Adrian Pintea, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), este invitatul ediției la rubrica Interviu. Spune despre el că este un ardelean-oltean, fiind clujean prin naștere, dar vâlcean prin prisma faptului că s-a stabilit acolo de foarte mulți ani. Inginer zootehnist prin formație, a fost mai întâi șef de fermă la AgroComsuin SA Bonţida, pentru ca după o perioadă în care a activat în zona privată să ajungă director general la Carvil SA, cunoscută pe vremuri ca Întreprinderea de Industrializare a Cărnii Vâlcea. Din 2006 a activat în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), până la funcția de director general, pe care a ocupat-o din 2016 până în 2023. De atunci este în postura din care ne va împărtăși în rândurile care urmează mai multe informații foarte utile fermierilor.

Reporter: S-a discutat mult în ultima vreme despre ajutoarele naționale tranzitorii, atât pentru specia bovină, cât și pentru cea ovină. Care este situația astăzi și care sunt veștile pe care le putem da?

Adrian Pintea: În ceea ce privește plata subvenției pentru toate formele de sprijin acordate de către APIA, vorbim despre cererea anului 2023, știm foarte bine că se află în plină campanie de autorizare a acestora. Aici ne referim atât la plata ANT-ului, cât și la toate celelalte plăți pe care fermierii trebuie să le primească, conform Regulamentului european și legislației naționale, până în data de 30 iunie, care este termenul-limită până la care APIA trebuie să efectueze toate plățile aferente anului 2023. Până în prezent, APIA a autorizat aproximativ 95% din plăți, dar fermierii încă așteaptă plata ANT-ului pentru înverzire și alte scheme pe care APIA nu le-a autorizat încă pentru plată. În ceea ce privește ANT-urile, acestea au fost aprobate în ședința de guvern. A fost emisă o hotărâre de guvern pentru ajutoarele naționale tranzitorii, atât în sectorul vegetal, cât și în cel zootehnic. După publicarea în Monitorul Oficial, APIA are obligația de a stabili cuantumurile acestor ajutoare și este în situația de a le finaliza, astfel că în scurt timp va demara plata acestora. Se știe că plata ANT-ului este finanțată din bugetul anului următor celui de cerere. De asemenea, în ceea ce privește înverzirea, APIA lucrează pentru a efectua plățile pentru aproximativ 60.000 de fermieri. APIA se află în faza finală a dezvoltării sistemului informatic, iar aceste plăți vor intra în conturile fermierilor în curând. Astfel, se apropie de finalizarea integrală a acestor plăți, iar ultima plată, așa cum fermierii noștri știu deja de mulți ani, este sprijinul cuplat în sectorul vegetal, care se plătește după data de 15 mai. Aceasta este ultima schemă mai consistentă, iar 15 mai este termenul-limită pentru depunerea documentelor suplimentare necesare pentru această categorie de plăți. După finalizarea depunerii tuturor documentelor, plata se va face conform practicii anterioare, după data de 15 mai.

Reporter: Rămânem în acest domeniu, al zootehniei, pentru că au fost întâlniri și discuții aprinse la sediul Ministerului Agriculturii despre modul în care se vor face plățile și cum se vor acorda ajutoarele în zootehnie. Dacă să se continue cu ajutoare pentru toată lumea sau doar pentru cei care fac Controlul Oficial al Performanțelor ori pentru cei care au deja selecție făcută, adică acele ferme de elită. Care este rezultatul la care s-a ajuns, dacă s-a ajuns în cazul acesta?

Adrian Pintea: În ceea ce privește cererea anului 2023, fiind în plină campanie de autorizare la plată, acestea rămân stabilite așa cum au fost la data depunerii lor. În ceea ce privește cererea anului 2024, care va demara în curând, cu toate că este posibil să apară o decalare a termenului de depunere a acestor cereri, față de data de 1 martie, poate chiar de o lună sau peste, deci undeva în aprilie, pentru că încă se așteaptă derogările pentru GAEC-uri, precum GAEC 7 și GAEC 8, și modificări pentru anumite ecoscheme. Asta pentru că anul 2023 a fost un an greu, atât pentru salariații APIA, cât și pentru fermieri, deoarece s-a trecut la noua Politică Agricolă Comună, cu noul Plan Național Strategic și de aceea au existat discuții și solicitări venite din teritoriu privind aceste probleme cu care s-au confruntat fermierii în anul de cerere 2023, astfel încât, acolo unde se poate, să se facă anumite reglaje pentru cererea din 2024. Dacă vorbim de bovine, pentru perioada 2023-2027, s-a stabilit, de exemplu, să acorde sprijin la data de referință: 2018. Dar în felul acesta plățile sunt cumva legale, dar nu morale, iar fermierii au solicitat să nu se acorde ceva pentru această dată istorică. Dar noi, ca stat membru, nu putem să nu acordăm deloc, însă putem să stabilim cuantumul. Putem să stabilim un euro, un leu pentru cele care sunt dată istorică, iar pentru cele pe care omul le are în exploatație să fie o sumă mult mai mare. În acest sens au fost multe discuții, atât cu ocazia consultărilor pentru pregătirea PNS-ului, cât și de-a lungul zilelor cu protestele fermierilor. De asemenea, au fost discuții despre acordarea unor forme suplimentare de plăți pentru animalele pe care le ții, așa-numitele efective pentru prăsilă. Totodată, s-a discutat despre eliminarea obligativității ca aceste efective să fie înscrise în Registrele genealogice. Având în vedere toate aceste modificări pentru anul de cerere 2024, unele fiind chiar de substanță, se ajunge implicit la modificarea PNS-ului. De aceea trebuie notificată Comisia Europeană și făcut un comitet de monitorizare, iar acest lucru necesită respectarea anumitor termene, ca stat membru. De aceea, există posibilitatea unui decalaj în depunerea cererilor, însă fermierii nu vor fi afectați, deoarece perioada de depunere a cererilor va rămâne aceeași, probabil că data va fi schimbată din 1 martie în 1 aprilie. Este necesară publicarea HG-ului, a ordinului de ministru și a ordinului 80 care stabilește toate condițiile de eligibilitate pentru cererea din 2024, astfel încât fermierii să poată depune cererile atunci când toate acestea vor fi stabilite legal.

Reporter: Ați menționat GAEC 7 și GAEC 8. Ministerul Agriculturii a susținut în toate consiliile AgriFish prelungirea termenului, au fost făcute notificări, sunt țări care au fost alături de dorința fermierilor români. Știm foarte bine că au fost proteste și în România, dar și în Franța, vizavi de aceste două condiții. Cum am putea interpreta reacția Comisiei Europene?

Adrian Pintea: Au fost numeroase discuții referitoare la derogările pentru cele două GAEC-uri, fie că vorbim de pârloagă, fie de rotația culturilor. Pentru GAEC 7, încă se așteaptă o derogare, o clarificare, o aprobare din partea Comisiei Europene. În toate consiliile de miniștri, domnul ministru Barbu a prezentat poziția României. De exemplu, în ceea ce privește pârloaga, s-a discutat posibilitatea de a se permite la nivel de țară să lase 4% din totalul terenului, în loc să fie obligat să lase fiecare fermier în parte acel procent. Pentru că tu, fermier, lăsându-ți o bucată de teren pârloagă, poți să infestezi cealaltă bucată și de aici începe o adevărată nebunie. Dar, deocamdată, pentru GAEC 7 așteptăm. Pentru GAEC 8, s-a convenit că procentul de 4% poate fi realizat prin mai multe opțiuni, fiecare fermier putând alege între ele sau o combinație a acestora. Aceste opțiuni includ elementele neproductive, culturile fixatoare de azot fără tratament, cultura secundară fără tratament și fără factorul de ponderare. Toate aceste aspecte au fost acceptate și nu reprezintă o problemă. În ceea ce privește ecoschema, România va propune un procent cu 1% peste ambiția din GAEC 8, astfel încât 5% va fi suficient pentru ca ecoschema să fie accesată de fermieri. Toate aceste măsuri trebuie transpuse în legislația națională și trebuie instituit un comitet de monitorizare. Acesta este un alt motiv pentru care este posibil să existe un decalaj în termenele de implementare. 

Reporter: Un alt subiect despre care vreau să discutăm este legat de compensarea pierderilor pe care fermierii le-au suferit anul trecut. Este vorba despre compensarea pentru secetă și despre compensarea pentru pierderile în urma importurilor de cereale din Ucraina. Ce s-a stabilit și când vor primi acești bani fermierii?

Adrian Pintea: Aici sunt mai multe forme de sprijin pe care Ministerul Agriculturii le-a inițiat și care sunt în desfășurare. Referitor la pierderea de venit cauzată de secetă la culturile de toamnă, de asemenea, se acordă o formă de sprijin. Fermierii au solicitat aceste forme de sprijin și pentru culturile de primăvară, însă, așa cum a menționat și ministrul în discuțiile precedente, trebuie să așteptăm rectificarea bugetară și să găsim o modalitate pentru a oferi compensații și pentru culturile de primăvară. De asemenea, anul trecut s-a acordat o sumă de 100 de euro pentru fiecare vacă de lapte, vaca de carne nefiind compensată, de aceea acum se desfășoară procesul de primire a cererilor pentru acestea, prin intermediul APIA. Se oferă o sumă de 100 de euro pentru fiecare bovină de carne. Toate aceste compensații sunt legate de impactul conflictului din Ucraina asupra veniturilor, iar plățile trebuie efectuate până la data de 30 iunie, pentru a asigura ca fermierii să primească acești bani în conturile lor. De asemenea, în cadrul aceleiași probleme legate de Ucraina, se acordă și credite agricole pentru fermierii care au suferit pierderi sau se confruntă cu dificultăți. Toate aceste inițiative sunt în curs de desfășurare, iar un alt aspect așteptat de fermieri este lansarea creditului de producție și a celui de investiții. Așadar, creditul de producție va avea o dobândă de 1,95-2%, cu ROBOR-ul și toate cheltuielile suportate de Ministerul Agriculturii. Cu privire la creditul de investiții, acesta va avea, de asemenea, o dobândă subvenționată de stat de până la 2%, însă ROBOR-ul va fi suportat de fermier. Se va acorda o sumă de până la 10 milioane de euro, iar aceste inițiative vor fi lansate în foarte scurt timp, deoarece sunt pe circuitul de avizare la celelalte ministere. Plățile pentru toate aceste măsuri trebuie efectuate până la data de 30 iunie, iar fiecare beneficiar poate primi până la un plafon maxim de 280.000 de euro. Este important de menționat că APIA interconectează toate formele de sprijin, astfel încât nimeni să nu depășească suma maximă de 280.000 de euro per beneficiar.

Reporter: Să încercăm să lămurim această interconectare pe care o face APIA, cum se ajunge la această sumă maximă de 280.000 de euro?

Adrian Pintea: Exemplu: ai luat 100 de euro pe hectar, acum depui cererea la APIA și ai de luat 100 de euro pentru vaca de carne. Dacă tu în anul 2022 ai luat, să zicem, 200.000 de euro, iar anul acesta, cumulându-le pe celelalte mai ai de luat 100.000 de euro, n-o să primești decât 80.000 de euro, astfel încât să nu depășești acel plafon total de 280.000 de euro.

Reporter: Este un plafon stabilit de România, de Ministerul Agriculturii, de Guvern sau de Comisia Europeană?

Adrian Pintea: Este un plafon stabilit de Comisia Europeană, ăsta este plafonul maxim, a fost 250.000 de euro, iar în urma negocierilor, care au fost în Consiliul de miniștri, s-a mărit în momentul de față la 280.000 de euro.

Reporter: În această perioadă, fermierilor urmează să li se acorde niște ajutoare, niște subvenții?

Adrian Pintea: În acest moment, APIA efectuează plăți zilnice în valoare de aproximativ două milioane de euro. De asemenea, toate formele de sprijin oferite de Ministerul Agriculturii, fie prin intermediul Direcției Agricole, fie prin APIA, în legătură cu conflictul din Ucraina, trebuie să fie plătite până la data de 30 iunie, conform termenului stabilit de Comisia Europeană. În plus, creditul pentru investiții destinat fermierilor se află în prezent în procesul de avizare. După ce se va finaliza și va fi aprobat în cadrul ședinței de guvern și publicat în Monitorul Oficial, acest credit va fi lansate, permițând fermierilor să-și capitalizeze afacerile și să efectueze investiții. Acestea sunt principalele aspecte până la data de 30 iunie. Pe urmă intrăm pe făgașul normal în ceea ce privește cererea lui 2024, care se va depune, controale administrative, teren și cu avansul în data de 16 octombrie. Deci plăți masive se vor face până în 30 iunie, iar apoi pe perioada verii se vor face „bucătăriile” interne în APIA și Direcția Agricolă, iar plățile vor reîncepe în 16 octombrie. Iar, pe lângă acestea, pe ameliorare, pe motorină, aceste plăți se vor face așa cum știu fermierii, lunar sau trimestrial, în funcție de solicitări.

Reporter: Specia ovine este scoasă de la ajutorul pentru pierderile suferite în urma războiului din Ucraina. Restul speciilor au acces. De ce?

Adrian Pintea: De ce, n-aș putea să vă răspund la întrebarea asta, dar știu că au fost nenumărate consultări, fie că vorbim de ministrul Barbu sau de ceilalți miniștri care au fost în momentul în care s-a creionat acest PNS, pentru că știu, la o anumită discuție – cred că dl ministru Chesnoiu era la vremea respectivă – s-a căutat o ecoschemă și pentru specia ovină, dar nu s-au găsit elemente astfel încât să-i satisfacă și pe fermieri sau fie că erau o muncă și o documentație foarte stufoasă pentru o sumă destul de mică și atunci s-a renunțat la acest lucru. Iar în ceea ce privește plăți care se fac acum legat de Ucraina, nu au fost identificate soluții. O altă specie care a fost cumva uitată, și pe bună dreptate solicitată de fermieri, a fost pentru familiile de albine, pentru că undeva, dacă nu mă înșel, de prin 2018, n-au mai primit niciun fel de formă de sprijin, știm că România este una dintre țările mari crescătoare de albine, și atunci și aici este pe circuitul de avizare o hotărâre de guvern, astfel încât să se acorde o formă de sprijin pentru crescătorii de albine, undeva la 20 de lei pe familia de albine.

Reporter: Fermierii își pun întrebarea de ce nu se respectă, la stabilirea cuantumurilor, conceptul de unitate vită mare? Corespondentul la cât înseamnă la bovine și cât înseamnă la ovine, de exemplu, un număr de 8-10 ovine pentru fiecare unitate de vită mare?

Adrian Pintea: Aici, în urma negocierilor, s-au stabilit anumite criterii. De exemplu acum, pentru forma de sprijin de 100 euro pentru bovine, se folosește conceptul de unitate vită mare pentru calcul. Totuși, este un subiect de discuție și s-ar putea lua în considerare ca toate formele de sprijin să fie stabilite în funcție de unitatea vită mare, astfel stabilindu-se un standard, fie că vorbim de ovine, bovine sau caprine. Aceasta este o decizie care trebuie luată în cadrul asociațiilor, după consultări, pentru a ajunge la un consens în această privință.

Reporter: Având în vedere discuțiile anterioare despre secetă, să ne oprim și la problema irigațiilor, care este un subiect ce va fi abordat și în anii următori. Fermierii își doresc să beneficieze de proiecte cu finanțare europeană pentru a putea reabilita infrastructura secundară, în timp ce infrastructura principală va continua să fie gestionată de ANIF. Care sunt prioritățile în ceea ce privește reabilitarea infrastructurii principale?

Adrian Pintea: În ceea ce privește irigațiile, cu siguranță, este un subiect care a fost discutat de-a lungul anilor și va continua să fie în atenție pentru că, deși s-au realizat anumite lucrări în fiecare an, suma alocată nu a fost niciodată suficientă, iar necesitățile au fost imense. ANIF are în derulare peste 50 de șantiere în prezent, iar recent am fost în județul Teleorman alături de domnul ministru Barbu pentru inaugurarea unei noi stații. Eforturile sunt vizibile, iar bugetul alocat ANIF este consistent, ceea ce permite lucrările pe aceste șantiere. Cu toate acestea, cantitatea de lucrări desfășurate nu este încă satisfăcătoare, iar fiecare an aduce încercări noi pentru extinderea suprafețelor irigate. Cu siguranță, avem în continuare mult de muncă și vom continua să investim în această direcție în următorii ani. Investițiile realizate prin AFIR, inclusiv cele din cadrul Planului Național de Irigații (PNI), sunt în desfășurare, însă necesitățile rămân mari. Sperăm că și în viitor bugetul va fi unul consistent, astfel încât ANIF să poată continua lucrările pentru îmbunătățirea infrastructurii de irigații.

Reporter: Există proiecte pentru Organizațiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigații care vizează energia verde, inclusiv cea eoliană și solară. ANIF are în vedere dezvoltarea unor astfel de proiecte pentru stațiile de pompare pe care le deține?

Adrian Pintea: Cu siguranță, da. Întotdeauna căutăm soluții care să implice costuri reduse, fie suportate de ANIF sau de fermieri, pentru a reduce la minimum costurile și a maximiza randamentul. Se lucrează la proiecte-pilot care includ, de exemplu, instalarea de panouri fotovoltaice pe canalele de irigații. Trebuia să călătoresc în SUA pentru a discuta exact despre acest subiect, dar, din păcate, au existat aceste proteste și nu am putut ajunge, însă aștept să se întoarcă colegii mei și profesori de la USAMV și ASE, care se află acolo, pentru a vedea ce proiecte au fost dezvoltate. Nu trebuie să reinventăm roata, dacă există soluții bune, să le preluăm și să le implementăm și noi.

Reporter: De altfel, dacă-mi aduc bine aminte, în PNRR-ul depus de fostul ministru Adrian Oros, mai bine zis, în proiectul respectiv pentru irigații, exact despre acest lucru era vorba la vremea respectivă, de panouri solare care să fie deasupra canalelor.

Adrian Pintea: Da. Doar că, din păcate, în PNRR agricultura nu are niciun euro.

Reporter: Da, agricultura n-a fost inclusă, a fost scoasă din start. Pe final doresc să discutăm puțin despre prioritățile Ministerului Agriculturii astăzi, din punctul dumneavoastră de vedere. Sau ale agriculturii românești.

Adrian Pintea: Din punctul meu de vedere și de felia pe care eu o gestionez în cadrul MADR, dar făcând parte din conducerea ministerului, prioritatea noastră este să finalizăm cât mai repede legislația pentru anul 2024, pentru a putea demara campania de primire a cererilor pentru anul 2024 și cumva să intrăm într-un făgaș normal, cu modificările legislative pe care vi le-am spus să le putem implementa, astfel încât să avem o stabilitate și o viziune până în 2027 și fermierii să știe exact ce au de făcut pentru a putea beneficia de toate formele de sprijin pe care ministerul le pune la dispoziția lor. De asemenea, finalizarea tuturor plăților, a proiectelor pe care le are ministerul în desfășurare, aici fie că vorbim de sectorul zootehnic – nu doar bovine, oi și capre, ci și în privința sectorului suin și la pasăre, unde sunt de asemenea proiecte în desfășurare, toate programele, pentru că în anul acesta a fost o viziune în care încă de la început s-a pus la dispoziție tot plafonul, vorbim de cei de la AFIR, astfel încât fermierii să aibă o plajă și o deschidere de la începutul anului și să știe exact care sunt calendarele pentru depunerea proiectelor, toate acestea să fie evaluate de colegii de la AFIR și să intre cumva într-un făgaș normal și, eventual, de asemenea consultări trebuie să fie în permanență cu sectorul agricol, vegetal sau zootehnic, astfel încât să preîntâmpinăm anumite nemulțumiri care au fost în perioada anterioară, și printr-un dialog să găsim o cale comună. Știm foarte bine, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are un sac de bani și pe acesta trebuie să-l gestionezi cât mai corect, astfel încât să aduci plusvaloare pentru sectorul agricol.

Vă propunem să citiți un interviu cu secretarul de stat din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Aurel Simion, despre tradiții culinare ale românilor de ieri, ce pot face parte dintr-o industrie alimentară alternativă în România de azi sau, mai degrabă, de mâine. Temele abordate au fost mai multe, de aceea merită să zăboviți câteva minute, pentru a-l lectura.

Reporter: Cum a fost anul 2023, după ce ați tras linie?

