uităm că din orice leu plătit pentru orice formă de energie, undeva la 60-70% merge către stat sub formă de accize și diverse taxe. Și atunci, până la urmă, vedem că este un ciclu care se închide tot în buzunarul statului.”

 

Produsele ecologice, o iluzie

 

Nici cu agricultura ecologică nu se prea împacă, mai ales că aceasta este îmbrățișată de oficialii Uniunii Europene, care au trecut-o drept politică de viitor a agriculturii europene, impunând norme și termene încă de pe acum. El crede că nu este o politică sustenabilă. „Pentru că nu reușim decât să ne mințim singuri. Toată această migrațiune din agricultura convențională în agricultura ecologică, care de cele mai multe ori și în cele mai multe situații este doar o idee de marketing, un mod de promovare a unui produs relativ diferit, dar nu foarte diferit și despre care nu se poate spune într-adevăr ceea ce ar însemna prin definiție «ecologic». Este un produs cumva semi-ecologic, se renunță la o parte din..., dar nu la tot.”

Am adăuga noi că dacă s-ar renunța în totalitate la substanțele de protecție a plantelor, ai avea un produs bolnav, de slabă calitate, dar nu ne-a dat dreptate și prietenul nostru Călin Muscă: „Nu neapărat ai un produs bolnav și de slabă calitate, ci ai o productivitate redusă pentru a putea să ai un produs sănătos în continuare. Trebuie să mergi la niște densități atât de mici, încât producția pe hectar, de exemplu, ți se reduce – dacă vorbim de ecologicul real – către jumătate. În momentul în care noi, ca rasă, nu ne înjumătățim, ca număr de consumatori. Spuneți-mi, vă rog, și mie, unde se va ajunge dacă peste trei sau cinci ani noi vom avea 75% din alimentele care se produc acum, dar noi creștem ca populație? Cam care este ideea?”.

zoo.230 calin.musca 4

Dacă putem trage o concluzie la discuția pe care am purtat-o cu tânărul fermier din vestul țării Călin Muscă ar fi că se impune, ca măsură de securitate națională, o protejare a crescătorilor de animale; o implicare mai intensă a autorităților în ceea ce privește respectarea rețetelor și a normelor de tot felul, de la cele sanitare, la cele de tehnologie, din industria alimentară; utilizarea tuturor pârghiilor puse la dispoziție de Uniunea Europeană, prin care s-ar putea obține bani. Iar ca idee indusă de dialogul ce a stat la baza acestui articol ar fi că trebuie să înțelegem că tot efortul pe care vrem să îl facem pentru o viață mai bună, cu o hrană de calitate și sănătoasă, cu o atmosferă bună, într-o economie sustenabilă, ar trebui să se concentreze în termenul „cumpătare”, acea măsură în toate, de care omenirea nu a mai dat dovadă de multă vreme. A acționa necumpătat pentru a repara ce s-a stricat prin necumpătare nu poate avea efectul dorit, dimpotrivă.

 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2022
Abonamente, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dan Moşneag este unul dintre „făuritorii de vinuri” și director al Cramei Mugurel, cu o plantație de struguri pentru vin de 18 ha la Blaj, în județul Alba. Spune că încearcă să o administreze cât mai bine alături de prietenul și asociatul său Ioan Fleşer, ba chiar să diversifice producţia, să crească desigur calitatea, să lucreze mai bine şi să obţină producţii adecvate pentru zona Transilvaniei.

Dan Moşneag a lucrat inițial la Staţiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Blaj, iar despre tranziţia spre meseria de oenolog spune că nu a fost uşoară, dar că știa totul despre vie și vin chiar de copil. Mai mult, s-a specializat în a face vin pentru consumul propriu, chiar în gospodăria sa. „Pe vremuri, părinţii mergeau la serviciu şi-ţi lăsau, ca să te obişnuieşti cu lucrul, un rând sau două de vie „până vin acasă, te rog să-l sapi!”. Crescând, mai speli un butoi, îi mai ajuţi să tragă vinul şi mi-a plăcut. Apoi, la staţiune era o modă: toţi colegii, toţi prietenii făceau vin şi, după ce se limpezea vinul, fiecare venea cu ceea ce a reuşit să facă. Am constatat că, de la început, nu eram printre cei mai slabi care făceau vin. De multe ori, calitatea vinului meu era un pic mai ridicată, pentru că acolo am mai întrebat, am mai pus în practică acasă şi mi-am format un pic o deprindere de a face vin. Ulterior, prietenul meu având nevoie, i-am zis: dacă ne putem înţelege, eu spun toţi paşii pe care-i fac şi tu îi aprobi, mergem mai departe. Şi se pare că n-o ieşit prea rău”, și-a amintit oenologul care a ajuns în al patrulea an de când lucrează la Agro-Serv-Comp, societate al cărei proprietar este antreprenorul din Blaj, Ioan Fleșer, mai cunoscut ca „Mugurel”.

horti 225 vie blaj 2

 

Producții bune în ultimii ani

 

Despre producțiile obținute în ultimii ani am aflat că la domeniile viticole din Blaj ale cramei Mugurel, din fericire, au fost bune, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ, cu o medie de 10-11 tone de struguri la hectar. „O producţie mai mare bineînţeles că ar fi în detrimentul calităţii vinului. Anii trecuţi am recoltat struguri din soiul Fetească Regală în jur de 200-210 g zahăr şi Sauvignon Blanc la 250 g zahăr, Pinot Gris la 250 g de zahăr. Asta spune ceva”, ne-a zis Dan Moşneag. Despre anul 2021 însă spune că din punct de vedere cantitativ seamănă cu anii trecuţi, dar din punct de vedere calitativ, din cauza condiţiilor climatice, o primăvară şi o vară mai ploioase şi fără soare suficient, acumularea de zahăr a avut de suferit, la fel și maturarea. Soiul Pinot Gris a avut în anul agricol încheiat 220 g zahăr, dar o producție mai mică decât cea din 2020. De altfel, întreaga producţie a fost mai mică decât în 2020 şi probabil aceasta a favorizat acumularea de zaharuri. Dar pentru ca vinul să fie de calitate, nu doar cantitatea de zahăr contează, ci întregul proces de obținere a strugurilor, din primăvară și până toamna târziu. „Dacă viile au fost bine lucrate manual şi în verde, a permis obţinerea unor struguri mai frumoşi, chiar am şi desfrunzit un pic ca să fie mai expuși la soare, ca să ne ajute şi pentru protecţie împotriva putregaiului, pentru care am și stropit. (...) Trebuie să fie un echilibru între cantitatea de precipitaţii şi durata de strălucire a soarelui sau suma gradelor de temperatură care se cumulează pe parcursul unui an”, a detaliat viticultorul. În vara anului trecut a fost o perioadă mai lungă cu ploi multe şi o temperatură sub media anuală, ceea ce a dus la o întârziere a recoltatului de aproape două săptămâni Din calcule, cantitatea de zahăr a fost mai mică cu 20 g zahăr pe kilogram comparativ cu anul 2020.

 

Toate soiurile spun o poveste

 

Pe plantaţia de 18 hectare de la marginea Blajului sunt 1,4 hectare cu Pinot Gris, 3,6 hectare cu Sauvignon Blanc şi restul de 13 hectare sunt cu Fetească regală. Zona nu a permis până acum viticultorilor să planteze și soiuri roșii, aici, pe Târnave. Dar schimbările climatice din ultimii ani, cu ierni cu zăpadă mai puțină, cu primăvară timpurie, toamnele mai lungi, temperaturile pe parcursul anului mai ridicate decât mediile multianuale – cel puțin în ultimii 2-3 ani, au făcut ca lucrurile să se schimbe. „Unii producători, care şi-au şi permis, au început să planteze şi soiuri de struguri roşii – cu toate că n-au fost specifici zonei noastre – şi se pare că au rezultate mulţumitoare, mai ales că în ultima vreme a apărut moda cu rose-ul, cu vinuri spumante rose”, a menționat Dan Moşneag.

horti 225 vie blaj 10

Dacă îl pui pe oenologul cramei Mugurel să aleagă un soi anume, spune că nu se poate decide. „Fiecare îşi are locul lui. Într-adevăr, Pinot Gris este mai puţin pentru că avem o suprafaţă mai mică și nu produce o cantitate mare de struguri la hectar, dar este un vin deosebit, mai ales dacă reuşeşti să laşi un pic de rest de zahăr şi chiar un pic să se matureze. Feteasca regală, în schimb, este specifică acestei zone a Târnavelor și, într-adevăr, este, poate, vinul cel mai bun în prima parte a anului următor, din februarie până prin vară. E un vin proaspăt, tânăr, este deosebit, mai ales dacă ai condiţii şi să faci o anumită calitate. Cred că puţine vinuri în România sunt aşa de savuroase şi aşa de bune proaspete. (...) Nu suntem noi inventatorii vinului tânăr, francezii au brevetat Vin Nouvelle sau aşa ceva. Ei, probabil, culeg mai devreme decât noi, că e altă temperatură şi în noiembrie deja ies cu vinul nou. Dar, din punctul meu de vedere, Feteasca regală nu se poate compara cu alte vinuri produse în zona noastră. Este savuros, deosebit, are şi o culoare deschisă galben-verzui”, a afirmat Dan Moșneag, care crede că fiecare vin, fiecare soi de strugure își are locul lui. Mai mult, e de părere că trebuie să ne promovăm vinurile din soiuri autohtone, care nu diferă cu mult din punct de vedere calitativ față de altele din lume.

 

Mustul, salvare pentru micii producători

 

O nevoie care rămâne la crama din Blaj este achiziţia de tehnologie care devine dificilă chiar și cu finanțarea europeană. „Sumele pentru un proiect de retehnologizare a unei crame, adică procentul care trebuie să-l asigure de cofinanţare, de 50%, pentru majoritatea oamenilor şi pentru firmele mai mici, nu este simplu. O firmă mare are alte posibilităţi”, explică Dan Moșneag.

horti 225 vie blaj 4

Mai mult, toată perioada pandemică și-a pus amprenta asupra vânzărilor, care au scăzut. O soluție a fost cea a vânzării, în toamnă, a strugurilor și a mustului. Iar telefoanele au sunat pentru programări, programări făcute tot pentru binele consumatorului. S-a evitat astfel situația în care ar fi fost prea mulţi oameni într-o zi și nu ar fi putut fi serviți.

„În mai puţin de o oră de când strugurele a fost tăiat de pe viţă se transformă în must şi omul vede traseul, cum vin strugurii, cum se zdrobesc, cum se storc, iar mustul ajunge direct la el în vas. Deci o trasabilitate mai bună ca la noi nu cred că poate să ofere cineva. Şi lumea este mulţumită, toţi care au cumpărat struguri anii trecuţi ne caută, pe lângă ei mai aduc şi pe alţii, că au fost mulţumiţi de vinul obţinut din produsele noastre. Într-adevăr, noi dăm mustul aşa cum este el, nedeburbat, pentru că nu avem posibilitatea să deburbăm şi să-l şi dăm omului imediat. Nu avem tehnologia necesară. Şi atunci oamenii sunt mulţumiţi, cu burba care se mai adună îşi fac un pic de ţuică sau ce-şi fac ei”, povestește oenologul.

Astfel, în perioada de cules, când numărul zilierilor e crescut și necesarul de flux numerar destul de mare, soluția cramelor mici o reprezintă vânzarea strugurilor și a mustului. Toate acestea au făcut ca, în timp, crama să cunoască o creștere.

 

Dezvoltare pas cu pas

 

horti 225 vie blaj 5

Pentru a face alți pași spre dezvoltare, așa cum este îmbutelierea, trebuie avut grijă și la alte aspecte. Stabilizarea și detartrarea vinului creează la o firmă mică nişte probleme şi chiar costuri suplimentare. „În următorii ani, poate anul viitor, vrem să rezolvăm şi această problemă, pentru că este foarte greu să vinzi o sticlă de vin şi să nu fie exact aşa cum trebuie, adică limpiditate, să nu se depună bitartatul… pentru că lumea plăteşte şi are nevoie de o anumită calitate. (...) Dar, din păcate, ca să pui vinul pe piaţă la sticlă sunt nişte costuri mari. Şi dacă se întâmplă să-ţi vină înapoi, şi pierderea e pe măsură: pierzi dop, pierzi sticlă, spală, desfă etichetă, capişon... la ora asta nu prea vinzi vinul la aşa un preţ care să-ţi permită să-l aduci înapoi. Noi ne bucurăm dacă vindem vinul şi avem câştigul ăla pe care ni-l propunem noi, ca să putem să mergem înainte, să putem să ne mai dezvoltăm pas cu pas”, ne-a zis în încheiere Dan Moșneag, care se consideră tipicar și nu vrea să sară nicio etapă, deoarece nu va atinge nivelul pe care și-l dorește sau să realizeze un vin de calitate. „Dacă sari nişte etape, n-ai să rezolvi niciodată problema la nivelul pe care ţi l-ai propus. Partea asta de a respecta fiecare etapă este esenţială în realizarea unui vin de calitate. Noi trebuie să înţelegem că doar consumatorul decide ce vrea să consume. Şi atunci noi trebuie să-i asigurăm vinuri de cea mai bună calitate şi care să-l satisfacă. Dacă-l satisface, mai cumpără. De obicei, eu cam aşa sunt. În general dacă-mi place vinul, cu siguranţă consumatorul o să-l aprecieze”.

 

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

O vizită în câmpul marilor fermieri este o experiență interesantă, atât pentru reporteri, dar mai ales pentru cei către care aceștia, adică noi, transmit cele mai interesante fragmente din experiența pe care gazda și-o mărturisește. L-am vizitat pe Gheorghe Nițu, acel fermier, doctor agronom, pentru care agricultura nu este loterie. Riscurile sunt calculate și prevăzute. Tot pe post de gazdă a fost, alături de domnul Nițu, și Gheorghe Dumitrescu, șeful fermei de la exploatația Mihăilești și Valea Plopilor, unde am poposit.

DSC05445

Momentul vizitei a fost spre sfârșitul toamnei anului trecut, atunci am mers și am văzut două culturi, pe cea de grâu și pe cea de rapiță. Gheorghe Nițu ne-a explicat condițiile climatice de până la momentul întâlnirii noastre: „Am avut o toamnă lipsită de precipitații începând cu luna iulie și am întârziat, de altfel în ultimii ani, pe baza schimbărilor condițiilor climatice, am împins perioadele de însămânțare cu mai mult în afara epocii optime de acolo, după carte, stricto-sensu, cum am învățat noi la facultate. De pildă, rapița, care trebuia să o punem la sfârșitul lunii august, ne-am dus cu ea aproape de începutul lunii octombrie. În dorința și speranța că vin precipitații. La grâu, la fel, ne-am întins. Ne-am dus cu el după 20 octombrie. Totuși, după aceea, au venit două ploi «agronomice», cum îmi place mie să le spun, ploi sănătoase, cu mai multe cifre, respectiv peste 40, 50 de litri, și ne-au ajutat, pe fondul lucrărilor solului pe care le-am făcut la timp, dar degeaba, dacă nu avea mobilitate, era o problemă cu răsărirea”. Zice că împingând timpul de semănat mai târziu a scăpat și de afide.

DSC05436

 

Grâul, printre cifre

 

Locul unde am stat de vorbă era același în care am mai vorbit și în primăvara anului trecut, doar că era o cultură de rapiță, samulastra pe care o vedeam stând și ea mărturie. Sola despre care vorbim are 45 de hectare și anul acesta a fost semănată cu grâu din soiul Ingenio. Iată cum ne descrie modul de lucru domnul Gheorghe Dumitrescu: „Imediat după recoltarea rapiței, am făcut o lucrare de dezmiriștire a solului,  am scarificat și am așteptat să vină o sfântă de ploaie. Ploaia ne-a ocolit și nu a venit, și nu a venit, și atunci am fost nevoiți să mai forțăm cu o lucrare, de fapt, am fertilizat după prima lucrare de discuire, de după scarificat, am dat 200 de kilograme de complexe 18-48-0, am mai făcut o lucrare și încă o lucrare, deci anul acesta, practic din cauza secetei, care s-a extins, am fost nevoiți să mai facem o lucrare de pregătire a solului. Solul s-a mărunțit în condiții destul de bune, aș spune, nu sută la sută mulțumitor, dar în jur de 90%. Am semănat chiar pe 1 octombrie și am avut noroc că pe 10, 11 octombrie a venit o sfântă de ploaie, bună, în jur de 40 de litri. După cum se vede, grâul arată foarte bine, de mâine o să facem o lucrare de erbicidare, pentru că am stat să răsară cât mai multă buruiană să nu prindem doar samulastra, pentru ca eficacitatea lucrării pe care o facem să crească”.