Aurel Simion: Pe sectorul coordonat de mine, eu zic că bine. Și dacă suntem sănătoși înseamnă că anul a fost bun. În afară de activitatea de zi cu zi pe industrie alimentară și alte responsabilități pe care le avem, aș scoate în evidență ceea ce am făcut pentru zona montană a României – răspund de Agenția Națională a Zonei Montane –, aș aminti că în anul 2023, într-o perioadă foarte scurtă, am reușit să implementăm 198 de proiecte pe zona montană. Tot în 2023 am constituit cele nouă grupe de munți; Comitetele de Masiv; am făcut Consiliul Național al Muntelui, un lucru extrem de important, și nu în ultimul rând am lucrat și am participat la elaborarea Strategiei naționale de dezvoltare durabilă a zonei montane din România, strategie care va face obiectul unei hotărâri de guvern în prima parte a anului 2024. De ce scot în evidență Strategia? Pentru că, de aici încolo, dezvoltarea zonei montane va avea o temelie. Este o strategie bine gândită și discutată, reieșită din dialogul purtat în deplasările noastre în teritoriu, în întâlnirile cu oamenii și fermierii din zona montană a României. Agenția Națională a Zonei Montane a participat inclusiv la declararea transhumanței ca activitate protejată la nivel mondial. Am participat la elaborarea Legii Punctului Gastronomic Local, o acțiune și o activitate în care am mare încredere. Mi-aș dori din tot sufletul și voi pune umărul ca ea să fie implementată într-un timp cât mai scurt, în așa fel încât în România să avem cât mai multe, sper 5000-6000 de puncte gastronomice, pentru că avem cu ce să ne lăudăm în zona rurală. Ministerul Agriculturii este și al Dezvoltării Rurale, și atunci trebuie să avem în atenție, în politica pe care o facem, și dezvoltarea, și menținerea zonei rurale a României. Punctul Gastronomic Local face parte dintr-o asemenea strategie, este un element de păstrare a tradițiilor noastre, a gastronomiei românești, dar nu în ultimul rând valorifică, pe lanț scurt, producția din gospodăria proprie. Iar gospodăria țărănească, la nivel european și nu numai, rămâne un exemplu de sustenabilitate și de economie circulară.

Muntele și managementul specific

Reporter: Care sunt atribuțiile pe care le au Comitetele de Munte și Consiliul Național al Muntelui?

Aurel Simion: Munții României sunt împărțiți în nouă grupe de munți, pentru că fiecare grupă are specificul ei și trebuie ținut cont, când faci o politică, de particularitățile zonei respective. Să vă dau câteva exemple. Când am stabilit grupa de munți Făgăraș, se punea problema turismului, la fel și pentru cei din Dâmbovița, care susțineau că problema cea mai importantă a munților este dezvoltarea turismului; ne-am dus în Bihor, iar cei de acolo gândeau că ar fi o prioritate popularea cu zimbri a zonei montane din regiune și cu pește autohton a râurilor montane, se refereau la lostriță; ne-am dus în Harghita și acolo cea mai mare problemă era împădurirea plaiurilor alpine, era vorba nu doar de afiniș, ci și de ferigă, steregoaie și așa mai departe, că dacă aciditatea pajiștilor alpine se schimbă și devine din ce în ce mai acidă, atunci plantele toxice și cele invazive acoperă plaiul montan și animalele nu mai au unde să pască; ne-am dus în Covasna și cea mai mare problemă era atacul urșilor în gospodăriile populației și ale fermierilor din zona respectivă. Deci fiecare grupă de munți are particularitatea ei, de aceea legiuitorul, în 2018, prin Legea 217, a gândit împărțirea pe grupe de munți, în așa fel încât fiecare să vină cu specificul și problemele proprii pentru a le integra într-o strategie sau într-o decizie a Consiliului Național al Muntelui. Pe sistem piramidal, cele nouă Comitete de Masiv sunt coordonate de Consiliul Național al Muntelui, unde președinte este prim-ministrul, secondat de ministrul agriculturii, ca vicepreședinte. Este foarte importantă constituirea acestor Comitete de Masiv și a Consiliului Național al Muntelui pentru că decizia nu mai trece prin zece mâini, trece de la bază direct la decident, iar implementarea ei se face mult mai rapid, scurtând timpul de la nevoie la decizie. Îmi place această structură de coordonare. Noi, Ministerul Agriculturii, vom veni și cu Strategia, ne vom duce la prim-ministru, la Consiliul Național al Muntelui, o vom analiza acolo și apoi vom demara legiferarea ei printr-un HG, în așa fel încât în viitoarele legislaturi sau cine vine la conducerea Ministerului va trebui să implementeze ceea ce a legiferat Consiliul Național al Muntelui. Agenția Națională a Zonei Montane, care aparține de Ministerul Agriculturii, va asigura implementarea măsurilor dispuse de Consiliul Național al Muntelui. De aceea mi se pare o formă de organizare bună, având și Strategie, deci zona montană a României ar trebui să primească o atenție deosebită, pentru că zona montană ne oferă atâtea lucruri: de la mediu la apă, la climă, la ce vrem noi.

Reporter: De altfel știu că există o lege prin care se stabilea o sumă de un miliard de euro pentru dezvoltarea zonei montane.

Aurel Simion: În 2018 era povestea, cu cele cinci legi care au făcut un ansamblu de legi în frunte cu Legea 217, Legea Muntelui, era vorba acolo de legea de înființare a punctelor de sacrificare, legea de înființare a stânelor montane, a punctelor de colectare și procesare a laptelui și a fructelor de pădure. Noi anul trecut am finanțat trei dintre aceste domenii de activitate: procesarea și colectarea laptelui, procesarea și colectarea fructelor de pădure și, nu în ultimul rând, a stânelor montane. Eu sunt mulțumit de ceea ce am făcut, personalul Agenției montane a asigurat un pionierat în finanțarea strictă a zonei montane a României, am trecut prin focul înțelegerii și al coordonării unor asemenea proiecte, sper să le dezvoltăm de aici încolo cu și mai mare aplicabilitate și rezultate în teritoriu. Strategia de dezvoltare a zonei montane a făcut obiectul unui proiect POCA (Programul Operațional Capacitate Administrativă), licitația a fost câștigată de Banca Mondială, strategia în sine este elaborată de Banca Mondială împreună cu Ministerul Agriculturii și cu toate celelalte nouă Comitete de Masiv din România. 

Reporter: Ce facem cu Strategia mai departe? Vom avea o strategie, ea va fi aprobată, și ca atare va trebui să genereze niște legi care să urmeze această strategie.

Aurel Simion: Pot să genereze și legiferare, și legi, dar în primul rând trebuie să genereze finanțări, și mă gândesc pentru zona montană la finanțări multifond, că nu numai din bănuții de la Ministerul Agriculturii poți să ții o zonă montană a României, va trebui să găsim și alte forme de finanțare, probabil directă, de la Comisia Europeană, de la Ministerul Mediului, din fondurile europene, în așa fel încât zona montană să beneficieze de o atenție deosebită, inclusiv financiară la nivel național, pentru că Strategia trebuie să identifice și soluții de finanțare. O așteptăm cu mare drag. Chiar dacă am participat la ea, mă interesează forma finală. Știu că e finală, așteptăm să fie depusă la noi.

Transhumanța nu ar trebui să dispară

Reporter: Un alt lucru de care aminteați ceva mai devreme, o activitate milenară în România, care a stat la baza schimburilor, relațiilor culturale între regiuni, cu un rol foarte important în tradiția noastră și păstrarea ei, transhumanța. Cum o sprijinim în continuare? Trebuie să recunoaștem că transhumanța nu se mai practică decât foarte rar.

Aurel Simion: E păcat că nu se mai practică, din punctul meu de vedere. Probabil, colegii din parlament sau fermierii mari or să mă contrazică și or să zică: „Domnule, nu, transhumanța se făcea atunci când forma de proprietate era una singură, acum s-a divizat, fiecare om are parcela lui și conform constituției și tradiției noastre, a românilor, «ce-i al meu e al meu și nu trebuie să fie călcat de nimeni»”. Cred totuși că transhumanța avea un rol benefic. Pentru că ne confruntăm la ora actuală cu o problemă destul de serioasă, cei de la Academia de Științe Agricole ne sesizează degradarea pajiștilor alpine, ceea ce e un fenomen periculos pentru zona montană. De ce se degradează? Pentru că avem din ce în ce mai puține animale – și lipsesc mai ales cele din specia ovine, pentru că pajiștea alpină este întreținută în special de oaie –, având animale puține, pășunatul la munte a scăzut și atunci noi trebuie să facem ceva. Trebuie să facem ceva și ca stat. N-aș vrea să ajungem în situația în care să cheltuim sume foarte mari ca să întreținem pajiștile alpine, prin aplicarea de amendamente pentru a crește aciditatea, pentru că plantele pe care le-am dat ca exemplu nu trăiesc într-un sol alcalin. De fapt, asta făcea oaia în zona montană. Oaia practic însămânțează materie organică, bălegar, care prin descompunere oferă solului mai multă alcalinitate, iar dezvoltarea florei montane obișnuite prinde amploare. 

Reporter: Există o problemă și cu jnepenișul, pentru că în fiecare an trebuie tăiat.

Aurel Simion: La nivel european, jneapănul este ocrotit. La noi este invaziv și sunt probleme. Nu știu cum vom gândi, dar transhumanța va beneficia probabil de un sistem legislativ de menținere a acestui fenomen, pentru că România în sine, dacă ne uităm și în istorie, practic ne-am stabilit prin păstorii noștri de veacuri. Trebuie să păstrăm ceea ce istoria ne-a lăsat și să lăsăm în continuare și noi.

Punctul Gastronomic Local, la început de drum

Reporter: Punctele Gastronomice Locale, ușor-ușor, au început să prindă localități cu tradiție în zona montană, dar nu numai acolo, pentru că punctul gastronomic nu este doar în zona montană sau în zonele turistice, el poate fi oriunde.

Aurel Simion: Corect. Nu trebuie să le legăm în mod special de zona montană. Eu le-am corelat acum pentru că cei din conducerea zonei montane au avut disponibilitate și m-au ajutat în poziționarea Ministerului Agriculturii vizavi de Punctul Gastronomic Local. Discuțiile pe această temă au început în 2020, când, împreună cu Ivan Patzaichin, le-am dezvoltat, am avut negocieri cu Ministerul de Finanțe, cu Ministerul Turismului, cu ANSVSA-ul, am găsit înțelegere la aceștia din urmă, președintele a emis un ordin de înregistrare a acestor Puncte Gastronomice Locale, iar ele au început să funcționeze. În schimb, nu erau legiferate. Nu aveai un Cod CAEN și o identificare ale lor, exista posibilitatea să fie confundate cu restaurante sau cu altceva, și atunci legiuitorul a venit și le-a identificat prin această lege. Ele trebuie să se dezvolte la nivelul întregii țări. Zona de câmpie poate și ea oferi anumite rețete și să dea un gust foarte bun preparatelor. De exemplu, poți să înființezi un Punct Gastronomic Local lângă o pescărie, lângă o entitate de vânătoare, la o stână – am văzut și în Belgia chestiunea asta. Anul acesta, ar trebui să ne gândim la ferme didactice, la stâne didactice, în așa fel încât dragostea pentru agricultură și pentru animale s-o preia și tânăra generație. Deci aceste puncte gastronomice poți să le înființezi unde există o sursă de hrană. Mai departe, aceste puncte se vor dezvolta. Cel care practică un management, un marketing bun, cel care e la o intersecție de drumuri din zona rurală, cel care este aproape de un obiectiv turistic poate să se dezvolte, și atunci va trebui să treacă la o următoare etapă, să se mărească, să nu ofere mâncare doar pentru 15 persoane, să ofere pentru 30, 100 și așa mai departe, și să treacă astfel la o altă formă de organizare. Pe mine, ca Minister al Agriculturii, mă interesează să valorifice ceea ce produce, să-i dea plusvaloare.  Pentru că noi nu folosim la maximum ceea ce produce gospodăria țărănească. Noi, Ministerul Agriculturii, gestionăm și risipa alimentară, facem politici ale risipei alimentare în România, și atunci ceea ce produce fermierul, micul gospodar, nu trebuie să se irosească, trebuie să îl pui într-un tuci, pe sobă și să faci o ciorbă, o mâncare, pe care să o oferi pentru că este de cea mai bună calitate. Noi punem în valoare ceea ce are frumos și bun zona rurală a României și zonele limitrofe ale orașelor, adică zona rurală a urbanului.

În lege se specifică că vor face obiectul finanțărilor sau ajutorului din partea Ministerului Agriculturii. Noi, Ministerul Agriculturii, la nivel teritorial finanțăm GAL-urile, Grupurile de Acțiune Locală, Punctele Gastronomice Locale trebuie să facă parte – și e foarte bine să audă președinții de GAL-uri – din strategia dumnealor de dezvoltare locală. Și va trebui, ușor-ușor, să fie și finanțate. Deocamdată statul român nu cheltuiește niciun ban pentru punctele gastronomice. Sunt GAL-uri în Bistrița-Năsăud, v-aș da exemplu, care au finanțat punctele gastronomice locale. Este foarte bine și așa ar trebui să dezvoltăm și să diseminăm informația la nivel național.

Reporter: Știu că există o platformă unde găsim Punctele Gastronomice Locale, ar trebui să fie inclusiv meniul pentru ziua următoare.

Aurel Simion: Suntem la început. Noi, Ministerul Agriculturii, împreună cu colegii de la AFIR, gestionăm aplicația CPAC (Catalogul Produselor și Activităților Certificate), acolo avem trecute produsele montane, produsele tradiționale, zone și așa mai departe. Vom proceda inclusiv la popularizarea lor, pentru că intră în atribuțiile Ministerului Agriculturii. În afară de faptul că am făcut această aplicație, noi trebuie să le asigurăm și o publicitate. Așadar, va exista și o platformă. În calitate de consumator vă spun, când mă duc în zona Sălaj, de exemplu, și am ajuns la ora prânzului, mi-ar plăcea să mă uit pe telefon și să văd în zonă la cine mănânc și ce mănânc, ce meniu are; pui mâna pe telefon, suni: „Doamna X, ce aveți astăzi la masă? – Am ciorbă de fasole cu ciolan”. Dacă vreau, mănânc, dacă nu, mă duc la vecina, care are o ciorbă de pasăre sau altceva. Cam așa ar trebui să ajungem să funcționeze și așa putem să aducem o plusvaloare, o creștere a nivelului de trai al locuitorilor din zona rurală. E o mică părticică acolo care poate să devină un business foarte bun la nivel național.

Schemele de calitate, pe un trend ascendent

Reporter: Să discutăm despre schemele de calitate, care ar putea aduce finanțări. La noi, toate costurile sunt integrate în preț, devenind mai mari decât prețurile produselor din import, care ne sufocă. Pentru că acolo prețurile sunt susținute, măcar într-un procent, prin schema de calitate, deja implementată.

Aurel Simion: România are la ora actuală 13 produse recunoscute european pe IGP (Indicație Geografică Protejată) și STG (Specialitate Tradițională Garantată). Puțin, vizavi de multitudinea de produse pe care le avem sau rețete pe care românii de-a lungul timpului le-au păstrat și le-au dus mai departe. Bazinul de recoltare a acestor produse pe care noi le autorizăm la nivel european, le atestăm la nivel european, este format de Produsele Tradiționale, Produsele Montane. Ca Produs Tradițional, Ministerul Agriculturii a comunicat la Comisie Ordinul 760, astfel Produsul Tradițional este o schemă de calitate națională recunoscută european. Legislativ ne-am asigurat, adică am plecat cu baza, baza este solidă, avem Ordinul 760, avem Rețetele Consacrate comunicate la Comisia Europeană, și iată că din 2020 până la zi avem șapte produse care s-au atestat, avem în fază finală încă două la Comisia Europeană, avem o opoziție făcută de bulgari la Sardeluță marinată, am avut opoziție de la vecinii noștri bulgari aproape la toate produsele, mai ales la cele din zona Dobrogei, pentru că spun ei că tradiția este comună, rețetele sunt comune și așa mai departe; nu fac decât să lungească acest timp de recunoaștere a produselor, dar cu siguranță și Sardeluță marinată, și Batog deltaic de sturion vor fi recunoscute în scurt timp la UE. Avem și alte produse în studiu, avem nouă produse din zona Bihor pe care Ministerul Agriculturii trebuie să le trimită la Comisie. România a intrat și târziu, în 2007, în UE, până am înțeles și noi fenomenul și am avut un feedback al procedurii a durat ceva, dar, în ultimul timp, eu spun că suntem pe un trend ascendent și ne mișcăm destul de bine.

Reporter: În ceea ce privește produsele tradiționale atestate? Odată cu schimbarea legislației, de la mii de produse s-a ajuns la…?

Aurel Simion: La 760 de produse. Potențialul este mult mai mare, fără discuție, tot am lucrat cu Direcțiile agricole din teritoriu, unde ar trebui și dumnealor să ne asigure o mult mai mare publicitate, diseminare a acestor avantaje. Avantajele  schemelor de calitate nu sunt mici. Când atești un Produs Tradițional, practic îi dezvălui și povestea. Având poveste, ai asigurat scaunul la masa negocierilor. Și atunci poți să discuți cu marii retaileri, cu cumpărători și așa mai departe, despre produsul tău. Dacă te duci și vrei să discuți despre un produs banal, pe care-l fac toți, n-ai cum să penetrezi piața sau să rămâi în piață. Și atunci e nevoie de o poveste a produsului. Și când ne ducem la UE ne ducem cu niște particularități pe care nu le au alte state. Avem în lucru acum, în afară de produsele de Bihor, avem Virșli de Hunedoara, avem Cârnați din Topor și Carnea afumată la garniță, amândouă din Vâlcea.

Reporter: Și ar mai fi, mi-am adus aminte, „Tocanul de oaie”.

Aurel Simion: Da. Tocanul de oaie este un produs atestat, tot în Vâlcea. Membru al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea este și dna Maria Băbu (Băcița Mărioara de la Stâna Ștefanu, n.r.), la care faceți referire, Muntele Ștefanu și așa mai departe, zone frumoase ale României.

Reporter: Și mai avem acel vestit ceaun…

Aurel Simion: De la doamna Maria Spinciu. Maria și ceaunul. Este un proiect tot al Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea – pe doamna Maria am găsit-o cu disponibilitatea de a arăta tinerei generații ce înseamnă o mâncare făcută românește, la ceaun, cu lemne și produse românești versus fast-food. Cam așa este proiectul. Este un proiect ambițios, a prins deja în județ și în zonă, îl vom dezvolta la nivel național.

Reporter: Știu despre proiect pentru că m-am întâlnit cu dumneaei și chiar mi-a povestit că vrea să meargă în țară, într-un turneu, prin care să promoveze mâncărurile la ceaun.

Aurel Simion: S-a făcut o primă întâlnire pe 29 decembrie 2023 la Horezu. Chiar am fost și eu prezent acolo. Putem să generăm asemenea activități la nivel național, și ar fi bine să o facem. Important e să ne păstrăm tradiția, gustul, rețetele și, nu în ultimul rând, să folosim ceea ce producem. Nu trebuie să mă duc la x colț, la un magazin, să cumpăr produse de la orice producător din afara țării și să încerc să-l cosmetizez, pentru că oricum nu-i dai gustul acela autohton.

Lucrurile bune vin din necesitate

Reporter: Ați amintit două produse din Vâlcea, foarte interesante, și vreau să revin asupra lor pentru că am mai văzut prin magazine sau prin țară promovându-se acest tip de produse, și vorbim de Cârnații din Topor și Carnea afumată la garniță. Să dezvoltăm un pic, pentru că fiecare are rețeta sa cu specificul zonei.

Aurel Simion: Lucrurile bune au un izvor. Izvorul îl reprezintă nevoia. Dacă ai o necesitate – și acasă, și în societate –, trebuie să găsești soluții. Cândva, în timp, bunicii și strămoșii noștri încercau să găsească soluții la problemele dumnealor. De exemplu iarna, oamenii din zona deluroasă a Vâlcei, când nu puteau să practice agricultură sau nu aveau mult de lucru, plecau la tăiat de lemne în zona montană. Soțiile trebuia să le pună mâncare în traistă. Ce puteau să le pună în așa fel încât să reziste în timp, să nu se strice? Omul își tăia porcul la Crăciun și începea să-l prepare. Cârnații din Topor, din Vâlcea. De ce din topor? Pentru că n-aveai alte unelte de tăiat, n-aveai mașină de tocat și automat foloseai toporul cu care lucrai. Aveai topor și te apucai să prepari Cârnații din topor. Gospodina își alegea carnea și o toca din topor.

Reporter: Acum să nu ne gândim la toporul de tăiat lemne, ăla mare. Era o toporișcă ușor de mânuit.