Dr. ing. Gheorghe Nițu a precizat și ce fel de erbicide folosește: „Lucrăm cu tritosulfuron – adică Biathlon, denumire comercială – cu 714 gr/kg și florasulam 54 de gr/kg, am folosit de vreo doi-trei ani acest erbicid și e minunat, merge și la temperaturi mai joase și curăță bine plantele, lăsându-le libere de buruieni”.

Domnul Dumitrescu a mai precizat că semănatul s-a întins până spre 27 octombrie 2021, având și o perioadă de trei zile de pauză din cauza ploii de care a amintit. Zice că în afară de fertilizarea făcută odată cu semănatul va urma și o fertilizare după erbicidarea amintită, preconizând 50 kg de substanță activă de azot la hectar, pentru ca la intrarea în iarnă să aibă 80, 90 kg de substanță activă azot, pentru a acoperi trei sferturi din cantitatea necesară. De altfel, despre nutriție Gheorghe Nițu spune că „vom urma graficul nostru din ultimii ani, pe fenofaze, păstrând acele proporții în funcție de cartarea agrochimică și având în vedere producțiile programate și randamentele pe care ni le-am propus la hectar, ținând în mână cheltuielile, costurile de producție”.

Spune domnul Dumitrescu că pentru a avea o bună rezistență peste iarnă, „grâul trebuie să fie înfrățit, să aibă patru-cinci frați, să acopere practic terenul; să aibă până la șapte, zece centimetri”. Oricum el nu prea se mai teme de iarnă, pentru că nu prea mai sunt ierni grele, „adică cu geruri năprasnice, iar ca să-l afecteze greu ar trebui un ger de -18, -20°, care să țină o săptămână, că dacă vine într-o noapte, chiar nu este nicio problemă, chiar dacă nu este acoperit de zăpadă. Și să știți că nici rapița, am avut într-o iarnă -18°, într-o singură noapte, nu a avut probleme. Hibrizii de rapiță făcuți în ultimul timp sunt mult mai rezistenți la ger”.

DSC05462

 

Prețuri și nesiguranță în aprovizionare

Spunea la un moment dat domnul Nițu că încearcă să țină în frâu costurile pentru că au cam scăpat de sub control. S-au bucurat fermierii că au avut prețuri bune la producția de anul trecut, dar se pare că pentru prea puțină vreme, pentru că problema actuală este cea a prețurilor la inputuri. „Îngrășămintele au crescut cu 400%. A fost ceva neprevăzut și nu știm unde se vor opri. Nu știm dacă vom mai găsi îngrășăminte. Eu, datorită experienței, mi-am pus bugetul la bătaie și am făcut rost pentru întregul an agricol, dar tot cu 300%, cu 350%, m-am apropiat de 400%”. Este de părere că statul ar trebui să repună în funcțiune combinatele chimice pe care le-a avut, pentru că se teme că altfel nu o să mai avem nici producțiile actuale și că ne vom întoarce la epoca când socoteam „sacii în căruță, nu tonele în camioane”.

 

Piața nu stimulează calitatea

 

Gheorghe Nițu este printre cei care folosește încă soiuri românești, cei mai mulți renunțând la acestea. Zice că la început folosea soiuri românești trei sferturi din cultură, dar că acum a redus la jumătate ca urmare a presiunii pe care piața a pus-o: „Calitatea soiurilor românești, nu o au cele străine. Acelea de afară se îndreaptă mai ales către furaj, nu au calitățile de panificație ale celor românești, dar prețul de valorificare a lor nu acoperă diferența de producție în favoarea celor de afară”, afirmă Gheorghe Nițu. Nici soiurile din import nu le-a ales la întâmplare, „cele mai apropiate de spațiul geografic al nostru, după experiențe minuțioase, făcute pe suprafețe mai mici, apoi mai mari, an de an, și-au făcut loc la noi Ingenio – care a dat producții constante începând de la șapte tone jumate la nouă tone – Avenue, Apilco, Alcantara și altele, soiuri care s-au adaptat condițiilor noastre. Nu luăm un soi pentru că ne-a spus cineva de el, îl testăm întâi în condițiile noastre”.

Legat de soiurile românești pe care le apreciază încă foarte mult, Gheorghe Dumitrescu a ținut să aducă totuși o critică: „Rezistența la boli e cam scăzută. Nu s-a lucrat în ultimii ani pe creșterea rezistenței la boli. Primăvara, dacă e mai ploioasă, pe lângă banii pe care trebuie să-i dai pe tratament, nici nu poți să-l dai la momentul oportun; dacă ai pierdut o săptămână, zece zile și nu ai putut să intri, deja ți-a mâncat o parte din bucătăria plantei și deja producția ți-a fost diminuată. Am avut în 2021 o diminuare a producției de cel puțin 20% la soiurile românești, din cauza rezistenței reduse la boli. Faptul că am redus de la 70% la 50% prezența soiurilor românești, putem să ajungem și la 10%, este în detrimentul nostru ca țară, dar noi avem nevoie să fim rentabili, dacă pun soiuri românești și țin steagul sus că sunt patriot, dar sunt patriot cu buzunarele goale și ăla care nu e patriot are buzunarele pline…”. Este o dovadă că economia de piață, nereglementată în vreun fel, nu va promova calitatea, ci cantitatea și prețul cel mai mic. Așa se întâmplă în orice domeniu de activitate. Iar interlocutorii noștri sunt pe lângă niște profesioniști pasionați și niște oameni de afaceri care înțeleg, după cum se vede, foarte bine mecanismele economiei de piață.

Gheorghe Nițu continuă să ne atragă atenția asupra unei greșeli pe care mulți fermierii, luați de valul performanței, o fac. „Cine face 8 tone și le face-n pagubă nu e în regulă. Eu am întâlnit foarte mulți fermieri, nu cu declarații de câmp, la unul chiar am găsit că a livrat producția respectivă, dar e dator. Trebuie să ținem cont de o fișă tehnologică ajustată economic, trebuie să gândim economic. Pe noi nu ne ajută nimeni, nu putem să ne împrumutăm la bănci, că banca zice stop. Deci, noi trebuie să ne gândim foarte atent, fac cinci tone și le fac economii sau fac șapte și mă împrumut? Împrumutul ăsta, ce cotă are din valoarea patrimoniului, din valoarea producției mele? Noi, în general, avem o cotă de îndatorare de 10, 15, 20 %. Mereu gândim că rentabilitatea în agricultură nu e mare”. Evident că oricine se gândește la stilul de lucru al lui Dimitrie Muscă, de la Arad, care investește foarte mult pe hectar, obținând, evident, rezultate mereu spectaculoase, de aceea a ținut și el să adauge: „Iar ca Muscă, cine are... cine are în Europa ca doctorul Muscă? Doctorul Muscă trebuie clonat. Dacă ar fi ca Muscă 20 % ar înnebuni Europa. Și nu-l ascultă..., s-a dus ministrul ăsta, Oros – bine c-a plecat, trebuia să-l plătim, să-l premiem –, n-a înțeles nimic de la el. Să dormi doi ani de zile! Să nu faci nimic! Ce a rămas în urma lui? Praf și pulbere!”.

DSC05461

 

„Nu găsim zilieri aproape deloc”

 

O problemă pe care o cunoaștem ca fiind foarte răspândită îi afectează și pe ei, poate chiar mai intens, este vorba de lipsa forței de muncă. „Situația este foarte grea, mai ales că noi ne aflăm la 25 de kilometri de București, unde toată lumea pleacă. Merg la București cu o plasă și un buchet de flori, se duc și vând, și se întorc acasă cu 50, 70, 80, 100 de lei. Noi nu găsim zilieri aproape deloc, foarte rar dacă găsești. Dar dacă te duci dimineață la cârciumă, găsești aceiași oameni în fiecare zi. Deci asta este cea mai mare problemă a agriculturii. Norocul nostru este dezvoltarea mașinilor și utilajelor care înlocuiesc forța de muncă umană. Îmi aduc aminte, când m-am angajat eu, această întreprindere avea 1.000 de zilieri, că aveam ferme de legume, ferme de pomi, ferme de semințe de legume..., era  o nebunie, căram cu toții din toate comunele astea cu mașinile. Acum, dacă ai nevoie de doi zilieri, abia îi găsești, te rogi de ăla, «ia-l bă pe unchi-tu ăla», «bă, cam bea», «nu-i dai să bea diseară și mâine dimineață îl aduci, să îmi rezolv și eu treaba», numai așa ne chinuim”, ne explică Dumitrescu, iar Nițu adaugă: „Hai să fim atenți cu aceste ajutoare sociale – avem foarte mulți care trebuie să gândească, dar trebuie să și aplice –, să le dăm celui sărac, care are o problemă reală, nu știu care, poate de tip locomotor, adică celui care-i potrivit, nu să aruncăm cu banii pe fereastră, ca ajutor, ajutor, ajutor, dacă el poate să lucreze, dărâmă munții cu pumnul și nu e bun să lucreze unde trebuie, în legumicultură, în pomicultură, în cultura vegetală – chiar dacă s-a mecanizat destul de mult, mai e nevoie de ei. Păi, dacă noi venim și îi dăm «ajutor» cât ar câștiga el pe câmp, de fapt noi îi dăm sticla de bere în mână, să «îmbrace» bufetele, să stea toată ziua, să se clatine acolo, îl șubrezim și cu sănătatea și nu facem altceva decât... frână”.

DSC05590

 

De rapiță, aproape mulțumit

 

Despre rapiță, directorul Agrozootehnica Mihăilești este foarte mulțumit. Mulțumit de munca inginerului Cătălin Matei, șeful fermei unde am mers să vedem această cultură. La început nu au fost îndeplinite chiar toate condițiile pentru ca toată lumea să fie mulțumită, pentru că au lipsit acele precipitații care ar fi pregătit o răsărire foarte bună, dar nu se poate spune că păreau chiar nemulțumiți. „Rapița arată cam cum trebuie. Cum spune cartea că ar trebui să arate, să intre în anotimpul iarnă cu planta bine dezvoltată, cu o densitate bună de 35 - 45 de plante, așa scrie cartea. Noi avem aici în jur de 35 de plante, sigur, cu un stadiu de dezvoltare nu chiar perfect, neuniform, așa, din cauza lipsei precipitațiilor la vreme. Cu un diametru al tulpinii, cum să cere, aproape de un centimetru, cu un sistem radicular bine dezvoltat. Asta spune că s-au făcut lucrările la timp. Dacă venea și apa..., dar, oricum, a venit ce trebuie. Este înființată după o cultură de grâu pe care dumneavoastră ați văzut-o anul trecut, care a dat aproape de 8 tone de grâu, cu soiul Glosa. Acum avem hibridul Pioneer pe care l-a cultivat domnul inginer anul trecut și a avut succes. A avut peste patru tone, 4200 kg/ha”, arată Gheorghe Nițu.

Inginerul Cătălin Matei vine să adauge niște detalii tehnice legate de această cultură de rapiță, provenită tot de la Corteva, de la Pioneer, un hibrid numit PT298/Agile, pe care-l apreciază pentru rezistența la scuturare – cea mai importantă caracteristică –, productivitate, rezistență la principalele boli, la phoma, la sclerotinia. „Noi, imediat după recoltatul grâului, am venit cu un disc mare, am executat lucrarea de dezmiriștit, imediat cum ne-a permis terenul, pentru că în  perioada aia a fost un pic de umiditate peste ce ne trebuia. Câteva zile, în mod normal, imediat, în spatele combinei trebuie să lucrăm. Apoi am avut lucrarea de scarificat și o trecere cu teradiscul. Deci trei lucruri, mari și late. Două superficiale și una de scarificare.” Zice că patul germinativ trebuie făcut bine, dar nu foarte tare mărunțit, pentru că o eventuală ploaie puternică poate forma o crustă care va împiedica planta să răsară. Cică trebuie un pat puțin mai bine pregătit decât la grâu.

De semănat, au terminat pe data de 3 septembrie 2021, iar semănatul a durat vreo 3-4 zile. Îngrășămintele, le-a administrat înainte de semănat, 250 kg la hectar, iar cu câteva zile înainte de discuția noastră, i-a administrat nitrocalcar, pentru corectarea acidității, și urmează să dea și un fungicid, un tebuconazol, pentru că, spune el „în primăvară, când revine în vegetație trebuie să aibă, fix în momentul acela, substanțele de care are nevoie să poată pleca, le mai completăm și cu niște tratamente foliare, deja i-am dat unul, și urmează și în primăvară, cel puțin două”.

Este foarte interesantă replica pe care a avut-o domnul dr. ing. Gheorghe Nițu atunci când i-am lăudat colaboratorii: „Au experiență, stau cu cartea în mână, citesc în fiecare zi, de altfel, ca și mine. Deviza mea este așa, să fim studenți în fiecare zi. Atunci ținem pasul cu ce trebuie”.

DSC05719

 

Mai puține lucrări, mai multă eficiență

 

Solul poate fi adus la o calitate bună în timp. La efortul și grija investite cu răbdare, el îți răspunde pe măsură. Dar cum faci asta? De aceea este interesant de știut ce fel de abordare au în lucrarea solului. Domnul Nițu ne asigură că este adeptul tehnologiei no-tillage. „Eu, cu școala asta pe care am făcut-o în America, mi-am fixat, încă din anii ‘75, că solul se lucrează altfel. Pe verticală și nu pe orizontală, cum eram obișnuiți și cum învățasem, și am trecut, treptat, când am avut posibilitate să cumpăr și tehnică bună, cu tractoare pe șenile – încă de acum 14-15 ani – și am trecut la acest tip de abordare, cu scarificare și cu lucrări cât se poate de puține pentru a păstra apa, să nu scoatem organismele, se cunosc avantajele și dezavantajele. Sunt în favoarea și în avantajul fermierului, încorporează materie organică, se creează un mulci, sunt foarte multe avantaje. Consumul de carburanți la nivel de 45 - 55 de litri pe hectar, noi mergem pe 55 – 60, dar tendința noastră este să ajungem la 45 de litri pe hectar. Știm cu toții ce prețuri or să atingă și ne dăm seama ce trebuie să facem, mai multe lucrări la o singură trecere.”

Invocă experiența americanilor, pe care îi consideră cei mai buni agricultori, pentru că practică acest tip de agricultură de foarte mulți ani, cu succes. Nu este radical, înțelege că trebuie să te adaptezi situațiilor, „sigur, depinde de sol, zero lucrări se pot face pe un anumit tip de sol. Nu se poate face un șablon pe care să-l aplici peste tot, însă cei care au avut succes, cu randamente și cu o agricultură economică, au practicat această agricultură, cu minimum de lucrări, cu tractoare de mare capacitate, care lucrează în profunzime, la 50-60 de centimetri, mărind spațiul de nutriție al plantelor, ca să-și atingă randamentul și potențialul biologic al amelioratorilor obținut prin cercetare. Că atunci e un agronom satisfăcut, când reușește să obțină ce spune cartea, ceea ce a spus geneticianul,  amelioratorul. Să obțină randamentul maxim al plantei”. Recunosc și el, și colegul său, inginerul Cătălin Matei, că potențialul acesta maxim se poate obține doar în condiții ideale de precipitații, temperatură și aport de substanțe nutritive, fără boli sau dăunători, dar că trebuie tot timpul să ai ca obiectiv atingerea potențialului maxim, să cauți calea cea mai bună, să vezi dacă ai făcut vreo greșeală, pentru a nu o repeta. Cât despre apă, insistă că avem nevoie de ea, să dăm potență celorlalți factori. Dar că sunt posibilități pe care trebuie să le folosim, să găsim acele soluții posibile de a iriga, puțuri, foraje, salba de lacuri și hidrografia bogată, de care consideră că nu ducem lipsă.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dacă vrei să fii la curent cu ce se întâmplă în agricultura din judeţul Alba, mai precis cu cea din zona Blajului, trebuie să discuți cu Dinu Şandru, fermier care lucrează peste 600 de hectare și îngrijește peste 500 de bovine. Zootehnist de mai bine de 20 de ani, a derulat trei proiecte cu finanțare europeană, în valoare de peste două milioane de euro, pentru a-și dezvolta ferma. Problemele cu care agricultura românească se confruntă nu l-au ocolit și a fost nevoit să aducă forță de muncă de peste hotare. Este de părere că e nevoie de o susținere adecvată din partea statului român și de proiecte strategice pe termen lung.

dinu sandru 1

În anul 2000, fermierul din satul Mănărade, care aparține de orașul Blaj, a achiziţionat opt juninci din rasa Bălţată românească, de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Târgu-Mureş, pe care a început apoi să le înmulţească din efectivul matcă. Dar dezvoltarea unei ferme presupune investiții pentru achiziția de utilaje sau construirea unor adăposturi adecvate, astfel că accesarea de fonduri europene a reprezentat o soluție pentru mulți fermieri. Astfel, în 2005, Dinu Șandru a depus un proiect prin SAPARD, în valoare de 144.000 de euro, care viza achiziţia de animale şi construirea unui adăpost pentru 50 de capete, plus sală de muls 2x4. „Am finalizat în 2007 primul proiect SAPARD și am decis să mai depun un proiect pentru cumpărarea de utilaje prin PNDR, în valoare de 420.000 de euro, pe care l-am realizat în 2009, iar în 2012 am depus un proiect care mi s-a şi aprobat în același an, de 1.478.000 de euro, pentru construirea adăpostului, plus achiziţie de uscător cereale, depozitare cereale şi o parte din utilajele de care mai aveam nevoie pentru cultura mare”, ne-a povestit fermierul din județul Alba.

dinu sandru 3

La ora actuală, ferma lui Dinu Șandru însumează 520 capete de vaci de lapte, plus tineretul aferent, precum și o suprafaţă arabilă de 610 hectare, plus păşuni. Și-ar fi dorit să acceseze și alți bani de la UE, în perioada 2015-2021, dar nu a mai avut cum din motive financiare, plus că nu mai putea realiza punctajul necesar pentru a fi eligibil, având accesate deja trei proiecte.

 

Procesare și distribuție locală

 

Dezvoltarea fermei a presupus și diversificarea raselor deținute, dar și o fabrică de procesare a laptelui, realizată doar prin investiție proprie. „Am început cu Bălţată românească, am trecut la un moment dat la Holstein Friză, dar fiind foarte pretenţioase am renunţat la o parte din Holstein şi vreau să trec acum pe Montbeliarde şi Jersey. Acestea vor fi rasele de vaci care vor rămâne în fermă, în viitor. Acum avem cam 180 de vaci la muls, am achiziţionat recent din Franţa 66 de juninci Monbeliarde, iar din Danemarca încă 44 de juninci Jersey. Urmează să ne reprofilăm pe alte rase, pentru a fi laptele mai benefic în procesare. Ai un randament mai bun din procesare dacă laptele are proteină ridicată, cu grăsime ridicată. Calitatea produselor lactate este mult mai bună când calitatea laptelui e la un standard mai înalt”, a arătat fermierul.

zoo 223 ferma blaj 6

Strategia pentru distribuția produselor realizate a vizat o piaţă locală, pentru care să fie trimise produse proaspete. „Inclusiv firma are un magazin de prezentare în Blaj, în schimb nu avem acces deocamdată la marile magazine, pentru că acolo se cer nişte condiţii pe care noi nu le îndeplinim, deoarece termenul de valabilitate la produsele noastre, care sunt naturale, e foarte scurt. Cel mai lung termen îl avem la telemeaua proaspătă, de 30 de zile, la caşcaval de 90 de zile sau 120 şi untul, de 90 de zile”, explică Dinu Șandru.

 

Fermă românească, angajați din Nepal

 

Mulți crescători de vaci de lapte afirmă că e  „o adevărată nebunie” să te implici în acest domeniu care te lasă fără vacanţă, libertate și devii practic prizonierul fermei. Dinu Șandru spune chiar că a crește vaci de lapte a devenit o îndeletnicire dificilă chiar și pentru alte țări, mai ales că generațiile care vin nu se arată prea dornice a se mai implica în zootehnie. „Necesită foarte mult timp şi nu mai avem forţa de muncă necesară. Nimeni nu-şi mai doreşte să ajungă în zootehnie. Nici chiar medicii veterinari nu mai vor în fermă, ci să fie agenți de vânzări la medicamente, într-o farmacie veterinară, să trateze animale de companie. Nimeni nu-şi mai sacrifică timpul liber şi familia pentru zootehnie. Am căutat ceva medici veterinari în ultimii doi ani, dar niciun medic veterinar nu‑şi mai doreşte să lucreze efectiv în fermă”, ne-a declarat fermierul, subliniind că, dacă vrei să faci o investiţie la nivel industrial, devine o misiune imposibilă în lipsa unei echipe, indiferent cât de bun profesionist ești tu.

Pentru a depăși provocările cauzate de forţa de muncă, chiar şi de cea necalificată, a decis în urmă cu mai bine de doi ani să aducă muncitori din Nepal. „Am recrutat în prima fază 15 persoane şi, la momentul actual, avem zece persoane, trei femei şi șapte bărbaţi în fermă, cu care facem munca necalificată”, a precizat Dinu Şandru.

zoo 223 ferma blaj 2

 

Roboții, viitorii „angajați” din zootehnie

 

Pentru utilaje spune că nu are probleme atât de mari cu personalul, deoarece a investit foarte mult în tehnică. „Avem utilaje de generaţie nouă care costă şi mulţi bani, dar care și creează confort angajatului. Acesta e singurul avantaj pe care-l avem, acolo nu ducem chiar atât de mare lipsă de forță de muncă precum în ferma de animale, unde viitorul ar fi de robotizare. Pe viitoarea PAC, adică PNS 2023-2027, proiectul pe care aş dori să-l realizez ar fi investiția în roboţi, respectiv robiţi de muls, roboţi de curăţat, roboţi de furajat, indiferent cât ar costa. Să presupunem că m-ar costa două milioane de euro să robotizez toată ferma, tot aş prefera să mai trag zece ani de rate, de proiectare şi de tot, ca să pot să cumpăr roboții”, ne-a spus fermierul.

 

Atitudine conformă realității românești

 

Deși optimist pentru că a realizat cam tot ce și-a propus până în prezent, Dinu Șandru afirmă că viitorul îl vede „un pic în ceaţă”: „Se vor face multe schimbări pe Planul Național Strategic 2023-2027. Vor fi anumite modificări şi vor fi finanţări pe zone – în ultimul timp, a fost mai mult pe zona sudului, unde s-au dezvoltat mai mult ferme. Dar depinde de Ghiduri şi pe ce se bazează Uniunea Europeană să subvenţioneze, să dezvolte mai mult. Îl văd în ceaţă că nu mai avem siguranţă, mai ales în România, din partea instituţiilor care fac legile, nu știu dacă peste doi ani am unde să mai vând produsul, nu știu dacă nu voi avea nişte condiţii foarte grele, de neîndeplinit. Vă dau un exemplu clar, Legea mirosului. Sunt pasibil să iau o amendă oricând, dacă deranjez un trecător.”

Dinu Şandru crede că ne-am schimbat foarte mult ca naţiune și nu mai suportăm nimic. Când a ridicat silozul de porumb, a fost nevoit să treacă prin localitate cu utilaje, tractoare, cu remorci de tonaj mare, ceea ce a nemulțumit localnicii. „În doar trei zile am făcut silozul şi ieşeau la poartă, urlau şi făceau cu mâna că suntem nebuni, că nu mai terminăm odată… şi stăm într-un sat. Oamenii nu mai înţeleg că mai trebuie produsă și mâncare... Eu am fost în Franţa, în Germania, în Danemarca, în Ungaria. Acolo nu are nimeni treabă cu agricultorii. Am rămas surprins când în Franţa am văzut și femei conducând utilaje agricole, inclusiv pe câmp şi prin oraş.”

Este nevoie de crearea unei infrastructuri pentru utilajele agricole, dar până atunci fermierii sunt nevoiți să o folosească pe cea existentă, iar atitudinea localnicilor și a autorităților să se conformeze realității românești.

zoo 223 ferma blaj 5

 

Nu merită să investești într-o țară nesigură, fără strategii

 

O altă provocare pentru agricultorii români este lipsa unor strategii pe termen lung în agricultură. Chiar dacă din 2027 nu ar mai fi subvenţiile agricole, agricultorii cred că existența unei pieţe libere şi corecte le va permite să producă în continuare, deoarece la mâncare nu se poate renunţa. „Ar trebui însă să ne gândim la siguranţa alimentară, la care nu se gândeşte nimeni, indiferent cine vine. «Vin ai noştri, pleacă ai voştri»  rămâne tot la nivelul discuţiei și nu se pune accent pe absolut nimic, ca să avem un viitor în siguranţa alimentară. E nevoie de o strategie pe cel puţin trei sau cinci ani, să ştim: da, putem produce cinci ani o cantitate de lapte... un exemplu este cota de lapte.”

Această lipsă de predictibilitate îl face să afirme că-și va sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură care nu-ţi asigură un plan de viitor.

zoo 223 ferma blaj 4

Este necesară susținerea sectoarelor afectate, mai ales în contextul actual, în care prețul tuturor input-urilor a crescut. „Noi vindem laptele astăzi la acelaşi preţ ca şi acum un an, când motorina era 4,50 lei pe litru, acum trecând de 6 lei, iar statul nu intervine deloc cu o subvenţie indirectă, să zică «stai un pic, nu putem omorî un sector!». Deci e o nesiguranţă mare în ţara noastră, pentru că nu se intervine din partea statului. Într-adevăr, ne-a dat subvenţia de COVID, dar nu s-a dat cât s-a promis, 100 de euro, ci 69 de euro. Subvenția aceasta a scăzut cam cu 40%. Deci în loc să dai când e greu, tu scazi. E o greşeală mare, pentru nişte investiţii costisitoare. Sincer, dacă lucrurile în viitorii cinci ani, până când termină copiii, cel mare termină inclusiv facultatea, nu se îndreaptă spre o cale mai sigură în România, eu sincer mi-aș sprijini copiii să-şi facă un viitor în altă parte, pentru că nu merită să stai într-o ţară nesigură, care nu-ţi asigură un viitor, un plan de bătaie de viitor”, ne-a zis în încheiere fermierul Dinu Șandru.

Articol scris de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Sâmbătă, 06 Noiembrie 2021 17:19

Agromalim, un târg foarte iubit

La Arad are loc, de peste trei decenii, un târg cu specific agricol. De altfel, pentru dumneavoastră, cititorii noștri, el este atât de cunoscut încât nici nu are rost să îi facem o prezentare prea amplă. Vom rezerva spațiul acesta pentru a vă reda câteva povești și opinii culese de noi de acolo.

Ediția din acest an, desfășurată între 2 și 5 septembrie, s-a socotit a fi a treizeci și una, pentru că aceea de anul trecut nu a avut loc, din motivele cunoscute. 

Prezența la târg, din partea comercianților a fost în parametrii apropiați de cei de dinaintea pandemiei, 230 de firme, dintre care 35 au provenit din străinătate, din Ungaria, Germania, Olanda, Cehia, Bulgaria și Ucraina. În schimb a fost un plus la capitolul vizitatori, nu cu mult, dar suficient să ne dovedească cât de intens își doreau fermierii să vină la un asemenea eveniment. Acum doi ani au fost puțin peste 16 mii de vizitatori, iar acum sau apropiat de 18 mii. 

Această dorință a fost remarcată și de Florin Neacșu, director general adjunct  al NHR Agropartners: „Cred că am așteptat să ne întâlnim, și noi, și fermierii, pentru că am avut contacte cu ei și am sesizat că au nevoie să iasă, să vadă noutăți, să vadă ce mai oferă producătorii sau importatorii de utilaje. Mulți dintre ei sunt dornici să facă investiții și acest târg le dă ocazia să vadă ce mai este nou și să se orienteze asupra unor utilaje de care ar avea nevoie și pe care ar dori să le achiziționeze”, iar Răzvan Tomescu, directorul de marketing al Titan Machinery România, a confirmat: „Da, într-adevăr, ne bucurăm să fim din nou în preajma fermierilor și alături de partenerii noștri, pentru a arăta noile tehnologii și noile produse ale furnizorilor pe care îi promovăm și suntem bucuroși, anul acesta, să venim la Agromalim, un târg de tradiție, pe zona de vest a țării”. Asta, în ciuda faptului că producătorii de mașini și utilaje au reușit să se mai întâlnească cu o parte dintre fermieri, chiar și în perioada pandemiei, pentru că au organizat evenimente proprii, dar prezență așa de mare ca la târgul de la Arad nu aveau cum să aibă. 

Profesorul Constantin Pascal a venit tocmai de la Iași. „Având în vedere faptul că în ultimii doi ani nu au mai fost organizate asemenea evenimente, chiar am vrut să vin să văd ce se mai întâmplă în acest domeniu, care mai este părerea, care mai este optica crescătorilor, care mai este nivelul la care s-a ajuns în ameliorarea acestei specii”, a mărturisit domnia sa referindu-se la crescătorii de oi.

Directorul Agenției Naționale pentru Zootehnie (ANZ), Bela Vaida, zice, caracterizând târgul, „vreau să vă spun, de la bun început, că s-a simțit pandemia de anul trecut, iar această chestiune pot să o confirme cel mai bine crescătorii de animale, pentru că, un an să treacă, doi chiar..., perioadă în care ei nu au comunicat, nu s-au întâlnit, ne-au povestit că a fost un moment destul de greu, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și al lor, bineînțeles, iată că în 2021 s-a realizat această expoziție, acest loc unde ei s-au întâlnit din nou și să știți că s-a văzut multă fericire pe fețele lor. Este, într-adevăr, un târg frumos, un moment de bucurie pentru toți agricultorii, în special pentru crescătorii de animale, pentru că ne aflăm în sectorul zootehnic”

Parteneri ai Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, pentru organizarea acestui târg, au fost Consiliul Județean Arad, USAMVB „Regele Mihai al României” Timișoara, Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Arad, Asociația Aberdeen Angus România, Asociația Crescătorilor de Bovine „Narcisa” Timiș, Oficiul Județean pentru Zootehnie Arad, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și ACO Păstorul Crișana. 

Noi ne-am aflat printre partenerii media, de aceea, se înțelege, nu puteam lipsi. Am fost și ne-am bucurat alături de fermieri de posibilitatea revederii cu mai vechii prieteni. Am ales să vorbim cu câțiva dintre ei, cu care am povestit despre ce s-a mai întâmplat de la ultimele întâlniri, cu ce noutăți vor să ne surprindă, pe noi, dar mai ales pe fermieri. Cu alții, poveștile au fost despre problemele pe care le au, pentru că, de, după cum spune unul dintre cei cu care am stat de vorbă, parte a statului, fiind directorul Autorității Naționale de Zootehnie, l-am numit pe domnul Bela Vaida, „probleme sunt multe, s-au acumulat, dar să știți dumneavoastră că este un sector în care, dacă rezolvăm astăzi toate problemele, mâine apar altele, așa că probleme vor fi tot timpul și de aceea suntem aici, noi și dânșii, să rezolvăm aceste probleme”. Aceste spuse se refereau la disputa pe care instituția pe care o conduce o are cu crescătorii de oi. Probabil că nu este chiar un izvor nesecat de probleme, dacă este puțină bunăvoință se mai așterne și echilibrul. 

Vă invităm așadar să parcurgeți cele câteva teme pe care le cuprinde dosarul din ediția de față, organizat astfel, pentru a cinsti într-un fel evenimentul de Arad ce poate fi, în conjunctura actuală, singurul eveniment de acest fel de anul acesta.

Poveștile pe care vă îndemnăm să le parcurgeți sunt despre vaci, rasa Aberdeen Angus, despre oi, mai precis despre rasa Țurcană, despre conflictul pe care crescătorii de oi îl au cu autoritățile, dar și despre temerea că s-ar putea interzice comercializarea animalelor vii. La acestea, din zona zootehnică, adăugăm două din cea a mașinilor și utilajelor agricole. 