Aurel Simion: Sigur, nu secure. Dar să știți că, dacă stai și analizezi, practic tăierea cărnii cu toporul avea și o particularitate, pe care dumnealor, la timpul respectiv, nu o știau: una e să tai carnea cu un cuțit foarte frumos și alta e s-o tai cu toporul, pentru că toporul și zdrobește, sparge proteina, se eliberează enzima și de aici procesul de frăgezime și ulterior de maturare al cărnii se accelerează și devine mult mai suculentă, mai plăcută, iar rezistența la masticație este mult mai mică. Acești cârnați se pun la fum, se puneau la fum cald în primă fază, se puneau la uscat deasupra plitei, se uscau până când membrana foșnea, apoi se puneau pe coș, prima dată la fum cald și apoi la fum rece. E o tradiție extrem de frumoasă. Merg mai departe la carnea la garniță: practic, din acești cârnați, se toc și, împreună cu altă carne afumată, spata de porc se afumă, se toacă și se prăjește în untura proprie, nu existau borcane, existau oale din lut și se punea carnea, practic se conserva în untură, și atunci gospodarul, proprietarul o lua în traistă și pleca, mai punea puțină untură pe o felie de turtă de mălai – n-aveau pâine – și își asigura pansamentul gastric și un prânz sănătos. Acum trebuie să înțelegem că România are bogății în sare, dar sarea din fiecare salină are anumite proprietăți și, automat, cea din Vâlcea am înțeles că e mult mai bogată în magneziu și zinc, care dă un anumit gust și o savoare produselor respective. Asta îi și identifică ca un produs din zonă. Asemenea povești avem peste tot în țară, important este să găsim oameni care să-și ia puțin din timpul dumnealor în așa fel încât să scrie povestea și să vină cu produsele la Ministerul Agriculturii. Nu costă nimic pentru cineva care vrea să-și ateste un Produs Tradițional. Adevărat, atestarea pe IGP-uri, europeană, costă, pentru că te adresezi unui organism de certificare, sunt costuri și de analiză, în schimb dacă tot prinzi istorie ca Produs Tradițional, e păcat să nu mergi mai departe, la certificarea europeană, și astfel rămâne ceva după noi.

Trebuie să legiferăm ce vrea sistemul

Reporter: La final: la ce să ne așteptăm în 2024 pe sectorul industrie alimentară?

Aurel Simion: Depinde ce-ți propui. Important e să dialogăm, că practic instituțiile statului sau Ministerul Agriculturii în cazul nostru, trebuie să legifereze ceea ce vrea sectorul. Și atunci trebuie să identificăm foarte bine ce vrea sectorul. Sectorul de procesare și așa mai departe. Acum, agricultura României este o agricultură care are și cele mai mari exploatații, dar are și cele mai multe și fărâmițate, la fel și producătorii, sunt producători jucători mari, cu care te poți lupta european și nu numai, cu ei în spate poți să înclini pozitiv balanța comercială a agriculturii, dar ai și foarte mulți jucători mici, care încearcă să facă, încearcă să ducă mai departe moștenirea lor. Sunt acei jucători pe care eu îi rog să se aplece și asupra Punctului Gastronomic Local, să valorifice tot ceea ce produc acolo. Noi, Ministerul Agriculturii, trebuie să-i ajutăm pe toți, trebuie să-l ajutăm și pe cel mic, nu trebuie să-l lăsăm să ajungă un asistat social, trebuie să-l ajutăm în așa fel încât să-l menținem în piață și dacă poate să și crească. Avem legi, avem finanțări, și în ultimii 2-3 ani am avut finanțări în agricultură foarte generoase, și granturi, într-adevăr, am avut și probleme cu care noi nu ne-am mai confruntat, nu știam ce înseamnă o criză, fie ea de COVID, fie ea energetică sau ce alta am mai avut, am învățat din ele. Părerea mea e că cea mai mare problemă la o criză este panica, și nu poți s-o elimini decât prin dialog. Ministerul Agriculturii, când am avut COVIDUL și au fost rafturile goale în hipermarket, a ieșit și a spus: stop. Atunci am introdus raportarea stocurilor, am făcut-o nu neapărat că noi nu aveam ce să punem pe raft, pentru că știam că există stocuri de marfă, ci pentru liniștea opiniei publice: avem stocuri. Atunci fiecare agent economic a raportat stocurile, noi am avut pe ce ne baza și am comunicat cu cetățenii, am mai avut o sincopă atunci: lipsa uleiului. Și ne-am întâlnit, Ministerul Agriculturii cu procesatorii, și am zis: stați liniștiți, nu intrați în panică, avem ulei. Da, cetățenii României trebuie să stea liniștiți, avem ce pune pe masă, avem și rezerve, avem din ce produce și avem în primul rând un factor uman, agricultorul român, de o foarte bună calitate. Și asta ne asigură un viitor, zic eu, pozitiv și de speranță.

*****

Foto: „Ca Altădată” și MADR

Romvac Company și-a început existența de la un singur vaccin, pentru ca astăzi, după aproape 50 de ani, să ajungă să realizeze sute de produse de uz veterinar, dar și de uz uman. Pentru directorul general al companiei Romvac, Viorica Chiurciu, doctor în științe medicale și cercetător științific, știința înseamnă rațiune, în timp ce muzica înseamnă suflet. Ce înseamnă să-ți trăiești visul, să te simți util și apreciat, să lași ceva în urmă, cum să te bucuri de viață și de toate provocările care-ți ies în cale afli din interviul pe care ni l-a acordat dr. Viorica Chiurciu, director general Romvac Company și președinte al Consiliului de Administrație.

„Am vrut să transmit nealterat cântecul popular din zona din care provin, zona Olteniei, cu predominanţă a arealului din care provin, comuna Vela, satul Bucovicior, şi mai ales am vrut să mă perceapă oamenii ca pe un artist autentic.”

Reporter: Sunteți un om de știință, un antreprenor în producţia de medicamente de uz veterinar şi nu numai. Însă, în acelaşi timp, mai aveți o pasiune, muzica, pentru care ați muncit, având în vedere că ați absolvit Conservatorul, pasiune de care vă ocupați în paralel cu activitatea din compania Romvac. Cum se împacă cele două ocupații?

Viorica Chiurciu: Într-adevăr, la mine funcţionează exploatarea benefică a efectului halo, adică o împletire între profesia mea de bază, de medic, de cercetător ştiinţific, şi cea pe care mi-am făcut-o mai nou, şi anume pasiunea mea pentru muzică, pe care am dus-o la extrem. Aşa cum ştiţi şi dvs., am absolvit Conservatorul la Academia Naţională de Muzică din Cluj-Napoca. Iniţial, am optat pentru domeniul medical şi sigur că toate aceste vise au rămas la mine undeva în inimă. Visul meu s-a concretizat în realitate prin multă determinare, seriozitate şi dragoste faţă de oameni, faţă de locurile natale care într-adevăr m-au format şi mi-au format un suflet pe nişte fundamente sănătoase. Am plecat din sat cu acest vis, de la Vela, satul Bucovicior din județul Dolj, cu acest vis de a fi şi artist. Iată că soarta mi-a întors această dorinţă a mea şi s-a concretizat după mulţi ani de muncă, pot să spun că sunt vreo 20 de ani de când am început să cânt, şi s-a concretizat în ceea ce vedeţi astăzi: a fi artist.

Reporter: Bănuiesc că n-a fost deloc uşor să le duceţi pe amândouă.

Viorica Chiurciu: Este o facultate foarte grea Conservatorul, nu-mi imaginam că este atât de grea, credeam că medicina este cea mai grea facultate, pe care am făcut-o şi noi, şi anume medicina veterinară, dar am constatat că această facultate este una foarte pretenţioasă şi chiar trebuie să înveţi, nu poţi să te faci că înveţi. O facultate care m-a şi echilibrat în interior, mi-a dat o stăpânire de sine, o anumită rigurozitate în ceea ce fac, deşi o aveam şi dinainte, şi pot să spun acum că sunt mândră de ceea ce am făcut şi este o pârghie importantă de a mă propulsa pe o treaptă net superioară faţă de care am fost până acum. Sigur că talentul a fost acolo, a fost sămânţa, că şi şcoala are rolul ei, dar dacă nu ai talent, degeaba, dar şi invers se poate. De multe ori spun colegii de scenă că ţăranca româncă nu făcea şcoli de muzică. Da, dar ţăranca din satul românesc cânta la plug, nu cânta oamenilor, care vor de la tine acest lucru, o educaţie muzicală, pentru că şi publicul nostru are o educaţie muzicală. Trebuie să existe un raport între linia melodică şi text, deci nu putem să încărcăm un cântecel micuţ, aşa cum este acela pe care-l am eu, „Sunt olteancă din Vela”, ar trebui să fie o linie melodică simplă pentru că era textul de aşa manieră. Şi atunci trebuie să avem grijă şi de acest lucru. Ce vreau să vă spun este că eu am vrut să transmit nealterat cântecul popular din zona din care provin, zona Olteniei, cu predominanţă a arealului din care provin, comuna Vela, satul Bucovicior. De asemenea, am vrut să mă perceapă oamenii ca pe un artist autentic, nealterat de tendinţe sau de fel de fel de provocări de nişă, şi nici nu am vrut să transmit faptul că am avut o promovare facilă, pentru că nu a fost facilă, cum ştiţi şi dvs., am luat-o de la zero – ca şi în profesia mea – iar traseul carierei mele în acest sens a urmat nişte trepte fireşti. Fiecare treaptă m-a propulsat pe următoarea şi pot să spun că şi aici mi s-a conturat oarecum această identitate profesională în muzică.

Reporter: Vreau să vorbim despre ce înseamnă să fii antreprenor, ce înseamnă să fii femeie antreprenor în România şi, mai ales, într-un domeniu ca acesta. Astăzi, Romvac Company este singura fabrică românească de medicamente de uz veterinar, dar şi de suplimente pentru uz uman. Care este situaţia la ora actuală pe această piață și pentru compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Ne-am aliniat în bună parte normelor europene. După cum știți, legislaţia este foarte greu de implementat, dar şi concurenţa este mare. Ne caracterizează seriozitatea, munca bine făcută, mă bazez pe colectiv şi pe un nucleu care s-a format de-a lungul timpului şi este aici, am creat şi un colectiv nou paralel cu oamenii cu experienţă. Ne preocupă imaginea, ieşim la export. Sigur că nu este simplu deloc să conduci o companie naţională de talia companiei Romvac, nu este ușor să conduci o întreprindere cu tradiţie, care la anul face o jumătate de secol de când este pe piaţă. De asemenea, nu este uşor deloc să conduci ca femeie, pentru că sunt şi nişte mentalităţi, chiar le-am simţit pe pielea mea când acum patru ani soţul meu a trecut în nefiinţă şi eu am fost aleasă în unanimitate şi prin vot secret ca director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Practica a dovedit că şi noi, femeile, putem să facem acest lucru, chiar de la înălţimea tocurilor înalte. Sigur că am dovedit, prin competenţă profesională şi prin rezultatele pe care le vedeţi astăzi, că am făcut şi eu cinste în această funcţie, aşa cum au făcut şi predecesorii mei, directori care au dus de fiecare dată Romvac Company pe o treaptă superioară sau au menţinut compania acolo. Pentru mine a fost o provocare faptul că m-au ales, pentru că am vrut să am și eu aportul ca manager general, deşi ştiţi că înainte eu am fost director de producţie, şi am vrut să pun Romvacul, să-l duc la un alt nivel de competenţă. Şi chiar în aceste vicisitudini cu care ne confruntăm toţi, am reuşit să-l „ţin verde”, să dau salariile la timp oamenilor, să le dau tot ce le trebuie ca să se simtă bine şi confortabil într-o întreprindere ca Romvac.

„Prevenţia este foarte importantă, iar noi asigurăm toată paleta de care are nevoie un act medical complet, pentru medicul veterinar.”

Reporter: Nu numai că aţi menţinut, dar aţi şi crescut ca cifră de afaceri în ultima vreme. Asta înseamnă că şi produsele au continuat să rămână de calitate, ba mai mult, aţi venit pe piaţă cu produse noi.

Viorica Chiurciu: Căutăm mereu să ne reinventăm, să aducem lucruri noi. Pe lângă medicamentele şi vaccinurile de uz veterinar, am dezvoltat compartimentul de uz uman, prin suplimentele din gama Imunoinstant şi a oului hiperimun pe bază de imunoglobulină Y specifică (anticorpi). Totodată, am dezvoltat un compartiment pentru agricultura ecologică. Am prezentat o lucrare la Academie, la ASAS, despre un produs care este certificat eco, un produs pentru agricultură curată, un produs fără chimicale, un produs pe bază de bacterii care fixează în sol azotul şi fosforul din atmosferă, un biofertilizator care este pentru sănătatea solului.

Reporter: Având în vedere noile cerințe al Uniunii Europene, strategiile referitoare la Green Deal, Farm to Fork și Biodiversitate, compania Romvac s-a îndreptat către inovarea unor produse prietenoase cu mediul?

Viorica Chiurciu: Da, pentru că am mers mereu pe noul concept „aceeaşi lume, aceeaşi medicină, aceeaşi sănătate”. Nu putem să vorbim de sănătatea noastră, a oamenilor, fără ca animalele din jurul nostru să nu fie sănătoase, fără ca mediul să nu fie sănătos, şi mă refer, aşa cum spuneaţi la mediu, la apă, la plante, la aer. Pentru că practic suntem într-un sistem deschis şi totul trebuie să fie sănătos.

Reporter: Referitor la sănătatea animalelor, Romvac este producător de vaccinuri, singurul producător român de astfel de produse destinate zootehniei, în acest moment, nu?

Viorica Chiurciu: Avem vaccinuri pentru animale mari și mici, pentru păsări, produse care sunt unicat. Aș aminti de CarboRomvac, care este un vaccin pentru antrax şi foarte puţine ţări din lume îl fac. Este un vaccin destul de delicat de făcut. De fiecare dată prevenţia este foarte importantă, iar noi asigurăm toată paleta de care are nevoie un act medical complet, pentru medicul veterinar.

Reporter: Care e diferenţa dintre un vaccin obţinut pentru protecţia împotriva unui virus care provoacă o anumită boală şi un vaccin obţinut dintr-un bacil care provoacă o altă boală? Care e mai stabil şi care oferă cea mai mare protecţie?

Viorica Chiurciu: Niciun vaccin nu-ţi oferă o protecţie sută la sută. Fiecare vaccin are limitele lui. Dar orice vaccin este oportun a fi făcut pentru prevenţie. Sunt boli care nu pot fi jugulate prin tratament, şi atunci trebuie să mergem numai prin prevenţie. Vaccinurile creează o imunitate, creează anticorpi, iar odată apărută boala, prin reacţia antigen-anticorp se elimină acel microb.

Reporter: În domeniul creşterii animalelor, este oportună vaccinarea? Are efect? În ce măsură fermierii au înţeles lucrul acesta pentru a-şi proteja efectivul de animale și păsări?

Viorica Chiurciu: Sigur că vaccinul este oportun şi practic perenitatea pe piaţă a acestor vaccinuri demonstrează acest lucru. Depinde de fermieri. De obicei sunt fermieri dedicaţi, fermieri care au mari efective şi atunci sigur că se raliază la această idee. Dar sunt și unii crescători mai mici şi doar când vine boala atunci se deşteaptă, prea târziu, din păcate.

„Căutăm mereu să ne reinventăm, să aducem lucruri noi. Pe lângă medicamentele şi vaccinurile de uz veterinar, am dezvoltat compartimentul de uz uman, prin suplimentele din gama Imunoinstant.”

Reporter: În afară de vaccin, avem şi tratamente care se fac în mod obligatoriu? Vorbim de antiparazitare, acolo unde aş putea spune că pe acelaşi palier cu vaccinurile se situează şi tratamentele împotriva parazitozelor, fie de primăvară, fie de toamnă.

Viorica Chiurciu: Noi producem şi antiparazitare, şi interne, şi externe. Parazitozele afectează producţia animalelor, dar este aici şi o latură mai drastică, în sensul că sunt parazitoze care se transmit oamenilor, aşa-numitele zoonoze. Şi atunci sigur că trebuie să deparazităm şi câinii, şi pisicile, şi animalele de rentă. Este un lanţ. Dacă ne referim la hidatidoză, aceasta este transmisă de câine omului prin fecale, prin ouăle care se găsesc în fecale. O igienă necorespunzătoare a mâinilor sau pur şi simplu din întâmplare, pui mâna pe câine, n-ai o chiuvetă să te speli imediat, şi duci mâna la gură, ai și luat oul de hidatidoză, şi dezvolţi în tine acele echinococoze, acele formaţiuni care sunt mortale de multe ori, că se fixează pe pulmon, pe ficat şi aşa mai departe, iar câinele, la rândul lui, ia boala mâncând organe crude de la animale, de la miei, de la oaie şi aşa mai departe. Într-adevăr, există un lanţ al parazitozelor şi trebuie să deparazităm tot ce avem în gospodărie: şi porc, şi rumegător, şi câine, şi pisică.

Reporter: Romvac înseamnă cercetare, dezvoltare de produse de uz veterinar, dar și uman. Să vorbim și de „oul de aur” al Romvacului.

Viorica Chiurciu: Oamenii de ştiinţă din Romvac sunt conectaţi cu oamenii de ştiinţă din toată lumea. Noi participăm la congrese internaţionale prin lucrările pe care le facem şi au fost foarte multe mesaje din partea OMS, în sensul că toţi oamenii de ştiinţă trebuie să se preocupe să găsească alternative la antibiotice. Antibioticele sunt bune şi au fost bune, dar sunt unele care nu-şi mai fac efectul, mai ales asupra unor tulpini de bacterii rezistente, care au căpătat rezistenţă la antibiotice tocmai din cauza folosirii nejudicioase şi în exces. Să vă dau exemplu de câteva bacterii cu care noi ne confruntăm şi pe care le-am studiat, şi vin pacienţi cu infecţii cu aceste bacterii, infecţii urinare, infecţii genito-urinare, infecţii gastrice, gastro-intestinale, pulmonare, cutanate. Aş aminti stafilococcus aureus, meticilin rezistent, acinetobacter baumannii, clostridium dificile, Escherichia coli (E. coli) , proteus sau helicobacter pilori, o bacterie care trăieşte în mediul acid din stomac. Şi având aceste mesaje, ne-am preocupat să dezvoltăm o linie de suplimente alimentare care sunt pe bază de imunoglobuline Y specifice, specific înseamnă că acţionează ţintit asupra fiecărei bacterii sau fiecărui agent patogen. Pentru că avem imunoglobuline Y specifice nu numai pentru bacterii, ci şi pentru virusuri sau pentru fungi. Şi avem rezultate excepţionale, pentru că produsele noastre se bazează pe reacţia dintre antigen și anticorpi. Am dezvoltat aceste produse, Imunoinstant G, gamă care cuprinde peste o sută de produse în diferite forme: pulbere, geluri, unguente, lichide şi aşa mai departe, care se adresează specific unui anumit germen. Practic, aceste produse pe care le-am dezvoltat au trei beneficii majore, anume: intervin în diferite infecţii ale organismului cu diferite bacterii; întăresc imunitatea organismului, susţin imunitatea organismului, asigurând organismului anticorpi gata pregătiţi să intervină; sunt adjuvanţi în tratamentul unor boli autoimune. Şi aici aş aminti de psoriazis, e o boală autoimună cruntă, o boală generală care afectează toate organele în final şi, aşa cum am învăţat la facultate, nu se tratează. Când ne referim la imunitate, e vorba de imunitatea pasivă, așa se numeşte. Nu este activă, pentru că nu organismul nostru produce anticorpul, ci i-l dăm organismului nostru gata preparat de alt organism, în cazul nostru de Galus domesticus, de găină. Că noi extragem aceste imunoglobuline Y din oul de găină, oul hiperimun de găină. Procedeul comportă mult timp, durează în jur de 2,5 luni până obţinem acest ou hiperimun, după care începe procesul de producţie prin prelucrarea acestui ou, cu contoarele de rigoare, care sunt făcute prin tehnici de ultimă generaţie. Noi am reuşit să tratăm şi avem foarte multe cazuri, mii de cazuri tratate, dacă pot să spun aşa, în care am folosit aceste suplimente alimentare, n-a mai revenit boala, ceea ce e un lucru nemaipomenit. Pacientul vine la noi cu analize medicale, cu diagnosticul confirmat de psoriazis, de pildă, noi îl luăm în evidenţă, îi dăm produsele şi-l urmărim pe parcursul administrării lor, iar în final facem din nou examenul anatomopatologic să demonstrăm că pielea s-a vindecat. Au fost şi beneficii, pentru că am obţinut recunoaşterea eforturilor noastre în acest sens, am luat medalii de aur la Salonul Internaţional al Cercetării Știinţifice, Inovării şi Inventicii de la Cluj-Napoca, am primit două medalii de aur şi mai multe medalii de argint, diplome, de asemenea, avem două brevete de invenţie. Acum participăm din nou la Salonul internaţional de la Cluj-Napoca cu două lucrări, care au la bază două propuneri de brevete. Una dintre lucrări este cu psoriazisul, pentru care avem o propunere de invenţie chiar în UE, iar cealaltă lucrare se referă la nişte tehnici de laborator de obţinere a unor produse.

„Într-o economie românească deloc stabilă, evoluția Romvac Company este una pozitivă.”

Reporter: Uitându-vă în urmă, cum vedeți evoluția companiei Romvac?

Viorica Chiurciu: Într-o economie românească deloc stabilă, evoluția Romvac Company este una pozitivă. Sigur că, prin toate şcolile de management pe care le-am făcut, am căutat să respect nişte lucruri pe care le-am învăţat şi de fiecare dată am nişte ţinte şi obiective după care mă ghidez, de fiecare dată mi-am pus ţinte mai apropiate sau mai îndepărtate, aşa cum le-am învăţat la şcoală. Uneori se potrivesc, alteori nu, dar de data aceasta noi am avut succes.