Aberdeen Angus, o rasă bine primită în România

De remarcat faptul că, după mai multă vreme, încă de dinainte de pandemie, revine la târg și expoziția de animale. Printre ele, o rasă de taurine care capătă o din ce în ce mai mare apreciere printre crescătorii de la noi, ajungându-se, după cum ne-a spus cel cu care am stat la povești în standul Asociației Aberdeen Angus România, directorul tehnic executiv al acesteia, Ioan Gociman, să avem cea mai mare populație de taurine din rasa de care se ocupă asociația amintită. „Avem mai bine de 1.300 de ferme în toate județele țării, aproximativ 100.000 de capete și, cu bucurie, vă spunem că România, de un an de zile, respectiv Asociația Aberdeen Angus România, înseamnă țara și asociația cu cea mai mare populație de taurine din rasa Aberdeen Angus din Uniunea Europeană. Primul import de asemenea taurine în România a fost în 2008 în Mărginimea Sibiului și, iată că după 13 ani, efectivele de taurine aparținând acestei rase au crescut semnificativ, datorită și susținerii prin subvenții, dar și promovării prin cadrul Asociației Aberdeen Angus România”.

gociman

Practic, Ioan Gociman se ocupă de tot ceea ce înseamnă punerea la dispoziția membrilor a tehnologiei de creștere și, sigur, de reproducție. Asociația, ne spune chiar domnia sa, este împărțită în două departamente, „Departamentul de control oficial pentru performanțele de producție de carne și, cel de-al doilea departament, Registrul genealogic. Suntem singura societate de ameliorare conducătoare a Registrului genealogic pentru rasa Aberdeen Angus în România”. 

Domnul Gociman ne explică și care ar fi principalele motive pentru care această rasă a avut așa succes în România: „Fermierii au început să își dezvolte alte businessuri în domeniul agro-zootehnic, să renunțe la alte rase și să prefere o rasă care se crește mai ușor. Rasa Aberdeen Angus, cu cele două varietăți, varietatea roșie și cea neagră, este o rasă cu fătări ușoare; cu o creștere rapidă, ceea ce ne interesează; este o rasă rezistentă care s-a adaptat bine condițiilor pedoclimatice din România, din experiența fermierilor, rezistă la temperaturi de la -30 ° până la +40 °. Carnea este foarte apreciată, la nivel mondial este considerată „regina cărnii de vită”, pentru că din totalul populației de taurine specializate pentru producția de carne, 70 %, este rasa Aberdeen Angus. Mai exact, la nivel de ADN, la nivel de caractere morfo-productive ale rasei are anumite baze azotate și caractere care dezvoltă a cea marmorare și perselare, respectiv grăsimea intramusculară care îi dă acea calitate specială”.

Realitatea este că lipsa de popularitate a consumului de carne de vită provine și de la faptul că multă vreme la noi s-a consumat o carne de vită fără aceste proprietăți de care amintea interlocutorul nostru și care făcea ca în momentul în care aminteai că vrei să gătești carne de vită te gândeai la o fiertură îndelungată sau la o friptură ațoasă, greu de mestecat. Amuzantă a fost și descrierea tânărului inginer cu care am stat de vorbă: „Eu sunt tânăr, adică născut imediat după revoluție, dar și atunci părinții, din când în când, găteau carne de vită și când știam că se gătește acasă carne de vită, nu știam cum să nu vin acasă. Era tot timpul gătită la cuptor cu morcov, era ațoasă, rămânea între dinți, mai bine mâncam niște Hubba Bubba”.

gociman1

Ferma de testare, un pas făcut

Domnul Gociman spunea la un moment dat despre cele 1.300 de ferme care sunt înscrise în asociație, ceea ce ne-a dus cu gândul la faptul că pe lângă acestea sunt și alte ferme neînscrise și care ar duce la un efectiv și mai mare decât cel amintit de 100 000. El însă, ne contrazice spunând că sunt puține ferme care nu sunt înscrise în cadrul registrului genealogic, apreciind că „din cele aproximativ 100.000 de capete, în care includem vacile matcă, taurii de reproducție și tineretul, undeva la 70 %, vorbim de rasă curată și 30 % de metis cu alte rase. Fermierii din cadrul asociației noastre, în ultimii ani au investit mult în genetică. În cadrul asociației avem în genofondul, în varietatea de gene, în genetica pe care o avem în cadrul asociației, genetică din Canada, Statele Unite, Australia, Marea Britanie, de la cele mai valoroase ferme care cresc taurine rasa Aberdeen Angus de câteva secole. Chiar unele din aceste ferme sunt o parte din fermele fondatoare ale acestei rase. Avem o parte de ferme care produc o genetică foarte valoroasă, dar, cum am învățat și la facultate, vorbim din punct de vedere genetic de acea piramidă în care în vârf avem fermele de elită, am reușit să finalizăm, acum doi ani, ferma de testare a taurinelor din rasa Aberdeen Angus, unde sunt introduși în testare cei mai valoroși tăurași ai rasei.

Din punct de vedere genetic, când vorbim de fenotip, respectiv performanțele animalului și aspectul animalului, este egal cu genotip, bagajul genetic și mediu. Iar noi, în această fermă de testare, introducem tăurașii în același mediu, să vedem care sunt mai performanți, un mic concurs al performanțelor. Acolo, ne dorim, în următoarea perioadă, să dezvoltăm și un laborator pentru analiza materialului seminal, pentru spermograme, cu tot echipamentul, pentru analiza acestui material seminal și de ce nu, Doamne ajută, pe viitor, recoltare material seminal, bancă de gene și stocarea materialului seminal valoros. Și ne dorim, tot în această fermă, să dezvoltăm o tehnologie nouă, se numește «feed efficiency», eficiență furajeră, în care să selectăm animalele din punct de vedere genetic, ele să consume o cantitate cât mai mică de furaj să producă cât mai multă carne de calitate, evident”. 

Auzind aceste aspirații nu poate decât să ne uimească. O adevărată piatră filozofală care transformă, nu în aur, iarba de pe pășuni, ci în hrană foarte apetisantă, și nu oricum, ci din puțin, mult, așa, în ciuda lui Antoine Lavoisier, cu a lui butadă: „În natură, nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”

Un animal foarte rezistent

Lăsând gluma la o parte, trebuie să evidențiem că această rasă este un dar divin pentru un crescător. Ea valorifică cel mai bine pășunea, consumând doar iarbă, cum se spune, fermierul uită, practic, pe pășune animalul, pentru că o vacă din această rasă fată singură, nu este nevoie să aibă supraveghere, nu trebuie să o mulgi, pentru că vițelul își face treaba 6 luni ca atare. Întrebarea care se pune, la final, cât de mult faci, din puțin, cum spuneam? Adică, ce spor de greutate are? Un răspuns ne oferă interlocutorul nostru, directorul executiv al asociației. „Din punctul de vedere al creșterii taurinelor din rasa Aberdeen Angus, vorbim despre factori interni și factori externi de influență. Numim factorii interni: genetica, starea fiziologică, sex, vârstă, iar factorii externi, care sunt și ei foarte importanți, partea de furaj, de bunăstare, de aer, de apă, de lumină. Din punct de vedere tehnologic, majoritatea fermelor din cadrul asociației noastre s-au dezvoltat și au un potențial tehnologic foarte ridicat, pentru că multe din ele sunt ferme specializate și pe partea producției vegetale și o parte din subproduse le folosesc pentru furajarea taurinelor din rasa Aberdeen Angus, pe perioada de iarnă, pe perioada de stabulație. 

În perioada de vară, taurinele din rasa Aberdeen Angus sunt crescute, majoritatea în sistem extensiv, iar cealaltă perioadă a anului, pe perioada de iarnă, o parte din fermierii le aduc aproape de adăpost, pentru că angusul, nu-i nevoie să-l ții într-un adăpost călduros și închis, din contra el preferă să stea afară, îi faci un pat de paie, îl întreții, din când în când, cu o perie, nici de acoperiș nu are nevoie, e atât de rezistent, sub cerul liber și iarna, și vara. Dar este important, în perioada de iarnă, să-i acorzi un furaj mai bogat în conținut proteic și energetic”, arată Ioan Gociman.

gociman2

Valorificarea, la peste 600 kg

În ceea ce privește vârsta de valorificare a tăurașilor, specialistul de la Asociația Aberdeen Angus România spune că „cei mai mulți o fac la o vârstă de 20-24 de luni, la o greutate de peste 600 kg. Sunt și situații în care unii, în funcție de solicitări, sacrifică la o greutate de 300 kg, acesta fiind sistemul de îngrășare ultra baby beef, baby beef, baby beef precoce, în funcție de clientul final. Și tot la această greutate sunt ferme de reproducție și tineretul îl dau mai departe către îngrășare sau către export. Dar majoritatea fermelor de îngrășare valorifică la o greutate de peste 600 kg, să rămână o carcasă de minimum 300 - 320 kg, în funcție de randamentul la sacrificare, care, la această rasă, variază de la 55% la peste 60%”.

La final am să las un cuvânt în care tânărul și inimosul director al atât de performantei asociații, despre care am tot vorbit, face un fel de declarație de dragoste meseriei pe care o practică, alături de colegii lui și, nu în ultimul rând, o expresie sinceră a unui patriotism viu. „Pentru că activitatea asociației noastre, lăsând la o parte activitatea de bază, de zi cu zi, de a rezolva prompt problemele fermierilor, respectiv activitatea de COP, cea de registru, partea de subvenții, noi, fiind o echipă tânără, în cadrul echipei executive și cu susținerea domnilor din Consiliul Director, suntem ingineri zootehniști la toate universitățile din țară, pasionați de această rasă și de creșterea animalelor, a taurinelor, în special. De aceea am rămas și în România, pentru că avem un vis suprem, cum tot povestim noi, ca România să devină un brand european pentru producția de carne de vită, indiferent de rasă, avem un potențial așa de mare, suprafețe de pășuni așa de mari, pe care rumegătoarele, atât mici, cât și mari, îl pot valorifica și pot să dea plusvaloare în a produce lapte, carne și toate celelalte subproduse”.

Ameliorarea, la un alt nivel

Printre partenerii Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad s-a aflat și Asociația Crescătorilor de Ovine Păstorul Crișana, cea care a organizat expoziția de ovine din cadrul târgului. Ne-a făcut plăcere să îl întâlnim la această expoziție pe cel care s-a prezentat ca fiind consultant științific pentru Asociația Păstorul Crișana, dar și un pasionat al creșterii animalelor, fiind, de fapt, profesor de ovine și caprine la „Facultatea de Zootehnie”, de la Universitatea „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, care acum se numește „Facultatea de inginerie, resurse animale și alimentare”. De altfel, și universitatea ieșeană și-a schimbat denumirea, din USAMV a devenit „Universitatea pentru Științele Vieții”, denumire urmată, pe mai departe, de numele savantului agronom Ion Ionescu de la Brad. 

profesor

Cu profesorul Constantin Pascal am vorbit cum era firesc despre oi, mai ales despre rasa Țurcană, pe care o consideră, și domnia sa, ca mulți alți specialiști, o suprarasă, ce ar trebui să fie împărțită în alte rase. „Dacă ne uităm doar aici, vedem patru tipuri diferite, asta înseamnă că Țurcana este o rasă cu caractere variabile. Variabilitatea vine și ca urmare a zonei sau arealului mare în care se extinde. Este întâlnită peste tot, din Carpații Meridionali, Carpații Occidentali, inclusiv Carpații Orientali, iar această variabilitate și numărul mare pot crea condiții pentru omologarea de noi rase”. A adăugat pe aceeași temă într-un alt moment al discuției noastre că: „nu poți să ai într-o țară o rasă cu aproape 7 milioane de capete, pentru că o rasă cu asemenea efectiv, vă dați seama că nu are suficientă susținere pentru progres și ăsta este un motiv pentru care cei în drept ar trebui să identifice populațiile care pot reprezenta vârful, pot reprezenta salt, pot reprezenta pârghii pentru ameliorare genetică, pentru creșterea performanțelor și pentru creșterea eficienței economice în exploatarea acestei specii”.

A ținut să atragă atenția că trebuie să se meargă în continuare pe caracteristicile care au făcut-o apreciată. Iar specializarea nu ar trebui să lase nicio caracteristică în urmă, pentru că ea se remarcă și pentru producția de lapte dar și pentru cea de carne. „Dacă discutăm despre Țurcană, obiectivele ar trebui să fie aceleași, ca și până acum. N-ar trebui să ne abatem de la gradul de rezistență la condițiile climatice, pentru că sunt cele mai importante, mai ales acum, când se vede cum se modifică clima. Nu trebuie să neglijăm programele de ameliorare și caracterele care sunt specifice acestor populații. Și tot legat de discuția despre caractere sau despre obiective, având în vedere faptul că țurcana este crescută îndeosebi pentru lapte, toate lucrările de ameliorare trebuie derulate în acest scop, însă, având în vedere faptul că din exploatarea oilor rezultă mai multe producții și dacă asociem aceste producții, ne gândim în mod imediat la producția de carne, nu trebuie să neglijăm în ameliorare și caracterele pentru producția de carne, deoarece carnea vine în completare pentru a aduce venituri importante pentru crescători, mai ales în condițiile actuale, când este căutată peste tot în Europa. Iar carnea de calitate are căutare peste tot”.

oioi

Țurcana nu are o carcasă apreciată în UE

El chiar critică această tendință, de a lua în considerare doar producția de lapte, atunci când se fac planurile de ameliorare, considerând-o vinovată de lipsa de conformitate a carcasei în Uniunea Europeană. „Țurcana este o oaie, într-adevăr, mixtă. Noi am exploatat-o întotdeauna pentru lapte, carnea a fost ca un produs secundar, rezultat din exploatarea oilor pentru lapte. Ani de a rândul am livrat doar berbecuți și femele improprii, neimplicându-ne în programul sau în procesul de ameliorare a acestei producții. Ăsta este motivul pentru care carcasa de ovine de la țurcană nu îndeplinește cerințele sau standardele ridicate din Uniunea Europeană, nu că nu poate fi exportată, însă la alt preț. Carcasa de la țurcană este o carcasă longilină, adică lungă, o carcasă care este dominată, mai ales în zona trenului posterior, de infiltrații mari de grăsime, lucru care nu este agreat de către consumatorul occidental. Marele avantaj al României este faptul că Orientul Mijlociu, Orientul Apropiat solicită oi în viu, pentru că dacă popoarele arabe ar spune că începând de nu știu când nu mai importă în viu, am avea o mare problemă.”

Centrele de testare, o necesitate

Observațiile față de ceea ce reprezintă scopul unui registru genealogic al cărții de rasă, cum este și Țurcana, despre care vorbim, ținut, după cum se știe, de Asociația Crescătorilor de Ovine Păstorul Crișana Arad, sunt destul de critice, în contextul a ceea ce s-a făcut până acum și a ceea ce ar trebui să se facă. „Indiferent de rasă, cel care deține registrul sau cartea de rasă are datoria de a promova plusvaloarea. Întotdeauna, performanța cere calitate. Ar trebui ca în acest registru să fie introduse într-adevăr animale care sunt performante, animale care se disting prin caractere total diferite sau prin nivelul de exprimare a caracterului la un alt nivel sau la un alt palier, față de ceilalți indivizi din cadrul populației. Ameliorarea, pe actualul nivel sau pe aceste coordonate de acum, nu are șanse de reușită. Sunt bani care probabil că se vor pierde. Având în spate experiența de la catedră, cercetarea științifică pot să spun că este necesar ca exploatațiile să fie ierarhizate în funcție de nivelul genetic al populației, să treacă la acea structurare sau piramidă a ameliorării. Nu poți să ai în cadrul unui registru de rasă 3.000 de fermieri care toți să vândă berbeci reproducători. Acești berbeci reproducători trebuie certificați prin anumite standarde. Ei trebuie verificați în stațiuni de testare. Deocamdată, în România nu funcționează asemenea centre de testare.”

oi1

Iată așadar o critică de factură constructivă venită din partea unui consultant, cum s-a autodefinit mai devreme, și, adăugăm noi, foarte competent. Evident că aceste centre de testare ar avea loc în cadrul acelor ferme de elită ce sunt de dorit să apară și pentru care ar mai trebui lucrat din partea autorităților, care sunt chemate să creeze cadrul potrivit. Domnul profesor consideră, asemenea nouă, că acolo își vor găsi locul respectivele centre de testare pe care le vede foarte importante. „În cadrul fermelor de elită trebuie fixate centrele de testare în care berbecii sunt testați după anumite criterii și certificați ca amelioratori. Și acei berbeci sunt difuzați către baza piramidei, iar crescătorii care sunt în vârful piramidei câștigă doar din vânzarea berbecilor considerați ca fiind amelioratori. Ei câștigă pentru că un berbec poată să ajungă și la 1.000 - 1.500 de euro, ba chiar 2.000 de euro. Iar ceilalți câștigă din multiplicare și din creșterea producțiilor. Lucrul acesta este dovedit științific, este dovedit și practic, pentru că în toată Uniunea Europeană, în țările care au zootehnie avansată funcționează această piramida a ameliorării, funcționează aceste centre de testare a berbecilor, a reproducătorilor și certificarea lor pe baza unor criterii pur genetice.”

În plus este convins că astfel va dispărea și incertitudinea în calitatea reproducătorilor care pot fi cumpărați astăzi în baza unor „condiții minimale”, cum s-a exprimat domnia sa. „Dacă ar funcționa această stratificare a efectivelor, dacă ai avea sus fermele de elită, dacă avem centrele de testare, nu vor mai fi dubii, toată lumea care vrea să aplice program de ameliorare cumpără berbeci reproducători doar din aceste centre de testare, pentru că ei sunt verificați și certificați ca fiind amelioratori pentru lapte, carne, pielicele, lână. Și atunci ar dispărea aceste probleme care creează nemulțumiri în rândul crescătorilor.”

Din păcate, ca și noi, este conștient că toate acestea sunt doar o viziune de perspectivă, un deziderat de dorit, dar că nu sunt încă premise pentru împlinirea lui. „Știu că este foarte greu, pentru că fiecare crescător, când stai de vorbă cu el, spune că are cel mai valoros efectiv, ca el n-are nimeni. Dacă îl întrebi, «spune-mi, te rog, care este originea berbecului de aici? Ce performanțe a avut mama lui? Ce performanțe a avut bunica lui?», dă din colț în colț și încearcă să-ți vândă o poveste ieftină. Ăsta este și motivul pentru care apar aceste situații, care, după atâția ani, nu ne fac cinste. Cert este că n-ar trebui să mai fim în anul 2021 la acest nivel.”

Trebuie mers către un alt nivel

Dar în ciuda faptului că îi este greu să fie optimist în această privință, crede că e foarte important să se pornească în direcția respectivă. „Creșterea oilor în România, în mod normal, ar trebui să se îndrepte deja, suntem într-un punct de cotitură, către alte coordonate, nu mai putem sta la nivelul actual, să mergem pe criterii de evaluare subiective. Trebuie să găsim soluții pentru a crește performanța, pentru a crește eficiența economică, să vedem care sunt căile prin care putem interveni, prin mijloace mecanizate, pentru că forța de muncă este foarte, foarte scumpă și nici nu prea o găsim în acest moment, iar din acest punct de vedere, sectorul este deficitar, pentru că nu sunt foarte mulți dispuși să mai stea de dimineață până seara sau să mulgă oaia sau să facă alte activități, iar oaia reclamă prezența omului 24 din 24 de ore, necesită supraveghere și intervenție, dacă vrei să ai performanță. Trebuie să schimbăm foarte multe în viitor, plecând de la selecție. Trebuie să aplicăm selecția pentru muls mecanic, pentru forma glandei mamare. Trebuie să modificăm modul de valorificare a producțiilor, pentru că vânzarea laptelui sub formă de caș proaspăt nematurat nu este o soluție. Fermierii trebuie să înțeleagă să se unească în cooperative pentru a deveni mai puternici, pentru a crea cadru tehnic, astfel încât să valorifice producțiile. La producția de lapte mă refer, în primul rând, și la valorificarea ei sub formă de brânzeturi maturate sau nematurate. Una este să vezi un kilogram de brânză proaspătă, de caș proaspăt, și alta este să vezi să vinzi un kilogram de brânză maturată, cu mucegai verde sau mucegai alb. Prețul la brânză proaspătă este 20 lei, la brânza maturată depășește 40-45 de lei. Și în plus oferă avantajul că poți să o valorifici și iarna, în schimb brânza proaspătă trebuie s-o dai atunci, la orice preț, pentru a nu te întoarce cu ea acasă.”

oi3

Este, în pofida acestei deficiențe, convins de vivacitatea acestei rase, spunând, cu titlu de enunț, că aceasta nu va dispărea din această zonă. „Dacă discutăm în ansamblu despre Țurcană, ea este zeița raselor din România, pentru că pune în valoare ceea ce munții noștri ne oferă și transformă în carne pășunea sau iarba verde, fără mare efort. Ce-am face noi cu iarba verde de pe versanți, dacă n-ar fi Țurcana? Și dați-mi voie să fac o afirmație, pe care mi-o asum, că Țurcana va dispărea când în România sau în această zonă a Europei va dispărea viața, pentru că ea rămâne ancorată pe versanții Carpaților atât cât viața va fi posibilă în aceste areale.”

Ordinul 180, o piatră de poticnire

Dacă, despre un lucru, doi susțin, cu tărie, fie că este alb, fie că este negru, sigur trebuie să ne punem problema că ori greșesc amândoi, și acela ar putea fi roșu, spre exemplu, ori numai unul. Sigur e un singur lucru, amândoi nu pot avea dreptate. Acela care greșește, unul, sau amândoi, fie are o problemă de percepție, fie are un interes, ceea ce poate fi condamnabil. Rezolvarea ar putea veni de la un al treilea. Dar ce te faci dacă nici pe al zecelea nu îl crezi? Iar dacă disputa mai și durează, oare am putea spune că e caz de rea-voință sau neputință de înțelegere și încăpățânare? Nu vreau să spun că această punere în scenă se potrivește leit cu disputa pe care crescătorii de animale o au cu autoritățile, dar ceva, ceva tot e. Acum un an, Agenția Națională pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu” a stat la originea unui ordin, emis de guvern, prin care încerca să reglementeze desfășurarea montei naturale autorizate. În articolul 9 al normelor tehnice, aferente respectivului ordin, se spune: (5) Toți berbecii și țapii prezentați pentru autorizare trebuie să dețină testul de genotipare pentru rezistența la scrapie, conform protocolului de colaborare încheiat între Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) și ANZ.

(6) Reproducătorii care participă la programele de ameliorare aprobate, indiferent de specie, trebuie să fie identificați prin analiza grupei sangvine (verificarea filiației), în procent de 3%, din efectivul de masculi existent în exploatație, dar nu mai puțin de 1 cap. În exploatațiile în care rezultatele testării depășesc 20% neconformități, ANZ dispune verificarea întregului efectiv.

Așadar, două teste prin care inițiatorii își doresc, cu siguranță, să aducă un beneficiu mediului de afaceri din zootehnie. Vorbim despre încredere, predictibilitate, sănătatea animalelor, valoare la export și probabil multe alte caracteristici care au stat în intenția legiuitorului. Dar... intenția bună nu a coincis și cu un rezultat bun. Aproape toți crescătorii au fost nemulțumiți. Atât de nemulțumiți, încât au acționat în justiție respectivul ordin. Și, în primă instanță, au câștigat, ba și la recurs. Dacă stăm și numărăm sentințele, ar fi a treilea și a patra care se cheamă că înclină balanța disputei. Oare câte păreri ar trebui să mai vină, să îi convingă pe cei care au emis ordinul că au greșit? E adevărat că am auzit și sintagma, care nu mi se pare deloc deplasată, că adevărul nu depinde de numărul celor care-l contrazic. Oare e cazul aici? Domnul director al ANZ, Vaida Bela, este convins că tot ce a făcut este bine și în folosul crescătorilor. Probabil că la un calcul făcut cu pixul pe hârtie, „dacă facem așa, rezultă asta”, chiar au dreptate. Iată ce spune domnia sa: „Chiar săptămâna trecută am solicitat de la Autoritatea Sanitară Veterinară Națională cât a cheltuit România în ultimii 3 ani pentru închiderea focarelor de scrapie și, vă rog să mă credeți, în 3 ani am cheltuit peste un milion-jumate de euro. Ori cu un milion-jumate dacă noi făceam testele de scrapie, puteam, astăzi să declarăm scrapia din România eradicată și altfel ne priveau statele cu care noi avem relații privind comerțul cu ovine”. Într-adevăr, are dreptate. Dar nu s-a pus problema ca niște bani pe care nu i-am mai cheltui într-un viitor fără scrapie să îi investim azi în procesul de eradicare. S-a pus doar problema că toți posesorii de animale trebuie să facă testul fără de care nu au voie să vândă, atât. Nu s-a indicat nici unde se face acel test, nici cine plătește. Domului Vaida nu i se pare normal ca statul să plătească de fiecare dată, „nu poți cere tot timpul statului român să plătească. Pentru că și statul român plătește din impozite și taxe, dacă statul român tot timpul plătește, de unde mai acumulează alți bani? Eu cred că la un berbec care are o valoare de 2.500 de lei, pe piață, pe motivul că are testul făcut, nu e mult ca proprietarul să cheltuiască 100 de lei. Sigur că și proprietarul spune că mai bine rămâne el cu 100 de lei în buzunar”. Iar trebuie să recunoaștem că are dreptate. Banul public trebuie cheltuit cu mare grijă, el trebuie investit pentru un profit viitor. Dar chiar despre un asemenea profit vorbea însuși domnia sa mai devreme. O economie de un milion-jumate în trei ani, vreme de mulți ani de atunci încolo, de la data eradicării, până atunci vorbim de investiție. Că doar nu vrei să scoți profit din investiția altora?

vaida

Și încă un argument, legat de acest test: „Dacă noi, poate sunt prea optimist, am eradica în 5 ani scrapia din România, gândiți-vă ce ar însemna piața din Turcia, care în momentul de față nu face import de animale din România pe motiv că noi nu suntem declarați ca fiind eradicată scrapia. Păi dacă ar intra turci să cumpere animale de la noi, vă garantez că mielul ar crește, nu ca acuma la 14 lei, poate ajunge la 18 lei pe kilogram în viu. Or, pentru un crescător, ce e așa de greu să facă testul de scrapie, să declarăm odată eradicată boala?”. Adevărat, asta ar părea în favoarea fermierilor, deci ar fi corect să se implice. Dar pentru mulți această socoteală este o vânzare a pielii ursului din pădure, nu ai de unde să știi dacă prețul va evolua astfel, nici dacă turcii nu vor găsi alt nod în papură. 

Problema e că fermierii nu s-au supărat că sunt nevoiți să scoată o sută de lei din buzunarul în care respectiva sută ar fi mai bine să stea, cum spunea domnul Vaida, ci pentru că li s-a cerut să facă un test de azi pe mâine și nu au unde să îl facă. Pentru că așa se întâmplă când faci legi din pix. Uiți să întrebi pe unii care probabil ar ști, „au unde să facă testul fermierii?” „Nu”, poate ar fi răspuns acela. „Atunci hai să facem, cu un milion-jumate de euro, ceva, ca fermierii să aibă unde face testul și apoi dăm ordinul.” Nu e ca atunci când pui căruța înaintea cailor? 

Noi după cine să ne luăm?

Povestea aceasta își găsește locul aici pentru că printre alte multe evenimente care au avut loc la Agromalim 2021 a fost și Conferința națională a crescătorilor de ovine și caprine, cu tema „Zootehnia - performanță, realizări, strategii, oportunități, în sectorul ovin și caprin din România”, conferință la care au participat și oficiali din partea statului, adică reprezentanți ai Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Agenției Naționale pentru Zootehnie „Prof. dr. G. K. Constantinescu”, precum și reprezentanți ai administrației locale. Cred că este evident pentru oricine că la această întâlnire la care au participat reprezentanți ai crescătorilor din aproape 40 de asociații s-a ridicat, printre altele, și această problemă. 

cioranu

În urma discuțiilor, au rămas mai multe întrebări decât răspunsuri, după cum ne-a precizat președintele ACO Păstorul Crișana, domnul Nicolae Cioranu, care s-a arătat nemulțumit și de faptul că două instituții ale statului au venit și au dat răspunsuri contradictorii. „A fost subiectul care a acaparat cea mai mare parte din conferință, din păcate, fermierilor prezenți le-a fost dat să audă două variante, varianta ANZ și varianta ANSVSA. Cea din urmă susține că dumnealor stăpânesc un program de eradicare a scrapiei cu animale în rasă curată, cu minimum 10 masculi în fermă și așa mai departe. A venit domnul director al Autorității Naționale de Zootehnie care spune „nu, domnule, că și noi avem laborator, și noi avem și asta, și asta, și..., și... și am putea să facem noi”. Întrebarea mea, de față cu toată lumea și la care nu am primit răspuns clar, este următoarea, ce se poate face când sunt două păreri? Fermierii, astăzi, după cine să se ia? Bun și eu am întrebat: «Domnule director, da, aveți un laborator, dar noi, pe lista pe care o avem, de pe documentul primit de la RENAR, instituția care acreditează laboratoarele în România, avem numai trei laboratoare, și alea subordonate autorității veterinare. Laboratorul ANZ nu există pe acea listă. În situația asta, mergem pe încredere? Având test la ANZ, eu pot să îi fac dovada cumpărătorului meu că am un test oficial cu ștampilă, cu răspundere? Că de la ANSVSA așa avem». Eu fac parte din acel program de eradicare a scrapiei, cu ferma mea, în care, anul trecut, când am luat probe, am primit un buletin de analiză, în care specifică fiecare berbec, îmi dovedește din ce categorie de rezistență face parte etc. Părerile au fost împărțite, iar problema a rămas în aer”.

Testul de filiație, util sau inutil?

Vorbind despre testul de filiație, domnul Vaida susține importanța și beneficiile lui. „Testul de filiație confirmă că mama și tata berbecului înscris în certificatul zootehnic sunt animale care și faptic, și scriptic corespund și atunci dispar suspiciunile”. El recunoaște că acest test nu determină valoarea de ameliorare și că nu înlocuiește munca pe care fermierii au făcut-o în registrele genealogice. „Autoritatea competentă, în speță ANZ, nu șterge nicio activitate corectă pe care crescătorii au desfășurat-o atâția ani. Tocmai asta vrem să confirmăm, că ei sunt serioși. Suspiciunea este prea multă și nu neapărat din partea autorității competente. Suspiciune este între ei, crescătorii, nu mai au încredere și atunci o să intervină cineva care să spună, «nu, mă, oameni buni, toți sunteți corecți sau x este corect, y este incorect». Atunci orice cumpărător știe la cine să meargă să cumpere”. Într-adevăr, nevoia de încredere este importantă, dar dacă nu au încredere în registrele de ameliorare, de ce ar avea într-un test care este făcut doar pentru „3 % din efectivul reproducător masculin din exploatație, dar nu mai puțin de un cap” cum s-a și exprimat domnia sa. 

oi2

Beneficiile la care se referă domnul Vaida sunt mai multe, de exemplu acela prin care ar crește sprijinul cuplat pe cap de animal. „Scopul acestor reglementări este ca cel care face selecție și este corect să prospere, iar vânătorii de subvenții, trebuie eliminați. Cei mai interesați de eliminarea vânătorilor de subvenții ar trebui să fie asociațiile de crescătorii de animale, pentru că dacă elimini animalele care nu există, banul care revine unui animal existent crește, pentru că aici, la sprijinul cuplat, modalitatea de calcul este simplă, se alocă fondul și se împarte la numărul de animale eligibile. Cu cât numărul de animale eligibile este mai mic, cu atât suma pe animale este mai mare, atunci nu înțeleg de ce sunt probleme. Anul trecut au fost eligibili la plată, undeva la 3 milioane de capete, a ieșit pe cap de animal 18 euro, sprijin cuplat, dacă ar veni ei, să ne ceară să facem controale acolo unde știu ei că nu este în regulă și am elimina acele animale. Sprijinul cuplat ar putea urca, după estimarea mea, undeva la 25 euro. Ce facem noi, ar trebui să vină asociațiile, să ne spună: de ce nu faceți? Uite, eu știu că ăla n-are animale, de ce îi dați ăluia bani? Nu să fie invers, adică tot noi vrem să facem ceea ce ar trebui să ceară ei să facem, dar tot ei vin și ne dau în instanță pentru anulări și pentru suspendări”.

În replică, fermierii nu înțeleg de ce trebuie sa facă, pe cheltuiala lor, un test care nu se impune ca necesitate. „Domnul profesor Ioan Pădeanu zice așa, regulamentul 1012 spune clar, se cere testul de filiație numai în situația în care se face montă artificială”, îl citează Nicolae Cioranu pe cel pe care îl consideră și imparțial, și competent, justificându-și astfel opoziția. Admite, însă, că dacă există o suspiciune într-o fermă, pot să meargă și să facă acel test. „Noi ne supunem, nicio problemă n-avem nimic împotrivă, dacă ei au suspiciune, să meargă acolo”.