Reporter: La ce oră vă începeți programul, doamnă doctor?

Viorica Chiurciu: O viaţă întreagă m-am trezit la 5:30, pentru că v-am spus, chiar este o vocaţie această profesie pentru mine, iar muzica e o pasiune, un exerciţiu de dragoste. Adică, eu niciodată nu le separ. Şi mă simt împlinită aşa.

Reporter: Probabil că vă simţiţi împlinită şi când vedeţi că, la Romvac, sunt şi angajaţi de zeci de ani sau copii ai foştilor angajaţi care au continuat tot la Romvac. Sunteți aici o mare familie.

Viorica Chiurciu: Se spune că o companie nu rezistă mai mult de 25 de ani sau ceva de genul ăsta. Noi am demonstrat că nu este aşa. Eu, ca manager general, am continuat ideea regretatului meu soţ, dr. Constantin Chiurciu, de a premia oamenii care au o vechime mare în compania Romvac. La finalul anului le dau nişte premii destul de consistente, pentru că sunt alături de noi de atâţia ani.

„Oamenii de ştiinţă din Romvac sunt conectaţi cu oamenii de ştiinţă din toată lumea.”

Reporter: Aminteaţi de vocaţie şi de pasiune. Sigur că cele două sunt cele care vă dau putere să mergeţi mai departe. Sunteţi într-o permanentă transformare!?

Viorica Chiurciu: Da, aşa şi trebuie să fie. Chiar mă gândeam la ce vorbeam mai devreme: ce ar fi să pun aici o pianină şi să mă relaxez câteva minute cântând… Apropo de pasiune, ştiţi ce spunea Beethoven? Că nu este un pericol să greşeşti o notă muzicală, dar să cânţi fără pasiune este inacceptabil.

Reporter: Pasiunea dvs. a fost surprinsă şi de alţi colegi de breaslă, am văzut şi în alte reviste de specialitate în care se vorbeşte nu numai de pasiunea femeii, ci şi de femeia care reuşeşte în viaţa de zi cu zi, în economie, femeia antreprenor şi care poate să şi arate bine, poate să şi conducă o fabrică şi poate să aibă şi o pasiune deosebită pentru un alt domeniu, cel al muzicii, în cazul dvs.

Viorica Chiurciu: Da, mi-a plăcut foarte mult, tocmai arătam mai devreme că sunt pe coperta revistei Femeia, unde am un interviu. Este o revistă cu tradiţie, care totdeauna a arătat valenţele femeii, cât de importantă e femeia în societatea noastră, că poate fi un pilon al societăţii, chiar dacă stă acasă, ea are treburile ei, creşte copiii, are grijă de casă, deci este la fel de importantă, dar iată că sunt unele dintre noi care sunt în funcţii mai înalte şi sigur că e destul de flatant să vezi că subliniază o revistă toate aceste lucruri despre femeie. Bineînţeles că facem lucruri alături de partenerii noştri, de bărbaţi, pentru că nu am putea singure să facem nişte lucruri, ei sunt partenerii noştri de viaţă, sunt oamenii cu care dăm viaţă copiilor noştri, ne ajută în fiecare zi…

Reporter: Noi ne bucurăm că am reuşit să stăm de vorbă şi să vă răpim din timpul pe care-l aveţi în fruntea companiei Romvac, ne bucurăm că am reuşit să vă găsim într-un moment în care am putut să stăm de vorbă despre ce înseamnă Romvac, despre ce înseamnă dr. Viorica Chiurciu, dar şi interpreta de muzică populară Viorica Chiurciu. Producția continuă să ocupe un loc important în inima dvs?

Viorica Chiurciu: E foarte importantă producţia, pentru că ea stă la baza succesului nostru, iar la baza ei stau nişte brevete de invenţie. Avem 18 brevete de invenţie pe care le aplicăm în producţie.

În urmă cu aproape 25 de ani, familia Necșulescu a început să rescrie povestea vinurilor obținute pe văile Târnavelor, în județul Alba. Astăzi, Jidvei este o afacere de familie în cel mai pur sens al cuvântului, având în vedere că la conducerea companiei se află a treia generație a familiei interlocutorului nostru – Claudiu Necșulescu. Însă nu trebuie să uităm că trăim în România și în nicio afacere nu curge doar lapte și miere, iar piața vitivinicolă este încă neașezată, cu nenumărate provocări, incertitudini, cu felurite probleme la tot pasul. Totuși, Claudiu Necșulescu privește partea plină a paharului, fiind preocupat permanent de a merge mai departe. Iar noi dorim să punctăm efortul continuu al unui brand românesc care caută mereu performanța.

„Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol. Sunt convins că 90% din companii, în realitate, sunt pe minus.”

Reporter: Ce înseamnă să fii om de afaceri în viticultură şi vinificaţie astăzi?

Claudiu Necșulescu: Cred că e o misiune foarte grea astăzi. Sigur, din motive mai mult sau mai puţin obiective, ultimii trei ani au fost nişte ani cu încercări şi provocări foarte puternice. Eu spun că de multe ori poate astea chiar te întăresc şi vorbim de rezilienţă, dar durerea cea mare este că unele dintre provocările sau neajunsurile din mediul de afaceri nu vin neapărat din nişte condiţii obiective, ci vin dintr-o proastă înţelegere sau o lipsă a dialogului cu autorităţile. Sau, şi dacă există, de multe ori parcă mimăm dialogul, adică ne-am întâlnit, am discutat, dar nu se întâmplă nimic. Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol, şi o spun cu asumarea cuvintelor, deci eu sunt convins că 90% din companiile din sectorul vitivinicol în realitate sunt pe minus. Sigur că, prin eforturi, prin transferuri de fonduri din alte activităţi încearcă să acopere gaura din sectorul vitivinicol, din ce înseamnă partea vinicolă. Discut foarte mult cu membrii ONIV (Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă) şi cu alţi producători de vin şi toţi au aceeaşi problemă. E clar că scumpirile, pornind de la energie, îngrăşăminte, sticle, etichete, ele nu au putut fi transferate pe raft, pentru că aducea produsul într-o zonă de respingere din partea consumatorului, şi atunci n-au făcut decât să mănânce din marja care era sau să aducă produsul chiar pe minus. Companiile din sectorul vitivinicol au plantaţii, produc vin şi cifra de afaceri se realizează prin valorificarea vinului.

Reporter: Aveți cu cine lucra via, în cramă, știut fiind că forţa de muncă este o mare problemă?

Claudiu Necșulescu: Noi am adus forță de muncă din Nepal. Avem 250 de nepalezi, acum am mai comandat, am încheiat contracte pentru încă 250 de nepalezi, este un deficit major de forţă de muncă pentru activităţile din agricultură. Personal, mă bucur că n-am intrat momentan în Schengen, pentru că am fi rămas şi fără această forţă de muncă adusă din afară. În momentul aderării la Schengen, automat această forță de muncă ieftină intră în piaţa muncii europeană şi toți oamenii ăștia nu au nicio problemă să se ducă să lucreze în țările mai dezvoltate.

Reporter: Și totuși, iată că omul de afaceri din România se descurcă. Dar asta nu înseamnă că guvernanţii trebuie să se bazeze pe faptul că omul de afaceri român se descurcă...

Claudiu Necșulescu: Aici, facilităţile sunt foarte simple. O scădere a impozitării muncii şi o creştere a salariului minim. Astea sunt măsurile, nu există altele, în ceea ce privește forța de muncă. Prin creşterea salariului minim automat scazi presiunea de emigraţie în afară a forţei de muncă şi pe fondul creşterii îţi poţi permite să scazi impozitarea muncii, care la noi în ţară este cea mai mare din Uniunea Europeană. Astăzi, dacă le dai şi 200 de lei pe zi net, nu-ţi vin la muncă. Sectorul vitivinicol este un sector în care nu poţi regla producţia după piaţă. Noi vrem - nu vrem trebuie să lucrăm via, chiar dacă anul, condiţiile din piaţă sunt mai proaste şi nu poţi valorifica întreaga cantitate. La vie nu poţi să-i spui: anul ăsta stai pe loc, ne vedem la anul şi ne apucăm de producţie. Şi aici apar cele mai mari probleme. Nu vorbesc şi de costuri de stocare, şi toate elementele astea vin să genereze costuri suplimentare.

Cultura viței-de-vie nu o poţi abandona. Dacă am rămas pe stoc cu porumb anul ăsta, anul viitor categoric pun mai puţin porumb. La vie nu pot să-i spun: anul ăsta stop, nu cheltui cu tine, nu fac tăieri, nu fac dirijări sau tratamente, pentru că dacă ai făcut asta, anul următor clar nu mai faci nimic. Şi atunci eşti obligat s-o întreţii.

Pentru cultura viţei-de-vie, pot să spun că suntem la maximumul de favorabilitate. Dacă înainte oarecum aveam riscurile îngheţului excesiv şi îngheţului târziu, şi un excedent de umiditate, acum practic suntem la maximumul de favorabilitate. Acum doar greşelile noastre pot să ne afecteze producţia din Transilvania. Sigur, în zona de sud seceta e o problemă majoră, dar acolo trebuie programe naţionale care să ajute fermierii. România încă nu are o strategie naţională legată de agricultură.

„Acum cei mai mulţi bani merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar.”

Reporter: În viticultură aţi avut un program şi-l aveţi în continuare, cel al reconversiei...

Claudiu Necșulescu: Anul ăsta sperăm să ajungem din nou la o absorbţie de sută la sută. În ultimii trei ani, pe fondul pandemiei, pe urmă a început războiul, a fost o stagnare, dar anul ăsta se pare că reuşim să consumăm toţi banii alocaţi pentru partea de reconversie şi, sigur, şi partea de investiţii.

La ora asta, producătorii mari au un handicap, că primesc doar 25% din proiect pe partea de investiţii. Dar ceea ce mă bucură e faptul că, într-adevăr, noi tot timpul ne-am lăudat că am fost sectorul cu cea mai bună absorbţie de fonduri şi că a fost o politică coerentă.

„SGR (Sistemul Garanție – Returnare) nu există în UE, nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin.”

Reporter: Adică sumele alocate sectorului vitivinicol au fost consumate integral.

Claudiu Necșulescu: Eram un pic dezamăgit pentru ultimii trei-patru ani, când nu mai exista apetit în zona asta investiţională. Acum cei mai mulţi bani e drept că merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar. Cred că ce este şi ce ar trebui luat în considerare e că vinul, chiar în situaţiile de criză şi cu încărcătură emoţională puternică, el fiind un produs de confort, că nu este un produs de necesitate, piaţa acestuia suferă foarte mult. Niciodată, dacă ai o stare şi eşti încărcat emoţional, nu ai dispoziţia să bei un pahar de vin. Că mulţi spun: lasă, că alcoolul merge! Dar vinul nu este alcool. Ăla care vrea să-şi înece amarul eventual bea o votcă, o tărie, n-o să bea un pahar de vin să-şi înece amarul. Că până ajunge să-şi înece cu vin amarul se plictiseşte, uită de ce s-a apucat.

Provocări sunt multe şi ceea ce ne preocupă cel mai mult acum, în perioada asta, este un mecanism introdus pe zona asta de colectare şi reciclare a deşeurilor, unde într-un mod… n-aş găsi o definiţie să nu exagerez sau să nu fiu vulgar, dar cum se vorbea atunci „noaptea ca hoţii”, cam aşa a fost introdus şi sectorul de vin. Noul mecanism propus, SGR (Sistemul Garanție – Returnare), nu există în UE. Nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin din raţiuni foarte clare: un om care plăteşte 30-40 de lei pe o sticlă de vin nu se va întoarce cu sticla la magazin să-şi ia 50 de bani. Şi atunci e clar că nu putem avea aşteptări în a fi un mecanism eficient. Nimeni nu şi-a pus întrebarea: de ce noi? Măcar să întrebe celelalte state UE de ce nu au prins și vinul în SGR. Marele paradox e că sticla la noi se colectează cu mecanismele vechi. Sticla chiar şi-a îndeplinit în fiecare an cota. Problemele apar pe pet şi pe aluminiu, acolo nu reuşim să ajungem la cotele asumate şi pe care trebuie să le realizăm. Nu ştiu ce se urmăreşte, este clar o concurenţă neloială. Eu sunt om de afaceri din ’90, nu de ieri-de azi, şi am luat-o de la zero. Un astfel de contract precum SGR, care ne-a fost propus – impus – spre semnare, n-am întâlnit. Adică orice om, fără să ai nici cea mai mică pregătire în zona juridică, deci un contract în care nu spui ce face, ci doar ce fac eu, adică ce am să-ţi plătesc, obligaţii, dar nici alea stabilite şi să spună că atât te costă taxa de administrare, atâta taxa de gestiune și doar cu o anumită companie, cu una singură, așa ceva n-am întâlnit. E ceva de noaptea minţii! Repet, la ora asta pentru foarte mulţi dintre noi impactul este foarte mare, adică aşa cum stau lucrurile eu estimez că impactul pentru mine va fi undeva la 3-4% din cifra de afaceri, ceea ce este enorm. Dar problema acum nu mai este nici măcar de bani. E o chestie de demnitate a noastră, n-am fost chemaţi la nicio negociere, am fost băgaţi într-un mecanism în care nici măcar nu ne regăsim.

Reporter: În cadrul ONIV, unde sunteţi şi preşedinte, care este opinia celorlalţi colegi în privinţa asta? Sau, mai bine zis, ce ar trebui să faceţi ca să rezolvaţi problema aceasta?

Claudiu Necșulescu: Sunt câţiva mici producători care au semnat. Am încercat, am făcut demersuri la preşedinţie, la Ministerul Mediului, la Consiliul Concurenţei, aşteptăm acum să vedem ce reacţii vor fi. Repet, discutăm de un sector în care 99% din sector este capital românesc. Şi un sector care nu poate fi dislocat. Şi singurul. Adică eu nu cunosc alt sector economic cu activitate în care să aibă o astfel de pondere capitalul românesc. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar e dureros când vezi că ţi se impune ceva, fără ca măcar să discuţi. Un contract e voinţa părţilor, în primul rând, nu poţi să-mi impui. I-am spus ministrului: de ce nu faceţi voi? Vouă vă plătesc şi semnez contractul mâine, dacă preluaţi voi, Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului, intensitatea taxelor nu e o problemă, problema e dacă statul e capabil să colecteze de la toţi la fel. Deoarece cu cât creşte nivelul de impozitare, cu atât evaziunea creşte. Şi atunci, pentru cei care-şi doresc o afacere curată şi să fie în pas cu tot ce înseamnă impozitare, nu pot face faţă, nu pot rezista. Aşa e şi acum, plus că ne pui în competiţie, adică vrem-nu vrem trebuie să recunoaştem o competiţie între bere şi vin. Dacă iei primii cinci jucători din sectorul berii la nivel mondial, ca business, corporaţie, au mai mult decât PIB-ul României. Şi noi suntem puşi să ne batem cu ei, în loc ca statul să ne sprijine, așa cum merităm. 

„Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business.”

Turism viticol la Castel

Reporter: Suntem în curtea deja vestitului castel de pe etichetele sticlelor de Jidvei, Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă. De ceva vreme vorbim şi în România de oenoturism sau turism viticol. La Jidvei ați început să primiți oaspeți, iubitori de vin, să practicați turismul viticol?

Claudiu Necșulescu: Da. E o activitate suport pentru tot ce înseamnă viticultură şi, probabil, încă sunt resurse neexploatate în zona asta. Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business. Conceptul de la Jidvei este unul aparte, porneşte de la ideea că tot ceea ce se consumă în Castelul Jidvei este produs în cadrul fermei, care este autorizată bio, deci toate produsele pe care le consumăm la Castel sunt produse în cadrul fermei, cu activităţi pornind de la găini, vaci, oi, struţi, gâşte, raţe, legume, absolut toate sunt produse aici, uleiuri. Deci, ăsta este conceptul. Lucrăm doar pe grupuri organizate, pentru că aţi văzut foarte bine, la modul în care am renovat şi reabilitat Castelul, a fost o investiţie foarte mare şi nu-mi permit să se degradeze, adică să primesc oameni pe care să nu-i cunosc şi să nu am garanţia că ştiu să respecte valorile pe care le regăsesc în incinta Castelului şi în camere.

„Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business.”

Reporter: Să vorbim despre viitorul Jidvei. Dumneavoastră ați început afacerea aceasta și ați lucrat alături de tatăl dvs., de domnul Liviu Necşulescu. De câțiva ani, aţi luat alături copiii, fetele...

Claudiu Necșulescu: Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business. Vreau să-mi las fetele, pe Ana și Maria, să gestioneze activitatea asta cu vinul, cu turismul viticol, şi eu să-mi găsesc alte preocupări, ca să nu interferez şi să nu îmi mai dau cu părerea. Să mă ocup de ferme, de partea alimentară, de grădină. Aici, la Castel, sunt cinci hectare de grădină bio şi am mai pregătit în reconversie 2,5 hectare, plus 1,5 hectare cu arbuşti, aronia, afine, zmeură…

Reporter: Când vă copleşesc problemele din viticultură, din vinificație, veniţi în partea asta de horticultură, la grădină, şi vă recreaţi?

Claudiu Necșulescu: Tocmai unul dintre motivele pentru care m-am implicat şi încerc să dezvolt un alt business este acesta, pentru a le lăsa pe fete să gestioneze activitatea din sectorul vitivinicol. Afacerea Jidvei a trecut deja de vreo cinci ani la o nouă generație, am făcut practic schimbul de generație predându-le ștafeta fiicelor mele.

Nu credeam că în 2023 vom avea în prim-plan, pentru a nu știu câta oară, problema aplicării de tratamente cu neonicotinoide de către fermierii din România. Era evident că derogările MADR vor continua, atâta vreme cât nu există înlocuitori eficace ai acestor substanțe fără de care, în țara noastră, sub influența dăunătorilor din sol, producțiile de rapiță, porumb sau floarea-soarelui ar fi compromise. În acest caz, pierderile economice ar fi prea mari pentru a putea fi suportate de fermieri, mici sau mari, iar mecanisme de compensare a pierderilor date de Comisia Europeană, pe această temă, nu am văzut sau auzit.

Este surprinzător faptul că, în lipsa unor date concrete, a unor statistici sau cercetări amănunțite, care să demonstreze efectul fără dubiu asupra reducerii populațiilor de albine, de polenizatori sau a sănătății oamenilor, organizații cu pretenții acuză fermierii și condamnă MADR pentru decizia de a da derogare utilizării neonicotinoidelor. Dacă la nivelul UE, familiile de albine au scăzut, în România există o creștere a numărului de albine sau o stagnare a acestora în anii trecuți și nu există un efect confirmat al aplicării neonicotinoidelor la semințe asupra albinelor. Dacă vorbim de aplicarea insecticidelor în perioada de vegetație, atunci se schimbă problema, dar, din nou, nu este cazul pentru că nu se utilizează în alte stadii, în afara tratamentului la sămânță.

Datele certe ale Studiului realizat de ASAS și MADR, la nivelul mai multor institute și stațiuni din țară, cu sute de probe de sol, miere, polen, albine și puiet, analizate de laboratoare acreditate ISO din afara țării noastre, Bulgaria, Franța și Germania, arată, fără dubiu, că substanțele neonicotinoide găsite sunt sub limitele maxime admise de regulamentele europene în mierea sau polenul destinat consumului uman. Deciziile emoționale, luate la repezeală, fără studii concrete și dovezi care să nu fie contestate, pot face mai mult rău, chiar dacă, la prima vedere, intențiile sunt bune.

Observ că, din nou, cu sau fără intenție, sunt aduși în antiteză fermierii mici, până-n 100 de hectare, cu cei mari și, implicit, crescătorii de albine. Nu cumva ar trebui să ne întrebăm de ce un apicultor și-ar amplasa stupina la același fermier, an de an, dacă ar avea probleme legate de pierderi de efective? Or, nu cred că-i face plăcere vreunui stupar să piardă tot timpul?! Dacă nu ar exista o colaborare strânsă între cei doi, atunci cu siguranță nu am vedea stupine lângă câmpurile de floarea-soarelui sau de rapiță, ci, doar plante sterile, fără producție, care să conteze pentru piață. Repet, să nu uităm un lucru important, că insecticidele sunt interzise pentru utilizarea în aer liber, care nu-i același lucru cu utilizarea ca tratament pentru sămânță, drept pentru care aceasta ajunge în sol.

Apicultorii au alte probleme care nu sunt legate de efective, ele fiind determinate de scăderea la jumătate a producției de miere, de reducerea vânzărilor la export sau la intern, de importuri ieftine din China și inclusiv din Ucraina, de scăderea consumului pe cap de locuitor, de programul ,,Mierea în școli”, care există, dar nu se aplică, și de lipsa unei susțineri financiare care să compenseze toate aceste pierderi. Despre cauzele acestor probleme ne vom ocupa într-o ediție viitoare.