Pare un război economic

Și chiar dacă dezbaterea celor două teste au ocupat cea mai mare parte a timpului de desfășurare a simpozionului găzduit de târgul de la Arad, Agromalim 2021, s-au mai discutat și despre alte probleme ce îi afectează pe fermieri, cum ar fi finanțarea tinerilor fermieri sau comercializarea și transportul animalelor vi. Reacția președintelui ACO Păstorul Crișana a fost una tranșantă, considerând acțiunea un fel de război economic. „Eu rămân la părerea că aceste intervenții ale ONG urilor sunt strict comerciale. Până România a exportat în Iordania o țară mică, cu contingent, nu a fost problemă că se încărcau miei când era 40 °, când era 35 °, nu era nicio problemă. Odată ce am intrat în piața Arabiei Saudite, în piața Emiratelor Arabe, în Golful Persic.... Suntem noi, zic eu, mici, dar, uite, importanți în ochii celor care știu ce putere avem și ce oameni suntem și ce s-ar putea întâmpla dacă sectorul ăsta s-ar dezvolta frumos și ar avea, iată, acest debușeu de export și pe bani frumoși, de ce să nu recunoaștem”.

El susține că fermierii nu țin neapărat să vândă animalele în viu, că ar putea vinde și către abatoare dacă ar fi cine să le cumpere: „Chiar crede cineva că pe fermier îl interesează cine îi bate la poartă să-i cumpere mielul că e abator sau că-i arab? Ce ușor i-ar fi fermierului dacă prețul ar fi același și la unul, și la altul și să facă documente de abatorizare și în momentul în care a plecat de la poartă să nu mai aibă nicio grijă. Să nu ceară accept intrajudețean, să vezi că îl primește sau că nu-l primește, pentru că oricum e ocupat cu lucrul lui și are destul lucru. Important e să vândă și să vândă la un preț corect”.

cioranu1

Până la urmă, trebuie să ne punem și întrebarea „cât de slab comerciant ar trebui să fi, să îți bați joc de marfa pe care ai achiziționat-o spre vânzare?” Un asemenea comerciant nu credem că există. Din contră credem că un comerciant are grijă de acea marfă ca să ajungă, în cazul animalelor vii, acolo unde o exportă, cel puțin la aceeași greutate de la care a pornit. Adică, din câte mai știm și noi, trece o perioadă, mai stă câteva săptămâni, o lună, chiar două luni, comerciantul mai finisează animalele, să le uniformizeze, pentru că le ia de la mai multe ferme. Adică un comerciant, cu siguranță, la un animal viu, are grijă de el pentru ca să câștige bani de pe urma acestui comerț. Probabil că sunt și accidente, pe care nu și le dorește nimeni. Și fermierii suferă, ba de boli, ba de vicisitudinile vremii. Nicolae Cioranu chiar spune: „Și la noi s-au întâmplat accidente ne-au acoperit viscolul oile, la bătrânii noștri le-a luat zăporul Dunării, le-a luat oile, le-au scăpat în vârful sălciilor, i-au omorât pe ciobani. Ce credeți că țurcanele alea frumoase, la iarnă, când dă 100 de litri de ploaie pe metru pătrat și le vezi cu țurțuri pe sub burțile lor, crezi că li-i chiar bine, dar depășim momentul ăla și mergem mai departe”.

Concluzia este că problemele cu care fiecare se confruntă nu vin de niciunde, au cauze obiective, cunoscute, mai mult sau mai puțin, cu rezolvări concrete și punctuale. Pentru asta e nevoie de interes, deschidere și bunăvoință. Suntem convinși că niște oameni politici, fie de pe la noi, fie de pe la Bruxelles, nu au de unde să știe esența fiecărei probleme. Chiar dacă, întâmplător, acei politicieni au trecut prin viața lor și printr-o fermă, vorbind de cazul nostru, nu e obligatoriu să fi avut acea problemă sau poate au uitat, nu e nicio supărare. De neînțeles este doar faptul că nu se consultă cu cei care știu și care, până la urmă, le sunt parteneri în intențiile pe care le au, nici sclavi, nici dușmani. Sau poate ei cred altfel.

O ofertă amplă, de la foarte modern la second-hand

Pe Răzvan Tomescu, directorul de marketing al companiei Titan Machinery România, l-am găsit acolo unde era firesc să îl întâlnim, în cuprinsul întinsului stand al companiei, pregătit foarte bine, că, așa cum și recunoaște, au avut timp. Din mulțimea de mașini și utilaje, unele, aveam să aflăm, au intrat de curând în portofoliul lor. „Am avut ceva timp să ne pregătim, după un an jumate de pandemie, iar ca noutăți, am mărit paleta de furnizori în portofoliul nostru de produse, am demarat un parteneriat cu Unia, cu cei de la Pronar, pe lângă partea de remorci, am început acum să furnizăm și gama Green Line, pentru partea de fân lucernă și cositori. În același timp am semnat un parteneriat și cu Wacker Neuson, care sunt producători de utilaje mici, noi le spunem «între construcții și agricultură», pentru că încărcătoarele frontale își găsesc locul foarte bine și prin ferme. Tot pentru utilaje de construcție, am demarat acum parteneriat și cu cei de la Kovako, care au miniîncărcătoare frontale electrice – intrăm puțin în zona asta electrică, mai eco, astfel încât să mai reducem poluarea”.

tomescu

Realitatea este că am observat și noi evoluția acestei companii care la început comercializa doar tractoare și combine, iar acum au cam toată gama de echipamente necesare unei ferme. Răzvan Tomescu spune că asta și-au și dorit de la bun început: „Într-un fel, să spunem așa, e un vis devenit realitate, pentru că dacă, îmi aduc aminte interviurile de prin 2012-2013, doream să fim un one-stop-shop, în care fermierul vine și găsește utilaje sau găsește produse pentru toate activitățile pe care le desfășoară în fermă. Încet-încet acest țel a deveni realitate și ne putem lăuda zilele acestea cu o gamă diversificată de produse și pentru zona de agricultură și pentru zona de construcții și cu motoare prin combustie și cu motoare electrice și mai nou autonome, care sunt ghidate prin GPS”.

Instrumente pentru o agricultură de precizie

Titan Machinery este prima companie deținătoare de rețea proprie RTK, cu semnal care are o precizie de până la 2,5 centimetri. Iar domnul Tomescu susține că vor să dezvolte continuu această zonă de tehnologizare a agriculturii, fiind motivații de receptivitatea fermierilor: „Pentru că în momentul în care fermierii au constatat eficiența, avantajele și câștigul, până la urmă, că despre asta e vorba, agriculturii de precizie, mulți au venit, au început să vină către noi: «Și cum fac asta? Și cum scot mai mult din terenul pe care-l am?» și atunci am pus Departamentul nostru de Agricultură de Precizie în strânsă legătură cu ei. Generăm și facem proiecte personalizate, de exemplu, anul acesta am încercat semănat variabila la grâu, ceea ce nu s-a încercat până acum și am avut o platformă undeva lângă Furculești, lângă Alexandria în care totul s-a realizat cu tehnologia specifică agriculturi de precizie cu rată variabilă: de la scanare sol, creare hartă, fertilizat variabil, semănat variabil. Recoltatul a fost tradițional, cu sistemul Axial-Flow®, dar tot ce s-a întâmplat acolo a fost cu agricultură de precizie, iar eficiența ajunge undeva până la 25 % economie pentru semințe, partea de combustibil, parte de recoltă suplimentară, sunt avantaje pe care fermierii le pot obține, pentru că pământ nu mai avem să mai cumpărăm, ăla e, și noi, prin sistemele agronomice pe care le aplică producătorii utilajelor pe care le comercializăm, încercăm să îl eficientizăm. După cum vedeți, până și vedeta de anul acesta, un Magnum 400 AF Connect, face parte din noua gamă de utilaje de la Case IH, utilaje interconectate care comunică, și între ele, comunică și cu platforma AFS Connect. Managerul firmei nu mai este obligat să meargă pe câmp să vadă fiecare operator, fiecare utilizator de tractor ce setări are, cum face, vede totul pe platforma online, pur și simplu le transmite un mesaj: «Vezi că ai încărcare mare pe motor; vezi că setarea aia nu e OK». De aici, numai timpul pe care îl economisește, cu eficiența controlului operatorilor, și este un avantaj important”.

titan 1

Soluții împotriva tasării

Pe lângă aceste aspecte ale tehnologiilor de precizie sunt și aspectele tehnice legate de o anumită mecanică a impactului asupra terenului. „Vorbeam de vedeta din spate, Magnum 400 AF Connect, roțile pe care le are, fiind late, fiind mari, tasează solul mai puțin, au o suprafață de contact mai mare și, implicit, o eficiență mai mare la consum. Nu mai există patinaj și, automat, poate să tragă după el un utilaj mai lat.”

Ne-a mărturisit că specialiștii lor îi sfătuiesc pe fermieri să încerce, pe cât posibil, să aibă utilaje complementare, în ceea ce privește lățimea de lucru, astfel încât să aibă cât mai puține suprapuneri de lucrări, să evite tasare și astfel să existe doar câteva cărări tehnologice în solă pentru a putea germina semințele, pentru a se putea dezvolta și astfel să poată scoate cât mai mult din terenul finit pe care îl au. 

Iată așadar o rețetă pe care și-o dorește orice fermier, să-și reducă costurile și să-și crească veniturile. Și totuși această rețetă a eficienței nu este chiar așa de ușor de aplicat pentru ca nu e suficient să îți procuri tehnica necesară, ai nevoie și de cunoștințe pentru a o folosi la parametrii la care ea să îți aducă plusul scontat. 

Instructaj personalizat

Așa cum este de așteptat, specialiștii de la Titan Machinery, în momentul în care livrează un utilaj de o asemenea performanță, dotat cu tehnologii din sfera agriculturii de precizie, fac și instructaj cu operatorul care va urma să lucreze pe el. Răzvan Tomescu ne lămurește și ce se întâmplă dacă sunt mai mulți operatori: „În momentul în care unul dintre clienții noștri solicită sau are nevoie, pentru mai mulți operatori, putem crea traininguri personalizate pe utilajele pe care le au în fermă de la noi. Ne dorim, în viitor, să deschidem un departament separat de training-uri în care, pe perioada iernii, de exemplu, când operatorii nu prea sunt ocupați în campanie, să putem să facem o școlarizare în detaliu, cât se poate de puțin, o practică, pentru că nu mai intri în câmp iarna să faci ceva, dar cel puțin, în hală, să vedem, să le arătăm, cum să lucreze cu ele, cât de mult ajută automatizarea, cu care vin aceste noi tehnologii cu care sunt dotate utilajele pe care pe care le comercializăm”. 

titan 2

Finanțare în sprijinul fermierilor

Un alt aspect de noutate în oferta lor, dar în strânsă legătură cu tehnologiile din sfera agriculturii de precizie, este nivelul de garanție pe care îl acordă. „Anul acesta am demarat un program de 5 ani garanție pentru toate utilajele dotate cu AFS Connect. Așadar tot ce înseamnă utilaj Case IH, de la 150 cp în sus, dotat cu AFS Connect de anul acesta vine cu 5 ani garanție. Avem încredere în produsele pe care le comercializăm. Am avut întotdeauna o strânsă legătură cu fermierii, iar feedbackul lor a ajuns la producători, îmbunătățirile utilajelor s-au făcut și cu ajutorul acestora și de aceea ne putem permite să oferim acești 5 ani garanție utilajelor Case IH AFS Connect”.

Trebuie amintit că anii aceștia din urmă au fost foarte diferiți, adică, pe de o parte a fost dificultatea de rambursare a creditelor, pe care fermierii, ce au achiziționat în rate, le aveau către furnizori, ca urmare a recoltelor distruse în 2020, iar pe de altă parte anul în curs a adus un câștig mai bun, oferindu-le fermierilor ocazia de a putea să vină să achiziționeze alte utilaje. 

În ceea ce privește dificultățile financiare din 2020, Titan Machinery, spune interlocutorul nostru, a avut o relație apropiată cu fermieri, oferindu-le soluții financiare avantajoase: „Am avut campanii de finanțare cu 0 % AVANS, 0 % dobândă în primii unu, doi ani; prima rată după un an jumate; au existat și există în continuare parteneriate cu finanțatorii noștri, care sunt create pe pachete valorice, în funcție de suma pe care dorește să o acceseze fiecare fermier; am creat noi pachete avantajoase de: tractor plus implement sau unu, două implemente, astfel încât să mai putem reduce costurile”. 

titan 3

Un an în creștere

Iar legat de impactul pe care 2021 îl poate avea asupra pieței de mașini și utilaje primim din partea interlocutorului nostru confirmarea a ceea ce presupuneam: „Față de anul trecut, clar, vânzările au crescut, nu suntem la nivelul 2019, dar vânzările au crescut, cu siguranță. Au fost câteva impedimente, ca toată lumea, pe semiconductori, au fost serviciile conexe care ne-au pus câteva bețe în roate, dar consider că am gestionat cu brio solicitările clienților și am putut livra către ei ceea ce și-au dorit. Avantajul nostru fiind și extinderea teritorială în Europa, putând face relocări, ce nu vinde unul vinde altul, adică din punctul ăsta de vedere am putut livra către toate solicitările clienților”.

O platformă pentru second-hand

Ceea ce este evident oricărui este implicat în agricultura din România retehnologizarea încă este necesară la noi în țară. Sunt fermieri care au nevoie, pentru a crește, de utilaje, nu neapărat noi. Pentru ei, și un tractor sau un utilaj la mâna a doua este binevenit, până vor putea să treacă la un nivel superior și să-și poată achiziționa unul nou. Suntem convinși că de această nevoie sunt la curent și companiile distribuitoare de tehnică, așa cum sunt cei de la Titan Machinery, care ne-au confirmat acest lucru: „Am observat o creștere a interesului și pe utilajele second-hand. Și atunci având business-ul ăsta mare, se creează și un buy-back, luăm second-hand, dăm nou, second-hand-ul se rulează. Noi, întotdeauna, utilajele pe care le luăm, ca și buy-back nu doar le spălăm, ca apoi să le scoatem la vânzare, să le facem, acolo trei poze ca la autoturisme, nu, ele intră în service, intră într-o revizie completă, dacă este necesar, se vopsește capotă, se revopsesc toate componentele, se schimbă fluidele necesare, se creează teste de anduranță, astfel încât ceea ce scoatem pe piață să fie niște produse garantate de Titan Machinery. Nu doar luăm de aici și îl vindem dincolo, pentru că, până la urmă, dorința de a crea acea platformă second-hand vine la pachet și cu încrederea pe care dorim s-o aibă clienții în produsele noastre, fie noi, fie second-hand”.

Iar această grijă pentru calitatea produselor trebuia să fie valorificată eficient, iar calea cea mai bună este internetul, ușor de accesat de oricine. De aceea au creat și lansat de curând o platformă proprie de utilaje second-hand, la nivel european. Adresa la care poate fi accesată este https://used.titanmachinery.eu, acolo unde pot fi găsite toate utilajele pe care le gestionează Grupul Titan Mașinării în Europa, fie că sunt din Germania, Ucraina, Bulgaria, Serbia, România. „Este o platformă foarte bine pusă la punct, pentru că ceea ce am încercat să facem în ultimul an a fost să creăm noi o platformă de utilaje second-hand, care să fie preluată de celelalte platforme. Adică nu mai suntem noi aceia care gestionăm 7 stocuri în 7 platforme, acum avem platforma noastră de utilaje second-hand care este preluată de marile platforme europene.”

Și ne-a mai mărturisit Răzvan Tomescu că dificultatea cea mai mare a realizării acestei platforme a fost legată de concordanța pe care specificațiile utilajelor, exprimate în 5 limbi trebuiau să o aibă cu celelalte 5-6 platforme pe care se afișează produsele lor. O nouă dovadă a responsabilității pe care o au față de consumator. 