Editorial de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Am petrecut mai multe ore, într-o zi frumoasă cu ploaie – căci în ultima vreme ploaia îl bucură cel mai mult pe fermierul român – la o fermă din județul Alba. Acolo parcă totul poartă un nume frumos și sugestiv pentru starea de spirit pe care am încercat-o cât timp am zăbovit pe acele meleaguri. Localitatea se numește Unirea, și ce senzație de unitate între cei prezenți am simțit; iar ferma e și mai sugestiv numită: „Ferma cu omenie”. Oamenii din spatele acesteia sunt într-adevăr de omenie, o familie, nu doar în sens figurat, ci în cel mai concret înțeles al termenului: familia Bîcu. Am povestit pe larg despre această fermă aici, promițându-vă că vom reveni cu un interviu pe care Marius Bîcu junior ni l-a acordat. Spunem junior pentru că începutul fermei se leagă de tatăl său, adică de Marius Bîcu senior.

Reporter: Nu suntem întâmplător aici, pentru că mai devreme a avut loc un eveniment organizat de DLG Intermarketing, Agraria On Tour, un format itinerant și mai mic al celui mai mare târg din Transilvania, Agraria. Voi ați fost cei care ați făcut un pas înainte, venind în întâmpinarea lor cu un spațiu și cu o temă atât de importantă azi, pentru că se tot discută în ultima vreme de digitalizare. Și nu doar tema o aduceți în atenția fermierilor, ci și experiența utilă, fără îndoială, celor peste o sută de fermieri prezenți în curtea dumneavoastră. Cum vi s-a părut?

Marius Bîcu: Am fost foarte fericiți când am văzut sala plină și ne-am așteptat să fim o sută de persoane, însă au venit aproape două sute, până la urmă. Abia am încăput toți la masă, dar faptul că există un interes din partea fermierilor de a se întâlni, a socializa și a învăța lucruri noi este foarte important. Împărtășim unii cu alții experiențe bune și rele și cred că acesta este un semn bun, o dovadă a unității noastre – legat de numele comunității noastre locale. Nu cred că este o coincidență faptul că suntem aici. În vremuri tulburi și pline de provocări, cum ar fi cele economice, politice, climatice și specifice nouă, cei care avem ferme și procesăm lapte, este esențial să fim uniți. Aceasta este prima noastră întâlnire și cred că este un pas important. Am povestit și am mâncat împreună, iar oamenii care mănâncă împreună socializează mai departe într-un mod cu totul diferit. Cred că va fi mult mai ușor de deschis o nouă relație cu un fermier, pentru că un fermier poate să pună mâna pe telefon și să spună „Marius, ajută-mă, am fost la tine acum trei săptămâni, am o problemă în fermă, nu știu cum să fac…” sau invers, poate eu îl sun și zic: „Am nevoie de ajutorul tău, îmi trebuie o cisternă de lapte…”. Cred că e fantastic să ne cunoaștem și nu se știe în lumea asta când ne-om întâlni și ne-om ajuta sau, în cel mai rău caz, mai povestim.

Reporter: Unilact este o fermă, o societate, o afacere pe care tu ai dezvoltat-o împreună cu tatăl tău. Tatăl tău este prezent în fiecare zi în continuare, deși are o vârstă venerabilă. Am observat că, deși tatăl tău a avut o altă meserie și s-a ocupat de altceva în primii ani după anii '90, s-a dedicat trup și suflet afacerii începând cu momentul în care a cumpărat CAP-ul sau ceea ce a mai rămas din el în acea perioadă. Astfel, tatăl tău a fost prezent și implicat în dezvoltarea istoriei Unilact.

Marius Bîcu: Istoria companiei noastre începe cu tatăl meu și fratele său, care au avut un business în domeniul chimiei. Ei au achiziționat acest sediu ca un spațiu de depozitare aproape de locul de muncă. Au cumpărat mai mult pentru teren – erau niște dărăpănături – pentru a construi o hală, unde să poată depozita produsele chimice pe care le produceau și le vindeau. Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni, fiind un lider înnăscut. El a avut întotdeauna subordonați și i-a iubit, iar aceștia l-au iubit, la rândul lor. Am învățat de la el, încă din copilărie, că în jurul nostru și în casa noastră era mereu plin de oameni, iar când tata ridica o problemă, erau zece oameni care să ne ajute. Mai târziu am aflat că acesta este un semn de leadership extrem de bun, iar tatăl meu nu a învățat asta din cărți, ci a fost un dar cu care s-a născut. Cu aproximativ 20 de ani în urmă, tatăl meu a investit banii pe care îi câștigase în agricultură și zootehnie, ceea ce nu a fost înțeles de către cei din jur, care preferau să cumpere terenuri imobiliare, case și apartamente. În schimb, tatăl meu a achiziționat tractoare, camioane și a făcut alte investiții în afaceri, datorită flerului său fantastic pentru business. Eu, din păcate, nu am avut acest noroc și a trebuit să învăț din cărți. În opinia mea, majoritatea antreprenorilor din anii '90 care și-au păstrat afacerile până în prezent sunt născuți pentru business și au fler pentru această activitate extraordinară. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta.

Reporter: Sigur, pentru că nu poți face ceva fără să gândești pas cu pas etapele pe care trebuie să le urmezi până la a ajunge astăzi la Unilact-ul care are producție integrată. Așadar, Marius Bîcu, ce presupune Unilact astăzi? Ce înseamnă Unilact astăzi, în 2023?

Marius Bîcu: În prezent, avem două companii: una se numește Unilact, cu care am început, și una care deține fabrica de brânză, un depozit logistic și birourile din Cluj. Ambele companii sunt deținute de familia noastră. Unilact produce materia primă, adică laptele, în timp ce „Ferma cu omenie” face brânza și o comercializează. Aceste două companii au crescut împreună și continuă să se dezvolte frumos. Anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii, iar noi suntem foarte recunoscători pentru asta. În timpuri dificile și tulburi, cu zeci de mii de provocări și schimbări majore, am reușit să avem două companii bune care au crescut frumos. În prezent, ferma Unilact este o fermă modernă, performantă și sustenabilă. Cred că asocierea între cele două sectoare, industria alimentară și agricultură, este benefică mai ales în vremuri de schimbare. Prețul laptelui nu ne afectează atât de mult, deoarece chiar dacă ne aliniem la prețul global al laptelui, nu avem fluctuații de la o zi la alta. Atunci când prețurile se schimbă, nu pierdem contractul și nu suntem nevoiți să căutăm alt procesator.

Reporter: Mulți fermieri au afirmat că au rămas fără contract. Procesatorul i-a lăsat fără suport și acum sunt nevoiți să-și vândă laptele la prețul dictat de acesta.

Marius Bîcu: Suntem și noi în aceeași industrie, suntem în postura de a cumpăra lapte pentru că prelucrăm aproximativ 15.000-18.000 de litri pe zi, totul în brânzeturi, jumătate din lapte vine de la ferma noastră, jumătate îl cumpărăm de la fermieri din zonă. Prin intermediul acestei legături cu fermierii din zonă, ne-am trezit că alți fermieri, cu care nu avem relații contractuale, ne sună,  „te rog să ne iei laptele că ne-am trezit că nu mai vine nimeni după el”. Nu „hai să negociem un preț”, ci „ia-l de aici până-mi găsesc un alt furnizor”, pentru că laptele este perisabil și trebuie procesat în 24-48 de ore. Aceasta este o perioadă dificilă, care nu se va așeza curând. Cred că după Paști vom asista din nou la schimbări în tranzacția de lapte ca materie primă. Eu cred că situația este dificilă, dar nu este cauzată de politicieni sau de vreo politică anume. Vine de la raft. Produsele sunt extrem de scumpe, anul trecut am avut niște creșteri de costuri fantastice, s-au mărit costurile cu energia, cu laptele, cu resursele umane. Totul a crescut, s-au mărit prețurile, și am ajuns într-un blocaj în care oamenii nu mai cumpără. Când magazinele își reduc vânzările, apar creșteri repetate ale prețurilor. Acum trebuie să ajungem la un echilibru, iar prețurile trebuie să scadă până când se ajunge la o situație normală. Dar, în ultimii ani, nu prea mai știm ce este normal și cum să comparăm situațiile. Ne putem referi la anul 2018 sau la 2020, când consumul a fost mare, pentru că oamenii stăteau acasă și mâncau... nici nu mai știm cu ce an să comparăm sau cu ce lună, ca să fie o comparație bună.

Reporter: Să vorbim despre un fapt pe care l-ai menționat mai devreme: există două entități distincte, Unilact și Ferma cu Omenie, una producând, iar cealaltă procesând și vânzând. Divizarea în acest fel aduce o plusvaloare mai mare în afacere? Este benefic să le ai separate în acest fel? Deoarece am observat și există povești de succes în care acestea sunt integrate într-o singură societate. Voi le-ați împărțit între senior și junior?

Marius Bîcu: Noi ne împărțim întotdeauna responsabilitățile între senior și junior. Tatăl meu m-a chemat să intru în compania asta – eu făceam altceva înainte –, în momentul în care a construit fabrica de lapte, era un program cu fonduri europene…  El mi-a spus: „Sună bine, dar eu nu mă bag! Hai tu, că eu nu sunt familiarizat cu aceste proceduri și documente”. Atunci am decis să vin în companie și să construiesc fabrica împreună cu el. Iar asta s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani, adică în 2002, atunci am venit eu în companie.  Deoarece aveam o afacere în construcții, mi-a fost destul de ușor să înțeleg procesul. Dar eu am venit să construiesc fabrica, nu să o conduc.

Reporter: Și n-ai predat cheia? N-ai zis: „Tata, gata, ia cheia”?

Marius Bîcu: Ba da, asta a fost intenția, am terminat, era totul autorizat, totuși tata a zis: „Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?”, și am zis: „Da”. Și tata a fost așa de deștept atunci și a zis: „Tu te ocupi de ea, eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… Ăsta e businessul tău, ăsta, al meu”. Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor probabil vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei. Dar lucrurile astea se schimbă de la an la an. Deci cine ar defini o rețetă de succes să ai două companii? Așa ni s-a potrivit nouă. În principiu, e bine în afacerea de familie să împarți responsabilitățile. Cine face marketing face marketing; cine face achiziții face achiziții. Pentru că pe măsură ce afacerea merge de la o generație la alta, nu mai sunt doi membri de familie în afacere, vin trei, patru, vin niște nepoți și atunci e bine să împarți sarcinile și responsabilitățile de la bun început, nu să facem toți de toate.

Reporter: Într-o vreme, fiecare firmă făcea parte dintr-o altă cooperativă, fiecare cu treaba sa, cum este acum?

Marius Bîcu: Am fost în două cooperative, acum nu. La început am fost membri în cooperativa Someș-Arieș, iar acum suntem, cu Unilact, ca fermieri, în cooperativa Podișul Transilvaniei. E o cooperativă de fermieri care se concentrează pe agricultura vegetală, în mare parte, iar Someș-Arieș este o cooperativă care se axează pe producția de lapte.

La un moment dat, în evoluția unei ferme, eu cred că, din mai multe puncte de vedere, este ok asocierea cu alți fermieri și cooperativele sunt ceva nou în România, și ele încep să funcționeze din punct de vedere economic. Podișul Transilvaniei este o cooperativă nouă, cu ambiții foarte mari, și cred că o să reușească. Someș Arieș e o cooperativă tot mare și veche, de zece ani funcțională, cu mulți fermieri asociați, acolo, o bună parte din timp, am fost și membru în Consiliul de administrație și mi-a prins bine să învăț ce înseamnă asociere, cu bune, cu rele, să văd cum se conduce o companie de genul acesta...

Reporter: Și cât de greu este să-i ții uniți pe toți membri, pentru că asta-i o meteahnă veche a românilor?

Marius Bîcu: Tot la leadership ajungem. Așa cum tatăl meu poate să țină o echipă mare de oameni în mână, fiind născut pentru asta, după părerea mea, și acolo a existat un lider fantastic, Dan Țandea, Dumnezeu să-l ierte. Eu cred că el a fost fondatorul cooperativei, sufletul cooperativei, mi-a fost prieten foarte bun și eu am suferit tare mult când… Eu am stat de dragul lui Dan și după aia n-am mai putut să rămân, nici în conducere, nici în cooperativă, pentru că mie fără el mi s-a părut că nu mai are niciun farmec. Asta a fost o ruptură în sufletul meu…

Reporter: Bine, asta a fost o legătură sufletească pe care ai avut-o cu liderul cooperativei Someș Arieș, dar dincolo de lucrul acesta, sigur că trebuie să ne gândim că orice lucru bine făcut până la un moment dat trebuie căutat și dus mai departe, măcar la nivelul la care a fost condus și coordonat, pentru că până la urmă principiul cooperației, al cooperativelor, este acesta: nu numai de a vinde și a cumpăra împreună, ci și de a construi împreună. Lucru care se întâmplă destul de rar, trebuie să recunoaștem.

Marius Bîcu: Se întâmplă destul de rar pentru că este extrem de dificil să construiești o cultură organizațională într-o cooperativă. Leadershipul extrem de bun ajută la treaba asta, dar nu e totul, adică întotdeauna când sunt 100 de oameni asociați, sunt patru care nu vor să faci investiția aia. Există o guvernanță a corporației respective, o Adunare generală, niște membri în Consiliul de administrație, un director general, un președinte, fiecare cu responsabilitățile lui, și nu votăm pentru o investiție, pentru că e o decizie a celor care conduc compania. Iar lucrul ăsta e greu de înțeles, adică să decidă alții. Dacă eu fac parte din cooperativă și nu vreau să cumpărăm utilajul ăsta: „De ce să-l cumpărăm? E și a mea cooperativa…”. Până la urmă, eu cred că e greu de acceptat și într-o firmă în care sunt 15 acționari… E firma ta și nu poți să faci ce vrei. E greu și pentru mine, că și eu am patru manageri în companie și nu mai fac ce vreau eu, cel de la financiar știe mai bine ce trebuie făcut, cel de la producție știe mai bine, cel de la vânzări știe mai bine – mărturisesc, câteodată nu-mi place, dar asta e, e meseria lor, trebuie să și-o facă. Eu cred că la cooperativă s-au depășit barierele de tipul ăsta, atunci când e vorba de achiziții – pentru că toată lumea a văzut că poate să cumpere la un preț mai mic – sau când e vorba de vânzări – cooperativa Someș Arieș se mișcă foarte bine și colectează aproximativ 30.000 de litri de lapte, îl livrează la procesator, ceea ce e fantastic, nu cred că mai face cineva în România asta, cu transport propriu, camioane proprii, adică nu mai vând lapte, vând lapte plus servicii, plus servicii de laborator, plus calitate asigurată, deci nu mai vinde doar materie primă, vinde materie primă plus pachet de servicii, e super ok, și acolo e de comun acord și acceptat că așa trebuie făcut, că are un efect economic benefic pentru toată lumea –, în schimb, la investiții sunt încă reticențe, așa cum am spus.

Reporter: De unde a venit denumirea „De la ferma cu omenie”?

Marius Bîcu: Spun cu drag povestea, pentru că e o poveste dragă mie și e o poveste care mi-a schimbat viața și mi-a schimbat compania, și atunci mi-e mai mare dragul s-o spun. Cum am ajuns noi de la „De la fermă” la „De la ferma cu omenie”: am trecut printr-un proces de rebranding, ne-am schimbat identitatea, ne-am schimbat ambalarea, ne-am schimbat fața la raft a produsului nostru acum vreo 7 ani…

Reporter: Dar până acum 7 ani, înainte vreme, când ați început procesarea, aveați făcute etichete…

Marius Bîcu: Am avut un brand Unilact la începuturi, după aia brandul „De la fermă” a fost făcut de o companie din Germania, acum 12 ani, și au venit la un moment dat mai multe produse noi, o altă gamă, și am simțit nevoia că ar trebui împrospătat, trebuie făcută ordine în linia de produse de ambalaje. Noi facem brânză de burduf, telemea, brânză proaspătă și din când în când trebuie aranjate. Și am apelat la un specialist în packing și branding din București, a venit la noi în vizită, pentru că a zis: „Nu pot să lucrez cu voi, dacă nu vă cunosc”. A venit să ne cunoască, să vadă ce posibilități de ambalare avem, ce tehnologie, să cunoască firma, să-l cunoască pe tata, să ne cunoască colegii. În primul rând, e necesar să ne cunoaștem, ca să putem deschide o relație de colaborare. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologie, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei și la ora mesei – pe atunci mâncam la mama acasă – i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și... păreri. Au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s-a ridicat și a zis: „Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai multă, să se topească în gură, aici, ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Asta trebuie să discutăm. Și apoi, faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…” – și atunci toți am rămas așa..., de produsul nostru… Dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus „asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta că le strică pe celelalte două”. N-am zis nimic …ne-am luat-o… și colegii ziceau „ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?” – „Și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?” Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică, și a fost un șut în fund, să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: „Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta”. Și ultima frază a fost: „Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic”.

Reporter: Scurt!

Marius Bîcu: Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: „Da, mergem înainte”.

Reporter: Și iată cum s-au legat lucrurile, pentru că ele au venit corect din partea unuia care a fost străin până v-a călcat pragul, după care el s-a integrat practic în colectivul acesta, constatând cum funcționează lucrurile. Un alt lucru pe care astăzi Marius Bîcu l-a spus fermierilor, și sunt puțini care fac lucrul acesta, am mai întâlnit în țară oameni așa deschiși ca voi, în sensul că ați venit cu un pachet, nu le-aș spune recomandări, ci niște sfaturi spuse din suflet, legate de „trebuie să funcționeze pe mai departe”, în condițiile actuale, cu prețuri mari, la toate inputurile, cu prețuri mici la materia primă și cu niște procesatori care n-au mamă, n-au tată, și care în condițiile în care a scăzut prețul, asta au făcut și ei. Sau te trezești în situația că nu mai e contract, doar ei au dreptate, „de mâine nu ai decât să faci ce vrei cu laptele…”. Sunt câteva puncte foarte importante pe care fermierii cred că le-au învățat astăzi din expunerea pe care ai făcut-o, că banii nu trebuie ținuți doar la o bancă, dacă ar fi doar să ne folosim de o singură expresie.

Marius Bîcu: Eu cred că noi, în calitate de procesatori, simțim cu totul diferit față de fermieri situația economică actuală. Adică, spuneam la început, am crescut prețul, am scăzut volumul. A mai venit o scumpire și iar am crescut prețul, că n-am avut ce face, a trebuit pusă în preț orice schimbare. Și ne-am trezit la sfârșitul anului trecut că am făcut bani mai mulți, dar volumele noastre au scăzut. Adică muncim mai puțin în fabrică. Și situația a devenit dramatică în decembrie, când noi ne-am pregătit cu stocuri și am vrut să fim pregătiți pentru Crăciun, pentru toți clienții noștri, și ne-am trezit că toți clienții noștri n-au mai cumpărat. Și n-au mai cumpărat pentru că nici clienții lor n-au mers în magazin și n-au mai cumpărat. Și atunci, în decembrie, în loc să fie gol depozitul din fabrică, cum era de obicei, cu rafturi goale, de ziceam „nu mai avem, s-a terminat, a fost Crăciunul, ce să facem?”, anul ăsta am rămas cu stoc. Și n-am fost singurii. Toată industria alimentară, nu numai producătorii de lapte, au cam rămas cu stoc. A fost mâncarea scumpă și lumea a cumpărat mai puțin, e simplu ca bună ziua! Iar când nu mai ai de lucru în fabrică,  ce faci, cumperi lapte în continuare? Și-l plătești și foarte scump? Uite așa piața le-a dat o palmă procesatorilor, iar ei au dat-o mai departe. Ce să facă? Eu cred că economia de piață le va regla pe toate, dar vremurile sunt extrem de tulburi. Nu știm dacă luna viitoare o să fie trei lei sau un leu cincizeci, laptele… Presupun eu – având niște date – că în șase - șapte luni se aranjează lucrurile ca să putem trăi toți. Dar e presupunerea mea, care e extrem de subiectivă, nu e lege. Iar în discuția mea de azi cu fermierii le-am zis ce am simțit eu din piață și ce cred eu că e bine să facem în viitor, ca să ne salvăm businessurile, să ne salvăm fermele, să mergem mai departe. Cred că viața noastră a fost foarte simplă până acum. Am avut, de când am deschis afacerile, o creștere liniară, frumoasă: 4 vaci, 10 vaci, 70 de vaci, 107 vaci… Majoritatea fermelor au mers bine, excepție au fost cele care s-au închis.

Reporter: Cum mai spunea un coleg și prieten din Cluj, „să ne uităm și cu ce mașini vin”. Adică unii își iau ultimul răcnet, alții dau de bani și-și cumpără ceva mai modest, dar să fim serioși: toată lumea s-a capitalizat…

Marius Bîcu: Da, și eu acum 20 de ani aveam o mașină de vai mama ei, iar colegii mei veneau cu bicicletele, cei care aveau biciclete. Acum toată lumea vine cu mașina. Așa a fost viața noastră. Bunicii noștri, moșii noștri n-au trăit viața asta de prosperitate, prosperitate, tot mai bine în fiecare an. Nu trebuie să ne ascundem, mai bine ca acum nu cred că ne-a fost vreodată de când suntem noi. De aia avem și casa, și mașina, și ferma, și rezultatele pe care le avem. Și fac o paranteză acum, îmi aminteam că în momentul în care am făcut fabrica nu știam să facem cașcaval, nu știam să facem nimic. Și tata avea un prieten care mi-e și mie prieten acum, la Fetești, și tata l-a sunat: „Fane, trimit doi oameni la tine, te rog învață-i să facă cașcaval că ăștia fac numai porcării”. Și mi-amintesc că i-a trimis cu trenul și, ghici ce, acolo trei zile au mâncat cașcaval, că aia a fost… Deci, alea erau vremurile de la începutul fabricii, de acum 20 de ani. N-au fost acum 200 de ani. Adică, n-am avut mașină să-i trimitem cu mașina, n-au stat la hotel, au stat în fabrică, ce știu pe unde au dormit, au făcut brânză și au venit mai deștepți acasă. De la asta am plecat, nu trebuie să uităm de unde am plecat! Și încă sunt la noi amândoi… cred că și șeful fermei, Marius Ganea, a fost cu ei, dar nu pot să confirm…

Reporter: Așa, ai zis că a mers bine până acum. De acum, nu?

Marius Bîcu: Dintr-odată vine peste noi război, criză climatică, criză macroeconomică, că nu știm ce naiba se întâmplă că nu mai cumpără oamenii nimic. O frică, că la urma urmei, oamenii își iau salariul, dar nu mai cheltuie așa cum au cheltuit, pentru că au emoții, le e frică și pentru că se știe ce se întâmplă, și n-au mai trăit vremuri din astea. Nu suntem învățați cu prețul ăsta la energie, nu suntem învățați cu salariile astea… n-am mai trăit vremuri din astea. Și atunci, ce mi-am pus eu ca intenție pentru ziua de astăzi, când mă văd cu mulți fermieri, am zis: noi le deschidem ușa și pentru fermă, și pentru fabrică, hai să împărtășim tot ce știm, din discuțiile pe care le avem cu fermierii, și i-am îndemnat și pe colegii mei, „intrați în discuție cu cât  mai mulți oameni, să învățăm cât mai multe unii de la alții”, că vremurile nu vor fi ușoare și e bine să avem la cine apela când avem nevoie de ajutor, și e bine să ajutăm în momentele astea, dacă putem, că dacă ne plângem că lucrurile merg rău, nu-i pasă nimănui.

Reporter: Hai să punctezi toate acele elemente pe care le-ai propus fermierilor.

Marius Bîcu: Eu le ziceam fermierilor că în momentul acesta e foarte important să ai mai multe produse de vânzare. Adică să nu ne rezumăm la laptele vândut în cisternă. E foarte simplu: vine cisterna la 6 dimineața, ia laptele, pleacă și-ți dă banii în cont peste 35 de zile. E foarte comod, dar în momente de instabilitate economică, e bine să avem mai multe produse. Adică, să nu ai numai lapte materie primă, o factură pe lună și să te bazezi pe aia. Le ziceam că poate e bine să te gândești să vinzi vițeii, să nu-i dai la abator să primești x lei pe kilogram, să te gândești că poate e mai incomod, dar poate poți aduce valoare adăugată mai mare dacă îi vinzi la tine în sat, dacă-i vinzi la vecin, dacă te gândești să faci o mică procesare artizanală. Vorbesc de iaurt în borcan: e una să vinzi cu 15 lei kilogramul de iaurt în borcan și una e să-l vinzi cu 2-3 lei la procesator. N-o să vinzi tu un TIR de iaurt în borcan, poate faci de 50 de lei pe zi azi, dar azi cu azi se adună 1500 de lei cu care poți să-ți trimiți copilul la școală, indiferent ce se întâmplă cu procesatorul, cu cine plătește – cine nu plătește, ăia sunt bani la tine în curte, ai vândut la tine în sat, ai vândut la vecini, la prieteni, că ai mai tăiat un vițel și treaba asta în lumea noastră se poate face civilizat. Am cunoscut fermieri din Italia, am cunoscut fermieri din Belgia care duc animalele la abator, le taie și le iau înapoi și le dau la prietenii lor, și la hotel bun, și la restaurantul bun, că numai el știe cum și-a crescut animalul.

Reporter: Pot să facă și alte produse din ce preia de la abator.

Marius Bîcu: Cei pe care i-am cunoscut eu postau pe Facebook: „Dragi prieteni, tăiem 4 miei. Cine vrea, duminică la fermă”, și îi duceau la abator, îi aduceau tranșați, curați, în săculeț de plastic și veneau clienții pe comandă, la prețul de 5 ori sau 3 ori față de supermarket, că știu ce i-am dat de mâncare, l-am îngrijit și tu l-ai văzut, mă cunoști. Și atunci, de la produse mergem la următorul pas: să ai și altfel de clienți, nu numai clientul procesator de lapte și abator. Că de obicei astea sunt două facturi principale ale fermei: abatorul și procesatorul de lapte. Și chiar dacă diversificarea vine cu un efort, chiar dacă vine cu o mică investiție, chiar dacă vine cu o mare bătaie de cap, eu cred că e bine să fie acolo.

Reporter: E o bătaie de cap, după care lucrurile merg de la sine.

Marius Bîcu: S-ar putea nici să nu meargă, s-ar putea să fie o prostie, dar ai încercat să mai faci altceva decât să te plângi că procesatorul nu-ți dă bani destui, nu ți-i dă la timp… cred că este și altă portiță, o mică parte, o anumită parte din producție să fie acolo. Vorbeam de Dan Țandea. La el acasă, seara la muls, stăteam cu el după muls la terasă și veneau oamenii din sat, din Cluj, stăteau la poveste, stăteau la bere, stăteau la fermă câteva minute că era seară și era plăcut și își lua laptele. Eu nu cred că Dan avea nevoie de banii ăia neapărat de la prietenii din sat sau din Cluj, dar oamenii aveau nevoie, voiau lapte de la el din fermă, de la Dan. Și voiau poveste cu el, și voiau să stea seara acolo și era o altă nevoie acoperită, nu doar de a bea lapte și a-ți astâmpăra foamea. Și eu cred că asta aduce valoare adăugată, aduce siguranță și nu-ți mai ia nimeni treaba asta. Dacă ai alte produse ai alte tipuri de clienți, și eu am o amintire de când eram eu foarte mic, bunicul meu avea o vie și trăia din via aia foarte bine. Și moșul avea clienți, eu nu știam ce-s clienții, eram copil, și clienții lui erau clienți care veneau să cumpere vin din sat, că făcea vin bun, și toamna venea alt tip de clienți, niște clienți mai de pe la munte, oameni care tăiau lemne și care aveau animale pe la munte, ciobani, și ăștia nu aveau vie pe acolo, că erau sus, în Munții Sebeșului, și veneau niște familii la cules de vie cu noi. Noi mergeam la cules de vie două-trei zile și ne trezeam că vin clienți. Și moșul îi ducea în vie și le spunea: culegeți ce vreți voi. Voi ați venit… buna îi punea la masă și mâncau cu noi la masă, era o sărbătoare. Culesul viei era un spectacol.

Reporter: Totdeauna a fost… o sărbătoare.

Marius Bîcu: Așa am învățat eu de mic că se îngrijeau clienții. Ăsta era felul în care moșul meu îngrijea clienții. Și eu cred că asta trebuie să facă fermierii și în ziua de azi. Să ai clienții ăia pe care-i pui cu tine la masă, ăia de stai cu ei la o poveste, chiar dacă-s locali, chiar dacă sunt puțini, chiar dacă nu-ți cumpără toată producția fermei. Tu ai o fermă mare – nu au fost aici fermieri cu o vacă – și cred că e foarte important să avem clienți mulți. Și ziceam și de procesator: ai un procesator mare, o multinațională, dar vinde puțin și la un procesator din orașul vecin. Ai doi procesatori? Nu e nicio problemă în ziua de azi. Acum trei ani nu se puteau face două contracte, acum s-au schimbat vremurile, poți să ai patru, dacă vrei. Și asta am pus pe ecran de la început: vremuri grele. Care e oportunitatea azi? Și cred că orice om de afaceri, orice om, în general, ar trebui să se gândească ce oportunitate are, ce a venit nou, în loc să ne plângem. Că dacă ne plângem nu se rezolvă nimic. Și ultima chestie pe care le-am zis-o fermierilor e că ar trebui să se gândească la piața locală. Adică vinzi laptele la o companie multinațională într-un oraș mare, vinzi animalele la un abator, dar să te gândești și la piața locală. Ce înseamnă piață locală? Să faci un mic magazin la tine în sat, să faci un mic magazin la poarta fermei. Noi, când a început magazinul, aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii, că „hai că vreau să cumpăr și eu”, și după câteva vreme ne-am pus casa de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Am început de la nimic, de la niște brânzici într-un frigider. Și de asta zic, eu cred că toți fermierii trebuie să fie atenți la piața locală și la satul lor, și la orașul de lângă. Și dacă este atent la piața locală, piața locală te răsplătește cu valoare adăugată foarte mare. Adică dacă mergem la un distribuitor și distribuitorul duce la un supermarket și clientul tău merge la supermarket, banii îi fac supermarketul, distribuitorul și mai rămâne ceva pentru tine. Clientul plătește un preț mare și e nervos că de ce e așa scump. Și atunci, dacă rupi lanțul ăsta – o parte, nu poți tot, dar pe o parte din business, pe 5%, 3%, 10% să dai la vecinul și vecinul să-ți dea banii, e valoare adăugată fantastică, nu numai de bani. Omul ăla îți apreciază calitatea, omul ăla te cunoaște, omul ăla vine și în următoarele 5 luni la tine orice ar fi. Eu cred că cu astea trei schimbări în viața fermierului: cu clienți mai mulți, cu produse mai multe și cu o piață locală abordată sănătos, pe termen lung, eu cred că se poate câștiga o notorietate, un brand, o recunoaștere în zonă și poate că atunci se duce peste 10 ani jumătate-jumătate, însemnând jumătate la procesator și jumătate vând eu, că știu, că am deja doi clienți restaurante, patru hoteluri, oameni care vin la mine, am niște grupuri care vin în vizită – dar nu se întâmplă peste noapte. Și toate lucrurile astea, peste 5-10 ani nu se pot întâmpla în niciun fel dacă fermierul nu respectă o condiție: să rămână sănătos. Și asta am urat la toți, le-am dorit din tot sufletul, să aibă mare, mare grijă de ei. Că suntem foarte tentați când e greu să stăm tot timpul la lucru și mai uităm să mâncăm, mai uităm să facem mișcare, mai uităm să stăm cu cei dragi și ne trezim dintr-odată că nu mai suntem sănătoși și, Doamne ferește!, că dacă nu mai ești sănătos nu poți să ai grijă nici de familie, nici de fermă, nici de clienți, nici de piață, nici de produse și nici de nimic. Și atunci, cred că un fermier fericit e un fermier sănătos.

Reporter: Nu vreau să concluzionez, pentru că lucrurile spuse de tine sunt edificatoare pentru ce înseamnă și agricultura, și viața de fermier, dar, în general, lucrurile trebuie să funcționeze cu oameni sănătoși, pentru că numai așa pot fi fericiți. Îți mulțumim foarte mult, Marius Bîcu, pentru că ai avut bunăvoința de a împărtăși cititorilor noștri lucrurile acestea minunate pe care le-ai trăit și pe care ai vrut să le dai mai departe, ceea ce este minunat, pentru că, repet, nu toți fac lucrul acesta.

Marius Bîcu: Eu cred că e minunat să împărtășim cu cei din jurul nostru tot ceea ce știm, cred că e benefic pentru noi că avem porțile deschise mereu, nu numai în Agraria On Tour, primim studenți, primim grupuri de elevi când e „Școala altfel”, primim profesori care-și fac lucrări la noi și primim și concurenții în vizită, la noi în fabrică și în fermă, și facem treaba asta cu o așa deschidere, pentru că știm că oamenii ne pot fura rețetele, oamenii ne pot copia tehnologia, oamenii ne pot copia ambalajele, dar nimeni nu ne poate lua omenia. Și omenia e lucrul la care ținem cel mai mult și de asta le spun mereu: bine ați venit!

Articol de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Fără distorsiuni în piață! Orice ajutor, că-i național, adică ajutor de stat (musai aprobat de Comisia Europeană) sau sprijin de la Comisie, NU trebuie să distorsioneze piața, adicătelea să nu creeze diferențe între țările UE, în cazul nostru, între fermieri.

Păi, să luăm concret ultimul ajutor dat celor cinci țări cu pierderi doar din comerțul lăsat „la liber” din Ucraina (Polonia, Slovacia, Ungaria, Bulgaria și România). 100 de milioane de euro, împărțite după criterii stabilite de Comisie, României revenindu-i 29,73 milioane de euro, la un stoc de grâu de 2,35 milioane de tone, la data de 1 februarie 2023, conform Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA). Oricâte calcule am face, chiar dacă statul ar putea tripla suma, adică să vină cu o suplimentare de până la 200% (din ce fonduri?... dar ar trebui să găsească musai), și tot NU s-ar aduna mai mult de 20 de bani/kg de grâu. Ce nu înțeleg este de ce s-a luat în calcul doar grâul? Păi floarea-soarelui și porumbul nu au avut același trend descrescător de preț (ca să nu zic scădere bruscă), sub influența acelorași importuri din Ucraina?

Să se înțeleagă, nici personal și nici fermierii români nu au ceva cu suportul oferit pentru fermierii din Ucraina!

Problema se pune că, așa cum am constatat, calculele Comisiei Europene se fac după algoritmi pe care nu-i înțelegem sau ne-ntoarcem la „ocaua lui Cuza” și, constatăm, problemele fermierilor din Est au ca măsură, frecvent, „ocaua mică”, pe când cele ale fermierilor din Vest se măsoară cu „ocaua mare”.

Cum s-ar spune, nu deblocăm sumele stabilite pentru cele cinci țări riverane Ucrainei (au trecut cam două luni de la propunere) până nu găsim ceva și pentru celelalte state. Așa se face că, odată cu cele 100 de milioane, au mai fost aprobate 330 de milioane de euro pentru celelalte 22 de state membre UE. Să vezi și să nu crezi: doar aceste state au avut probleme cu schimbările climatice, cu seceta adicătelea, ori cu fluctuații de piață, atenție – costuri ridicate ale factorilor de producție (adică inputuri: motorină, îngrășăminte, semințe, pesticide, energie ș.a.m.d.). Ei, vedeți? Luați și constatați că prețurile, anul trecut, au luat-o razna doar în 22 de state și s-au oprit fix în cele mai estice state. Cum să interpretăm asta? În traducere liberă, o „bătaie de batjocură” pe față, Neicușorule.

Întreb, în atari „condiții de piață”, când unii sunt mai favorizați față de alții, NU se distorsionează „piața europeană”? Cum putem pune egal între susținerea fermierilor din Est (din cele cinci state) cu ceilalți? Despre ce fel de principii de competitivitate vorbim între fermieri la nivel european?

Bag seama că „sistemul dual” de luare a deciziilor CE persistă și, în ultima vreme, devine literă de lege!?

Și, ca să mă întorc la titlul acestui editorial, dau doar un exemplu, și anume, acela al interzicerii cultivării organismelor obținute pe bază de biotehnologii sau OMG, sperietoarea tuturor consumatorilor. Despre ceea ce consumatorul de rând NU este informat, pentru că așa își doresc dumnealor, este faptul că NU se mai produce soia ori porumb în UE, dar se importă la capacitate maximă produse din SUA sau din țările Americii de Sud.

Care-i gheșeftul în afacerea asta? Suntem mai sănătoși consumând produse animaliere obținute prin hrănirea lor cu furaje cu OMG? De ce nu cultivăm în Europa, dacă tot sunt bune pentru consumul animalelor, și importăm pe bani mulți în UE? Nu cumva este mai ieftin să producem aici, în UE? Și exemplele pot continua, dar... voi continua ori de câte ori va fi nevoie!

Editorial de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

Ascultăm știința sau vocea străzii? Despre provocările agriculturii în contextul noii Politici Agricole Comune și al strategiilor Bruxelles-ului, am vorbit cu Achim Irimescu, ministru plenipotențiar în cadrul Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană.

Reporter: Cum arată azi agricultura în Uniunea Europeană?

Achim Irimescu: Problema cea mai presantă este calitatea managementului. Importanţa gestiunii corespunzătoare a fermelor este esenţială în reuşita afacerii. Dacă ne uităm la provocările de astăzi în faţa fermierilor europeni, este clar că numai managerii, deci cei care au capacitatea de a face faţă cerinţelor, vor reuşi în afaceri. Să privim o statistică foarte simplă, în 2003 erau 14 milioane de ferme în UE, iar în 2023 avem nouă milioane, tocmai datorită faptului că sunt tot mai mari cerinţele şi mulţi fermieri nu reuşesc să facă faţă. În general, fermele care nu au specialitate, care nu au consultanţă nu reuşesc, pentru că nu fac faţă cerinţelor foarte înalte pe piaţa europeană.

„Noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri.”

Green Deal şi cele două strategii, „Farm to Fork” și „Biodiversitate” vin cu cerinţe extrem de înalte pentru agricultorii noştri. Chiar dacă nu cred că vor fi atinse aceste ţine în 2030, este clar că eforturi se vor face şi deja se fac, pentru că în Politica Agricolă Comună deja avem 25% din plăţile directe îndreptate către ecoscheme, pe lângă faptul că aveam deja ecocondiţionalitatea introdusă în PAC. La fel avem pe pilonul doi alte 35% cereri pentru mediu, deci deja e un efort foarte mare al agricultorilor noştri. Pe deasupra au venit şi noile cerinţe care, repet, sunt cerinţe de reducere a pesticidelor, reducerea îngrăşămintelor, reducerea antibioticelor şi chiar lăsarea a 10% din teren neprelucrat pentru biodiversitate, şi să nu uităm că deja avem GAEC 8 în PAC, care spune că trebuie să lăsăm 4% din teren nelucrat în fiecare an. Deci, sunt eforturi extrem de mari ale fermierilor noştri, europeni în general, dar sigur fermierii români au o provocare în plus pentru că, din păcate, România n-a reuşit să stabilească un sistem de consultanţă naţională de înaltă calitate, pentru că vă reamintesc un lucru esenţial, în noul Regulament privind reducerea utilizării pesticidelor se prevede foarte clar ca fiecare stat membru să deţină consultanţă specifică pentru reducerea pesticidelor. Ori, noi nu avem nici consultanţă generală, cu atât mai puţin pe cea specifică pentru pesticide. Şi atunci fermierii noştri se vor confrunta într-adevăr cu provocări enorme în plus faţă de alţi fermieri. Să nu uităm şi un alt aspect extrem de important, acela al finanţării, în contextul în care de la o vreme Comisia Europeană îndrumă mult statele membre să folosească fondurile naţionale, deci ajutoare de stat din bugetul naţional, în loc să se dea bani europeni. Noi am cerut sistematic la Bruxelles să nu se mai facă aşa ceva pentru că se produce discriminare. Vă dau un exemplu foarte simplu: în momentul în care preţurile la îngrăşăminte practic au explodat, România nu a avut buget ca să compenseze fermierii, dar Polonia a dat aproape un miliard de euro compensaţii pentru creşterea preţurilor la îngrăşăminte. Recent, Polonia a reintrodus o schemă de ajutor de stat pentru susţinerea fermierilor, de alt miliard de euro. În contextul în care România şi alte state membre nu au acest buget masiv pentru susţinerea fermierilor şi fiind pe o piaţă comună, este clar că fermierii care nu beneficiază de aceste ajutoare sunt discriminaţi. Tocmai de aceea, sistematic noi cerem la Bruxelles să se ofere finanţare corectă pentru toate statele membre din bugetul european şi nu din ajutor de stat, care discriminează foarte mult fermierii noştri. Un fermier care primeşte o sumă importantă faţă de un fermier din alt stat membru e clar că este mai competitiv şi nu ne mirăm că o serie de produse poloneze le găsim în galantarele noastre, deşi vin de la distanţă, iar producătorii români sunt discriminaţi.

„UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.”

Reporter: Apropo de discriminare, referitor la produsele de protecția plantelor, România le folosește în cantități mult mai mici, comparativ cu celelalte state UE. Prin urmare, ce să mai reducem, în condiţiile în care există un mare decalaj între media europeană şi media din ţara noastră?