Noutăți și finanțare de la NHR Agropartners

Cu specialiștii în tehnică agricolă de la NHR Agropartners ne-am revăzut într-un asemenea cadru cam după un an și jumătate. Au mai fost evenimente la care am participat alături de ei, cum ar fi ceea pe care domnul Florin Neacșu a trecut-o la capitolul noutăți, inaugurarea unei filiale noi la Constanța „Un sediu nou, foarte frumos într-un spațiu în apropiere de Ovidiu, pe un teren mare care ne permite să facem și testarea utilajelor, test drive – dacă sunt fermieri interesați –, plus că avem acolo atelier de reparații, cu 6 posturi de lucru, un depozit de piese de schimb, generos și, bineînțeles, birouri moderne și un mediu de lucru foarte plăcut”.

neacsu

Evident că ne așteptam la noutăți mai ales în ceea ce privește flota de utilaje, adică oferta pentru cei interesați. „Ne-am înnoit flota de utilaje, prin faptul că sunt foarte multe modernizări, foarte multe utilaje care satisfac norme de poluare redusă, norma TIER (STAGE) V; avem câteva îmbunătățiri la combine; încărcătoarele cu braț telescopic, cu noi motoare și cu noi transmisii”, a completat Florin Neacșu, iar noi am concluzionat că se păstrează în oferta lor tendința actuală, prin care toți constructorii de utilaje agricole sunt „îndemnați” să producă utilaje care să fie, cum se spune, „prietenoase cu mediul”. „E adevărat, practic legislația europeană impune niște reguli, dar nu numai legislația este determinată, fiecare producător încearcă să-și îmbunătățească produsele și pe lângă faptul că se încadrează în legislație aduc inovații, soluții noi care îmbunătățesc foarte mult produsele. Pentru că vorbim despre autoghidare, agricultură de precizie, agricultură conectată, sunt acele sisteme de control al secțiunilor, ca să se evite suprapunerile, la mașinile de stropit, de împrăștiat îngrășăminte, tocmai pentru ca să reducem cantitatea de pesticide care se dă în anumite locuri și să se distribuie exact cât este nevoie, făcând astfel, pe de o parte economie de substanțe și, pe de altă parte, un impact cât mai redus asupra mediului. Tot în acest scop, acela de a reduce doza de pesticide la hectar și impact mic asupra mediului, la unele mașini, de exemplu, la cele pentru vie, avem soluții tehnice pentru recuperarea surplusului de soluție”.

nhr 1

Rate amânate și dobânzi cât mai mici

Un alt aspect pe care îl au în vedere cei de la NHR Agropartners este finanțarea. Asta și pentru că, așa cum recunosc chiar ei, fermierii au nevoie de așa ceva. „Tot ce s-a întâmplat anul trecut i-a influențat foarte mult și ei încă resimt probleme legate de finanțare și din acest motiv am încercat să îmbunătățim parteneriatele pe care le avem cu anumiți finanțatori, cu care lucrăm de mai mulți ani, să găsim niște soluții care să îi ajute pe fermieri. Adică, fie un avans foarte mic sau începând de la zero; primele rate, cât mai târziu posibil; dobânzile cât mai mici. De asemenea, am mers și pe credit furnizor, în unele situații, pentru ca să îi ajutăm pe fermieri să poată face investiția de care au nevoie și să aibă un timp de răgaz până la prima rată pe care trebuie să o plătească”. 

Trebuie spus că pentru mulți dintre fermieri producțiile de anul acesta au fost mai mari, iar prețul cu care au putut vinde a fost, poate, nesperat de bun, de aceea se poate spune că dispoziția lor spre a-și achiziționa utilaje a crescut. Supoziția noastră a fost confirmată de reprezentantul NHR: „Da, sunt foarte mulți fermieri care și-au cumpărat deja utilaje. Apetitul de achiziție a crescut foarte mult, incomparabil cu anul trecut, dar noi facem comparația cu anii de dinainte pandemie, 2018-2019, iar la ora actuală, pot să spun, că suntem cu vânzările puțin peste nivelul din 2019. Este îmbucurător și ne dă curaj și optimism, pentru ca că până la sfârșitul anului să depășim poate cel mai bun an al nostru”. 

nhr 3

Optimismul lor poate fi și bucuria noastră, căci asta denotă un moment bun în economia agriculturii din țara noastră. Ar fi de mare folos ca și guvernul să contribuie la acest progres și să dea drumul fondurilor europene, acele măsuri destinate dezvoltării exploatațiilor, pentru că așa cum spunea interlocutorul nostru „chiar dacă au început deja măsurile pentru tineri, fermierii așteaptă măsura 4.1 pentru achiziția de utilaje. Sperăm să fie și și aceste surse de finanțare, pentru că pentru fermieri orice sursă care vine în plus, este binevenită și îi ajută foarte mult, deși personal, nu am așa de mari speranțe, pentru că durează foarte mult și nu poți să previzionez, să-ți faci un plan, când va fi implementarea acestor proiecte. Noi sperăm să fie cât mai repede și să fie fonduri suficiente, pentru ca fermierii care au nevoie să-și poată face achizițiile”.

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Vineri, 05 Noiembrie 2021 15:46

Breaza, regina țurcanelor

Când auzi de Petrila și de Valea Jiului ești tentat să te gândești la cărbune și la extracția sa, mai ales dacă ai făcut liceul în secolul trecut. Actualitatea nu mai este așa. Minele sunt o amintire, iar tradițiile au traversat epoca cărbunelui în valea celor două Jiuri și sunt vii în cu totul altă îndeletnicire, oieritul. Așa se face că bazinul este leagănul viitoarei rase de oi, ce va proveni din actuala varietate, Țurcana Brează.

2

Din discuțiile pe care le-am purtat cu localnicii înțelegem că ocupația tradițională în aceste locuri a fost creșterea oilor, în ciuda faptului că Petrila, localitatea unde am poposit recent, este cunoscută multora dintre noi pentru activitatea minieră. Paradoxul e doar aparent, pentru că dacă cercetăm puțin istoria locurilor, vom vedea că activitatea minieră a început abia prin 1840 – spunem „a început”, dar despre dezvoltare putem vorbi abia în secolul 20 –, pe când locurile sunt atestate documentar încă de prin 1493 –, iar atestarea se referă la ceva existent, deci zona era deja locuită cu mult înainte. Iată pentru ce dăm crezare localnicilor. Un alt paradox este că după revoluție, cu toate că mineritul aproape s-a desființat, numărul efectivelor de oi s-a redus, deși ar fi fost de așteptat să crească, din moment ce oamenii rămăseseră fără muncă. „Îmi aduc aminte că prin anii șaptezeci, zice baciul Eremia Jurj, până prin anii nouăzeci, mina era mină, era lucrul la mină, după ce se termina la mină, fiecare familie avea efectivul de animale intact. Nu știu de ce, după revoluție oamenii au renunțat la animale, în special la oi. Au fost 37 de baci în muntele ăsta, aveam șase sute și ceva de oi, am ajuns la două sute și ceva, deci s-au dus și minele, se duce și oieritul”, încheie baciul care a fost și miner, dar care nu a renunțat la creșterea animalelor, în special a oilor. Pentru că pentru el și pentru cei ca el din zonă, oaia are o însemnătate specială. „Pentru majoritatea momârlanilor noștri, oaia e ceva special, ei îi dai toată atenția. Dacă ai un fân mai bun, îl dai oii, dacă ai otavă din grădină, o dai oii, vaca mănâncă urme, probabil. Oaia e regina”. 

Primarul orașului, Vasile Jurca, spune că se străduiește să oprească acest trend de scădere a interesului pentru oierit – a pus la dispoziția celor interesați suprafața de aproximativ șapte, opt sute de hectare de pășune pe care o deține primăria pe alți versanți ai munților Parâng sau Șureanu – „Cererea de suprafețe de pășunat este acoperită în proporție de aproape 90%, din păcate efectivul de ovine în orașul Petrila, după 1989, a scăzut foarte mult și sunt din ce în ce mai puțini oameni care se îndeletnicesc cu această meserie, iar eu vreau să îi încurajăm și sper să reușim să își crească efectivele, pentru că dacă nu vom face asta, în viitorul apropiat, probabil, oaia o s-o vedem la grădina zoologică”.

Nu vrem să îi contrazicem temerile domnului primar, dar avem o urmă de îndoială că se va întâmpla asta, e prea mult spus, dragostea exprimată de localnici pentru animale pare suficient de intensă să spulbere o astfel de premoniție. Mai ales că tot domnia sa ne spunea că înainte de perioada minieră toată lumea trăia de pe urma creșterii oilor. „Îmi spuneau bunicii și străbunicii că dacă ai peste 50 de oi te țin ele pe tine, dacă ai sub acest număr le ții tu pe ele. Oile le-au asigurat lapte, brânză, carne și îmbrăcăminte, pentru că deși acum lâna nu mai are valoare, în trecut, chiar până la revoluție, lâna avea valoare foarte mare, înainte își confecționau singuri hainele, apoi o valorificau la un preț foarte bun, asigurându-și furaje pentru iarnă, de exemplu.” „10 lei kilogramul era înainte de revoluție, adaugă Adrian Boantă, iar cea de calitatea întâi era chiar 12 lei, aceea de pe spate, nu de pe coadă și de pe burtă. Bătrânii spuneau că veneau din Oltenia și coseau o zi pentru un kg de lână. Aveau mult folos după urma lânii. Apoi a pieilor, și ele aveau valoare bună, era tot așa, 12-15 lei o piele de miel și de oaie, până la 20 de lei se ducea. Acuma le aruncăm pe toate.”

3

Oameni și locuri

Petrila este oraș, chiar frumos. Face parte din județul Hunedoara, fiind situat la marginea de sud-est a lui. Este așezat pe malurile Jiului de Est (numit în trecut Jiul Transilvan sau Unguresc) și a afluentului său Jieț. Locuitorii sunt numiți momârlani. Un nume de care sunt foarte mândri, cu toate că originea apelativului este relativ recentă, destul de neclară și oarecum controversată. Se pare că mai înainte ar fi fost numiți jieni. Un apelativ la care îți vine să te gândești și azi, dacă nu știi despre ei mai mult decât că sunt locuitori ai Văii Jiului.

Oamenii ne-au invitat chiar în locul unde își urcă oile pentru păscut, nu tocmai în vârful muntelui, pe pășunile alpine – acolo unde iarba e mică și grasă și de unde coboară oile foarte robuste –, pentru că nu ne țineau pe noi picioarele, ci pe un vârf relativ mai mic – și el destul de sus, la peste 1600 m altitudine –, Dealul Popi – un munte care aparține de Asociația Composesorală „Obștea Jiană”. Acest composesorat este unul de tradiție, fiind înființat în 1886, și a funcționat până în 1947, după care a fost reînființat în 2001. Președinte este Dumitru Răscolean, cel care a ocupat această funcție încă de la reînființare până în 2006, revenind după 2017, ca urmare a faptului că persoana care a condus în restul perioadei, Aurel Marhan, a decedat. De menționat că domnul Răscolean a fost în acea perioadă vicepreședinte. Este o dovadă de stabilitate care cu siguranță a dus și la bunăstarea pe care am întâlnit-o la stâna de pe Dealul Popi.

4

Composesoratul este unul dintre cele mai mari din țară, are 1044 de membri, cu suprafețe diferite, ce compun 5.000 de hectare de pădure și 1.002 hectare de pajiști, cantonate în 9 munți. Au pentru paza și administrarea pădurilor un ocol silvic privat. În ceea ce privește activitatea pastorală, președintele composesoratului spune că au separat-o în două: „Pe de o parte, așezământul pastoral, unde oamenii își prepară brânza, și pe de cealaltă parte, grija pentru animale, așa-zisele saivane, loc unde animalele dorm, cu amenajări moderne, de la panouri fotovoltaice, la instalații tip paratrăsnet, avem inclusiv, eu folosesc un termen pretențios, piscină, care de fapt este un loc betonat unde facem deparazitarea, este îmbăierea care se face primăvara și toamna”. O viziune administrativă interesantă și modernă.

Tradiții și particularități

Momentul primei noastre vizite a fost în primăvară, cu ocazia urcării oilor la munte, atunci când are loc un eveniment tradițional numit  „măsuratul oilor”, fiind un obicei răspândit în foarte multe zone pastorale, cu destule similitudini, dar și cu particularități specifice locului. Specificitatea este atât de evidentă încât fiecare stână are un altfel de calcul al modului de împărțire a produselor obținute. „Fiecare își mulge oile, laptele se măsoară și astfel se știe cantitatea de brânză care revine fiecăruia până în toamnă. Calculul se face în funcție de stână, fiecare are regulile ei”, ne spune Dumitru Andreșoi, președintele Asociației Județene a Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara. La rândul său, Ioan Vulc, secretarul comisiei tehnice a Registrului Genealogic al rasei Țurcană,  spune, încercând să caracterizeze obiceiul locului: „Fiecare om își ține animalul de coarne, îl mulge și pe urmă măsoară laptele. În funcție de cantitatea de lapte, primește caș. După ce se termină activitatea aceasta de luat premânda, se mai face un măsurat, măsuratul mic, dacă e cazul. Oamenii sunt foarte corecți, foarte transparenți în ceea ce fac, nu se păcălesc unii pe alții, cum se mai întâmpla prin alte locuri, îi dădea 6 kg de brânză și gata și lua și mulți bani pe cap de oaie, pășunatul, paza, vatra focului, astea toate se plăteau de către crescător”.

Măsuratul oilor are loc în jurul Sf. Constantin și Elena, ne explică profesorul Ioan Pădeanu, de la USAMV Timișoara. „După ce oile sunt scoase la munte trei zile și sunt obișnuite cu zona, cu iarba, cu pășunea, atuncea proprietarii de ovine fac această activitate de măsurare a laptelui, tradițională și deosebită. În zona asta nu sunt proprietari de oi cu foarte multe exemplare și atunci formează împreună o turmă mai mare, pentru a o păzi, și de aceea își măsoară laptele pentru a ști cât revine fiecăruia, după care îl transformă în brânzeturi, este o formulă care diferă de la loc la loc. Este o notă de sărbătoare, vine un preot care ține o slujbă și se roagă pentru bunăstarea oierilor, bunăstarea animalelor și bunăstarea stânei, apoi cântă din fluier și stau la povești.”

zoo.219 breaza 50

Dumitru Răscolean zice că momârlanii au un simț pronunțat al proprietății, provenit evident din faptul că nu au cunoscut colectivizarea forțată. „Momârlanii își îngrijesc singuri animalele, o gospodărie nu are mai mult de 50 de oi, pentru că ei lucrau și în industria minieră – sigur, acum sunt și unele cu mai multe oi –, dar ei își măsoară oile, ei ciobănesc și ei își fac brânza. Fac cu rândul, în funcție de cantitatea de lapte și în funcție de numărul de oi, se organizează ciobănitul și își iau cantitatea de brânză, pe care tot ei o prepară”. Și încă o particularitate pe care a ținut să ne-o precizeze, ca argument, președintele composesoratului: „În satele noastre încă se practică îngropatul morților în grădinile caselor, tot un fel de atașament de pământ, de locul de baștină, de proprietate”. El pune pe seama conservatorismului și decizia de a nu strica vechile stâne, deși au construit unele atât de moderne, „vrem să le lăsăm ca zestre, pe mai departe”.