Achim Irimescu: În Consiliul de miniştri privind regulamentul pentru reducerea pesticidelor a fost o coaliţie de 16 state membre, din care face parte şi România, care a cerut să se facă o analiză socio-economică. Comisia pune nişte ţinte foarte ridicate, 50% reducerea pesticidelor până în 2050, şi o uşoară diferenţiere între statele membre care nu reflectă realitatea, privind reducerea efectivă. Pentru România, reducerea efectivă ar fi de 35%, dar dacă ne uităm la state membre care au undeva cam de zece ori mai multe pesticide substanţă activă pe hectar decât România, chiar dacă reduc cu 65%, ele oricum vor continua să producă, dar fermierul român, care de la 0,7 kg/ha, ar trebui să reducă cu 35%, practic, ar reduce foarte mult producţia. Este un nonsens să continui să produci în nişte zone unde deja terenul e poluat, şi în România, unde terenul este mult mai sănătos, să nu mai poţi produce sau să reduci foarte mult producţia. De aceea, repet, România şi mai multe state membre au cerut imperios să se ţină cont de impactul socio-economic. Comisia trebuie să vină cu o evaluare de impact socio-economic, asta presupune să ţii cont efectiv de ce se întâmplă din punct de vedere social şi economic, pentru că fermele îşi vor pierde clar competitivitatea şi atunci mulţi fermieri ar urma să dea faliment. Practic, rezultatul e că nu mai producem în UE, unde avem cele mai înalte standarde, vom aduce din ţări terţe care pot să producă fără niciun fel de restricţie, deci vom aduce produse care sunt mult sub standardele europene, practic putem să spunem că efectiv putem otrăvi populaţia europeană, omorând producţia europeană de înaltă calitate. Sperăm să nu se ajungă acolo şi vom vedea cum se va tranşa această chestiune extrem de importantă, pentru că este o chestiune absolut relativă să stabileşti din birou nişte ţinte de reducere fără să ţii cont de realitatea existentă în fiecare stat membru, şi noi asta am cerut sistematic. Sigur, trebuie să facem eforturi, dar nu stabilind ţinte fără nicio bază ştiinţifică sau reală.

Să ne uităm chiar pe datele Comisiei Europene, la nitrați, de pildă. O să vedeţi că România este verde, iar Germania, Olanda, Belgia sunt roşii, ceea ce arată că au practicat o agricultură extrem de intensivă de-a lungul deceniilor şi sigur că acum o reducere la ei nu e atât de catastrofală cât ar fi într-o ţară care utilizează mult mai puţine îngrăşăminte chimice de sinteză. Pentru că trebuie menţionat un lucru foarte important: propunerea strategiei Biodiversitate este reducerea cu 20% a îngrăşămintelor de sinteză până în 2030. Or, la fel, aici este o mare discuţie. Discuţiile pe care le-am avut la Bruxelles au vizat inclusiv faptul că există o limitare şi practic nu se mai poate înlocui îngrăşământul chimic de sinteză cu îngrăşământul natural de la animale, şi în acest context rămâne întrebarea: reducem îngrăşămintele – reducem producţia, reducem medicamentele plantelor, pesticidele? Numai reducerea pesticidelor este o estimare care va duce la reducerea producţiei cu 40%, şi atunci fermierul care astăzi este la limită ce va face mâine, când va înregistra o reducere a producţiei cu cel puţin 40%? Sigur, piaţa dictează, preţurile vor urca, dar întrebarea este: UE îşi permite să înfometeze zeci de milioane de cetăţeni? Eu cred că nu. Tocmai de aceea cred că trebuie să primeze raţiunea.

Mai trebuie menţionat un lucru foarte important: poluarea mondială a UE reprezintă 8%, şi chiar dacă vom face zero, tot rămâne 92% pe restul mapamondului. Cred că foarte important ar fi să luăm decizii care, sigur, să asigure tranziţia aşa-spusă verde către o agricultură modernă cu emisii reduse, dar cu o finanţare corespunzătoare, cu alternative pentru fermieri. Pentru că fermierii vor face, dacă li se pune la dispoziţie o finanţare corespunzătoare şi, în plus, soluţii, cercetare, inovare. Există soluţii. Am văzut în Belgia un utilaj care costă aproape un milion de euro şi care poate reduce cu aproape 90% pesticidele. Dar câţi fermieri din Belgia își permit un astfel de utilaj? La fel şi în România, pentru că investiţia de un milion nu se poate face uşor, în condiţiile actuale. Deci nu discutăm de România, repet, ci de Belgia, unde creditele sunt la câteva procente. Şi atunci ne punem întrebarea: încotro, agricultura europeană? De aceea sunt dispute foarte aprige. Și mai trebuie precizat un lucru: este foarte important cât de bine intenţionat eşti atunci când vrei să introduci eforturi suplimentare. Şi vă dau un exemplu extrem de relevant: Comisia Europeană a întreprins un sondaj public privind bunăstarea animală. Şi a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Aceasta înseamnă investiţii foarte serioase în plus, de exemplu la găini ouătoare înseamnă să renunţi total la cuşti, să faci doar la sol. În contextul ăsta, cetăţeanul a spus: da, suntem de acord! Dar niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Deoarece, cu certitudine, consumatorul nu ar accepta. Pentru că odată cu inflaţia care e recunoscută la nivel european, a depăşit 12% de mult, sigur, sunt categorii de cetăţeni foarte afectaţi, în ţările din Vest – nu discutăm de România – şi vor avea dificultăţi, au deja dificultăţi în a-şi procura hrana de toate zilele. De aceea trebuie mult echilibru şi multă analiză atunci când se iau decizii de genul acesta.

„CE a întrebat cetăţenii europeni dacă sunt de acord cu creşterea bunăstării la animale. Cetățenii au spus: da, suntem de acord! Niciodată Comisia nu a pus a doua întrebare consumatorului: sunteţi de acord să plătiţi 20, 30, 40% în plus pentru această bunăstare? Cu certitudine, consumatorul nu ar accepta.”

Reporter: Fermierii români, crescătorii de bovine și de porci, continuă să aibă probleme. Am ajuns să importăm peste 80% din necesarul de consum al populaţiei, importăm sau mai bine zis procesatorii importă lapte, în timp ce fermierii români, crescători de vaci pentru lapte, şi aşa puţini, câţi au mai rămas, se străduiesc să rezolve această problemă, având în vedere preţul extrem de scăzut la care s-a ajuns în ultimele luni. Mai mult decât atât, au rămas şi fără contracte din partea procesatorilor. Cum vedeţi rezolvarea acestor probleme? Şi care ar putea să fie intervenţia pe care s-o cerem la Bruxelles?

Achim Irimescu: Referitor la preţul laptelui. Ne amintim că au fost într-adevăr preţuri destul de remuneratorii după ce au explodat preţurile la inputuri şi Comisia Europeană explică reducerea preţurilor, care nu e doar în România, din ianuarie până în prezent în fiecare Consiliu de miniştri. Țările baltice au ridicat problema preţului, care a ajuns derizoriu în statele respective, de fiecare dată România a susţinut nevoia intervenţiei Comisiei în acest sens. Comisia Europeană poate să despăgubească din rezerva de criză, una dintre soluţiile din care s-au şi dat banii în cazul fermierilor afectaţi de importurile din Ucraina, sau din banii de piaţă, sau cu ajutoare de stat. În acest context, până acum Comisia nu a reacţionat în niciun fel, a spus că monitorizează piaţa, că preţurile sunt cât de cât remuneratorii şi că situaţia nu este atât de gravă pe cât se menţionează. Şi mai ştim ceva, sigur că ştim doar câteva state, îi este mai greu Comisiei să decidă pentru câteva state. Dacă ar fi fost un număr de state mult mai mare, cu certitudine Comisia ar fi văzut cu totul altfel lucrurile.

Referitor la carnea de porc, acolo avem o veste foarte bună, s-a adoptat „Legea porcului” şi, sperăm, cu ajutorul acestei legi odată pusă în funcţiune, să reuşim să controlăm pesta porcină africană, pentru că acolo este problema cea mare. Eu am spus întotdeauna că nu este nevoie să numărăm porcii din gospodărie, pentru că nu avem de ce, există un Regulament european, 853/2004, care spune că orice producător care produce pentru consum propriu e treaba lui, dar în momentul în care produce pentru piaţă trebuie să aibă produse sănătoase. Asta presupune ca veterinarul să-şi pună ştampila că acest produs este bun. El poate să aibă doar doi porci. Ştiţi că s-a pus la un moment dat problema de cinci porci: poate să aibă doi porci, unul îl pune pe piaţă şi pe unul îl consumă el. Porcul acela trebuie să fie sănătos. Deci noi nu trebuie să interzicem ca producătorul să pună pe piaţă, ci trebuie să ne asigurăm că acel porc este sănătos. Şi aşa s-a făcut legea, şi e foarte bună. Să nu uităm un lucru esenţial, faptul că există pesta porcină necontrolată în România a dus la mari critici, la reducerea sumelor pe care Comisia le acordă României pentru despăgubire în acest sens, şi în al doilea rând, UE a pierdut pieţe, piaţa din China, țară care nu respectă regionalizarea, adică dacă în Germania, mare exportator pe piaţa chineză, nu am pestă porcină africană, practic ea ar putea să exporte, dar pentru că am în România, China a blocat exporturile din UE. Deci impactul este foarte mare, iar România a fost criticată pentru faptul că n-a reuşit să controleze pesta porcină africană, pentru că are impact şi asupra altor state membre.

„Cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor europeni nu facem altceva decât să mutăm producţia în alte zone de pe glob.”

Reporter: În ceea ce privește ovinele și interzicerea exportului de animale vii către ţările arabe, la nivel de Comisie Europeană a rămas în discuţie partea de bunăstare a animalelor pe timpul transportului. Unde s-a ajuns?

Achim Irimescu: În septembrie o să avem un nou proiect de Regulament privind bunăstarea animalelor, pentru toate speciile. Sunt temeri mari pentru că, să nu uităm, a venit, de exemplu, Cehia, care a propus să se încheie utilizarea cuştilor pentru găinile ouătoare, or, fermierii au investit sume mari în modernizarea cuştilor şi acum ei nici măcar nu şi-au recuperat investiţia, deci e o problemă. Revenind la subiect, trebuie amintit că în Parlamentul European a fost o comisie care a discutat pe îndelete această propunere privind interzicerea exportului de animale vii, recomandarea a fost transmisă CE, iar Comisia a spus că nu putem interzice exportul de animale vii, pentru că n-avem nicio bază legală în acest sens, dar cu certitudine se vor înăspri regulile.

În Consiliul de miniştri au venit câteva state nordice, la care s-au adăugat Olanda şi Germania, care au cerut interzicerea exportului de animale vii, pentru că ei nu au exporturi şi ei exportă material seminal şi n-au interes în acest domeniu. Ce nu s-a înţeles la nivel european este că statele în care România trimite – şi nu doar România, cel mai mare exportator e Spania – sunt ţările arabe şi nordul Africii, în principiu. Problema este că în momentul în care a fost un zvon că s-ar putea să se interzică, deja Arabia Saudită a făcut contract de 1,5 milioane de ovine în Africa. Prin urmare, nu facem decât, ca şi cu restricţiile pe care le introducem agricultorilor noştri, să mutăm producţia în alte zone de pe glob. Să nu uităm că în momentul în care a explodat consumul de avocado în UE s-au tăiat pădurile în Africa pentru a cultiva avocado, deci exportăm practic poluarea în alte părţi, ceea ce nu face bine omenirii. Natura şi pământul se refac, nu-i problemă, omenirea dispare…

„Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe. Fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă.”

Revenind la bunăstarea animală, este cert că se va restrânge la opt ore transportul pe zi la animale vii, ceea ce e o problemă în România, pentru că de la Maramureş până la Marea Neagră cu certitudine nu poţi să transporţi cu camionul, şi dacă ar fi autostrăzi, în opt ore, şi atunci înseamnă cheltuieli suplimentare importante. Pe vase, propunerea Comisiei practic vizează ca pe vapor să ai, dacă se poate, aer condiţionat, în orice caz să nu transporţi decât când temperatura nu trece niciodată peste 30°C. Să ai un veterinar care să monitorizeze starea de sănătate a animalelor, să ai hrană şi apă suficientă, deci sunt condiţii bine intenţionate în principiu, dar vor creşte costurile masiv şi atunci există riscul ca importatorii să aducă din altă parte. Există, sigur, chiar în România o persoană – nu-i spun numele – care militează pentru interzicerea exporturilor şi care practic nu face decât să favorizeze Australia, care are subvenţie la exportul de carcase de ovine şi care e mare producător de ovine şi abia aşteaptă să preia pieţele arabe în detrimentul producătorilor europeni. Ştim că este unul dintre puţinele sectoare cu schimb comercial favorabil României, sectorul creşterii ovinelor, şi cred că este de mare relevanţă să facem tot ce e posibil ca să păstrăm această activitate. Să nu uităm că avem 4,5 milioane de hectare de păşune şi este de fapt hrană bio carnea de la oile noastre. Trebuie să facem eforturi să mergem şi pe piaţa europeană, pentru că vă dau un exemplu: până la Brexit, UE acorda în urma negocierilor 260.000 de tone pentru carnea de miel din Noua Zeelandă, nu discut de impactul de mediu, şi în momentul în care a ieşit Marea Britanie din UE practic a rămas un gol. Noi ar trebui să completăm acest gol, să ducem carnea şi la Bruxelles, şi în celelalte state din vest, şi, sigur, carcasă, pentru că trebuie să diversificăm, e adevărat, modul de comercializare. Aici cred că soluția cea mai bună este ca producătorii să-şi facă cooperative şi să aibă propriile abatoare, pentru că după tot ce am văzut în presă, preţul cu care abatoarele cumpără este mult prea scăzut faţă de preţul oferit de cei care exportă din România ovinele. Şi atunci producătorul, crescătorul de ovine, se orientează, cum e normal, el e om de afaceri, trebuie să supravieţuiască, nu poţi să ceri producătorului la infinit să facă eforturi, pentru că el dă faliment, îşi închide producţia şi la un moment dat devenim net importatori la orice produs. Rămâne de văzut cum se va adopta acest regulament, cu certitudine vă pot spune că la Bruxelles noi am reuşit să blocăm statele care au propus interzicerea, dar normele cu siguranţă vor creşte.

Să sperăm că producătorii noştri vor face eforturi în a se adapta inteligent la noile cerinţe, pentru că, în opinia mea, fermierii care sunt bine informaţi şi care ştiu ce-i aşteaptă, cu certitudine, vor lua cele mai bune decizii şi vor reuşi astfel să rămână pe piaţă. Pentru că un lucru este clar, UE nu poate să rămână tributară importurilor. Sigur, nu putem fi producători de mango sau kiwi, dar, cu certitudine, nu putem să renunţăm la producţia de carne de vită, nu putem să renunţăm la producţia de carne de porc, de pasăre şi aşa mai departe, pentru că este proteina care e hrana de bază a populaţiei europene.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Nu toate poveștile de succes încep spectaculos. Unele pur și simplu se întâmplă. Pornești într-o direcție și te lași purtat de oportunități și dintr-odată vezi că lucrurile s-au legat. Este povestea familiei Bîcu din Unirea, județul Alba.

Dificultatea călătorului nu constă în a alege unde să ajungă, ci la ce să renunțe. Ce să lase în urmă? De multe ori, totul. N-ai cum să ajungi prea departe dacă nu ai libertatea de a te desprinde. De a renunța la obiceiuri, la dorințe, la proiecte mai vechi. Să ai libertatea și curajul de a păși în necunoscut, de a accepta noul, oricum ar fi el. Și zic călător oricărui dintre noi, pornit fiind pe drumurile vieții. Iată de ce unii au succes, ajung departe, alții nu. Poate ar trebui să punem în această rețetă și o doză de șansă. Dar fără libertate și curaj, șansa e inutilă.

Când vorbim despre cineva care a realizat ceva, care a reușit într-un domeniu, ne imaginăm un moment zero în care acela a fost determinat de un vis, de o mare pasiune, de o solidă credință în biruință, cu ambiție și tenacitate. Realitatea este însă, uneori, altfel. Cheia nu este începutul, ci continuarea, parcursul. Lucrul bine făcut, inteligența, deschiderea către nou și către noi direcții, atitudinea, abilitatea de a ține frâiele unei afaceri pe care ai început-o, fie și din întâmplare, sunt caracteristicile succesului familiei Bîcu, din Unirea, județul Alba.

Marius Bîcu senior a fost chimist și, după ce și-a petrecut toată viața în cercetare, a început, în primii ani de după '90, o afacere în domeniul chimiei, împreună cu fratele său. Produceau săruri de decapare pentru industria metalurgică, în baza unui invenții proprii. Au achiziționat un teren la Unirea, al unui vechi CAP, pentru a face un depozit în care să poată stoca produsele pe care le făceau spre vânzare.

Marius Bîcu junior

Faptul că nu avea experiență de vreun fel în agricultură sau zootehnie nu l-a împiedicat să investească, ai putea spune, într-un hobby. De fapt, a fost mai mult decât un hobby, a fost o oportunitate pe care a simțit-o ca fiind de viitor. Atributul principal se pare că a fost altul decât priceperea în domeniul agricol, anume capacitatea de a mobiliza oamenii. Oameni pricepuți, evident. „Tatăl meu a fost chimist și a lucrat o viață întreagă în cercetare, și a lucrat o viață întreagă cu oameni și este un lider înnăscut. Întotdeauna a avut zeci de oameni în subordine și întotdeauna i-a iubit, și întotdeauna oamenii l-au iubit pe el, și am învățat asta de la el, copil fiind, că în jurul nostru și în casa noastră era plin de oameni, și când tata ridica o problemă erau zece oameni care să ne ajute. Și târziu am aflat că ăsta e un semn se leadership extrem de bun și tata nu l-a învățat din carte, că s-a născut cu el”, ne-a spus Marius Bîcu junior.

Un „matelot” priceput

Unul dintre oamenii pe care i-a mobilizat a fost și Marius Ganea. Tânărul absolvent de facultate venise cu trenul din Câmpia Turzii în căutarea primului loc de muncă și a ajuns la ferma de la Unirea pe 3 august 1999. De atunci, a rămas și a crescut împreună cu ferma. Aflăm de la el că în primii ani ferma avea un efectiv de doar zece vaci, pe care le-au cumpărat de la o fermă din Liebling, județul Timiș.

La început, efectivul era format în cea mai mare parte din rasa Bălțata Românească, dar, încetul cu încetul s-a făcut o transformare înspre rasa Holstein, ceea ce a dus la o îmbunătățire semnificativă a producției de lapte. „Și acum mai avem Bălțate, dar mai puțin, undeva la 25% din efectiv, restul sunt Holstein și Montbeliarde. Mare parte a efectivului a fost creată pe niște importuri pe care le-am făcut în 2016 din Franța, vaci în lapte, am adus cam 150 de capete de vaci în lapte și 35 de juninci gestante din Olanda”, ne explică Marius Ganea, care e inginer-șef al fermei încă de la început.

Marius Ganea

Se vede treaba că și el este un om curajos, pentru că experiența altora arăta că este riscant să aduci animale din alte țări, dar în cazul acestei ferme, toate animalele s-au acomodat foarte bine. „Ce s-a întâmplat aici a fost un pic atipic, la mine toate animalele pe care le-am adus s-au acomodat foarte bine. Chiar și cel cu care am adus importurile din Franța era foarte mirat, pentru că în foarte multe ferme în maximum jumătate de an pierdeau undeva la 80% din animale. Eu pot să vă arăt acum că la momentul de față, din ultimul lot de animale pe care l-am adus în 2021, am pierdut două animale din 35 de capete, din diferite probleme medicale care au fost inerente, și restul sunt animale care deja au intrat în producție, au fătat aici, au rămas gestante, iar au fătat și n-au nicio problemă”, ne explică cu mândrie Marius Ganea.

Este convins că reușita ține de managementul fermei și de felul în care te ocupi de ele. „Este adevărat că în prima lună trebuie să fii un pic mai atent cu ele, să ai răbdare cu ele, pentru că suferă, mai ales dacă aduci vaci în lactație. La juninci nu este așa problemă mare, dar la vacile în lactație e destul de complicat cu ele.”

Hrana e asigurată din propria fermă vegetală. „Mare parte din furaje le producem în regie proprie, bineînțeles cumpărăm inputurile, partea de furaje proteice, șroturi, premixuri, vitamine, minerale, dar cam atât. Restul este produs în regim propriu, aici, la noi în fermă, pe cele 800 de hectare pe care le deține ferma în momentul de față”, ne detaliază Marius Ganea.

Generația următoare

Deși Marius Bîcu senior avea în gând, încă de la început, să facă și procesare, după cum ne mărturisește tot Marius Ganea, fabrica a fost construită ulterior. Marius Bîcu junior s-a apucat de construcție prin 2002 și a finalizat-o prin 2004. S-au ajutat de fonduri SAPARD.

Este foarte interesant că nici băiatul domnului Bîcu nu avea afinități cu domeniul în care avea să performeze. „Eu am venit să construiesc fabrica, nu s-o conduc. Am construit-o, aveam business în construcții, atunci mi-a fost destul de ușor să înțeleg mersul lucrurilor și am terminat, era autorizată și voiam să predau cheia. Dar tata a zis: «Dacă tot ai făcut-o, tu știi fiecare colțișor, fiecare robinet, eu nu prea știu ce e aici… nu rămâi să o conduci?». Și am zis «da»”. Chiar dacă susține că nu s-a născut cu flerul tatălui său pentru afaceri, pentru că a trebuit să învețe din cărți ce alții din generația precedentă simțeau, noi credem că a moștenit în mod evident talentul. Școala nu te face mai priceput, ci doar capabil să înțelegi ceea ce simți. „Toată lumea cumpăra terenuri, case și apartamente, și el lua tractoare, camioane, mai făcea un grajd, mai făcea încă o investiție și, la fel, cred că s-a născut cu un fler fantastic pentru business. Eu n-am avut norocul ăsta, eu a trebuit să învăț din cărți și cred că majoritatea antreprenorilor din anii ’90 care și-au ținut afacerile până în ziua de astăzi, majoritatea, sunt născuți pentru business, majoritatea sunt lideri extraordinari și toți au avut fler pentru treaba asta. Unii zic noroc, dar eu cred că au fost născuți pentru asta”, ne spune cu admirație Marius Bîcu junior, dând astfel dovadă de o calitate care l-a ajutat în activitatea sa. Cel ce-i poate admira cu sinceritate pe alții dă dovadă de smerenie, iar aceasta este cheia deschiderii către nou. Poți să accepți că nu știi tu mai bine, că sunt alții care vin cu ceva nou. Ești capabil în felul acesta să delegi cu încredere responsabilitățile, devenind mai eficient.

Împreună, dar neamestecat

Dând dovadă de înțelepciune, pentru că a eliminat din start orice posibil conflict între generații, Marius Bîcu senior a decis ca ambele afaceri să fie de sine stătătoare. „Tata a fost așa de deștept atunci și a zis: «Tu te ocupi de ea (de fabrică, n.r.), eu mă ocup de fermă, nu intrăm unul peste altul. Dacă vii, asta e regula… ăsta e businessul tău, ăsta, al meu». Am făcut conturi separate, am făcut parteneriate separate, nomenclatoare de furnizori… Acum nu știu dacă este o rețetă de succes, în general, să fie două firme, să fie trei, să fie un grup de firme, să fie unite sau nu. Din punctul meu de vedere, pentru moment asta e cel mai bine. În viitor cred că vom schimba lucrurile și va trebui să facem un grup de firme. Dacă mai intervine și altă activitate, și dau un exemplu, dacă facem un magazin propriu, atunci trebuie să fie alt SRL. Nu cred că e bine să fie al fermei…”, concluzionează Marius Bîcu junior, subliniind importanța împărțirii responsabilităților și a organizării clare a afacerii pentru a asigura succesul acesteia pe termen lung. 

În acel moment, în care a fost inaugurată fabrica, s-au definit două entități economice distincte: Unilact Transilvania, care realizează producția vegetală și pe cea de lapte, și „Ferma cu omenie”, care reprezintă fabrica de procesare și comercializare, cu un depozit logistic și birouri în Cluj. „Sunt două companii care au crescut împreună, care se dezvoltă în continuare împreună frumos, anul trecut a fost cel mai bun pentru ambele companii și suntem tare recunoscători pentru treaba asta, pentru că în vremuri dificile și tulburi, cu mii de provocări, cu schimbări majore, noi am reușit să avem două companii bune, care au crescut frumos.”

Cu ochii spre viitor

Așadar, au făcut și au văzut că este bine. Și pentru că este bine, nu vor să se oprească aici. Deși contextul macroeconomic actual i-a determinat să-și reevalueze planurile de expansiune și să se concentreze asupra consolidării businessului existent, realizarea unei noi fabrici, pentru care deja achiziționaseră un teren, nu a fost abandonată. Se lucrează la masterplan, în așteptarea unei oportunități de investiții cu fonduri europene.

În ceea ce privește fabrica actuală, Marius intenționează să facă investiții în tehnologie și energie verde. „Vrem doar să schimbăm niște utilaje și să eficientizăm din punct de vedere energetic, prin panouri solare și panouri de producere a apei calde. Vrem să investim în niște utilaje pentru fabrică, utilaje de ambalat, niște tancuri de recepție a laptelui, ca să ne putem crește capacitatea fabricii actuale”, arată Marius Bîcu.

Tânărul Bîcu are și un plan pentru a completa lanțul scurt de producție și a-și extinde afacerea în zona de vânzare directă către consumator „Avem un proiect că ni s-a aprobat, fiind un proiect european pe măsura 16-4, o investiție în marketing, astfel încât businessul să-și completeze componența de lanț scurt cu ultima verigă, aceea de a vinde direct – local, prin comerțul online și prin rețelele de magazine din jurul nostru, pe o rază de 50 km – care va fi făcută în următoarele 15 luni”. Primul magazin va fi deschis chiar anul acesta, la Cluj-Napoca, urmând încă două, în următorii doi ani – câte unul pe an –, în Alba Iulia și Târgu Mureș.

De asemenea, compania va investi în schimbarea softului de gestiune și va optimiza magazinul online deja existent – www.delaferma.com – pentru a-și livra produsele rapid și eficient. Are deja logistica de livrare cu frig națională.

Și pentru că am vorbit despre magazinele proprii, să spunem că există și acum unul, chiar la poarta fermei, care are o poveste interesantă: „Aveam în holul unde facem livrările, pe unde intră camionul, un frigider vechi pentru sucuri și în frigider puneam din ce produceam și veneau oamenii că «hai că vreau să cumpăr și eu» și, după ceva vreme, ne-am pus casă de marcat, după aia am făcut magazin, după aia am făcut și plata cu cardul, după aia am făcut și livrări la domiciliu, și magazin online, și iată așa, din nimic, dintr-un frigider vechi de suc, ne-am trezit că avem un magazin care e în Top Ten clienți, cam pe acolo se mișcă, pe locurile 8, 9, 10. Și noi avem clienți în toată Europa, avem clienți în retailul modern, avem clienți mari, dar magazinul nostru contează. Eu cred că e frumos și sănătos să vii la fermă să îți cumperi mâncare, e și o conexiune umană, nu doar comanzi ceva”, ne istorisește Marius Bîcu junior.

Un nume de poveste

Și tot de la el am aflat și de unde provine numele atât de interesant, „Ferma cu omenie”. Inițial, vindeau produsele sub brandul „Unilact”, iar cu vreo 12 ani în urmă l-au schimbat, cu ajutorul unei firme din Germania, în „De la fermă”. Dar diversificarea gamei de produse i-a determinat să încerce un nou rebranding, motiv pentru care au apelat la un specialist în packing și branding din București. De aici îl las pe Marius să povestească: „A venit la noi în vizită pentru că a zis «nu pot să lucrez cu voi dacă nu vă cunosc» și a venit la noi să ne cunoască. Și a vizitat ferma, a vizitat fabrica, a văzut tehnologia, a măsurat – chestiuni tehnice la început, apoi a venit ora mesei, și la ora mesei pe atunci mâncam la mama acasă, și i-am zis: mergem să mâncăm la mama. Am mers să mâncăm și când am venit înapoi am făcut o masă mare, am pus toate produsele noastre ambalate, toate produsele desfăcute, le-am degustat și păreri, au fost 12-15 în jurul mesei, toți colegii implicați în proiectul ăsta, și după întâlnirea asta Ianoș s‑a ridicat și a zis: «Eu cred că faceți o brânză de burduf extraordinară, e mult peste necesarul din piață, este prea bună. Brânza de telemea e o telemea care se făcea mai de mult, nu cred că e adaptată la cerințele de acum. Cerințele de acum sunt cu apă mai  multă, să se topească în gură, aici ori lucrăm să ne ducem spre ce vrea piața, ori rămâneți pe o nișă de telemea tradițională. Aici trebuie să discutăm. Și apoi faceți un cașcaval care e cam nemâncabil…» și atunci toți am rămași așa, de produsul nostru… dar omul a spus ce avea pe suflet. A spus «asta să nu mai faceți, să nu mai faceți brânză din asta, că le strică pe celelalte două». N-am zis nimic, bine… și colegii ziceau «ce arogant, cum să zică ăsta așa ceva de noi?», «și ce-ai fi vrut, să nu ne zică?». Și a avut dreptate. Cașcavalul nu se ridica la nivelul la care făceam brânza de burduf și telemeaua și în vreo două luni am și desființat linia aia, am scos utilajele de cașcaval și n-am mai făcut, nici nu reprezenta un volum mare din afacerea noastră și ocupa mult loc în fabrică. A fost un șut în fund să scăpăm, să luăm decizia mai ușor. Și după câteva zile am primit un e-mail de la Ianoș care-mi zice așa: «Am fost în vizită la tine, mulțumesc că m-ai primit, și vreau să-ți spun ce am simțit. Voi aveți o fermă, funcțională, o administrează taică-tău, să-i dea Dumnezeu sănătate, animale faine, îngrijite bine, dar ferma aia nu e de pus în poză, nu e la poalele Alpilor, n-are pădurea în jurul ei. Nu o putem pune pe ambalaj. Am fost în fabrică. Curățenie super. Totul îngrijit, oamenii lucrează relaxat, zâmbesc, vorbesc deschis, nu-s speriați. N-ai tehnologie de ultimă oră, n-ai roboți, nu e de pus pe ambalaj ce tehnologie ai, au alții mult mai mult decât ai tu. Nu putem pune asta». Și ultima frază a fost: «Ce am văzut la tine n-am văzut la nimeni. Nimeni nu m-a dus, de când sunt, la mamă-sa acasă la masă. Și oameni ca la tine să fie deschiși, să vorbească, să zâmbească n-am văzut niciodată. Animalele îngrijite cum trebuie, chiar dacă n-au cel mai fain grajd și cea mai faină casă. Și atunci, dacă vrei să scriem De la ferma cu omenie pe ambalaj, lucrăm. Dacă nu, să fii sănătos! Și ce am făcut până acum nu te costă nimic». Și am stat, m-am uitat, mi-a plăcut și am zis: da, mergem înainte”. Șoc și groază ar fi fost pentru mulți dintre noi. Un discurs peste care nu poți trece decât cu multă modestie. Și așa cum am mai spus, aceasta este calitatea care te face să biruiești. Evident, dublată de curaj și îndrăzneală. Nu a pregetat să renunțe la o linie tehnologică în care cu siguranță investise nu doar bani, ci și pasiune, oameni instruiți, credința că produsul e bun, până a venit cineva să le spună că nu e.

Așadar, brandul sub care vinde marfa în România este „De la ferma cu omenie”, iar în străinătate, unde trimite jumătate din producție, este folosit brandul „Pachet de acasă”, pentru că se adresează, în principal, românilor din diaspora. 

Poate am fi putut povesti și despre ceilalți oameni care dau „omenia” fermei de la Unirea, dar spațiul nu ne permite. Oricum, după cum sunt „căpitanii”, așa sunt și „mateloții”. „Cine se aseamănă se adună”, spune o vorbă românească. Așa s-au unit și oamenii în localitatea ce poartă un nume atât de sugestiv.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

În agricultură, niciun an nu seamănă cu celălalt. Fiecare an agricol vine cu noi provocări. Despre acestea am vorbit cu președintele companiei Alcedo, Gabriela Rizescu, care ne-a dat și câteva detalii despre noul program „MY ALCEDO CARBON”.

„Dacă nu ne adaptăm e clar că pierdem.”

Reporter: Care sunt provocările anului 2023?

Gabriela Rizescu: Provocările sunt multe şi le vedem, ştim despre ele. O să încep cu cele legislative, pentru că sunt discuţii cum să se poată obţine aceşti bani, 56 de euro pe hectar subvenţia pentru îmbunătăţirea practicilor de mediu, deci o noutate şi o provocare în acelaşi timp. Ce pot să spun este că avem fermieri în portofoliu care foarte uşor pot să acceseze aceşti bani, pentru că deja practică o agricultură conservativă de câţiva ani. Îi îndemn pe toţi cei care n-au trecut şi n-au făcut pasul în această direcţie să-l facă, spre agricultura conservativă. Trebuie făcuţi paşi mici. Dacă-i întrebaţi pe cei care deja sunt acolo, n-au început ieri, ei au început acum cinci ani, acum șapte ani, acum trei ani, dar, făcând paşi mici în fiecare an, au reuşit să fie astăzi în prima linie şi să se adapteze mult mai bine schimbărilor climatice.

O altă provocare, pe care o simțim de ceva ani, este legată de schimbările climatice pe care le trăim pe propria piele, în propria fermă. Meteorologii spun că iarna începe la 1 decembrie, de fapt iarna începe spre finalul lunii ianuarie, dacă mai începe. Deci, provocările climatice vin şi ele, şi vin în fiecare an şi o să le avem, şi vreau să spun că de 27 de ani de când sunt în agricultură, un an nu se compară cu celălalt. Dacă nu ne adaptăm e clar că pierdem.

Provocări avem multe. Mă întorc la cele legislative, apropo de derogări, apropo de decizia Curţii Europene de Justiţie, să ştiţi că acolo trebuie făcut ceva din punct de vedere juridic pentru a nu se ajunge în astfel de situaţii. Când în ultimii ani de când aceste produse pentru care se dau derogări au fost interzise, să ştiţi că s-au dat peste 260 de derogări în toată Europa, nu neapărat în România. România chiar nu conduce…

Reporter: Cred că în urmă cu vreo zece ani, dacă nu mă înşel, au început discuţiile legate de utilizarea neonicotinoidelor...

Gabriela Rizescu: Să ştiţi că fără a avea uneltele potrivite atunci când este nevoie, nu o să fim competitivi. Fermierul român este comparat pe piaţa mondială, din punctul de vedere al preţului, cu fermierul din America de Sud sau America de Nord, acolo unde agricultorii au la îndemână substanţe care, spre exemplu, în Europa au fost interzise de zece, cinci, șapte ani şi aşa mai departe. Așadar, trebuie să avem uneltele. Dacă nu le avem e foarte dificil să găseşti soluţii. Nu poţi să vii atât de repede cu soluţiile care sunt necesare din punctul de vedere al intervenţiei în câmp. Este destul de complicat să te adaptezi. Vreau să dau exemplu cultura de cereale păioase, care n-a mai avut tratament insecticid cu neonicotinoide şi pentru care vedem din ce în ce mai mult atac al muştei cerealelor. În primăvară am văzut iarăşi, pentru că nu mai sunt foarte multe variante pentru tratamentul în vegetaţie, am văzut foarte multe afide. Mai ţineţi minte invazia de buburuze pe care am avut-o? Natura ne arată că se pot produce şi astfel de dezechilibre, deci este nevoie de uneltele necesare pentru a putea interveni acolo unde este nevoie. Încă o dată, derogările se dau şi cei care primesc derogări trebuie să respecte anumite condiţii, dar ele trebuie să existe. Derogările în sine trebuie să existe, şi aici trebuie să se intervină juridic.

„Dacă noi avem din ce în ce mai puţine substanţe active, care poate mai mult sau mai puţin fac acelaşi lucru, e clar că vom ajunge să avem şi rezistenţă. Ne trebuie alternative, de asta trebuie să rotim substanţele, produsele de protecţie a plantelor.”

Reporter: Din păcate, fermierul european nu se află pe acelaşi loc cu fermierul din afara UE, în condiţiile în care cel din afara comunității europene are la îndemână mult mai multe produse cu care să combată, cu care să păstreze sănătatea culturilor agricole.

Gabriela Rizescu: Este o competiţie inegală. Şi aici trebuie să se mobilizeze fermierii, pentru că fără o mobilizare generală e greu de influenţat o astfel de decizie şi e greu de adus din punct de vedere juridic lucrurile pe făgaşul normal.

Perioada următoare este clar o perioadă plină de provocări, dar fermierii trebuie să știe că suntem pregătiţi să facem faţă acestor provocări cu produse adaptate. Şi aici vorbesc de produsele de protecţie a plantelor, şi aici avem noutăţi, avem anul acesta un nou erbicid pentru porumb cu trei substanţe active, o formulă unică, se numeşte Tonale. De asemenea, avem în portofoliul Alcedo un nou fungicid ready-mix, cu efect stay green destul de lung, se numeşte Salvator Max. Anul acesta, nou în portofoliul de produse exclusive este fungicidul Verben de la Corteva Agriscience, pe care-l ştim foarte bine. Pe partea de insecticide avem un insecticid fertilizant care este foarte potrivit pe partea de programe de carbon. De ce spun asta? Pentru că printr-o singură trecere, cu un singur consum de energie, putem să acoperim atât problema de fertilizare microgranulată starter, cât şi partea de insecticid la tratament la sol.

Reporter: Schimbările climatice au dus şi la schimbarea datei de însămânţare, dar şi a momentului aplicării tratamentelor...

Gabriela Rizescu: În cei 27 de ani pe care-i am în agricultură în România, am constatat că niciun an nu seamănă cu celălalt. Provocările sunt din ce în ce mai intense, mai ales provocările climatice. Aici trebuie să ne adaptăm, dar în acelaşi timp trebuie să avem la îndemână şi uneltele de care avem nevoie, şi de asta e nevoie de derogări pe produsele neonicotinoide. Noi în ofertă avem şi anul acesta produsul Nuprid 600, produs formulat în România la Alchimex, suntem pregătiţi, urmează să iasă de pe porţile fabricii în curând.

Dacă noi avem din ce în ce mai puţine substanţe active, care poate mai mult sau mai puţin fac acelaşi lucru, e clar că vom ajunge să avem şi rezistenţă. Deci de asta ne trebuie alternative, de asta trebuie să rotim substanţele, produsele de protecţie a plantelor. A nu avea aceste produse la îndemână este ca şi cum te duci la luptă fără arme. E nevoie de ele. Ce nu ştie publicul larg este că fermierul astăzi trebuie să respecte o mulţime de reguli, sunt norme de mediu, e tehnologie de cultură, sunt produse certificate, produse omologate şi aşa mai departe. Deci producem hrană poate mai sigur ca niciodată. Dar, din păcate, facem faţă unor provocări: cu mai puţine unelte trebuie să producem mai mult, şi atunci trebuie să fim cât mai adaptaţi şi să cunoaştem foarte bine ceea ce facem.

„Din auditurile de carbon pe care le-am făcut la nivel de fermă, peste 80% din fermierii pe care i-am auditat au fost carbon negativ, deci o amprentă negativă de carbon.”

Reporter: La final, spuneți-ne câteva lucruri despre programul început anul trecut ca pilot, „MY ALCEDO CARBON”. Ce va fi cu el în 2023?

Gabriela Rizescu: „MY ALCEDO CARBON” este un program care a început anul trecut într-o formă pilot, anul acesta putem să mergem cu el către un public mai larg. Se adresează tuturor fermierilor care vor să ştie care le este amprenta de carbon. De ce? În următorii ani, probabil nu foarte departe, 2027, hai să zicem 2028, vedem cât de bine se mişcă Comunitatea Europeană, vom avea o piaţă standard sau o piaţă reglementată de carbon. Astăzi este o piaţă voluntară. Ce înseamnă pentru fermieri? Înseamnă o oportunitate de a şti exact cum stau şi cum sunt poziţionaţi în momentul în care vor să vândă certificatele de carbon. Vreau să vă spun că din auditurile de carbon pe care le-am făcut la nivel de fermă, peste 80% din fermierii pe care i-am auditat au fost carbon negativ, deci o amprentă negativă de carbon.

Programul în sine are partea de cunoaştere a fermei, partea de realizare de audit, dar pentru cei care doresc să opteze pentru varianta premium vine şi cu sfaturi, cum poţi să începi să faci tranziţia către o agricultură care să-ţi aducă captare de carbon, o agricultură carbon negativă sau o agricultură conservativă. Să ştiţi că noile provocări, apropo de Politica Agricolă Comună şi de ce bani vor fi alocaţi pe politica agricolă, vin să susţină o astfel de agricultură. O agricultură care e mai orientată spre conservarea solului şi îmbunătăţirea structurii lui, spre biodiversitate, şi aici iarăşi nu vreau să dau foarte multe detalii, pentru că lumea le cunoaşte, dar este o agricultură care în anii ăştia secetoşi, şi avem fermieri care au fost parte din acest program şi care practică agricultură conservativă de ceva vreme, în anii grei din punct de vedere climatic ei au avut rezultate nu că mai bune, de la să-ţi acoperi cheltuielile şi până la chiar să faci profit, în condiţiile în care cei din jurul tău n-au putut să facă acest lucru. Tranziţia către un astfel de program nu se face peste noapte. E important să începi cu paşi mărunţi. Să începi, să înveţi – pentru că nu te învaţă nimeni, apropo de unde putem să învăţăm poveştile astea – să-ţi adaptezi tehnologia la nivel de fermă şi există agricultori care sunt în tranziţie de 10, 7, 5 ani. Ei sunt încă în tranziţie. Cum v-am zis, sunt în agricultură de 27 de ani, nu ne plictisim niciodată şi niciun an nu seamănă cu celălalt.

Interviu realizat de: ȘTEFAN RANCU