Modernitate în vârf de munte

Gazdă ne-a fost Adrian Boantă, șeful de stână și cel care a organizat evenimentul. Un eveniment care, după cum spune primarul petrilean, este replicat în toată zona. „Lucrurile astea se întâmplă pe toți munții din jurul orașului Petrila, momârlanii au aceeași practică, undeva de la 15 mai până la 1 iunie, toți urcă oile în munții unde sunt arendași sau chiriași, nu neapărat cum sunt cei de aici, membrii composesori, cărora composesoratul le-a pus la dispoziție tot ceea ce vedeți aici, stâna, infrastructura, saivan, inclusiv partea asta de curățat a muntelui, ei vin doar și pășunează cu efectivele lor”. Recunoaștem că ne-a impresionat această infrastructură, de care vorbea primarul, n-ai fi zis că ne aflăm la aproape 1.700 de metri altitudine, arăta ca și cum am fi fost la o stână de la șes, cu toate condițiile de igienă. „Camera de caș este cu gresie și cu faianță, avem dormitoare, avem terasă, avem tot ce ne trebuie, e curățenie, toate deșeurile se bagă în saci și se coboară în oraș la containere”, ne explică Adrian Boantă, iar domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață, acum și director general pe registrul de rasă Țurcană, în cadrul Asociației Crescătorilor de Ovine „Dacia” din Hunedoara, completează: „Aicea este o stână pe profil european, modernă, care are toate facilitățile necesare crescătorilor din zonă, apă curentă, electricitate. Ce am văzut aici este un început către care ar trebui să se îndrepte și acei sceptici care au impresia că telemeaua de oaie obținută la munte este neigienică, din contră”. Adevărul este că sunt condiții chiar pentru un turist din acela foarte simandicos. Intervenția modernității, cum erau panourile fotovoltaice, pe care le-am văzut în apropiere, nu afecta defel frumusețea peisajului – cu munții Parâng la orizont, încă înzăpeziți la finalul lunii mai, când am fost acolo –, cu atât mai puțin calitatea aerului și a hranei după care fiecare aleargă. Cei care vor chiar sunt bineveniți, pentru că sunt spații de cazare acolo. O dovadă că modernitatea poate coexista cu ocupațiile tradiționale. Noi nu credem în teoria conform căreia civilizația va compromite aceste ocupații, civilizația a pătruns de-a lungul istoriei, iar tradiția s-a păstrat. Altceva le alterează, nu știm ce și nici nu face obiectul articolului de față, redăm doar o părere exprimată de domnul Gheorghe Neață: „Pentru ca să poată sta pe munte, să ducă animale la munte e nevoie de bărbați și femei puternice, e nevoie de voinici, care să aibă, în primul rând, pasiunea și dragostea față de animal. Cred că suntem singura țară din Europa care nu a introdus, până acum, sistemul de susținere, acela pe care îl «cânt» eu de ani de zile, „subvenția pe izolare”. Ce-ar fi să dea statul român o subvenție pe cap de animal pentru izolarea lor aici? N-ar fi mare lucru și așa i-ar încuraja. Și atunci ar veni toți, și cei de la câmpie, și munții n-ar mai fi plini de jnepeni, iar pășunile alpine n-ar mai rămâne nevalorificate sau valorificate prin introducerea de pârtii de schi care ar afecta creșterea animalelor”. 

zoo.219 breaza 71

Performanțe la superlativ

Oile pe care le păstoresc ciobanii de acolo sunt din rasa Țurcană. Spunem asta cu puțină reținere pentru că specialiștii care ne-au însoțit vor să impună o altfel de taxonomie și chiar dacă mai este până vor reuși, pe noi ne-au convins. Astfel, rasa numită se dorește a fi considerată suprarasă, iar varietățile actuale să devină rase în sine. Argumentele sunt pertinente, după cum veți vedea. „Țurcana, pentru cine nu știe, trebuie să afle, este o suprarasă, care are patru subpopulații, pe care le putem defini rase. Aici suntem în situația să discutăm despre rasa Brează, o rasă extraordinară, o rasă eumetrică, foarte bună producătoare de lapte și bine adaptată muntelui, această adaptare este motivul pentru care sunt specialiști care o consideră rasă rustică”, spune domnul dr. ing. Gheorghe Neață, cel care și-a propus să înregistreze aceste populații ca rase. El ne explică de ce nu poate fi considerată rasă rustică o rasă de la care se obține un litru de lapte de la o mulsoare. „Rasele rustice au existat, dar trecute printr-un program de ameliorare, încă de prin ‘70 – ’72 – în 1976 s-a definitivat programul de ameliorare la ovine –, iar dacă este cuprinsă în program, nu mai putem să mai spunem că este o rasă rustică, este o rasă ameliorată, o rasă puternică, care, dacă i se pune în față mâncarea care trebuie și i se acordă îngrijirea de care are nevoie, poate să concureze, oricând, cu orice rasă din Europa. Mă străduiesc cât pot să omologăm această populație, dar și pășunile ca fiind ecologice, pentru că ne aflăm într-un loc în care n-a pătruns gram de pesticide sau de îngrășăminte chimice”. Din păcate, spre deosebire de celelalte varietăți ale suprarasei Țurcană, Gheorghe Neață zice că îi va fi mai greu să o omologheze, deoarece este mai puțin numeroasă. „În primul rând, va trebui să o declar o populație în reconstrucție, pentru a o aduce la statusul normal de populație. Acesta e și motivul pentru care am început demersul cu ea, pentru că este mai redusă numeric și apoi voi continua și cu celelalte, Bălă, Oacheșa, și Bucălaia.”

Ameliorarea, un proces științific

De altfel, prezența specialiștilor de la registrul de rasă, din cadrul Asociației Dacia, era legată de dorința acestora de a convinge cât mai mulți crescători să se înscrie în acest registru, pentru a putea să crească baza de selecție a exemplarelor amelioratoare. Asta nu știrbește cu nimic efortul localnicilor din Valea Jiului, care au adus, în timp, oile la aceste performanțe remarcabile. Primarul localității Petrila, Vasile Jurca, a ținut să amintească faptul că materialul genetic de oaie Brează pleacă în toată țara. „O să întâlniți pe la multe ferme mari din țară care s-au axat pe țurcana brează, berbeci luați de aici din orașul Petrila, de la fermierii noștri”. Iar Gheorghe Neață adaugă, legat de asta: „Ceea ce dorim noi este ca Valea Jiului să devină în totalitate ferma de elită de oi breze a României”.

Tocmai de aceea, credem că o abordare științifică a procesului de ameliorare ar fi mult mai eficientă decât cea făcută „la ochi”. Dumitru Andreșoi zice că acest obicei poate fi chiar dăunător: „Pe unele animale le-am stricat noi, pentru că le alegem ochiometric, arată bine, dar nu au producție. De aceea e foarte important controlul oficial și registrul genealogic, acolo nu poți să minți, cifrele nu te mint. Ai introdus niște date, niște producții și ele îți dau ca rezultat valoarea animalului, dacă este ameliorator sau nu”. Și-a propus să devină chiar el un exemplu pentru ceilalți crescători de oi. „Eu sunt crescător consacrat de bucălaie, dar acum, în cadrul fermelor, avem nuclee din toate ecotipurile, pentru că am vrut să dau exemplu mai întâi la mine în fermă și pe urmă la ceilalți, pentru că puterea exemplului la noi, la ciobani, contează foarte mult. Breaza originală se află aici, în bazinul Petroșaniului, la momârlani, unde sunt efective mai mici, dar de valoare genetică extraordinară și merită lucrat pe ele ca selecție, de aceea facem eforturi foarte mari, ca asociație, să îi prindem în controlul oficial al producțiilor, pentru că e păcat să nu încercăm să perfecționăm acest animal, pentru că are potențial foarte mare, are niște performanțe fantastice pentru o oaie care nu e furajată suplimentar. Ea se hrănește numai din covorul vegetal, cu iarbă, și avem exemplare care depășesc doi litri de lapte pe zi. Rivalizează cu rasele consacrate din Europa.”

Procesul prin care se face controlul oficial al performanței nu coincide prin nimic cu tradiția la care am participat. „Nu are legătură această tradiție cu controlul oficial pentru că procedura oficială are drept criteriu de muls dimineața și seara sau dimineața, la prânz și seara, pe când în tradiția măsuratului, oile nu au fost mulse cu o seară înainte, nici în dimineața respectivă, abia la amiază, când se măsoară”, ne-a explicat profesorul Ioan Pădeanu, care ne-a spus și despre metoda pe care o aplică ei cei de la Registrul Genealogic, „Registrul genealogic de la Deva, societatea de ameliorare, cum îi spune, că așa e după ordinul 12, aplică metoda A4, adică cel puțin trei mulsori, trei date de muls în care se mulge și dimineața, și seara, și apoi este un program special prin care se calculează producția de lapte muls. La nivel european mai sunt și alte metode, la noi este metoda A4, se face controlul la 30 de zile, plus, minus o zi, pentru că e treabă de programare, mai este A5, care se face la 40 de zile, și A6 la 46 de zile”.

zoo.219 breaza 30

Rasă specializată sau mixtă?

Aici oile sunt mulse de trei ori pe zi până la Sfântul Ilie, după care doar de două ori, ne precizează Adrian Boantă, șeful stânei de pe Dealul Popi. „De când se taie miei, de când începem să le mulgem și până pe 20 iulie, le mulgem de trei ori pe zi, după aceea le lăsăm la două mulsori, pentru că vrem să pună un pic și la spate să se poată mârli.”

Nu este de acord cu ideea de a lăsa să crească mare covorul vegetal. „Pășunea otăvește, dacă o paști constant și rămâne mereu iarbă proaspătă, bună de lapte. Dacă iarba e mai mare, cu vreo 20 de centimetri, oaia o pune jos, o tăvălește și nu o mai mănâncă. Aia e mai mult celuloză, zic eu, după ce se coace, nu mai are grăsimea asta, valoarea asta pe care o are acum. De aceea le și aducem în momentul acesta la munte, le lăsăm să se mârlească între 15 septembrie și 1 octombrie pentru ca să le aducem la momentul ăsta, să valorificăm cât mai bine pășunea, și în momentul ăsta să aibă lapte mult.”

„Laptele mult” este atributul principal al acestei rase. Dumitru Andreșoi, care are în ferma sa toate ecotipurile rasei țurcană, o apreciază ca fiind cea mai bună. „La lapte, într-adevăr, Breaza e numărul unu, deși avem și la celelalte ecotipuri animale valoroase, vârfurile, la care, tot așa, depășim lejer doi litri de lapte pe zi, muls fără furajare suplimentară, numai ce-și câștigă ea din covorul vegetal la pășune”. Baciul Adrian Boantă ne face o recapitulare din 2020: „Anul trecut, de la 230-250 de oi câte avem în stână, am dat undeva aproape de 14.000 de litri de lapte, pe toată vara vorbesc. Ne ajută și timpul, și pășunea, dacă nu ai pășune bună, nu o să poți să menții ritmul ăsta. La noi, și anul trecut a plouat constant”.

Gheorghe Neață zice că Breaza, rasa pe care intenționează să o omologheze, este una mixtă, dar are predispoziție pentru producția de lapte. „Per global se obține, în medie, un litru jumate de lapte pe zi, dar sunt exemplare care dau un litru de lapte la o mulsoare, iar noi prin controlul oficial al performanțelor urmărim să extragem aceste exemplare astfel încât, dirijând reproducția, să obținem din ele berbeci cu care să îmbunătățim alte efective să dea producții mari de lapte”. El o consideră la limita inferioară a raselor specializate pentru că nu primesc în perioada de lactație altceva decât iarba de pe pășune și este convins că dacă ar primi și suplimente, ar avea performanțe mult mai mari. „Dacă ele ar primi numai un supliment vitamino-mineral cu proteine, așa cum trebuie în rație, ar fi extraordinar. Am curaj să fac pariu cu oricine că aceste oi sunt capabile să bată recorduri pe care nu le bănuiți”.

Facem o paranteză acum pentru a spune că ne-am reîntâlnit cu oamenii aceștia în toamnă, cu ocazia întoarcerii de la munte, cum se zice la „coborâtul oilor”. Atunci, la Petrila a fost ținut un târg, și el tradițional. Cu acea ocazie, domnul prof. dr. ing. Gheorghe Neață a venit și mai entuziast în ceea ce privește performanțele în producția de lapte a acestei rase, pe care o consideră mai apropiată de o rasă specializată pentru lapte, chiar dacă este trecută ca o rasă mixtă, fiind o varietate a rasei țurcană. „Și formatul corporal o arată ca o rasă specializată aproape pentru producția de lapte. Iar producțiile de lapte la unele exemplare depășesc doi litri de lapte pe zi, asta spune foarte mult, poate să concureze cu orice fel de rasă specializată din Vest, pentru că, dacă stăm să gândim cum se obține laptele de la această rasă, vedem că e mult mai economic decât laptele obținut de la friză sau de la awassi, sau de la care mai sunt crescute în Occident, pentru că acelea sunt la stabulație și se bazează pe o hrănire superconcentrată, abundent proteică. La această rasă costurile sunt mult mai mici, pentru obținerea unui litru de lapte, față de celelalte rase, nemaivorbind de compoziție și de gust, care se vede și în brânzeturi. Ea ar putea să fie un etalon pentru România în ceea ce privește producția de lapte. Pe lângă asta, datorită formatului corporal mare și longilin, dolicomorf, cum zicem noi, fată miei foarte mari, care cântăresc 7-8 kg la fătare, este un lucru extraordinar, de aici vine și dezvoltarea ulterioară foarte bună și astfel și producția de carne e foarte bună, pentru că în perioada de alăptare îi dă o mare viteză de creștere.”

5

Omologarea, dorință, obligație, datorie

La rândul său, profesorul Ioan Pădeanu spune că este important să fie omologată rasa Brează pentru că „ugerul este perfect și pentru mulsul mecanic, de aceea trebuie să o declarăm ca rasă, să facem selecția și testarea pentru producția de lapte, poate pe semi surori, să vedem metode de testare, sau să încercăm să găsim o genă corelată cu producția de lapte. La capre am făcut un experiment, la Satulung, lângă Baia Mare, este o fermă modernă, este cea mai modernă din centrul Europei, am făcut niște analize pe genomul la caprele care erau în lactație, și la unele am găsit o genă prin care caprele respective în același condiții dădeau cu o sută de litri mai mult pe lactație, decât celelalte. Dorim ca în viitor să încercăm să găsim și la oaie, pentru că ar fi mult, mult mai ușor. Se lucrează la nivel european pe treaba asta, chiar am propus o temă de cercetare prin stațiunea de la Caransebeș, să vedem dacă va fi aprobată, să încercăm să găsim o metodă care să fie foarte exactă și foarte ușor de aplicat cu costuri mici”.

Dumitru Andreșoi, președintele Asociației crescătorilor de oi din Hunedoara, consideră omologarea acestei rase ca o datorie. „Sunt o dorință și o obligație ale noastre, ca asociație conducătoare de registru, să înregistrăm ca rasă aceste patru ecotipuri din cadrul suprarasei țurcana, pentru că e păcat ca țurcana, cu nouă, zece milioane de capete, să nu avem mai multe rase în cadrul acestei suprarase. Colegii din Franța au 60 - 70 de rase, între care sunt unele care au 400 de exemplare.”

Un aspect remarcat de cei care au tot povestit despre această rasă este faptul că nu îi place să stea în turme mari. „Breaza nu este o oaie pe care să poți să o păstrezi în efective de 1.500-2.000 de exemplare, ea, foarte bine, se comportă, până maxim în trei, patru sute de animale într-o turmă, având nevoie de o îngrijire atentă. Pentru că are mameloanele mai mari, trebuie ca mieii să fie ajutați să sugă până la două, trei săptămâni, asta fiind și o dovadă a cantități de lapte pe care o poate da.” Remarca aparține unui fermier obișnuit cu turme mari, l-am numit pe Dumitru Andreșoi, unul dintre cei mai mari fermieri din țară. Și Gheorghe Neață susține aceasta, estimând că este o rasă care nu poate să depășească 50 de exemplare într-o gospodărie. Ca argumente, pe lângă dificultatea în alăptarea mieilor, aduce condițiile de creștere, adică spațiul mic, dat de pășunile care nu sunt foarte întinse, pentru că munții sunt împăduriți, iar ca forță de muncă spune că se potrivește lucrul în familie. Probabil, din aceste cauze cei mai mulți crescători din zonă nu au efective prea mari. Gheorghe Neață spune de asemenea că ar trebui găsite noi forme de sprijin. „Când eram în ministerul agriculturii, am luptat pentru sprijinul voluntar cuplat la ferme mari, nu prea m-am aplecat asupra fermelor mici și am greșit. Sectorul pentru economie defavorizată trebuie să scadă numărul de oi de la 60 la 30, ca să poată să prindă cât mai multe oi din aceste zone, pentru că sunt foarte ușor de urmărit de către crescător.”

Și încă un aspect de particularitate a acestei rase, evidențiat tot de Gheorghe Neață: „Este o rasă care are o gemelaritate ridicată, peste 150% fătări gemelare, în crescătoriile unde este bine întreținută, de aceea putem să facem intensificarea producțiilor în ferme mici, pentru că ea se pretează la creștere în ferme mici”.

Nu știm cum se va numi viitoarea rasă, poate Breaza, Țurcana brează ori cu vreun cuvânt care să indice originea, de Jieț, de Petrila, de Valea Jiului sau cine știe cum, dar, după cum ați văzut, drumul către omologare a început, pentru că – nu-i așa? – totul începe cu o dorință.

zoo.219 breaza 69

Articol scris de: ȘTEFAN RANCU ȘI ADRIAN NEDELCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2021, unde poate fi citit pe larg
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Pagina 1 din 4

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista